Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Referat
Copii cu tulburări de învăţare

A elaborat :Corfonenco Valeria

Profesor:Cearneavschi Viorica

Chișinău 2020

Cuprins
1. INTRODUCERE...............................................................................................................................3
2. Definiţii propuse de autori................................................................................................................4
2.1 Forme si cauze ale dificultatilor de învăţare................................................................................4
3. Diagnosticarea diferenţială a dificultăţilor de învăţare..................................................................5
4. Intervenţia în cazul dificultăţilor de învăţare..................................................................................6
5. Prevenirea dificultăţilor de învăţare................................................................................................8
5.1 Particularitati psiho-pedagogice ale copiilor cu dificultati de invatar...........................................9
6. Strategii pentru eficientizarea predarii la clasele cu copii cu dificultății de învățare..................9
Bibliografie:..............................................................................................................................................10

1. INTRODUCERE
 ,,Școala cea mai bună e
aceea în care înveți,înainte de toate,a învăța,,
(N.Iorga)

Problematica dificultăţilor de învăţare a existat dintotdeauna, însă studierea aprofundată a

acestei problematici s-a accentuat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizându-se
prin disocierea domeniului dificultăţilor de învăţare de domeniul educaţiei speciale. Dacă până
în anii ’60 dificultăţile de învăţare erau asociate termenului de deficienţă de intelect sau
disabilitate intelectuală, începând cu anii 1962- 1963, termenul propus pentru a desemna o
realitate diferită faţă de deficienţa de intelect a fost cel de disabilitate de învăţare . Diferenţa
propusă de noul termen a fost una de natură cantitativă, sugerând ideea că disabilitatea de
învăţare surprinde doar un aspect sau un singur set de aspecte disfuncţionale în procesarea
neuropsihologică. Literatura de specialitate actuală introduce o diferenţiere mai nuanţată,
calitativă propunând termenul dificultate de învăţare în locul celui de disabilitate: „O disabilitate
este, în esenţa ei, structural funcţională şi, de regulă, prealabilă unei dificultăţi. O dificultate
este, de cele mai multe ori, o consecinţă în plan performanţial a unei disabilităţi, dar ea poate
apărea şi din multe alte cauze şi motive conjuncturale, incidentale, aleatorii” [Ungureanu, 1998
p.2]. Această interpretare a deschis contextul unei suprapuneri posibile între conceptul de
dificultăţi de învăţare şi cel de eşec şcolar. Ieşirea din acest impas teoretic s-a realizat printr-o
diferenţiere între dificultăţile de învăţare induse şi dificultăţile de învăţare propriu-zise
[Ungureanu, 1998, Vrăjmaş, 2007]. Dificultăţile de învăţare induse sunt dificultăţi provocate de
modul în care se învaţă (absenţa unor tehnici de învăţare eficientă, lipsa de eficienţă şcolară,
absenteism) sau de mediul în care se învaţă (deficienţe de predare, suprasolicitare şcolară),
generând randament scăzut, performanţe sub limita potenţialului deţinut. Dificultăţile de
învăţare propriu-zise au un caracter structural-funcţional, fiind consecinţa unei deficienţe de
natură organică, constitutivă. În acest mod, domeniul dificultăţilor de învăţare a fost delimitat de
domeniul eşecului şcolar

3
 2. Definiţii propuse de autori
Samuel Kirk (1962): „O dificultate de învăţare se referă la o întârziere, o tulburare, o
dezvoltare încetinită în plan emoţional sau comportamental. Ea nu este însă rezultatul întârzierii
mentale, al deficienţelor senzoriale sau al factorilor culturali şi instrucţionali”[D. Ungureanu,
1998 p.5].

Bateman (1965): „Copiii ce prezintă dificultăţi de învăţare sunt aceia care manifestă o
discrepanţă educativă semnificativă între potenţialul lor intelectual estimat şi nivelul actual de
performanţă, discrepanţă asociabilă cu tulburări bazice în procesele de învăţare care pot fi sau
nu conectate cu disfuncţii demonstrabile ale sistemului nervos central, dar care nu sunt
consecinţa întârzierii mintale generalizate, carenţelor culturale sau educative, al tulburărilor
emoţionale severe sau al unor deficienţe senzoriale” [D. Ungureanu, 1998,p.5].

După cum se poate observa, definiţiile au adăugat din ce în ce mai multă profunzime şi
acurateţe înţelegerii domeniului dificultăţilor de învăţare, renunţând la aspectele generalizante şi
adăugând elemente mai discriminative, cu un caracter operaţional. S-a creat, astfel, cadrul în
care copiii care manifestă aceste disfuncţii să poată fi identificaţi în mod corect şi să poată
beneficia de intervenţiile educative adaptate nevoilor lor de învăţare.

2.1Cauze ale dificultatilor de învăţare

Semnificaţia sintagmei dificultăţi de învăţare este prezentă (în plan teoretic) adesea
contradictoriu şi confuz, ca atare legătura cu practica este destul de dificilă.

Conceptul de dificultăţi de învăţare este cunoscut mai ales ca dificultăţi şcolare şi anume ca
„dificultăţi care le întâmpină unii elevi în asimilarea cunoştinţelor, în formarea competenţelor”
[Mircea Stefan,2006,p.90]. De obicei, dificultăţile de învăţare apar de timpuriu, în însuşirea
cititului ,a scrisului şi duc la manifestări de anxietate, neâncredere în sine, pierderea motivaţiei
învăţării.

a. Care sunt cauzele dificultăţilor de învăţare?

Dificultăţile de învăţare au un caracter intern, cauzele situându-se la nivelul unor disfuncţii ale
sistemului nervos central. Aceste disfuncţii se traduc în alterarea proceselor de achiziţie şi
procesare a informaţiilor.

b. Cum se manifestă dificultăţile de învăţare?

Prin dificultăţi semnificative în achiziţia şi utilizarea unuia sau a mai multora dintre următoarele
funcţii instrumentale: - auz fonematic; - pronunţia sunetelor; - citit; - scris; - raţionament sau
abilităţi matematice.

c. Când se manifestă dificultăţile de învăţare?

În ciuda faptului că dificultăţile de învăţare sunt asociate cu şcoala, ele apar încă din copilăria
timpurie şi se manifestă pe parcursul întregii vieţi.

3. Diagnosticarea diferenţială a dificultăţilor de învăţare

 Cum pot fi diagnosticate şi evaluate dificultăţile de învăţare?

Deşi la baza dificultăţilor de învăţare stau disfuncţii ale sistemului nervos, este posibil ca
examinarea medicală neurologică să evidenţieze sau nu astfel de disfuncţii. De aceea se
consideră că elementele esenţiale în diagnosticarea dificultăţilor de învăţare sunt obţinute prin
intermediul evaluărilor de natură psihologică, educaţională sau prin evaluarea limbajului.

 Cum pot fi diferenţiate dificultăţile de învăţare de eşecul şcolar? Dar de

deficienţa de intelect?
 Diagnosticarea corectă a dificultăţilor de învăţare presupune activarea unor precauţii
pentru a nu fi confundate cu alte tulburări specifice care afectează capacitatea de învăţare.
Diagnosticul diferenţial al dificultăţilor de învăţare se aplică pentru următoarele tulburări
[D.Ungureanu 1998,p.12]:
 deficienţa mentală uşoară se caracterizează prin coeficient de inteligenţă aflat în mod
constant sub limita normală, în timp ce în cazul dificultăţilor de învăţare acesta este
normal sau uneori peste medie;
 problemele atitudinal-caracteriale reflectă o atitudine deficitară a copilului faţă de muncă
şi activitate în general, în timp ce dificultăţile de învăţare nu corelează cu acest tip de
atitudine, din contră, unii copii cu dificultăţi de învăţare se dovedesc foarte sârguincioşi,
perseverenţi, dar în ciuda eforturilor făcute, performanţele lor rămân slabe;

Tabelul de mai jos prezintă, într-o manieră sintetică, diferenţele propuse de D. Ungureanu
[1998,p.34 ], posibilităţile de a diferenţia dificultăţile de învăţare de eşecul şcolar. Pentru a
răspunde întrebării formulate la începutul acestei secvenţe, am adăugat deficienţa de intelect
astfel încât cititorul să poată beneficia de câteva repere concrete în diagnosticul diferenţial al
dificultăţilor de învăţare.

Tabelul 4. Diagnostic diferenţial al dificultăţilor de învăţare

5
 Criteriu de Dificultăți de învățare Eșec școlar Deficiența de
diferențe intelec
Disfuncţie cerebrală minimă leziune Personalitate Insuficienţă globală ce
cerebrală minimă cauze necunoscute inadaptată vizează întreaga
Diagnosticare
personalitate
Cronologie De la începutul şcolarizării şi În orice moment şi De la începutul vieţii şi
permanent temporar permanent
Atenție Scăzută din deficit neuropsihic Scăzută prin tensiune Scăzută din deficit
emoţională neuropsihic
Intelegență Normală, uneori uşor scăzută, uneori (Cel puţin) normală Sub cea normală
peste medie
Psiho- Deficienţe (Cel puţin) normală Deficienţe

motricitate
Evoluție Cronică, lineară, eventual agravantă Variabilă, sinuoasă, în Lentă, cu stagnare la un
în lipsa stimulării principiu redresantă anumit nivel, chiar dacă
este stimulat

Domeniul dificultăţilor de învăţare se delimitează de cel al altor disfuncţii şcolare, acoperind o

arie specifică de problematici şi solicitând intervenţii educative specifice. Modelul propus în
cadrul următorului capitol creează cadrul în care dificultăţile de învăţare pot fi înţelese şi
abordate conform caracterului unic în care se pot manifesta la copii.

4. Intervenţia în cazul dificultăţilor de învăţare

a) Cine poate ajuta o persoană cu dificultăţi de învăţare?

Persoanele cu dificultăţi de învăţare pot primi sprijin educativ atât din partea unui personal
specializat (medici, logopezi, psihologi, psihopedagogi, pedagogi), cât şi din partea cadrelor
didactice, prin intermediul unui curriculum adaptat sau a părinţilor implicaţi în educarea eficientă
a propriilor copii. Trebuie subliniată, însă, nevoia evidentă de intervenţie specializată, prin
programe individualizate.

b) Ce se poate schimba în cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare?

Având în vedere caracterul etiologic intern al dificultăţilor de învăţare, dificultăţile de învăţare

pot fi remediate, în sensul obţinerii unor performanţe similare sau apropiate elevilor care nu
manifestă dificultăţi de învăţare. Însă modul de învăţare, strategiile utilizate în cadrul învăţării
vor fi diferite la aceşti copii. În acest sens sunt frecvent manifestate opinii conform cărora
„dificultăţile de învăţare nu se vindecă”, intervenţia specializată însemnând o instrumentare
eficientă pentru a obţine performanţe.

c) Cum se poate produce schimbarea în cazul dificultăţilor de învăţare?

Întrucât există numeroase abordări ale dificultăţilor de învăţare, nu ne propunem în cadrul acestei
lucrări să trecem în revistă lista acestora. Educaţia cognitivă este una dintre aceste abordări
pentru care optăm şi care propune ca modalitate de acţiune asupra funcţionării cognitive
„acţiunea, medierea şi metacogniţia” [Ghergut, 2000,p.43]. Sunt sintetizate, astfel, abordarea
activă specifică modelului constructivist de tip piagetian, perspectiva medierii sociale propuse de
Vâgotski şi Bruner şi „învăţarea învăţării” dezvoltate în modelele propuse de Sternberg şi
Feuerstein. Aşa cum se poate observa, acţiunea de schimbare nu se petrece într-un mediu
specializat, ci este accesibilă în perimetrul obişnuit al şcolii. Învăţarea şcolară poate reprezenta
un cadru eficient de schimbare în cazul dificultăţilor de învăţare [Gherguţ, 2005 p.54]. Cu atât
mai mult cu cât programele educaţionale incluzive oferă pârghii importante la nivelul integrării
sociale a elevului.

d) Care este riscul nedescoperirii şi neintervenţiei în cazul dificultăţilor de

învăţare?

Nedescoperirea sau încadrarea defectuoasă a performanţelor scăzute ca rea voinţă sau indolenţă
poate duce la aprofundarea dificultăţilor şi însoţirea acestora de scăderea interesului pentru
învăţare, a stimei de sine, a integrări sociale şi profesionale a persoanei. Depistarea timpurie şi
prevenţia sunt abordări binevenite în domeniul dificultăţilor de învăţare.

În consecinţă, prezint o listă care ar permite încadrarea unui copil în categoria dificultăţilor de
învăţare cuprinde următoarele aspecte:

1. diferenţă semnificativă între aptitudinile sale intelectuale şi performanţa şcolară;

2. nu a avut succes şcolar sau progresul şcolar a fost minim;

3. prezintă dificultăţi în a utiliza instrumente şi strategii educaţionale de care colegii săi poate
beneficia cu uşurinţă;

4. performanţele sale şcolare sunt inferioare celor ale colegilor;

5. manifestă dificultăţi de pronunţie;

6. manifestă dificultăţi în însuşirea scris-cititului

7
 5. Prevenirea dificultăţilor de învăţare
Desi foarte multi specialisti recunosc faptul ca actiunea de prevenirea este cea mai la indemana si
cu eficienta cea mai mare,in domeniul Di aceasta activitate este destul de controversata datorita
caracterului lor ascuns, insinuant, care apar „de regula, precipitat,in anumite conjuncturi de
invatare a copilului,fara un motiv aparent,putand chiar „disparea” (de fapt intra in subsidiar)
cand conjunctura „generatoare” a incetat,inlocuita fiind cu alte sarcini accesibile”
(Ungureanu,p131)

In cazul dificultati de invatare prevenirea poate imbraca forma concreta a diminuarii, controlarii
a situatieicare cauzeaza Disau evitarea cronicizarii si agravarii. Asa cum s-a evidentiat din
prezentarea cauzelor DI acestea provin nu doar din natura biologica a individului si si din mediu
sau din interactiunea individului cu mediul. Daca grupul cauzelor biofiziologice alimenteaza
partial justificat pesimismul fata de remedierea DI, cauzele psihologice si cele ambientale
incurajeaza semnificativ sperenta in prevenirea partiala a DI, fiind cauze controlabile,intr-o
anumita masura, de adultul,parintele, educatorul sau specialistul din preajma copilului cu DI.

Desi este extrem de greu de a dezvolta sau chiar recomanda tehnici sau strategii de prevenire,
putem formula mai curand niste principii orientative in activitaea de prevenire. Unul dintre
acestea se refera la faptul ca atentia timpurie si stimularea precoce a copilului in toate domeniile
vietii, raresc considerabil frecventa cazurilor de copii cu DI, diminuand gradul DI remanente. Un
rol important in acest sens il are familia, fiind primul mediu care contribuie la dezvoltarea
copilului

5.1 Particularitati psiho-pedagogice ale copiilor cu dificultati de invatar

Analizând specificul proceselor psihice la copiii cu diferite deficienţe vom descoperi câteva
particularităţi cu implicaţii majore în activitatea didactică desfăşurată cu aceştia. Orice activitate
de învăţare, inclusiv cea şcolară, se realizează prin interrelaţionarea funcţiilor şi proceselor
psihice, cu accent pe procesele psihice cognitive. În cunoaşterea elementară se disting îndeosebi
rolul senzaţiilor, percepţiilor, atenţiei, memoriei, aprofundarea cunoaşterii accentuează rolul
reprezentărilor, imaginaţiei şi gândirii, iar motivaţia şi comunicarea elev-profesor acţionează ca
un motor al activităţii psihice.
Raportul gândire- limbaj- memorie- atenţie rezidă mai întâi la ceea ce numim intelect, ansamblu
de elemente ale psihicului ce permite cunoaşterea prin detaşarea de experienţa nemijlocită şi care
se constituie trepetat în ontogeneză, prin interacţiunea cu mediul sociocultural. Dacă în condiţii
de dezvoltare obişnuite şi funcţionare normală a analizatorilor, dependenţa de senzaţii a
celorlalte procese cognitive trece neobservată, în situaţii speciale, de blocare, diminuare sau
suprimare a canalelor senzoriale, mai ales a celor auditive şi vizuale, calitatea proceselor
cognitive este dependentă în mare măsură de calitatea şi aportul aferenţelor senzoriale.
 6. Strategii pentru eficientizarea predarii la clasele cu copii
cu dificultății de învățare.
Cadrele didactice trebuie să cunoască și să utilizeze o gamă diversificată de strategii didactice
care să și să sprijine rezolvarea dificultățiilor de învățare în clasă.
În acest context,profesorul trebuie să îndeplinească o serie de cerințe precum:
- Să cunoască bine dificultățile de învățare ale fiecarui elev,modul lor de manifestare și
domeniul în care apar
- Să adapteze materialul didactic folosit la fiecare temă
- Sa procure materialul de sprijin atuncci când e nevoie
- Să se asigure cî elevii aflații în situații dificilă au achiziționat aptitudinile prealabile
Predarea efiientî a curriculumul implicî o serie de strategii cum ar fii:
-Ajutorul pentru dezvoltarea abilităților organizatorice și posibilitatea de a le folosi
- Atentă supraveghere și îndrumare
-Sarcini împărțite în etape mai mici,realizabile
-Evitarea activităților extinse în scris
-Repetarea și consolidarea conceptelor și informațiilor cheie.

9
Bibliografie:
1. Balint E.(2010) Psihopedagogia copiilor cu difficultățiilor de
învățare.București Didactică și Pedagogică
2. Gherguţ, A.; Neamţu, C., (2000), Psihopedagogie specială, Editura Polirom,
Iaşi
3. Gherguţ, A., (2005), Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom,
Iaşi
4. Ungureanu,D (1998)Copii cu dificultăți de învățare, București Didactică și
Pedagogică
5. Vrăjmaş, E. (2007) Psihopedagogia copilului cu dificultăţi de învăţare,
MEC, PIR