2.

PROCEDEUL SPATE
2. A Descrierea tehnicii miscarilor membrelor inferioare (picioare)

Mişcarea picioarelor

În procedeul spate, mişcările de picioare - loviturile au un mecanism biomecanic foarte asemănător

celor din procedeul craul. Ele asigură înălţarea sportivului, facilitând trecerea umerilor peste apă. De
asemenea, menţin echilibrul şi aliniamentul lateral, corectând deplasările în plan orizontal produse de
mişcările alternative ale braţelor.

În general, se recomandă conservarea forţei propulsive a picioarelor, obţinută doar prin lovituri
foarte puternice, pentru sprintul final în cursa de 100 m şi partea a doua a probei de 200 m.

Acţiunile motrice se realizează în plan vertical, numindu-se şi “mişcări de forfecare”. Ele sunt iniţiate
din articulaţiile coxofemurale şi se execută alternativ, în două faze:

a) ascendentă este iniţiată când călcâiul s-a scufundat mai mult decât şezuta.

Prin flexia şoldului, coapsa este deplasată în sus, iar apa este presată pe această direcţie cu faţa
dorsală a piciorului. Prin flexia genunchiului, determinată pasiv de presiunea apei, gamba este mai
“coborâtă” decât coapsa.

Mişcarea de biciuire a apei, iniţiată la nivelul şoldului, continuă cu extinderea energică a genunchiului
şi se finalizează când membrul inferior este poziţionat imediat sub nivelul apei. Vârfurile picioarelor
pot “sparge” nivelul apei, sau se pot situa sub oglinda ei;

b) descendentă sau pregătitoare se realizează prin extensia articulaţiei coxofemurale. Această

mişcare este facilitată de atracţia gravitaţională şi asigură doar anihilarea inerţiei mişcării
ascendente.

Când câlcâiul se situează din nou sub nivelul şezutei se iniţiază un nou ciclu de mişcare.

Din punct de vedere biomecanic, fazei ascendente a mişcării de picioare spate îi corespunde faza
descendentă a mişcării de picioare craul. Deosebirea majoră între aceste structuri motrice este că la
spate, în faza ascendentă, genunchiul este mai flexat decât la craul, în faza descendentă.

Amplitudinea mişcărilor variază între 20 şi 30 cm, fiind influenţată de constituţia înotătorului, de

forţa braţelor şi de ritmul loviturilor.

Gleznele sunt relaxate şi în uşoară inversie (vârfuri adduse – călcâie abduse) pe durata ambelor faze.

Este accentuată faza ascendentă.

Greşeli:

a) în faza ascendentă

-hiperflexia genunchiului – gamba este coborâtă aproape la verticală, determinând o creştere a

rezistenţei de formă, prin deranjarea curenţilor paraleli adiţionali;

- flexia gleznei - limitează suprafaţa de presiune pe apă;

- flexia exagerată a şoldului – genunchiul iese din apă; se realizează “mişcări de pedalare”;

b) în faza descendentă

-menţinerea gleznei în extensie – şodurile şi trunchiul sunt ridicate prin contraforţă şi strică
aliniamentul orizontal;

c) pe mişcarea în ansamblu

- execuţie la o adâncime prea mare;

-mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică;

-mişcări neregulate;

- acţiuni iniţiate din genunchi - se depărtează doar gambele în plan sagital, iar eficienţa scade
simţitor;

- membre inferioare extinse din genunchi – încordare inutilă a musculaturii;

În general, toate aceste greşeli produc o creştere substanţială a rezistenţei hidrodinamice (frontală,
de frecare şi turbionară), iar mişcările se realizează cu un consum energetic ridicat.

Ca şi la craul, în vederea unei execuţii corecte, se sugerează înotătorului să lovească o minge.

2.B Coordonarea bratelor cu respiratia si coordonarea brate-picioare

Coordonarea picioarelor:Când un picior atinge punctul cel mai înalt al bătăii, celălalt este în poziţia
cea mai adâncă. Există însă o scurtă suprapunere a fazelor ascendente, care favorizează biciuirea
apei.

Coordonarea braţelor: Un braţ pătrunde în apă, când celălalt finalizează mişcarea în jos, cu rol de
înălţare şi facilitare a rulării corpului în ax.

Astfel, este posibil ca un braţ să aplice forţă propulsivă imediat ce celălalt a încetat presiunea pe apă
sub coapsă.

Coordonarea braţe-picioare: Sunt executate şase bătăi la un ciclu de braţe. Fiecărei vâsliri îi
corespund trei lovituri.

Greşeli:

- mişcări mai puţin frecvente de picioare – se schimbă dezavantajos poziţia corpului spre verticală;

-mişcări sacadate ale braţelor – determină lipsa cursivităţii, a posibilităţii de cuplare şi combinare
eficientă a fragmentelor de mişcare.

Coordonarea braţelor cu respiraţia Deşi pentru a respira nu sunt probleme deosebite, gura fiind
menţinută permanent peste nivelul apei, precizăm că momentul favorabil pentru inspiraţie este
revenirea unui braţ, iar pentru expiraţie – revenirea celuilalt. Se inspiră pe gură o cantitate medie de
aer.