CONDUITELE DELIVENTE LA MINORI

Comportamentul deviant la minori reprezintă ansamblul de acțiuni materiale sau simbolice

săvârșite persistent, repetat sau continuu de către minor, de cele mai dese ori fiind considerate
răspunsuri la frustrările cărora trebuie să le facă față, la interacțiunea cu mediul și care
provoacă daune valorilor sociale.
Comportamentul deviant este un comportament atipic astfel că este caracterizat de
următoarele tendințe comportamentale:
 reacția de opoziție în raport cu cerințele sporite, comportamentul pasiv al părinților sau
dimpotrivă agresiv, duce la o înstrănare a minorului, nevoia de a fugi de acasă, anturajul
sau chiar uneori apariția comportamentului antisocial.
 reacția de imitare;
 reacția de negare;
 reacția de compensare;
 reacția de hipercompensare;
 reacția de emancipare;
 reacția de aderare la grup;
 reacția de pasiune față de un domeniu care duce la formarea unei subculturi a tinerilor.
Formele de comportament problematic pot fi clasificate în următoarele categorii:
a. comportament opozant – este caracterizat de acele probleme ale copiilor în a accepta
autoritatea părinților sau a profesorilor având reacții nepotrivite; acest comportament
vizează, în principal, minorii între 3-6 ani.
b. comportamentul agresiv – este caracterizat prin tendința de a produce pagube sau a răni pe
cineva, iar dorința de distrugere este omniprezentă; acest comportament vizează
adolescența clasică;
c. comportamentul delincvent – prin acest comportament se încalcă norme de tinerii cu
vârsta cuprinsă între 10-18 ani- consum de alcool, tigări, substanțe psihoactive;
d. comportamentul infracțional – vizează acel comportament ce încalcă norme legale prin
fapte grave precum: furt, tâlhărie, distrugere, vătămare corporală; grupul țintă al acestui
comportament sunt cei cu vârsta între 15-18 ani.
În funcție de caracterul comportamentului și raportul acestuia cu normalitatea socială și
juridică, putem distinge următoarele tipuri de comportamente, și anume: comportamentul
asocial și comportamentul delincvent.
În raport cu caracterul de periculozitate al comportamentului deviant, se deosebesc:
- comportamente deviante ocazionale;
- comportamente deviante structurale;
- comportamente deviante recurente;
Formele comportamentului deviant de gen sunt:
- comportamente agresive și violente (stări de furie, înverșunare, lipsă de stăpânire în
vorbe și fapte);
- comportamente achizitive (apropierea minorului de anumite bunuri și obiecte ale
altuia și însușirea acestora în scopuri personale);
 - comportamente perverse (plâns isteric, viol, perversiuni cu caracter sexual, stări de ură
și cruzimi);
- comportamente autovătămătoare (minorul își îndreaptă activitatea violatoare spre
propria persoană);
- comportamente inconștientizate ( făcute de minori cu dereglări psihice);

IV.1. Infracțiuni împotriva bunurilor sau a proprietăților

Infracțiunile contra bunurilor sunt reglementate de legislația penală care prevede că au ca
obiect juridic generic relaţiile sociale care prevăd ocrotirea patrimoniului ca sumă de bunuri,
iar din această categorie fac parte: furtul, furtul calificat, tâlhăria, pirateria, abuzul de
încredere, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, delapidarea, distrugerea, distrugerea din culpă,
tulburarea de posesie, tăinuirea, însuşirea unui bun găsit.
În cazul infracțiunilor împotriva bunurilor, statisticile sunt cele mai reprezentative documente
care pot exeplifica situația de fapt și gravitatea acesteia.
În cele ce urmează voi prezenta un tabel în care este reliefată situația anilor 2003-2015, în
ceea ce privește minorii aflați în centrele de reeducare sau în penitenciare, preluat din
cazuistica Institutului Medico-Legal Iași.
Se constată faptul că foarte mulți minori comit fapte ilicite care sunt sancționate conform
legislațe penale în vigoare, însă se observă o scadere a acestor ilegalități.
Furtul, așa cum este prevăzut de Codul penal reprezintă luarea unui bun mobil din posesia sau
detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, fapta
constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul
săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane. Se consideră
bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are
valoare economică.
Cea mai întâlnită modalitate de săvârșire a infracțiunii de furt, în rândul minorilor, este
reprezențată de furtul prin magazine. Această infracțiune, are o încriminare de sine stătătoate
în state precum Germania, Olanda. În fiecare an, în Germania, sunt aduse la cunoștința poliției
pente 300.000 de furturi din magazine, iar în Olanda furtul din magazine acaparează 54% din
totalitatea furturilor comise de minori.
În argumentarea furturilor din magazine, atât numeric cât și valoric, se citează faptul că marile
magazine au introdus în cifra de afaceri un anumit procentaj care reprezintă pierderile
calculate, produse prin furt.
Furtul din magazine săvârșit pe teritoriul României reprezintă 4% din totalul infracțiunilor
contra patrimoniului.

Furtul din locuințe reprezintă o altă ramură importantă în ceea ce privește furtul în rândul
minorilor. Acest tip de furt în România are o proporție de 30%
Într-o altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că, în România după 1989, a apărut
înfloritoarea piață neagră care a determinat o mutitudine de tineri să sustragă din diferite
locuințe obiecte de valoare precum: televizoare, telefoane, aparate electrice, calculatoare,
combine muzicale, sau altele asemenea acestora în scopul de a fi vândute pe piața neagră la
prețuri cu o valoare mult mai mic față de calitatea produsului sau prețul său oficial.
Așadar, furtul din magazine și furtul din locuințe sunt cele mai predominante modalități de
sustragere a bunurilor, însă pe lângă acesea se regăsesc și celelalte forme de furt, doar că
acestea au o valoare mult mai redusă în rândul minorilor.
IV.2. Infracțiuni împotriva persoanelor
Actul ilicit săvârșit împotriva unei persoane este o conduită delicvență particulară,
individualizată printr-o reacție agresivă precum și prin inexistența furtului.
Acest tip de atac reprezintă o grupare a conduitei delicvenței juvenile destul de practicată,
aflată într-o ușoară creștere în comparație cu conduitele tradiționale delicvente.
Infracțiunile contra persoanei pot fi grupate în:
 omorul și tentativa de omor;
 loviturile cauzatoare de moarte precum și alte tipuri de lovituri care au fost
comise cu intenție;
 alte infracțiuni comise cu intenție,cum ar fi: amenințarea, lipsirea de libertate;

În tabelul următor voi prezenta situația infracțiunilor săvârșite de minori în perioada 2003-
2015, preluat din cazuistica Institutului Medico-Legal Iași.

În ceea ce privește infracțiunii contra persoanei, comise de minori, se observă ca un

numitor comun, scăderea vârstei persoanelor și creșterea gradului de cruzime a
făptuitorilor.
Cea mai reprezentativă infracțiune împotriva persoanei este reprezentată de infracțiunea de
omor, care reprezintă uciderea unei persoane, având o gravitate semnificativă în sfera
turburărilor de conștiință colectivă. Deseori aceste infracțiuni sunt săvârșite sub influența
băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Infracțiunile de omor apar de cele mai
multe ori ca fapte impulsive și puțin organizate.
Marc Le Blanc și Marcel Fréchette prezintă o serie de asemănări între înfracțiunile contra
persoanei precum: faptul că infracțiunile de omor se aseamănă cu celelalte infracțiuni contra
persoanei prin participarea limitată, o frecvență redusă, lipsa de planificare, prezența unei
stăride intoxicație prealabilă dar și deosebiri, cum ar fi: faptele de omor implică mai des ca v
ictima să fie cunoscută, trecerea la act este făcută individual, se utilizează o armă, iar în cazul
în care există complici aceștia pot fi numeroși și de vârste diferite.

IV.3. Infracțiuni împotriva moravurilor

Infracțiunile împotriva moravurilor pot fi grupate în trei categorii, astfel:
 violul individual sau violul colectiv;
 proxenetismul sau prostituția;
 incestul.
Infracțiunile împotriva moravurilor prezintă o scădere de 4-5% în ultimii ani (a se vedea
tabelul nr.8), însă în literatura de specialitate se consideră că în domeniul criminalității
sexuale, cifra neagră este foarte ridicată.
După unele sondaje aceste infracțiuni descoperite de organele de poliție nu reprezintă mai
mult de 5% din numărul real de infracțiuni comise. Astfel că un număr mare de astfel de
infracțiuni rămâne cunoscut doar de victimă și de agresor, datorită fricii de răzbunare, de
sanctiune, sau datorită onoarei.
1. Violul:
Violul este, de regulă, săvârșit de minorii delicvenți care nu au preocupări în timpul liber ,
aceștia manifestând tulburări de comportamentant înainte de comiterea actului criminal.
Acesta constituie o rămășiță a pulsiunii sexuale ancestrale de reprezentare a femeii ca obiect
sexual.
Violul reprezintă contactul sexual cu una sau mai multe persoane, fără acceptul acesteia
indiferent de sex. Probarea infracțiunii de viol din punct de vedere medico-legal se face prin
probarea realității actului sexual și prin probarea opoziției victimei.
Deseori această inadaptare timpurie se află în raport cu perturbările de natură afectivă precum:
infantilism, instabilitate, egocentrism sau cu cele de natură familială, cum ar fi: respingere,
hiperprotecție, însă există și cazuri de viol comise datorită tulburărilor datorate pubertății.
2. Proxenetismul și prostituția:
Prostituția este o practică foarte veche care reprezintă decăderea moravurilor prin oferirea
unei valori scăzute femeii, considerată un obiect de comerț ce oferă satisfacție bărbaților.
În România proxenetismul și prostituția nu prezintă o însemnătate deosebită în rândul
minorilor, însă în ultimii ani s-au realizat o serie de metode de cunoaștere și prevenire a
acestui fenomen, având în vedere faptul că la nivel mondial există o puternică expansiune a
acestui fenomen care afectează din ce în ce mai mulți copii, fiind implicați în activități
pornografice.
3. Incestul:
Incestul reprezintă un tip particular de atentat sexual care în opinia chinejilor este o ”confuzie
de relații”. Această formă de infracțiune sexuală se regăsește în toate societățile și privește
relațiile dintre tată-fiică, frate-soră sau mamă și fiu. De regulă, aceste relații sexuale sunt
heterosexuale și mai puțin homosexuale.
Astfel se intâmplă și în cazul incestului, unde relațiile dintre soră și frate sunt ascunse datorită
fricii de răspundere, de răzbunare sau de distrugerii a imaginii persoanei în societate.
Specialiștii susțin că incestul este o criză pasageră în care sunt cuprinși unii adolescenți
frustrați, diferiți dar pe care îi poate uni un mod de viață dubios, sau lipsa educației.
Forma maximă de sexopatie și aberanță sexuală este neraportat în 90% din cazuri, și raportat
doar în cazul unor consecințe nefaste precum: sarcină, publicizare, conflicte conjugale sau
flagrant delict.
Incestul poate reprezenta cauza perturbărilor în dezvoltarea gândirii și afectivității
adolescentului, a tulburărilor de comportament sexual, sau a depresiei.
Pe lângă aceste aceste infracțiuni împotriva moravurilor putem vorbi și despre:
homosexualitatea la minori, trans-sexualismul, perversiunile sexuale, pornografia, etc.
Goethe afirma că „homosexualitatea e la fel de veche ca și omenirea, drept care se poate
spune că face parte din natură”.
Adolescența reprezintă momentul în care minorul își stabilește o serie de obiective
fundamentale cum ar fi: stabilirea identității corporale dar și mentale, adică în ceea ce privește
identitatea sexuală, precum și conturarea unor raporturi dintre ei și părinți, lumea exterioară
sau viitorul lor.
Obținerea unei identități stabile sexuale are în vedere acceptarea unei orientări sexual dar și
emoționale ferme, către persoane de același sex sau persoane de sex diferit. Stabilirea acestor
considerente poate fi influențat de mediul înconjurător, familial, educațional sau social.
Un studiu realizat în S.U.A. (2004) arată că 5% dintre bărbați și 3% dintre femei recunosc
atracția homosexuală exclusivă, iar 11% dintre adolescenți declară că sunt incerți asupra
orientării sexuale, 2% se declară atrași spre ambele sexe la 12 ani și 6% la 18 ani.
Trans-sexualismul este reprezentat de dorința unui individ de sex bine determinat de dorința
de a face parte din sexul opus și repulsie față de propriul sex, precum și dorința imensă, uneori
chir obsedantă de a-și schimba sexul.
Trans-sexualul are impresia că aparține sexului opus din perioada de copilărie, iar în perioada
de adolescență nu se poate obișnui cu rolul său și nici cu caracterele sale secundare.
Adolescentele au vădit tendințe trans-sexuale datorită faptului că se simt bine în ăreajma
bărbaților, iar aceștia pe lăngă că le acceptă le oferă și calitatea de leader.
Perversiunile sexuale reprezintă gesturile sau actele cu caracter sexual săvârșite în public
determinând astfel oprobiul public. Aceste sunt reprezentate de orice gest cucaracter sexual
care nu este acceptat de partener sau parteneri. Acestea sunt: sadismul, masochismul,
voyeurismul,narcisismul, gerontofilia, necrofilia, incestul, și pedofilia.
Perversiunile sexuale sunt foarte rar intâlnite la minori deoarece cercetările ultimilor ani arată
că, perversiunea sexuală depinde depinde cde structura particulară a personalității, chiar cde o
economie psihică aparte, ce trebuie privită în context general, iar personalitatea adolescentului
este în curs de structurare și cunoștințele sale despre sex sunt modeste. De cele mai mute ori
copii sau adolescenții sunt victime ale abuzurilor și perversiunilor sexuale din partea unor
persoane adulte.
După 1980 au apărut o serie de cazuri în care minorii au depășit condiția de victimă, devenind
agresori, astfel că aceștia comiteau agresiuni sexuale împotriva minorilor, dobândind astfel o
conduită sexuală deviantă. Minorii care abuzează își au originea în toate mediile sociale și
parcurg aceleași etape ale devianței precum: conduită inadecvată, hipersexualitate, orientare
orgasmică, precum și agresivitate sexuală. Abuzatorii sunt de regulă timizi, au relații sexuale
puțin din cauze lipsei de comunicare, singuratici, prezintă stări de anxietate, inhibare a
sentimentelor, angoasă existențială, agresivitate scăzută, fără stimă de sine, fără posibilități de
afirmare, slabă stimă de sine,etc.

IV.4. Conduitele delicvente specifice minorilor

În ceea ce privește delicveța juvenilă, o importanță deosebită o prezintă tipologia
comportamental după participanți, care poate fi delicvență individuală sau delicvență de grup,
care combină atât modalitățile comportamentului de gen cât și pe cele ale caracterului de
prejudiciabilitate.
IV.4.a) Delicvența individuală
Delicvența individuală este un act individual, o acțiune umană săvârșit de un minor fiind
determinat de o serie de elemente psihologice, de anumite scopuri, motivații sau chiar tendințe
ori trebuințe.
Termenul de ”delicveță individuală” nu este întâlnit în literatura de specialitate și nici în
legislația penală, astfel că pentru definirea acesteia vom ține seama de anumite trăsături care o
diferențiază și anume: vârsta, comportamentul deviant care în acest caz are anumite trăsături
specifice, dar nu în ultimul rând numărul participanților la acțiune ilicită. Așadar, ansamblul
încălcărilor cu caracter penal sau penenal comise de o singură persoană a cărei vârstă este
până la 18 ani, constituie delicvență individuală.
În următorul tabel voi reprezenta procentual faptele comise individual sau în grup în
următoarele state:
Trebuie menționat faptul că, delicvența juvenilă, este mai accentuată în mediile urbane. Una
dintre cauze rezidă chiar în inegalitățile de ordin material din comunitățile urbane, prin cotrast
cu cele rurale, unde posibilitățile materiale ale indivizilor sunt sensibil egale.
Infractorii minori din mediile urbane sunt mai predispuși săvârșirii de acte ilegate datorită
multitudinii locurilor și mediilor favorabile săvârșirii de infracțiuni. Aceștia frecventează
diverse locuri precum: baruri, săli de jocuri de noroc, cinematografe, locuri aglomerate, săli
de sport având astfel posibilitatea de a omite diverse fapte penale precum: furturi de buzunare,
furturi de autoturisme, tâlhării, furturi de bagaje.
Infractorii din mediul rural nu au astfel de posibilități așadar niveul de infracționalitate este
mai scăzut datorită posibilităților mai mari de recunoaștere și depistare.
IV.4.b) Delicvența de grup
Delicvența în grup reprezintă totalitatea încălcărilor cu caracter penal și nepenal, comis de un
grup de persoane, care au vârsta de până la 18 ani.
În grupul de minori delicvenți sunt prezente următoarele trăsături care îi diferențiază: hotarea
de a comite infracțiuni, insistență, violență atât fizică cât și verbală, agresivitate dar și respect
față de prieteni.
Delicvența în grup reprezintă o conduită delicvență specifică minorilor alături de: violență,
delicvența care prevede droguri și alcool sau furtul vehiculelor cu motor.
În prezent, delicvența de grup acupă 1/3 din totalitatea faptelor de delicvență juvenilă.
Există două categorii diferite de delicvenți, respectiv două categorii de fapte delicvente, astfel:
 Grupurile spontane – aceste sunt formate din indivizi minori, însă datorită faptului că
nu sunt stabile și nici permanente nu prezintă caracteristici specifice. De asemenea,
faptele comise de aceste grupuri sunt întâlnite mai rar în cazul unor infracțiuni precum
furtul calificat sau viol de grup fiind favorizat de diverși factori precum: anturaj sau
consum de alcool.
 Grupurile organizate – sunt denumite și bande, reprezentând o formă de delicvență
care prezintă caracteristici specifice datorită organizării, și stabilității acesteia, fiind un
grup colectiv în care membrii au o viață antisocială, iar majoritatea acțiunilor pe care
le întreprind sunt realizate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Originea bandelor este așezată de literatura de specialitate în perioada celor două războaie
mondiale în Statele Unite, iar în Europa apare la începutul anilor `50.
Caracteristicile bandelor constau în:
- bandele alcătuite din minori pot fi manpulate de bandele de majori;
- bandele, în prezent acționează cu mult mai multă violență decât în trecut (pengtru a fi
integrat și admis într-o bandă, minorul trebuie să fie supus unei inițieri care se
realizează prin agresiune, viol sau chiar prin crimă);
- minorul este integrat în ritmul de viață al grupului, constituind o caracteristică de ordin
cultural.
Organizarea în bande distincte determină următoarele caracteristici:
- limbaj adecvat bandelor;
- înfățișare caracteristică grupului pengtru o mai ușoară individualizare;
- delimitarea zonelor de interes a fiecărei benzi prin graffiti;
- predispoziția unui anumit gen muzical care cuprinde texte ce descriu viața de cartier,
relația acestora cu justiția, poliția;
- ură și dușmănie permanentă împotriva adversarilor;
- ideologii contradictorii;
- mod de viață riscant (pasaje subterane, stații de metrou, șantiere părăsite).
Caracteristicile care determină fenomenul bandelor constau în: creșterea imigrației, creșterea
ideii de izolare socială și chiar de capacitatea persoanei de a se integra, precum și dezvoltarea
paletei de droguri dar și a economiei subterane asociate.
Trebuie avut în vedere că acest fenomen, în S.U.A. are o amploare destul de accentuată, însă
în Europa există încă un control a acestui fenomen probabil datorită cooperării organelor de
poliție și organele judiciare prin crearea acordului Schengen, dar și prin realizarea
Europolului, ce oferă premizele de dezvoltare pe idei noi a instituției extrădării precum și
corelarea legislațiilor penale. Specialiștii prevăd apariția, în viitorul apropiat, a unor astfel de
cooperări în domeniul polițienesc și judiciar la nivel mondial, ținând cont de crearea
premiselor extinderii terorismului.
În România, acest fenomen are o amploare relativ restrânsă, dar acesta se poate dezvolta
datorită creșterii consumului dar și traficului de droguri, existența unor piețe subterane, de
asemenea Ministerul de Interne susține că există asemenea grupuri de interes în orașe precum
București, Constanța, Timișoara, existând în aceste zone texte ale unor melodii hip-hop care
descriu viața din cartiere precum Berceni, Pantelimon dar și existența delimitărilor cu graffitti.
Violența tinerilor reprezintă o altă conduită delicventă specifică minorilor. În studiile
efectuate de criminologi sau sociologici rezultă faptul că în ultimii ani s-a remarcat o creștere
a fenomenului de nesiguranță a cetățenilor atât în zonele puternic dezvoltate câ și în cele mai
puțin dezoltate, astfel că, în mediul rural această nesiguranță este raportată la un procentaj de
52% pe când în mediul urban aceasta prezintă un procent de 73%.
În România problema nesiguranței cetățenilor există, iar unii specialiști susțin că reprezintă un
fenomen grav. Aceștia susțn că în perioada de tranziție, violența a înregistrat creșteri
spectaculoase mai ales în rându minorilor și tinerilor și reprezintă fenomenul de care populația
se teme cel mai mult.
Violența din școli reprezintă o formă foarte gravă a violenței tinerilor. Există situații când
elevul privește școala cu aversiune, antipatie lucru care va duce încet la un eșec școlar și
totodată la delicvență. Violența în școli este prevăzută și de lucrările Consiliului Europei 1 care

1
afirmă că faptele de natură infracțională, care se produc în școli, îmbracă forme diferite, de la
bătăi între elevi până la tâlhării, violuri sau chiar omoruri.
Mass-media reprezintă o altă sursă care îi influențează pe tineri să recurgă la fapte antisociale,
datorită emisiunilor, filmelor sau chiar a știrilor sau altelor asemenea acestora care difuzează
diverse fapte și întâmplări cu caracter violent, la diferite ore la care copii le pot viziona, și din
care minorii pot trage diverse concluzii și învâțăminte, care de multe ori sunt contrare vieții
sociale.
În România, s-au luat diverse măruri pentru a stopa delicvența produsă de mass-media, astfel
că Consiliul Național al Audiovizualului a stabilit ca filmele, emisiunile, desenele animate cu
caracter violent, să aibă afișat pe ecran vârsta de la care aceștia pot să le vizioneze, sau o serie
de astfel de emisiuni să fie difuzate după ora 24:00.
Furtul vehiculelor cu motor este reprezentată de furtul autoturismelor sau a motocicletelor,
fiind o altă conduită delicventă specifică minorilor, reprezentând 1/5 din criminalitatea totală
comisă de minori sau 1/3 din faptele comise contra patrimoniului.
Acest tip de furt este caracterizat de faptul că este o infracțiune săvârșită în majoritatea
cazurilor de băieți minori, fiind singura infracțiune în care faptele comise de minori depășește
numărul persoanlor majore. Furtul vehiculelor cu motor sunt săvârșite în țările dezvoltate în
scopul de a fi utilizate pentru diverse escapade, plimbări, întreceri de viteză și uneori pentru a
se sustrage și a ajunge mai repede la domiciliu după ce au comis diverse fapte, pe când în
țările mai puțin dezvoltate, cum ar fi România, acest tip de furt are ca scop obținerea de
avantaje materiale, deoarece acestea, de regulă, sunt vândute, în întregime sau pe secțiuni în
diverse locuri pe piața neagră la un preț inferior prețului real.
Delicvența legată de droguri și alcool este o altă conduită delicventă specifică minorilor.
În Europa Occidentală, pentru majoritatea tinerilor „revoluția drogurilor„ din perioada 1960-
1980 a fost o formă de revoltă contra adulților, societății chiar și contra normelor morale
clasice. Perioada de opoziție tacită față de lege, a fost marcată prin diverse forme precum:
mișcarea ”hippy”, curentul ”flower power”, însă a fost o formă de manifestare nonviolență.
Mediul social reprezintă instrmenul care îi diferențiază pe tineri din prezent care consumă
astfel de substanțe, de tinerii anilor 60-80. Astfel că consumul și traficul de droguri este
adesea întâlnit în mediile defavorizate, în zonele mărginașe ale orașelor, în grupurile de
persoane cu un venit financiar redus sau chiar inexistent, fenomen care duce la creșterea
criminalității în respectiva zonă.
Situația nu este diferită nici în România, ba chiar a existat o perioadă, la începutul anilor 1990
în care copii străzii foloseau diferite diluații sau produse care ofereau strări halucinogene,
fenomen întâlnit și în vestul Europei în perioada 1950-1970. România, alături de Franța,
Irlanda, Luxembourg, pedepsește persoanele care consumă droguri sau alte subsanțe
stupefiante, însă existe state unde acest lucru nu este încriminat, precum Germania, Spania,
Olanda, Danemarca, Italia etc.
IV.5. Criminalitatea juvenilă
Criminologia este știința care studiază fenomenul social al criminalității în scopul prevenirii
și combaterii acesteia; are, pe de o parte ca obiect de activitate: criminalitatea ca fenomen
social, infracțiunea, infractorul, reacția socială împotriva criminalității, iar pe de altă parte
obiectul sintetic îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social.
Criminalitatea juvenilă reprezintă ansamblul infracțiunilor săvârșite într-o anumită perioadă
de către minorii dintr-o societate avându-se în vedere ca criteriu de delimitare vârsta celor
care au săvârșit acele infracțiuni.
Fenomen de criminalitate prezintă o gravitate mai ridicată pentru societate prin faptul că cei
care le-au săvârșit sunt persoane minore aflate în plin proces de formare a personalității și mai
puțin în ceea ce privește paguba materială rezultată.
Trebuie menționat ca delicvența este o componentă a criminalităţii, fiind un fenomen de
devianţă, care se manifestă prin incapacitatea unor minori sau adolescenți de a se adapta la
normele de conduită ale societății. Această incapacitate se datorează unor cauze de ordin bio-
psiho-social.
Tinerii şi minori care participă la săvârşirea unor fapte penale comit adesea infracţiuni cum ar
fi: furturi, violuri, vătămări corporale, infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi
tentativă de omor.
Criminalitatea în rândul minorilor prezintă cauze diferite de cele ale criminalităţii majorilor
sau adulţilor. Astfel cauzele specifice ale apariției delicvenței juvenile sunt:
 creşterea abandonului şcolar a unor elevi care au un comportament deviant sau anumite
preocupări antisociale, precum și lipsa unei activităţi utile;
 nesupravegherea permanentă a minorilor de către părinţi, supraveghetori, tutori, bunici;
 familiile dezorganizate în care părinţii au comis anteror fapte penale;
 lacunele și discontinuitatea în educaţia minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire
precum și alte instituţii cu astfel de atribuții;
 necunoaşterea de către părinți a anturajului, a locurilor sau a mediilor frecventate de
minori;
 absența legăturilor permanente între familie şi şcoală;
 influenţa infractorilor majori aflaţi în anturajul minorilor prin încurajarea sau determinarea
acestora de a săvârși fapte antisociale;
 consumul de substanţe halucinogene sau alcool de către minori;
Criminalitatea este deseori un act individual, un fenomen individual care cuprinde o serie de
fapte ale indivizilor care săvârșesc cu vinovăție, acțiuni sau inacțiuni care au pericol social
ridicat, fiind fapte interzise de lege.
Etiologia crimei prezentată ca act individual poate fi așezată pe planul personalității
infractorului sau în domeniul situațiilor de viață ori în planul conjugării dinamice a primelor
două elemente. Așadar, teoriile prezentate în orientarea bio-psihologică se bazează pe
importanța personalității infractorului, iar situația precriminală este doar cea care declanșează
comiterea faptei ilicite, punând astfel în valoare trăsăturile negative ale minorului care mai
devreme sau mai târziu s-ar fi arătat.
În cazul teoriilor sociologice, acestea consideră că între personalitatea infractorului și
personalitatea noninfractorilor nu sunt deosebiri decât dacă factorii de mediu ar fi determinat
apariția unei personalități deviante, discordante sau antisociale. Având în vedere rolul pe care
îl poartă factorii individuali în geneza unei infracțiuni, criminologia se prezintă cu conceptul
de personalitate a infractorului ca variantă a personalității umane ce este prezentată în
accepțiunea largă de unitate bio-psiho-socială.
Personalitatea este consecința procesului interacționist prin care infrastructura biologică a fost
grefată cu principalii vectori sociali, un rezultat al interacțiunii dialectice dintre ansamblul
caracteristicilor organizării interne a individului și ansamblul factorilor mediului social. 2
Dispozițiile native individuale ce reprezintă ideea de bază a formării personalității individului
sunt influențate de o serie de condiții precum: sociale, economice, culturale, dar și politice în
care se dezvoltă și crește individul.
Pe de altă parte, structura psihologică a individului nu poate fi lămurită fără infrastructura
biologică pe care aceasta se dezvoltă și în exteriorul suprastructurii sociale în care ea se
înglobează.
În art. 15 din noul Cod penal este definită infracțiunea, ca fiind fapta prevăzută de legea
penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Astfel că,
infractorul este acea persoană care comite o faptă, cu vinovăție, care prezint pericol social
pentru întreaga societate și care este prevăzută și încriminată de legislația penală.