UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte

Programul de studii: ISTORIE

Anul de studiu: II, Sem.2

Anul universitar: 2019-2020

Nume: Mitroi

Prenume: Lucia Maria

Examen la Istoria Contemporană Universală

1. Tratatul de la Trianon ( 04 iunie 1920) – cu Ungaria

Ungaria revenea într-un cadru restrâns ( 93.000 km ² și 8 milioane de locuitori).

Ungaria ceda : - Slovacia și Ucraina Subcarpatică către Cehoslovacia (stat nou constituit);
recunoștea unirea Transilvaniei cu România ( inclusiv 2/3 din Banat, ½ din Crișana și 1/3 din
Maramureșul istoric); Vojvodina (treimea vestică a Banatului și zonele Baĉka și Baranija),
Croația propriu-zisă și Slavonia reveneau Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Ungaria plătea
despăgubiri de război și avea restricții militare ( limitarea efectivelor armatei la maximum
30.000).

2. Represiunea politică și evoluțiile economico-sociale în principalele regimuri totalitare

europene interbelice.

Regimul sovietic (bolșevic/comunist)

Rusia țaristă rămânea la începutul secolului al XX-lea, o țară înapoiată față de Occident,
subminată de o cruntă polarizare socială, dar și de antaginosme naționale și religioase, acutizate în
anii Primului Război Mondial. De agravarea acestor probleme și contradicții a profitat Partidul
Bolșevic (comunist) din Rusia. La conducerea acestui partid se afla Vladimir Ilici Ulianov,
cunoscut sub pseudonimul Lenin. Bolșevicii reprezentau facțiunea majoritară în cadrul Partidului
Social Democrat al Muncitorilor din Rusia.

După revoltele musulmanilor din Asia Centrală, din anul 1916, a izbucnit revoluția
"burghezo-democrată", la Petrograd - în februarie 1917, țarul Nicolae al II-lea a fost silit să
abdice și a fost arestat. Rusia s-a declarat republică democrată și federativă, sub guvernarea lui
Aleksandr Kerenski.

În procesul preluării puterii de către bolșevici, există două momente cheie, anume asaltul
aupra Palatului de Iarnă din Petrograd, 25 octombrie/7 noiembrie 1917, respective dizolvarea
Parlamentului, la 5/18 ianuarie 1918. Prin lovitura de la 25 octombrie/7 noiembrie, bolșevicii au
preluat puterea executive în Rusia. Din acest moment, s-a impus denumirea de Rusia Sovietică.

Între anii 1918-1921, teritoriul devine teatrul unui sângeros război civil, în care intervin și
Marile Puteri capitaliste. Bolșevicii îsi propun sovietizarea întregii Europe, vizând în primul rând
Germania, Austria și Ungaria.

Împotriva adversarilor politici este instituită "teroarea roșie". Bolșevicii luptă împotriva
"albilor" (ruși anti-bolșevici), dar și a polonezilor, a forțelor intervenționiste ale Antantei, a unor
forțe naționaliste și separatiste din teritoriile ne-rusești. În acest context, își începe activitatea o
poliție politică secretă înființată la 5 decembrie 1917 sub numele de CEKA, condusă de către
polonezul Felix Dzerjinski. În încercarea de extindere a revoluției bolșevice în Europa, în
perioada 2-5 martie 1919, are loc congresul de constituire a Internaționalei a III-a Comuniste
(COMINTERN).

Războiul civil s-a încheiat cu recâștigarea teritoriului fostului Imperiu, exceptând

Finlanda, Țările Baltice, Basarabia, jumătatea vestică a Bielorusiei, unele regiuni poloneze și
ucrainiene, precum și zonele Kars și Ardahan din Caucaz, lăsate Turciei kemaliste.

Puterea industrială a URSS-ului a crescut substanțial, aceasta ocupând în anul 1939, locul
3 în lume din acest punct de vedere.

Ca structură socială, în anul 1928, populația sovietică activă includea 74,9% țărani și
meșteșugari individuali, 12,4% muncitori industriali, 5,2% intelectuali și funcționari, 4,6%
comercianți și țărani înstăriți și 2,9 % țărani și meșteșugari cooperatiști.

În anul 1939, ponderea țăranilor și meșteșugarilor cooperatiști atinsese 47,2%, a

muncitorilor industriali ajunsese la 33,7%, a intelectualilor și funcționarilor crescuse la 16,5%,
comercianții și țărani înstăriți fuseseră lichidați ca pătură socială, iar ponderea țăranilor și a
meșteșugarilor individuali se redusese la 2,6% .

În anul 1939, populația Uniunii Sovietice era de 170 milioane de locuitori, dintre care o
treime locuiau la orașe, iar dintre aceștia, mai mult de jumătate, se mutaseră recent de la sat la
oraș, îngroșând rândurile forței de muncă industriale. Muncitorul industrial de origine țărănească
ajunge să reprezinte baza socială a regimului.

Regimul fascist italian

Povara Primului Război Mondial se dovedise una prea mare pentru statul italian și armata
acestuia, care a înregistrat peste 600.000 de morți. Beneficiile obținute în urma Tratatelor de Pace
de la Paris (1919 - 1920) au fost considerate derizorii de către mulți oameni politici, dar și simpli
cetățeni italieni. Această stare de spirit avea să dea naștere revizionismului italian. Primii ani
interbelici au consemnat numeroase greve și alte convulsii economico-sociale.

În luna martie 1919, la Milano sunt înființate așa-numitele "fascii de luptă", sub
conducerea lui Mussolini. La 15 aprilie 1919, detașamente fasciste atacă redacția ziarului
socialist Avanti. La alegerile din luna noiembrie 1919, gruparea fascistă nu obține decât câteva
mii de voturi, însă, ulterior se remarcă prin acțiuni violente contra socialiștilor, retorica
naționalistă și lansarea termenului de totalitarism.
 În anul 1925, guvernul fascist lansează "Bătălia grâului", în scopul câștigării
independenței în materie agricolă. În același an, producția industrială depășește nivelul antebelic,
cunoscând o creștere cu 25% față de anul anterior. Comparativ cu 1924, producția de oțel crește
cu 55%, iar cea de energie electrică era mai mare cu 34%; șomajul scade la circa 100.000 de
persoane.

În anii următori, este acordată o importanță mai mare infrastructurii, fiind inițiată
construcția primelor autostrăzi italiene. În luna aprilie 1927, este adoptată Carta Muncii, care
reglementează așa-numitul sistem economico-social corporatist, specific regimului fascist italian.

Toate problemele economice majore (producție, muncă, planificare, salarii, concedieri)

erau încredințate unor organizații nou-create, numite Corporații, în care intrau, la paritate,
reprezentanți ai patronatului și, respectiv, ai sindicatelor fasciste. Corporațiile erau constituite pe
ramuri industriale și coordonate la scară națională. Interzicerea grevelor a fost dublată de
adoptarea unor măsuri sociale.

Regimul nazist german

Înfrângerile catastrofale din vara și toamna anului 1918, urmate de ieșirea din război a
statelor aliate Germaniei, au avut ca efect izbucnirea revvoluției de la Berlin (09 noiembrie 1918).
Kaiser-ul Willhem al II-lea a abdicat , iar aceasta a fost proclamată Republica, iar la 11 noiembrie
noul guvern a încheiat armistițiul. În primele luni ale anului 1919, sub impresia Revoluției
Bolșevice din Rusia, în Germania au loc o serie de mișcări spartakiste, la Berlin, în luna ianuarie
și martie, respectiv în Bavaria, în luna aprilie.

Regimul nazist a recurs la confiscări decât în cazuri excepționale. Ca urmare a politicilor

economice, numărul șomerilor a scăzut de la 6,1 milioane în luna februarie 1933, la 1,2 milioane
în anul 1936, ulterior ajungându-se la lichidarea șomajului.

S-a acordat o mare importanță construcției de autostrăzi, fiind construiți până în anul 1939,
2900 de km de autostradă, care se adaugă celor 200 de km deja existenți în 1938. Au mai fost
construiți încă 800 de km în primii doi ani de război.

În 1937 s-a început fabricarea automobilului Volkswagen, destinat muncitorului german

obișnuit.

În domeniul comerțului exterior, statul a impus firmelor patriculare limitarea profiturilor,

astfel încât statele din centrul și sud-estul Europei să fie interesate de comerțul cu Germania.
Ponderea Germaniei a crescut substanțial în comerțul exterior al tuturor acestor satate.