Evaluarea victimologie

Corfonenco Valeria 204 AS

Sarcinii :
1. Determinaţi factorii sociali și psihologici ai abuzului asupra copilului.
A. Factorii sociali:
 apartinenţa familiei la un grup minoritar, dezavantajat din punct de vedere
social, antrenează insecuritate, frustrare şi stres, acasta conducînd la izolarea
socială a familiei şi la apariţia unor comportamente abuzive.
 nivelul redus de trai al majorităţii familiilor şi şomajul. Familiile paupere,
în care unul sau ambii părinţi nu au un statut profesional, prezintă un risc
crescut de abuz datorită stresului asociat sărăciei: nivel scăzut de
şcolarizare, deprinderi inadecvate de administrare a bugetului familiei,
probleme de comunicare în cuplu.
 sărăcia, şomajul şi apartenenţa familiei la un grup minoritar sunt factori
ce determină perpetuarea modelelor familiale alternative de tipul:
 familii monoparentale materne sau paterne ce apar în urma
divorţului/decesului unuia dintre părinţi. Principalele probleme ce
apar în aceaste familii şi afectează dezvoltarea copilului şi determină
apariţia comportamentelor abuzive sunt următoarele: dificultăţi
financiare care pot conduce la transferări de rol către copil, în sensul
că acesta poate fi obligat să obţină venituri prin diferite activităţi
 familii reconstituite, în care unul sau ambii părinţi au mai fost
căsătoriţi şi au copii din legături anterioare. În aceste familii, părinţii
vitregi au de obicei un comportament hiperautoritar, frecvent abuziv
şi violent faţă de copiii vitregi.

B. Factorii psihologici:
Părinţii au avut tulburări de ataşament în copilărie, devenind adulţi
anxioşi.
Unul sau ambii părinţi au preluat în mod inconştient modul familial
socializator de tip abuziv;
Părinţi ce aparţin tipuri de personalitate lipsit de autocontrol,
dominaţi de impulsivitate/agresivitate;
Părinţi cu diferite forme de psihopatie, ei aparţinînd în mod special
categoriei personalităţilor antisociale;
Părinţii sunt personalităţi rigide, lipsite de căldură şi empatie faţă de
copil;
 Părinţii sunt imaturi efectiv, dezvoltă mecanisme de dependenţă faţă
de partenerul conjugal, neglijînd trebuinţele/dorinţele copilului;
Părinţii au fost supuşi unor stresuri multiple (conflicte maritale,
divorţ);

2. Descrieţi etapele şi scopurile traficului cu fiinţe umane

Etapele şi scopurile traficului cu fiinţe umane
1. Recrutarea este prima etapă a procesului de trafic, indispensabilă
pentru realizarea celorlalte două. Recrutarea: ca modalitate alternativă prin care
are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea
obţinerii de profit; atragerea persoanelor prin selecţionare într-o anumită
activitate determinată de scopurile stipulate în art.165 CP RM. La recrutare nu are
importanţă împrejurările în care a avut loc recrutarea: în locurile de odihnă, prin
reţele neconvenţionale, prin oferirea locurilor de muncă sau studii, prin
încheierea unei căsătorii fictive etc. Una dintre tehnicile de racolare este răpirea,
dar mai des întîlnită este tehnica amăgirii totale sau parţiale a victimei, fie în
legătură cu natura „muncii” pe care o va presta, fie în legătură cu diferitele
condiţii financiare sau de muncă, fie în legătură cu toate aceste detalii la un loc.
2. Transportarea: este deplasarea persoanelor traficate peste frontiera de stat
a Republicii Moldova sau în interiorul Republicii Moldova în vederea folosirii lor
în scopurile prevăzute în art.165 CP RM.
Transportul este organizat de cele mai multe ori de recrutor și se face pe
trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare,
astfel încît victima să nu aibă timp să se răzgîndească.
3. Vînzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt
transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători. Aspectul
fizic și vîrsta sunt cele care fixează prețul de vînzare, dar depinde și de numărul
vînzărilor de la momentul recrutării la cel al destinației de exploatare. Abia acum,
după ce au fost sechestrate, victimele conștientizează pericolul. Din păcate, seria
vînzărilor va continua.
4. Sechestrarea și exploatarea
Ajunse la destinație, victimele sunt abuzate fizic și verbal, izolate pentru o
perioadă mai lungă de timp. Amenințate și abuzate, victimele sunt supuse unor
tratamente inumane și exploatate în regim de sclavie. De cele mai multe ori
victimele realizează că au fost vîndute abia în momentul în care sunt sechestrate
și exploatate. Această etapă este caracterizată prin:
sechestrarea în locuri bine izolate, închise;
lipsa totală a posibilităților de comunicare (li se rețin actele de identitate,
telefoanele mobile, alte bunuri),
tratamentul violent: viol comis de una sau mai multe persoane, maltratare,
amențare, mergînd în unele cazuri pînă la omor.
Revînzarea este o altă etapă a procesului de trafic. Victimele intră de obicei într-
un ciclu al falselor datorii. Ce care le cumpără pretind că trebuie să-și recupereze
banii din “munca’’ lor. Victimei i se cere să plătească înapoi sume exagerate,
pretinzîndu-se că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte mult. La aceste
sume se adaugă dobînzi exorbante și cumulative, chirii la suprapreț pentru cazare,
costurile pentru reclama serviciilor prestate și pentru transport. Se ajunge la un fel
de sume care cresc permanent și devin pur și simplu imposibil de achitat. În
majoritatea cazurilor, în momentul în care victima a reușit să-și plătească
“datoria’’, urmează o revînzare către alt “patron’’ care, la rîndul său, vrea să-și
recupereze suma plătită.
5. Evadarea presupune eliberarea victimelor de sub controlul traficanților și se
face în conjucturi favorabile, cu ajutorul unor clienți sau al poliției, prin
organizarea de razii. Victimelor se pot adresa ambasadelor sau consulatelor din
țara respectivă. De teamă, de cele mai multe ori victimele nu apelează la ajutorul
acestor instituții.
6. Repatrierea se realizează cu sprijinul IOM (International Oraganization for
Migration), cu sprijinul ambasadelor/consulatelor care se ocupă de formalitățile
de repatriere. Victimelor li se eliberează un pașaport consular și documente de
călătorie. Primirea în țară se face de către echipa de asistență a OIM sau ai unor
ONG-uri care oferă servicii de asistență a victimelor traficului de persoane.
Victimele sunt integrate imediat în programe de asistență și consiliere

3. Analizaţi formele violenţei împotriva persoanelor în vârstă.

Tipurile de abuz ( familial şi instituţional) la care pot fi supuse persoanele în
vîrstă:
 abuzul fizic – constrîngeri fizice, pălmuitul, bătăi, neacordarea îngrijirilor
personale; de obicei, persoana vîrstnică este o persoană care poate fi victima
abuzului fizic din cauza capacităţii fizice reduse, a unor economii mai mult
sau mai puţin mari. De asemenea, mulţi vîrstnici sunt înşelaţi de persoane
“binevoitoare” cărora le donează casa în schimbul unor zile liniştite, dar
ulterior ajung în stradă sau, cu puţin noroc, într-o instituţie;
 abuzul psihologic (emoţional)– nerespectarea demnităţii persoanei
vărstnice, marginalizare şi excludere socială, ignorarea drepturilor şi
libertăţilor persoanei, atacuri verbale, ameninţarea cu moartea, bătaia, cu
luarea banilor sau averii, izolarea, inducerea stării de frică, discriminare pe
criteriul vîrstei. El poate produce o stare permanentă de anxietate, spaimă,
climat emoţional ce poate avea efecte cumulate suprapuse peste o patologie
caracteristică vîrstnicilor;
 abuzul medical – condiţii precare de asistenţă şi îngrijire, discriminare la
internare pe motiv de vîrstă, tratament sau îngrijire insuficientă/inadecvată,
sedarea vîrstnicului;
 abuzul material – furtul sau folosirea neadecvată a banilor sau a altor
obiecte personale ale bătrînilor, determinarea persoanei vîrstnice de a ceda
bunuri, locuinţa, alte valori în schimbul promosiunii de a i se acorda
îngrijire;
 violarea drepturilor – internarea fără acordul acestuia într-un spital, azil,
ospiciu;
 neglijarea – apare atît în familie, cît şi în mediul instituţionalizat şi poate fi
involuntară – vîrstnicul este lăsat fără ajutor, singur, izolat, privat de
alimente, apă, îngrijire, igienă .
 Neglijarea poate fi:
 emoţională – înseamnă că persoanele care interacţionează cu vîrstnicul nu
sunt capabile să se angajeze într-o relaţie afectivă, să empatizeze cu acesta,
sunt indisponibile în a le asculta necazurile, suferinţele;
 fizică – gîndindu-ne la neglijarea fizică în comparaţie cu abuzul fizic, dacă
în situaţia de abuz mai pot rămîne supravieţuitori care să plîngă, să
protesteze, în cazul neglijenţei, ea poate fi fatală ( decedează din cauza lipsei
suportului alimentar şi financiar);
 juridică – poate viza, de exemplu, lipsa unui suport legislativ adecvat care să
pună la adăpost toate categoriile de vîrstnici .

4. Relaţionaţi despre reabilitarea și (re)integrarea victimelor traficului.

Procesul de reabilitare a victimei are scopul de a reabilita victima prin
stabilirea unui tratament în conformitate cu nevoile persoanei. La această
etapă este necesară colaborarea strânsă cu specialiștii medicali.Tola această
etapă, victim lucează cu avocatul pentru consigliere juridică și începe
demersurile pentru un eventual process penal împotriva traficantului.
Pe de altă parte, procesul de reintegrare a victimei are scopul de a ajuta
persoana abuzată să se întoarcă la o viață normal. Procesul începe prin
evaluarea riscului la care poate fi expusă victima prin reîntoarcerea în
familie și comunitate. Victima beneficiază de mai multe tipuri de
consiliere, precum: consilierea socială pentru accesarea unor drepturi și
ajutoare sociale, consilierea pentru orientarea școlară, vocațională sau
profesională precum și sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă sau
o locuință sunt cele mai importante acțiuni ale acestei etape.
5. Descrieți regulile respectate de psihoterapeuți în lucrul cu victimele.
 Pentru o bună practică de lucru cu victmile traficului, specialiștii se
conduc după un șir de reguli obligatorii:
a) Să creadă că vindecarea este posibilă. Pentru a lucra cu victimele unor
abuzuri grave (abuzul sexual de minori, de exemplu), trebuie să existe
convingerea că aceste persoane se pot vindeca. Păstraţi imaginea clienţilor
dumneavoastră ca supravieţuitori puternici, ca persoane capabile să-şi creeze
o viaţă fericită, satisfăcătoare.
b) Să fie pregătiţi să asiste la mari dureri. Lucrul cu clienţii abuzaţi cere să fii
martorul unor dureri profunde. În timp, fiecare trebuie să-şi dezvolte
propriul mod de a nu se lăsa atins de această suferinţă.
c) Fiecare să fie pregătit să creadă incredibilul. Lucrul cu victimele pune faţă
în faţă cele mai ciudate şi mai perverse lucruri pe care oamenii şi le fac unii
altora. Mulţi supravieţuitori au trăit într-o izolare teribilă, crezînd că
secretele lor erau prea îngrozitoare pentru a putea fi supuse. De aceea este
obligatorie dispoziţia necondiţionată spre ascultare – să asculte şi să creadă
ce e mai rău, oricît de tulburător ar fi.
d) Fiecare să-şi examineze atitudinile. Lucrul în cazul abuzului sexual de
minori forţează consilierul să înfrunte propriile concepţii despre aceasta,
filosofia personală despre religie, atutudinea faţă de bine şi rău. Pentru a fi
eficient, trebuie să clarifice propria perspectivă pentru a nu fi influenţat de
părerile clientului.
e) Victima este expertul în propria vindecare. Cînd o persoană este abuzată, îi
este luată toată puterea. Este esenţial să nu se repete acest lucru. Clientul
este expertul în propria vindecare. Trebuie întrebat ce îi este util şi ce nu,
trebuie încurajat să ia decizii.
f) Nevoile victimei trebuie validate. Supravieţuitorii sunt în general destul de
hotărîţi asupra nevoilor lor. Dacă nu îi pot fi satisfăcute nevoile, cel puţin să
fie recunoscute ca fiind valide. De pildă: „Ştiu că ai nevoie să discuţi cu o
femeie acum. Nu pot fi femeie, dar voi încerca să te ascult cît de bine pot şi,
dacă tu crezi că vrei să schimbi consilierul, te voi ajuta să găseşti o femeie
care să te ajute”.
g) Preferinţa clientului faţă de un anumit sex. Adesea, supravieţuitorii simt
nevoia să lucreze cu femei, alteori cer un bărbat consilier. Nevoia aceasta
este validă şi nu trebuie criticaţi pentru alegerea făcută.

6. Descrieţi măsurile de prevenire victimologică generală şi individuală.

Prevenirea victimologică generală cuprinde relevarea factorilor victimogeni;
elaborarea şi utilizarea măsurilor orientate spre minimalizarea, neutralizarea şi
înlăturarea factorilor respectivi.
Prevenirea victimologică individuală include identificarea persoanelor care se
caracterizează printr-o vulnerabilitate victimală sporită şi promovarea unor măsuri
de protecţie sau autoprotecţie a acestora; resocializarea şi reintegrarea socială a
victimelor infracţiunilor în scopul reducerii victimizărilor repetate.
 7. Explicați noțiunile de victimitate și vulnerabilitate victimală.Descrieţi
procesul de victimizare. Nivelul de victimizare
Victimitate cuprinde acele însuşiri, trăsături, capacităţi, roluri jucate în societate
etc., care predispun persoana de a deveni victimă.
Vulnerabilitate victimală înseamnă gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni
victimă.
Procesul de victimizare, numit simplu victimizarea este procesul de transformare a
unei persoane sau a unei comunităţi umane în victimă a infracţiunii; este rezultatul
total al infracţiunii comise.
Nivelul de victimizare sau rata victimizării reprezintă numărul de victime existent
la un moment dat pe un anumit teritoriu, raportat la numărul de populaţie de pe
teritoriul respectiv şi calculat la un anumit număr de persoane.

8. Descrieţi modelele violenţei domestice.

Modele ale violenţei domestice
Modelul psihiatric, care prezumă ca factori principali ai iniţierii violenţei (şi nu
neapărat al celei reactive) tulburările psihice şi emoţionale, personalitatea
dizarmonică, consumul de alcool şi droguri.
Modelul resurselor- prezumă că indivizii recurg la violență atunci cînd, dorind
autoritatea și dominanța, nu are resurse oficiale.Un tată care vrea să-și impună cu
orice preț dominanța în familie, dar este șomer sau are o slujbă de mic prestigiu și
salariul, nu are școală și nici înalte abilități intelectuale și comunicaționale va
recurge la violență.

Modelul situațiilor sociale- Persită două seturi de variabile:

 1.presiunile structurale(venituri mici, șomaj, boală etc.);
 2.normele culturale transcrise în zicale, cum ar fi „bătaia e ruptă
din rai”, „cruță bățul și răsfață copilul”.
Teoria învăţării sociale – consideră că orice comportament este determinat de
combinaţia unor modele şi presiuni pozitive şi negative. Agresorul învaţă modelele
de conduită agresivă în copilărie şi foloseşte, la rîndul său, forţa pentru a-şi impune
controlul şi dominaţia asupra victimei.
Modelul patriarhal/autoritar, reclamat în special de mişcarea feministă, scoate în
evidenţă, că prin tradiţie bărbatul era considerat stăpînul casei, iar comportamentul
discreţionar, inclusiv prin agresarea fizică a celorlalţi membri ai familiei, era de la
sine înţeles.
 9. Relaţionaţi despre metodele de asistenţă şi profilaxie a
comportamentelor suicidare.
Psihiatrul poate interveni în două situații clinice ale suicidului:
În faza presuicidară și după o tentativă de suicid.
Măsuri de ajutor în faza presuicidară :
a nu se lăsa pacientul suicidar singur;
de apreciat dacă tentativă este plănuită sau impulsivă;
de tratat în ambulator pacienţii cu depresie severă doar dacă sunt
supravegheati de familie;
 de luat în serios ideile de sinucidere;

Măsuri de ajutor dupa o tentativa de suicid:

Îngrijire medicală:
• hemostaza;
• respiraţie artificială;
• spălătura gastrică (în cazul utilizării substanţelor toxice);
• administrarea cu oxigen (intoxicaţia cu dioxid de carbon).
Examenul psihiatric:
• aprecierea riscului de repetare;
• precizarea diagnosticului psihotic;
• descoperirea motivaţiilor care au contribuit la suicid;
• depistarea factorilor sociali.
Psihoterapia:
■ insuflarea dorinţei de vindecare;
■ insuflarea deciziei de colaborare;
■ crearea unei atmosfere de securitate;
■ oferirea înţelegerii şi acceptării;
■ oferirea unei relaţii terapeutice.
Prevenirea suicidului în timpul internării poate fi:
a) Profilaxia pasivă - înlăturarea mijloacelor care ar putea servi la suicid;
fixarea plaselor metalice la ferestrele situate la etaj; plasarea bolnavului în cameră
împreună cu alţi pacienţi.
b) Profilaxia activă - supravegherea permanentă a bolnavilor cu risc crescut de
suicid; contactul afectiv dintre depresiv şi medic.

10.Prezentaţi modalităţile de intervenţie în violenţa domestică. Elucidați

principiile de bază în intervenţie și tipurile de servicii.
Intervenţia în violenţa domestică presupune un plan cu două tipuri de
obiective precise:
 de scurtă durată - necesare pentru ieşirea din criză (consiliere, în cazurile
urgente cînd victima se află în pericol de moarte - fie din cauza abuzului
soţului, sau tentative de suicid ca reacţie a victimei la actele violente);
  de lungă durată - urmăresc reabilitarea profundă (începe de la înlăturarea
cauzei pînă la rezolvarea cazului integral).
Principii de bază în intervenţie:
a) Să nu provocăm durere în plus persoanei care ne solicită sprijinul. Femeile
victime care ajung în serviciile medicale sau de protecţie socială întîmpină
adesea, la cei chemaţi să le vină în sprijin, o atitudine critică, de judecare şi
blamare, de refuz de a vedea situaţia reală în care se află; această atitudine,
indiferent de acţiunea care se realizează şi care poate fi benefică, este
dureroasă pentru femeia victimă.
b) Să găsim strategii de intervenţie care să fortifice victima şi să determine
schimbări sociale pozitive în viaţa acesteia, văzute pe termen lung, dar în
acord cu satisfacerea nevoilor ei imediate. În orice fel de intervenţie,
acţiunea profesionistului trebuie să se realizeze împreună cu victima, şi nu
pentru ea. Ea, victima, este cea care trebuie să-şi recîştige puterea de a-şi
gira viaţa, de a decide pentru sine.
Tipurile de servicii:
Servicii de sprijin (suport) sunt reţele de sprijin care se constituie în jurul femeii
victime pentru a o asista în procesul de reabilitare. Aceste servicii sunt de durată,
permanente şi în ele sunt implicate persoane disponibile pentru nevoile victimei.
Ceea ce ţine de formă, alcătuirea şi funcţionarea serviciilor, acestea sunt foarte
variate, implicînd atît vecini, cît şi familia întreagă.
Serviciile de caritate vor funcţiona alături de unele servicii de reabilitare într-o
societate lipsită de servicii de prevenţie, sprijin adoptat situaţiei, dar şi într-o
comunitate unde tendinţa de a-i ajuta pe cei suferinzi este evidentă.) Aceste
servicii au la bază compasiunea umană, empatia şi dorinţa de a veni în ajutor.
Serviciile de prevenire. Aceste servicii pot fi numite servicii de intervenţie, dar ele
vizează de obicei informarea opiniei publice cu scop de a demonstra adevăratele
cauze şi consecinţe a violenţei domestice.
Servicii de reabilitare vizează în special sănătatea fizică şi mentală, capacităţile
de adaptare scăzute distorsionate şi aspectele de dezinserţie socială ale victimei.
Ţinta acţiunilor de reabilitare este în primul rînd femeia victimă, dar, şi în egală
măsură, trebuie să fie luaţi în considerare copiii din aceste familii precum şi
agresorul.