Cap. I.

BAZELE METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO FINANCIARE

1. Scopul şi obiectivele analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode,

tehnici şi procedee care urmareste tratarea informatiilor interne şi externe, in vederea
formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situatia economico-financiară a unei
întreprinderi, identificarea factorilor, cauzelor şi conditiilor care au determinat-o,
precum şi a rezervelor interne de îmbunătățire a acesteia, din punctul de vedere al
utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.
Analiza economico-financiară are un scop ce imbracă
două fafete: - din punct de vedere didactic şi pedagogic, acesta îşi
propune:
O dezvoltarea logicii economice;
o intelegerea şi explicarea fenomenelor si proceselor economice la nivel
microeconomic; din punct de vedere aplicativ are drept scop fundamentarea de planuri,
programe şi strategii pentru creşterea valorii întreprinderii şi satisfacerea participanților
direcți la viața acesteia.
Pentru îndeplinirea acestor scopuri se bazează pe o serie de discipline studiate
anterior (microeconomie, management; statistică, previziune, gestiune financiară,
contabilitate financiară şi de gestiune etc.). Analiza sistematizează aceste cunoştinţe, le
transformă în informatii, care în urma unor concluzii formulate stau la baza construirii planurilor,
programelor şi strategiilor de urmat.
Obiectivele, în sensul larg, derivate din scopul propus se
referă la: studierea proceselor şi fenomenelor economico-
financiare urmărind:
o nivelul, abaterea şi evoluţia acestora,
o identificarea şi explicarea factorilor care le influentează şi a cauzelor care
determină acțiunea acestora;
o diagnosticarea stării
analizate;
o elaborarea măsurilor care se impun pentru îmbunătăţirea activităţii în
domeniul analizat. cercetarea complexă a proceselor şi fenomenelor economico-
financiare în vederea:
o dezvăduirii esenţei fenomenului sau procesului analizat;
o evidenţierii legităților după care funcționează și a implicaţiilor
acestora asupra activității
întreprinderii.
 Trecând la o abordare pragmatică putem considera că analiza economico-
financiară este practic indispensabilă în conducerea şi administrarea unei afaceri, motiv pentru
care ea poate fi considerată un instrument indispensabil pentru managementul intreprinderilor. Intr-un
mod mai concret, obiectivul pe care şi-l propune analiza economico-financiară este legat de
creşterea eficienței întreprinderii, de îmbunătăţirea performantelor întreprinderii.

2. Funcţiile analizei economico-

financiare
Analiza economico-financiară are numeroase funcții, reflctate în
literatura domeniului. Dintre toate acestea ne vom opri doar asupra a trei dintre acestea.
1. instrument al managementului, în acest caz analiza economico-financiară:
- este furnizor de informații pentru procesul decizional la toate nivele ierarhice şi
organizatorice;
fundamentează decizile operationale, tactice şi strategice; calitatea unei decizii este
influenţată în mod hotărâtor de volumul, calitatea, operativitatea şi oportunitatea
informaţiilor furnizate de analiză.

DATE
INFORMAȚII
ANALIZĂ
complete,
veridice operative,
oportune.
pentru procesul decizional

Fig. 1. Analiza economico-financiară şi procesul decizional

2. instrument mobilizare a rezervelor interne: orice resursă antrenată într-un proces are un
anumit
potențial care în procesul utilizării este valorificat într-un anumit grad; în majoritatea cazurilor,
gradul
efectiv de valorificare este inferior potenţialului resurselor; această diferenţă între potenţialul
unei resurse şi gradul efectiv de valorificare al acesteia se numeşte rezervă internă sau
rezervă de potenţial; analiza economico-financiară are misiunea de a identifica aceste
rezerve, de le pune în evidentă şi de
a indica mijloacele prin care ele pot fi mobilizate. 3. instrument de diagnosticare a situatiei
întreprinderii: cunoaşterea si intelegerea stituatiei
 întreprinderii presupune permanenta diagnosticare; diagnosticul se bazează pe analiza
modului de desfăşurare a fenomenului în perioada anterioară şi este baza de fundamentare a
măsurilor privind activitatea viitoare.

3. Tipologia analizei

Cele mai uzuale criterii de clasificare ale analizei economico-financiare sunt: 1. după
raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării
fenomenului se
disting:
analiza retrospectivă (post - factum), presupune studierea unor fenomene care s-au
desfăşurat în trecut, in scopul explicitării lor sub aspectul factorilor şi cauzelor care le-au influentat,
al intensităţii actiunii factorilor şi al implicaţiilor rezultatelor obţinute. Această analiză
serveşte la identificarea factorilor în funcție de intensitatea acţiunii lor, în scopul stimulării
acţiunii factorilor cu efecte pozitive şi generalizării acestora, respectiv al diminuării factorilor
cu actiune negativă; analiza prospectivă (previzională), presupune proiectarea rezultatelor
viitoare, pe baza factorilor de influență. Gradul de siguranță al acestui tip de analiză scade în raport
cu orizontul de timp pentru care se face previziunea, şi de asemenea, în raport cu
gradul de complexitate a
fenomenului analizat. 2. după modul de
urmărire a fenomenului în timp distingem :
- analiza statică, care studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre
elementele şi
factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat : analiza dinamică, care
cercetează fenomenele în schimbarea lor, relevând poziţia acestora într-un şir de momente.
Această analiză scoate în evidență legătura dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor
succeda ale fenomenului, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările
poziționale. 3. după orizontul de timp pe
care se desfăşoară, distingem :
- analiza pe termen scurt, presupune studierea fenomenului pe o perioadă de
timp care merge
până la un an şi serveşte pentru luarea deciziilor de către managementul firmei
pentru conducerea
operativă; - analiza pe termen lung, presupune studierea fenomenului pe o
perioadă de timp cuprinsă între 3
- 5 ani şi serveşte la luarea deciziilor pentru
conducerea strategică. 4. după modul de analiză a corelaţiilor
bilanțiere se disting:
analiza pe orizontală, care cuprinde corelaţiile dintre active şi pasive (mijloace şi
resurse) şi care evidențiază măsura în care activele fixe şi circulante s-au format pe
baza resurselor financiare corespunzătoare din pasiv. Cu ajutorul acestui tip de analiză
se urmăreşte modul de utilizare a resurselor financiare; analiza pe verticală, care
urmăreşte studierea grupelor şi a posturilor din bilanţ prin raportarea elementelor
urmărite fie la total grupă, fie la total activ, respectiv pasiv. Această analiză are
scopul de a aprecia, din punct de vedere calitativ, structura grupelor şi a posturilor
de activ şi
pasiv reflectând astfel strategia adoptată de întreprindere , -
analiza combinată, care îmbină caracteristicile prezentate
anterior.

4. Beneficiarii analizei economico -

financiare

-
Cei interesați în cunoaşterea situaţiei economico-financiare a unei întreprinderi sunt:
managementul întreprinderii, care urmăreşte identificarea unor situaţii de dezechilibru
care ar putea afecta securitatea economico-financiară a întreprinderii; proprietarii
întreprinderii (actionarii) care vor să cunoască evoluţia averii lor şi a
câştigului pe care îl aşteaptă;
băncile cu care întreprinderea este în relatii financiare, care sunt interesate să cunoască
bonitatea acesteia, garantiile pe care le prezintă întreprinderea în recuperarea împrumuturilor
lor acordate, capacitatea întreprinderii de a face fată împrumuturilor contractate; partenerii de
afaceri (clienti sau furnizori) care îşi modifică opțiunile strategice în funcţia de situatia economico-
financiară a întreprinderii cu care colaborează; concurenta este interesată de starea economico -
financiară a unei întreprinderi in vederea consolidării propriei pozitii pe piață; organele
administrative locale şi centrale sunt interesate de situaţia economico - financiară deoarece fiecare
constituie o sursă de venit şi un mijloc de rezolvare a problemelor economico-sociale; sindicatele
urmăresc situația economico-financiară deoarece constituie baza de negociere privind
majorările de salarii şi de încheiere a contractului colectiv de muncă.

5. Noțiuni utilizate în analiza economico - financiară

 La

Desfăşurarea procesului de analiză presupune utilizarea unor noțiuni specifice ca: element,
fenomen, factor, cauze, legături factorial-cauzale. Fenomenele sunt forme exterioare ale realităţii
economice, respectiv acele aspecte, laturi şi legături dintre actele economice care apar şi se
manifestă la suprafața acesteia şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct. Elementele reprezintă părti
componente ale fenomenului (rezultatului) analizat. Factorii reprezintă acele forte motrice care în
anumite condiţii provoacă sau determină un fenomen (rezultat economic). Cauzele sunt cele care
explică direct geneza unui fenomen (rezultat economic).
Intre noțiunea de factor şi cauză este o apropiere din punct de vedere a functiilor de realizare
a fenomenului (rezultatului). Astfel noțiunea de factor se utilizează pentru fenomene noi, complexe, pe când
noţiunea de cauză pentru fenomene primare, simple, care în desfăşurarea analizei nu mai poate fi
descompuse în alţi factori. Legăturile factorial-cauzale sunt forme ale conexiunii sau dependenţei prin care
interacțiunea unor fenomene, sau părți ale lor, generează fie transformarea fenomenului, fie a altor
fenomene.
Dintre noțiunile prezentate un loc aparte il ocupă factorii, deoarece studiul lor explică
schimbările care au loc la nivelul fenomenelor (rezultatelor). Tocmai din această cauză una din sarcinile analizei
o constituie cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora participă la
formarea şi, respectiv modificarea fenomenelor (rezultatelor). Numai în acest fel, la nivelul
întreprinderii, se pot identifica posibilităţile de amplificare a factorilor care au efecte pozitive asupra
activităţii întreprinderii, respectiv eliminarea celor cu efecte negative.
Gruparea factorilor care intervin în analiza unei întreprinderi se face după mai multe criterii,
cele mai importante fiind:
1. după caracterul lor în sistemul legăturilor factorial-cauzale se disting : factori
cantitativi, factori de
structură, factori calitativi: - factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi,
fiind condiția preliminară şi
indispensabilă a acţiunii acestora; factorii de structură se manifestă întotdeauna când
fenomenul analizat este format din mărimi agregate (compuse din mai multe elemente) a
căror elemente componente participă cu intensități
factorii calitativi sunt cei care au aceeaşi natură
specifice la dezvoltarea sa; -
cu fenomenul analizat şi se deosebesc de acesta
doar prin gradul de extensiune; 2. după modul de acţiune asupra
fenomenului distingem : factori cu acţiune directă - sunt cei care îşi
exercită nemijlocit acțiunea asupra fenomenului analizat (factori de gradul 1), respectiv factori cu
acțiune indirectă – care acționează asupra fenomenului prin intermediul altor factori
(factori de gradul
după gradul de agregare vorbim de : factori simpli - sunt cei
2,3,... n); 3.
care nu mai pot fi descompuşi în alți
 factori respectiv factori complecşi - care sunt alcătuiți din mai mulți factori
simpli; 4. după locul de acţiune distingem : factori interni (endogeni) - care
acționează în interiorul
întreprinderii şi au de regulă un caracter determinist respectiv factorii externi
(exogeni) - care provin din mediul ambiant şi au un caracter probabilistic.
6. Metodologia analizei economico-
financiare
Etapele demersului de analiză economico-financiare: 1. Stabilirea domeniului
de analiză; 2. Formularea scopului şi a obiectivelor 3. Alegerea indicatorilor sau
setului de indicatori ce definesc cel mai bine fenomenul analizat;
Culegerea informatiilor şi prelucrarea acestora: - stabilirea nivelului indicatorilor, a
abaterilor şi evolutiei lor, stabilirea bazelor de comparatie:
identificarea factorilor care influentează indicatorul şi a corelatiilor existente între factori şi între
factori şi indicator; identificarea sensului, măsurarea mărimii şi intensității
influentei fiecărui factor asupra indicatorului analizat; explicarea influentei factorilor
asupra indicatorului: - explicarea mecanismului de transmitere a influentei factorilor asupra
indicatorului;
- explicarea cauzelor care modifică factorul respectiv; 6. Diagnosticarea stării analizate
prin selectarea punctelor slabe şi a celor tari; 7. Elaborarea pachetului de măsuri: diminuarea,
eliminarea influenţei punctelor slabe; noi, de
implementare a unor acţiuni noi; de sustinere (menținere, creştere) a influentei
punctelor tari.
Cele mai utilizate metode si tehnici folosite în analiza economico-financiară
sunt: A) diviziunea; B) comparația; D) metoda substituţiilor în lant; C) metoda ratelor
financiare.

6.1. Diviziunea

Descompunerea fenomenului sau procesului cercetat în elemente componente,

cu scopul de a: evidenția structura fenomenului respectiv; contributia (aportul) fiecărui
element la formarea fenomenului analizat; comportamentul specific fiecărui element
component; sensul şi intensitatea în care elementele componente influentează fenomenul analizat
Un fenomen poate fi descompus după mai multe criterii dintre care cele mai des întâlnite sunt:
diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile, ore) are scopul de a
localiza contribuţia diferitelor unități de timp la formarea rezultatului total, de a evidenția
abaterile de la tendinţa generală de manifestare în timp a fenomenului, permițând urmărirea
ritmicității in producerea fenomenului analizat; diviziunea după locul de formare a rezultatelor
(întreprindere, secţie, sector, departament, serviciu, birou, atelier, loc de muncă) are scopul
 de a evidentia gradul de participare a fiecărui loc analizat la obţinerea rezultatului; diviziunea
pe părți sau elemente componente specifice naturii rezultatului asigură cercetarea laturii
esentiale a formării şi dezvoltării acestuia.
Modelul general de reprezentare a diviziunii unui fenomen (F) se prezintă ca o sumă de
elemente (fi; i = 1:n):

F= f1 + f2+ f3 + ...... + fn, iar abaterea

absolută totală (AF) ca sumă algebrică a abaterilor
parțiale :

AF = Safi
i=
1

unde :
Afi este abaterea absolută a elementului fi calculată
cu relaţia : Afi= fii - fio,
unde :

fil - nivelul indicatorului în perioada

curentă; fio- nivelul indicatorului în
perioada de bază.
Sensul şi mărimea contributiei fiecărui element la indicele abaterii variatiei relative (Alf) se
determină prin calcularea indicilor abaterii variatiei relative specifici elementului "i" (Al), prin relatia
de calcul:

AL = fii - fio
x 100
fio
, iar

Alr = Alti
Pentru a măsura şi caracteriza prin diviziune contributia relativă a fiecărui element la
rezultatul total se foloseste indicele greutăţii specifice (gs) calculat cu relatia :

Dacă se doreşte evidenţierea realizării unui anumit nivel de structură se

folosește indicele greutăţii specifice (Igs) care arată de câte ori greutatea specifică (ponderea) efectivă
se abate de la nivelul greutăţii specifice, considerat ca bază:
 Igs =
gs =
gs o

6.2. Comparația

Orice rezultat al activităţii firmei se analizează şi apreciază nu numai ca o

mărime în sine, ci şi în raport cu un criteriu, cu o bază de comparație.
Baza de comparaţie poate fi selecționată dintr-o multitudine de
criterii ca: - rezultatele perioadei (perioadelor) precedente; - nivelul
programat sau planificat (obiectiv) al unor indicatori;
rezultatele altor întreprinderi din acelaşi domeniu de activitate;
rezultatele medii pe ramură; rezultatele unor întreprinderi
similare din alte ţări;
nivelul optim al indicatorului; - normative, standarde, rezultate de
laborator, etc. In cazul folosirii acestei metode trebuie respectate cel puţin
următoarele condiţii :
să fie asigurată omogenitatea datelor supuse comparației (indicatorii comparați să aibă
acelaşi
conținut economic şi aceeaşi metodologie de determinare); - analiza să
se refere la aceeasi perioadă de timp (an, semestru, trimestru, lună, etc.). După
criteriul care stă la bază, se disting mai multe categorii de comparații: -
comparaţii în timp, când se compară fenomenul în diferite momente ale evoluției;
comparații în spațiu, când se compară rezultatele obtinute de întreprinderea
analizată cu rezultatele altei întreprinderi din aceeaşi ramură sau rezultatele obtinute de
două secţii ale aceleaşi întreprinderi; comparații mixte, adică acele comparaţii care se bazează
pe ambele criterii (timp şi spaţiu); comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit, când se
compară rezultatele obținute cu programe, norme, normative, standarde, clauze
contractuale, obiective; comparaţii cu un caracter special, care au loc în determinarea eficientei
unor măsuri sau soluţii
tehnico-economice (compararea variantelor în vederea alegerii celei optime). Pentru a
cuantifica comparatiile vom folosi comparatia în dinamică a fenomenului, deoarece este cel mai
bogat în continut.

1. ABATEREA
ABSOLUTĂ
a) în mărimi absolute (AF) reprezintă diferenta dintre nivelul efectiv şi
cel al bazei de comparație a aceluiaşi fenomen sau rezultat, exprimate în
unitatea de măsură a indicatorului dat. În dinamică, sporul absolut reprezintă
diferența în mărimi absolute dintre nivelul indicatorului din perioada curentă (1) şi
cea de bază (0). Arată în mărimi absolute cu câte unități a sporit (crescut sau
redus) indicatorul în perioada curentă față de cea de bază.
Dacă se calculează pentru două perioade succesive, sporul este cu bază în lanţ, iar din
punct de vedere statistic reprezintă diferenta de ordinul întâi dintre două valori ale unei
serii dinamice:
- cu bază fixă : AF = F,- Fo
- cu baza în lant: AF = F,-FI-1 b) în mărimi relative bl) Indicele de creştere
exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomenului sau rezultatului analizat a crescut sau
a scăzut față de nivelul considerat ca bază. In dinamică arată de câte ori
indicatorul (bază de comparație) din perioada de bază se regăseşte în indicatorul
(comparat) din perioada curentă. Se exprimă sub formă de coeficient sau procentual.
Dacă se calculează pentru două perioade succesive (cazul cel mai relevant), indicele
este cu bază în lant.

- cu bază fixă: lfvo=

Ft

FO

- cu baza în lant: 1 Ft/-1 =

Ft

F1-1
b2) Sporul relativ sau abaterea indicelui este rezultatul comparației care exprimă în
procente abaterea nivelului efectiv de la nivelul de comparare. In dinamică arată
procentual cât reprezintă abaterea indicatorului de la o perioadă la alta faţă de nivelul
indicatorului în perioada de bază. Arată cu cât a sporit procentual indicatorul din
perioada curentă față de cea de bază. Dacă se calculează pentru două perioade
succesive (cazul cel mai relevant), variaţia indicelui este cu bază în lant.
Ft
X10

0 - 100 = 11 - 100
ΔF - cu bază fixă: Al Ft/0= -
Ft - Fo .
Fo

AF - cu baza în lant: AL FUT-1 =

Ft-Ft - 1 Ft - 1

Ft -1 = 1 p-100
100 =
-X100=
 -X100 - 100 = Ft - 1

2. ABATEREA MEDIE a) Modificarea medie absolută a fenomenului (sporul

mediu) are semnificație doar pentru date omogene. Se determină pe baza primului şi
ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în măsuri absolute cu cât a sporit
fenomenul în medie pe un subinterval al intervalului de timp analizat.

{ Fi Fn-Fo
1

b) Indicele mediu al modificării fenomenului are semnificație doar pentru date omogene.
Se determină pe baza primului şi ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în
măsuri relative de câte ori a sporit fenomenul în medie pe un subinterval al intervalului
de timp analizat.

c) Ritmul mediu al modificării fenomenului are semnificatie doar pentru date omogene.
Se determină pe baza primului şi ultimului termen al unei serii cronologice. Arată în
măsuri relative cu cât a sporit fenomenul în medie pe un subinterval al intervalului de
timp analizat.

INDICATORII MEDII a) Nivelul mediu al fenomenului arată valoarea care are probabilitatea cea
mai mare de apariție, fiind o măsură a tendintei centrale, caracterizând cel mai bine
ansamblul fenomenului. Pentru seriile de tip flux (care măsoară nivelul fenomenului pentru o
perioadă) care se pot cumula, se
poate utiliza:
a) Media aritmetică (cronologică)
simplă:
f
1
1

b) Media aritmetică ponderată în funcţie de frecvenţele (pi-probabilităţile) de

apariţie:
 6.3. Metoda substituţiilor în
lant
Acesta metodă se utilizează în cazul legăturilor în care dependenta factorilor se
materializează în relații matematice de produs sau raport astfel încât la variația determinată a
unui factor să corespundă o valoare bine determinată a caracteristicii rezultative. Deci, valoarea
pe care o ia una dintre variabile determină valoarea celeilalte.
Metoda substituţiilor în lanț constă în: - identificarea factorilor care
influentează abaterea fenomenului economic, - stabilirea relaţiilor
cauzale dintre factori şi fenomen; - măsurarea influenţei factorilor,
stabilind sensul şi intensitatea acţiunii lor.
Această metodă implică respectarea următoarelor reguli convenționale, rezultate şi
acceptate de practica şi teoria economică pe baza experimentelor empirice:
- ordonarea factorilor se face în funcţie de criteriul condiționării economice: în factori
cantitativi, factori de structură şi factori calitativi; substituirile se fac
succesiv, întâi factorul cantitativ şi apoi cel calitativ;
un factor substituit se menține la nivelul curent în operaţiile ulterioare; -
ultimul factor care se substituie, este cel de natură calitativă.

6.4. Metoda ratelor financiare

Ratele reprezintă un raport procentual între două mărimi comparabile din punct de
vedere logico economic, fiind utilizate foarte frecvent în analiza financiară.
Principiul de bază al construirii ratelor este că valoarea informaţională a lor este mult
mai mare decât a indicatorilor judecati separaţi şi permite totodată o mai bună comparabilitate în
timp şi spațiu.
O rată are sens doar atunci când reuneşte elemente asociabile din punct de
vedere economie, şi când aceste elemente, acționând împreună, reflectă un fenomen.
După conţinutul lor ratele pot fi de multe tipuri: a) rate de structură, reflectând
ponderea pe care un element economic il detine într-un alt element
nic mai cuprinzător și de aceeaşi natură (activ, pasiv, venit, cheltuieli); b) ratele
de echilibru, care exprimă echilibrul financiar ce se realizează între resurse şi utilizări; c)
rate de gestiune, care reflectă o modalitate sau durată de transformare a unui element de activ
sau
pasiv în lichidități, fie o durată medie a devenirii exigibile a unei plăți sau
încasări; d) ratele de randament, care reflectă eficiența utilizării unor categorii
de resurse.
Necesitatea utilizării ratelor decurge din nevoia de standardizare. Întreprinderile
diferă între ele atât din punctul de vedere al dimensiunii, al volumului afacerilor, al spatiului de
 actiune, cat şi am

punctul de vedere al organizării concrete a afacerilor. Astfel apare nevoia ca

cel puțin pentru întreprinderile aparținând aceluiaşi sector să se poată emite judecăți
de valoare pe baza unor indicatori.
In practică, deşi pot fi construite o varietate de rate, trebuie
găsite acele rate care reflectă cel mai fidel fenomenul analizat.