ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT

FUNDAENTELE MANAGEMENTULUI ORGANIZAȚIEI

CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ:DEFINIȚIE ȘI PARTICULARITĂȚI

STUDENT: PASCU ADRIANA-ELENA

ANUL II, GRUPA 141

DATA PREDĂRII:01.12.2019

BUCUREȘTI

2019
 CAPITOLUL 1-DEFINIREA ȘI EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE CULTURĂ

Cultură,sf [At: LM/ Pl: ~ri / E: lat cultura, fr culture, ger Kultur, it cultura, rs культура]1To-
talitatea lucrărilor agrotehnice necesare pământului și plantelor pentru a obține producții
mari. 2 Știința de a lucra pământul și de a îngriji plantele pentru a da roade. 3 (Îs) Mare ~ Cultură
(1) pe suprafețe mari de cereale și de legume care nu necesită o îngrijire specială. 4 (Îs) ~ra
plantelor Ramură a agriculturii având ca obiect cultivarea plantelor, pentru obținerea de
alimente, furaje și materii prime. 5 (Îs) Plante de ~ Plante cultivate de om pentru diverse
utilizări. 6 Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 7 Creștere de animale. 8 Creștere în
laborator a microorganismelor. 9 (Pex) Colonie de bacterii (obținută în laborator). 10 Totalitatea
valorilor materiale și spirituale create de omenire și instituțiile necesare pentru comunicarea
acestor valori. 11 Sumă de cunoștințe variate din diverse domenii. 12 Nivel (ridicat) de
dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. 13 (Îs) Om de ~ Persoană cu un nivel intelectual
ridicat, posedând cunoștințe variate și temeinice. 14 (Îs) ~fizică Dezvoltare armonioasă a
corpului prin sport sau exerciții specifice. 15 (Îas) Disciplină care se ocupă de acestă dezvoltare.
Disponibil la: https://dexonline.ro/

Petit Robert consideră că în afară de însemnătatea agricolă și biologică a cuvântului ‚cultură’

acesta are trei accepțiuni: ansamblul de aspecte intelectuale ale unei civilizații, ansablul de forme
de comportament însușite de comunitățile umane și dezvoltarea unor anumite facultăți ale
spiritului prin exerciții intelectuale.

De-a lungul timpului s-au remarcat patru tipuri de fenomene culturale în ceea ce privește
organizațiile:

1)Influența culturii naționale și locale realizată prin intermediul membrilor organizației;

2)Influența comunității profesionale(prin statut social, mod de gândire etc.);

3)Cultura grupului organizației, care, de cele mai multe ori, determină apariția subculturilor;

4)Cultura organizației caracterizată prin ansamblul de componente și elemente ce dau o coerență

internă, precum și anumite practici ce nu sunt întâmplătoare.

1.1 CULTURA ADUSĂ DE MEMBRII ORGANIZAȚIEI

Persoanele ce compun o organizație vin în cadrul acesteia cu o influență din exterior, de exemplu
ceea ce ei sunt in viața cotidiană, ca cetățeni ai unei țări sau ca indivizi cu personalități diferite.
Comportamentul lor in ceea ce privește organizația este condiționat de funcția pe care o ocupă în
cadrul ei dar și de structurile și funcțiile organizației. Aceste comportamente păstrază anumite
însușiri are membrilor din viața de zi cu zi, în funcție de ceea ce ei sunt obișnuiți să facă sau să
gândească, de ceea ce cred ei că este corect sau incorect, bun sau rău, dept sau nedrept.(State,
2004)
Spre exemplu: Un individ care este obișnuit să-și exprime punctul de vedere; îi va propune
superiorului său varianta de proiect pe care el o consideră eficientă cu riscul de a-și contrazice
angajatorul. Pe de alta parte, un alt individ care nu a fost învățat să își exprime opinia va accepta
să pună în aplicare planul superiorului cu scopul de a nu îl deranja pe acesta. În cazul in care
acest plan se dovedește unul eșuat, subordonatul îi va prezenta superiorului său planul pe care
acesta l-a gândit și va fi găsit vinovat pentru că nu și-a exprimat părerea de la început astfel
investind fizic, psihic sau material într-un plan care de la încept părea eșuat.

1.2 CULTURA COMUNITĂȚILOR PROFESIONALE

Exercitarea unei profesii nu mai este de mult considerată un mijloc de câștigare a existenței, ea
transformându-se într-un important factor de socializare. În timpul exersării unei profesii,
majoritatea indivizior ar trebui să acumuleze niște cunoștințe, să capete un anumit statut social,
să pună bazele anumitor relații interumane devenind membrii în diferite grupuri și nu in utimul
rând să învețe și să adopte diferite stiluri de viață și de gândire. Organizațiile sindicale sau
profesionale și organismele de formare proprii unei meserii furnizeaza adesea un suport acestei
culturi fondate pe exercitarea profesiei.(State,2004)

Ca exemplu putem considera aici ocupația de bază a persoanelor ce trăiesc în Delta-Dunării care
se ocupă din cele mai vechi timpuri cu pescuitul. Această ocupatie de bazează pe proximitatea
geografică ce a favorizat acest tip de industrie. În ultima perioadă, studiile specialiștilor in acest
domeniu arată faptul că fauna subacvatică a regiunii a scăzut drastic ceea ce afectează puternic
această meserie tradițională și culturile aferente ei, astfel încât persoanele locului sunt obligate să
își îndrepte atenția asupra unor posibile meserii care să înlcuiască pescuitul ceea ce presupune
divolvarea unor cultui vechi și schimbarea stilului de viață.

1.3 CULTURILE DE GRUP DIN ORGANIZAȚIE

Organizația reprezintă un ansambu de grupuri ai căror indivizi sunt confruntați cu condiții

comune la care de multe ori reacțiile sunt colective.În cadrul aceleiași organizații,grupurile
dezvoltă prin acțiunile lor un ansamblu de reprezentații și moduri de comportamet specifice.

Prima sursă a culturilor de grup din organizație este reprezentată de categoriile socio-profesionale.
Muncitorii sunt o categorie ce dezvoltă între ei relații de prietenie și colegialitate bazate pe
implicarea puternic afectivă; aceste relații se pot manifesta și in raport cu conducătorii sau cu alte
categorii de angajați. Personalul cu studii superioare este mai rezervat în ceea ce privește crearea
legăturilor cu ceilalți angajați, acesta punând de cele mai mute ori accentul pe autonomia
personală.

A doua sursă este reprezentată de structura organizației. Aceasta înseamnă împărțirea pe diferite
compartimente( contabilitate, producție, marketing, vânzare) a angajaților, fiecare având misiunea
sa. Componenții acestor compartimente sunt adesea atât in legătură cu colegii din același
departament cât și cu membrii altor compartimente. În cazul în care apare o anumită problemă
comună mai multor departamente aceștia dezvoltă moduri de abordare a problemei care difera de
la un compartiment la altul. De asemenea, compartimentele pot funționa diferit in ceea ce privește
relațiile dintre oameni. Spre exemplu in departamentul de vânzări se poate promova autonomia
individuală in cadrul relațiilor interpersonale intense, în timp ce componenții departamentului de
producție se bazează pe stricta respectare a regulilor dezvoltându-se astfel între ei o relație
formală. Diferențele dintre membrii comparimentelor pot duce la revigorarea intereselor comune
ale compartimentelor prin opozițiile și competițiile ce pot apărea între acestea.

Pe lângă aceste două importante baze( categoriile socio-profesioale și compartimentele) pot

apărea și alte divizări ale culturilor de grup în funcție de contextul propriu al fiecărei organizații.
(State,2004)

1.4 CULTURA ORGANIZAȚIEI

„Organizațiile sunt comunități care prezintă caracteristici proprii. Cum și de ce aceste specifități
formează o cultură organizațională? Vom relua aici definiția sintetică din Petit Robert: „cultura
este ansamblul de forme de comportament însușite de comunitățile umane”. O cultură
organizațională este, deci, „un ansamblu de forme însușite de comportament, într-o
orgenizație”.“(State, 2004, p.19)

Cultura organizațională reprezintă un ansamlu care presupune o anumită coerență internă, relații
între elementele componente și nu o colecție de obiceiuri diverse. Chiar dacă este imposibl să nu
fi avut vreodată lipsuri, cultura unei organizații formează un întreg în cadrul căruia fiecare
element răspunde celorlalte. Între culturi pot exista asemănări însă acestea sunt imposibil de
confundat, asemenea unor peronalități.
 CAPITOLUL 2-CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ

Pentru prima dată, noțiunea de cultură organiațională a apărut în jurul anilor 1980, fiind un termen
recent în ceea ce privește conceptul de management. Definirea acestei noțiuni este una vagă,
existând în anul 1952 164 de variante de definiții ale culturii.

Mayo și Bernard au fost primii care au muncit la înțelegerea și explicarea acestui fenomen înca
din anii 1930, însă cei care il transforma în modă în anul 1982 sunt Peters și Waterman prin best-
seller-ul lor intitulat “In Search of Excellence”.

Faptul ca există atât de multe definiții pentru acest fenomen dă dovadă de munca îndelungată și
interes deosebit depus de cercetătorii care erau convinși de importanța lui, arătând totodată și
percepțiile diferite pe care aceștia le-au avut asupra conceptului de cultură organizațională.
Studiul culturii organizaționale s-a amplifiat odată cu dezvoltarea managementului, ajunându-se
de la un management de nivel general, la unul internațional și mai apoi la cel global.

Una din vechile definiții împarte cultura în:-cultură obiectivă

-cultură subiectivă

Cultura obiectivă face referire la aspecte materiale, produse și fapte pe care o organizație le
creează pentru a-și afirma identitatea și personalitatea.

Cultura fundamentală cuprinde ipotezele fundamentale și sistemele de credințe împărțite de

membrii organizației pentru a le permite funcționarea împreună.

Alte opinii împart cultura organizațională în:- cultură exterioară

-cultură internă

Cultura exterioară este reprezentată de cultura națională, cultur regional, cultura locală, in
principiu cea care vine din afară.

Cultura internă se referă la cultura care ia naștere in interiorul organizației datorită celor care o
alcătuiesc(fondatorul și membrii organizației respective).(State,2004)

“Pentru a derini cultura am putea rezuma reținând ca organizația pe de o parte are o cultură și pe
de altă parte este o cultură.”(State,2004,p.22)

2.1 CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ-DEFINIȚII

Conform lui Schein cultura reprezintă ansamblul de ipoteze fundamentale pe care un grup dat le-a
inventat, descoperit sau constituit pentru a-și rezolva problemele de adaptare la mediul său și de
integrare internă.
Bouyer definește cultura ca fiind un ansambu coerent de atitudini comune ale salariaților in
contextul productivității lor. (State, 2004)

Cele mei simple definiții ar putea fi:

Cultura organizației este n sistem de elemente ce diferențiază o organizație de oriare alta ( fac din
ea o lume aparte).

Cultura organizației cuprinde toate elementele comune filialelor și societății mamă( cuprinzând
aici atât valori, norme, coduri, imagini, cât și diferitele aspecte ale identității culturale.(State,
2004, p.23)

Cultura organizațională a unei companii este ceva ce nu se poate vedea sau măsura, este un sistem
complex de valori comune agreate la nivelul companiei, un set de reguli nescrise după care se
ghidează angajații.

Practic, cultura organizațională se referă la gândire, atitudini, convingeri și norme care există într-
o organizație, care uneori sunt cunoscute și de alți actori din piață. Cultura organizationala a unei
firme se naște odată cu înființarea companiei și pornește de la acționarii ei și dacă e vorba de o
multinațională, atunci de la top managementul companiei. Spre exemplu, business-urile
antreprenoriale poartă puternic amprenta fondatorilor lor, chiar dacă între timp se dezvoltă și
ajung companii globale.

Putem privi cultura organizațională ca fiind un lego cu forme, mărimi și culori diferite care se
îmbină între ele rezultând astfel un întreg.
Piesele de lego reprezintă fiecare individ al culturii organizaționale care are un aport propriu in
cadrul acesteia diferențiindu-se de restul prin comportament, gândire și personalitate dar care se
armonizează plăcut cu restul colegilor săi rezultând astfel întregul.

Cultura organizațională se aseamănă cu personalitatea unui om: este greu de construit însă și mai
greu este de schimbat. Diferența este că pentru a supraviețui, organizațiile trebuie să se schimbe.
2.2 CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ-PARTICULARITĂȚI

Fiecare organizație posedă o cultură deoarece oriunde oamenii formează o comunitate, conștient
sau nu, se naște si o cultură. Nu numai ca posedă o cultură, organizațiile în sine sunt o cultură.
Cultura unei intreprinderi se învață, se transmite, se adaptează și este multiplă.

Caracteristicile unei culturi pot fi următoarele:

-Culturile se transmit la fel ca obiceiurile și tradițiile

-Culturile iau naștere în trecut și au efecte pentru viitor

-Culturile sunt puse în aplicare prepnderent de către oameni și sunt acceptate ca moduri de
conduită

-Acestea se învață spre deosebire de caracteristicile biologice care sunt moștenite. Dacă indivizii
sunt dispuși să le facă cunoscute, transmiterea se va face cu ușurință. Transmiterea culturii este
un lung proces de învățare.

-Este adaptabilă datorită influențelor exercitate de către mediu care o obligă în acest sens.
Influențele interne și externe au efect asupra ei, astfel încât o cultură nu este creată definitiv,
pentru toți odată. J.M. Kobi afirma că: „ O cultură care nu-și dezvoltă permanent tradițiile și nu
se adaptează la noile condiții ecologice, sociologice și psihologice va fi ca un arbore bolnav care
nu va face altceva decât să-și adaug în fiecae an n inel suplimentar”(State, 2004, p.33)

-Cultura este multiplă, este alcătuită din mai multe subculturi diferite a căror imporanță și forță
sunt diferite.
-O mică parte a culturii este conștientă, cea mai mare parte fiind inconștientă și invizibilă

-Cultura reprezintă un adevărat mod de viață petru membrii ei

-Cultura tinde să fie destul de stabilă în timp și poate persista în ciuda fluctuației persoalului

-Cultura poate avea un impact foarte mare asupra performanței organizaționale și a satisfacției
membrilor săi

-Aceasta este o variabilă socială și nu este o consecință automată a tehnologiei.

BIBLIOGRAFIE

Olimpia State(2004, Editura ASE)-Cultura organizației și managementul

Tatiana Gavrilă și Viorel Lefter(2007, Editura Economica)-Managementul organizațiilor

https://scholar.google.com/

https://www.wearehr.ro/

https://www.wikipedia.org/

https://www.google.com/