� Drept diplomatic si consular-curs

� VIII. Reguli care se aplica diplomaţiei multilaterale

I. Diplomaţia realizată prin intermediul organizaţiilor

Internaţionale

● Consideraţii introductive
În ultima jumătate de secol a avut loc un fenomen de „proliferare a organizaţiilor internaţionale”,
creându-se un set de norme juridice care formează o nouă subramura a dreptului internaţional public, dreptul
organizaţiilor internaţionale.
Noilor mecanisme de stabilire a relaţiilor între state îi corespunde conceptul de diplomaţie multilaterală
(denumită şi diplomaţie parlamentară, în cazul organizaţiilor internaţionale cu profil parlamentar, diplomaţie
prin organizaţii internaţionale sau „noua diplomaţie”).
Din perspectiva dreptului diplomatic, diplomaţia multilaterală este privită din punctul de vedere al
următoarelor relaţii:
- relaţiile dintre organizaţia internaţională şi structurile interne ale acesteia;
- relaţiile dintre organizaţia internaţională şi statele membre (relaţie privită în amândouă direcţiile: situaţia
organizaţiei faţă de aceste state şi situaţia statelor membre faţă de organizaţie);
- relaţiile între statele membre ale organizaţiei;
- relaţiile dintre organizaţia internaţională şi alte subiecte de drept internaţional.
Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale.
Organizaţia internaţională este definită în teoria dreptului internaţional prin următoarele elemente:
● asociere de state;
● constituită prin tratat;
● dispunând de organe proprii;
● având o personalitate juridică diferită de a statelor membre.
Personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale are caracter obiectiv, fiind opozabilă în raport cu
toate subiectele dreptului internaţional (inclusiv statele nemembre) - regulă recunoscută de Curtea Internaţională
de Justiţie în Avizul consultativ Prejudicii suferite în serviciul Organizaţiei Naţiunilor Unite, 1949.
O altă trăsătură a personalităţii juridice a organizaţiei internaţionale este caracterul specializat.
Personalitatea juridică a organizaţiei funcţionează nu numai în dreptul internaţional, dar şi în dreptul
intern al statelor membre. De asemenea, personalitatea juridică a organizaţiei internaţionale este considerată a fi
baza juridică a acordării imunităţilor şi privilegiilor acesteia.
In acest sens, Carta O.N.U. prevede următoarele:
Art. 104: „Organizaţia se va bucura pe teritoriul fiecăruia dintre membrii săi de capacitatea juridică necesară
pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale”.
Art. 105: „Organizaţia se va bucura pe teritoriul fiecăruia dintre membrii săi de privilegii şi imunităţi necesare
pentru realizarea scopurilor sale”.
Statutul juridic al organizaţiei internaţionale
a) în mod sintetic, statutul juridic al organizaţiei internaţionale ar fi definit de următoarele elemente:
- personalitatea de drept internaţional;
- inviolabilitatea sediului;
- imunitatea de jurisdicţie locală;
- libertatea de comunicare oficială;
- scutiri fiscale şi vamale, în cazul O.N.U., sediul materiei imunităţilor şi privilegiilor este reprezentat de
Convenţia privind imunităţile şi privilegiile O.N.U. (1946)ş\ Convenţia privind imunităţile şi privilegiile
instituţiilor specializate ale O.N.U. (1947).
De asemenea, un rol esenţial în reglementarea privilegiilor şi imunităţilor organizaţiilor îl au Acordurile
1
de sediu între fiecare organizaţie şi statul pe teritoriul căreia se găseşte sediul.

b) Imunitatea de jurisdicţie este fundamentată, în principal, pe actele constitutive ale fiecărei organizaţii. Se
recunoaşte însă faptul că această regulă operează şi în lipsa unei prevederi exprese în statut, datorită faptului că a
dobândit caracter cutumiar.
Imunitatea de jurisdicţie este dublată de imunitatea de executare.
În cazul organizaţiilor internaţionale cu specific bancar (B.I.R.D., B.E.R.D.), statutul acestora prevede o
renunţare parţială la imunitatea de executare, în scopul de a crea încrederea creditorilor necesară.
c) Inviolabilitatea sediului organizaţiilor internaţionale reprezintă un principiu general recunoscut, fiind
reglementat de diferite documente internaţionale în materie.
d) Scutirea fiscală şi scutirea vamală operează, pe bază convenţională şi cutumiară, în mod similar cu
privilegiile recunoscute misiunilor diplomatice.
e) Alte elemente relevante pentru statutul juridic al organizaţiei internaţionale:
✔ organizaţia se bucură de locus standi în faţa instanţelor internaţionale (precizăm că în cazul C.I.J.,
organizaţiei îi este accesibilă numai procedura avizului consultativ, în condiţiile în care articolul 34 din
Statutul Curţii prevede că părţi într-un litigiu pot fi numai statele);
✔ organizaţia are dreptul de a edicta regulamente obligatorii şi executorii în districtul administrativ în care
este situat sediul său, care derogă de la dreptul intern al statului de sediu (în cazul O.N.U., acest drept
este recunoscut de art. 8 din Acordul de sediu). Aceste regulamente se aplică rationae personae
funcţionarilor organizaţiei;
✔ în unele cazuri, „contenciosul intern” al Organizaţiei este supus soluţionării de către un organ special: de
exemplu, în cadrul O.N.U. a fost înfiinţat Tribunalul Administrativ al O.N.U., prin Rezoluţia nr. 351 (IV)
din 24 noiembrie 1949.

II. Reprezentarea în cadrul organizaţiilor internaţionale

● Consideraţii introductive
a) Organizaţiile internaţionale apar ca titulare ale dreptului de legaţie pasivă (pot primi misiuni permanente sau
temporare din partea statelor sau organizaţiilor internaţionale) şi ale dreptului de legaţie activă (pot trimite
misiuni permanente pe lângă state sau organizaţii internaţionale).
Nu este recunoscut în doctrină un drept de legaţie reciproc între organizaţiile internaţionale, dar există
unele tendinţe, recente, în practică, mai ales în ceea ce priveşte observatorii.
b) Particularităţi ale reprezentării la organizaţiile internaţionale:
- deşi este recunoscut dreptul statelor de a numi persoanele care le vor reprezenta în cadrul organizaţiei
internaţionale, este posibil ca actul constitutiv să impună participarea la un anumit nivel;
- delegaţii statelor care participă la lucrările unei reuniuni a organizaţiei internaţionale vor ţine cont, în afară
de interesul statului pe care îi reprezintă, de scopul şi interesul comun al organizaţiei.

● Reprezentarea statelor pe lângă organizaţiile internaţionale

a) Factorii care au determinat apariţia instituţiei misiunii permanente sunt determinaţi de:
- interesul statelor de a-şi asigura o prezenţă permanentă pe lângă o organizaţie internaţională;
- necesitatea asigurării tratamentului egai al tuturor statelor membre în cadrul organizaţiei;
- necesitatea asigurării sprijinului şi cooperării cu secretariatul organizaţiei;
b.Misiunea (delegaţia) permanentă este definită ca fiind un organ de relaţii externe al unui stat, cu rolul
de a-l reprezenta la o organizaţie internaţională, în mod similar cum o misiune diplomatică reprezintă
statul acreditant în statul acreditar.
c.Raporturile juridice legate de acreditarea unei misiuni permanente pe lângă organizaţia internaţională
sunt trilaterale, având ca subiecte: statul trimitător, organizaţia internaţională şi statul de sediu-
împrejurare determinată de circumstanţa că organizaţia internaţională este lipsită de elementul teritoriu.
d.Funcţiile misiunii permanente:
2
 ✔ Funcţia principală este determinată de asigurarea legăturii dintre statul trimitător şi
organizaţia internaţională. Alături de aceasta există funcţiile de reprezentare, negociere,
observare şi informare în raport cu organizaţia internaţională;
✔ Funcţia specifică este reprezentată de asigurarea participării statului trimitător la viaţa
politică şi juridică a organizaţiei, în vederea realizării scopurilor acesteia;
✔ în categoria de funcţii tipice ale misiunii permanente pot fi înscrise: informarea organizaţiei
despre nevoile de ajutor pe care statul trimitător le are, promovarea cooperării internaţionale în
domeniul specific al organizaţiei, participarea la adoptarea actelor organizaţiilor.
Realizând o comparaţie între funcţiile misiunii permanente pe lângă o organizaţie internaţională şi funcţiile
misiunii diplomatice clasice, constatăm că, în primul rând, anumite funcţii aparţin numai misiunii diplomatice:
acordarea protecţiei diplomatice şi exercitarea de funcţii consulare. În al doilea rând, ordinea importanţei
funcţiilor diferă: dacă în cadrul misiunii diplomatice pe primul loc sunt negocierea, informarea şi cooperarea
internaţională, misiunea permanentă are ca funcţie principală reprezentarea statului în relaţia cu organizaţia
internaţională respectivă.

e)Precizări referitoare la structura misiunii permanente

1) Misiunea permanentă este de obicei condusă de un ambasador -reprezentant permanent. In caz de
absenţă temporară locul acestuia va fi luat de diplomatul cu grad imediat inferior, în calitate de însărcinat cu
afaceri a.i.
2) Misiunea permanentă este organizată pe birouri şi secţii în mod asemănător cu misiunea diplomatică.
Structura variază în funcţie de domeniul de activitate al organizaţiei respective.
3) Personalul misiunii permanente este clasificat, asemenea misiunii diplomatice, în:
- personal diplomatic;
- personal tehnico-administrativ;
- personalul de serviciu;
- membrii de familie.
4) In ceea ce priveşte efectivul misiunii permanente, nu funcţionează regula aplicabilă în cazul misiunii
diplomatice referitoare la posibilitatea statului acreditar de a limita efectivul misiunii în anumite limite
rezonabile.
5) Nu există o clasificare a misiunilor permanente în funcţie de rang şi nu există o ordine de precădere
aplicabilă între misiunile permanente.

f) Înfiinţarea misiunii permanente

1) Elemente care determină posibilitatea înfiinţării:
- este necesar ca regulile organizaţiei să permită înfiinţarea de misiuni permanente;
- reprezentarea, va opera, în consecinţă, în cadrul limitelor prevăzute de respectivul act constitutiv al
organizaţiei.
2) Înfiinţarea unei misiuni permanente se face prin act unilateral al statului membru, nefiind necesar acordul
între cele două subiecte de drept internaţional.
Pentru înfiinţarea unei misiuni permanente a unui stat nemembru al organizaţiei, este necesar acordul
organizaţiei.
3) Este necesar ca înfiinţarea misiunii să fie notificată statului de sediu, fără ca acesta să se poată opune.

g) Statutul juridic al reprezentanţei permanente

1) Elementul principal care trebuie luat în considerare este caracterul complex al raporturilor juridice.
✔ din punctul de vedere al organizaţiei, statutul juridic este privit ca o problemă de reglementare internă;
✔ din punctul de vedere al statului de sediu, statutul este determinat de privilegiile, imunităţile şi facilităţile
acordate misiunii permanente.
2) Sediul materiei este identificat la nivelul:
✔ constituţiei organizaţiei;
3
 ✔ Convenţiilor asupra privilegiilor şi imunităţilor din cadrul unor organizaţii internaţionale (O.N.U. şi
instituţiile specializate, Consiliul Europei);
✔ Acordurile de sediu.
Nu se recunoaşte (încă) caracterul cutumiar al acestor norme, însă unii autori sunt de părere că ele reprezintă
o cutumă în formare.
3) Practica generală este în sensul acordării imunităţilor şi privilegiilor diplomatice. Dispoziţii în acest sens
sunt prevăzute de:
- articolul 15 din Acordul de sediu dintre O.N.U. şi S.U.A.;
- Acordul din 1946 dintre O.N.U. şi Elveţia referitor la Oficiul O.N.U. din Geneva, completat cu Decizia
Consiliului Federal din 31 martie 1948;
- reglementările interne ale Comunităţii Europene, care prevăd acordarea de „imunităţi şi privilegii
diplomatice cutumiare” reprezentanţelor permanente la Bruxelles şi Luxemburg ale statelor membre şi
nemembre.

⮚ Reprezentarea în cadrul organizaţiilor internaţionale prin delegaţi şi reprezentanţi ai

statelor:

a) Noţiune. Delegaţiile sunt organe cu caracter temporar ale diplomaţiei multilaterale prin care statele
participă la reuniuni internaţionale.
Din punctul de vedere al acestei definiţii, delegaţiile apar ca o categorie de misiuni speciale.
b) Elementul esenţial al delegaţiei este determinat de întrepătrunderea următoarelor două aspecte:
- faptul că delegaţia reprezintă statul trimiţător;
- faptul că delegaţia contribuie, prin votul său, la formarea voinţei organizaţiei;
c) Compunerea şi activitatea delegaţiilor
Compunerea delegaţiilor variază în funcţie de specificul organizaţiei. în orice caz, numele reprezentanţilor va fi
comunicat organizaţiei, care le va notifica statului de sediu. În anumite cazuri, delegaţia poate fi completată cu
membrii misiunii permanente.
Reprezentanţii care compun delegaţia primesc directive, instrucţiuni, acţionând pe baza unui mandat. De
asemenea, este necesar ca aceştia să primească depline puteri.
Desfăşurarea unei sesiuni a organului plenar al organizaţiei, la care participă delegaţiile tuturor
membrilor, presupune:
- alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor;
- constituirea birourilor şi comisiilor;
- adoptarea ordinii de zi;
- dezbaterea generală;
- lucrul în comisii;
- adoptarea raportului şi a rezoluţiilor.
d) Statutul delegaţiilor. în temeiul acordurilor privind privilegiile şi imunităţilor şi a acordurilor de
sediu, membrilor delegaţiilor li se acordă, în general, acelaşi statut ca şi membrilor misiunii permanente.
Regulile privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale au cunoscut un proces de
codificare prin Convenţia de la Viena privind reprezentarea statelor în relaţiilor lor cu organizaţiile internaţionale
cu caracter universal (1975). în concepţia Convenţiei, membrii misiunii diplomatice erau asimilaţi membrilor
misiunii diplomatice clasice, interesul statului de sediu primind o protecţie limitată. Ca urmare, la adoptarea
Convenţiei prin vot, statele de sediu s-au abţinut. Până în prezent, Convenţia nu a intrat în vigoare, nici unul din
statele de sediu neexprimându-şi consimţământul cu privire la ea.

III. Diplomaţia organizaţiilor internaţionale

● Consideraţii generale
Constituţiile organizaţiilor internaţionale sau anumite practici agreate de statele membre pot determina ca
4
anumite persoane sau organe să le reprezinte în relaţiile cu statele membre sau nemembre.
În afara organelor trimise de organizaţiile internaţionale pe lângă diferite state, organul cu competenţă
generală de reprezentare este de obicei Secretariatul (sau Secretariatul General), care, uneori, îndeplineşte şi
funcţii politice legate de realizarea scopurilor organizaţiei.

● Funcţionarii internaţionali
a)Noţiune. Termenul official (sau internaţional person, internaţional civil servant) desemnează o
persoană care are calitatea de agent al unei organizaţii internaţionale acţionând în îndeplinirea funcţiilor
acesteia şi, prin urmare, îndreptăţită la imunităţi şi privilegii ca orice agent diplomatic.
În sens larg, internaţional civil servant desemnează un membru al personalului unei organizaţii internaţionale,
indiferent de atribuţiile sale specifice.
În accepţiunea Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile O.N.U. şi Convenţiei privind privilegiile şi
imunităţile instituţiilor specializate, lista persoanelor cu calitatea de „official" va fi comunicată statelor de
Secretariatul General, independent de criteriul funcţional.

b)Funcţionarii internaţionali au calitatea de a fi independenţi faţă de statele membre ale organizaţiei,

inclusiv faţă de statul ai cărui cetăţeni sunt.
în cadrul statutului juridic al funcţionarului se întrepătrund:
- obligaţia de fidelitate faţă de statul de cetăţenie, care nu presupune însă „ataşament politic";
- obligaţia de loialitate faţă de organizaţie, având la bază conceptul contractual.

c) Clasificare
În sistemul O.N.U., adoptat de majoritatea organizaţiilor internaţionale, funcţionarii se împart în:
1) Personal ce beneficiază de privilegii şi imunităţi diplomatice:
- asimilaţi şefului de misiune;
- asimilaţi membrilor personalului diplomatic al unei misiuni clasice.
2) Personal ce beneficiază de privilegii şi imunităţi limitate la exerciţiul funcţiei lor;
3) Experţi.

d)Statut juridic
Este determinat, în principal, de Convenţii încheiate în cadrul fiecărei organizaţii.
In cadrul O.N.U., Convenţia asupra privilegiilor şi imunitaţilor O.N.U. (1946) reglementează:
- imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite în calitate oficială;
- scutire de impozite pe salarii;
- scutire de obligaţiile referitoare la serviciile naţionale;
- scutirea aplicării legislaţiei privind imigrarea;
- în ceea ce priveşte facilităţile de schimb, se vor bucura de aceleaşi privilegii ca membrii misiunii
diplomatice;
- facilităţi de repatriere în caz de criză, ca şi membrii misiunii diplomatice;
- scutire vamală asupra mobilierului şi efectelor personale aduse cu ocazia preluării primului post.
Alte documente care reglementează statutul juridic al funcţionarilor internaţionali:
- Convenţia cu privire la imunităţile şi privilegiile instituţiilor specializate (1947);
- Acordurile de sediu;
- Acorduri de asistenţă şi ajutorare;
- Acordul general asupra privilegiilor şi imunitaţilor Consiliului Europei.