Un pion pe tabla de şah a vieţii 

Florenţa Foca, Georgeta Niculescu

Predeal, 2014 
 Un pion pe tabla de şah a vieţii  
Clienții psihosomatici sunt considerați dificili, cu o atitudine pretețioasă
și solicitantă față de ei și terapeut. Au puține posibilități de
mișcare/alternative în viață, din cauza orientării spre exterior, a
imposibilității de a lupta pentru sine, pentru propriile scopuri. Din
acest motiv pot fi văzuți și pot avea adesea sentimentul unui pion
pe tabla de șah, împins de ceilalți, fără un control asupra vieții lor
emoţionale.
În același timp, stabilesc un contact psihologic golit de orice
încărcătură emoțională, alianța terapeutică este fragilă, ceea ce îi
dau terapeutului sentimentul de neputință, că se lovește de un zid,
că poate fi făcut șah - mat în orice moment.
 Tulburările psihosomatice
Tot mai frecvent în societatea modernă oamenii tind spre a-şi susţine
scopurile, obiectivele, idealurile fără a reflecta la acestea, având
tendinţa de a se concentra pe situaţiile externe, înstrăinându-se de
propriul sistem motivaţional, de ceea ce îşi doresc în mod real.
Tulburarea psihosomatică este cea care ne semnalează
înstrăinarea de sine. Ea ne pune faţă în faţă cu noi înşine. Nu o
putem vindeca decât dacă ne reîmprietenim cu noi înşine, pentru a
debloca un potenţial profund, o parte a noastră nesimbolizată sau
distorsionată.
Lucrarea prezintă particularităţile şi provocările psihoterapiei centrate
pe persoană în lucrul cu aceste cazuri evidenţiind chestiunea
responsivităţii, a distanţei corecte dintre terapeut şi client, respectarea
apărărilor, oferirea unor stimulări specifice pentru a uşura procesul
clientului  şi folosirea focusingului.
 Responsivitatea clientului
Responsivitatea clientului la procesul terapeutic este cel
mai bun indicator pentru recomandare şi prognoză în
PCP.
Cel mai bun criteriu pentru a decide dacă PCP va fi
eficace sau nu pare să fie responsivitatea clientului la
primele interviuri,

dar

terapeutul are responsabilitatea de a modifica procedura

terapeutică în funcţie de abilităţile specifice ale clientului.
 Modelul Psihologic al Tulburării Psihosomatice
R. Sachse, 1995
evitarea autoreflectării
↓
alienare
↓
self-concept incomplet, fragmentar
(diminuarea identității personale)
↓
încredere în sine scăzută,
absența autoestimării propriei valori
↓
insecuritate, anxietate
față de modul de acțiune
↓
Orientare spre exterior
↓
imposibilitatea de a spune “nu”
flexibilitate redusă a autoreglării în situații de stres
strategii de evitare
 
Tulburarea autoreglării
 Clienţii care suferă de tulburări psihosomatice
evită în mod sistematic să lupte şi să se confrunte
cu propriile aspecte negative ( Sachse, 1995)
Procesul terapiei
PRIMUL STADIU AL PROCESULUI
Stadii ale procesului terapeutic
AL DOILEA STADIU AL PROCESULUI
 Etiologie - Incongruenţă
• incongruenţa idealuri - abilităţi;
• discrepanţă între experienţă şi self-concept;
• evaluare negativă a propriilor competenţe;
• persoana se confruntă în mod constant cu aceste
ţinte, cu discrepanţa, cu lipsa competenţei etc.
• scopurile spre care se tinde sunt de o importanţă
vitală, adică sunt ţinte care definesc identitatea
persoanei.
Procesarea experienţei
 Mecanisme de Apărare
• răspunsul organismului la amenințare, cu scopul menținerii
structurii selfului. Acest scop este realizabil prin
distorsionarea perceptuală a experienției din conștiință, într-
un mod care să reducă incongruența dintre experiență și self-
concept sau prin negarea din conștient a unei experiențe,
negând astfel orice amenințare a sinelui
• terapeutul trebuie să “respecte” apărările clientului, ca o
importantă protecție împotriva dezintegrării structurii self-
ului (Rogers)
• strategii de evitare în tulburările psihosomatice (Sachse)
În lucrul cu clienţii aflaţi în primele două stadii ale
procesului se înregistrează un grad foarte redus de succes
în terapie (Rogers)

Individul recunoaşte prea puţin sau deloc fluxul şi refluxul

din el.

Ce putem face ca persoana să perceapă că este primită

astfel încât procesul de exprimării simbolice să înceapă ?
 Intervenția terapeutică
• terapeutul își adaptează abordarea la nevoile clientului

• clientul trebuie întâmpinat în punctul în care se află

• trăsăturile alexitimice devin aspecte ale tulburării, cu o

anumită semnificație în cadrul de referință al persoanei

• dezvoltarea Terapiei centrate pe persoană orientată spre

scop

• focusingul
Modelul procesului psihoterapeutic
Sachse şi Maus (1991)
• Nivelul conţinutului
“Care sunt problemele şi dificultăţile clientului?”
“Care sunt temele (subiectele) centrale în terapie?”

• Nivelul procesării
“În ce mod face faţă clientul acestor probleme?”
“Care este modul în care se abţine de la examinarea
propriilor probleme?”
Modelul procesului psihoterapeutic
Sachse şi Maus (1991)

• Nivelul relaţionării
“Cum îşi stabileşte clientul relaţia cu terapeutul?”
“Clientul stabileşte o relaţie de încredere cu terapeutul?”
 Procesul terapeutic
• Terapeutul trebuie să cerceteze procesul terapeutic în
primul rând la nivelul conţinutului,

• promovează procesele de explicare (descriere)

• asigură transparența modului în care clientul îşi tratează

problemele,

• identifică dacă şi în ce fel clientul îşi tratează în mod

disfuncţional problemele,
 Procesul terapeutic
• Identifică modul în care clientul îşi dezvoltă relaţia cu
terapeutul,

• Identifică niveluri ale percepţiei.

• Terapeutul poate atrage atenţia clientului asupra modului

disfuncţional de procesare.

• Poate interveni asupra motivelor care determină evitarea

şi aşa mai departe.
 Terapia centrată pe persoană
orientată spre scop
• o formă a terapiei centrate pe persoană ce accentuează prelucrarea,
clarificarea și schimbarea schemelor relevante ale clientului;

• scopul central: clarificarea și schimbarea determinanților interni (motive, valori,

ținte ale persoanei, sistemul de convingeri și credințe, evaluări ale propriilor
competențe, resurse) ai experienței și comportamentului problematic;
prelucrarea eficientă - eliminarea incongruențelor și restabilirea autoreglării.

• Terapeutul nu trebuie să înțeleagă doar problemele specifice și determinanții

interni ai clientului, ci și condițiile de început pe care le are clientul când vine in
terapie;

• În funcție de experiența specifică clienții percep și construiesc situațiile într-un

mod specific; ei interpretează situațiile cu ajutorul schemelor specifice, într-o
manieră proprie și prin aceasta semnificare au anumite emoții și acțiuni.
 Specificul intervenției terapeutice
în tulburările psihosomatice

• Intervenția la nivelul procesării

• Strategiile de evitare – punctul central

 Intervenţia terapeutică la nivelul procesării

• cum îşi percepe, urmărește și gestionează clientul un

anumit aspect de conţinut;

• activităţile prin care îşi prelucrează experiența intra-

psihică ;

• activitățile sunt cognitive şi comportamentale.

 Intervenţia terapeutică la nivelul procesării
• atenţia se comută de la semnificaţia experienţei clientului la
activitatea în care el este angajat pentru a experienţa această
semnificaţie;
• răspunsul empatic este ameninţător, îl duce prea aproape de
sentimentele lor;
• identificarea procesului este confruntativă;
• când alternăm răspunsul empatic cu identificarea procesului
contribuim la extinderea conştientizării clientului pe două
planuri;
• lucrul asupra procesului nu se desparte de răspunsul empatic,
mai degrabă apare din acest răspuns și se întoarce la el.
Identificarea procesului
 Aspectul central al procesării
Strategii de evitare:
normalizare
minimalizare
“nu ştiu”
răspunzând întrebărilor
neformulate
 Impactul asupra clienților
al intervenţiei la nivelul procesării
• îi ajută să recunoască ce fac cu ei înşişi;
• crește accesul la trăirile interioare și la o mai mare
diferențiere a lor;
• responsabilizarea cu privire la schimbare;
• devin conștienți de ceea ce era nereflexiv;
• o nouă perspectivă asupra experienței lor;
• îi poate stimula să descopere noi modalități de a lucra cu
propria experiența.
 Focusing cu clienţii psihosomatici
• În folosirea focusingului în timpul terapiei, Gendlin a
ilustrat moduri diferite de a introduce instrucţiunile
focusingului.

• Una dintre ele este să încetineşti felul de a vorbi acum şi

atunci. Este posibil ca şi clientul să facă acelaşi lucru, să
simtă în interior cum se potrivesc cuvintele sau cum nu
se potrivesc şi ce mai există în plus.

• Să găsească un loc liniştit, separat de trăirea neplăcută

şi să lase să vină şi alte trăiri.
 Rezultatele intervenţiei prin focusing

•Modificarea simptomului psihosomatic principal.

•Trăirea corporală a simptomului se schimbă în

semnificaţia simţită la nivel corporal a simptomului.

•O conştientizare nouă, necunoscută, vagă, implicită şi o

conştientizare binecunoscută, sigură, explicită care poate
reduce frica de a merge în lumea interioară.
 Rezultatele intervenţiei prin focusing
• Imaginile şi visele pot fi ca o a treia parte între client și
terapeut la care ambii se pot referi fără a se atinge unul
pe celălalt în mod direct, poate rezulta mai multă
intensitate în relaţia terapeutică.

• Simptomul poate să devină fără de folos uneori chiar să

dispară.
Concluzii
 Bibliografie
• Handbook of Experiential Psychotherapy –
Leslie S. Greenberg, Jeanne C. Watson,
Germain Lietaer (1998)
• Client-Centered and Experiential
Psychotherapy in the Nineties – G. Lietaer, J.
Rombauts, R. van Balen