Curba cererii unui consumator individual

Curba consum - pret descrisa in figura nr. 1.2. din paragraful precedent sta

la baza determinarii curbei cererii unui consumator individual, relativa, la un
bun oarecare.

Astfel, revenind la figura nr. 1.2., observam ca pe masura reducerii pretului

bunului “1“ consumul (cantitatea ceruta) din acest bun creste si invers.

In cazul in care pretul bunului “1“ este p31 consumatorul va cere

(consuma) Ox13 unitati din bunul “1“, echilibrul fiind atins in E3. Cand pretul
se reduce la p21 (p21 < p31) consumul din bunul “1“ creste la Ox12 unitati,
echilibrul fiind atins in E2. Daca pretul se reduce si mai mult p11  <
p21 consumatorul va achizitiona Ox11 unitati din bunul “1“, echilibrul
stabilindu-se in E1.

Reprezentand intr-un grafic cantitatile cerute (consumul) la diferitele niveluri

ale pretului si unind punctele ca in figura nr. 1.8. vom obtine curba cererii
consumatorului pentru bunul “1“ la diferite niveluri ale pretului.

Figura nr. 1.8: Curba

cererii unui consumator
individual relativa la

bunul “1”.

Forma curbei cererii astfel

obtinuta releva un
principiu extrem de
important cunoscut sub
numele de legea cererii, care se enunta astfel: cantitatile cerute dintr-un
bun variaza in sens invers cu pretul sau, venitul banesc si preturile celorlalte
bunuri ramanand constante.(Aceasta lege nu actioneaza in cazul bunurilor
inferioare de tip Giffen).

Analiza curbei cererii din figura nr. 1.8. permite urmatoarele observatii:
variatia cererii nu este proportionala cu variatia pretului;

curba cererii functie de pret nu are aceeasi alura pentru toate produsele;

in grafic exista un punct A, in care, oricare ar fi nivelul pretului, piata este

saturata si unde orice scadere a pretului tinde sa faca cererea infinita (se
spune ca in punctul A cererea este foarte elastica in raport cu pretul);

in grafic exista un punct B, in care, oricare ar fi cresterea preturilor, numai

un numar foarte redus de consumatori vor continua sa cumpere acel
produs (in punctul B se spune ca cererea este complet inelastica in raport
cu pretul);

desi, in general, evolutia cererii este in raport invers fata de evolutia

preturilor, exista totusi posibilitatea unei influente pozitive a pretului
asupra cererii. Astfel, spre exemplu, cresterile succesive ale preturilor
unor produse pot antrena o sporire a cererii la aceste produse, pe termen
scurt, de teama unor cresteri ulterioare ale preturilor. De asemenea,
exista obiceiul frecvent de a se aprecia calitatea unui produs functie de
pretul sau, fapt ce genereaza tendinta cererii de a se orienta spre
bunurile ale caror pret este mai ridicat.

Pentru a obtine in mod efectiv (analitic) curba cererii unui consumator

individual, relativa la un bun oarecare, vom porni de la problema oricarui
consumator care va cauta sa obtina un ansamblu de n tipuri de bunuri prin
maximizarea unei functii de utilitate ce reprezinta preferintele sale tinand
cont de restrictia sa bugetara.

Astfel, problema generala a oricarui consumator se va scrie:

unde: V = venitul consumatorului;

pi = pretul bunului i; i = 1,2,,n;

xi = cantitatea ceruta (consumata) din bunul i.

Solutia optima a acestei probleme va depinde, deci, de preturile
unitare p1,p2,,pn si de venitul consumatorului:

xh = xh(p1,p2,,pn  ,V), unde indicele h ia valori de la 1 la n.

In cazul cand consumatorul este pus in situatia sa aleaga intre doua bunuri,
problema sa se scrie:

Lagrangeanul atasat acestei probleme va fi:

L(x1,x2,l) = f(x1,x2) + l(V - p1x1 - p2x2).

Anuland derivatele partiale in raport cu x1,x2 si l obtinem:

unde f1 si f2 sunt derivatele functiei de utilitate in raport cu x1 si x2.

Rezolvand acest sistem de ecuatii in raport cu x1 si x2 gasim:

 (*)

 (**)

Cele doua relatii reprezinta de fapt functiile cererii consumatorului pentru

bunurile “1“ si respectiv “2“.

Functia cererii exprima, deci, alegerea optima a consumatorului pentru un

bun oarecare in raport de preturile unitare ale tuturor bunurilor si de venitul
consumatorului.
In relatiile (*) si (**) cantitatea ceruta dintr-un bun apare ca fiind functie si
de cantitatea din celalalt bun tocmai datorita formei generale a functiei de
utilitate. In cazul unei functii de utilitate particulare acest lucru nu se mai
intampla, functia cererii pentru un bun fiind numai functie de preturile
tuturor bunurilor si de venit.

In cazul bunurilor normale, cererea de consum pentru un bun dat creste o

data cu venitul si descreste o data cu pretul bunului respectiv. Cat priveste
influenta preturilor celorlalte bunuri exista incertitudine in ceea ce priveste
consecintele unei variatii de pret. Cand efectul de substitutie este mai mare
decat efectul de venit, spre exemplu, cresterea pretului bunului k poate duce
la cresterea cererii bunului h (cazul bunurilor substituibile) sau la reducerea
cererii bunului h (cazul bunurilor complementare).