Un Lup mare și rău

VÂNĂTORUL: Aşadar, v-am chemat aici ca să vă spunem o poveste.

Ştiu că toată lumea obişnuieşte să spună: „să începem cu începutul!” Eu nu
doresc să începem cu începutul. Deocamdată, o să vă spun că a fost o data... a fost de
două ori, a fost de trei ori... în sfârşit, a fost de multe ori, un lup.
LUPUL: Care, ca orice lup cinstit, făcea şi el ce putea ca să supravieţuiască. Ştiţi cum
e cu supravieţuitul, că de când cu criza asta... toţi faceţi la fel.
V: Prima dată când a fost lupul, în apropierea pădurii în care locuia el, se aflau două
căsuţe: una la intrarea din stânga, in care locuia o fetiţă cu parinţi săi...
L: Sincer să fiu, eu nu ştiu dacă avea şi tată, pentru că povestea ne vorbeşte doar
despre mama sa.
V:... alta, la intrarea din dreapta, în care locuia bunicuţa fetei. Pe fată o chema...
L: O chema maică-sa de la joacă, fiindcă trebuia sa o trimita la bunicuţa cu de
mâncare.
V: Pe fată o chema Scufiţa Roşie.
L : Da’ de unde! Acesta era doar pseudonimul său.
V: Și trăia în Franța. Dovadă că despre ea ne-a scris Charles Perrault. Şi era veselă şi
zglobie, dar şi naivă. De naivitatea ei se gândise să profite lupul care statea ascuns,
pândind-o, gata să o păcălească şi să-i fure bunătaţile din coş.
Ascuns am zis! Ce mai stai?
CÂNTEC: O SCUFIŢĂ ROŞIOARĂ
SCUFIŢA: Doamne, ce de flori frumoase in pădurea asta! Cum să nu mă opresc să le
miros, să le admir, să-mi culeg un bucheţel!... Chiar nu o înţeleg deloc pe mama, care
îmi spune de câte ori plec de acasă: „Scufiţă Roşie, să nu te opreşti în pădure, e
periculos!” La ce pericol s-o referi? Că eu nu văd niciunul...
LUPUL: Dar pe mine mă vezi?
S: Te văd, dar tu nu eşti un pericol, tu eşti un lup.
L: Da, eu sunt un lup. Unul flămând. Şi tu esti Scufița Rosie, nu?
S: Da!
L: Și cu ce treburi prin pădure?
SCUFIȚA : Păi mă duc la bunicuța să-i duc de mîncare!
L : Nu vrei să te conduc?
S : Nu, mulțumesc, cunoc drumul!
L : Îl cunoști, dar mă gîndesc că e riscant să umbli singură prin pădure. Lumea a
devenit atît de rea, violența, agresivitatea, lipsa de omenie au crescut considerabil!
Ca-n codru!
S : O să întîrzii la bunica! La revedere, Lupule!
L : O clipă! E absolut obligatoriu să te însoțesc! Doar nu o să te abandonez așa, în
necunoscut!
S : Cunosc pădurea ca pe propria-mi scufiță roșie!
L : Cunoști pădurea, dar nu cunoști viața! Viața e perfidă, vicleană, parșivă! Nu vrei
să-ți duc eu coșulețul?
VÂNĂTORUL: Fetiţa a acceptat. Şi au mers o vreme împreuna, iar când erau
suficient de adânc în pădure, lupul a mancat-o pe Scufiţa Roşie. Eu treceam
întâmplător pe acolo şi am reuşit să o salvez. Dar nu l-am împuşcat pe lup, pentru că
noile norme europene de protecţie a animalelor ne interzic acest lucru. Am tras doar
cu un glonte tranchilizant, i-am facut anestezie şi am practicat o incizie abdominală,
în aşa fel încât am scos-o pe Scufiţă vie şi nevătămată. Doar că ea a dat un comunicat
de presă relativ la cele întâmplate, astfel încât toate fetele din Franța au devenit
circumspecte.
COMUNICAT DE PRESĂ: În atenția tuturor fetițelor trimise cu de-ale gurii la
bunicuța. Dacă sunteți cumva oprite pe drum de un cetățean care susține că este
vegetarian și se oferă să vă acorde protecție pe drum, în schimbul unor frunze de
varză, nu îl credeți! Sunați imediat la vânător.
VÂNĂTORUL : Lupul nostru, văzând că fetele nu mai cred în vorbele lui, hotărî să
caute de mâncare în alt codru. (Lupul își ia bocceluța)
LUPUL : Rămâi sănătos vecine! Din aste țări de rele pline, eu vreau astăzi să mă duc!
Nu mai pot trăi aicia, de toate celea prigonit! Plec în alt codru frate, unde este de trăit!
Vreau frumos să viețuiesc, în codri ce de lupi nu știu, unde omu-i blând ca oaia și la
poartă câini nu țiu!
VÂNĂTORUL : Iată-ne ajunși, pe urmele lui, în casa Caprei cu Trei Iezi.

FĂRĂ ZAHĂR – LEGENDA CĂPRII

1 : Mă, cred că ați băgat bine la cap! Nu deschideți nimănui, oricine ar fi!
3 : Nici lui mama?
2 : Prostule, parcă nici n-ai fi ied!
3 : Dar ce?
2 : Vițel!
1 : Mă, ăla micu! Lasă discutiile! Gata! Fiecare la treaba lui! Stînga-mprejur!
2 : Mă, Ăla micu! Tu niciodată nu faci nimic! Toată ziua citești!
1 : Mă, cînd mă gîndesc cîte primejdii ne pîndesc din toate părțile, parcă mă ia cu
amețeală! Și mi se face și părul arici!
2 : Primejdiile pot fi evitate! Paza bună trece primejdia rea!
1 : Vorbe deștepte mai știm și noi! Prudenta e mama înțelepciunii!
3 : Pot să spun si eu una?
1 : Hai,mă,dă-i drumu!
3 : Unde dai și unde...capră!
2 : Mă,de ce esti tu asa de prost? Că dacă n-ai sta toată ziua cu nasul în cărți, aș
înțelege. Dar stai,mă, stai degeaba!
1 : Lasă-l,mă, că-i ignorant și subdezvoltat! Bine e să fii mic și să nu știi nimic! O,
omenire, de ce ți-ai părăsit leagănul? De ce ți-ai abandonat copilăria fericită?
2 : Eh, dacă nu ne părăseam copilăria, nu ne-am fi ridicat pe culmile civilizatiei!
1 : Ce folos? Cu cît înaintăm în civilizatie, cu atît sporesc pericolele! La cele vechi,
se adaugă altele noi și trăim numai în spaimă și nesiguranță! De aici, suferința!
2 : Dar suferința nu face oare parte din datele obligatorii ale existenței? Ne e teamă
de suferintă, dar o căutăm, o dorim, îi simțim nevoia, asa cum simtim nevoia de
plăcere, de fericire.
1 : Ce naiba faci?
3 : Am prins o muscă!
2 : Dobitocule! Noi discutăm probleme serioase și tu prinzi muștele!
3 : Păi, ce, era s-o las? Dacă a venit singură?
1 : Și totuși mă tem! Mi-e frică! N-aș putea preciza de ce sau de cine dar mi-e
îngrozitor de frică!
3 : De cine?
1 : Tocmai că n-aș putea preciza...ce te-amesteci tu? Nu pricepi nimic! Simt, asa, ca
o amenințare permanentă!
2 : Ecouri metem...metem...
3 : Metematice!
2 : Taci!
1 : Nu cred în metempsihoză! E altceva! Mai concret!
BĂTĂI LA UȘĂ
3 : E lupul, e lupul!
2 : Taci nenorocitule să nu afle că suntem acasă! Lasă-l să cînte pîn-o turba!
1 : Și dacă totusi e mama?
3 : Aiurea! N-auzi ce voce gheboasă are?
2 : Cum, ce fel de voce?
3 : Gheboasă!
2 : Ești cretin de-a binelea!
3 : Și dacă sunt ce?! Trebuie să te oftici tu?
2 : Cum ai ajuns tu fratele meu, nu stiu!
1 : Și dacă totuși...îndoiala asta mă consumă cumplit!
2 : Ori rămîi în îndoială, ori plătești prețul!
1 : Prețul ăsta nu vreau să-l plătesc, înțelegi, nu vreau! Nu vreau să mor!
3 : Cine moare se mai duce la școală?
BĂTĂI ÎN UȘĂ
1 : Să deschid, să nu deschid...a fi sau a nu fi...nu pot, nu pot să mă hotărăsc!
2 : Dacă ești lupul, vezi-ti de drum! Noi nu ne lăsăm induși în eroare!
3 : Și lupul s-a dus cu coada-ntre picioare!
2 : Gura! A plecat, n-a fost mama! Iată, deci, o certitudine!
3 : Pînă la urmă, tot o să deschidem!
2 : De ce?
3 : De foame!
1 : Mă, princhindelule, nu pricepi că nu putem ști dacă e mama sau lupul ?
3 : Ba da, eu o cunosc pe mama după voce!
2 : Singur ai spus că lupul o imită
3 : Și încă ce bine!
1 : Și-atunci cum o s-o recunosti?
3 : O recunosc! Lupul o imită foarte bine, dar are o voce gheboasă!
2 : Spui tîmpenii! Doar n-o să ne luăm după el!
BĂTĂI ÎN UȘĂ
2 : Asta ar putea să fie mama
1 : Sau moartea?!
3 : E lupul, e lupul!
1 : Dacă totuși...dacă totuși...
2 : Am hotărît să nu deschidem, orice ar fi!
1 : Oricine ai fi, nu deschidem, pleacă!
2 : Dacă deschidem si e lupul, murim! Dacă nu deschidem si e mama, tot murim!
3 : Dar mie nu mi-e frică! (Deschide ușa și cei doi sunt înșfăcați de lup)
MOMENT LIRIC : Puterea obișnuinței. Într-o zi, un lup a mâncat o oaie. Ciobanul a
luat pușca, s-a dus în pădure și până seara a venit cu lupul mort. A doua zi, un alt
lup a mâncat o oaie. Ciobanul a luat pușca, s-a dus în pădure și până seara a venit
cu lupul mort. A treia zi, o oaie a mai mâncat vreo oaie. Ciobanul a luat pușca, s-a
dus în pădure și până seara a venit cu lupul mort.

IEȘI AFARĂ MĂI, CIOBANE

CIOBANUL: Aoleu, oile mele, aoleu! Mi-am pierdut oile! Am ațipit o clipă și ia-le
de unde nu-s! Bună ziua! Măi, lupule, dumneata... N-ai văzut și turma mea?
LUPUL : Ba io, neică... le-am văzut... le-am văzut și le-am păscut!
CIOBANUL : Săriți, oameni buni! Lupul mi-a mâncat oile!
OAIA MICĂ VREA SĂ SARĂ GARDUL
VULPEA : Știu prin apropiere o gospodărie în care sunt doi miei. Putem merge să
furăm unul.
LUPUL : Ah, vulpe, aceste vorbe m-au uns la suflet. Să mergem. Ia, ia... ce avem noi
aici... Băiete! Mă insulți!
MIELUL : Chiar așa?
LUPUL : Da, da, te știu eu pe tine, te-ai hrănit pe pajiștea mea și acum nici nu mă
saluți?
MIELUL : N-am făcut eu asta domnule, abia sunt născut, încă n-am gustat fir de
iarbă!
LUPUL : Dar apă din fântâna mea ai băut!
MIELUL : O, nu, domnule, eu am băut numai lapte de la mama mea.
LUPUL : Stai! Nu mișca!
ȘTIRI : Seara din urmă, doi iezi, doi miei și o turmă întreagă de oi au fost devorate cu
cruzime de către un lup flămând. Autorul faptei nu a fost încă prins, de aceea sunteți
sfătuiți să vă închideți bine în case și să nu permiteți nimănui să intre.

CEI TREI PURCELUȘI

VÂNĂTORUL : Mai departe, în inima pădurii, locuiau trei purceluși. Ca orice
purceluș civilizat, mergeau la jogging, să-și întrețină aspectul, mâncau cumpătat și în
timpul liber se distrau pe internet. Însă, purcelul e tot purcel, și-n ziua de Paște (la
Crăciun e mai rău!). De-aceea o să vedeți că, în afară de cel mare, Nif-Nif, ei erau
leneși și dezinteresați de muncă.
1 : Fraților, e vremea să ne construim o căsuță, altfel lupul cel rău ne va veni de hac.
2 : Ceee? Nuu, mai avem timp destul până ajunge lupul la noi. La iarnă!
3 : Daa, construim noi repede o căsuță, nu ne-apucăm de-acuma!
1 : Cum vreți. Eu unul n-am de gând să aștept lupul, ca să mă apuc de lucru. Am
plecat.
2 : Bine, du-te, noi ne mai jucăm puțin.
3 : Daa, ești un laș! Nouă nu ne e frică de lupul cel rău!
1 : Cu toții ar trebui să ne ferim de el! Eu plec!
2 : Auzi la ăsta! Se teme de un prost de lup!
3 : Daa, nu știe ce vorbește! În pădurea noastră nici nu sunt lupi!
2 : Chiar așa! Ce bleg e ăsta! Cine-a pomenit lupi în pădurea noastră! Tu te-ai întâlnit
vreodată cu el?
3 : Și dacă ne întâlnim cu el, ce? Dacă îl văd, îl înhaț de nas!
2 : Și eu, eu dacă-l văd, îl smucesc de coadă! Uite-așa!
3 : Dada, și eu, dacă-l prind pe-aici, îl trag de urechi!
LUPUL : Gând la gând cu bucurie!
2 : C-c-cine-i acolo?
LUPUL : Chiar eu, lupul. Am venit să vă mănânc.

FĂRĂ ZAHĂR : CĂLUȚUL

Lupul se oprește în dreptul calului și se scarpină-n cap mirat.
VULPEA : Bună ziua la dumneata! Dar ce faci aici?
LUPUL : Uite, mă căznesc să vedem, n-oi putea să mănânc calul ăsta? N-ai putea să
mă ajuți să-l doborâm?
Calul vede că cei doi vorbesc și trage cu urechea.
VULPEA : Hai mai întâi să-l vedem mai bine, să-i găsim punctele slabe.
CALUL : Dar ce vreți cu mine?
LUPUL : Vrem să te cunoaștem mai bine. Ne-ar trebui și nouă un cal, pentru căruța
noastră, de-acasă. (îi dă cu cotul în semn de înțelegere vulpii) Cât costă un cal ca
dumneata?
CALUL : Păi, prețul meu e pe copita mea din spate. Dacă vreți să-l aflați, n-aveți
decât să-l citiți.
VULPEA : Dragă lupule, eu nu prea știu să citesc. Și nici nu am ochelarii la mine.
Încearcă tu.
LUPUL : Bine, am să-ncerc. (calul îi dă cu copita și fuge)
Intră omul de zăpadă
OMULDEZĂPADĂ : Bună ziua!
LUPUL : Ieși afară de pe teritoriul meu! Altfel am să te mănânc.
OMULDEZĂPADĂ : Să mă mănânci? La ce bun! Eu sunt un om de zăpadă. Cel
mult, ai putea să mă bei. Dar nu cred c-ar fi cine știe ce, pentru tine... Și-apoi, uită-te
la tine, sunt sigur că ești un lup de treabă, mititel și drăgălaș și amabil. Însă acum nu
te prea simți bine.
LUPUL : Eu?! Mititel, drăgălaș și amabil? Nu-i adevărat. Eu sunt lupul cel mare și
rău!
OMULDEZĂPADĂ : Dragul meu, ține numai de tine să fii așa cum îți dorești să fii!
Eu mă duc la Domnul Soare, căci vreau să vorbesc cu el. Însă am să-ți las ție fularul
și căciula mea, poate te vei simți mai bine. Și poate nici n-o să mai fii așa supărat!

CÂNTEC : LUPUL
VÂNĂTORUL : În chip cu totul miraculos, după această întâmplare, lupul și-a dat
seama de tot răul săvârșit, s-a căit și s-a cumințit. Și-a adus aminte de toate greșelile
făcute și hotărî să le îndrepte, începând, desigur, cu Scufița Roșie. Numai că de la
prima lor întâlnire trecuse mult timp și el nu mai știa sigur cum arăta acea fetiță. De
aceea, începu s-o caute peste tot, ca să-și ceară iertare.

CÂNTEC: FATA MORGANA

LUPUL: Stai! Tu eşti Scufiţa Roşie!
BENTIŢA: Eu, Scufiţa Roşie? Nicidecum! Eu sunt Bentiţa Roşie. Ca de mărgean.
L: Şi unde te grăbeşti aşa?
B: La bunicuţa!
L: Unde locuieşte?
B: Dincolo de pădure!
L: Înseamnă că eşti Scufiţa Roşie!
B: Sunt Bentiţa Roşie!
L: Şi de ce te duci la bunica?
B: Să-i duc de mâncare!
L: Nu te mai preface, Scufiţă Rosie, tu eşti!
B: Ia mai termină, domnule, cu prostiile, adică eu nu-mi mai cunosc propria-mi
identitate?
L: Iartă-mă, Scufiţă Roşie, doream să-ţi spun că pentru cele întâmplate mă căiesc...
B: Măcăieşti? Lup să măcăiască n-am mai pomenit!
L: Mă pocăiesc!
B: Hai că te porcăiesc eu de nu te vezi dacă îmi mai ţii calea!...

CÂNTEC: FATA MORGANA

VÂNĂTORUL: Dar, după multă aşteptare, lupul şi-a dat seama că poate fi în zadar şi
s-a hotărât să-şi încerce norocul în altă ţară. Nu, nu în Spania sau Italia, căci în aceste
două ţări nu mai era niciun loc de muncă liber, le ocupaseră lupii din România.
Lupul: Asta înseamnă că în România e destul loc. Acolo mă duc. Am auzit că pe
Scufiţele Roşii de acolo le cheamă Maria.

CÂNTEC: MAI TII MINTE MAI DRAGA MARIE

BĂSMĂLUŢA: Lupule, dă-mi înapoi băsmăluţa!
LUPUL: Şi ce-mi dai in loc?
B: Îţi dau pe loc două palme peste bot! Dă-mi băsmăluţa!
L: Mai bine îmi dai pentru bot două sărmăluţe din coşuleţ!
B: Dacă te prinde vânătorul că mi-ai luat băsmăluţa pe care el mi-a dăruit-o, o să-ţi
dea doi pumni de-ţi face ochii cât sarmalele!
L: Hai, Băsmăluţă Roşie, dă-mi şi mie măcar... un pupic!
B: Mă lupule, oi fi eu Băsmăluţa Roşie, dar nu mă las aşa uşor îmbrobodită de unul
ca tine!
VÂNĂTORUL: Desdemona! Unde e băsmăluţa? Lupule, stai că trag!
LUPUL: N-ai voie! Normele europene...
V: Ce norme europene, bă? Aici e România! Noi tot ce ştim facem. Îți dau una de te
trec Dunărea înot!
CÂNTEC: BASCA
LUPUL: Ritm de geampara! Se pare că m-a trecut Dunărea nebunul de vânător!
Scufiţa Roşie?
BĂSCUŢA: (face semn că da) Nadejda!
L: Da, nu mi-am pierdut nădejdea, te-am găsit, Scufiţă Roşie!
B: (semn că da) Az Nadejda!
L: Da, iubita mea, azi nădejdea mea s-a împlinit!
B: (semn că da)
L: M-ai iertat!
B: (semn că da)
L: Mă iubesti şi tu!
B: (semn că da)
L: Atunci hai cu mine, iubita mea, o să trăim fericiţi...
B: Pomoş! Pomoş!!!!!!!!!
VÂNĂTORUL: Ma lupule, tu nici aici nu te potoleşti?
L: Ce-am făcut? Am regăsit-o pe Scufiţa Roşie, a zis că m-a iertat, că mă iubeşte şi eu
am vrut să o iau cu mine...
B: Dar eu nu sunt Scufiţa Roşie, aceasta este o băscuţă!
L: Nu te-am întrebat eu şi ai zis că da?!
B: Mă lupule, te credeam lup, dar tu eşti un mare bou! Nu ştii că bulgarii zic asa la
nu(semn că da) şi asa la da(semn că nu)?
L: Nu ştiu...
V: De data asta chiar te împuşc!
L: Ajutooor!
B: Degeaba strigi! Nu te va ajuta nimeni! Ca sa primesti ajutor, în Bulgaria trebuie sa
strigi pomoş.
L: Iar m-ați înţeles greşit!

CÂNTEC: AMĂRÂTA SOARTA MEA.

SCUFIȚA ROȘIE PESTE ANI : Lupule, ce e cu tine, de unde atîta pesimism?
LUPUL : Cine sunteți dumneavoastră, domnișoară?
SCUFIȚA : Măi, revino-ți! Sunt Scufița Roșie, ce Dumnezeu! Ești prea tînăr ca să
suferi de alzheimer!
LUPUL : Scufița Roșie?! Și cu ce treburi prin pădure?
SCUFIȚA : Păi mă duc la bunicuța să-i duc de mîncare!
LUPUL : Mai trăiește, mai trăiește?
S : O încearcă din cînd în cînd reumatismul, altminteri se simte foarte bine.
L : Mă bucur pentru ea, te rog să-i transmiți din partea mea multă sănătate.
S : Păi nu mergi să mă conduci?
L : Nu, mulțumesc, cunoști tu drumul!
S : Îl cunosc, dar mă gîndesc că e riscant să umblu singură prin pădure.
L : Nu-ți face griji, du-te! O să întîrzii la bunica!
S : O clipă, lupule! E absolut obligatoriu să mă însoțești! Doar nu o să mă abandonezi
așa, în necunoscut!
L : Las că știu eu!
S : Am auzit că între timp ți-ai văzut cinstit de treabă, ai ajutat pe cine-ai putut, ai
făcut bine în stînga și-n dreapta. Trebuie să ai încredere în oameni, băiete! Se zvonise
chiar că ai devenit vegetarian. Că nu mai pui gura pe carne.
L : Deh!
S : Am în coșuleț niște salată, ștevie...vrei?
L : Mă dau în vînt după ierburi, frunze și rădăcini!
S : Poftim, lupule dragă!
L : Mulțumesc, e grozavă!
S : Hai, acum mergi să mă conduci? Și-mi duci și mie coșulețul...
L : Unde?
S : La bunicuța!
L : Nu!
S : De ce?
L : De frică!
S : Hai, mă, lupule, mă faci să rîd! De cîte ori să-ți explic că frica e un sentiment
antisocial? De ce ți-e frică, doar nu te mănînc!
L : Nu! Dar ai putea să-l chemi pe vînător!
S : Hai la bunicuța, că întîrziem.
L : Du-te singură!
S : Ba ai să mă însoțești! Trebuie să mă aperi.
L : N-ai tu nevoie să fii apărată!
S : Ești inconștient! Eu habar n-am să deosebesc binele de rău. Hai!
L : Ajutooor! Pomooș!
S : Taci, prostule, vrei să ne-audă vînătorul? Și-apoi, la noi în țară, în Franța, ajutor se
spune ausecour!
VÎNĂTORUL : Te-am prins, lupule, de data asta nu mai scapi!
L : (fugind) Ausecour, ausecour!
Apar câinii ciobănești.
LUPUL : Salut, fraților!
CÂINE1 : Nu suntem frați. Suntem colegi de serviciu.
LUPUL : Sunteți frații mei!
C1 : De când?
LUPUL : Dintotdeauna. La început, lupul și câinele au fost o apă și-un pământ.
Soarta a vrut să ne despartă. Dar la originea speciilor suntem frați.
C2 : Tipul pare cult.
C1 : Și carnivor.
C2 : Ești carnivor?
LUPUL : Îmi pare rău! (îi întinde o diplomă)
C2 : Se adeverește prin prezenta...așa...vegetarian...se hrănește cu ridichi, varză, soia,
spanac, practică yoga...
C1 : Și cu ce treabă pe aici ? CĂ spanac, varză, soia nu se cultivă la stână. Nu cumva
ți s-a făcut dor de carne de oaie?
LUPUL : Află, frate...
C1 : Nu sunt frate cu tine.
LUPUL : Află, DRAGUL MEU, că sunt prieten cu un iepure de casă. Mai află
fra...gul meu, că am fost logodit cu o căprioară.
C1 : Și ați rupt logodna?
LUPUL : Iubita mea a murit într-un accident tragic de vânătoare.
C1 : Ne-am îndepărtat de subiect. Cărui fapt datorăm această vizită?
LUPUL : Fra...gul meu, ca să fiu sincer...sufăr de singurătate. Altă dată, când vânam
fetițe prin pădure și moartea avea un sens! Dar acum ? Să mori pentru o gulie ?! E
penibil. Nici blana nu se mai poartă, nu mai sunt vânat de nimeni. Am rămas bătrân și
singur.
C1 : Vrei să te compătimim?
LUPUL : Vreau să mă înțelegeți! Sufăr, copii!
C1 : Noi suntem aici să păzim turma, nu să te înțelgem pe tine.
LUPUL : Ce să păziți ? De ce să păziți ? Vrea cineva răul cuiva?
C1 : Logica nu e partea ta cea mai tare. Și ce propui?
LUPUL : Uite ce propun, să-mi dați o oaie să mă logodesc cu ea. Poate am s-o iau de
soție. Paștem împreună iarbă. Ne hârjonim prin poiene. O să ne iubim sincer până la
moarte...
C1: Ăhă! Până la moartea ei! N-avem oi de măritat.
LUPUL : Nici măcar una mică și neagră? În orice turmă e o oaie mică și neagră de
care toți vor să scape. Uite, o și zăresc, oaia aia neargă de colo! Îmi place. M-am
îndrăgostit de ea! O iubesc, vă jur! Nu vă opuneți dragostei adevărate! Sufletul meu
bolnav o cheamă! Ochii ei m-au vrăjit! Prezența ei mă îmbată. Lăsați-mă s-o privesc
mai de-aproape! Oaia mea neagră! Cât te-am visat! Cât te-am dorit!
C2 : Dă-te mai încolo! Carnivorule!
C1 : Cred că e omnivor.
C2 : Adică mănâncă oameni?
C1 : Taci, că te faci de rușine!
C2 : Bătrâne, zău, eu cred că e vorba de-o dragoste adevărată. Stai, amărâto, unde te
duci?
OAIA NEAGRĂ : La el! Mă cheamă! M-a fermecat cu vocea lui! Cu privirea lui. Îl
ador! Îl voi urma până la moarte! Nu vă opuneți iubirii mele sfâșietoare! Nu stați în
calea dragoste devoratoare. Vin, iubitul meu, vin! Primește-mă!
C1 : Dobitoaca!
C2 : Noi păzim stânele de lupi. Dar cine poate păzi omul de propria prostie?