Lupta duhovnicească

Imnografia Postului Mare este mai explicită decât oricare alta în învățătura filocalică a luptei
duhovnicești.

Luni, în prima zi a postului, stihira lui Teodor de după a treia catismă de la utrenie cântă (de
două ori):

Prea cinstitul Post să-l începem cu bucurie, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale
lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt:
 strălucirea dragostei,
 fulgerul rugăciunii,
 sfințenia curăției,
 tăria bărbăției.
Ca să ajungem luminați la sfânta Înviere cea de a treia zi, care luminează lumea cu
nestricăciunea.

Tot la utrenie, la tricântarea lui Iosif, cântarea I (stihira a 2-a):

Iată vremea pocăinței, iată ziua mântuirii, intrarea Postului;

Suflete, priveghează și intrările poftelor închide-le, către Domnul uitându-te.

Pentru că (tot acolo, stihira a 4-a):

Însumi eu, păcatului m-am făcut rob.

Însumi eu, mi-am deschis ușa poftelor.

Aprinderea poftelor întunecă vederea sufletului (stihira întâi, cântarea a 8-a). Beția patimilor
întunecă și orbește sufletul (stihira a 3-a, cânt. 8). De aceea, stihira a doua (cânt.8) îndeamnă:

Sațiul poftelor urând, smeritul meu suflet,

hrănește-te cu dulceața virtuților
și te îndulcește mai mult cu desfătarea Postului,
abătându-te de la amărăciunea dulceților
și (așa) viază în veci.

Îndulcirea cu plăcerile poftelor, aduce după sine focul ispitelor (stihira lui Teodor de la
stihoavna vecerniei de luni seara), iar întinăciunile care urmează sunt spălate de ploile sau
râurile de lacrimi ale pocăinței (stihirile 1 și 2 de la aceeași vecernie).

Urmează Canonul sf. Andrei Criteanul, care explică în cântarea a doua de luni seara ce
consecințe are primirea „poftele iubitoare de plăcere” (sau „ de dezmierdare”):
 aduce în noi „urâțenia patimilor” și așa ne strică „frumusețea minții” (stihira a 4-a)
 pătează haina trupului și întinează podoaba cea după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu (stihira a 6-a)
 întunecă frumusețea sufletului și mintea o face țărână (stihira a 7-a)
 rupe veșmântul cel dintâi, țesut de Ziditorul din început și mă lasă gol (stihira a 8-a)
  mă îmbracă în haină ruptă, țesută de șarpele cu sfatul (stihira a 9-a)

Așa că sfântul imnograf constată:

Mintea s-a rănit, trupul s-a moleșit, duhul bolește; cuvântul a slăbit, viața s-a omorât,
sfârșitul este la ușă. Ce vei face? (cântarea a 9-a, stihira întâi)

Și:

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura nu este băgată în seamă

întru tine; Profeții au slăbit și tot cuvântul celui drept. Și rănile tale, o, suflete, s-au
înmulțit, nefiind doctor care să te vindece. (cânt. a 9-a, stihira a 3-a).

De-a lungul canonului său, sf. Andrei Criteanul aduce în fața sufletului rănit de „pornirile cele
iubitoare de desfătări” (canon, joi, cânt. a 2-a, stihira a 3-a) pilde din toată Scriptura, veche și
nouă, care îi arată pe cei drepți și pe cei nedrepți, chipuri ale luptei duhovnicești.

Aceste pilde ale luptei duhovnicești sunt explicitări concrete ale sfintelor porunci ale lui
Hristos despre care vorbește stihira lui Teodor cu care se deschide Postul Mare:
 tăria curajului, a bărbăției în lupta duhovnicească
 sfințenia curăției (lacrimile pocăinței)
 fulgerul rugăciunii, care alungă poftele cele cu sila supărătoare (canon, joi, cânt. a 7-
a, prima stihiră a cuvioasei Maria Egipteanca)
 strălucirea dragostei.

Pr. Iulian Nistea