Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 5

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facultatea de Construcții și Instalații
Condiții speciale de amplasament și

soluții de infrastructură
- Curs 5 -
Prof. univ. dr. ing. Vasile Grecu
©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro
Capitolul III – Pământuri sensibile la umezire. Proprietăți fizico-mecanice
ale pământurilor macroporice
Proiectarea geotehnică în cazul PSU
Conform SR EN 1997-1:2004 proiectarea geotehnică se poate realiza prin calcul, pe bază de măsuri
prescriptive, pe baza rezultatelor unor încărcări de probă şi prin metoda observaţională.
Proiectarea geotehnică prin calcul utilizează în cadrul modelelor de calcul parametrii geotehnici în
funcţie de stările limită.
Proiectarea finală a unei structuri geotehnice se va realiza prin calcul.
Valorile caracteristice ale parametrilor geotehnici, bazate pe rezultate din încercările pe teren şi în
laborator, se stabilesc conform normativului NP 122/2010. La stabilirea valorilor caracteristice trebuie
ţinut cont de influenţa asupra stării limită care guvernează în proiectare.
În cazul identificării unui pământ ca PSU starea limită care guvernează întotdeauna proiectarea
lucrării este cea care apare în teren şi este cauzată de saturarea acestuia prin umezire (GEO). Starea
limită GEO este definită în SR EN 1997-1:2004 drept cedarea sau deformaţia excesivă a terenului, în
care rezistenţa pământurilor sau rocilor contribuie în mod semnificativ la asigurarea rezistenţei.
Proiectarea geotehnică pe bază de măsuri prescriptive, precum şi cea bazată pe metoda
observaţională utilizează parametrii geotehnici numai pentru identificarea şi clasificarea stratelor de
pământ din terenul de fundare.
Proiectarea fundațiilor pe pământurile sensibile la umezire
Alegerea tipului de fudare depinde de:
Adâncimea la care se găsește stratul sensibil, Fundații
Mărimea tasării suplimentare izolate
Condiții economice
Adâncimea stratului sensibil la

umezire este de pâna la 2m
Fundații
sub formă de
radier
Adâncimea PSU mai mare de Se recomandă fundații de

2m adâncime
Situații de proiectare
În cazul identificării unui pământ ca PSU, starea limită care guvernează întotdeauna proiectarea
lucrării este cea care apare în teren şi este cauzată de saturarea acestuia prin umezire (GEO).
O atenţie deosebită se va acorda la estimarea zonei de teren care determina în principal,
comportarea structurii geotehnice.
Pot fi avute în vedere următoarele situaţii de proiectare:
1. Fundare pe terenul alcătuit din PSU, fără să se prevadă măsuri speciale pentru desensibilizarea sa:
• stările limită apar simultan în teren şi structură, cu diferenţieri în funcţie de gradul de rigiditate a
structurii;
• se va considera ipoteza cea mai defavorabilă, a umezirii întregului pachet PSU;
• va fi avută în vedere şi cedarea prin poansonare;
• se va examina oportunitatea prevederii de măsuri constructive în vederea adaptării structurii
pentru preluarea deformaţiilor prognozate ale terenului.
Situații de proiectare
2. Fundare pe terenul alcătuit din PSU cu luarea de măsuri pentru desensibilizare sau pe un strat
de adâncime insensibil la umezire, prin depăşirea PSU:
• stările limită pot apare separat în teren şi structură.
3. În cazurile referitoare la stabilitatea la alunecare a pantelor din PSU se consideră situaţia 1 de
proiectare, dacă nu sunt prevăzute măsuri specifice.
4. Dacă un teren cunoscut ca fiind constituit din PSU a fost în timp inundat pe toată grosimea stratului
sensibil, acesta nu mai intră în categoria PSU şi proiectarea geotehnică se va realiza conform
caracteristicilor sale geotehnice rezultate din investigaţia geotehnică.
Soluții de fundare pe terenuri alcătuite din PSU
La amplasarea construcţiilor pe terenuri constituite din PSU se va ţine seama de caracteristicile
terenului şi se va decide asupra soluţiilor de fundare, în funcţie de tipul structurii, de nivelul de risc
acceptat şi de costuri.
Din punct de vedere al modului de fundare pe terenuri constituite din PSU se pot analiza
următoarele soluţii:
a. Fundarea directă
• pe teren în stare naturală, cu estimarea tasărilor totale incluzând tasările suplimentare la umezire
şi compararea acestora cu tasările admisibile pentru structură;
• pe terenul la care se elimină sensibilitatea la umezire pe toată zona din teren care determină în
principal comportarea construcţiei;
• pe terenul la care se elimină sensibilitatea la umezire şi totodată se iau măsuri pentru micşorarea
sensibilităţii construcţiilor la deformarea terenului;
b. Fundarea indirectă
• prin sisteme de fundare care să depăşească stratul de PSU şi să pătrundă într-un strat insensibil
la umezire aflat în adâncime.
Proiectarea geotehnică a sistemelor de fundare pe PSU
Proiectarea geotehnică prin calcul
Proiectarea finală a unei structuri geotehnice se va realiza prin calcul.
Aspecte specifice
La proiectarea soluţiilor de fundare pe PSU se vor respecta prevederile din SR EN 1997-1:2004,
cele din NP-112/2006 în cazul fundării directe şi respectiv din NP 123/2010 în cazul fundării indirecte
(pe piloți), astfel:
• în cadrul verificării la starea limită de exploatare normală, tasările diferenţiate ale fundaţiilor vor
fi limitate pentru a nu conduce la o stare limită în structură;
• se va lua în considerare compatibilitatea deformaţiilor la starea limită ultimă, în cazul în care se
poate produce cedarea combinată a elementelor structurii şi a terenului ţinând seama de
rigiditatea relativă a structurii şi terenului;
Proiectarea geotehnică a sistemelor de fundare pe PSU
Aspecte specifice
• în cadrul stărilor limită ultime, starea limită GEO este critică pentru determinarea dimensiunilor
elementelor structurale din fundaţii şi pentru rezistenţa elementelor de structură;
• la alegerea acţiunilor geotehnice, funcţie de destinaţia si durata construcţiei, vor fi considerate
cele datorate umezirii (saturării) .
• în cazul utilizării soluţiilor de fundare pe piloţi care pătrund într-un strat insensibil la umezire
situat sub stratul PSU, dacă este posibilă umezirea şi tasarea suplimentară sub greutate proprie a
stratului PSU, se va considera frecarea negativă pe piloţi conform prevederilor din NP 123/2010,
privind proiectarea geotehnică a fundațiilor pe piloți.
Calculul terenului de fundare
Evaluarea zonelor deformabile
Cunoscându-se rezistenţa structurală σ 0 se pot defini zonele din teren în cuprinsul cărora se produc
deformaţii ca urmare a prăbuşirii structurii pământului prin umezire, numite zone deformabile.
Astfel, zona deformabilă superioară se extinde până la adâncimea la care efortul unitar vertical (σ),
datorat atât încărcării date de fundaţie (σ z) cât şi greutăţii proprii a pământului (σ gz), este mai mare şi
devine egal cu σ0.
Zone caracteristice în terenul de fundare alcătuit din pământuri

sensibile la umezire
I - zonă deformabilă superioară;
II - zonă inertă;
III - zonă deformabilă inferioară;
1 - diagrama variaţiei cu adâncimea efortului σgz;
2 - diagrama variaţiei cu adâncimea efortului σz
Pe de altă parte, în cazul unei anumite grosimi a stratului sensibil la umezire, se pot produce tasări
suplimentare şi pe seama unei zone aflate la baza stratului, denumită zonă deformabilă inferioară, în
cuprinsul căreia sarcina geologică (σ gz) este suficient de mare pentru ca efortul unitar vertical total (σ) să
fie, de asemenea, mai mare ca σ 0. În cazul ilustrat în figura 1, între cele două zone deformabile se
interpune o zonă inertă, denumită astfel, întrucât în această zonă efortul unitar vertical total (σ) este mai
mic decât σ 0 şi, ca atare, nu se produc tasări prin umezire.
În funcţie de lăţimea B a fundaţiei, de mărimea
presiunii nete pnet pe talpa fundaţiei, de grosimea H a
stratului sensibil la umezire şi de valoarea rezistenţei
structurale σ0 pot apărea şi alte situaţii.
Situații caracteristice pentru terenul de fundare alcătuit

din pământuri sensibile la umezire
I - zonă deformabilă superioară;
II - zonă inertă;
III - zonă deformabilă inferioară;
1 - diagrama variaţiei cu adâncimea efortului σgz;
2 - diagrama variaţiei cu adâncimea efortului σz
Calculul terenului la starea limită de exploatare normală
La evaluarea tasărilor probabile se vor lua în considerare tasările suplimentare prin umezire sub
sarcina geologică (Img) şi sub presiuni exterioare (Imp) în funcţie de grupa pământului (A sau B) şi
măsurile de desensibilizare la umezire prevăzute.
Calculul terenului la starea limită ultimă
Pentru calculul capacităţii portante se vor introduce valorile parametrilor rezistentei la forfecare  şi
c conform situaţiilor de proiectare.
Proiectarea geotehnică pe bază de măsuri prescriptive, precum şi cea bazată pe metoda
observaţională utilizează parametrii geotehnici numai pentru identificarea şi clasificarea stratelor de
pământ din terenul de fundare.
Proiectarea prin metoda observaţională
Această metodă este aplicabilă în situaţia în care se consideră că prognozarea comportării
construcţiei şi sistemului de fundare al acesteia nu poate fi realizată cu suficientă precizie în faza de
proiectare.
Poate fi de asemenea folosită în cazul proiectării unor lucrări de intervenţii pe construcţii existente
fundate pe PSU.
Calculul terenului la starea limită de exploatare normală
Utilizarea metodei observaţionale presupune stabilirea şi pregătirea unor date ce trebuie respectate
şi controlate pe parcursul execuţiei, referitoare la:
• domeniul admisibil de comportare al construcţiei şi limitarea acestuia în funcţie de tipul
structurii;
• monitorizarea pe etape a lucrărilor cu prevederea măsurilor de intervenţie în cazul depăşirii
domeniului admisibil;
• evaluarea pe etape a rezultatelor monitorizării;
• aplicarea măsurilor de intervenţie dacă este cazul.
Capitolul IV – Depozitele
löessoide ca terenuri de fundare
Capitolul IV – Depozitele löessoide ca terenuri de fundare
Definiții și generalități privind depozitele löessoide
Ca proprietăți caracteristice ale depozitelor löessoide se pot cita: porozitatea ridicată (peste 45%) cu
precădere macroporozitatea rapidă la înmuiere sub acțiunea apei, conținutul ridicat de paricule prăfoase
(peste 50%) permeabilitatea ridicată, lipsa unei stratificații fine, menținerea în taluzuri verticale de mari
înălțimi culoarea galben deschisă când sunt așezate.
Porozitatea, greutatea volumetrică și densitatea
Porozitatea totală a depozitelor löessoide permite crearea unei imagini generale privind
compresibilitatea acestora, permeabilitatea la apă, aer etc. Această porozitate variază între 38 și 58%, în
mod curent situându-se la limitele 44 și 53%.
Studiile efectuate au permis stabilirea următoarelor tipuri de porozități specifice depozitelor
löessoide:
a) ultramicroporozitatea nu având diametrul porilor < 0,001 mm;
b) porozitatea dintre paricule ndp cuprinzând:
- porozitatea măruntă dintre particule, având diametrul porilor 0,001 mm ÷ 0,02 mm;
- porozitatea grosieră dintre particule, cu diametrul porilor 0,02 mm ÷ 0,1 mm.
c) porozitatea grosieră ng, cu diametrul porilor > 0,1 mm;
d) porozitatea tubulară nt.
În funcție de conținutul total al porilor, depozitele löessoide pot fi clasificate:
- ultraprăfoase: n > 49%;
- foarte prăfoase: n = 43 ÷ 49%;
- poroase: n = 39 ÷ 43%;
- puțin poroase: n < 39%.
Umiditatea, plasticitatea, permeabilitatea
Umiditatea, (w), löessurilor și pământurilor löessoide caracteristică esențială care condiționează
proprietățile mecanice ale acestora, este reprezentată de conținutul de apă.
În general, umiditatea acestor pământuri variază între limitele de la 1÷39% datorită condițiilor
climatice geomorfologice și hidrogeologice din zona respectivă.
Prezența apei în depozitele löessoide se manifestă sub trei forme:
1. apa legată w1, strâns legată sau higroscopică, wh și slab legată sau osmotică wos;
2. apa liberă;
3. apa sub formă de vapori.
Apa strâns legată sau higroscopică wh, care la depozitele löessoide este sub valoarea de 7%, nu
circulă sub influența gravitației, iar prin ea nu se transmite presiune hidrostatică.
Apa slab legată sau osmotică wos se adună în jurul moleculelor de apă strâns legată.
Apa liberă din depozitele löessoide w se găsește în porii acestora, fiind în afara razei de acțiune a
forțelor electromoleculare care leagă apa peliculară de particulele de pământ.
Apa sub formă de vapori wp se formează în pământ sub influența conținutului de vapori de apă ai
atmosferei.
Umiditatea, plasticitatea, permeabilitatea
Plasticitaea este o caracteristică importantă a depozitelor löessoide.
Modificarea umidității acestor pământuri este însoțită de modificarea stării lor de consistență,
aceasta trecând de la starea de consistență tare la starea de consistență plastică și apoi la cea curgătoare,
pe măsură ce umiditatea atinge anumite limite caracteristice. Zona de plasticitate este cuprinsă între
limitele de frământare wp și de curgere wl.
Indicele de plasticitate Ip= wL – wp al depozitelor löessoide depinde de gradul de dispersie, de
compoziția lor mineralogică și de natura chimică a cationilor de schimb.
Permeabilitatea se cunoaște ca structură macroporică, specifică depozitelor löessoide precum și
prezența canaliculelor orientate vertical asigură anizotropia diferitelor proprietăți ale acestor pământuri și
îndeosebi a proprietăților de filtrație.
Caracterizarea sensibilității la umezire a depozitelor löessoide
Metode de apreciere a sensibilității la umezire
Caracterizarea sensibilității la umezire a pământului extras dintr-un teren de fundare se face prin
încercări de laborator. În această categorie sunt incluse procedeele simple, ca cele expuse de A. Scheidig
și K. Terzaghi care au caracterizat löessurile după durata de dezagregare a probelor cubice cu latura de 1
cm, puse în apă. Aceștia au stabilit pentru un löess tipic că durata de dezagregare este de 30 s.
Un alt criteriu de clasificare a sensibilității la umezire a depozitelor löessoide îl constituie
clasificarea acestora după compoziția granulometrică; se consideră ca indice al sensibilității la umezire a
depozitelor löessoide, raportul:
A
k0  Unde: A – conținutul de argilă (parte activă)
PN P – conținutul de praf (parte inertă)
N – conținutul de nisip (parte inertă)
Caracterizarea sensibilității la umezire a depozitelor löessoide
Cu cât idicele k0, respectiv conținutul de argilă este mai mare, cu atât pământul respectiv este mai
puțin sensibil la umezire:
- foarte sensibil: k0 ≤ 49%;
- cu sensibilitate medie: 0,31 ≤ k0 ≤ 0,50;
- puțin sensibile 0,51 ≤ k0 ≤ 0,70;
S-a propus de asemeni ca aprecierea sensibilității la umezire a depozitelor löessoide să se facă pe
baza parametrilor rezistenței la forfecare c și Φ ai pământului analizat determinați atât pentru starea
saturată cu apă (wsr)cât și pentru umiditatea naturală (wn).
Presiunea critică care apare ca o mărime de bază în calculul tasării depozitelor löessoide poate fi
utilizată ca un criteriu de apreciere a sensibilității la umezire a acestor pământuri.
Metode de transformare a proprietății löessurilor
Umezirea dirijată a masivelor de löess. Considerente generale
Creșterea umidității constituie principalul factor care înrăutățește comportarea löessurilor ca teren
de fundare. De aceea umezirea intenționată a terenului, la momentul și în condițiile favorabile
construcției, se recomandă de la sine ca o metodă potrivită pentru evitarea degradărilor care ar putea
interveni în cazul în care umezirea terenului ar fi întâmplătoare.
Metoda se bazează pe principiul de provocare dirijată a tasării löessului prin inundare.
Apa necesară umezirii dirijate și introducerea ei în teren
În principiu, cantitatea de apă necesară îndesării löessurilor prin umezire trebuie evaluată din
diferența dintre umiditatea necesară și cea naturală, raportată la volumul de pământ necesar a fi umezit.
În cazul în care se urmărește obținerea umezirii maxime, trebuie avut în vedere ca, practic nu se
ajunge la saturarea completă a pământului, din cauza aerului rămas în pământ.
În general nu se depășește un grad de umiditate egal cu 0,8-0,9 exceptând stratul de suprafață aflat
imediat sub oglinda apei sau în zona de contact cu stratul freatic de bază.
Diverse variante ale tasării löessurilor prin umezire dirijată
1. Tasarea prin inundare sub sarcină geologică
Metoda pornește de la presupunerea că, inundând un masiv de löess, se va obține tasarea maximă și
uniformă a stratului sub încărcarea corespunzătoare sarcinii geologice. Mărimea acestei tasări ar fi egală,
pentru fiecare strat, cu tasarea suplimentară suferită de probele edometrice inundate la presiuni
corespunzătoare greutății coloanei de pământ de deasupra considerat inundat.
În realitate acest lucru nu se poate obține. Inundările nu se pot face decât pe suprafețe cu dimensiuni
limitate, reducând astfel din efectul de încărcare dat de straturile superioare de pământ.
Dar chiar dacă suprafețele inundate ar fi foarte mari, tasarea tot nu se produce uniform, ci sub forma
unor focare.
Diverse variante ale tasării löessurilor prin umezire dirijată
2. Tasarea prin inundare sub sarcină suplimentară
Există două trăsături care deosebesc tasarea prin inundare sub sarcina geologică de cea de sub
sarcina suplimentară.
În acest caz, mărimea tasării suplimentare prin umezire este puternic influiențată de mărimea și
natura încărcării, în timp ce în primul caz nu se poate interveni asupra mărimii tasării, deoarece sarcina
geologică nu poate fi influiențată nici ca mărime și nici ca natură. Umezirea terenului poate fi limitată la
zona activă a încărcării suplimentare (orientativ 1,5 ori latura mică a suprafeței de încărcare).
Cantitatea de apă care se introduce în terenu nu se poate limita numai la cea necesară zonei active,
deoarece migrația apei se extinde și-n alte zone. În consecință umezirea trebuie continuată astfel încât să
se suplinească pierderile de apă provocate de migrație.
Capitolul V – Procedee de
îmbunătățire a terenurilor dificile
Capitolul V – Procedee de îmbunătățire a terenurilor dificile
Probleme generale
Fenomene ce se urmăresc prin procedeele de îmbunătățiri
Utilizarea cât mai eficientă a teritoriului ţării în vederea executării construcţiilor cât şi
obligativitatea unor amplasamente, duc la o reconsiderare a zonelor de teren „slab” sau „dificil” în
vederea fundării clădirilor. În categoria terenurilor dificile intră toate terenurile în care fundarea directă
este sau imposibilă, sau realizabilă prin soluţii tehnice prea costisitoare.
Acest fapt este determinat fie de caracteristicile de rezistenţă sau deformabilitate deosebit de scăzute
ale terenului, fie de o posibilă micşorare a acestora în timp în urma modificării condiţiilor de exploatare
ale construcţiilor sau ale amplasamentului. În consecinţă deci terenurile slabe se caracterizează prin
deformaţii mari şi foarte mari sub acţiunea încărcărilor sau (uneori şi) printr-o capacitate portantă foarte
scăzută.
Probleme generale
Pentru realizarea construcţiilor pe astfel de terenuri sunt posibile două soluţii tehnice, din
concurenţa lor economică rezultând cea mai eficientă:
• fundaţii indirecte „de adâncime” care transmit sarcinile suprastructurii terenului „tare” de sub
cel slab străbătând zona „dificilă”;
• fundaţii directe pe terenul slab transformat de o aşa manieră ca el să suporte în condiţii optime
solicitările aduse de suprastructură.
Probleme generale
În cadrul celei de-a doua soluţii există o serie de variante de îmbunătăţire ale terenului care toate
tind să modifice calităţile acestuia prin micşorarea porozităţii, mărirea stării de îndesare, umplerea
porilor şi golurilor dintre particule, micşorarea permeabilităţii sau micşorarea umidităţii. În urma
realizării acestor deziderate se modifică în mod favorabil caracteristicile de rezistenţă şi deformabilitate
atât ca valori cât şi prin stabilirea acestora.
Metodele de îmbunătăţire a terenului de fundare se bazează pe patru fenomene ce se pot produce în
pământ separat sau simultan.
Metode de îmbunătățire
Umplerea golurilor cu Transformarea chimico-

Eliminarea apei în exces
Îndesarea structurii diverse substanțe mineralogică a componenților
(micșorarea volumului porilor) pământului
Probleme generale
a) Îndesarea structurii (micșorarea volumului porilor)
În urma acţiunii mecanice exterioare aplicată particulelor de teren, acestea se apropie, pământul
trecând de la o stare mai afânată la o stare mai îndesată. Prin acest fenomen se reduce volumul de goluri
odată cu îndepărtarea apei ce se găseşte în teren. Apropierea particulelor duce la o creştere a forţelor de
legătură dintre acestea prin interpătrunderea mai accentuată a complexelor de absorbţie şi deci la o
creştere a coeziunii primare. Pe de altă parte, odată cu micşorarea distanţei dintre particule, unghiul de
frecare internă creşte datorită angrenării mai accentuate a particulelor. Mărirea coeziunii şi a frecării
interne duc la o sporire a rezistenţei la forfecare şi implicit la o creştere a capacităţii portante.
Un alt fenomen pozitiv rezultat din micşorarea volumului porilor este micşorarea deformabilităţii
dată fiind legătura directă dintre acestea şi volumul de goluri. O structură mai îndesată are posibilităţi de
deformare mai reduse atât în valori absolute cât şi în timp. Acest fenomen este deosebit de important la
P.S.U. la care volumul de macropori este foarte mare şi, în plus, legăturile dintre particule sunt
influenţate de prezenţa apei. Odată cu micşorarea volumului de pori amintit se întăresc legăturile dintre
particule şi fenomenul de „prăbuşire” interioară este micşorat.
Probleme generale
b) Eliminarea apei în exces (care se face de obicei concomitent cu micşorarea volumului de goluri)
are un dublu efect:
- în primul rând micşorează timpul de consolidare şi deci stabilizarea tasărilor se face mult mai
repede;
- în al doilea rând, mai ales la P.S.U., dependenţa rezistenţei (legăturii dintre particulele
terenurilor) de prezenţa apei se reduce puternic iar la pământuri contractile variaţiile de volum
se reduc substanţial.
c) Umplerea golurilor cu diverse substanţe duce, atât la reducerea volumului golurilor, cât şi la
mărirea coeziunii prin înglobarea particulelor într-o masă continuă. Acest fenomen se obţine prin
injectarea în teren a unor substanţe care prin reacţiile chimice (între ele sau cu unii componenţi din teren
sau din apa freatică) produse, realizează un gel care întărindu-se creează efectele amintite.
d) Transformarea chimico-mineralogică a componenţilor pământului se realizează în special prin
modificarea complexului de adsorbţie, pe baza legilor schimbului ionic, care poate deveni mai stabil la
modificările de umiditate. Astfel prin injectarea de soluţii conţinând săruri ale unor metale cu ioni stabili
(care atrag mai puţină apă) se pot produce efecte drenante mai ales în prezenţa fenomenului de
electroosmoză dirijată.
Probleme generale
Clasificarea procedeelor de îmbunătățire a terenului
În cazul în care calculele de deformaţii şi de capacitate portantă arată că fundarea directă, de
suprafaţă pe un anumit strat nu este posibilă, una din soluţiile ce poate fi adoptată o constituie
îmbunătătirea proprietăţilor pământului din stratul respectiv, astfel încât acesta să îndeplinească condiţiile
unui teren bun de fundare.
Principalele modificări care se urmăresc prin aplicarea diferitelor procedee de îmbunătăţire a
pământului sunt :
- reducerea compresibilităţii;
- micşorarea permeabilităţii, a capacităţii de contracţie – umflare, a gelivităţii etc.
- creşterea rezistenţei la forfecare.
Probleme generale
Se pot alcătui clasificări în funcţie de diverşi factori de influenţă ale metodelor întrebuinţate.
1. În funcţie de adâncimea la care se resimt efectele acţiunii de îmbunătăţire a terenului pot fi:
- metode de suprafaţă (compactarea de suprafaţă) când efectele îmbunătăţirii se resimt până la o
adâncime de 1 – 1,5 m de la suprafaţă;
- metodele de adâncime (compactarea de adâncime, injectare, tratare termică, drenare) când
efectele îmbunătăţirii se resimt la adâncimi de până la 10 – 15 m de suprafaţă.
În funcţie de efectul produs de procedeul de îmbunătăţire asupra pământului metodele pot fi:
- procedee mecanice;
- procedee chimice;
- procedee termice;
- procedee electrice;
- procedee mixte.
Probleme generale
În funcţie de tehnologia de aplicare a îmbunătăţirii metodele pot fi:
a) metode mecanice
a.1. compactarea de suprafaţă (realizarea de perne din balast, nisip sau pământ) prin:
- rulare;
- batere;
- vibrare.
Probleme generale
a.2. compactarea de adâncime (realizarea de coloane, piloţi, ploturi de adâncime umplute cu
diverse materiale) prin:
- rulare;
- batere;
- vibrare.
- forare: - rotativă;
- percutivă;
- vibrare: - vibropresare;
- vibroînţepare;
- vibroflotare.
Compactare prin batere Compactare prin vibroînlocuire
- batere;
- explozii.
Compactare prin vibroflotare

Compactare prin vibroflotare
Probleme generale
b) metode nemecanice:
b.1. drenare;
b.2. injectare: - cimentare
- argilizare;
- silicatizare.
b.3. tratare termică: - ardere;

- înghețare.
Probleme generale
O altă clasificare raţională este cea care are în vedere natura modificărilor produse în pământul
tratat.
Din acest punct de vedere, procedeele de îmbunătăţire a pământurilor pot fi grupate în două mari
categorii:
- compactarea pământurilor, având drept rezultat transformarea de natura cantitativă, prin
modificarea raporturilor între fazele componente ale pământurilor;
- transformarea artificială a proprietăţilor pământurilor, având ca rezultat atât modificări
cantitative cât şi calitative, ca urmare a schimbărilor în structura intimă a pământului sau a
formării de noi componenţi ai structurii.
Îmbunătățirea de suprafață prin procedee mecanice
Îmbunătăţirea (compactarea) pe cale mecanică a pământurilor, mai ales a umpluturilor, are drept
scop consumarea tasării acestora, astfel ca la amplasarea construcţiei, stratul să se găsească într-o stare
de îndesare cât mai bună, încât tasările sub construcţie să fie cât mai mici. Pentru aceasta se apreciază ca
necesară asigurarea unei densităţi aparente ridicate şi uniforme pentru straturile compactate (la valorile
indicate prin proiectul de execuţie), astfel încât tasările de sub construcţie să fie mai reduse, respectiv
uniforme.
În prezent, compactarea mecanică a pământurilor devine tot mai actuală, găsindu-şi un domeniu tot
mai larg de aplicare, mai ales pentru lucrările ce se realizează prin ridicarea cotei platformelor
industriale, sau prin înlocuirea unor terenuri cu rezistenţe mecanice reduse şi realizarea în loc a unor
perne din pământ cu rezistenţe mecanice ridicate.
Deşi procedeul este cunoscut şi aplicat de foarte mult timp, totuşi, multe lucrări se fac de calitate
slabă, în timp îndelungat, cu cheltuieli mari. Rezultă că problema compactării mecanice nu a ajuns până
în prezent să fie rezolvată total satisfăcător, nici ca realizare a compactării, dar mai ales ca verificare a
calităţii lucrărilor, la valori certe, în timp scurt, apreciindu-se ca necesară generalizarea şi perfecţionarea
metodelor existente pentru controlul calităţii acestor lucrări.
Stabilirea unei relaţii între lucrul mecanic de compactare şi rezistenţa la forfecare
Se cunoaşte că între particulele de pământ există forţe de frecare (la pământurile necoezive) şi forţe
de atracţie şi frecare la pământurile coezive, care contribuie la menţinerea echilibrului.
Pentru realizarea compactării se consumă un lucru mecanic necesar micşorării distanţei dintre
particule. În timpul lucrărilor de compactare vor fi formate mai multe puncte de contact decât cele ce se
distrug în această operaţie şi astfel o parte a lucrului mecanic exterior va fi înmagazinat în punctele de
contact ca energie.
Pe de altă parte, la forfecarea unui strat de pământ vor fi mai multe puncte de contact distruse decât
cele formate în timpul forfecării, pentru care de asemenea se consumă un lucru mecanic.
Se poate afirma deci, că între lucrul mecanic de compactare exterior (respectiv energia
înmagazinată) şi lucrul mecanic necesar la forfecare, există o relaţie de legătură.
Valoarea lucrului mecanic de compactare care este necesar pentru obţinerea unei mase a fazei solide
la o compactitate dorită (deci cu o rezistenţă la forfecare dată) este influenţată de 3 factori:
1. umiditatea optimă de compactare;
2. granulozitatea terenului;
3. felul compactării.
Pentru prezentarea aspectului menţionat se consideră următoarele forţe care acţionează între
particulele de argilă:
- forţele exterioare P care pot proveni din particule suprapuse sau din greutatea construcţiei;
- forţele electrice de respingere R ce provin din respingerea electrostatică a suprafeţelor
(încărcate negativ) particulelor de argilă;
- forţele electrice de atracţie B care constau din forţele de atracţie electrică între partea frontală şi
partea plată a particulelor de argilă;
- forţa de reacţiune I ce apare între două particule suprapuse;
- presiunea apei din pori u care constă în tendinţa de aşezare a moleculelor de apă bipolară.
Pentru un pământ natural aceste forţe sunt în echilibru astfel:
P+B=R+I+u.
O creştere a forţei exterioare P (prin compresiune sau creştere a încărcăturii suplimentare) implică o
mărire a forţei de reacţiune I şi o micşorare a distanţei dintre particule. Astfel se măresc B, R şi u până se
restabileşte un nou echilibru.
Se poate afirma că procesul de compactare foloseşte o cantitate de lucru mecanic în mod
constructiv, după care distanţa dintre particule se micşorează crescând astfel rezistenţa la forfecare.
Este de fapt logic ca rezistenţa la forfecare care se poate dezvolta la o probă, să depindă de lucrul
mecanic constructiv aplicat pentru reducerea distanţei dintre particule la compactarea preliminară a
probei. Lucrul mecanic de compactare este în opoziţie ca valoare cu lucrul mecanic distructiv în procesul
de forfecare.
Compactarea probei
Pentru determinarea relaţiei dintre rezistenţa la forfecare şi lucrul mecanic de compactare a
pământurilor s-au făcut încercări pe probe compactate în laborator.
Cei mai semnificativi factori care intervin pentru lămurirea problemei puse sunt:
a) dimensiunile cilindrului de compactat;
b) suportul inferior al cilindrului folosit la compactare în timpul încercării;
c) modul de pregătire a materialului (probei);
d) valoarea lucrului mecanic de compactare;
e) modul de realizare a compactării.
Cu privire la punctul (a) rezultatele diverşilor cercetători sunt foarte contradictorii. În timp ce unii
găsesc că la acelaşi lucru mecanic de compactare, cu cilindrii de compactare mai mici, se ajunge la o
densitate a fazei solide mai mare, alţii au găsit rezultate opuse, sau admit părerea că mărimea cilindrului
de compactat nu are nici o influenţă, ceea ce dovedeşte relativitatea rezultatelor.
În ceea ce priveşte probele, sunt trei posibilităţi de pregătire a materialului:
- materialul se usucă în etuvă şi la sfârşit se prepară cu adaos de apă;
- materialul uscat în aer va fi preparat cu adaos de apă;
- materialul va fi lăsat în aer umezit până ajunge la umiditatea dorită.
Compactarea probei
Cu referire la punctul (d), este evident că valoarea lucrului mecanic de compactare creşte, odată cu
creşterea masei fazei solide.
Făcând referire la modul de compactare se precizează că în laborator sunt întrebuinţate patru
procedee de compactare, şi anume:
- compactarea cu maiul Proctor;
- compactarea prin frământare;
- compactarea prin vibrare;
- compactarea prin presare.
Alegerea modului de compactare depinde
de felul pământului. În figura alăturată este
dată granulozitatea materialului folosit.
Materialul cernut s-a preparat cu adaos de
apă, timpul de absorbţie fiind 24 ore. Acest
timp a fost menţinut constant pentru toate
încercările care au fost efectuate.
0,05
Curba granulometrică a pământului folosit la încercări

Compactarea probei
Din cele patru procedee de compactare s-a ales compactarea Proctor şi compactarea prin presare.
Referirea la compactarea prin metoda Proctor se va face în continuare sub denumirea de compactare
dinamică iar la compactarea prin presare ca o compactare statică.
La compactarea dinamică lucrul mecanic util nu se poate egala cu lucrul mecanic constructiv pentru
că se pierde o parte necunoscută de energie la atingerea pământului cu maiul, pământul din jur refulând
şi apărând astfel o reacţiune elastică a acestuia.
Valoarea G·h indică lucrul mecanic de compactare dinamică efectuat la o cădere a maiului, fiind
diferit de lucrul mecanic care duce la mărirea densităţii probei.
Cilindru pentru
încercarea Proctor,
cu inel prelungitor și
placă de fixare
Umiditatea optimă de compactare
Scopul determinării umidităţii optime de compactare prin metoda Proctor este de a stabili, pentru un
anumit lucru mecanic specific (convenţional) de compactare L, umiditatea optimă wopt care trebuie
aplicată pământului ce urmează a fi compactat, astfel încât acesta să fie adus la starea cea mai îndesată ce
se poate obţine pentru acel lucru mecanic, caracteristică care se defineşte prin densitatea volumică în
stare uscată, maximă, d max.
Funcţie de lucrul mecanic specific de compactare se deosebesc
două încercări Proctor:
- încercarea Proctor normală în care L=6 dJ/cm3;
- încercarea Proctor modificată în care L=27 dJ/cm3.
Cilindru pentru încercarea Proctor, cu

©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro inel prelungitor și placă de fixare
Aparatura pentru determinare este compusă din:
a) aparat Proctor alcătuit din:
- cilindri cu inele prelungitoare şi plăci de bază;
- mai de compactare normal format dintr-o greutate cilindrică solidară cu o tijă care culisează în
interiorul unui ghidaj cilindric (figura alăturată);
b) balanţe tehnice sau basculă zecimală cu capacitatea de 50 Kg;
c) etuvă termoreglabilă, cu temperatura constantă de 105 ° C;
d) ciururi cu diametrul ochiurilor de 3,15 mm; 7,1 mm; 20 mm şi 31,5 mm,
cilindru gradat, stropitor, tăvi pentru uscare şi amestecare, cuţit de laborator.
Maiul Proctor pentru compactarea

©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro manuală
Se va face o scurtă prezentare a modului de lucru: cantitatea de material necesară pentru o probă cât
şi cantitatea totală de material necesară se stabileşte în funcţie de dimensiunea maximă a granulei şi a
lucrului mecanic specific convenţional L.
Masa totală de material necesară încercării se usucă în aer până la o umiditate scăzută (inferioară cu
4 – 5 % umidităţii optime presupuse). Uscarea probei poate fi efectuată şi în etuvă, la o temperatură
maximă de 50° C.
Cantitatea de material pregătită pentru o probă se întinde pe masa de lucru sau într-o tavă. Apa
necesară pentru prima încercare de compactare măsurată cu ajutorul cilindrului gradat, se pune în mod
cât mai uniform cu ajutorul unui stropitor. După adăugarea apei, se asigură omogenizarea umidităţii
pământului. Proba de pământ se introduce în straturi cu grosimi aproximativ egale. Fiecare strat se
compactează prin batere în mod uniform pe suprafaţă cu maiul Proctor, greutatea fiind lăsată să cadă
liber.
Pentru realizarea unei compactări uniforme, loviturile se vor da pe un cerc periferic, apoi pe altul
mai mic interior fiecare nouă lovitură acoperind 1/3 – 1/2 din suprafaţa de batere precedentă.
După scoaterea gulerului prelungitor, se taie materialul la nivelul cilindrului cu ajutorul cuţitului.
Se determină umiditatea medie a materialului compactat pe maximum trei probe (de la partea
inferioară, mijlocie şi superioară a cilindrului).
Restul materialului scos din cilindru se fărâmiţează, se amestecă cu materialul rămas din proba
respectivă, se adaugă o nouă cantitate de apă (corespunzătoare unei creşteri a umidităţii cu circa 1 – 2%
pentru pământuri necoezive şi cu circa 2 – 3 % pentru pământuri coezive).
Încercarea de compactare se efectuează de 6 – 8 ori, umiditatea variind într-un interval de 10 – 24%.
Încercarea se termină după două sau trei încercări de compactare de la încercarea la care masa totală a
cilindrului cu material compactat a început să scadă.
Pentru fiecare încercare de compactare se calculează densitatea volumică naturală  şi densitatea
volumică în stare uscată d a materialului cu formulele:
mm
  ,  g / cm3 
V  

d  ,  g / cm3 
w  
1
100
unde: mm este masa materialului, în g;
V – volumul materialului compactat în cm3;
w – umiditatea medie a materialului, în %.
După determinarea perechilor de valori d şi w pentru fiecare
compactare în parte se trasează curba I, d=f(w) în baza graficului
din figura alăturată.
Graficul umidității optime de

©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro compactare
Abscisa şi ordonata punctului de maxim al acestei curbe reprezintă umiditatea optimă şi respectiv
densitatea volumică în stare uscată maximă a materialului, pentru tipul respectiv de încercare.
Pentru controlul alurii curbei de compactare Proctor se trasează curba de saturaţie II cu ajutorul
formulei: 
d 
w
1  s
100
unde: s este densitatea volumică a scheletului mineral în g/cm3, iar w umiditatea materialului, în %.
La trasarea curbei de saturaţie se iau valori arbitrare ale umidităţii cuprinse între valorile umidităţii
corespunzătoare încercărilor de compactare. Valorile obţinute pentru umiditatea optimă de compactare
urmează să fie impuse de proiectant (cu anumite toleranţe) în vederea obţinerii unei cât mai ridicate
compactităţi.
Eficacitatea compactării se exprimă prin greutatea volumică în stare uscată:  d   s 1  n 
Cu cât pământul este mai îndesat, cu atât porozitatea n este mai redusă, iar γd este mai mare. Valori
uzuale pentru γd sunt:
- 16.....18,5 kN/m3 - la pământuri macroporice;
- 16,0 kN/m3 – la pământuri nisipoase;
- 16 – 17,5 kN/m3 – la pământuri argiloase (funcţie de plasticitate).
Cu acelaşi material se efectuează alte serii de încercări, pentru diferite lucruri mecanice specifice de
compactare λ. Curbele obţiute arată că există o anumită umiditate la care, pentru un efort de compactare
dat, se obţine îndesarea maximă a pământului.
Această umiditate poartă numele de umiditatea optimă de compactare. Ea scade pe măsură ce
lucrul mecanic specific creşte.
 d 
d
pamant saturat
 d3max
avand s=27,0kN/mc
 d2max N+Pietris+A.
 N.P.
 d1max

nisip

argila
O w3 w2 w 1 w O w
Relațiile w, γd pentru diferite lucruri Relațiile w, γd pentru diferite

©vasile.grecu@academic.tuiasi.ro mecanice de compactare pământuri
Se constată că, supuse compactării unele pământuri resimt mai puternic influenţa umidităţii decât
altele. Astfel rezultă că efectul modificării umidităţii este mult mai redus în cazul nisipului decât în cazul
unui amestec nisip – pietriş – argilă. De aceea, pe şantier, controlul umidităţii pământurilor supuse
compactării trebuie să fie foarte riguros în cazul pământurilor care conţin părţi foarte fine (argilă).
Umiditatea optimă de compactare se stabileşte în laborator folosindu-se dispozitivul Proctor.
La încercarea Proctor normală la care λ = 0,6 J/cm3, wopt este de 20...26% la argilă grasă, de
13...16% la praf, de 8...11% la nisip şi de 4...8% la pietriş.
În general, la pământurile coezive umiditatea optimă de compactare este cu 1...3% mai mare decât
wp (limita inferioară de plasticitate).
Experimental s-a dovedit că wopt variază în limite stânse indiferent de modul cum se face
compactarea.
Dacă pământul adus din depozit şi care urmează a fi pus în operă într-o umplutură compactă are
w < wopt, el este întins şi stropit până când umiditatea devine apropiată de umiditatea optimă de
compactare.
Dacă w > wopt, pământul trebuie întins şi lăsat un timp suficient pentru a-şi reduce umiditatea prin
evaporare.
Gradul de îndesare ce se poate obţine prin compactare depinde de tipul pământului. La pămâturile
neuniforme particulele de dimensiuni reduse se deplasează în golurile dintre particulele mai mari.
La pământurile cu o granulaţie uniformă, reducerea granulozităţii se face prin rotirea particulelor în
poziţia care favorizează o aşezare mai compactă. La eforturi de compresiune mari, reducerea porozităţii
se obţine şi prin strivirea particulelor mai slabe şi pătrunderea sfărâmăturilor în spaţiile goale.

Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Condiții Speciale de Amplasament Și Soluții de Infrastructură - Curs 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași Facultatea de Construcții și Instalații

Condiții speciale de amplasament și

Adâncimea stratului sensibil la

Adâncimea PSU mai mare de Se recomandă fundații de

Zone caracteristice în terenul de fundare alcătuit din pământuri

Situații caracteristice pentru terenul de fundare alcătuit

Umplerea golurilor cu Transformarea chimico-

Compactare prin vibroflotare

b.3. tratare termică: - ardere;

Curba granulometrică a pământului folosit la încercări

Cilindru pentru încercarea Proctor, cu

Maiul Proctor pentru compactarea

Graficul umidității optime de

Relațiile w, γd pentru diferite lucruri Relațiile w, γd pentru diferite

S-ar putea să vă placă și