Banciu Cristian-Ioan

Elite politice românești, an I

Elemente definitorii ale doctrinei, mitologiei și imaginarului fascist

în România interbelică

Abstract. România interbelică nu este străină de ideologiile politice totalitare.

Fascismul românesc, întrupat în Legiunea Arhanghelul Mihail, nu se sustrage
curentului de dreapta de pe planul european, dar, totodată, prezintă particlaritățile sale
proprii. Tema predilectă a acestui studiu se concretizează în disecarea ideologiei
fasciste din România interbelică, de la originea sa și până în momentul dispariției de pe
scena politică. Din cauza mediului autohton în care a dospit, forma pe care o îmbracă
mișcarea legionară determină necesitatea identificării selective a principalelor
trăsături care definesc fascisul românesc și stabilirea poziției sale pe scala spectrului
politic, ambele fiind scopuri de atins în prezenta lucrare. Abundența de elemente cu
proveniență politică, a determinat ca fundamentul lucrării să se bazeze pe un demers
multidisciplinar, combinând surse, articole și lucrări de specialitate din sfera
politologiei cu cele de istorie faptică care rememorează fără echivoc trecutul interbelic
al României.
Cuvinte cheie: ideologie, legionarism, paroxism, Codreanu, om nou, spectru politic

Conform spectrului politic, fascismul, ca ideologie, face parte din extrema dreaptă,
principalele sale caracteristici fiind definite de antiegalitarism și antiliberalism1. Însă, aspectele
definitorii pentru fascismul românesc nu se pliază în totalitate pe specificul european, ci se
circumscriu într-un amalgam de idei care au legătură și cu extrema stângă. Diferențele și
similitudinile sunt date de credințele, convingerile și termenii care reies din discursul politic,
frecvent utilizare de către figura centrală a fascismului interbelic românesc: Corneliu Zelea
Codreanu.

În România, după 1918, nașterea grupurilor militante pro-totalitare iau naștere la fel ca în
restul Europei. Nemulțumirile sunt la ordinea de zi, iar vulnerabilitatea populației face ca mulțimea
să fie predispusă să-și ofere suportul celor sau celui care putea să le facă pe plac. În aceste condiții,
apare, în 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail, conducă de Corneliu Zelea Codreanu, grupare al
cărei interes, pe lângă multe altele, era să promoveze elementul etnic românesc și să creeze o nouă

1
Vasile-Sorin Curpăn, Vasile Curpăn, Cosmin-Ștefan Burleanu, Științe politice și doctrine politice internaționale, Iași,
2012, p. 206
ordine a statului2. Structurarea noului stat trebuia făcută în conformitate cu credința organizației,
credință izvorâtă din imixtiuni de provenință atât de dreapta, cât și de stânga.

Pornind de la definiția fascismului, majoritatea lucrărilor de specialitate din sfera politologiei

tind să explice însemnătatea termenului prin folosirea repetată a structurii: „ideologie sau mișcare
de dreapta, naționalistă cu o structură totalitară și ierarhică care se opune fundamental democrației
și liberalismului”3. Definiția poate fi extinsă, fascismului, în general, fiindu-i rezervat și alte
însușiri. Naționalismul exacerbat al ideologiei se îmbină cu concepția totalitară a regimului,
însemnând că, pe lângă ideea că nimic nu poate exista în afara statului, libertatea individuală a
națiunii este subjugată slujirii statului. Scopul final era aducerea populației într-o stare de
subordonare și control necondiționat4. Totodată, buna desfășurare a acestui proces era condiționată
de puritatea etnică a populației. În concepția fascistă, naționalismul accentuat se rezuma la unitatea
populației care împărțea propriile caracteristici și interese, adunate într-o cultură superioară
celorlalți5. Particularitatea acestei concepții în legionarismul românesc se întâlnește în ura împotriva
evreilor, mai exact, în rasism sau antisemitism, o caracteristică definitorie a ideologiei fasciste din
România. Liderul grupării, Corneliu Zelea Codreanu spunea: „Noi nu suntem împotriva minorității
ungare, germane, bulgare, și ruse. În țara noastră suntem împotriva evreilor […] Ei nu au dreptul
la egalitate. Ei nu sunt în România decât de 100 de ani, pe când români sunt de 2000 de ani […] În
ceea ce privește școlile, preconizăm numerus clausus pentru evrei, pentru celelalte minorități nu
[…] Toți evreii sunt comuniști sau aliații comuniștilor, chiar atunci când nu sunt de față membrii
ai acestui partid”6. Dar antisemitismul legionar este diferit de rasismul pe care Hitler, de exemplu,
îl promova în Germania. Legiunea condusă pe Codreanu era, în același timp, promotoarea cultului
ortodox și al doctrinei religioase creștine a răsăritului. În fond, evreii fiind aparținători ai religiei
iudaice, ura împotriva lor a avut și o latură spirituală. Legiunea Arhangelul Mihail sau Garda de
Fier, înainte de a lua forma unei mișcări politice sau sociale, se dorea a fi un suflu proaspăt pentru
spiritualitatea țării. „Mesajul ei, având un anumit suport teologic, era orientat spre redescoperirea
autenticelor valori creștine în scopul creării unui <om nou>, menit să salveze țara și să o
reîncadreze pe coordonatele spirituale și istorice pe care legionarii le descoperiseră în trecutul
național”7. Momentul nașterii legionarismului este legat de crearea Ligii Apărării Național-Creștine,
condusă de A. C. Cuza, figură antisemită și cu care Codreanu a avut legături. Ambii militau pentru

2
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria Românilor în secolul XX, Editura Paideia, București, 1999, p. 45
3
The Concise Oxford Dictionary of Politics [online], Oxford University Press, 2003, p. 192 [citat 11 Mai 2021].
Disponibil la adresa https://archive.org/details/oxfordconcisedic00iain/page/192/mode/2up?q=fascism
4
Vasile-Sorin Curpăn, op. cit., p. 282
5
The Concise Oxford..., p. 193
6
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, loc. cit.
7
Emanuel Copilaș, „Confiscarea lui Dumnezeu și mecanismul inevitabilității istorice” în Sfera politicii, nr. 135, XVII,
2009, p. 93
introducerea unui „numerus clausus”, o proporționalitate în sens etnic, prin care încercau să limiteze
accesul evreilor în Universități.

Anul ’30 a fost martor al ascesiunii lui Codreanu în lumea politică. Începutul organizației sale
nu a fost reglementat politic, pentru el exista doar ideea de misiune, convins că Dumnezeu i-a
oferit-o pentru a pune țara pe direcția cea bună. Căpitanul nu a adoptat o poziție fermă în privința
niciunei probleme sociale sau politice, ci s-a rezumat doar la formule vagi și generalizări în
necesitatea iminentă a restructurării morale a țării8. Începutul organizatoric nu a beneficiat de vreo
ceremonie care să marcheze solemn momentul înființării, liderul legionarilor considerând că
programele ideologice sunt inutile, militând în schimb, pentru formarea omului nou, capabil să
drămuiască țara. În fapt, întemeierea grupării a durat „un minut”, adică până Codreanu și-a finalizat
discursul: „Astăzi, vineri, 24 iunie 1927, ora zece seara, se înființează Legiunea Arhanghelul
Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară
cel ce are îndoieli. […] Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Momentul înființării a fost lipsit de
importanță pentru moment și trecut cu vederea de către public. Nici nu a fost înscrisă la tribunal,
Codreanu considerând că el nu a înființat un partid, ci o mișcare politică și națională9. Substanța
grupării a rămas antisemitismul. Convingerea sa că evreii erau cauza problemelor era inexpugnabilă
și își avea originea din mediul autohton, iar ca să eliminăm ipoteza influențelor venite din afară,
chiar Codreanu a precizat că ura sa împotriva monorității iudaice nu a fost împrumutată de la
Hitler10.

După alegerile din 1927, liderul legionar a acordat mai multă atenție organizării politice a
Legiunii și spre integrarea ei în mediul românesc pentru a atrage cât mai multă lume și sprijin. Trei
ani mai târziu, apărea Garda de Fier, latura militară a Legiunii (mai târziu, ambele denumiri vor
face trimite la una și aceeași organizație fascistă). S-a conturat în timp și forma sa general-
ideologică: „antisemitismul, creștinismul și cultul țăranului ca personificare a omului neprihănit”11.
În schimb, continuau să fie potrivnici industrializării, raționalismului și cosmopolitismului. În mod
contrar, legionarii ideologizau trecutul glorios al domnitorilor Evului Mediu. Întoarcerea la
puritatea autohtonă i-a făcut pe legionari să-și caute adevăratele valori în trecutul țării și să-i
idealizeze pe învinși în detrimentul învingătorilor prin faptul că au devenit martiri, apărând credința
proprie. Concepția naționalistă a mișcării fasciste s-a bazat pe mitul solidarității românești și al
purității neamului, mit plasat în timpul voievozilor. În aceeași măsură, nu se discută despre un timp
cronologic propriu-zis al istoriei, ci despre un timp ancestral amplasat într-un univers atemporal12.

8
Kith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 1996, p. 440
9
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. cit., p. 178
10
Kith Hitchins, loc. cit.
11
Ibidem
Sunt invocate alte personalități, revoluționari ale căror fapte au fost în așa fel interpretate încă să
scoată în evidență dimensiunea națională a acțiunilor lor; este cazul lui Horia, Cloșca și Crișan, a lui
Avram Iancu, Tudor Vladimirescu etc13. Scopul legionarismului era de a continua mișcarea acestor
revoluționari, de a le urma calea și de a-și da viața pentru înfăptuirea idealului. Un exemplu în acest
sens este cazul lui Ion Moța și al celorlalți șapte membri ai Legiunii plecați în Spania să lupte
împotriva bolșevismului. Toți s-au deplasat să lupte de partea franchiștilor, dar au murit în bătălia
de la Majadahonda. Aducerea trupurilor lor la București a exaltat sentimentul național, părând
pentru moment că Bucureștiul era dominat de legionari. Amploarea a atras atenția străinilor și a
mediilor intelectuale și religioase pentru bravura de a comite un act de apărare a creștinismului. Din
nou, se repetă motivul religios care conferă Legiunii conotația mistică, diferențiind-o de celelalte
fascisme, italian și german14. Decebal, figura dacică, îl întrece pe Traian prin spiritul său neîntinat.
Apoi, întemeietorul Bucureștiului, Bucur Ciobanul este prezentat drept simbolul contrastant al
capitalei corupte și cosmopolite de la vremea respectivă.

Reîntocându-ne în domeniul religios-național, o altă persoanalitate a vremii de demult,

asociată cu Decebal, este Zalmoxis, prefigurator al creștinismului, iar la capătul celălalt, Mihai
Eminescu, de la care legionarii revendică doctrina naționalistă. Deseori, personalitățile istoriei
românești apar în legătură unele cu altele, sub forma trinomului Horea-Eminescu-Căpitanul, sau al
cvadrinomului Zalmoxis-Ștefan cel Mare-Eminescu-Căpitanul. Oricare ar fi succesiunea, la final,
totul se termină cu Codreanu. Alteori, figura predominată a Căpitanului îi acoperă pe toți în
însemnătate, doar Iisus prevalând peste, iar în acele momente, istoria se rezumă doar la cei doi.
După cum spune Lucian Boia printr-un citat al unei publicații („Noul Întrupat”, în Buna Vestire, 8
noiembrie 1940): „Căpitanul s-a întrupat pentru a schimba omul însuşi, pentru a-l spiritualiza, a-l
libera cât mai mult de lanţurile materiei. De la Iisus Cristos şi până la Căpitanul, nimeni nu a năzuit
o astfel de prefacere. Căpitanul a fost un continuator nemijlocit al crucificatului de pe Golgota”15.
Prin elementele menționate, se promova un „cult al eroilor”, al celor care au luptat pentru binele
țării, realizând „sacrificiul suprem”, sperând ca în viața de apoi, sufletul pur să se contopească cu
Dumnezeu16.

Printre grupările de ideologie fascistă, este des întâlnită concepția potrivit căreia națiunea
dominată a ajuns în pragul dezolării, comparativ cu timpurile sale bune în care relațiile politice erau
armonioase sau chiar ea domina alte țări. Concepția se întâlnește și în cazul României. Dorința de
restructurare morală pornește pe același considerent în cazul legionarilor, iar vina se abate deseori

12
Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, Editura Humanitas, București, 2011, p. 345
13
Ibidem
14
Francesco Guida, România în secolul XX, Editura Cartier istoric, București, 2019, p. 145
15
Lucian Boia, op. cit., p. 346
16
Vasile-Sorin Curpăn, Vasile Curpăn, Cosmin-Ștefan Burleanu, op. cit., p. 303
pe impuritatea elementului rasial17. O parte dintre doctrinarii legionari au formulat ipoteze în sensul
acesta, spunând că decăderea poporului român s-a făcut prin amestecarea sângelui românesc cu
sângele evreiesc, unguresc, țigănesc și turcesc etc. Cealaltă parte a doctrinarilor susțineau teoria
„conștiinței de rasă” și că oamenii sunt diferiți, existând ființe superioare și inferioare18. Credința
pătrunsă a membrilor Legiunii i-a făcut pe membrii ei să apeleze, prin convingerea misiunii lor, la
jafuri, violuri și asasinate. Metoda lor de acțiune violentă dă naștere la un paradox. Membrii Gărzii
de Fier se lasă conduși de preceptele religioase, dar le înlătură în momentul în care simt că trebuie
să-și apere propria cauză. Mișcarea legionară era organizată asemenea unui organism paramilitar, în
care disciplina era severă. Practic, se copia modelul nazist al trupelor de asalt, și nu avea nimic
creștinesc în ea19. Situațiile de asasinat politic, cauzate de legionari, sunt numeroase. Printre victime
apar personalități de marcă, precum Nicolae Iorga, sau Ion Gh. Duca, a cărui moarte este încă
învăluită în mister. Înainte chiar ca Legiunea să se înființeze, în 1923, Codreanu, împreună cu un
grup, a plănuit un complot prin care umau să fie ucise anumite persoane. Complotiștii au fost
deconspirați, fiind arestați și închiși la închisoarea Văcărești. Aici, ei se rugau la icoana Sfântului
Mihail, figura biblică care avea să îndeplinească rolul de talisman al viitoarei grupări fasciste.
Legionarii au aflat cine a fost trădătorul și au încercat să-l lichideze și pe el20. Un alt exemplu,
asasinarea prefectului poliției, Constantin Manciu, tot de către tinerii conduși de Codreanu, a intrat
în atenția publicului. Prefectul a recurs la metode inadecvate (schingiuiri, arestări, loviri) împotriva
tinerilor naționaliști, motiv care a iscat violențe. Lui Manciu i s-a intentat proces, iar la finalul
disputei, Codreanu l-a împușcat. Purta mereu revolverul la el: „De acum însă umblu cu revolverul
la mine. Și la cea dintâi, cea mai mică provocare, trag; de la această hotărâre nu mă va mai clinti
nimeni”21. Violențele culminează cu asasinarea eșuată asupra redactorului ziarului „Adevărul”, Emil
Socor. Un tânăr, pretinzând că deține o scrisoare care trebuie să ajungă la redactor, a trecut cu
ușurință de paza sediului. În birou, a tras cu revolverul, dar fiind defect, a fost prins22. Atentatorul a
făcut parte și din scandalul provocat de incendiul din localitatea Borșa, petrecut cu câteva luni
înainte. Acuzațiile s-au îndreptat împotriva legionarilor și a evreilor, ambele părți aruncând vina una
asupra celeilalte că ar fi pornit un incendiu soldat cu arderea mai multor case23. Toate tentativele de
crimă au culminat în cele din urmă cu scoaterea în fara legii, în 1933, a Gărzii de Fier. Decizia a
fost anunțată de către I. Gh. Duca, faptă care l-a plasat în vizorul Legiunii. Deznodământul este deja
cunoscut.

17
The Concise Oxford..., loc. cit.
18
Vasile-Sorin Curpăn, Vasile Curpăn, Cosmin-Ștefan Burleanu, op. cit., p. 302
19
Ibidem, p. 301
20
Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. cit., p. 154
21
Ibidem, p. 157
22
Ibidem, p. 231
23
Ibidem, pp. 230-231
 Totuși, în ideologia fascist-legionară, crimele îți găsesc o justificare.

În primul rând, învățătura creștină și Isus sunt amplasați pe un fundal belicos. Este scoasă,
astfel, în evidență, lupta pentru adevăr, dreptate și suferință pentru a legitima comportamentul
blamat al membrilor și stările electorale violente. Rezolvarea s-a găsit, în cele din urmă, tot în sfera
ortodoxiei. În comportament, legionarii doreau să se asocieze cu apostolii creștini prin respingerea
plăcerilor lumești, deoarece, lumea materială ispitește, iar ca să își păstreze puritatea spirituală o
astfel de acțiune e necesară24.

În al doilea rând, concepția legionară se bazează pe primatul acțiunii. Restructurarea morală,

cum spuneau ei, trebuia să se facă activ, ci nu prin vorbe. Acțiunile concrete erau cele care
transformau faptic omul, ci nu cuvintele iluzorii – încă un motiv pentru respingerea programului
politic. Programul social al legionarilor era centrat pe: acordarea de ajutor satelor, regiunilor rurale
defavorizate, uitate de promisiunile politicienilor și pe românismul vrășmaș strănilor. Caracterul
antiintelectualist al fascismului se înscrie în aceeași parametrii faptici legionari. În detrimentul
ideii, acțiunea este mai importantă pentru că oferă un contat direct cu cunoașterea, intelectualii
având doar experiența cunoașterii indirecte25.

În imaginarul legionar, ideea formării omului nou apare destul de frecvent. Omul nou
însumează toate caracteristicile inovator-morale introduse de ideologia fascistă. Omul nou are o
psihologie proprie, o etică și o morală nouă, modelată și ușor de modelat din punct de vedere
ideologic și care posedă un limbaj adecvat. Omul nou este un erou, iar trasformările aduse de lupta
legionarilor trebuiau să constituie contextul nașterii eroilor. Pentru privitorul din afară, factorii sunt,
totuși, iluzorii și se apropie mai mult de o utopie26. Frecvent, vocabularul legionar utilizează și
termeni precum revoluție sau burghezie. Ultimul avea conotații disprețuitoare prin comoditatea,
lipsa de curaj și laxitatea morală pe care o evoca27.

În concluzie, rezumând analiza de mai sus, putem spune că mișcarea fascistă, cu specificul ei
românesc, nu se integrează perfect în niciuna dintre extremele spectrului politic. Dacă este să o
integrăm spre stânga, menționăm caracterul anticapitalist, antiindividualismul, antidemocrația,
antiliberalismul și colectivismul. Dacă este să o integrăm dreptei, avem elitismul, naționalismul,
ortodoxia și credința creștină, simțul autorității și al ierarhiei, cultul conducătorului și tradiția28.

24
Emanuel Copilaș, op. cit., p. 94
25
Ibidem, p. 95
26
Ibidem, p. 96
27
Ibidem, p. 95
28
Ibidem, p. 97
Bibliografie:

1. Boia, Lucian, Istorie și mit în conștiința românească, Editura Humanitas, București, 2011
2. Copilaș, Emanuel, „Confiscarea lui Dumnezeu și mecanismul inevitabilității istorice” în
Sfera politicii, nr. 135, XVII, 2009, pp. 92-103
3. Curpăn, Vasile-Sorin; Curpăn, Vasile; Burleanu, Cosmin-Ștefan, Științe politice și doctrine
politice internaționale, Iași, 2012
4. Guida, Francesco, România în secolul XX, Editura Cartier istoric, București, 2019
5. Hitchins, Keith, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 1996
6. Scurtu, Ioan; Buzatu, Gheorghe, Istoria Românilor în secolul XX, Editura Paideia,
București, 1999
7. The Concise Oxford Dictionary of Politics [online], Oxford University Press, 2003.
Disponibil la adresa
https://archive.org/details/oxfordconcisedic00iain/page/192/mode/2up?q=fascism