PROPUNERE SCENARIU TELEFONIC PERSOANE VARSTNICE DEJA

DIAGNOSTICATE SAU CARE SE SUSPECTEAZA A FI INFECTATE

Terapeut: Bună ziua/seara, sunt Ana, psiholog, sunt aici să te ajut. Cum vă numiți? Vă
pot spune pe nume?
Pacient: Sunt Maria. Am luat virusul. Tușesc, am febră mare, mă dor mușchii și respir greu.
Sunt acasă sau deja la spital, dar nu mă simt mai bine și mi-e tare frică de ceea ce urmează.
TERAPEUT: Poți să-mi spui mai multe despre tine?
 Ai familie, copii, soț/soție?
 Ai alte afecțiuni medicale?
 A rămas cineva acasă care să aibă grijă de ea până când revii? Putem anunța pe cineva,
vecin, prieten, ai vreo persoană vârstnică / persoană cu dizabilități / animal de
companie rămas/ă singur/ă acasă?
 Ești / ai fost un om rezistent la problemele pe care le-ai avut de-a lungul vieții?
 Poți să-mi povestești unul dintre ele? poate pe cel care te-a făcut să te simți cel mai
puternic.
Se pot căuta răspunsuri în ”poveștile de succes” pe care le-a trecut pînă acum , ”așa cum ai
trecut pînă acum prin atîtea, vei încerca să treci și acum de asta. E un virus necunoscut,
dar pe care lumea încearcă să-l cunoască și să-l combată. Starea de liniște ajută mult
organismul să lupte.”
 Copiii sunt bine? Ai vreo îngrijorare în legătură cu ei? (Dezvoltă subiectul acesta și
încearcă să înțelegi, nu contrazice îngrijorarea, nu nega existența problemelor, ci
doar adoptă atitudinea de curiozitate.)
 Cât timp aloci gândindu-te la că boala asta poate fi fatală pentru tine? Crezi că te-ar
ajuta să încerci oprirea gândurilor negative și să introduci un gând pre-fabricat,
frumos, optimist? Atunci când gândurile o iau pe panta negativității, spune STOP și
imaginează-ți exact semnul STOP (de circulație), apoi introdu-ți gândul prefabricat,
poate chiar o povestioară vizuală, o imagine rămasă din copilărie sau de când ai fost
foarte fericit. Încearcă să gândești la ce te gândeai atunci, să simți ce simțeai atunci.
Terapeutul poate folosi un exercițiu de imagerie dirijată sau un scurt exercițiu de
relaxare musculară sau ->
Exerciții pentru conectarea la momentul prezent: ”ieri a trecut - nu putem acționa în niciun fel
asupra lui, degeaba ne gândim cum ne-am infectat, dacă am fi putut face altceva, cine e
vinovat etc., mâine e necunoscut, nu știm niciodată dacă va veni, oricât de sănătoși suntem,
deci ne rămâne ziua de azi, momentul acesta pe care îl putem prelungi. Ca pe un ghem pe care
înfășurăm sau desfășurăm un fir iar ghemul nu crește, nici nu scade. Totul e acum și aici.
Frica de moarte, argumente pentru alungarea anxietății - nimeni nu e nemuritor, știm că odată
va veni și moartea. Credința fiecăruia este legată de acest moment. Dacă credem în
Dumnezeu, știm că vom trăi veșnic, dacă suntem atei, totul se va sfârși odată cu moartea, dar
asta nu trebuie să ne oprească din a trăi fiecare clipă. Unde e moartea nu ești tu, unde ești
tu, nu e moartea. Exercițiu de gândire referitor la ce a fost înainte de nașterea noastră, un alt
fel de ”moarte”.
Nu se fac promisiuni sau minimalizări ale situației de genul ”va fi bine!”, ”nu aveți motive să
vă îngrijorați!”, ”nu vorbiți despre moarte”, ”fiți optimist”, dacă beneficiarul dorește să
vorbească despre îngrijorarea lui. Nu minimalizați emoțiile lui în legătură cu asta, nu blocați
comunicarea prin suprachestionare. Întrebări ajutătoare: ”faceți-mă să înțeleg mai bine ce
sentiment aveți în legătură cu ce trăiți acum”, repetarea, reformularea celor deja emise de el.
Afirmați că sunteți acolo pentru a asculta orice idee, oricât de negativă este ea și că nu o să i-o
combateți pentru că numai el știe la ce se gândește.

Validarea și acceptarea fiecărui gând, dar observații pertinente asupra distorsiunilor cognitive
care pot apărea. Nu orice persoană în vârstă e ”condamnată” automat la moarte dacă face
boala, medicii fac tot ce pot, sistemul medical nu e perfect, dar totuși trăim într-o societate
modernă, cu acces la materiale medicale și medicamente necesare în astfel de cazuri.
Situația este dificilă pentru că sunt multe cazuri, dar trebuie să îi respectăm pe toți. Rolul
fiecăruia în a accepta situația, orientarea spre gândul că pot fi de folos acceptând situația și a
nu solicita atenția decât atunci când chiar întâmpină o problemă extrem de serioasă. Tinerii
care au boala pot fi copiii / nepoții lor, stimularea altruismului și a solidarității, pe cât posibil,
fără culpabilizare.

Atenție la tonul vocii, la toate semnele limbajului nonverbal. Atenție la starea ta psihică: dacă
nu ești pregătit pentru o astfel de discuție, dacă ai probleme recente cu pierderea cuiva drag,
redirecționează apelul către un alt psiholog.