Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Facultatea de Horticultură

ID-Anul I

Rolul şi funcţiile solului în sistemul fizico-geografic

-REFERAT PEDOLOGIE-

Student: Ispas Georgiana-Camelia

Profesor: Prof. Dr. Mihalache Mircea

 Rolul şi funcţiile solului în sistemul fizico-geografic

Solul intră în structura sistemului fizico-geografic sub forma unui înveliş calitativ
deosebit, dar pe de altă parte şi ca produs derivat al interacţiunii dintre celelalte componente.

Învelişul de sol conţine o consistentă parte minerală, rezultată din contribuţia alcătuirii
litologice, o parte lichidă (faza lichidă) provenită prin contribuţia apelor de suprafaţă şi
subterane, o parte gazoasă, datorită pătrunderii aerului atmosferic în porii solului, dar şi o
semnificativă parte biotică rezultată prin contribuţia componentelor biologice (plante şi animale).

Modul de îmbinare a constituenţilor minerali şi organici până la conturarea învelişului de

sol depinde într-o măsură considerabilă de suportul filologic, de particularităţile reliefului, dar şi
de factorul timpul, privit ca element pedogenetic efectiv.

În mod evident, învelişul de sol apare ca un component derivat al geosistemului, dar rolul
şi funcţiile acestuia sunt deosebit de importante, solul fiind un corp natural biologic activ,
înzestrat cu fertilitate.

Funcţia geomorfologică a învelişului de sol este, în primul rând, de indicator cantitativ al

morfogenezei şi, în al doilea rând, de "ecran" sau de "filtru" al factorilor meteorizaţiei.

Eroziunea solului reprezintă primul indicator cantitativ, prin care se pot face referiri
cuantificabile asupra modificării actuale a reliefului. înainte de formarea rigolelor, a ogaşelor şi a
ravenelor, de modificarea formei versanţilor prin procese de deplasare în masă, de schimbarea
configuraţiilor albiilor majore, învelişul de sol suferă profunde transformări, pentru ca mai apoi
să fie parţial sau total distrus.

Pentru morfodinamica versanţilor, măsurarea eroziunii solului (agresivitate pluvială,

impactul picăturilor de ploaie, turbiditate, transport, acumulare temporală şi definitivă) oferă
posibilitatea cunoaşterii sistemului proces geomorfologic-răspuns pedologie la un moment dat.
Măsurătorile pe terenurile experimentale asupra modificărilor reliefului încep prin determinări
cantitative sistematice asupra eroziunii solului.
 Cuantificarea pierderilor de sol (datorită ploilor torenţiale de pe versanţi, topirii rapide a
stratului de zăpadă şi vântului) reprezintă posibilitatea optimă de evaluare a modificărilor
reliefului. Geneza principalelor forme de relief poate fi reconstituită postfactum; cu cât timpul de
formare a reliefului este mai îndelungat cu atât gradul de aproximaţie este mai mare. Evaluarea
raportului morfogeneză-pedogeneză impune analiza comparativă a eroziunii solului, a însuşirilor
profilului de sol, dar şi a proceselor geomorfologice actuale.

Rolul de "filtru" al solului, pa de altfel al întregii scoarţe de alterare, decurge din

specificitatea proceselor pedogenetice, prin care se întârzie sau se accelerează procesele
morfogenetice propriu-zise. Pentru terenurile orizontale şi slab înclinate, o bună parte din energia
şi masa care se dirijează spre suprafaţa topografică este reţinută şi filtrată de către sol,
protejându-se formele de relief, care între anumite limite îşi conservă (cel puţin temporar) starea
de echilibru.

În aceste condiţii, se reduce considerabil intensitatea dezagregării, este atenuată energia

ploilor torenţiale etc., ceea ce determină o anumită predominare a pedogenezei în defavoarea
morfogenezei. Pe de altă parte, pe terenurile în pantă în condiţiile unor factori potenţatori -
aportul suplimentar de masă şi energie specifică impune o revigorare a unor procese
geomorfologice, pedogeneza fiind inhibată, în favoarea morfogenezei.

Funcţia biogeografică a învelişului de sol este deosebit de importantă atât pentru

plantele superioare (rol de suport şi sursă de hrană), cât şi pentru animalele tericole. Între
activitatea microorganismelor (vegetale şi animale), acumularea materiei organice humificate şi
formarea orizonturilor superioare ale solului există o strânsă legătură de interdependenţă.
Absenţa sau slaba activitate a microorganismelor din sol împiedică sau întârzie descompunerea
masei organice vegetale, influenţează circuitul geochimic al substanţelor şi diferenţierea
orizonturilor pedogenetice.

Cantitatea şi calitatea humusului conţinutul de baze schimbabile, reacţia, aprovizionarea

cu substanţe nutritive, cât şi alte însuşiri fizice ale învelişului de sol influenţează în mod direct
dezvoltarea vegetaţiei şi faunei, iar pe de altă parte, gama proprietăţilor fizico-chimice contribuie
direct la stabilirea fertilităţii generale a solului, prin care este asigurată favorabilitatea solurilor
pentru diferite folosinţe şi culturi agricole, în general, între zonalitatea solurilor şi cea a
vegetaţiei există legături foarte strânse datorită recepţionării în comun a controlului pe care îl
exercită relieful şi clima în sistemul fizicogeografic,

Controlul hidric al solului se manifestă prin întreaga gamă a însuşirilor fizice şi

fizicomecanice, cât şi prin succesiunea orizonturilor. Conţinutul şi distribuţia pe profil a argilei
influenţează circulaţia apei (descendentă sau laterală), mărimea evapotranspiraţiei şi legătura
dintre apa de suprafaţă şi cea subterană. Prin însuşirile intrinseci şi prin modul de desfăşurare a
proceselor pedogenetice solul îndeplineşte o importantă funcţie de indicator al stării generale a
mediului fizico-geografic, cu toate consecințele ecologice și de productivitate care decurg de
aici.
Bibliografie

1. https://www.academia.edu/6659319/Solurile_romaniei
2. Eldor_A._Paul, Soil Microbiology , Natural Resource Ecology Laboratory and
Department of Soil and Crop Sciences Colorado State University 2015