DC

Minoritățile naționale din România

În ceea ce privește Europa centrală și de est, cercetătorii consideră faptul că acestă

zonă a fost una dintre cele mai divizate zone din punct de vedere etnic. Acest fapt a făcut ca
de-a lungul timpului în acestă zonă să aibă loc o serie de conflicte, dar și momente de pace în
care populația autohtonă a trăit și conviețuit cu populația minoritară.1

Pentru a putea vorbii despre minoritățiile de pe teritoriul României este necesar să

cunoaște semnifiacția câtorva termeni care sunt în strânsă legătură cu subiectul nostru. În
primul rând trebuie definit termenul de minoritate, care în termeni restrânși înseamnă o parte
mai puțin numeroasă a unei colectivități. Un alt termen pe care îl întâlnim în momentul în care
vorbim despre minorități este noțiunea de minoritate națională care reprezintă conform
dicționarului explicativ al limbii române un grup de oameni de aceași limbă și etnie, care se
deosebesc de cele ale majorității locuitorilor unui stat.2 Acestă noțiune este utilizată de către
comuniști în prevederile constituției.

Ce înseamnă etnie? Este o altă întrebare la care trebuie să răspundem în rândurile

următoare. Etnia este un termen des utilizat și astăzi, termen care reprezintă totalitatea
oamenilor care vorbesc aceeași limbă și care au o cultură comună. De la etnie derivă termenul
de etnic care este utilizat și în prevederile Constituției din 1923.

De-a lungul timpului peteritoriul țării noastre s-au perindat o serie de popoare printre
care unele chair s-au stabilit în zonă și au contribuit mai mult sau mai puțin la formarea
culturii românești. Aceste minorități și-au creat o identitate proprie, pentru aș-i păstra
comuniunea, unitatea internă și totodată să își asigure „rolul de partener de dialog cu
majoritatea”. Normal că aceste relații între populația autohtonă și noii veniți nu a fost tot
timpul prietenoase, ci au avut loc și divese tensiuni care au creat neplăceri tuturora. 3 Prezența
acetor minorități pe teritoriul României au contribuit la deschiderea spațiului românesc spre
cultura univesală prin legăturile pe care comunitățile prezente le aveau cu locul de origine. 4

În România, secolul al XX-lea vine cu o serie de schimbări majore, pe toate planurile.

schimbări pozitive în ceea ce privește modernizare instituțională și a societății, dar și
1
Primul raport periodic privind aplicarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare în România,
https://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/Report/PeriodicalReports/RomaniaPR1_ro.pdf, accesat la data de 14.06.2020.
2
https://dexonline.ro/definitie/minoritate.
3
Doru Dumitrescu, Carol Căpiță, Mihai Manea, Istoria minorităților naționale din România, Ed. didactică și pedagogică,
București, 2008, p. 17.
4
Idem., p. 18.

1
DC

schimbări negative în ce privește mentalul colectiv național care va fi influențat de regimurile

politice.

În acest context, perioada interbelică se remarcă printr-o dinamică politică şi socială

aparte. Începând cu formarea României Mari, trecând apoi prin anii crizelor politice şi
ajungând la momentul de răscruce prilejuit de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial,
toate aceste vor duce la clătinarea temeliei statului.5 Prin urmare relațile inter-etnice vor fi
destabilizate din cauza extremismului autohton, dar și a celui care vine pe fileieră externă.

După încheierea Marelui Război, în cadru Conferinței de pace de la Paris care va pune
temelia principiului naționalităților, însă nu a formării unor state pure, deoarece acest lucru
era imposibil de realizat având în vedere faptul că pe teritoriile statelor se aflau populații
minoritare.6

În cadrul Conferinței de pace de la Paris se va semna și Tratatul Minorităților, tratat

împus de către Marile Puteri. Tratatul va fi acceptat și de România, acesta va fi semnat pe
7
data de 9 decembrie 1919 de către guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod. Acest
tratat a fost semnat între SUA, Marea Britanie, Japonia, Franța și Italia, pe de o parte și
România pe de alta. Prevederile acestui trata au fost respectate de către România prin
legislația adoptată de-a lungul timpului și anume mai ales prin Constituția din 1923 care prin
articolul 5 oferea drepturi și libertăți persoanelor de ori ce fel de etnie „romanii, fara deosebire
de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea
invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de
toate libertatile si drepturile stabilite prin lege”8, dar și prin legea administradivă sau legea
cultelor adoptate în anul 1925 ori prin legile ce priveau învățământul, elaborate întrea anii
9
1924 și 1928. Însă au existat și cazuri în care aceste prevederi au fost încălcate din cauze
plitice

Pe lângă acest tratat, România a aderat de-a lungul timpului la mai multe astfel de
convenții care priveau protejarea drepturilor omului cât și a minoritățiilor de pe teritoriul ei,
aceste conveții fiind încheiate chiar și în perioada comunistă. O parte din aceste tratate sunt
Convenția pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, din 4 noiembrie

5
Panu Mihai Adrian, Timişoara Politicile arianizării în România interbelică: Complicităţi româno-germane în preluarea
capitalului evreiesc, , Universitatea de Vest, Timișoara, p. 365.
6
Academia Română, Istoria românilor, Ed. Enciclopedică, București, 2003, p. 56.
7
Idem., p. 57.
8
Constitiuția României din 1923, Textul actului publicat în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923.
9
Academia Română, op.cit., p. 57.

2
DC

1950, Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, din 5 noiembrie 1992, Conventia
pentru protectia minoritatilor nationale, din 1 februarie 1995 și multe altele.10

Este de menționat faptul că România contemporană este un stat omogen din punct de
vedere al populației majoritare, însă și minoritățiile etnicer au reprezentat un procent destul
de mare din populația tării. Totodată de precizat este faptul că constituția României oferă
acestor minorități siguranța drepturilor și libertăților stabilite în convențiile internaționale.11

Pentru a înțelege mai bine procentajul care îl reprezentau minoritățiile etnice în

România, vom face referire la cea mai reprezentativă statistică care indică structura națională
a populației și anume recensământul din anul 1930, care indica faptul că românii reprezentau
71,9 % din populație, după etnie, restul de 28,1 % reprezentând minoritățiile etnice precum
magiari, germani, evrei, ruteni, ucrainieni, ruși, bulgari, turci, tătari, găgăuzi, cehi, slovaci,
poloni , sârbi, croați, sloveni, greci și alții.12

În perioada 1918-1953 cele mai reprezentative dintre minoritățile din spațiul românesc
erau sașii, maghiarii, romii și evreii, pe lângă care se adaugă și celelalte minorități însă cu un
raport procentual mai mic. Aceste minorități ca și celelalte au trăit în pace și armonie pe
teritoriul țării cu excepțiea a câtorva momente întunecate pentru istoria noastă care au înjosit
și totodată au umilit și distrus anumite grupuri etnice. Din acest punct de vedere acestea s-au
dezvoltat diferit atât din punct de vedere al menatlității, dar și din punct de vedere numeric.

După încheierea Marii Conflagrații, în Europa au apărut o serie de curente extremiste

care nu făceau nimic altceva decât să promoveze naționalismul sau internaționalismul ceea ce
a dus mai târziu la marginalizarea sau mai rău chiar excluderea minorităților din viața publică.
Acest fapt, dar și altele au dus la scăderea numărului de membrii ale unor anumite minorități
naționale pe teritoriul țării. Rasismul și antisemitismul au cauzat probleme în toată Europa,
însă în cazul de față vom aborda discriminăriile și încălcare drepturilor minoritățiilor în
spațiul românesc începând cu perioada înterbelică. Extremismului politic interbelic și-a
canalizat ce mai mare atenție în ceea ce privește atitudinea față minorităţile etnoculturale.

Un prim astfel grup etno-cultural din România suntnevreii, care după terminarea
războiului au avut o perioadă de liniște, însă spere sfârșitul perioadei interbelice la adresa
acestora au început o serie de atacuri. Evreii au o lungă istorie în spațiul românesc, deci
problema evreiască în ceea ce privește emanciparea este una destul de veche. Aceștia luptau
10
Primul raport periodic privind aplicarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare în România,
https://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/Report/PeriodicalReports/RomaniaPR1_ro.pdf, accesat la data de 15.06.2020.
11
Toader Nicoară, Istorie, Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural, București, 2005, p.III.
12
Academia Română, op.cit., p. 56.

3
DC

pentru emancipare încă din seciolul al XIX-lea. O dat cu încheierea Primului Război Mondial,
mai exact în 1919 au loc dezbateri cu priivire la emanciparea și naturalizarea (acordare unui
străin a calității și dreptului de cetățean al țării în care locuiește)13 evreilor din România.
Aceste lucruri vor fi concretizate prin Trataul Minorităților și mai târziu prin Constituția din
1923, care vor oferi drepturi și libertăți evreilor. 14 Spe exemplu în Trataul Minorităților, în
Articolul 11 este prevăzut faptul că „ evreii nu vor fi obligați să îndeplinească acte constituind
o violarea a sabbaturilor și nu vor fi izbiți de nicio incapacitate, dacă refuză să se ducă la
tribunale, sau de a îndeplini acte legale în ziua Sâmbetei. Totuși această dispozițiune nu va
dispensa pe evrei de obligațiunile impuse tuturor supușilor români în vederea necesităților
statului.”15

În urma acestor prevederi, perioada interbelică va oferii minorității evreiești

posibilitatea de a se afirma în toate domenile vieții publice și anume în economie,
învățământ, cultură și în multe alte domenii. Evreii s-au implicat în perioada interbelica și în
viața politică a României prin uniunea creată de către aceștia și anume o Uniune a evreilor
români, care a fost în coaliţie cu marile partide democratice româneşti PNL şi PNŢ, dar și prin
faptul că după război în Transilvania o parte din evrei au intrat în partidul maghiar, iar o alta
au constituit Uniunea naţională a evreilor din Transilvania, de orientare sionistă. 16

În ceea ce privește numărul evreilor de pe teritoriul României în perioada 1918 -1953

acesta a crescut sau a scăzut în funcție de momentele și evenimentele istorice. Spre exemplu
imediat după înceierea Marii Conflagrații au avut loc două mari mișcări de populații, între anii
1918-1921, în urma cărora în spațiul românesc, mai exact în Basarabia au intrat în jur de
22.000 de evrei din Rusia.17

Situația nu a fost una total pozitivă pentru evrei, spre sfârșitul perioadei interbelice
situația evreilor din România înrăutățindu-se treptat. Apariția grupurilor politice legionare au
dus la eliminarea brutală a evreilor. Legislația va fi modificată treptat ajungându-se chiar la
discriminări și încălcarea drepturilor, spre exemplu adoptarea unor legi care prevedeau
restrângerea angajaţilor neromâni din întreprinderi. 18

Trăsăturile antisemeite încep să devină din ce în ce mai eveidente, astfel că în anul

1937 guvernul condus de Octavian Goga a desfințat ziarele Dimineața, Adevărul și Lupta și a

13
https://dexonline.ro/definitie/naturalizare, accesat la data de 17.06.2020.
14
T.oader Nicoară, op.cit., p.32.
15
V.V Tilea, Acțiunea diplomatică a României, NOV. 1919- MART. 1920, Tipografia poporului, Sibiu , 1925, p. 213-214.
16
Toader Nicoară, op.cit., p.32.
17
Keith Hitchins, România 1866-1947, Humanitas, București, 2013, p. 377.
18
Toader Nicoară, op.cit., p.32

4
DC

retras abonamentele gratuite de liberă circulție feroviară ale ziariștilor evrei. Un an mai târziu
este adoptată legislație anitievreiască, o lege de revizuire a cetățenie acordate evreilor, după
încheierea războiului.19

O dată cu zibucnirea celui de al Doilea Război Mondoal situația evreilor din România
se înrăutățește. În anul 1940 măsurile antievreiești se intensifică din caua contextului istoric,
astfel că în perioad de guvernare a lui Ion Antonescu, noua legislație antievreiască adoptată
prevedea anularea drepturilor și libertățiilor cetățenești și deposedarea de bunuri. Mai mult de
atât în anul 1941 are loc și executarea a 120 de evrei în București. Toate aceste abuzuri
ducând la dezechilibralea minorității evreiești.20 În acestă perioadă mai multe decrete au dus la
dicriminarea și înjosirea minorității evreieși, noua conducere legionară având grijă ca evreii să
fie puși la zid din orice punct de vedere. Decretul din 5 decembrie 1940 prevedea scutirea
evreilor de serviciul militar, dar îi obliga pe aceștia să plătească taxe militare și să depună
muncă de interes obștesc la discreția statului. Pe lângă aceștia erau și evrei care erau
concentrați în lagăre și ghetouri, cum au fost cei din Basarabia și nordul Bucovinei, care au
fost puși sub paza armatei. În cazul acestora munca era coordonată de către comandantul
lagărului de munacă.21

Pe lângă aceste evenimente în timpul războiului au avut loc și o serie de persecuții în

masă a populației evreiești de pe teritoriul țării. Progromul de la Iași care a avut loc între 29 și
30 mai 1941 în urma căruia și-au pierdut viața în jur de 12. 000 de evrei. Aceștia au fost uciși
prin împușcare sau schingiuiți sau au fost încărcați în trenuri de marfă și transportați până la
lagărele de muncă în condiții inumane, fără apă și mâncare.22

Deportarea evreilor a fost una lat act de cruzime. Expulzarea evreilor din România nu
era nimic altceva în viziunea antonesciană decât „purificare etnică și politică” a țării. Într-una
din ședințele de dinainte de atacul Uniunii Sovietice, Mihai Antonescu suținea faptul că „Noi
trebuie să folosim acest ceas ca să facem purificarea populației. De acea, Basarabia și
Bucovina vor aminti politica lui Titus în ce privește anumite populațiuni de origine etnică și
vă asigur că nu numai în ceea ce privește evreii, dar în ce privește toate naționalitățile, vom
ajunge să practicăm o politică de totală și violentă înlăturare a elementelor străine.” 23 Astfel a
că a urmat mai apoi deportarea evreilor spre Transnistria.

19
Academia Română, op.cit., p. 65.
20
Toader Nicoară, op.cit., p.32-33.
21
Stelean-Ioan Boia, Marius-Ioan Grec, O istorie a holocaustului european, Cazul Rromâniei, Ed. Vasile Coldiș University
Press, Arad, 2016, p. 100.
22
Ibidem.
23
Ibidem.

5
DC

Situația nu a stat diferit nici în Transilvania de nord, aici din 1941 și până în 1944 are
loc concentrarea în chetouri și deportarea populației evreiești. Astfel că peste 131.633 de evrei
sunt trimiși să participe la calvarul Holocaustului.24

În urma acestor evenimente teribile numărul evreilor de pe teritoriul românesc se va

înjumătății. Situația nu este mai fericită nici în cazul perioade comuniste, în acestă perioada
evreii find nevoiți să emigreze, asftel că în anul 1956 avem 146.264 de evrei pe teritoriul țării,
iar în 1977 numărul acestora se reduce drastic la 24.667. Minoritatea evreiască va avea de
suferit și în tipul conducerii lui Nicolae Ceaușescu, în timpul căruia aceștia vor fi privați de o
serie de drepturi și libertăți.

O altă minoritae predominantă aflată pe teritoriul României a cărui număr de persoane

a oscilat în funcție de evenimentele istorice sunt maghiarii. Prin Conferința de Pace de la Paris
și încheierea Tartatului de la Trianon, României îi este recunoscută unirea Transilvaniei cu
România.

Tot în urma recensământului din anul 1930 aflăm faptul că etnia maghiară era cea mai
numeroasă din România aceasta având un procent de 7,9 % adică aproximativ 1.415.507 de
persoane, cifră raportată la populația autohtonă care însuma 12.981.324 de locuitori
(români).25 Aceștia erau așezați din punct de vedere geografic în centru țării, marea majoritate
fiind concentrată în Transilvania, mai exact în județele Harghita, Covasna, Mureş, Satu Mare,
Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Maramureş, Braşov, Timiş.26

Cea mai masivă emigrare a minorității maghiare de pe teritortiul României se

întregistrează imediat după încheierea Marelui Război, când aproximativ 200.000 de etnici
magiari părăsesc țara și pleacă în Ungaria. Acest fenomen de migrare masivă se datorează
faptului că majoritatea dintre ei erau angajați în funcții publice, iar o dată cu realizarea Marii
unirii, românii vor începe să ocupe locurile acestora.27

În perioada interbelică etnicii maghiari, rămași în România vor beneficia de

prevederile Tratatului Minorităților și vor desfăura în continuare activitea, aceștia investind
în, şcoli, teatre, societăţi de lectură, şi vor ănfința o serie de un publicaţii, ziare şi reviste
culturale.28

24
Toader Nicoară, op.cit., p. 33.
25
Keith Hitchins, op.cit., 2013, p. 377.
26
Toader Nicoară, op.cit., p. 41.
27
Keith Hitchins, op.cit., p. 376.
28
Toader Nicoară, op.cit., p. 41.

6
DC

Izbucnirea celui de-al Doilea Război duce la pierderea nordului Transilvaniei de către
România, acesta fiind alipit Ungariei, însă nu pentru mult timp, acestă bucată întorcându-se
României după război. Instaurarea regimului comunsist în România, va venii cu o serie de
privilegii de care vor beneficia maghiarii, prezenți în structurile de partid. Aceștia vor obține
astfel și o regiune autonomă recunoscută și prin Constituția din 1952. 29 În care articolul 19
find prevăzut faptul că „Regiunea Autonoma Maghiara a Republicii Populare Romane este
formata din teritoriul locuit de populatia compacta maghiara secuiasca si are conducere
administrativa autonoma, aleasa de populatia Regiunii Autonome. Regiunea Autonoma
Maghiara cuprinde raioanele: Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Reghin, Sangeorgiu de Padure, Sf.
Gheorghe, Targu-Mures, Targu-Sacuesc, Toplita. Centrul administrativ al Regiunii Autonome
Maghiare este orasul Targu-Mures”30 Acest lucru fiind posibil până în anul 1968 când regiune
autonomă este desfințată. Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu drepturile la libera
exprimare ale maghiariilor vor fi restricționate și asfel va avea loc o emigare a acestora.

O altă mitnoritate prezentă pe teritoriul României au fost și încă sunt germanicii. După
încheierea Primului Război Mondial etnicii germani însumau 750.000 de persoane dintre care
cel mai mare număr era în Banat și anume 275.369, urmat mai apoi Transilvania în care
locuiau un număr de 237.416 de germani, apoi Satu Mare care înregistar 31.067, în
Basarabia cu 81.089, Bucovina 75.533, iar în vechiul regat şi în Dobrogea erau prezenți
aproximativ 32.366 respectiv 12.581 de etnici.31

În perioada interbelică minoritatea germană se implică în toatea domenile veții

publice. În anul a 1921 înfiintând chiar și Uniunea Germanilor din România ca autoritate
centrală a naţiunii germane aceștia fiind în bune legături cu guvernele liberale sau naţional-
ţărăniste. Mai mult unii dintre ei ocupând chiar funcții publice importante.

Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial aduce o serie de schimbări, o dată cu
sfârșitul acestuia și cu instaurarea regimului comunist în Romania, populația germanică va
avea de suferit. Acest regim atroce nu a făcut nimic altceva decât să deporteze o mare partea a
entnicilor germani în lagărele din Uniune a Sovietică. Un astfel de moment cumplit este acela
din 10 ianuarie 1945 când mai mulți bărbații și femeii cu vârste cuprinse întrte 17 și 45 de ani
au fost „săltații” și deportați obligatoriu în URSS, unde au urmat să lucreze în condiții
inumane.32 Dar să nu uităm nici de deportăirile dintre anii 1951 și 1956 când au fost deportați

29
Idem., p. 42.
30
Constituția din 1952. Textul actului publicat în B.Of. nr. 1/27 sep. 1952.
31
Toader Nicoară, op.cit., p. 22.
32
Idem., p. 23.

7
DC

peste 45.000 de șvabi din banat în Bărăgan, unde au trebuit să ia totul de la zero, trăind în
condiții inumane.

Pe lângă deportări au urmat și o serie modificări legislative și adoptarea unor noi legi
care îi discriminau pe germanici. În 1945 au loc o serie exproprieri, motivul fiind colaborarea
unor etnici germani cu Germania hitleristă, acest lucru a dus la deportarea a peste 70.000 de
familii de etnie germană. În anul 1947, Traian Săvulesc declara faptul că „Am expropriat
până acum 143 000 saşi şi şvabi”, suprafața obținută în urma exproprierilor fiind de „804 mii
iugăre, din care mare parte pământ arabil. Prin efectul legii s-a efectuat exproprierea totală în
proporţie de 95% din întinderile aflate în posesia saşilor şi şvabilor.” 33 Totodată legea
electorală din 1948 interzicea dreptul de vot al etnicilor germani și începe o puternică
naționalizarea.

O dată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, Germania va încheia o serie de

acorduri secrete în urma cărora, Români va primi pentru fiecare etnic german repatriat o sumă
de bani. În urma cercetărilor ajungându-se la statistica conform căreia din România au plecat
în jur de 25.000 de etnici germani până în anul 1977.34 Sumele primite de către statul român
pe fiecare etrnic german erau destul de mari, suma totală încastă de către stat fiind una extrem
de mare având în vedere numărul celor repatriaț. Dennis Deletant suține faptul că aceste sume
„variau între 4000 şi 10 000 de mărci, în funcţie de vârstă şi calificare profesională” 35. Toți
banii erau virați de către Germania în cotul guvernului României sub formă de credite.Astfel
că în timpul regimului comunist au plecat din România un număr foarte mare de etnici
germani.

Pe lângă aceste minorități au mai exista și altele care au avut de suferiut din cauza
rasismului și al ororilor regimului comunist care nu au făcut nimic altceva decât să dezbine
sau chiar să distrugă familile unor oamnei nevinovați. Alte minorități care au avut de suferit
sunt romii care reprezentau în anul 1930, 1,5% din populație, dar care a avut de suferit la fel
ca și celelate etni în urma deportărilor și a relelor tratamente. Politică dusă de către Ion
Antonescu care la început a cerut scoaterea țiganilor din București pe care mai târziu i-a
deportat în Transnistria.36 Deportarea țiganilor în Transnistria s-a realizat în anul 1942, când
25.000 de persoane de etnie rromă au părăsit țara. Romii au de suferit și în timpul regimului

33
Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport Final, București, 2006, p. 547.
34
Toader Nicoară, op.cit., p. 22.
35
Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, op.cit., p. 548.
36
Toader Nicoară, op.cit., p. 61

8
DC

comunist când aceștia suferă importante procese sociale şi demografice. În anii ’60, se iau
măsuri de sedentarizare a ţiganilor nomazi.37

În urma acestor represiuni, minoritățiile etnice din România au avut de suferit numărul
lor fiind în scădere, fapt datorat deportărilor în medii neprielnice care au dus la decese în
masă, arestări și progromuri care nu au făcut nimic altceva decât să dezbine familii. În
conluzie scădera numărului de persoane din cadrul diferitelor minorități se datorează
represiunilor la care au fost supuși, fapt datorat regimurilor autoritare.

Bibliografie generală:

 Toader Nicoară, Istorie, Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural, București, 2005.
 Keith Hitchins, România 1866-1947, Humanitas, București, 2013.
 Stelean-Ioan Boia, Marius-Ioan Grec, O istorie a holocaustului european, CazulRromâniei, Ed. Vasile
Coldiș University Press, Arad, 2016.
 Academia Română, Istoria românilor, Ed. Enciclopedică, București.
 V.V Tilea, Acțiunea diplomatică a României, NOV. 1919- MART. 1920, Tipografia poporului, Sibiu ,
1925.
 Primul raport periodic privind aplicarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare în
România, https://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/Report/PeriodicalReports/RomaniaPR1_ro.pdf.
 Doru Dumitrescu, Carol Căpiță, Mihai Manea, Istoria minorităților naționale din România, Ed.
didactică și pedagogică, București, 2008
 Panu Mihai Adrian, Timişoara Politicile arianizării în România interbelică: Complicităţi româno-
germane în preluarea capitalului evreiesc, , Universitatea de Vest, Timișoara
 Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport Final, București, 2006.

37
Idem., p. 62.