Capitolul 5

BURUIENILE SI COMBATEREA LOR

9

Buruienile sunt plante sălbatice fără valoare economică, adaptate să trăiască împreună cu
plantele cultivate, pe pajişti sau pe terenurile necultivate şi care sub o formă sau alta dăunează
producţiei agricole.

5.1. Pagubele produse de buruieni

Buruienile consumă apa şi hrana din sol în dauna plantelor cultivate. O serie de buruieni,
cum ar fi pălămida, sulfina folosesc din sol de două ori mai multă apă decât grâul. De asemenea,
pălămida de pe un hectar consumă de trei ori mai mult azot, o dată şi jumătate fosfor şi de cinci ori
mai mult potasiu decât un lan de grâu, cu o producţie medie de 1600 kg/ha boabe şi 2400 kg/ha
paie. Reduc spaţiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea temperaturii la
suprafaţa solului cu 2 - 4°C, iau lumina plantelor, sărăcesc atmosfera în bioxid de carbon de care
plantele cultivate au nevoie. Într-un lan în care sunt multe buruieni, plantele cresc mai firave, au o
rezistenţă mai mică la cădere, fructifică mai slab şi devin mai sensibile la boli şi dăunători.
Buruienile pot deprecia calitatea recoltelor, în sensul că determină creşterea procentului de
plevi din seminţe, scăderea conţinutului de substanţe proteice la cereale, conţinutului de ulei la
floarea-soarelui şi a procentului de zahăr la sfeclă etc.
Anumite buruieni şi seminţe de buruieni (laptele cucului, brânduşa de toamnă, cucuta,
mătrăguna), consumate de animale pot provoca intoxicarea sau iritarea organelor interne ale
animalelor. O serie de buruieni (usturoiul sălbatic, pelinul, sulfina galbenă) imprimă un gust
neplăcut laptelui şi untului.
De asemenea, buruienile îngreunează efectuarea lucrărilor agricole şi încarcă costurile de
producţie. Datorită coacerii eşalonate, în seminţele plantelor de cultură pot să rămână seminţe de
buruieni cu umiditate mare, care pot produce alterarea cerealelor înmagazinate.

5.2. Sursele de îmburuienare

Combaterea buruienilor se bazează pe cunoaşterea surselor de îmburuienare, a modului de

viaţă şi răspândire.
Cea mai importantă sursă de îmburuienare este rezerva de seminţe de buruieni din sol,
provenite de la speciile care au invadat în anii precedenţi culturile şi care este, de obicei, de ordinul
sutelor de milioane de seminţe la hectar.
Gunoiul de grajd nefermentat conţine seminţe de buruieni viabile, deoarece în multe cazuri
trec prin tubul digestiv al animalelor fără să-şi piardă în întregime facultatea germinativă, iar prin
subţierea tegumentului se scurtează durata de germinaţie a acestora.
Seminţele fololsite la semănat pot constitui o altă sursă de îmburuienare, dacă nu sunt
curăţate de seminţe de buruieni. De asemenea, transportul neatent al seminţelor şi produselor
agricole pot contribui la răspândirea seminţelor de buruieni.

58
 5.3. Particularităţi biologice ale buruienilor

Alături de sursele de îmburuienare acestea sunt necesar a fi cunoscute pentru o combatere

eficientă. Amintim câteva particularităţi mai importante:
a. Capacitatea mare de înmulţire, atât pe cale sexuată prin seminţe, cât şi vegetativ prin
stoloni, rizomi, bulbi, lăstari etc. comparativ cu plantele cultivate. Numărul de seminţe produs de o
buruiană este foarte mare, între 2590 seminţe produse de neghină şi 500.000 la măselariţă.
b. Constituţia anatomică specifică, care favorizează răspândirea lor prin intermediul
vântului, apei, animalelor (ariste, perişori, aripioare etc.).
c. Germinarea seminţelor are loc eşalonat, putând dura 2 ani.
d. Seminţele de buruieni se maturează în epoci diferite care, în general, nu corespund cu
epoca de coacere a culturii infestate şi constituie sursă de îmburuienare.
e. Buruienile sunt rezistente la ger, secetă, boli etc., având o adaptabilitate mai mare la
condiţiile de mediu.

5.4. Clasificarea buruienilor

Criteriul cel mai important de clasificare este cel care ţine cont de felul nutriţiei, durata
vieţii şi particularităţile de înmulţire.
După felul nutriţiei, buruienile pot fi:
a. buruieni neparazite, adică au nutriţie independentă;
b. buruieni parazite, care se hrănesc pe seama unei plante gazdă;
c. buruieni semiparazite, care pot să-şi sintetizeze singure substanţa organică, însă pot
parazita pe rădăcinile unor plante verzi.
După durata vieţii, buruienile pot fi:
a. buruieni anuale: sunt cele care se înmulţesc prin seminţe şi după timpul când apar se
împart în:
• efemere: au perioadă scurtă de vegetaţie, răsar primăvara timpuriu, iar sămânţa lor se
scutură înainte de maturitatea culturii infestate (exemplu: ciocul berzei, şopârliţa etc.);
• buruieni de primăvară cu germinaţie timpurie: germinează primăvara timpuriu şi ajung
la maturitate aproximativ odată cu culturile pe care le infestează (exemplu: muştar
sălbatic, turiţa, troscotul, hrişca urcătoare etc.);
• buruieni de primăvară cu germinaţie târzie: germinează după ce s-a încălzit solul şi
ajung la maturitate concomitent sau după recoltarea culturilor pe care le infestează
(exemplu: mohorul, loboda, ştirul etc.);
• buruieni umblătoare: pot germina toamna sau primăvara (exemplu: neghina,
nemţişorul, albăstriţa etc.);
• buruieni de toamnă: germinează toamna şi fructifică numai după iernare (exemplu:
obsiga de câmp).
b. buruieni bienale: germinează primăvara, fac o mică rozetă de frunze, iar în sol un
sistem radicular puternic. Din mugurii existenţi pe rădăcini se formează în al doilea an plante care
vor fructifica (exemplu: măselariţa, sulfina albă, măzărica păroasă etc.);
c. buruieni perene: sunt cele mai periculoase, pentru că se pot înmulţi atât prin seminţe,
cât şi vegetativ prin rizomi, bulbi, stoloni etc. (exemplu: păpădia, rugul, brânduşa de toamnă,
volbura, susaiul, pirul târâtor, costreiul etc.).

59
 5.5. Combaterea buruienilor

Combaterea buruienilor este una dintre măsurile importante pentru obţinerea de producţii
mari şi se bazează pe cunoaşterea surselor de îmburuienare, a vegetaţiei existente pe terenul agricol,
a rezervelor de seminţe şi alte organe de înmulţire din sol, precum şi pe recunoaşterea
particularităţilor biologice ale fiecărei specii, modului de viaţă, înmulţire şi răspândire.
Scopul metodelor de combatere este de a diminua pagubele cauzate de buruieni (prin
reducerea producţiei agricole, creşterea costurilor de producţie şi deprecierea calităţii producţiei
agricole).
Combaterea buruienilor din culturile agricole, horticole etc. se realizează prin măsuri
preventive şi prin măsuri curative.

5.5.1. Metode preventive

Principalele metode preventive de combatere a buruienilor sunt:

a. Carantina, adică împiedicarea pătrunderii în ţară a seminţelor unor plante de cultură
infestate cu anumite buruieni, care nu se găsesc în ţara noastră şi, în acelaşi timp, împiedicarea
răspândirii buruienilor foarte dăunătoare existente.
b. Folosirea la semănat a seminţelor condiţionate, cu scopul de a nu transfera în câmp
odată cu seminţele plantelor de cultură şi pe cele de buruieni.
c. Obţinerea şi folosirea de gunoi de grajd cu grad redus de infestare, evitându-se
folosirea gunoiului proaspăt când acesta are un conţinut ridicat de seminţe de buruieni viabile (să se
folosească gunoi fermentat aproximativ 3 luni, în platforme unde temperatura s-a ridicat la 45 -
50oC).
d. Curăţirea apei de irigat de seminţe de buruieni, prin aşezarea de site pe canalele
principale, la vanele de distribuţie, la sorburile de aspersiune etc.
e. Distrugerea focarelor de buruieni de pe suprafeţele necultivate (şanţuri, în jurul
stâlpilor de curent electric, drumuri etc.).
f. Curăţirea maşinilor agricole, în primul rând a combinei, care la intrarea pe o suprafaţă
nouă trebuie să fie bine curăţată; de asemenea, şi celelalte maşini trebuie controlate şi curăţate de
seminţe de buruieni şi organele vegetative ale acestora ori de câte ori se termină o lucrare şi
maşinile trec într-o perioadă de nefolosire.
g. Recoltarea la timp şi corectă a culturilor împiedică buruienile să ajungă la maturitate,
fiind distruse prin tăiere la recoltare sau prin lucrările ce se aplică solului imediat după recoltat.
Metodele curative combat efectiv buruienile răsărite sau în curs de răsărire. Ele pot fi
agrotehnice, fizice, biologice şi chimice.
Metode agrotehnice
Sunt cele mai vechi mijloace de luptă împotriva buruienilor, fiind de o importanţă deosebită
şi în prezent, cu toate că prin combaterea chimică s-au obţinut rezultate deosebite. Ele prezintă
câteva avantaje importante: asigură combaterea tuturor speciilor de buruieni în vegetaţie; odată cu
combaterea buruienilor se realizează pregătirea patului germinativ, se încorporează îngrăşăminte, se
combat boli şi dăunători, se deschid brazde pentru irigat; nu lasă reziduuri în sol; nu deranjează
echilibrul ecologic. Au şi unele dezavantaje: efectuate repetat, unele dintre ele pulverizează solul,
tasează excesiv, înrăutăţesc unele însuşiri fizico-mecanice ale solului; altele necesită foarte multă
forţă de muncă (plivitul, prăşitul etc.); în caz de precipitaţii abundente nu se pot aplica la timp şi de
calitate etc.

60
 Principalele metode agrotehnice sunt:
a) rotaţia raţională a culturilor în asolament este o metodă care nu cere niciun fel de
investiţii suplimentare şi se află la îndemâna oricărei unităţi agricole. Semănând aceleaşi culturi sau
din aceaşi grupă pe acelaşi teren câţiva ani în şir, se poate ajunge la o infestare crescândă a solului
cu aceleaşi buruieni;
b) lucrările solului sunt în prezent cele mai importante măsuri agrotehnice de combatere
directă a buruienilor. Pe lângă caracterul lor curativ, au şi un rol în prevenirea infestării solului şi
culturilor în anii următori.
Cele mai importante lucrări în legătură cu combaterea buruienilor sunt: dezmiriştirea,
arătura, lucrările cu diferite tipuri de grape, lucrările cu cultivatorul.
c) semănatul la timp şi realizarea unei desimi optime asigură o răsărire rapidă şi o
acoperire uniformă a terenului de către plantele de cultură, realizându-se, în acelaşi timp, o
înnăbuşire a buruienilor;
d) întreţinerea culturilor în timpul vegetaţiei prin plivit şi prăşit. Plivitul, fiind o lucrare
foarte costisitoare care necesită un mare volum de muncă, se execută astăzi în ţara noastră doar în
răsadniţe, în procesul de ameliorare a plantelor şi producerea de sămânţă din verigile superioare,
precum şi la culturi de o mare valoare economică. Prăşitul este o lucrare de combatere a buruienilor
din culturile semănate în rânduri semiîndepărtate, depărtate sau în benzi, fiind o lucrare mai eficace
şi mai puţin costisitoare decât plivitul; se poate executa manual cu sapa sau mecanizat cu ajutorul
cultivatorului, numărul de praşile fiind în funcţie de planta cultivată şi de gradul de îmburuienare.
e) folosirea amendamentelor pe solurile acide sau alcaline reduce foarte mult numărul de
buruieni specifice acestor soluri.
f) mulcitul (acoperirea intervalului dintre rânduri cu resturi organice sau masă plastică)
poate să influenţeze diferenţiat creşterea buruienilor; mulcitul organic împiedică mai puţin apariţia
buruienilor, în schimb el însuşi poate fi o sursă de îmburuienare; mulcitul cu mase plastice
împiedică apariţia buruienilor, însă este costisitor.
g) desecarea terenurilor cu exces de umiditate contribuie la reducerea numărului de
buruieni specifice unui conţinut sporit de apă.
Metode fizice
Principalele metode fizice sunt:
a) arderea cu flacăra este o metodă de distrugere a buruienilor din culturile prăşitoare
(porumb, sorg, floarea-soarelui etc.), a vetrelor de cuscută din lucernă sau trifoi, a buruienilor din
jurul pomilor fructiferi sau dintre rândurile de viţă-de-vie etc. Metoda dă bune rezultate dacă este
completată cu o praşilă mecanică sau manuală;
b) sterilizarea solului se practică, mai ales, în sere, răsadniţe, la solul pentru ghivecele
nutritive. Este distrusă atât facultatea germinativă a seminţelor de buruieni, cât şi dăunătorii şi
agenţii patogeni din sol. În câmp, se realizează prin arderea miriştei, când sunt distruse resturile
vegetale, seminţele de buruieni, dăunătorii şi agenţii patogeni. Se recomandă arderea miriştei o dată
la un interval de câţiva ani şi numai în cazuri speciale, deoarece miriştea contribuie la refacerea
rezervei de materie organică din sol.
În sere, între două cicluri de producţie se folosesc vapori de apă supraîncălzită.
Metode biologice
Se folosesc fenomenele alelopatice, insectele, agenţii patogeni (viruşi, ciuperci, bacterii), iar
uneori melci, peşti etc.
a) Alelopatia. Reprezintă influenţa, de obicei, nefavorabilă a unei plante asupra alteia prin
intermediul unor substanţe toxice eliberate în sol odată cu moartea plantei. Plantele superioare
secretă substanţe alelopatice - anumite coline, care au efect toxic, de inhibare (concentraţie mare)
asupra plantelor superioare receptoare. S-a constatat că după sfecla pentru zahăr şi porumb se
dezvoltă un număr mare de specii de buruieni, însă seminţele altor specii, deşi prezente, nu pot

61
germina în acest mediu, nu din cauza competiţiei pentru lumină, apă sau hrană, ci al fenomenelor
alelopatice ce determină care seminţe pot să germineze şi care plante să supravieţuiască.
b) Folosirea unor insecte a dat rezultate interesante în combaterea unor buruieni care erau
preferate în hrană, cărora le consumă frunzele, tulpinile şi uneori rădăcinile.
c) Agenţi patogeni care pot distruge sistemul enzimatic al unor buruieni.
Există şi un mare pericol, şi anume, dacă nu cumva bolile şi dăunătorii folosiţi după un timp
sunt scăpaţi de sub control, pot distruge unele plante cultivate.
Metode chimice
Creşterea producţiei agricole după cel de-al doilea război mondial în ţările dezvoltate este
legată şi de utilizarea tot mai intensă a substanţelor chimice (erbicidele) în combaterea buruienilor.
Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Ca
avantaje, pot fi menţionate: reducerea necesarului de forţă de muncă în agricultură; creşterea
productivităţii muncii; a redus numărul de treceri pe terenul agricol în cadrul tehnologiei de
cultivare a plantelor, evitându-se astfel tasarea solului. Dintre dezavantaje, amintim: poluarea
solului, aerului şi apei; rămân în sol şi recoltă cantităţi mai mari sau mai mici de reziduuri; uneori,
împiedică, prin efectul remanent, realizarea unui asolament raţional. De aceea, erbicidarea trebuie
să fie considerată o măsură care să completeze metodele clasice de combatere a buruienilor şi nu de
înlocuire a acestora.
Erbicidele sunt substanţe chimice care manifestă acţiune fito-toxică asupra buruienilor din
culturi, plantaţii pomicole şi viticole, parcuri, margini de şosele, căi ferate etc.
În tabelul 13, sunt prezentate unele erbicide utilizate în ţara noastră.
Clasificarea erbicidelor. Se poate face după mai multe criterii:
a) după spectrul de acţiune, erbicidele se grupează în erbicide neselective şi erbicide
selective.
b) după epoca de aplicare se grupează în:
- erbicide preemergente (pre) a căror aplicare este obligatorie înainte de răsărirea culturii
şi a buruienilor. Unele dintre ele se aplică înainte de semănat (ppi), cum sunt: Treflan,
Ro-Neet, Balan, Eradicane, Venzar, Atrazin, fiind obligatorie încorporarea profundă în
sol a celor volatile şi superficial a celorlalte, altele se aplică între semănat şi răsărire
(Afalon, Gesagard etc.);
- erbicide postemergente (postem) care se aplică întotdeauna după răsăritul buruienilor fie
înainte, fie după răsăritul plantelor de cultură. Unele dintre ele tebuie să fie aplicate
obligatoriu înainte de răsărirea plantelor fiind neselective, însă buruienile să fie răsărite
(Gramoxone, Reglone, Afalon), altele se aplică după răsăritul buruienilor şi al plantelor
cultivate (2,4D, Banvel M., Banvel K., Brominal etc). În figura 20, sunt prezentate
posibilităţi de aplicare a erbicidelor în raport cu fazele de creştere ale buruienilor şi
plantelor de cultură.
c) după modul cum inhibă procesele metabolice:
- erbicide care inhibă fotosinteza (Afalon, Atrazin, Gesaprim, Gesagard, Sencor etc.);
- erbicide care inhibă respiraţia (Aretit, Brominal etc );
- erbicide hormonale care provoacă dereglări în procesul de creştere a celulelor (2,4D,
Banvel M., Banvel K. etc.);
- erbicide care inhibă germinaţia şi creşterea radicelei (Treflan, Ro-Neet, Eradicane,
Balan etc.).
d) din punct de vedere fizic, erbicidele se pot clasifica în:
- erbicide fabricate sub formă de soluţii: sunt amestecuri fizice a două sau mai multe
substanţe, care nu mai pot fi separate prin metode fizice, aflându-se în stare moleculară
sau ionică (SDMA, Icedin, Basagran, Gramoxone, Reglone etc.). Indicaţia prescurtată
pentru aceste erbicide este „LS”.

62
 Tabelul 13
Erbicide folosite în agricultură*-*
Produsul (s.a.) Acţiunea principală Doza Cultura Toxicitatea
(concentraţie)
I. ARILOXIACIZI
2.4-D, SARE DE Buruieni dicotiledonate postemergent
AMINĂ, 33 LS, CS anuale şi unele perene 1.5 - 2,5 l/ha cereale păioase III
2.4-D (sare de dimetil 1.5 - 2,0 l/ha porumb
amină a 2,4-D, 33 %)
DICOTEX 40 Buruieni dicotiledonate postemergent
LICHID, CS (MCPA anuale şi perene. 1.5 - 2,5 l/ha grâu
37 - 40 % ca sare de Cyperaceae şi alte specii 0,8 - 1,5 l/ha orez
amoniu) (în amestec cu III
Basagran)
1,0 - 1,5 l/ha in
1.5 - 2,0 l/ha mazăre de câmp
II. DIFENILETERI
BLAZER 2S Buruieni dicotiledonate postemergent
(acifluorfen de Na anuale (fără solanum 2 l/ha soia IV
240 g/l + surfactant) nigrum) 0,6 l/ha tomate din răsad
FLEX (fomesafen Buruieni dicotiledonate postemergent
250 g/l) anuale 1,0 - 1,5 l/ha soia, fasole de IV
câmp
III. CARBAMAŢI
ALIROX 80 CE Buruieni PPi
CE (EPTC 720 g/l + monocotiledonate şi unele 6 - 10 l/ha singur porumb IV
antidot) dicotiledonate anuale 4 - 6 l/ha asociat porumb
DIIZOCAB 80 Buruieni monocotile şi PPi
CE (butilat 800 g/l) unele dicotiledonate 6 - 10 l/ha singur porumb
anuale 4 - 6 l/ha asociat porumb
6 - 10 l/ha floarea-soarelui
6 - 8 l/ha sfecla zahăr IV
4 - 6 l/ha in
5 - 7 l/ha tutun
6 - 8 l/ha fasole câmp
ERADICANE Buruieni PPi
72 EC monocotiledonate şi unele 6 - 10 l/ha singur porumb
(EPTC 720 g/l + dicotiledonate 4 - 6 l/ha asociat porumb
antidot R25788 5 - 8 l/ha floarea-soarelui IV
60 g/l) 6 - 8 l/ha sfecla zahăr
6 - 10 l/ha fasole câmp
OLTICARB Buruieni PPi
75 CE monocotiledonate şi unele 6 - 8 l/ha sfecla zahăr
(cicloat 750 g/l) dicotiledonate anuale 4 - 6 l/ha spanac IV
4 - 6 l/ha sfecla roşie
(an I - II; nu pe
terenuri
nisipoase)
ORDRAM 6E Buruieni PPi
CE (molinat 720 g/l) monocotiledonate (mohor) 7 - 8 l/ha orez III

63
 Tabelul 13 (continuare)
Produsul (s.a.) Acţiunea principală Doza Cultura Toxicitatea
(concentraţie)
IV. UREICE SUBSTITUTIVE
AFALON Buruieni dicotiledonate şi 1 - 2,5 kg/ha floarea-soarelui
PU (linuron 47,5 %) unele monocotiledonate preemergent
anuale 5 kg/ha muşeţel
preemergent
5 kg/ha anason
2 - 8 kg/ha cartof
preemergent IV
1,5 - 2 kg/ha morcov
premergent
1,5 - 2 kg/ha păstâmac
postemergent
1,5 - 2 kg/ha ceapă de arpagic
postemergent
PATORAN Buruieni dicotiledonate şi preemergent
50 WP monocotiledonate anuale 3 kg/ha tutun (soiuri
PU (metobromuron americane)
50 %) 2 - 4 kg/ha tomate
transplantate IV
2 - 4 kg/ha fasole
(soi european)
3 - 5 kg/ha cartof
V. DIAZINE
BASAGRAN Buruieni dicotiledonate 2 - 4 l/ha grâu
CS (bentazon (sinapis, raphanus, postemergent
480 g/l) xanthium abutilon etc.) 3 - 4 l/ha orez
postemergent
1,5 - 3,5 l/ha soia
postemergent
2 - 4 l/ha in
postemergent IV
2 - 4 l/ha fasole de câmp
postemergent
1,5 - 3 l/ha usturoi, ceapă
postemergent
(asociat cu
graminicid)
VENZAR 80WP Buruieni dicotiledonate 1 - 2 kg/ha sfeclă zahăr
PU (lenacil 80 %) anuale preemergent
(asociat cu
graminicid)
3 - 3,5 kg/ha căpşuni IV
preemergent
1 - 1,5 kg/ha sfeclă roşie
preemergent

64
 Tabelul 13 (continuare)
Produsul (s.a.) Acţiunea principală Doza Cultura Toxicitatea
(concentraţie)
VI. TRIAZINE ŞI TRIAZINONE
GESAGARD 50 WP Buruieni preemergent
PU (prometrin 50 %) monocotiledonate şi 1,5 - 2,5 kg/ha floarea-soarelui
dicotiledonate anuale (în benzi)
6 - 8 kg/ha bumbac
5 kg/ha coriandru
5 - 7 kg/ha mentă
2 - 8 kg/ha cartof
postemergent IV
3 - 4 kg/ha pătrunjel
2 - 4 kg/ha ţelină
GESAPRIM 50 WP Buruieni preemergent
PU (atrazin 50 %) monocotiledonate şi 5 - 10 kg/ha (singur) porumb IV
dicotiledonate anuale 2 - 6 kg/ha (asociat) porumb
1 - 2,5 kg/ha pepiniere silvice
ONEZIN 50 PU Buruieni preemergent
(atrazin 50 %) monocotiledonate şi 5 - 10 kg/ha (singur) porumb IV
dicotiledonate anuale 2 - 6 kg/ha (asociat) porumb
5 kg/ha plantaţii silvice
SENCOR 70 WP Buruieni preemergent
(metribuzin 70 %) monocotiledonate şi 0,25 - 0,50 kg/ha soia
dicotiledonate anuale (asociat)
0,7 - 2 kg/ha cartof IV
0,5 kg/ha tomate
transplantate
0,3 kg/ha tomate semănate
direct
VII. IMIDAZOLINONE
PIVOT 100 LC Buruieni dicotiledonate şi 0,5 - 0,75 l/ha soia
CE (imazetapyr unele monocotiledonate postemergent
100 g/l) 0,5 - 0,75 l/ha lucernă an I IV
postemergent
0,8 l/ha/ppi fasole grădină,
mazăre grădină
VIII. AMIDE
ALACHLOR 48 EC Buruieni preemergent/ppi
CE (alachlor 480 g/l) monocotiledonate şi unele 8 - 10 l/ha (singur) porumb
dicotiledonate 4 - 6 l/ha (asociat) porumb IV
6 - 9 l/ha (singur) floarea-soarelui
4 - 6 l/ha (asociat) soia
DUAL 500 CE Buruieni ppi
CE (metolaclor monocotiledonate şi unele 5 - 10 l/ha (singur) porumb
500 g/l) dicotiledonate 3 - 6 l/ha (asociat) porumb
3 - 6 l/ha (asociat) sfeclă zahăr
3 - 6 l/ha in IV
3 - 5 l/ha (asociat) cartof
3 - 4 l/ha ardei
3 - 4 l/ha ceapă
3 l/ha varză

65
 Tabelul 13 (continuare)
Produsul (s.a.) Acţiunea principală Doza Cultura Toxicitatea
(concentraţie)
IX. COMPUŞI CU AMONIU
GRAMOXONE CS Buruieni postemergent
(paraquat 200 g/l) monocotiledonate şi 1.5 - 2 l/ha porumb (jet
dicotiledonate dirijat sub frunze)
3 - 5 l/ha canale irigaţie
1 - 3 l/ha cartof III
3 - 5 l/ha livezi
6 l/ha viţa-de-vie
1.5 - 3 l/ha plantaţii silvice
X. TOLUIDINE
BALAN CE Buruieni preemergent/ppi
(benfluralin 180 g/l) monocotiledonate şi unele 6 - 8 l/ha tutun
dicotiledonate anuale 4 l/ha in
4 - 5 l/ha lucernă nouă IV
8 - 10 l/ha pepeni
galbeni şi verzi,
castraveţi
TREFLAN 24 EC Buruieni preemergent/ppi
CE (trifluralin monocotiledonate şi unele 3.5 - 5 l/ha floarea-soarelui
240 g/l) dicotiledonate anuale 3.5 - 5 l/ha soia
4 l/ha tutun irigat
3 l/ha mazăre grădină IV
3 - 5 l/ha tomate
transplantate
3 - 4 l/ha ardei, vinete
6 l/ha anghinare
3 - 5 l/ha ceapă (arpagic),
usturoi
XI. AMINOFOSFONA}I
ROUNDUP Buruieni postemergent
CS (glifosfat monocotiledonate şi 3 - 4 l/ha (în 100 - porumb înainte
360 g/ha) dicotiledonate anuale + 150 apă/ha) de recoltare
perene (Sorghum 3 - 4 l/ha cereale păioase
halepense din rizomi) după recoltare IV
3 - 4 l/ha măr,plantaţii pe
rod
3 - 4 l/ha păr, plantaţii pe
rod
3 l/ha viţă-de-vie
XII. SULFONILUREICE
GLEAN 75 DF Buruieni dicotiledonate postemergent
(clorsulfuron 75 %) anuale şi perene 15 - 20 g/ha grâu IV
10 g/ha in
GRODYL 75 WG Buruieni dicotiledonate - postemergent
(amidosulfuron 75 %) Galium, Matricaria, 20 - 40 g/ha grâu
Galeopsis etc. 20 - 40 g/ha orz şi orzoaică

66
 Tabelul 13 (continuare)
Produsul (s.a.) Acţiunea principală Doza Cultura Toxicitatea
(concentraţie)
XIII. ARILFENOXI PROPIONAŢI
FURORE 9O EC Buruieni postemergent
CE (fenoxapropetil monocotiledonate anuale 5 l/ha soia
90 g/l) şi perene (Sorghun 2 - 3 l/ha sfeclă zahăr
halepense din rizomi) 6 - 8 l/ha (pentru sfeclă zahăr
Sorghun halepense
din rizomi)
FUSILADE SUPER Buruieni dicotiledonate postemergent
EC anuale şi perene 2 - 3 l/ha soia
R (fluazifopbutil (+ Sorghum halepense din 2 - 3 l/ha sfeclă zahăr
125 g/l) rizomi) 1.5 - 3 l/ha cartof IV
1.5 - 3 l/ha tomate
transplantate
1 l/ha ceapă din arpagic
4 - 5 l/ha viţa-de-vie pe
rod
GALANT SUPER Buruieni postemergent
P - RV (haloxifop- monocotiledonate anuale 1 - 1,5 l/ha floarea-soarelui
R-metil 108 g/l) şi perene, inclusiv 1 - 1,5 l/ha soia
Sorghum halepense din 1 l/ha măr IV
rizomi 1 - 1,5 l/ha sfeclă zahăr
1.5 l/ha cartof
1.5 l/ha viţa-de-vie
XIV. ALTE GRUPE DE ERBICIDE
RACER 25 EC Buruieni dicotiledonate preemergent/ppi
CE (fluorocloridon anuale 4 l/ha floarea-soarelui IV
250 g/l) 3 - 4 l/ha cartof
SUFFIX BW Buruieni postemergent
CE (benzoil-propetil monocotiledonate anuale 2.5 - 3 l/ha grâu
200 g/l) (Avena fatua) 2.5 - 3 l/ha orz, orzoaică IV
XV. AMESTECURI
BASAGRAN Buruieni dicotiledonate postemergent
FORTE anuale 2 - 2,5 l/ha fasole
(bentazon 480 g/l - 2 - 2,5 l/ha soia IV
Wettol 150 g/l) 2 - 2,5 l/ha lucernă
2 l/ha in
BANVEL M Buruieni dicotiledonate postemergent
CS (MCPA 25 % + rezistente la 2,4-D 4 - 6 l/ha grâu III
dicamba 2 %)
BETANAL Buruieni dicotiledonate postemergent
PROGRESS anuale 1,5 - 2 l/ha/2 - 3 sfeclă zahăr IV
(etofumesat 60 g/l + tratamente
fenmedifam 60 g/l + secvenţiale
desmedifam 60 g/l)
ICEDIN FORTE Buruieni dicotiledonate postemergent
(dicamba 50 % + anuale şi perene 2 l/ha grâu III
2,4-D 28 %)
TROPHY (acetoclor Buruieni preemergent/ppi
762 g/l + diclonid monocotiledonate şi 2 - 3 l/ha porumb IV
120 g/l) dicotiledonate
} Sursa: CODEXUL produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi folosite în România, 1996.
67
 Preemergent Pósteme rgent
în raport cu pentru pentru
planta de culturó
buruieni buruieni__
n g ------ O“ M Ux
/
ÎNAINTE DE
SEMĂNAT
. * •. f * * f . r

ÎN TIMPUL
RĂSĂRITULUI

POSTEMERGENT
FOLIAR

POSTEMERGENT
DIRECTIONAT
»
(localizat)

PREEMERGENT
ÎN BENZI

Fig. 20. Faza de creştere a buruienilor şi plantelor de cultură

şi momentul aplicării erbicidelor

68
 - erbicide fabricate sub formă de emulsii: sunt erbicide dizolvate în ulei, putând fi
separate prin metode fizice. Nu sunt solubile în apă, cu apa formând emulsii. Majoritatea
erbicidelor lichide se produc sub formă de emulsii (Eradicane, Lasso, Treflan, Balan, Ro-
Neet, Betanal etc.). Toate aceste erbicide au, de obicei, indicaţia „EC” sau „CE”.
- erbicide fabricate sub formă de pulberi muiabile. Sub această formă se produc erbicide
care au o solubilitate foarte redusă în apă sau ulei (Gesaprim, Venzar, Afalon).
Amestecate cu apă, rezultă suspensii, iar pentru evitarea depunerii particulelor solide în
timpul aplicării este nevoie de agitare continuă. La aceste erbicide se utilizează, de
obicei, indicaţia „PU”, „PM” sau „WP”.
- erbicide fabricate sub formă de granule sau microgranule: sunt aderate pe suprafaţa
unor particule de argilă sau alte substanţe de amestec, procentul de erbicid nefiind mai
mare de 10 % (Lasso 10 %, Dymin 10 %). Granulele se aplică în stare uscată cu maşinile,
asemănător îngrăşămintelor.
- erbicide fabricate sub formă de pastile fluide: sunt erbicide diluate într-un lichid, de
regulă în apă, având aspect vâscos. Se pot separa de substanţa în care sunt diluate, pe
timpul păstrării sau transportului, de aceea înainte de aplicare trebuie bine amestecate.
Indicaţia prescurtată pentru aceste erbicide este „PF” sau „FW”.
- erbicide fabricate pentru tratamente VUR (volum ultraredus) sunt erbicide fabricate după
reţete speciale, care permit aplicarea acestora într-un volum redus de apă (5 - 10 l/ha) sau
fără apă. Prezintă avantaje foarte mari din punct de vedere al creşterii productivităţii
muncii, însă apar dificultăţi la fel de mari din cauza vântului (viteza să nu depăşească 2 -
3 m/sec.) atunci când se aplică cu avionul sau elicopterul. Pentru un astfel de tratament
sunt necesare dispozitive speciale de pulverizare, care să realizeze picături de 75 - 100
microni.
Acţiunea erbicidelor asupra buruienilor. Efectul fitotoxic al erbicidelor se poate
manifesta imediat ce au venit în contact cu diferite părţi ale plantei, sau după ce pătrund în plantă.
Erbicidele de contact acţionează asupra celulelor şi ţesuturilor vii cu care vin în contact,
producând arderea frunzelor sau pierderea prin scurgere a conţinutului celular. Efectul fitotoxic se
manifestă rapid, în câteva ore de la aplicare.
Erbicidele sistemice pătrund în plantă şi se deplasează cu seva elaborată prin vasele
liberiene (cele absorbite prin frunze) sau cu apa încărcată cu ioni minerali prin vasele lemnoase
(cele absorbite prin rădăcini). Efectul fitotoxic se manifestă lent (câteva zile sau chiar săptămâni de
la data absorbţiei), prin oprirea creşterii sau chiar moartea plantelor.
Transformările erbicidelor în sol. La suprafaţa solului sau în sol, erbicidele sunt expuse
degradării prin: volatilizare, levigare cu apa ce se infiltrează, adsorbţie la suprafaţa coloizilor,
descompunere chimică şi biologică, metabolizare de către plante.
Volatilizarea are două consecinţe negative mai importante: se diminuează cantitatea de
substanţă activă din sol şi, prin urmare, buruienile sunt combătute insuficient; sunt distruse culturile
sensibile vecine, dacă deriva de erbicid ajunge la acestea în concentraţie mare. Gradul de
volatilizare se reduce considerabil, dacă erbicidele sunt încorporate în sol. De asemenea, în funcţie
de reducerea spaţiului necapilar şi creşterea gradului de tasare, volatilizarea se micşorează,
respectiv, sporeşte odată cu creşterea umidităţii solului şi a temperaturii. Erbicide care se
volatilizează uşor din solurile umede sunt: Eradicane, Treflan, Ro-Neet, Balan etc.
Levigarea este procesul de deplasare fizică a moleculelor de erbicid în sol, împreună cu apa.
Majoritatea erbicidelor având solubilitate redusă nu sunt deplasate pe o adâncime mai mare de 5 -
10 cm. Erbicidele cu solubilitate ridicată pot fi levigate la adâncimi ceva mai mari de 8 - 12 cm.
Fenomenul poate avea consecinţe pozitive sau negative. Dintre cele pozitive fac parte: încorporarea
în sol a erbicidelor rămase la suprafaţa solului, favorizând interceptarea de către buruieni, iar dintre
cele negative: combaterea insuficientă a buruienilor când levigarea este accentuată; crearea de zone
fitotoxice pentru plantele cultivate în cazul selectivităţii de poziţie; reducerea ritmului de
descompunere şi prelungirea remanenţei uneori cu perioade de 2 - 3 ori mai lungi.
69
 Adsorbţia la suprafaţa coloizilor reprezintă un proces foarte important de inactivare a
erbicidelor. Moleculele de erbicid adsorbite nu sunt asimilate de către buruieni şi nici nu sunt
supuse descompunerii chimice sau biologice. Adsorbtia este mai intensă în solurile mai uscate decât
în cele umede, precum şi la suprafaţa particulelor de humus, comparativ cu cele de argilă. Un
procent de humus fixează prin adsorbţie circa 15 - 30 % din substanţa activă a erbicidului
încorporat în sol, deci odată cu creşterea conţinutului în humus a solului trebuie mărită doza de
erbicid. Datorită inactivării parţiale a erbicidelor, implicând mărirea dozelor, precum şi protejării
erbicidelor, ceea ce duce la stabilitatea lor în timp şi, prin urmare, constituie o cale de poluare a
solului, adsorbţia erbicidelor este considerată un fenomen negativ.
Descompunerea chimică şi biologică. La suprafaţa solului, o serie de erbicide se
descompun prin reacţii fotochimice. În sol, descompunerea are loc prin reacţii chimice sau
biochimice, microorganismele având un rol decisiv. Microorganismele folosesc erbicidele ca sursă
de hrană şi energie determinând descompunerea lor până la produşii finali din care sunt constituite
(CO2, H2O, N 2 etc.). Aceasta este una dintre căile principale de degradare a erbicidelor, iar
intensitatea ei depinde de condiţiile de sol şi de structura chimică a erbicidelor.
Metabolizarea de către plante. Este o cale principală de degradare a tuturor erbicidelor. Are
loc o descompunere şi formarea de combinaţii inactive cu diferiţi componenţi enzimatici sau
metabolici, care, în final, duc la stingerea efectului erbicid. Cercetările au arătat că erbicidele sunt
degradate prin metabolizare în proporţie de peste 70 %.
Remanenţa erbicidelor. Reprezintă perioada de timp cât erbicidul rămâne activ în sol
(fitotoxic) în afara perioadei de vegetaţie a plantelor la care a fost aplicat. Lungimea perioadei este
variabilă, fiind în funcţie de natura erbicidelor, doza aplicată (la doze mari şi aplicare pe toată
suprafaţa, remanenţa este mare), condiţiile climatice (precipitaţiile reduse măresc remanenţa),
textura şi conţinutul în humus al solului (textura uşoară şi humus puţin reduc remanenţa), gradul de
îmburuienare şi natura buruienilor (un grad ridicat de îmburuienare şi buruieni cu capacitate de
metabolizare reduc remanenţa). Se apreciază că remanenţa poate dura de la 2 - 3 săptămâni până la
2 - 3 ani. Este necesar ca remanenţa erbicidului să nu depăşească perioada de vegetaţie a culturii
pentru care a fost aplicat.
Erbicidele cu remanenţă îndelungată sunt surse potenţiale de poluare a apelor freatice şi
impun grij ă deosebită la aplicarea lor, şi anume, opririle şi întoarcerile la capete să se facă
obligatoriu cu aparatul de distribuire suspendat, iar după administare este absolut necesară curăţirea
maşinilor, inclusiv anularea efectului toxic al soluţiilor rămase.
Efectul remanent poate fi diminuat sau înlăturat prin: aplicarea erbicidelor în doză minimă,
însă eficace, cât mai devreme posibil sau în benzi pentru reducerea cantităţii la hectar; folosirea de
amestecuri (2 - 3 erbicide), pentru a mări spectrul de combatere cu doze mai mici de erbicide;
arăturile adânci (se dispersează erbicidele într-un volum mare de sol) efectuate perpendicular pe
direcţia rândurilor de plante în cazul aplicării în benzi; realizarea de culturi cu desime optimă şi
bine dezvoltate vegetativ; irigaţia care să asigure o desfăşurare normală a activităţii
microorganismelor şi a proceselor biochimice din sol; folosirea îngrăşămintelor organice, care
stimulează procesele chimice şi biochimice din sol, sporind, în acelaşi timp, cantitatea de erbicid
fixată.

Reguli şi principii de bază la aplicarea erbicidelor

Prin erbicidare nu se urmăreşte distrugerea ultimului exemplar de buruiană. Ar fi o măsură
costisitoare şi inutilă, contrară regulilor privind menţinerea echilibrului ecologic.
Se are în vedere un aşa-numit „prag economic de dăunare” (PED), care reprezintă gradul de
îmburuienare a unei culturi, de la care devine evidentă diminuarea cantitativă şi calitativă a recoltei
şi de la care se justifică economic aplicarea măsurilor speciale de combatere a buruienilor.

70
 Pragul economic de dăunare, pentru diferite culturi, se situează astfel:
- la cerealele de toamnă: 10 - 18 buruieni anuale şi 2 - 3 buruieni perene/m2;
- la cerealele de primăvară: 10 - 30 buruieni anuale şi 2 - 4 buruieni perene/m2;
- la cartof: 5 - 10 buruieni anuale şi 1 - 3 buruieni perene/m2 etc.
Aplicarea erbicidelor este o activitate care trebuie pregătită din vreme şi care nu se va
desfăşura decât pe baza unui plan minuţios pregătit, respectându-se o serie de principii şi reguli:
a. întocmirea programului de erbicidare
Se bazează pe cunoaşterea a o serie de elemente: tipul de asolament şi rotaţia culturilor;
cartarea buruienilor predominante pe fiecare solă, în vederea stabilirii sortimentului de erbicide;
conţinutul în humus şi argilă, astfel ca dozele maxime să fie aplicate numai pe solurile cu un
complex adsorbtiv bine dezvoltat; cantităţile de gunoi de grajd folosite anterior; gradul de infestare
cu buruieni pe sole în vederea stabilirii dozelor de erbicid; particularităţile climatice ale zonei
(precipitaţii, temperaturi), în special pentru perioada de primăvară; stabilirea erbicidelor pentru
fiecare cultură din rotaţie ţinând seama de ceea ce s-a folosit la planta postmergătoare şi influenţa
asupra plantei premergătoare; stabilirea dozelor optime pe baza rezultatelor cercetărilor din zonă;
stabilirea perioadelor optime de aplicare a erbicidelor; înfiinţarea unui registru pentru evidenţa
aplicării erbicidelor pe sole, care să cuprindă în timp următoarele: cultura, soiul şi hibridul,
conţinutul în humus sau argilă, erbicidul folosit, doza aplicată, epoca (data) administrării,
precipitaţiile survenite în primele 30 zile de la aplicare, norma de irigaţie aplicată, dacă suprafaţa se
încadrează într-un perimetru irigat, îngrăşămintele chimice şi organice folosite, lucrările
agrotehnice efectuate înainte şi după administrare, gradul de combatere a buruienilor, producţia
realizată.
b. Pregătirea terenului destinat aplicării erbicidelor
Atunci când erbicidele se aplică la sol, acesta trebuie să fie mărunţit şi perfect nivelat.
Existenţa bulgărilor mari împiedică formarea uniformă a unei pelicule toxice atât la suprafaţă, cât şi
la adâncimea de germinare a majorităţii seminţelor de buruieni (2 - 6 cm). Pe terenurile superficial
pregătite, o mare parte din soluţia erbicidă cade şi printre bulgări şi, ca urmare, se realizează o
neuniformitate în repartizarea erbicidului (fig. 21).

a - teren pregătit necorespunzător; b - teren bine pregătit

c. Calcularea dozei de erbicid

Deoarece recomandările privind aplicarea erbicidelor indică, de regulă, dozele în kg s.a/ha,
este necesar să se calculeze doza de produs chimic (comercial). Atunci când tratamentul se face pe
toată suprafaţa, doza de produs tehnic se calculează cu formula:
D. s. a. x 1 0 0
D. t =
s. a.
în care: D.t - doza de produs tehnic, în kg/ha sau l/ha;
D.s.a - doza de substanţă activă recomandată, în kg/ha sau l/ha;
s.a - conţinutul în substanţă activă (%) a produsului tehnic utilizat.

71
 Dacă tratamentul se execută localizat, în benzi sau fâşii, pe rândurile de plante prăsitoare
sau pe rândurile de pomi, arbuşti fructiferi sau viţă-de-vie, doza de produs tehnic se calculează:
D. txl
D. t
d
în care: D.ti - doza de produs tehnic, în kg/ha sau l/ha, în cazul aplicării erbicidului în benzi sau fâşii;
D.t - doza de produs tehnic, în kg/ha sau l/ha, în cazul aplicării pe întreaga suprafaţă;
l - lăţimea fâşiei sau benzii tratate, în cm;
d - distanţa dintre rânduri, în cm.
d. Stabilirea normei de amestec erbicidat
Reprezintă cantitatea de amestec lichid necesar pentru a erbicida suprafaţa de 1 ha şi este
determinată de mai mulţi factori: natura chimică şi forma sub care este erbicidul, faza de vegetaţie
în care se găsesc plantele, aparatura folosită la administrare, condiţiile naturale, gradul de infestare
cu buruieni etc.
În ţara noastră, se folosesc norme de amestec erbicid - apă cuprinse între 100 şi 800 l/ha,
care pot varia astfel: 100 - 200 l/ha când tratamentul se face cu aviaţia utilitară; 200 - 600 l/ha
(frecvent 200 - 400 l/ha) când tratamentul se face cu maşini terestre şi 600 - 800 (1000) l/ha atunci
când se foloseşte aparatura manuală de stropit.
Tendinţa actuală este de a se obţine şi folosi produse VR (volum redus) şi VUR (volum
ultraredus) care să nu fie diluate în apă atunci când se administrează.
La stabilirea normei de amestec trebuie să se ţină seama şi de condiţiile concrete din teren
(forma solelor, lungimea etc.), astfel încât amestecul lichid din bazinul maşinii de erbicidat să
ajungă pentru o cursă completă, întrucât se organizează un singur punct de alimentare.
e. Prepararea amestecului pentru erbicidat
Se poate face direct din rezervoarele maşinilor de erbicidat, în cisterne sau în instalaţii
speciale. Apa folosită la prepararea amestecului să fie limpede şi lipsită de impurităţi, evitându-se,
de asemenea, folosirea apelor dure (care conţin 150 ppm ioni de Ca++, Mg++, Fe++ etc.). Impurităţile
provoacă înfundarea duzelor care realizează pulverizarea şi, în consecinţă, opriri ale agregatelor în
timpul lucrului pentru desfundare, ceea ce provoacă mari neajunsuri. O staţionare de un minut cât
este necesar pentru oprirea tractorului, închiderea pompei şi desfundarea duzei fac ca pe locul
respectiv să cadă cantităţi mari de erbicid cu efecte negative asupra plantei la care se aplică şi,
uneori, asupra postmergătoarei, mai cu seamă când se lucrează cu erbicide cu remanenţă
îndelungată. Pentru evitarea acestor neajunsuri, apa trebuie filtrată atât la intrarea, cât şi la ieşirea
din cisternă.
La realizarea amestecului erbicid - apă, trebuie să se ţină cont de starea fizică a produsului
folosit. Sunt trei tipuri, şi anume: soluţie, emulsie, suspensie, care se diferenţiază atât prin metoda
de pregătire, cât şi a măsurilor ce trebuie luate în timpul efectuării tratamentului.
Pentru erbicidele formulate ca soluţie apoasă concentrată (SDMA a acidului 2,4 D, ICEDIN
etc.) sau sub formă solidă (NATA), prepararea amestecului pentru erbicidat (soluţie) se poate face
direct în bazinul maşinii de stropit, prin introducerea erbicidului în doza calculată, fiind necesar un
minut de agitare, deoarece soluţia care a rezultat nu se poate separa în componente pe cale
mecanică.
În cazul erbicidelor formulate ca emulsie, amestecul pentru erbicidat (emulsie) se realizează
uşor, fie direct în bazinul maşinii de erbicidat, fie în vase speciale inoxidabile. Este necesar ca în
timpul administrării amestecul să fie în permanenţă agitat pentru realizarea unei distribuţii
uniforme. Deoarece unele erbicide formulate ca emulsii sunt volatile (Treflan, Ro-Neet, Balan etc.),
cantitatea de amestec care se pregăteşte trebuie să corespundă cu volumul bazinului maşinii de
erbicidat, iar acesta trebuie menţinut închis pentru evitarea pierderilor prin volatilizare.

72
 Pentru erbicidele care se prezintă sub formă de cristale greu solubile (sarea de sodiu a
acidului 2,4 D), se cântăreşte cantitatea de erbicid ce urmează a fi folosită într-o zi şi se face o
înmuiere prealabilă de 12 - 24 ore.
În cazul erbicidelor formulate ca pulberi muiabile, pentru realizarea unui amestec omogen
(emulsie), mai întâi se pregăteşte o pastă omogenă (maia), folosindu-se o cantitate redusă de apă,
care se introduce apoi într-o cisternă sau vase speciale pentru suspensie, în care se găseşte o
cantitate de apă corespunzătoare numărului de hectare pentru care s-a cântărit erbicidul. Se asigură
agitarea continuă printr-un sistem adaptat de agitare, mecanic sau hidraulic, până la alimentarea
bazinelor maşinilor de erbicidat.
f. Alegerea corectă a tipului de duză
Duzele transformă amestecul lichid în picături, formând conul de pulverizare. Conurile de
pulverizare pot avea forme diferite, în funcţie de construcţia duzelor (fig. 22).

Fig. 22. Diferite tipuri de duze pentru pulverizarea erbicidelor

a - duză pentru erbicidare totală, cu secţiunea jetului lenticulară; b - duză pentru erbicidarea în benzi cu secţiunea jetului
dreptunghiulară; c - duză cu jet intensiv; d - duze asimetrice pentru jet dirijat în plantaţii pomicole, viţă-de-vie etc.

Pentru erbicidarea totală (pe întreaga suprafaţă) se folosesc duzele cu secţiunea jetului de
formă lenticulară (duze Teejet, Hardi sau Devalan), pentru că se reduc substanţial diferenţele de
intensitate dintre centrul şi marginile benzilor, realizându-se o uniformitate de distribuire
superioară. Valoarea maximă a uniformităţii se obţine prin suprapunerea cu 10 - 15 % a marginilor
benzii (20 - 30 % din lăţimea totală), caz în care uniformitatea stropirii variază între 95 şi 100 %.
Pentru erbicidarea în benzi, cea mai potrivită este duza cu secţiunea jetului în formă
dreptunghiulară (duze Teejet), cu unghiul de dispersie de 80o. Aceste duze, având un unghi de
dispersie mai mare, distanţa dintre duze şi sol se poate micşora, limitându-se astfel influenţa
curenţilor de aer.
Seria duzelor este reprezentată cu numere cu 4 sau 5 cifre. Primele 2 sau 3 cifre reprezintă
unghiul de dispersie a jetului, iar ultimele două se referă la debitul duzei, variabil de la 1 la 15 l/min.
Duzele pentru erbicidarea în benzi, alături de serie, au adăugate litera E, care indică forma
dreptunghiulară a secţiunii jetului.

73
 g. Mărimea picăturilor pulverizate
Este indicat ca diametrul picăturilor să fie cuprins între 150 şi 500 microni. Picături cu
diametrul mai mare sunt indicate atunci când erbicidul se aplică pe părţile aeriene ale plantei,
deoarece sunt mai greu purtate de vânt, evitându-se astfel fenomenul de fitotoxicare pentru culturile
vecine. Au dezavantajul că necesită o cantitate mai mare de amestec la hectar, deci cheltuieli
suplimentare pentru aprovizionare şi transportul apei în câmp. De asemenea, se reţin mai greu la
suprafaţa frunzelor. Picăturile cu diametrul mai mic conduc la o reducere a consumului de apă la
hectar, la o uniformitate de împrăştiere mai bună, însă creşte pericolul de fitotoxicare pentru
culturile vecine, datorită transportului de către vânt a amestecului erbicid.
La aplicarea în vegetaţie a erbicidelor, dispersia picăturilor se consideră corespunzătoare atunci
când se realizează 15 - 30 picături uniforme/cm2 de frunză.
h. Fixarea înălţimii de pulverizare
Se execută pe terenul unde urmează să se aplice tratamentul, atât la erbicidarea în benzi, cât
şi pe întreaga suprafaţă.
În cazul erbicidării în benzi, dacă duza se montează prea jos, amestecul se pulverizează pe o
zonă prea îngustă mărindu-se cantitatea de erbicid pe zona respectivă, iar atunci când se montează
prea sus, amestecul se pulverizează pe o zonă prea lată, micşorându-se cantitatea pe zona tratată,
comparativ cu ce s-a stabilit, iar buruienile vor fi combătute insuficient (fig. 23).

Fig. 23. Fixarea înălţimii de pulverizare faţă de sol a duzelor, la erbicidarea în benzi

În tabelul 14, se prezintă variaţia lăţimii benzii tratate, în funcţie de înălţimea de pulverizare.
Banda pulverizată la plantele prăşitoare trebuie să aibă o lăţime mai mare cu 4 - 5 cm decât zona de
protecţie considerată pentru prăşitul mecanic (25 - 30 cm, în funcţie de cultură).

Tabelul 14
Variaţia lăţimii benzii tratate, în funcţie de înălţimea de pulverizare*-*
Înălţimea de pulverizare (a capului de
prindere a duzei), în mm 125 150 175 200
Lăţimea benzii tratate 200 250 300 350
*) unghiul duzei = 80o

74
 La erbicidarea pe întreaga suprafaţă, înălţimea de pulverizare trebuie astfel aleasă, încât
marginea jetului dispersat să se suprapună (fig. 24).

500mm 500mm 500mm

lo

•i*. ; • » ; :v,*.V :

Suprafaţa
■ in v ir i! v i ■-i ' . v / v : i « i , , .
•••\.m a u / «*. u ; . î : a *a m \t C Q I [I

Fig. 24. Fixarea înălţimii de pulverizare faţă de sol şi a distanţei dintre duze, la erbicidarea pe întreaga suprafaţă
a - fixare corectă; b - fixarea prea joasă; c - fixarea prea înaltă

Este necesar, de asemenea, ca picăturile din două jeturi vecine să nu se intersecteze între ele,
deoarece în zona de intersecţie picăturile se ciocnesc între ele, rezultând alte picături cu diametre şi
traiectorii diferite, ceea ce reduce uniformitatea de repartiţie a picăturilor pe lăţimea de lucru a
maşinii. De aceea, este necesar ca la montarea duzelor pe rampa de stropit, acestea să fie astfel
orientate, încât planul jeturilor de pulverizare să facă un unghi de circa 10o cu planul rampei (fig.
25).

75
 Fig. 25. Montarea corectă a duzelor şi reglarea înălţimii de pulverizare la erbicidarea pe toată suprafaţa
a - jeturile a două duze vecine nu se întâlnesc;
b - jeturile se întâlnesc (planul jeturilor face un unghi de 10o cu planul rampei)

i. Verificarea debitului şi a uniformităţii de distribuire a duzelor

Se execută staţionar, la presiunea de lucru, colectând în vase separate lichidul pulverizat de
fiecare duză timp de 1 minut, după care se măsoară separat conţinutul fiecărui vas. Se calculează
apoi debitul mediu al unei duze, se compară cu valorile individuale, debitarea considerându-se
satisfăcătoare atunci când diferenţele nu depăşesc cu mai mult de ± 5 % valoarea medie.
Pentru verificarea uniformităţii de distribuţie pe lăţimea jetului proiectat, se utilizează un
stand special, confecţionat din tablă cu jghebuleţe realizate prin ştanţare (fig. 26). Se aduce maşina
cu rampa de stropit deasupra standului (pot fi utilizate mai multe standuri pentru acoperirea întregii
lăţimi de lucru) la lăţimea impusă de tipul dozei, funcţionează timp de 30 secunde sau 1 minut la
presiunea de lucru, se îndepărtează şi se trece la măsurarea apei din fiecare pahar colector. Abaterea
debitelor individuale, faţă de debitul mediu, nu trebuie să depăşească ±15 %.

Fig. 26. Stand pentru verificarea uniformităţii de distribuţie a duzelor

1 - jghebuleţe; 2 - cadru de lemn; 3 - stativ; 4 - eprubete; 5 - corp duză

76
 j. Respectarea vitezei şi a presiunii de lucru
Creşterea vitezei de lucru peste cea stabilită la proba de teren a maşinii, conduce la
administrarea unei cantităţi mai mici de amestec erbicid, efectul fitotoxic asupra buruienilor este
diminuat, ulterior, fiind necesare lucrări de prăşit mecanic sau manual.
Reducerea vitezei de lucru măreşte cantitatea de amestec erbicid la unitatea de suprafaţă, cu
consecinţe grave asupra culturii tratate, uneori şi pentru premergătoare. De asemenea, nerespectarea
presiunii optime a duzelor (2 - 4 daN/cm2) conduce la scăderea preciziei debitelor realizate de duze
(diferenţe de 10 - 15 % faţă de medie).
k. Jalonarea terenului
Atât la tratamentele efectuate cu mijloace terestre, cât şi cu mijloace aviatice, este necesar să
se asigure jalonarea terenului, întrucât există pericolul să rămână benzi netratate sau să se realizeze
suprapuneri de la un parcurs la altul. În benzile netratate rămân buruieni necombătute ce necesită o
intervenţie ulterioară, iar acolo unde sunt suprapuneri există pericolul de fitotoxicitate pentru planta
cultivată, uneori şi pentru celelalte din cadrul rotaţiei.
l. Proba în teren a maşinii de erbicidat
După verificarea în staţionar a debitului şi uniformităţii de distribuţie, trebuie efectuată în
mod obligatoriu şi proba în teren pentru verificarea cantităţii de amestec erbicid debitat la hectar.
Proba constă în colectarea şi măsurarea cantităţii de lichid (apă curată) debitat în vase fixate sub
fiecare duză, atunci când agregatul se deplasează cu o anumită viteză, într-un anumit timp, pe o
distanţă fixată în terenul unde urmează să se aplice tratamentul.
Se cunosc mai multe metode, dintre care se prezint ă „metoda celor 1000 m2”. Pentru
aceasta, pe terenul unde urmează a se erbicida se va jalona o distanţă astfel aleasă, încât după
parcurgerea de către agregat să se trateze o suprafaţă de 1000 m2. În vase fixate sub fiecare duză, se
colectează cantitatea de lichid debitată pe suprafaţa de 1000 m2, care trebuie să prezinte 1/10 din
cantitatea ce se administrează la hectar.
m. Cerinţe specifice pentru pomicultură, viticultură şi legumicultură. În pomicultură şi
viticultură, trebuie să se evite contactul între amestecul erbicid şi organele verzi, majoritatea
erbicidelor fiind fitotoxice prin absorbţie foliară sau radiculară. La pomi şi viţa-de-vie, se manifestă
„selectivitatea de poziţie” faţă de rădăcini la cea mai mare parte dintre erbicide, de aceea nu se
foloseşte decât în plantaţiile mai bătrâne de 5 ani (cele tinere au rădăcini superficiale). La viţa-de-
vie, aplicarea erbicidelor trebuie precedată de copcit (îndepărtarea rădăcinilor emise din altoi sau de
la nodul superior) când aceasta nu s-a efectuat câţiva ani; aplicarea preemergentă a erbicidelor în
benzi se poate efectua în toate plantaţiile, indiferent de forma de conducere; aplicarea
postemergentă, numai în viile conduse în formă înaltă (100 - 220 cm înălţimea cordonului sau
trunchiului) şi semiînaltă (60 - 80 cm). Erbicidele sistemice nu sunt recomandate în plantaţiile de
pomi şi viţă-de-vie pe terenuri nisipoase, deoarece pot fi levigate uşor, devenind toxice pentru
rădăcini.
La culturile de legume pe straturi înălţate, aplicarea erbicidelor se face cu 1 - 2 zile înainte
de modelarea terenului, respectiv cu 10 - 15 zile înainte de semănat sau plantare (numai atunci când
modelarea se face toamna se aplică pe teren modelat), iar la cele pe teren nemodelat cu 2 - 7 zile
înainte de semănat, odată cu pregătirea patului germinativ.
n. Incorporarea în sol a erbicidelor
Erbicidele volatile sau cele care sunt descompuse uşor de razele solare trebuie încorporate în
sol concomitent cu aplicarea lor sau cel mult după 15 - 20 minute. Adâncimea de încorporare să fie
de 6 - 8 (10) cm, efectuată cu polidiscul în două sensuri. Erbicidele care nu necesită încorporare pe
cale mecanică sau sunt aplicate odată cu semănatul sunt antrenate în sol de către precipitaţii. Dacă
precipitaţiile întârzie, în condiţii de irigare pot fi aplicate „udări de stimulare a erbicidelor” cu
norme de udare mici (150 - 300 m3/ha), care pot avea rolul de udări de răsărire în anumiţi ani.

77
o. In timpul efectuării erbicidării:
- viteza vântului nu trebuie să depăşească 5 km/oră în cazul tratamentelor cu maşini
terestre şi 2 km/oră cu mijloace avio;
- înălţimea de zbor a mijloacelor avio nu trebuie să depăşească 5 - 10 m la avioane şi 5 m
la elicoptere, cu o viteză de zbor de până la 150 km/oră pentru avioane şi sub 100 km/oră
pentru elicoptere;
- la umplerea rezervoarelor maşinilor de erbicidat, să se folosească site pentru filtrare,
evitându-se astfel pătrunderea impurităţilor care ar putea înfunda duzele;
- pentru realizarea unei pulverizări uniforme, să se verifice permanent înălţimea de lucru a
rampei de stropit, delimitându-se precis punctul de coborâre a ridicătorului hidraulic al
tractorului pentru respectarea înălţimii optime de pulverizare stabilită la începutul
lucrării de erbicidare;
- pentru evitarea supradozării cu erbicide a terenului de la capătul parcelelor, este
obligatoriu să fie oprită administrarea erbicidelor după ce agregatul a depăşit marginile
acestora; întoarcerea să se facă în drum, iar la intrarea în parcelă, agregatul să aibă
viteza şi presiunea de lucru stabilită iniţial;
- este necesar ca pe parcursul lucrării de erbicidare să se urmărească ca turaţia motorului
tractorului să fie constantă, să se verifice dacă manometrul indică presiunea stabilită,
precum şi funcţionarea corectă a tuturor duzelor.

întrebări:

1. Enumeraţi pagubele produse de buruieni şi principalele surse de îmburuienare.

2. Clasificaţi metodele de combaterea buruienilor şi prezentaţi principalele măsuri
agrotehnice.
3. Care sunt transformările suferite de erbicide în sol şi consecinţele pentru practica
agricolă?
4. Cum se calculează doza de erbicid?
5. Care sunt regulile principale pentru prepararea amestecului pentru erbicidat?
6. Care sunt cerinţele specifice la aplicarea erbicidelor în pomicultură, viticultură şi
legumicultură?
7. Ce reguli trebuie să fie respectate în timpul aplicării erbicidelor?

78