RESURSELE ŞI FACTORII DE PRODUCŢIE ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE

Resursele de producţie reprezintă potenţialul natural, material, financiar, uman

și informațional de care poate dispune unitatea agricolă la un moment dat şi care
exprimă posibilită ţile ei de dezvoltare. Resursele considerate ca atare au un caracter
static, rolul lor începâ nd să se manifeste din momentul în care sunt antrenate în procesele
de producţie sub acţiunea muncii umane, devenind factori de producţie. Ca atare, prin
factor de producţie se înţelege o componentă a ansamblului de elemente ce participă
nemijlocit la producerea diverselor produse agricole. În cadrul resurselor și a factorilor de
producţie se includ mijloacele de muncă , obiectele muncii, forţa de muncă . Acţiunea
conjugată a factorilor de producție conduc la obţinerea produselor agricole.
Factorii de producţie care sunt rezultatul unor procese de muncă anterioare, sunt
purtă torii de costuri pe care le transmit integral sau parţial asupra produselor obţinute (ex:
îngră șă mintele, erbicidele)

Factorii de producţie purtă tori de costuri constituie factori economici, spre

deosebire de factorii naturali (ex: precipitaţiile, temperatura, umiditatea) care, deşi
participă la desfă şurarea proceselor de producţie, nu grevează rezultatele prin costuri.
Caracterul dinamic al factorilor economici în opoziţie cu cel static al resurselor, se
manifestă prin transformă rile pe care le suferă (integral sau parţial) în procesele de
producţie.

Acţiunea factorilor de producţie se află sub influenţa condiţiilor social - economice

şi naturale existente în unită ţile agricole, care pot să stimuleze obţinerea unor rezultate
pozitive sau, dimpotrivă , pot să ducă la unele limită ri în valorificarea deplină a
potenţialului de producţie al unită ţii.

Caracterul polifactorial al proceselor de producţie din exploatațiile agricole şi gama

largă a factorilor participanţi impune în vederea valorifică rii raţionale, cunoaşterea acţiunii
lor a legă turii cauzale dintre factori şi producţie precum şi dintre ei. Aceasta se poate
realiza recurgâ nd la clasificarea lor după diferite caracteristici:
- esenţa factorilor,
- raportul care se formează între volumul factorilor şi volumul producţiei
obţinute,
- participarea la una sau mai multe activită ţi de producţie.

Factorii ficşi şi variabili, consideraţi în raport cu unitatea de produs obţinut, apar

într-o postură oarecum diferită decâ t aşa cum au fost priviţi în raport de întregul volum al
producţiei. (ex: o dată cu variaţia producţiei totale, volumul de factori ficşi pe unitatea de
produs devine şi el variabil, reducâ ndu-se o dată cu creşterea producţiei; în ceea ce
priveşte factorii variabili, ei se menţin relativ constanţi pe unitatea de produs sau variază
foarte puţin şi cresc pe mă sură ce volumul producţiei este mai mare).

Factorii ficşi determină cheltuielile fixe care sunt independente de felul, volumul şi
intensitatea activită ţilor de producţie desfă şurate. Factorii variabili la râ ndul lor determină
cheltuieli variabile, al că ror nivel depinde direct de felul, intensitatea şi volumul producţiei,
pă strâ nd pe unitatea de produs - tona de grâ u, hl lapte, etc. - un nivel mai mult sau mai
puţin constant la un nivel scă zut al producţiei, după care volumul lor pe unitatea de produs
creşte proporţional cu producţia suplimentară obţinută .

1
Clasificarea factorilor de producție

A. Esenta factorilor.
 Naturali: fertilitatea naturală a solului, precipitații, temperatură , insolație, vâ nt,
etc. Nu sunt purtă tori de costuri . Prin acțiunea lor pot favoriza sau defavoriza
desfă șurarea proceselor de producție. Cunoașterea probabilită ții de apariție și
a modului lor de manifestare permite valorificarea cea mai bună a factorilor
economici.
 Economici - Materiali: tractoare, mașini agricole, instalații, construcții,
amenajă ri hidrotehnice, plantații de vii și pomi, semințe, animale de
producție, îngră șă minte etc. Sunt purtă tori de costuri, care se transmit asupra
produselor obținute
 Umani: personalul muncitor din exploatațiile agricole. Reprezintă factorul
conștient al întregii activită ți, elementul prin care sunt puse în acțiune
mijloacele de producție. Crează valori mai mari.

B. Raportul între volumul factorilor și volumul producției totale obținute.

 Ficși: pă mâ ntul, tractoarele, masinile agricole, constructiile, amenajă rile
hidrotehnice etc. Volumul lor nu este influențat în cursul anului de variația
producției totale. Determină în bună mă sură capacitatea de producție a unită ții
agricole. Participă la mai multe cicluri de producție, transmițâ ndu-și treptat
valoarea asupra producției. Incarcă costurile de producție prin cheltuielile cu
amortizarea lor.
 Variabili: Îngră șă mintele, semintele, furajele, apa pentru irigat, pesticidele.
Volumul lor depinde nemijlocit de variația producției totale. Se consumă
integral într-un ciclu de producție, transmițâ ndu-și în totalitate valoarea asupra
producției create.

C. Participare la activități de producție

 Monovalenți: să mâ nța, materialul să ditor, îngră șă mintele, carburanții, etc.
Utilizarea lor este limitată la o singură cultură .
 Polivalenți: Tractoarele, plugurile, animalele de producţie, clă dirile, etc Sunt
utilizați la o gamă largă de culturi sau categorii de animale.

Cu câ t un factor de producție are un caracter mai stabil în decursul timpului, cum

sunt de pildă construcţiile, lucră rile de îmbună tă ţiri funciare, plantaţiile de pomi şi vie etc. -
cu atâ t este mai ireversibil, în sensul că este mai greu susceptibil de modifică ri în
dimensiunea sa.

Deciziile privind asigurarea unită ţii agricole cu asemenea factori ficşi trebuie luate cu
mult discernă mâ nt, întrucâ t ulterior nu se mai poate reveni uşor asupra dimensiunii lor.

Spre deosebire de factorii ireversibili, factorii reversibili cum sunt de pildă

îngră şă mintele al că ror volum este proporţional cu cel al producţiei, pot fi modificaţi cu
destulă uşurinţă , existâ nd posibilitatea adoptă rii unei noi decizii care să amelioreze
efectele deciziilor anterioare.

Desfă şurarea eficientă a activită ţilor în exploatațiile agricole necesită ca asigurarea

cu resurse de producţie, combinarea şi alocarea lor să fie astfel fă cută încâ t să ducă la :

2
 - valorificarea integrală a capacită ţii de producţie a unită ţii prin folosirea
completă a resurselor;
- obţinerea unor cantită ţi sporite de produse pe hectar şi animale furajate, cu
cheltuieli câ t mai reduse pe unitatea de produs;
- creşterea continuă a randamentului resurselor utilizate, prin aplicarea
tehnologiilor moderne şi a mijloacelor tehnice perfecţionate.

Avâ nd în vedere aceste cerinţe, în faţa specialiştilor din exploatațiile agricole se

ridică o serie de probleme cu caracter tehnic şi economic referitoare la opţiunile privind
resursele de producţie şi anume:
- precizarea cantită ţilor optime de resurse variabile ce trebuie alocate pe
unitatea de producţie (hectar, animal furajat) pentru a se realiza producţii ridicate
şi rentabile, prin utilizarea eficientă a tuturor resurselor, atâ t în situaţia în care
acestea pot fi procurate în cantită ţi suficiente câ t şi în cazul în care există unele
limită ri în procurarea lor;
- stabilirea proporţiilor în care trebuie combinate resursele pentru a se
asigura fie obţinerea anumitor niveluri de producţie cu cheltuieli minime, fie
realizarea unui asemenea nivel de producţie care să ducă la un profit maxim;
- determinarea celui mai eficient mod de repartizare pe activită ţi a
resurselor polivalente aflate în unitatea agricolă în cantită ţi limitate.

Bibliografie:
Tudor V., Alecu I.N., Managementul producției, Ed. Ceres, București, 2013