Baze generale ale kinetoterapiei – Curs 5

Cito-scheletul este un set de structuri care determina de fapt organizarea sarcomerilor

atat inauntrul si cat si inafara sa. Aceasta structura realizeaza practic suportul pentru
interactiunea proteinelor contractile. Dpdv anatomo-functional, muschii se catalogheaza in:
muschi tonici de tip I in general extensori si muschi fazici de tip II in general muschi flexori.
MUSCHII TONICI – sunt in general proximali (cresc pe radacina membrului),
antigravitationali, sar o articulatie, au tendoane late, travaliul lor este putin intens, se
contracta lent si obosesc greu.
MUSCHII FAZICI – sunt muschi superficiali, sar 2 articulatii, au tendoane lungi,
realizeaza contractii rapide si obosesc usor.
Aceasta impartire este de fapt relativa pentru ca nu exista muschi exclusiv fazici sau
exclusiv tonici. Mai corect ar fi sa vorbim despre raspunsul sau contractii fazice sau tonice in
componenta muschilor existand predominant fibre musculare fazice (fibre albe) si fibre
musculare tonice (fibre rosii). S-a constatat ca in muschii flexori (vast extern, gemenii,
semimembranosul, muschii posturali) domina fibrele rosii, in timp ce in extensori (vast
intern, solear, semitendinos etc) domina fibrele albe.

Fibrele albe – sunt sarace in mioglobina, mitocondrii, enzime oxidative. Rezervele de ATP
(principala sursa energetica a celulei) sunt reduse. Vascularizatia este mai saraca. Stimulul
nervos provine de la motoneuronul ALFA (mare), determina contractii rapide, fazice
deoarece aceste fibre au o singura sinapsa neuromusculara care determina potentiale de
actiune care se propaga in toata fibra musculara. O astfel de contractie cere o mare cheltuiala
energetica, motiv pentru care fibra oboseste repede.

Fibrele rosii – sunt bogate in mioglobina, mitocondrii si ATP. Au o retea de capilare

vasculare ampla. Activitatea lor tonica este datorata motoneuronului alfa (mic) din coarnele
anterioare ale maduvei. Aceste fibre au mai multe sinapse neuromusculare care nu determina
insa potentiale de actiune propagate. Raspunsul tonic este de intensitate redusa, dar de lunga
durata, cere un consum energetic mic si de aceea fibrele rosii obosesc greu. BURKE si
colaboratorii luand in considerare mai multi parametri functionali ai fibrelor musculare,
respectiv: forta maxima, rapiditatea contractiei, rezistenta la oboseala, capacitatile
enzimatice oxidative si glicolitice si activitatea ATP-azei actino-miozinice, deci BURKE si
colaboratorii exista 4 tipuri de fibre ale unitatilor motorii:
A. Fibrele lente - tipul I - au timp de contractie lung, forta maxima redusa, rezistenta la
oboseala mare, sunt bogate in enzime oxidative, dar sarace in elemente glicolitice si in
activitatea ATP-azica.
B. Fibre rapide si rezistente la oboseala tipul IIa – au timpi de contractie rapizi, isi
conserva forta chiar dupa multe contractii, sunt bogate in enzime atat glicolitice cat si
oxidative, sunt bogate in activitatea ATP-azica.
C. Fibrele ce obosesc rapid tipul IIb – au ritm de contractie rapid, au forta foarte mare,
dar nu pot sa mentina aceste caracteristici decat pentru cateva contractii dupa care
trebuie sa se odihneasca. Au activitate glicolitica si ATP-azica intense, dar capacitate
oxidativa slaba.
D. Fibrele intermediare tipul IIc – au contractie rapida, o mentin un timp oarecare desi
in contractiile repetitive nu genereaza forta mare. Aceasta a 4-a categorie este mai rar

1
 reprezentata, deci fibrele sunt putine si au un comportament nu prea clar printre
celelalte tipuri.
S-a dovedit faptul ca aceste proprietati ale fibrelor musculare care le diferentiaza sunt in
dependenta directa cu lanturile grele de miozina. Aceste lanturi grele de miozina se prezinta
sub cel putin 9 varietati. Practic, fibrele se impart in 2 tipuri principale I si II, iar acest al II-
lea tip principal poate fi considerat a avea 3 subtipuri: IIa,b,c. Persoanele sedentare, copiii au
cca 44-55% fibre de tipul I. Sportivii de performanta isi dezvolta fibrele musculare in
corelatie cu timpul de sport practicat. Sporturile care impun rezistenta crescuta, dezvolta un
procent mai mare de fibre de tip I. In timp ce la sporturile care necesita un efort mare intr-un
timp scurt se dezvolta predominant fibrele de tip II. (vezi alergatorii de viteza). Evident ca
nivelul performantei sportive, performantei fizice depinde de mai multe elemente nu doar de
tipul fibrei predominant reprezentata in anumiti muschi (depinde si de datele fiziologice,
biochimice, neuorologice si psihologice ale subiectului).

REPARAREA MUSCHIULUI – forta muschiului este data de calitatea si cantitatea

materialului contractil, deci de calitatea fibrei musculare. In vreme ce rezistenta muschiului
la rupere este data de scheletul fibros. Practic se afirma ca muschiul nu este capabil sa se
regenereze, de fapt lucrurile sunt putin diferentiate: in leziunile difuze la care nu se intrerupe
fibra musculara, regenerarea este regulata. Leziunile usoare ale fibrelor musculare care
determina doar intreruperi mici se vindeca prin cicatrici conjunctive mici nesemnificative
pentru functia muschiului. Leziunile severe cu intreruperi mari care realizeaza adevarate
diastazisuri musculare se repara prin invadare de cicatrice interstitiala, cicatrice care ia
aspect “de tendon intermediar”. In aceasta situatie, functia musculara este afectata si ramane
pericolul unei noi rupturi. Exista situatii in care se poate constata o reala regenerare a fibrei
musculare, o astfel de regenerare numita regenerare mioblastica nu este insa posibila decat
prin conservarea membranei bazale. Ceea ce din pacate se intampla RAR. Pentru a se
realiza regenerarea mioblastica este nevoie sa se intruneasca si alte conditii si anume:
 In primul rand este necesara o foarte buna vascularizatie in zona pentru a se asigura un
aport crescut de oxigen.
 In al doilea rand trebuie sa existe o buna reinervatie pentru a asigura maturarea
fibrelor musculare si pentru diferentierea in fibre lente sau rapide.
 In al 3-lea rand trebuie sa se exercite o tractiune longitudinala pentru orientarea
fibrelor de colagen si a noilor fibre musculare.
Celulele mioblastice care prolifereaza dupa lezarea muschiului se aliniaza si fuzioneaza
formand o celula polinucleara mare numita MIOTUBUL – care evolueaza reformand fibrele
musculare, striate cu miofibrile centrale. In afara de cicatrizarea musculara in muschiul lezat
are loc si o cicatrizare conjunctiva, fibroblastii sintetizand diverse tipuri de fibre de colagen.
Astfel, se reface tesutul conjunctiv muscular, dar ia nastere si cicatricea conjunctiva intra-
musculara care inlocuieste tesutul muscular propriu-zis daca acesta nu s-a refacut.
Problema esentiala ca si la os o constituie durata imobilizarii si reluarea mobilizarii.
Exagerarea atat de-o parte cat si de cealalalta afecteaza cicatrizarea.

RAPORTUL DINTRE PATOLOGIA MUSCHIULUI SI KINETOTERAPIE – muschiul

chiar mai mult decat articulatia reprezinta obiectivul central al kinetoterapiei absolut in
toate starile patologice care afecteaza aparatul locomotor indiferent de cauza (post-
traumatica, reumatologica, neurologica s.a).
2
 Un domeniu de interes il reprezinta antrenamentul la efort. Evident, prin intermediul
activitatii musculare, antrenamentul la efort facand practic parte din orice program de
kinetoterapie. In primul rand in bolile cardio-vasculare si bronho-pulmonare ca si in
programele profilactice ale sedentarismului, ale stresului, ale starilor nevrotice s.a. Din al 2-
lea punct de vedere, muschiul reprezinta principalul obiectiv pentru sportivii de performanta,
pentru sportive in general. Exista insa si conditii in care afectiuni ale muschiului au
contraindicatie pentru exercitiu fizic, cum ar fi spre exemplu unele miopatii. In orice caz, in
functie de particularitatile pentru care se aplica programul kinetic exista obiective precise ale
kinetoterapiei care se adreseaza muschiului si exista metodologii specifice pentru atingerea
acestor obiective.

NERVUL – de fapt, vom discuta despre celula nervoasa si terminatiile sale.

Celula nervoasa - in sistemul nervos exista 2 tipuri de celule: neuronii si nevroglia.

Celulele nevrogliei sunt de 9 ori mai multe decat neuronii. Cu toate ca nevroglia este atat de
bogat reprezentata, functiile sale in sistemul nervos sunt mai putin cunoscute pentru neuroni,
ar fi urmatoarele: ele sunt in mare parte banuite prin elemente banuite si mai putin dovedite.
In primul rand, se pare ca nevroglia realizeaza repararea si structurarea neuronilor
dupa lezarea acestora.
In al 2-lea rand, reprezinta un suport protectiv pentru neuroni
In al 3-lea rand, asista mielinizarea prin 2 tipuri de celuluri: OLIGOTENDROCITELE
din sistemul nervos central si celulele SCHWANN in nervul periferic.
In al 4-lea rand asigura fagocitarea neuronilor legati prin nicroglia care prolifereaza in
jurul acestor neuroni, capata caractere de macroface si “curata” teritoriul.
In al 5-lea rand intervin in metabolismul sistemului nervos prin modularea transferului
ionic la nivelul membranelor a neurotransmitatorilor si a metabolitilor necesari pentru
o functie neuronala normala.

Neuronul – este elementul functional specific al sistemului nervos, desi poate avea
morfologii diferite, are 3 functii comune:
 De receptie a informatiei;
 De evaluare a informatiei cu analiza oportunitatii transmiterii informatiei mai departe;
 De transmitere a unui semnal de iesire.

Neuronii populeaza creierul (neuronul central) si maduva spinarii. (neuronul “periferic”).

In medie, exista 100 de miliarde de neuroni centrali si de 10 pana la 50 de ori mai multe
celule gliale. In maduva exista 13,5 milioane de neuroni. Celulele neuronale sau neuronii
formeaza ceea ce noi numim “substanta cenusie sau substanta gri” a creierului si a
maduvei. La nivelul creierului, aceasta substanta cenusie reprezinta doar 40% din masa
creierului, ceea ce inseamna ca in majoritate 60%, masa cerebrala este lipsita de neuroni. In
schimb, substanta cenusie a creierului consuma 94% din oxigenul total al creierului in timp
ce substanta alba doar 6%.
Un neuron are intre 1.000 si 10.000 de sinapse prin care intra in legatura cu alti neuroni
ca si cu fibre musculare. Diametrul unui neuron este variabil, intre 4 si 100 de microni, in
medie 10 microni, iar ca lungime diferentele sunt si mai mari daca o luam in calcul si
prelungirile sale.

3
 Neuronul nu se regenereaza in timpul vietii si dispar o data cu varsta, practic exista o rata
de distructie neuronala, zilnica dependenta de mai multi factori. Actualmente aceasta teorie
pare sa nu mai fie in totalitate adevarata, deoarece in anumite structuri ale creierului pot
aparea celule neuronale noi.
Structural, neuronul are 4 zone distincte si anume:
1. Soma\corpul
2. Dendritele
3. Axonul
4. Terminalul presinaptic.

SOMA\CORPUL CELULAR – Este format din membrana celulara care se mai numeste si
AXOLEMA, nuclei, organite celulare comune, dar si organite proprii cum ar fi corpusculii
NISSL.

DENDRITELE – Sunt prelungiri ale somei prin intermediul carora neuronii intra in contact
si actiune unul cu altul. Dendritele sunt multiple.

AXONUL\FIBRA NERVOASA – Este o structura tubulara care porneste din celula, dintr-o
zona mai dilatata numita hil (asa numitul hil axonic). Axonul este conductorul prin care trece
influxul nervos de la celula nervoasa spre periferie. Acest influx nervos este de fapt
potentialul de actiune sau semnalul electric transmis de neuron. Axonul da pe parcursul
traseului sau numeroase ramuri care se numesc colaterale si terminal, axonul se ramifica
intr-un numar variabil de terminatii. Axonul este unic. In functie de prezenta sau absenta
invelisului de mielina la nivelul axonului, fibrele nervoase se impart in: fibre mielinizate si
fibre nemielinizate. Mielina este produsa de celulele SCHWANN. Un axon mielinizat este
format de continuarea membrane celulare axolema si din cilindrax (este format din
axoplasma care contine neurofilamente, neurotuburi si organite). Teaca de mielina acopera
cilindraxul si este intrerupta din loc in loc de niste strangulatii. Aceste strangulatii se numesc
NODURI RANVIER. Celulele SCHWANN bordeaza cilindraxul. Axonul nemielinizat care
se mai numeste fibra REMACK este acoperit de o teaca de mielina dar foarte subtire.