Bîrsan Marius Sebastian, anul I

DPIPP Buzău

Adolescenţa

Unul din criteriile cele mai operaţionale de diferenţiere a marilor vârste ale omului, este
acela al activităţii dominante. Nu atât vârsta cronologică, cât ceea ce poate face la acea vârsta, îl
deosebeşte pe bebeluş de preşcolar sau pe adolescent de adult.
Cuprinsă intre 14 şi 20 de ani şi urmată de postadolescenţă pana la 25 de ani, adolescenţa
se caracterizează prin foarte multe schimbări şi transformari, J.J Rousseau numind-o „a doua
naştere”. Adolescenţa ocupă un loc important, căci este vârsta marilor prefaceri, a marilor
efervescenţe, vârsta la care se plămădeşte omul de mâine. Este, în plus, vârsta marilor întrebări, a
viselor îndrăzneţe, a zborului avântat, cu aripi largi deschise, spre înălţimi, spre viitor.
Aspecte dominante care definesc locul adolescentului în procesul devenirii fiinţei umane :
• avans cognititv remarcabil ;
• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei şi şcolii şi integrarea în
viaţa socială şi culturală a comunitaţii ;
• intensificarea cunoştinţei de sine, a căutarii identităţii de sine, a unicităţii şi originalităţii ;
• parcurgerea unei faze decisive în cucerirea independenţei şi autonomiei;
• apariţia cunoştinţei apartenenţei la generaţie;
• construirea unor noi comportamente ale personalităţii şi dezvoltarea lor într-o structura
unitară care mediaza adaptările eficiente la toate felurile de situaţii.
Din punct de vedere al dezvoltării biologice se constată că la sfârşitul stadiului se ajunge la
o înălţime medie între 170-177 cm la băieţi şi 162-168cm la fete. In mediul urban, creşterea în
înălţime este mai accentuată, creşterea în greutate este in jur de 60-65 kg la baieţi iar la fete este
puternic influenţată de modelele culturale. Procesele de osificare se continua şi se desăvârşesc
între 20-25 de ani. Se echilibreaza sistemul neuroendocrin şi se înregistrează un prim nivel al
maturizării sexuale. Sistemul nervos se perfectioneaza funcţional.
La nivelul dezvoltării psihice adolescenţa traversează o etapa de prefaceri profunde.
Creşte capacitatea perceptivă de reprezentare, scad pragurile senzoriale şi creste
operativitatea explorarii perceptiei a oricarui tip de stimul. Adolescentii pot organiza si dirija
propriile observaţii. Posedă posibilităţi deosebite de reprezentare, adolescentul fiind capabil să
realizeze cu usurinţă imagini foarte bogate in detalii, să reprezinte orice şi să verbalizeze imediat
şi nuanţat.
1
 Gândirea adolescentului poate prelucra un mare volum de informaţii şi operează cu
sisteme variate de simboluri, se formează şi se consolideaza scheme de gândire, raţionamentul
ipotetico-deductiv se realizează cu uşurinţă. În preajma vârstei de 17-18 ani, se atinge vârful
dezvoltării inteligenţei. În ansamblu, gândirea adolescentului este logica şi profundă, organizată şi
sistematică, riguroasă şi reflexivă, deschisă la nou.
În adolescenţă se remarcă creşterea volumului memoriei care atinge nivelul cel mai ridicat,
dominarea memoriei logice, amplificarea capacităţilor de a memora laturile abstracte şi generale
ale cunostinţelor, creşterea caracterului activ al memoriei exprimat in identificarea cu usurinţă a
ideilor centrale, eliminarea detaliilor. Dezvoltarea metamemoriei permite adolescentului să susţină
activ atat întipărirea, cât şi păstrarea cunoştinţelor.
În acest stadiu, limbajul adolescentului se caracterizează prin debit verbal, fluenţă şi
flexibilitate verbală. In funcţie de situaţiile de viaţă, el adoptă un limbaj elevat, elaborat, plastic,
nuanţat, stereotipii verbale sau apelează la un ton familiar, în care abundă clişeele verbale,
expresii şablon, exclamaţii, superlativele, cuvinte parazite, vulgarisme, agramatismele, neglijenţa
în comunicare datorându-se ignoranţei personale sau, dimpotrivă, nevoii de a epata.
Imaginaţia, puterea de creaţie şi perspicacitatea ating forme maxime. Imaginaţia creatoare
implicată în învăţare este favorizata de legăturile strânse cu gândirea, pe când imaginaţia creatoare
implicată în activităţile artistice se află în strânsă legătura cu specificul afectivităţii. Visul de
perspectiva, ca forma de imaginaţie activă şi creatoare este implicat în cristalizarea idealului de
viaţă.
Voinţa este implicată în opţiunea pentru viitoarea profesie şi în desăvârşirea pregătirii din
această perspectivă. Idealurile de viaţă şi pregătirea profesională încep să capete contur şi dispar
în mod evident pasiunile vechi din copilarie, şi de ce nu chiar interesul pentru şcoala.
Problema orientării profesionale se pune diferit in funcţie de capacităţile intelectuale ale
tânarului şi de dorinţa profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul
profesional este un subiect central, clar şi in acest scop ei acorda un interes deosebit materiilor
şcolare corelate cu viitoarea profesie. Un alt gen de tineri adolescenţi nu au fixata o profesie
anume sau sunt influenţaţi de părinţi şi apropiaţi. Pentru ceilalţi viitorul nu este proiectat în nici un
fel.
Dacă dezvoltarea cognitivă a adolescenţilor este considerată ca remarcabilă, acelaşi lucru
trebuie să-l afirmăm şi cu privire la afectivitate. Se pare că în acest plan se produc schimbări
spectaculoase care i-au făcut pe mulţi cercetători să califice adolescenţa drept vârstă a “furtunilor
si stresului”.
Rezonanta afectivă ampla a tuturor felurilor de evenimente trăite de adolescent face să se
îmbogăţească şi să se divesifice toate felurile de procese afective. Intrând în relaţii mai profunde
cu ambianta, având capacitaţi mai mari de înţelegere, fiind mai conştient de sine şi legând totul de
2
eul propriu, adolescenţii trăiesc mai intens, mai profund, emoţii şi sentimente chiar in acelaşi
cadru familial sau şcolar.
Mediul şcolar generează bucuria crescută a succesului ocazionat de fel de fel de examene,
concursuri, competiţii. Insuccesul este trăit mai acut decât la celelalte stadii pentru că este mai
puternic legat de perspectivele proprii. Este mai sensibil faţă de felul în care profesorii îi
evaluează cunoştinţele şi capacităţile. Îşi da mai bine seama de eventualele erori pe care le fac
profesorii în aprecierea prestaţiilor lor şcolare (constată cu uimire ca un coleg a luat o nota mai
mare ca el, când ştie bine ca a copiat).
Emoţii şi sentimente mai nuanţate sunt generate şi de relaţiile cu colegii : cum ar fi de
prietenie, admiraţie, încredere sau de dispreţ, ura, invidie.
Faţa de profesorii cu care pot comunica uşor şi care le acorda încredere şi consideraţie, au
sentimente de stima, preţuire, respect, dragoste, admiraţie, făcându-i adesea să aleagă un viitor
profesional ca al acestora. Situaţiile familiale sunt generatoare de ample şi profunde emoţii şi
sentimente. Adolescenţii trăiesc răscolitor evenimente precum decesul, divorţul, până la
îmbolnăvire. Integrându-se în relaţii mai largi sociale şi culturale adolescenţii manifesta emoţii şi
sentimente determinate de evenimente care se produc, mai apropiate sau mai depărtate de zona lui
de viaţă.
Toate felurile de emoţii şi sentimente la care ne-am referit mai sus sunt trăite la cote înalte
şi de aceea se vorbeşte de un entuziasm juvenil caracteristic. M. Debesse vorbea de “vivacitate
afectivă”, alţi autori subliniau tumultul afectiv, exaltarea emoţională a adolescenţilor care-i
deosebesc foarte clar de adulţi. În adolescenţă se parcurg faze noi în amplificarea şi consolidarea
unor sentimente cristalizate în stadiile anterioare şi totodată se formează altele noi. Se subliniază
că acum “creşte emoţionalitatea intelectuală şi socială”-U. Schiopu. E Verza, 1981,p. 200. Este
vorba de sentimente de colegialitate, de prietenie, de responsabilitate, de mândrie, demnitate, dar
şi orgoliu şi îngâmfare.
“O menţiune specială trebuie să facem în legătură cu sentimentele ce apar în cadrul
relaţiilor dintre sexe. Se trăieşte sentimentul primei iubiri. Aceasta este considerată de
adolescentul însuşi ca unică şi irepetabilă , neîncercată de nimeni.”- R. M. Lerner, D. F. Hultsch,
1983, p.355.
In zilele noastre cristalizarea acestui sentiment se petrece altfel, în condiţiile liberalizării
moralei sexuale. Dar şi în aceste condiţii rămân câteva caracteristici care o vor deosebi de
sentimentele de iubire din următoarele stadii.
Spre deosebire de alte stadii, în adolescenţă se înregistrează un ridicat grad de
conştientizare a experienţei afective însoţit de tendinţa crescută de reexaminare, meditaţie şi
evaluare.

3
 În adolescenţă se atinge un nivel mai înalt de reglare a conduitelor emoţional-expresive.
Adolescentul poate manipula voit expresivitatea sa emoţională, uşurându-şi adaptarea în diferite
situaţii. Totuşi autoreglajele rămân limitate şi, asemenea preadolescenţilor, nu-şi pot reprima
reacţiile de înroşire sau paloare când sunt emoţionaţi şi nu vor să arate acest lucru.
Se aprofundează structurarea componentelor morale din structura sentimentelor şi astfel se
amplifică rolul acestora în orientarea relaţiilor şi preferinţelor adolescentului.
În concluzie, adolescenţa este o perioadă foarte complexă în care se produc modificări
importante pentru derularea etapelor următoare, rămâne un subiect privilegiat al controverselor
psihopedagogilor, generator de opinii şi discuţii contradictorii.

Bibliografie :
Golu, P, Verza, E., Zlate, M. (1998), Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 2000;
Lerner, R. M., & Hultsch, D. F. (1983). Human development: A life-span perspective. New
York: McGraw-Hill;
Şchiopu, U., Verza, E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti