Runceanu Sabin Mihail

Tema numărul 4: ἱερεύς şi πρεσβύτερος în

Noul Testament
Termenul de ἱερέυς a fost tradus prin cuvântul „preot”, dar înseamnă literar: „slujitor
sfinţit” termenul de πρεσβύτερος înseamnă literar "bătrân", iar în Noul Testament cei doi
termeni apar în diverse contexte definind ierarhia sacramentală a Bisericii primare.
Astfel πρεσβύτερος apare de obicei în contextul „bătrânii Adunării” sau mai degrabă
„ai Bisericii /( Iacov 5:14), el se referă la preoţii comunităţii, care la propriu, iniţial erau aleşi
dintre bătrâni (ca şi la evrei), ca nişte ajutători ai episcopului. Textul de la Fapte 14:23: „Şi
hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului
în Care crezuseră.” arată clar că „bătrânii/preoţii Bisericii” nu erau pur şi simplu nişte bărbaţi
în etate care aveau o autoritate omenească în faţa comunităţii, ci erau rânduiţi prin hirotonie şi
spre slujba Bisericii.
Etimologic, cuvântul πρεσβύτερος însemnează mai înaintat în vârstă; dar, uzul vorbirii,
încă din vremuri străvechi, datorită gherontocraţiei arhaice, noţiunea de bătrân a fost asociată cu
aceea de cârmuitor şi de autoritate. Cu timpul, cu acest înţeles nou prin termenul de πρεσβύτεροι
au fost numiţi nu atât cei înaintaţi în vârstă, ci, în deosebi, cârmuitorii, cei care exercitau o
autoritate în comunitate.