REVOCAREA ACTULUI ADMINISTRATIV

Revocarea reprezinta o operatiune juridica, considerata o varianta a anularii,

fara a se confunda cu aceasta, prin care se desfiinteaza efectele unui act
administrativ. Din punctul de vedere al cauzelor care o determina, ea poate interveni
fie pe considerente de legalitate, fie de oportunitate, fie de ambele categorii. Sub
aspectul momentului in care intervin cauzele care atrag revocarea unui act
administrativ, poate fi vorba despre cauze anterioare, concomitente sau ulterioare
emiterii sau adoptarii unui act administrativ.
In cazul in care revocarea intervine pentru motive anterioare sau
concomitente, efectele pe care ea le produce, sunt ex tunc (pentru trecut), iar atunci
cand motivele sunt ulterioare, efectele revocarii se vor produce ex nunc (pentru
viitor).
Revocarea poate fi dispusa atat de organul de la care actul emana – caz in
care poarta denumirea de retractare – cat si de organul ierarhic superior – situatie in
care se evoca sub denumirea de revocare propriu-zisa, cu precizarea ca, in
limbajul juridic cotidian, este utilizat termenul de revocare pentru ambele variante.
Revocarea este consacrata si prin Legea nr. 554/2004 in doua ipoteze,
anume:
a) art. 7 – reglementeaza procedura prealabila pe care persoana vatamata o
parcurge, ca regula, in mod obligatoriu inainte de a sesiza instanta de
contencios administrativ si prin intermediul careia solicita organului emitent
sau celui ierarhic superior revocarea in tot sau in parte a actului vatamator;
b) art. 1 alin. (6) – potrivit caruia autoritatea publica de la care emana un act
administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instantei de contencios
administrativ anularea acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi
revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice.
Textul consacra nu numai revocarea ca operatiune juridica prin care se
desfiinteaza un act unilateral, ci si una dintre exceptiile de la principiul revocabilitatii,
si anume actele administrative care nu mai pot fi revocate, deoarece au produs
efecte juridice, intrand in circuitul civil.
Regimul juridic al revocarii este analizat prin comparatie cu suspendarea actului
administrativ, intre acestea existand urmatoarele diferentieri:
SUSPENDARE REVOCARE
Reprezinta o exceptie a regimului juridic Reprezinta regula in ceea ce priveste
a actelor administrative regimul juridic a actelor administrative
Intervine cand exista dubii sau indoieli Exista certitudine cu privire la
cu privire la nelegalitatea unui act, din nelegalitatea unui act administrativ
punctul de vedere al cauzelor
Determina intreruperea efectelor unui Incetarea cu caracter definitiv a
act juridic – daca se dovedeste ca efectelor unui act juridic administrativ
banuielile nu au fost fondate, poate fi
repus in vigoare
Poate fi dispusa de instanta de Din punctul de vedere al autoritatilor
 judecata, de legiuitor sau de o autoritate care o dispun, poate fi dispusa de
publica, indiferent ca e vorba de cea de organul emitent sau de organul ierarhic
la care emana sau o alta superior

De la principiul revocabilitatii actelor administrative exista si anumite exceptii,

care vizeaza exclusiv actele administrative individuale, deoarece actele
administrative cu caracter normativ sunt intotdeauna revocabile. Ca orice
exceptii, si cele care privesc revocabilitatea sunt de stricta interpretare si aplicare si
privesc situatiile in care actele pe care le vizeaza au fost emise sau adoptate in mod
legal, ceea ce inseamna ca, in cazul in care la baza lor s-a aflat fraudarea legii,
exceptia nu mai subzista. Unele din aceste exceptii sunt prevazute de lege, iar altele
rezulta din doctrina, jurisprudenta si principiile de drept, astfel:
1. actele administrative care au intrat in circuitul juridic si au produs efecte, ceea
ce impiedica revocarea lor;
Exceptia este prevazuta in mod expres de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului admnistrativ, dar rezulta si din principiile de drept consacrate inclusiv
la nivel jurisprudential, al instantelor nationale si europene, respectiv principiul
stabilitatii raporturilor juridice, care elimina posibilitatea ca un act intrat in circuitul
civil sa mai poata fi retras.
2. actele administrative cu caracter jurisdictional care se adopta in procedura de
derulare a unei jurisdictii administrative
Prin intermediul acestei jurisdictii se solutioneaza un anumit litigiu aparut in cadrul
administratiei in raporturile cu administratia, dupa reguli care sunt specifice activitatii
judecatoresti, ceea ce atrage un regim juridic specific al actelor astfel adoptate. Acest
regim se concretizeaza printr-o anumita stabilitate a actului, care il sustrage de la
posibilitatea de a fi revocat, desfiintarea actului putandu-se face doar de catre
instanta de judecata.
3. actele care au fost executate material (ex.: autorizatie de construire in baza
careia s-a edificat constructia), din ratiuni de ordin practic, economic – nu mai
pot fi revocate
4. actele administrative declarate irevocabile printr-o dispozitie expresa a legii
In contextul in care legiuitorul insusi le confera un asemenea caracter, tot acesta
poate sa faca sa inceteze prevederea privind caracterul irevocabil (are aplicabilitate
principiul simetriei juridice).
Principiul revocabilitatii actelor administrative face parte din categoria principiilor
recunoscute la nivel european, desprinse din jurisprudenta Curtii Europene de la
Luxembourg si consacrate prin diferite documente care emana de la institutiile UE. El
este considerat, totodata, o componenta a dreptului la o buna administrare,
recunoscut prin Carta Europeana a Drepturilor si Libertatilor fundamentale care,
urmare a adoptarii Tratatului de la Lisabona, a fost recunoscuta ca document distinct
(anterior, in vechiul tratat, ea reprezenta o parte a acestuia) si asumata de catre
statele semnatare.
 De altfel, aceste argumente au fost avute in vedere atunci cand, prin legea
contenciosului administrativ, a fost mentinut caracterul obligatoriu al procedurii
prealabile, desi au existat propuneri de conferire a unui caracter facultativ pentru
aceasta.

ANULAREA SI INEXISTENTA ACTULUI ADMINISTRATIV

 Anularea actului reprezinta o operatiune juridica, sub aspectul naturii sale
fiind o sanctiune, prin care se desfiinteaza un act administrativ, ca regula, cu
efecte pentru trecut – precizarea are in vedere posibilitatea ca anularea unui
act sa fie determinata si de considerente de oportunitate, caz in care efectele
anularii se vor produce pentru viitor.
Ea reprezinta o institutie de rang constitutional, fiind prevazuta in art. 52 (1),
prin care se prevede ca persoana vatamata intr-un drept sau interes legitim, printr-un
act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri are
posibilitatea sa solicite, iar instanta sa dispuna anularea actului, alaturi de
recunoasterea unui drept sau interes legitim sau, dupa caz, repararea pagubei.
Doctrina a dezvoltat inca din perioada interbelica o veritabila teorie a nulitatii
actului administrativ, sub cele doua forme recunoscute atat in doctrina de drept
public, cat si in cea de drept privat, respectiv:
a) nulitatea absoluta – intervine in ambele ramuri, pentru incalcarea unor conditii
de fond esentiale pentru validitatea actului, prin care se ocroteste un interes
cu caracter general;
b) nulitatea relativa – intervine pentru incalcarea unor norme de forma, prin care
se protejeaza un interes cu caracter personal, privat.
Aceasta diferentiere specifica dreptului privat se regaseste si in dreptul public, in
egala masura in care in ambele ramuri pot exista situatii care sa constituie
nelegalitati formale, dar care sa atraga nulitatea absoluta a actului pe care il vizeaza.
Pentru dreptul administrativ, legiuitorul consacra interventia nulitatii absolute in
cazul incalcarii unor reguli formale sau procedurale (ex.: veghea lege nr. 215/2001 a
administratiei publice locale si, in prezent, codul administrativ care a abrogat-o
cuprind dispozitii prin care se sanctioneaza cu nulitate absoluta adoptarea unor acte
cu incalcarea unor reguli procedurale, cum ar fi: participarea la vot a unor consilieri
care au anumite interese in raport cu actul la a carui adoptare contribuie). De
asemenea, in acelasi sens, legea contraventionala (OG nr. 2/2001) sanctioneaza cu
nulitatea absoluta incheierea unor procese-verbale in care nu sunt cuprinse anumite
mentiuni stabilite in mod expres.
Din punctul de vedere al intinderii efectelor nulitatii, aceasta poate fi:
a) totala – atunci cand afecteaza actul in integralitatea lui;
b) partiala – atunci cand desfiinteaza in parte actul, mentinand restul continutul
sau.
 De esenta regimului juridic al nulitatii, este regula cuprinsa in adagiul latin quod
nullum est nullum producit efectum (ceea ce este nul produce efecte nule), rezultand
ca declararea nulitatii unui act administrativ atrage dupa sine nulitatea si a tuturor
celorlalte acte a caror validitate este conditionata de actul anulat.
Procedura de declarare a nulitatii difera, in functie de organul care are
competenta sa o dispuna. In esenta, poate fi vorba despre doua proceduri:
1. o procedura judiciara – atunci cand anularea este dispusa de instanta de
judecata in baza prevederilor art. 52 si 126 alin. (6) din Constitutie si a legii
contenciosului administrativ;
2. o procedura administrativa – atunci cand anularea este dispusa de un organ
administrativ sau de o autoritate publica, in general.
Astfel, organul ierarhic superior, in baza raportului de subordonare, dispune, printre
alte prerogative, si de aceea de a anula actele pe care le considera nelegale ale
organului subordonat.
 Inexistenta este sanctiunea cea mai grava care poate afecta un act juridic,
deoarece in cazul ei se considera ca actul, din cauza viciilor grave pe care le
presupune sau neindeplinirii unor proceduri obligatorii, nici nu a existat.
Ca si anularea, si inexistenta reprezinta o institutie de rang constitutional, fiind
prevazuta in mod expres de art. 100 si 108 din Constitutie, potrivit carora
nepublicarea in Monitorul Oficial a unei hotarari sau ordonate a Guvernului ori a unui
decret al presedintelui atrage inexistenta acestora. Singura exceptie ingaduita de
legiuitorul constituant vizeaza hotararile cu caracter militar, care se comunica
institutiilor interesate.
In cazul inexistentei, subiectele de drept care cad sub incidenta actului nu mai pot
fi obligate la executare sau respectare, prezumtia de legalitate si caracterul
executoriu al actului fiind inlaturate. In sistemul de drept francez, este recunoscuta
chiar exceptia de inexistenta a actului care, alaturi de exceptia de nelegalitate care
exista si in sistemul romanesc, atrag desfiintarea unui act nelegal.
In baza principiilor constitutionale, sanctiunea inexistentei a fost consacrata si la
nivel legislativ, existand acte normative care prevad interventia ei, in cazul
nepublicarii unor categorii de acte juridice (ale administratiei ministeriale, deciziile
prim-ministrului, etc.).

CONTRACTUL ADMINISTRATIV
Este o creatie a jurisprudentei consiliului de stat francez care, in doctrina
romaneasca interbelica, a fost primita in mod rezervat, considerand-o o institutie
straina sistemului nostru de drept. Corespondentul ei il reprezenta actul de gestiune,
categorie juridica intalnita si in doctrina si jurisprudenta actuale, prin diferentierea prin
gestiunea privata, sub forma actelor de drept comun, civile si actele de gestiune
publica, respectiv contractele administrative.
 La nivel legislativ, aceasta notiune este consacrata in mod expres sau implicit,
de dispozitiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Actualul art. 2 alin. (1)
lit. c) indice 1 asimileaza actelor administrative si contractele incheiate de autoritatile
publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica,
executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice
si recunoaste posibilitatea ca, prin legi speciale, sa poata fi prevazute si alte categorii
de contracte administrative care se supun, in conditiile legii, competentei instantelor
de contencios administrativ.
Constatam ca legiuitorul califica in mod expres ca fiind contracte
administrative actele bilaterale ale autoritatilor publice, al caror obiect il formeaza una
din activitatile enumerate de text, precum si alte contracte carora, prin lege speciala,
li se confera o asemenea calificare. Referirea la contract administrativ o regasim si in
art. 18 al legii care, in alin. (4), reglementeaza solutiile pe care le poate dispune
instanta atunci cand obiectul actiunii il formeaza un contract administrativ.
De o maniera implicita regasim referiri la contractele administrative si in
Constitutie, in art. 136 alin. (4) care, pe de o parte prevede caracterul inalienabil al
proprietatii publice, iar pe de alta parte prevede modalitatile prin care aceasta poate fi
pusa in valoare, fiind vorba despre aceleasi modalitati pe care legea contenciosului
administrativ le califica expres ca fiind contracte administrative, respectiv
concesionarea, inchirierea, la care se adauga darea in administrare sau in folosinta
gratuita institutiilor de utilitate publica.
Contractul administrativ face parte din categoria institutiilor care sunt disputate
intre dreptul privat si dreptul administrativ, alaturi de proprietatea publica, functionarul
public, in sensul manifestarii tendintei introducerii acestor institutii in sfera dreptului
civil, dreptului privat, desi atat in sistemul romanesc de drept, cat si in sistemul
francez si chiar al UE, ele sunt considerate categorii juridice apartinand dreptului
public. Pentru contractele administrative se foloseste chiar sintagma contracte
publice.
Contractul administrativ poate fi definit ca fiind actul juridic bilateral sau
multilateral incheiat intre o autoritate publica, pe de o parte, si un alt subiect de drept,
persoana fizica sau juridica, prin care se realizeaza valorificarea unui bun proprietate
publica, o achizitie sau o lucrare publica sau un serviciu public, care se supune, ca
regula, normelor de drept public, in mod preponderent si preeminent, ceea ce atrage
competenta instantelor de contencios administrativ in solutionarea unor eventuale
litigii.
Caracteristicile retinute traditional de doctrina si jurisprudenta sunt
urmatoarele:
1. au un subiect calificat, in sensul ca una din partile contractului este o
autoritate publica
2. pozitia supraordonata a subiectului calificat in raport cu cealalta parte
3. statutul autoritatii publice atrage posibilitatea pentru aceasta de a putea
modifica sau rezilia unilateral contractul atunci cand interesul public impune
aceasta masura
 4. cuprinde doua categorii de clauze (parti):
a) o parte reglementara – in care sunt cuprinse clauze prestabilite de legiuitor
b) o parte conventionala – este rezultatul negocierii partilor.
De aici, regasirea unei simbioze intre reguli de drept public si de drept privat, in
regimul juridic al contractului administrativ, cu precizarea ca regulile de drept public
isi pastreaza preeminenta efectelor.
5. litigiile care deriva din contractele administrative, in mod traditional, sunt
solutionate de instantele de contencios administrativ, legea insasi asimilandu-
le actelor administrative.
Prin modificarile aduse legii contenciosului administrativ, prin Legea nr. 212/2018,
aceste litigii se solutioneaza pe calea contenciosului administrativ atunci cand
privesc incheierea, modificarea sau incetarea contractului, iar cele care privesc
executarea lui se solutioneaza de instantele de drept comun.