Construiți un eseu (1-4 pagini) în care să argumentați, cu ajutorul experienței dvs.

Noţiunea de
comunitate deschisă de învăţare și modul în care se pot forma noi curente de expresie culturală.

Termenul parteneriat este definit ca asocierea a doi sau mai mulţi parteneri, iar în
literatura de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care
două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun.
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul
copilului la nivelul procesului educativ. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi
acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu
actul educaţional. Se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii,
influenţe şi agenţi educaţionali.
Parteneriatul educaţional se realizează între: instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;
agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale
(psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.); membri ai comunităţii cu influenţă asupra
creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai
poliţiei etc.).
Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor şi se referă la
a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare, şi
ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.
Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori: familia, şcoala şi
comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea centrului de interes de pe
cunoştinţe impuse – pe obiective, de pe programe abstracte – pe nevoile curente ale elevului,
astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.
Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului.
Prin caracteristicile ei, poate susţine interesele şcolii. Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a
celor care învaţă“, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării, învăţării
şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii standardelor dorite,
fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile şi comunitatea
îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea
părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a
unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.
Reforma efectivă a învăţământului preuniversitar, ca învăţământ public, se poate realiza
numai în interiorul spaţiului comunitar, ca rezultat al conlucrării şcolii cu mediul social, cultural
şi economic. Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de formare şi
dezvoltare a personalităţii, dus la îndeplinire de echipa didactică. Învăţătorul trebuie să fie
conştient de rolul şi contribuţia sa în formarea comportamentului democratic şi atitudinii
disciplinare a elevilor săi. Şcoala nu poate să rămână izolată, ea trebuie să se integreze şi să
pătrundă în spiritul comunitar, căci comunitatea nu înseamnă altceva decât să fii şi să te simţi în
contact cu ceilalţi.
Învăţarea şcolară pune bazele învăţării pe durata întregii vieţi, astfel cadrele didactice
trebuie să urmărească modelarea copilului în conformitate cu obiectivele societăţii democratice,
în vederea atingerii pe termen lung a idealului educaţional, care constă în dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative.
Cadrele didactice şi părinţii trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta o relaţie de cooperare
în clasă. Centrul acestui parteneriat este copilul. Acest parteneriat între dascăl şi părinţi oferă
copiilor un model asupra felului în care adulţii cooperează pentru a crea un mediu de învăţare
stimulator. Este esenţială implicarea activă a părinţilor încă din primul an de şcoală.
În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor
din grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un
curriculum specific vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai
unei comunităţi, este responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii
copiilor ca viitori adulţi responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.
Învățătorii trebuie să creeze o atmosferă deschisă prin implicarea şi încurajarea
părinţilor: să vină la ore, să-şi împărtăşească interesele şi talentele, să pună întrebări. Pentru ca
învăţătorii să fie cu adevărat deschişi părinţilor, ei trebuie să creadă cu adevărat în beneficiile
prezenţei şi implicării celor din urmă.
Părinţii care vin regulat la şcoală pot aprecia mai realist felul în care copilul se adaptează şcolii.
Copiii îşi văd părinţii într-o altă lumină. Un mare avantaj pentru dascăli este faptul că învaţă mai
multe despre viaţa de familie şi comunitatea copiilor.
Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate, oamenii se
deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire şi se manifestă
comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar să ne asumăm
iniţiativa şi să conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi că toţi avem de
câştigat.