VIAȚA ȘI OPERA

NICOLAE BĂLCESCU
1848: în locuinţa lui Nicolae Bălcescu din Paris are loc o întâlnire a
revoluţionarilor români, în care se decide declanşarea revoluţiei în ţară şi se
redactează programul revoluţionar;
Fruntași revoluționari din Țara Românească
 Pe scurt, popolul Român, recapitulând, decretă:

1. Independența sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor luĭ Mircea și

Vlad V., și neamestec al nicĭ uneĭ Puterĭ din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă de representanțĭ aĭ tutulor stărilor soțietățiĭ.
5. Domnul responsabil ales pe cincĭ anĭ și căutat în toate stările soțietățiĭ.
6. Împuținarea listei civile — ardicarea de orĭ-ce mijloc de corumpere.
7. Responsabilitatea Miniștrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
8. Libertatea absolută a tiparuluĭ.
9. Orĭ-ce recompensă să vie de la patrie, prin representanțiĭ sěĭ, iar nu de la Domn.
10. Dreptul fie-căruĭ județ de a-șĭ alege dregětoriĭ sěĭ, drept care purcede din dreptul
popoluluĭ întreg de a-șĭ alege Domnul.
11. Gvardie națională.
12. Emancipația mănăstirilor închinate.
13. Emancipația clăcașilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea Țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țĕriĭ la Constantinopole dintre Românĭ.
16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă sexele.
17 .Desființarea rangurilor titulare, ce nu aŭ foncțiĭ.
18. Desființarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.
29. Desființarea atât în faptă cât și în vorbă a pedepseĭ cu moartea.
20. Așezăminte penitențiare, unde să se spele ceĭ criminalĭ de păcatele lor și să easă
îmbunătățițĭ.
21. Emancipația Israeliților și drepturĭ politice pentru orĭ-ce compatrioțĭ de altă
credință.
Convocarea îndată a uneĭ Adunanțe generale extraordinare constituante, alese spre
a representà toate interesele saŭ meseriile națieĭ, care va fi datoare a face Constituția
țěriĭ pe temeiul acestor 21 articole, decretate de popolul Român.
În Moldova, mișcarea revoluţionară a avut un caracter pașnic, ea mai fiind denumită în
epocă și „revolta poeţilor” și s-a concretizat printr-o petiţie lansată în martie 1848 și
printr-un program publicat în august 1848. Acţiunile revoluţionare încep în Moldova, la
27 martie 1848, la Iași. Se redactează un memoriu care avea 35 de puncte – Petiţia
Proclamaţie – cu un program moderat de reforme, în limitele legalităţii Regulamentului
Organic și în acord cu posibilităţile efective de acţiune. Dezideratele revoluţionarilor
din Moldova sînt: desfiinţarea dijmelor și a altor obligaţii împovărătoare ale ţăranilor
faţă de boieri, împroprietărirea ţăranilor, libertatea individuală, a scrisului și a
cuvîntului, atribuirea funcţiilor după merit.
„Gazeta Transilvaniei” scria că: „O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea
poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă”. Poporul, „electrizat” de curajul
acestei „femei oacheşe, înalte, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei – cum era descrisă de
scriitorul A. Pelimon – şi înarmată ca cel dintâi luptător, a reuşit să-i elibereze pe
conducătorii revoluţiei”.
Despre fapta Anei „Pruncul român” scria că „se expuse cu vitejie, cu dispreţuirea morţii,
primejdiei celei mari şi, când gloanţele şuierau împrejurul ei, nu-şi părăsi locul”.
Ana Ipătescu a stârnit admiraţia revoluţionarilor de peste hotare, activitatea sa fiind evocată
în presa maghiară şi în cea de la Viena, unde, de altfel, i-a fost consacrată şi o foaie volantă.
Astfel, „Amicul poporului” – o gazetă românească din Pesta spunea că: „o femeie aşa de
bărbată ca Anetta Ipătescu e vrednică ca nu numai de toţi românii, ci de toată lumea
civilizată să fie celebrată”.
Avram Iancu (1824-1872) a fost principalul eroul al mişcărilor revoluţionare din anii
1848 şi 1849, din Transilvania. La vârsta de 25 de ani, devenise unul dintre cei mai
importanţi lideri ai miilor de români implicaţi în confruntările militare din Transilvania.
„Crăişorul munţilor” şi moţii săi i-au sprijinit pe habsburgi în disputele cu armata
ungară, după ce ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce Casa
imperială austriacă i-a recunoscut ca naţiune politică. Ostilităţile din Transilvania s-au
încheiat în august 1849, iar treptat moţii au renunţat la arme. Avram Iancu rămăsese un
personaj incomod, atât pentru autorităţile ungare, cât şi pentru habsburgi. Fusese chiar
arestat, în decembrie 1849, de soldaţii austrieci, în târgul de la Hălmagiu, însă la scurt
timp a fost eliberat, în urma intervenţiei energice a populaţiei.
 Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformaţie continuă, mişcare
progresivă a omenirei, această dezvoltare a simtimentului şi a minţii omeneşti, supt toate
formele dinlăuntru şi dinafară, în timp şi în spaţiu.
Supt ochiul providenţii şi după legile şi către ţinta hotărâtă de dânsa mai înainte
omenirea înaintează în evoluţiile sale istorice.
Prin împărţirea funcţiilor, naţiile în omenire, ca şi individurile în societate, produc,
chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea.
Orice naţie dar, precum orice individ, are o misie a împlini în omenire, adecă a
concurge, după natura şi geniul său propriu, la triumful ştiinţei asupra naturei, la
perfecţionarea inţelegerii şi a simtimentului omenesc potrivit legei divine şi eterne care
guvernează ursitele omenirei şi ale lumei.
Mihai îşi iubea ostaşii şi cea dintâi a lui îngrijire era pentru dânşii. Totdeauna în mijlocul lor,
făcându-le necurmat căutare, cercetând trebuinţele lor, când arătându-le familiaritatea
unui camarad, când vorbindu-le cu puterea şi mărimea unui domn, când cu dragostea unui
părinte, el fermeca şi răpea mintea şi inimile ostaşilor. Vitejii din toate părţile şi din toate
naţiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le făgăduia biruinţe slăvite, căci ei
ştia bine că el îşi ţine făgăduiala, şi înfocarea lor era aşa de mare cât si încrederea lor. Cu un
asemenea căpitan ei erau gata a întreprinde tot, siguri că vor izbuti. Ei era mândri de
dânsul şi mândri de ei înşişi, gândind că fac parte dintr-o armie nebiruită. Românii, precum
şi moldovenii, îl urma îmboldiţi mai mult din datorie şi dragoste către patrie, pe care el o
făcuse atât de glorioasă şi făgăduia de a o face pe atât de mare. Sârbii, bulgarii, grecii,
arnăuţii alerga la dânsul ca către un înger de libertate şi de mântuire pentru neamul lor.
Cazacii, polonezii, ungurii se întocmea supt steagul lui, unii povăţuiţi prin admirarea lor
pentru un mare erou, alţii împinşi prin dragostea războiului şi a foloaselor ce aducea
ostaşilor, alţii, ca mai toţi vitejii, căci inima lor era aprinsă de acea nobilă dragoste a gloriei,
care împinge pe om la moarte ca să dobândească nemurire.