Sunteți pe pagina 1din 4

Realizați o activitate extrașcolară la care să paticipe elevii împreună părinții lor pe o

temăconsiderată de dvs foarte importantă.

Proiect de activitate extracurriculară

1. Titlul: „5 IUNIE – ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI”


2. Data: 5 iunie 2020
3. Scopul: Însuşirea de cunoştinţe, formarea de abilităţi şi comportamente necesare pentru
menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, astfel încât să prevină problemele de mediu în
viitor.

4. Obiective:
 Identificarea calităţilor mediului înconjurător necesare unei vieţi
sănătoase;
 Cunoaşterea unui ansamblu structurat de informaţii despre mediul
înconjurător ca sistem, despre funcţionalitatea lui şi interacţiunea
oamenilor cu mediul lor de viaţă;
 Dezvoltarea sensibilităţii faţă de mediul înconjurător şi problemele lui;
formarea atitudinii de respect faţă de mediu: starea de sănătate a
fiecăruia (fizică şi mentală) este în strânsă legătură cu caracteristicile
mediului în care trăieşte;
 Implicarea elevilor în acţiuni de protecţia mediului;
 Aplicarea principiilor drepturilor omului în acţiuni de protecţie a
mediului.

5. Public ţintă: elevii claselor V-XII, comunitatea locală.


6. Parteneri: diriginţii, părinţii elevilor şi comunitatea locală.
7. Metode: conversaţia euristică; problematizarea; chestionarul; metoda exemplului personal;
activitatea practică prin care vom arăta că fiecare gest este important, pentru că poate fi urmat,
chiar dacă iniţial este singular în încercarea de a proteja mediul înconjurător.

8. Resurse: afişul publicitar; prezentarea unor situaţii limită cu ajutorul calculatorului folosind
programul Power Point; saci de plastic şi mănuşi de unică folosinţă; fotografii, vederi cu plante şi
animale ameninţate cu dispariţia, coli albe, creioane colorate.

9. Modalităţi de desfăşurare (Activităţi):


 ”Un mediu sănătos, o viață sănătoasă!” – concurs ce cuprinde două secțiuni:

- Secțiunea I – creații artistice;


- Secțiunea a II-a - creații literare;
Data: 5 iunie 2020

Responsabili: Prof Desen si prof Limba și Literatura Română

 ”Omul și mediul înconjurător” – prezentări Power Point realizate de elevi din

clasa VIII-a, a XII-a

Data: 5 iunie 2020

Responsabil: prof. Ecologie

 ”Colțul verde din curtea școlii” – acțiuni de întreținere a spațiilor verzi din
curtea școlii;
Data: 5 – 8 iunie 2020

Responsabil: Prof Educație Tehnologică

 ”Cât de bine ne cunoaștem natura?” – concurs ce conține itemi cu alegere


multiplă;
Data: 5 iunie 2020

Responsabil: Prof Biologie și prof Geografie


„Evaluare (Feed - back):

 Expoziţie foto (realizată în urma drumeţiei);


 Portofoliul cu creațiile literare ale elevilor;
 Expoziție cu creațiile artistice ale elevilor;
 Realizarea unui pliant.

10.Mediatizare: realizarea de fotografii la acţiunea desfăşurată; expunerea unor imagini de la


activitate la panoul „Din activitatea şcolii”; publicarea unor imagini de la activitate în rubrica
„Ştiri din şcoală” în revista şcolii publicarea în revista școlii și în revista locală a celor mai bune
creații literare.

Coordonator proiect: prof. Hutuleac Mariana

5 IUNIE – ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

CONCURS: Cine ştie … câştigă !

Alegeţi varianta corectă (o singură variantă este corectă)!

1. Vieţuitoare supranumită „fântâna deşertului”:


A. cămila; B. cactusul; C. ciulinul; D. lichenii.

2. Cum se numeşte învelişul viu al pământului?


A. litosfera; B. hidrosfera; C. biosfera; D. atmosfera.
3. Mamifer dispărut din fauna ţării noastre:
A. bourul; B. vulturul; C. ghimbirul; D. delfinul.

4. Floarea de colţ trăieşte:


A. în pădure; B. în zone colinare; C. pe stânci muntoase; D. în grădini, prin parcuri.

5. O cale importantă ca resursele naturale să nu fie risipite este:


A. defrişarea; B. reciclarea; C. desecarea; D. supraexploatarea.

6. Unul dintre următoarele animale este ameninţat cu dispariţia:


A. jderul; B. vulpea; C. broasca râioasă; D. capra neagră.

7. Pentru protejarea plantelor/animalelor pe cale de dispariţie s-au creat:


A. parcuri; B. ferme zootehnice; C. rezervaţii naturale; D. grădini botanice.

8. Măcinarea solului şi transferul particulelor sale în alte locuri se numeşte:


A. deşertificare; B. eroziune; C. poluare; D. epurare.

9. Plante care indică gradul de poluare dintr-o regiune:


A. muşchii; B. lichenii; C. ferigile; D. gimnospermele.

10. Deşeuri nedegradabile sunt:


A. resturile vegetale; B. hârtia; C. pungile din plastic; D. gunoiul de grajd.

S-ar putea să vă placă și