CURS 6

III. SIMULAREA PROCESELOR ECONOMICE

3.1. Noțiuni generale privind simularea

O definiţie foarte generală a simulării, dată de „Webster’s Dictionary” (S.U.A.) este următoarea:
"a simula înseamnă a ajunge la esenţă fără realitate". Cunoaşterea realităţii fără a fi necesară
desfăşurarea reală a fenomenelor permite atât reducerea timpului necesar efectuării unor studii
laborioase, cât şi evitarea unor cheltuieli uriaşe.

Metoda care oferă posibilitatea evitării studiului sistemului real este metoda analogiei şi constă
în înlocuirea acestuia cu un sistem analog, a cărui funcţionare ne este deja cunoscută sau pe care
o putem cunoaşte cu eforturi reduse. Funcţionarea unui sistem economic poate fi analogă cu un
sistem de natură mecanică, hidraulică, biologică etc. sau cu un proces de calcul numeric sau cu o
combinaţie între cele două. Rezultă că simularea poate fi: analogică, numerică, hibridă.

➢ Simularea analogică este o tehnică bazată pe imaginarea şi construirea unor sisteme

(dispozitive) ale căror legi de funcţionare sunt aceleaşi (sau aproximativ aceleaşi) cu
legile care generează sistemul studiat. Legile de funcţionare a acestor dispozitive pot
aparţine diferitelor domenii ale ştiinţei: fizică, biologie, chimie etc.

➢ Simularea numerică se bazează, de asemenea, pe principiul analogiei, şi anume al

analogiilor de calcul.

➢ Simularea hibridă constă în aplicarea combinată a analogiilor fizice cu cele de calcul

numeric.

Cuvântul "simulare" provine din latinescul "simulation" - capacitatea de a reproduce,

reprezenta sau imita ceva. În matematică termenul de "simulare" a fost folosit pentru prima dată
de John von Neumann şi Stanislaw Ulam în anii 1940 – 1944 cu ocazia cercetărilor de fizică
nucleară efectuate în S.U.A.

1
În accepţiunea actuală, simularea este o tehnică de realizare a experimentelor cu calculatorul
electronic, care implică utilizarea unor modele matematice şi logice ce descriu comportarea
unui sistem real de-a lungul unei perioade mari de timp.

Aplicaţiile simulării sunt foarte numeroase, acoperind o arie vastă: simulatoare de zbor, de
apărare, sociale, economice, biologice etc. Avantajul tehnicii de simulare constă în faptul că
utilizează sistemul cibernetic de reglare, care stă la baza deciziei concrete din practică.

3.2. Metode și tehnici de simulare

Metodele și tehnicile de simulare pot fi clasificate după mai multe criterii:

a) După natura echipamentului utilizat, distingem: simulare analogică, simulare numerică

şi simulare hibridă.

Simularea analogică este o tehnică de simulare care foloseşte sisteme (dispozitive) ale căror
legi de funcţionare sunt aceleaşi sau aproximativ aceleaşi cu legile de funcţionare ale sistemului
studiat. Studiul indirect al unui sistem cu ajutorul sistemului analog se poate realiza în diverse
moduri. Relaţia între sistem şi analogul său este o relaţie de natură matematică, în sensul că
sistemul de ecuaţii care descrie relaţiile între diferitele variabile ale sistemului este identic cu
sistemul de ecuaţii ce reflectă relaţiile între variabilele sistemului analog.

Pentru simularea proceselor economice pot fi identificate analogiile dintre comportarea unor
sisteme economice şi cea a unor sisteme aparţinând altor ştiinţe sau discipline (analogia dintre
scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe dintr-o întreprindere şi emisia unor mase
radioactive, analogia dintre un sistem de aprovizionare al unei întreprinderi şi un sistem cu intrări
şi ieşiri hidraulice, analogia dintre sistemul informatic economic şi sistemul nervos al unui
organism biologic etc.).

Simularea analogică poate fi directă sau indirectă.

2
Simularea analogică directă constă în utilizarea unei analogii directe între sistemul original şi
sistemul (dispozitivul) cu ajutorul căruia se efectuează simularea (denumit de obicei simulator).
După natura dispozitivelor utilizate, simularea analogică directă poate fi fizică, chimică,
biologică etc.

Pentru studiul fenomenelor economice ne interesează doar simularea fizică care include tehnicile
de simulare care utilizează un model fizic (machetele). Acest tip de simulare prezintă avantajul
unei viteze mari în obţinerea şi interpretarea rezultatelor şi verosimilitatea ridicată a acestora.
Dezavantajele metodei constau în caracterul specializat al investigaţiei, costul ridicat (în cazul în
care se urmăreşte obţinerea unei siguranţe ridicate a rezultatelor, simularea trebuie executată în
condiţiile transpunerii cât mai corecte a realităţii din sistemul original), condiţiile dificile şi
timpul de pregătire lung al execuţiei simulării.

Simularea analogică indirectă constă în folosirea unor elemente analogice modulare

(sumatoare, integratoare, amplificatoare etc.) interconectate astfel ca legea de funcţionare a
acestui ansamblu să fie aceeaşi cu a sistemului original. Analogia indirectă are la bază
reproducerea structurilor matematice cu ajutorul unor elemente operaţionale capabile să
efectueze operaţii aritmetice, înmulţirea cu o constantă, înmulţirea şi împărţirea a două variabile,
integrarea, derivarea, schimbarea de semn, generarea de funcţii etc. Calculatoarele analogice
construite astfel se mai numesc şi analizoare diferenţiale analogice.

Acest tip de simulare prezintă o serie de avantaje: viteza ridicată de obţinere a rezultatelor,
posibilităţi mari şi comode de urmărire a fenomenelor tranzitorii (care se pot urmări direct, fie
prin afişare, fie prin înregistrare), posibilităţi de adaptare la un număr mai mare de probleme
economice prin interconectarea elementelor componente, tinzând chiar spre un simulator
analogic aproape universal.

Dezavantajele metodei simulării analogice indirecte sunt: domeniul restrâns de aplicabilitate

(numai la sisteme economice ce pot fi descrise cu ajutorul ecuaţiilor diferenţiale), precizia
limitată la valorile tehnice uzuale. De aceea costul folosirii simulării analogice creşte aproape
exponenţial cu precizia dorită şi cu dimensiunile modelului.

3
Simularea numerică denumită matematică constă în analiza şi studiul sistemelor economice
utilizând analogiile de calcul. Se poate efectua:
- manual – pentru probleme de dimensiuni foarte reduse şi care admit abateri mari;
- cu ajutorul calculatoarelor de birou – pentru modele reduse şi precizie redusă;
- cu ajutorul calculatoarelor electronice - pentru modelele economice de dimensiuni mai
mari sau chiar pentru modele de dimensiuni mici, dar care necesită precizie mare.

Atât simularea numerică efectuată manual cât şi cea efectuată cu ajutorul calculatoarelor de birou
sunt importante pentru studiul sistemelor economice de dimensiuni mari, deoarece cu ajutorul lor
se pot testa diferite scenarii utile în cazul modelelor de simulare numerică cu ajutorul
calculatoarelor electronice.

Simularea electronică numerică prezintă avantajul preciziei şi vitezei ridicate, precum şi cel al
universalităţii. Precizia rezultatelor este invers proporţională cu rădăcina pătrată a numărului de
cicluri de simulare. Dezavantajele metodei constau în faptul că necesită un volum mare de
muncă pentru programarea algoritmilor de simulare şi un cost relativ mare pentru problemele
economice în care intervin relaţii dinamice.

Simularea numerică se clasifică în: simulare de tip joc şi simulare prin metoda Monte Carlo.

Simularea de tip joc constă în ataşarea la un sistem economic a unui model astfel conceput încât
să descrie dependenţele logice dintre variabile şi parametrii acestui sistem. Variabilele se
schimbă chiar în cadrul aceluiaşi ciclu de simulare. Parametrii rămân constanţi la acelaşi ciclu de
simulare, dar se schimbă la cicluri de simulare distincte. Scopul simulării de tip joc este de a
obţine informaţii privind starea sistemului economic şi comportarea în timp a acestuia.

În funcţie de tipul variabilelor de intrare, simularea de tip joc poate fi dirijată sau aleatoare.
La cea dirijată variabilele de intrare care intervin sunt deterministe iar la cea aleatoare modelul
matematic este stochastic, iar variabilele sunt de natură aleatoare. Experimentarea constă în
ataşarea unor valori arbitrare variabilelor din model şi observarea efectului asupra
performanţelor sistemului.

4
Metoda Monte Carlo asociază problemei reale un model probabilist şi prin generarea unor
variabile aleatoare legate funcţional de soluţie se realizează experienţe pe model, furnizându-se
informaţii asupra soluţiei problemei deterministe. Metoda este larg utilizată în domenii ca:
cercetarea operaţională (gestiunea stocurilor, studiul proceselor de aşteptare, analiza drumului
critic etc.), calculul numeric (rezolvarea integralelor, calculul ariilor cu contur neregulat,
inversarea matricelor, rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale etc.), macroeconomie (jocuri de
conducere, dezvoltarea economico-socială în profil regional şi/sau naţional etc.), microeconomie
(procese de producţie, procese de repartiţie, procese de muncă etc.), alte domenii (biologie,
chimie, mecanica fluidelor, fizică nucleară, fenomene naturale etc.).

Simularea hibridă, denumită şi analog digital, oferă o serie de facilităţi în proiectarea,

verificarea, optimizarea anticipării comportării reale ale sistemelor, precum şi la elaborarea
programului de comandă şi control al acestora.

Un sistem hibrid este format din două unităţi de calcul: una cu funcţionare paralelă (unitatea
analogică) şi alta cu funcţionare secvenţială (unitatea numerică). Unitatea analogică cu
funcţionare în paralel lucrează în timp real, variabilele modelului fiind funcţii dependente de
timp, iar unitatea numerică funcţionează pe baza unui program scris într-un limbaj de programare
adecvat, în esenţă asincron. Cuplarea celor două unităţi de calcul se realizează printr-o serie de
blocuri funcţionale de conversie şi comandă.

Avantajele calculatoarelor hibride rezultă, în general, din modul de combinare a componentelor

analogice şi numerice din care ele sunt alcătuite. Un calculator hibrid modern este un sistem
numeric de bază care utilizează o unitate centrală rapidă ce controlează în paralel un procesor
analogic. Astfel de sisteme oferă următoarele facilități:
- viteza de calcul a sistemului hibrid este apropiată de cea a unităţii centrale numerice;
- costul unui astfel de sistem este relativ mic datorită creşterii vitezei de calcul şi deoarece
realizarea unui sistem hibrid presupune un cost mai redus decât al unui sistem numeric;
- sistemul hibrid este un sistem care lucrează în timp real.

5
Aceste trei facilităţi justifică folosirea sistemelor hibride în interfaţă cu o serie de componente ale
sistemului real în momentul realizării sistemului real considerat. O serie de cercetări ca:
modelarea zborului rachetelor, proiectarea unor reactoare nucleare, studiul materiei şi
antimateriei etc. nu au putut fi realizate decât cu ajutorul simulării hibride.

b) După natura algoritmilor utilizaţi, simularea poate fi deterministă, întâmplătoare şi

deterministă cu perturbaţii întâmplătoare.

Simularea deterministă (dirijată) este un procedeu de simulare în care atât variabilele (în
cadrul fiecărui ciclu de simulare) cât şi parametrii (de la un ciclu de simulare la altul) capătă
valori deterministe, fie date, fie rezultate dintr-un algoritm care furnizează rezultatele
predeterminabile.

Simularea întâmplătoare (Monte Carlo) este un procedeu de simulare în care cel puţin o
variabilă sau un parametru capătă valori întâmplătoare sau cvasi - întâmplătoare.

Simularea deterministă cu perturbaţii întâmplătoare include pe lângă variabile deterministe

şi mărimi întâmplătoare care nu sunt în măsură să schimbe evoluţia generală a funcţionării
sistemului, dar conferă un grad mai mare de realism soluţiilor modelului de simulare.

c) După raportul de simulare (raportul dintre timpul real şi timpul simulării) avem: simulare
în timp real şi simulare în pseudotimp.

Simularea în timp real este un procedeu în care raportul de simulare este echiunitar. Există, în
unele cazuri, posibilitatea ca timpul de simulare să fie egal cu timpul în care fenomenele simulate
se petrec în sistem real (în aplicaţiile economice acest lucru este practic imposibil).

Simularea în pseudotimp constă în folosirea unui raport de simulare diferit de 1. Timpul de

funcţionare al simulatorului este în majoritatea cazurilor mai rapid sau mai încet decât timpul
real de funcţionare. În aplicaţiile simulării în economie, timpul simulării este mai rapid decât
timpul real (raportul de simulare este mult mai mare decât 1).

6
d) După momentul efectuării simulării, distingem: antesimularea şi postsimularea.

Antesimularea reprezintă experimentul de simulare ce se efectuează înainte de a avea loc

funcţionarea reală a sistemului modelat. În general, această tehnică este folosită la proiectarea
sistemelor economice şi în efectuarea de prognoze economice.

Postsimularea se foloseşte pentru dobândirea unei experienţe în conducerea unor fenomene şi

procese din sisteme economice care funcţionează în practică. Experienţa dobândită poate
conduce uneori la perfecţionarea sistemului economic existent.