Conceptualizarea clinică a depresiei în psihoterapia experiențială centrată pe emoții

Publicat pe Noiembrie 22, 2016de geaninaciuhan

Psihoterapia experiențială centrată pe emoții în cazul

depresiei are ca scop sprijinirea clientului să-și proceseze experiențele emoționale, astfel încât
acesta să devină capabil să-și acceseze răspunsurile emoționale primare adaptative la situații.
Astfel, spre exemplu, furia este întărită în caz de violarea drepturilor fundamentale ale
persoanei, iar tristețea este întărită în caz de pierdere a unei persoane dragi.

De asemenea, terapeutul îl ajută pe client să exploreze și să găsească alternative la

modalitatea disfuncțională de a se trata pe sine, modalitate care produce sentimente de
neputință, lipsă de speranță și rușine. Rezultatele urmărite sunt legate de întărirea auto-
reglării emoționale.

Din perspectiva psihoterapiei experiențiale centrate pe emoții, în înțelegerea depresiei putem

pleca de la modul caracteristic prin care clientul trăiește depresia.

Depresia este o stare cronică și focalizată de experiențiere negativă. Oamenii depresivi au

tendința să rumineze mai mult, să-și piardă interesul în lucrurile care anterior le-au provocat
plăcere și să se simtă triști și lipsiți de motivație. Adițional, ei pot experienția patternuri
neregulate de somn, schimbări ale apetitului, concentrare slabă, neastâmpăr extrem și agitație,
gânduri și impulsuri suicidare, precum și sentimente de lipsă de valoare și vină.

Clientul depresiv a pierdut contactul cu emoțiile pozitive, puternice, funcționale, cum sunt
curiozitatea, bucuria, fericirea, iubirea și mulțumirea. De obicei se manifestă auto-punitiv și
sunt critici cu ei înșiși, lipsindu-le abilitatea de a empatiza și de a le păsa de propria persoană.
În același timp, au tendința să se îndepărteze de ceilalți oameni și sunt foarte sensibili la
rejecție și criticism. Tendința lor de retragere și sensitivitatea lor se reflectă negativ la nivelul
relațiilor interpersonale, fapt ce-i face să fie și mai izilați.

Clientul depresiv are tendința să-și amintească preponderent lucrurile negative și să se

raporteze la stimulii negativi din mediu, iar de cele mai multe ori experiențiază lucrurile într-
o manieră globală sau abstractă. Spre exemplu, o persoană depresivă va spune că se simte
rău, dar îi va fi foarte greu să detalieze acest sentiment general. Cel mai izbitor este însă
modul dur în care clientul depresiv răspunde la propria persoană și modul în care cedează în
fața acestui auto-atac. De aceea, depresivul suferă mai puțin din pricina lucrurilor negative pe
care și le spune, și mai mult din pricina modului dur în care sinele săucritic se adresează
sinelui neputincios (slab și doritor de experiențiere).
Modelul proces-experiențial al depresiei se centrează pe vulnerabilitatea sinelui neputincios.
Experiențele timpurii de abuz sau neglijare, sau faptul că individul s-a simțit de multe ori
neînțeles, pot avea darul să-i scadă capacitatea acestuia de a procesa distresul emoțional.
Evenimentele actuale de pierdere sau eșec fac ca schemele emoționale fundamentale ale
sinelui să fie considerate inadecvate, nesigure și demne de vină, permițând dezvoltarea
schemelor secundare reactive sau maladaptative, însoțite de amintiri emoționale relaționate.
Aceste scheme acționează în sensul organizării experienței în termeni de vulnerabilități, reduc
resursele de coping și determină un colaps al selfului, care trăiește sentimente de neputință, se
simite învins, prins în capcană, rușinat, iar rezultatul este depresia. Persoana pierde contactul
cu abilitatea sa de a procesa experiențele emoționale în termeni de forțe și resurse și de a
răspunde în moduri mai pozitive și cu speranță la situațiile și evenimentele curente.
Reziliența este pierdută, iar clientul își experiențiază sinele ca fiind neputincios sau
condamnabil și demn de dispreț, adică slab sau rău.

Principiile generale ale psihoterapiei centrate pe emoții în tratamentul depresiei (Elliott &

all., 2004):
1. A pătrunde și a urma modul în care clientul experiențiază depresia – terapeutul
trebuie să mențină o conectare empatică permanentă cu modul în care clientul
experiențiază lipsa de speranță sau lipsa de valoare. Este foarte important ca acesta să
evite fie să pice în disperare alături de client, fie să încerce să-l convingă să adopte o
atitudine mai optimistă sau mai ”realistă”. A crede în tendințele de creștere ale clientului
nu înseamnă că terapeutul trebuie să-i provoace acestuia experiențele depresive.
2. Exprimarea empatiei, grijii și prezenței – clienții depresivi adesea se simt izolați,
neînțeleși, neiubiți de alte persoane semnificative din viața lor prezentă sau trecută.
Terapeutul trebuie să fie conectat, să respecte și să răspundă la modul particular în care
clientul său trăiește depresia. Această atitudine este de natură nu numai a facilita
dezvoltarea alianței terapeutice, ci este esențială pentru procesul de reglare emoțională.
3. Facilitarea colaborării în sarcinile terapeutice – în terapia cu clienții depresivi acest
lucru se poate obține prin acordul mutual client-terapeut asupra scopurilor terapiei și prin
sarcini în timpul ședințelor relaționate cu depresia. De asemenea, terapeutul utilizează
învățarea experiențială pentru a-l ajuta pe client să identifice sursele depresiei sale și să
înțeleagă modalitățile tipice prin care se tratează pe ei înșiși, care au darul de a întări sau
precipita depresia.
4. Promovarea conștiinței emoționale și a reglării emoționale – terapeutul îl poate
ajuta pe client să devină mai conștient de emoțiile sale și să dezvolte modalități mai
eficiente de reglare emoțională. Clientul este sprijinit să se focalizele pe trăirile sale
interioare, astfel încât să devină mai conștient de modul în care se tratează pe sine însuși și
de cum acest ”tratament” îl face să se simtă. De multe ori clientul are nevoie de ajutor pe
planul exprimării active a emoțiilor sale. În acest caz terapeutul îl sprijină în procesul de
reglare emoțională, pe măsură ce clientul devine conștient de emoțiile lui, le etichetează,
reflectează asupra lor și dezvoltă modalități alternative de a răspunde mediului. Uneori,
această etapă implică ajutarea clientului să dezvolte tehnici de auto-liniștire, pentru a face
față stărilor emoționale copleșitoare și dificile.
5. Facilitarea sarcinilor terapeutice care au ca scop tratamentul sinelui – terapeutul
facilitează îndeplinirea de către client a sarcinilor terapeutice care au ca scop modificarea
modalităților depresive prin care clientul își tratează sinele. Intervenția se centrează pe
sprijinirea clientului să-și regleze lipsa de speranță și să dezvolte modalități alternative de
a se trata pe sine și propria experiență. Această reglare îl ajută să identifice mai multe
resurse în prezent și să fie mai puțin vulnerabil la depresie în viitor. Menținerea focalizării
terapeutice pe cauzele principale ale depresiei și sprijinirea clientului să rezolve sarcini
relaționate cu aceste cauze reprezintă un factor fundamental al succesului psihoterapiei în
depresie.
6. Promovarea dezvoltării personale – terapeutul pune accent pe dezvoltarea personală
a clientului depresiv, care de regulă suferă de stagnare sau blocaj al creșterii, însoțite de un
puternic sentiment de neajutorare și lipsă de speranță. Clientul este sprijinit să se implice
în proiecte de viață importante și să-și proceseze într-o manieră mai diferențiată propriile
emoții. Acest lucru se face prin exerciții experiențiale de dezvoltare personală și prin
sprijinirea clientului să devină conștient de modul în care se blochează pe sine și se auto-
discreditează. Astfel, clientul este încurajat să caute emoții mai asertive, care îi dau putere,
precum și să dezvolte modalități mai auto-protective de a răspunde la propria persoană.