Despre libera voinţă. Cuvînt al Sf.

Ioan Gură de Aur

Voinţa liberă este aceea care ne îndrumeazâ. Noi nu suntem, cum cred unii, la îndemâna
soartei. In limitele a ceea ce voim şi aceea ce nu voim, se află, pentru noi, binele şi răul.

De aceea Dumnezeu ne-a făgăduit împărăţia Sa - şi ne-a pus sub ameninţarea mâniei Sale.
N-ar fi făcut aceasta cu nişte fiinţe care stau înlănţuite de trebuinţă. Şi la o întâmplare şi la
cealaltă. El plăteşte faptele ce săvârşim cu deplin cuget. N-ar fi statornicit legi, n-ar fi dat
sfaturi, dacă am fi fost legaţi în lanţuri de soartă.

Dar cum noi ne aflăm liberi şi stăpâni, deplini, pe voia noastră -cum ne înrăutăţim prin
nebăgarea noastră de seamă - şi ne îmbunătăţim prin vegherea noastră, Dumnezeu a
pregătit această tămăduire: făcându-ne să ne temem de pedeapsa sa şi să nădăjduim către
împărăţia Sa; ne dojeneşte şi ne înţelepţeşte. Dar nu sunt numai aceste temeiuri, ci chiar
purtarea noastră ne dovedeşte că viaţa nu ni-i îndrumată nici de soartă, nici de noroc, nici
de graiurile horoscopului, nici de mersul stelelor pe cer.

Dacă tot ce se petrece ar atârna de aceste temeiuri, de ce baţi pe slujitorul tău dacă ţi-a
furat ceva? De ce duci pe femeia ta adulteră în faţa judecătorului? De ce te ruşinezi când
faci ceva ce nu trebuie? De ce nu suporţi vorbele de dojana, iar dacă cineva îţi atribuie
numele de beţiv, destrăbălat, stricat sau altul asemenea, de ce grăieşti că aceasta este o
ocară?

Dacă aceasta n-ai săvârşit-o cu voie deplină, dacă aceasta nu-i temei de dojana, atunci nici
ce-a fost zis nu-i o ocară… Din clipa când dojeneşti pe cei ce greşesc, sau te ruşinezi c-ai
făcut rău şi cauţi sa-l acoperi, sau vezi ocară în dojanele ce ţi se fac pentru aceasta, ai şi
recunoscut că faptele noastre nu sunt înlănţuite de soartă, ci că sunt vrednice de demnitatea
pe care le-o dă voia cea liberă.

Cu cei care în adevăr au săvârşit ceva din constrângere, peste voia lor, se cade să fim
mărinimoşi. Dacă un om stăpânit de un diavol ne sfâşie veşmântul sau ne loveşte,
-nemulţumiţi că nu-l putem deloc pedepsi, avem pentru el milă şi îndurare. De ce? Pentru că
fapta lui nu-i lucrarea voii libere, ci a asupririi diavolului.

Aşa fiind, dacă şi celelalte greşeli ar fi ieşite de sub apăsarea soartei, s-ar cădea să le
iertăm…

De vom invoca întotdeauna soarta, totul va fi amestec în lucrurile acestei lumi. Nu va fi nici
virtute, nici viciu, nici arte, nici legi - şi nici altele acestora asemănătoare. La ce bun să ne
îngrijim atâta de tare când suntem bolnavi; să cheltuim bani, să chemăm doctori, să primim
leacuri, să ne înfrânăm pofta şi să alungăm dorinţele?

Dacă de soartă atârnă sănătatea şi boala, zadarnice sunt cheltuielile, zadarnice cercetările
doctorilor, zadarnice toate opririle care ni le pun ei. Dar nu, şi aici ca şi mai sus, se arată
adevărul: nimic din toate acestea nu-i de prisos. Dreptatea se arată şi cu privire la această
vorbă, soarta. Treburile omeneşti nu se află sub supunerea trebuinţei, ci, precum spuneam,
totul este aici luminat de demnitatea pe care o dă voia cea liberă…

http://savatie.wordpress.com/2008/12/05/despre-libera-voincacata-cuvint-al-sf-ioan-gura-de-aur/