isoare mai veche, rămasă fără răspuns la vremea respectivă datorită unor tragice

împrejurări, a reţinut zilele trecute întreaga mea atenţie. Este vorba despre scrisoarea unei
persoane care îşi exprima nostalgia ARLUS-ului, considerându-l : „un loc unde, gratis, se
vedeau filme proaste şi asculta muzică foarte bună, un loc mai ales unde iarna se ogoiau
de frig bătrânii Bucureştiului’’ (Dan Boc-Constantinescu - Lupta nr. 293/1997, Paris).

Aici, din păcate, suntem în faţa unei erori de logică, semnatarul scrisorii confundând pur
şi simplu scopul cu mijloacele şi forma cu conţinutul, întrucât ARLUS nu a fost nici o
asociaţie umanitară, nici una culturală, ci doar un instrument de rusificare a României,
mai precis de sovietizare.

Copil fiind, am cunoscut şi eu, din auzite, această pernicioasă instituţie de îndoctrinare
care oferea în mod perfid bucureştenilor ceea ce le lipsea în acei ani de penurii. Nici la
noi în casă nu era întotdeauna cald, nici bani de filme şi concerte nu prea erau, însă
niciodată părinţii mei nu au trecut pragul ARLUS, pentru care nutreau un profund dispreţ
nedisimulat. Atunci când în Ţară cantonau trupele sovietice de ocupaţie, era inimaginabil
să colaborezi cu inamicul, frecventând această asociaţie.

Stalinismul cultural, ca şi cel economic sau politic, a fost menţinut chiar şi după
retragerea trupelor sovietice din Ţară (1958), prin ruperea totală a legăturilor cu Apusul,
prin desfiinţarea Academiei Române (1948) şi înlocuirea ei cu una nouă (,,Sovrom
Academia’’, cum i se spunea pe vremea aceea), prin marginalizarea sau întemniţarea
elitelor intelectuale (D. Gusti, C. Rădulescu-Motru, S. Mehedinţi, L. Blaga, F. Petrovici,
C. C. Giurescu, Ghe. Brătianu, N. Crainic, M. Vulcănescu, I. Lupaş, A. Golopenţia şi
mulţi alţii) şi impunerea modelului sovietic în toate domeniile.

Concomitent cu listele de publicaţii şi autori interzişi (dela 2.000 în 1946, la peste 8.000
în 1948), parţial sau total (V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, D. Cantemir, G. Coşbuc,
Ghe. Ionescu-Siseşti, P. Ispirescu, P. Istrati, M. Kogălniceanu, V. Madgearu, C.
Negruzzi, L.  Rebreanu, V. Slăvescu, H. H. Stahl, V. Vâlcovici etc.), începe o intensă
campanie de rusificare a culturii, prin înfiinţarea, la 10 ianuarie 1945 a editurii şi
librăriei ,,Cartea Rusă’’ (C. Agiu, C. I. Parhon, Tr. Săvulescu, S. Stoilov, G. Vlădescu-
Răcoasa, Şt. Voitec şi alţii), a ,,Zilei Prieteniei româno-sovietice’’ (20 octombrie 1946), a
„Institutului de Studii româno-sovietic’’ (1947), a „Muzeului româno-rus’’ (26 martie
1948), a ,,Muzeului Frăţiei de arme româno-sovietice’’ (1948), a ,,Institutului de limbă
rusă Maxim Gorki’’ (7 iunie 1948) sau prin introducerea obligatorie a limbii ruse în
învăţământ (1948) şi a unei noi ortografii slavizate (1953). Oricine poate vedea cu
claritate că nimic nu era întâmplător şi nici de dragul melomanilor români sau ai
bătrânilor friguroşi, ci mai degrabă totul era bine planificat de ,,fraţii eliberatori’’ dela
Răsărit, întrucât ARLUS exista încă din 1944.

Odată cu desfiinţarea Academiei (şi a celor de Medicină şi de Ştiinţe, suprimate prin

acelaşi decret, nr. 76/9 iunie 1948, semnat de C. I. Parhon - preşedinte al Prezidiului
RPR, Marin-Florea Ionescu - vicepreşedinte şi Avram Bunaciu - ministru al Justiţiei),
peste o sută de ,,nemuritori’’, membri titulari, de onoare sau corespondenţi, au fost supuşi
unor presiuni psihice şi fizice vecine cu nebunia, omorîţi în închisori sau hăituiţi în aşa-
zisa libertate până în momentul dispariţiei lor fizice, care a urmat dispariţiei intelectuale
(prin suprimarea dreptului de semnătură).

Alţii, deja decedaţi în momentul suprimării din 1948, dovedesc că în acei ani se putea şi
invers : dispariţia intelectuală urma celei fizice (Ghe. Ciuhandru, N. Iorga, patriarhul
Nicodim Munteanu, V. Pârvan, S. Puşcariu, Emil Racoviţă, Mihail C. Suţu,). Printre cei
suprimaţi la 9 iunie 1948 şi care au avut şansa de a nu fi recuperaţi de noua academie
comunistă cât timp au mai trăit, găsim nume prestigioase ca : Ctin. I. Angelescu, N.
Bagdasar, Ioan A. Bassarabescu, mitropolitul N. Bălan, N. Bănescu, Şt. Bezdechi, L.
Blaga, Ctin. Brăiloiu, Ghe. I. Brătianu, Mircea Cancicov, Dim. Caracostea, M. Codreanu,
episcopul N. Colan, M. Costăchescu, Nic. N. Donici, Virgil Drăghiceanu, George Fotino,
Dionisie Germani, Artur Gorovei, Pantelimon Halipa, Emil Haţieganu, episcopul Iuliu
Hossu, N. Ionescu-Siseşti, Ctin. Karadja, Alex. Lăpedatu, Ctin. Levaditi, Iuliu Maniu, S.
Mehedinţi, George G. Mironescu, Iuliu Moldovan, Basil Munteanu, Petre P. Negulescu,
Ioan I. Nistor, Petre P. Panaitescu, Ion Petrovici, Gr. T. Popa, Ctin. Rădulescu-Motru,
Generalul Radu R. Rosetti, Al. Tzigara-Samurcaş, P. Sergescu, V. Slăvescu, Marius
Sturdza, Florian Ştefănescu-Goangă, Grigore Tăuşan, Generalul Paul Teodorescu, Tr.
Vuia şi alţii, fie morţi în detenţie, fie stingându-se în uitare. Suprimarea elitelor ţării îşi
continua parcursul, încet dar sigur.

La fel de sigur, dar în sens invers, evolua ARLUS, locul unde, în timp ce elitele ţării
părăseau Academia pentru a intra în puşcării sau în anonimat, unii bătrâni colaboraţionişti
se mai ogoiau de frig ascultând muzică bună şi servind o gustărică oferită de ,,poporul
frate eliberator’’ ! Să nu uitam că ARLUS nu a fost nicidecum o instituţie filantropică şi
nici măcar culturală, întrucât nu era atât vorba despre cultura rusă cât despre anticultura
sovietică.  

Bazele ARLUS (Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu URSS), au fost puse
de un grup de intelectuali stângişti, în seara zilei de 20 octombrie 1944 (vezi Ziua
Prieteniei româno-sovietice), în casa Prof. C. I. Parhon.

O asemenea asociaţie mai existase la noi, înfiinţată la Chişinău, în 1932, de către Prof.
Petre Constantinescu-Iaşi şi denumită ,,Amicii URSS’’, după modelul unor asociaţii
similare existente în Occident (în special în Franţa) şi aflate, evident, sub umbrela tutelară
a Kominternului. Printre participanţii fondatori ai acestei asociaţii procomuniste îi găsim
pe : Haig Acterian, Generalul medic Bălănescu, M. Beniuc, Radu Boureanu, F. Brunea-
Fox, principele Scarlat Callimachi, Alex. Caratali, Radu Cernătescu, Şerban Cioculescu,
N. D. Cocea, Mac Constantinescu, Marieta Dragomirescu, Prof. Tr. Gheorghiu, Ion
Hudiţă, Marcel Iancu, Prof. C. Ionescu-Mihăieşti, Dr. Ctin. Kana, Col. Mihail Maltopol,
Dr. Max Marbe, Col. Egizio Massini, Dr. Ştefan Milcu, Ctin. Motaş, Prof. Ghe. Nicolau,
Dr. Simion Oeriu, Prof. C. I. Parhon, Ctin. Titel Petrescu, Prof. Grigore T. Popa, Prof.
Nicolae Profiri, Al. Ralea, Ştefan Roll, Prof. Al. Rosetti, Alex. Sahia, Dida Solomon-
Callimachi, Zaharia Stancu, Prof. Emil Stihi, Cicerone Theodorescu, avoc. Petre
Viforeanu şi alte prestigioase nume care aveau ca principiu că „învăţămintele pe care le
putem găsi în Rusia (sovietică ) fac mai mult decât toate bibliotecile lumii’’.  
Însă, în ciuda generoaselor fonduri kominterniste, ,,Amicii URSS’’ rămân marginalizaţi.
Audienţa lor este minimă şi Siguranţa statului extrem de vigilentă, astfel încât
Constantinescu-Iaşi este arestat la 25 noiembrie 1934, iar procesul său va începe în 1935,
însă fără vreun ecou important în societatea românească.

În urma acestui eşec şi al altora ulterioare (,,Societatea pentru relaţii culturale’’ (Prof.
Chiriţescu, Prof. Al. Rosetti, George Enescu etc.) sau ,,Asociaţia Generală pentru relaţiile
culturale ale URSS cu străinătatea’’), iniţiativa este preluată de Prof. C. I. Parhon, după
cum am văzut, şi materializată pe 12 noiembrie 1944, în urma unei Adunări generale
constitutive a ARLUS, ce are loc în localul Universităţii bucureştene (Facultatea de
Ştiinţe).

Preşedinte este Prof. C. I. Parhon, părintele spiritual al acestei orori, iar vicepreşedinţii, în
număr de şase, sunt Profesorii D. Bagdasar, D. Danielopolu, Dim. Gusti, Ghe. Nicolau,
N.  Profiri şi S. Stoilov.

Strânsele legături ale ARLUS cu Vîşinski, în repetate misiuni la Bucureşti, sunt mai mult
decât edificatoare. Printre ,,admiratorii’’ acestuia găsim, în afară de cei deja enumeraţi,
nume noi ca : Ctin. Agiu, Max Auschnitt, Genaralul Cambrea, Fred Cerchez, Dina Cocea,
N. D. Cocea, Prof. Constantinescu-Iaşi, Alex. şi Marta Drăghici, Dr. N. Enăchescu, Beate
Fredanov, Teohari Georgescu, Ghe. Gheorghiu-Dej, P. Groza, Elena Livezeanu, V. Luca,
Dr. Eduard Mezincescu, Dr. Ştefan Milcu, Simion şi Elena Oeriu, Petre Pandrea, Ana
Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ctin. Titel Petrescu, Prof. Dim. Pompeiu, Prof. A. Potop, M.
Ralea, Alex. Rosetti, Tr. Săvulescu, Matei şi Rozica Socor, Dida Solomon, Prof. P. P.
Stănescu, Prof. E. Stihi, Chivu Stoica, Maria Tănase, Prof. Vlădescu-Răcoasa, Şt. Voitec,
industriaşul Radu Xenopol şi alţi ,,buni români’’ care, cu ocazia recepţiei date la 2
decembrie 1944 de ARLUS, la sediul din Palatul Catargi, în cinstea ,,înaltului oaspete’’,
veniseră să se mai ogoiască de frig ! La recepţia din 9 martie 1945, la trei zile dela
impunerea guvernului Groza, pe lângă precedenţii obişnuiţi ai casei întâlnim şi alte nume
ca : Gen. dr. Bălănescu, George Enescu, Andrei Oţetea, M. Sadoveanu, Simion Stoilov,
Ghe. Tătărescu, rabinul Şafran etc. E drept că în luna martie este încă frig în Bucureşti...

La doar o lună dela înscrierea oficială, modesta asociaţie prezintă o organigramă

neobişnuită pentru o simplă asociaţie de prietenie între două ţări, cu douăsprezece secţii
bine structurate : armată, artă, economie, învăţământ, literatură şi filosofie, presă,
propagandă, sport şi turism, ştiinţe, ştiinţe sociale, ştiinţe aplicate, transport şi
comunicaţii, deci cu o extindere la nivel naţional.  

Bineînţeles că intelectualii, dela care toată lumea aşteaptă mai mult decât din partea altor
categorii sociale, sunt şi ei oameni supuşi greşelii şi manipulării, cu utopii, ambiţii,
laşităţi, slăbiciuni, rivalităţi, orgolii sau simpatii care, în parte sau în totalitate, i-au
condus la figurarea pe listele ARLUS, primul pas pe drumul spre putere pentru unii dintre
ei. Revers al medaliei, figurarea pe aceleaşi liste nu-i va scăpa pe alţii de puşcărie (Ghe.
Tătărescu, Petre Pandrea), loc unde iernile vor fi ceva mai friguroase decât la sediul
ARLUS, unde ni se tot ogoiau bieţii bătrâni, iar pe alţii de o lungă marginalizare
intelectuală, nu întotdeauna şi definitivă (Dim. Gusti).
Amintim câteva nume emblematice de intelectuali din diferitele secţii şi unele subsecţii
ale acestei malefice asociaţii :  

Secţia armată : General Ctin. Vasiliu-Răşcanu, General Bardan, General Cambrea,

General Septimiu Pretorian, Col. Maltopol ;  

Secţia artă, cu Subsecţia arte plastice : Prof. Jean Steriadi, Al. Ciucurencu,  Iosif Iser,
Camil Ressu ; Subsecţia teatru : Raoul Bulfinski, Radu Beligan, Dina Cocea, Sandu
Eliad, Beate Fredanov, Vladimir Maximilian, Dida Solomon-Callimachi, Ion
Şahinghian ;   

Secţia economie : Lascăr Catargiu (fiul fostului ministru conservator), Ghe. Focşăneanu,
Max Auschnitt, Mitiţă Constantinescu (fost ministru liberal) ;

Secţia învăţământ, cu Subsecţia învăţământ superior : Prof. Constantin Motaş, Stela

Damian, Barbu Friedman-Câmpina, Dumitru Postelnicu ; Subsecţia învăţământ
secundar : Stanciu Stoian, Dumitru Berciu, Pompiliu Constantinescu ;

Secţia literatură şi filosofie : M. Sadoveanu, M. Ralea, Perpessicius, M. Beniuc, Al.

Philippide, Talaz, Col. Mihai Maltopol (cel convertit în captivitate la ,,pandurism’’), Dan
Petraşincu, Camil Petrescu ;

Secţia presă : Tudor Teodorescu-Branişte, principele Scarlat Callimachi, N. D. Cocea,

Miron Constantinescu, Ghe. Dinu (Ştefan Roll), Ion Pas ;

Secţia propagandă, unde putem întâlni alte nume la fel de emblematice la Subsecţia
cinema : Tudor Dan, N. D. Cocea, Elena Pătrăşcanu ; Subsecţia foto : Mircea Alifanti,
Aurel Baruch, Eugen Iarovici ; Subsecţia muzică : George Enescu, Prof. Bârsan, Egizio şi
Dora Massini, Radu Cioculescu, Emanoil Ciomac, Alfred Mendelsohn, Matei Socor şi
Radu Vrăbiescu ; Subsecţia radiofonie : Prof. M. Andriciu, Radu Cioculescu, Emanoil
Ciomac, George Macovescu, Matei Socor, T. Vianu ;

Secţia sport-turism : Virgil Economu ;

Secţia ştiinţe, cu Subsecţia matematică : savantul Dim. Pompeiu, Gr. Moisil, Prof. Al.
Myller, Ana Toma ; Subsecţia biologie : Prof. Şt. Nicolau ;

Secţia ştiinţe aplicate : Prof. Tr. Săvulescu ;  

Secţia ştiinţe sociale, cu Subsecţia drept : I. Ghe. Maurer ; Subsecţia istorie-filologie :

Ctin. Balmuş, Al. Graur, Andrei Oţetea, Emil Petrovici ; Subsecţia sociologie : Anton
Golopenţia, Athanasie Joja,  Sabin Mănuilă, Iorgu Stoian ;    

Distrugerea lumii universitare, prin epurări şi arestări, va culmina cu epurarea Academiei,

prin desfiinţarea şi reînfiinţarea sa ulterioară, cu o componenţă selectată cu deosebită
grijă în funcţie de gradul de angajare politică, de fidelitate sau docilitate şi nu întotdeauna
în funcţie de merite reale. Pentru a nu-şi pierde privilegiile trecute şi pentru a dobândi
altele noi, mulţi intelectuali români au acceptat, din sinceritate sau lichelism, colaborarea
cu noul regim prosovietic.

Bineînţeles că ARLUS nu putea da dovadă de eficienţă acţionând numai în Capitală, de

aceea sunt aleşi savanţi, militari şi intelectuali în scopul de a pregăti opinia publică de
pretutindeni asupra ,,marilor realizări din Uniunea Sovietică’’. Menirea culturală dispare
atunci când misionarii ARLUS sunt sprijiniţi în deplasările lor propagandistice prin ţară
de reprezentanţi ai Armatei Sovietice, cantonate pretutindeni. Astfel, datorită strădaniilor
propagandiştilor ARLUS, numărul membrilor acestei asociaţii ajunge în 1947 la aproape
150.000.

Modelul sovietic despre care vorbeam fusese literalmente impus în toate domeniile
(agricultură, industrie, ştiinţă, cultură, artă, tradiţii populare, viaţă socială, naţionalism
etc.) şi era întotdeauna prezentat la superlativul absolut. Până chiar şi în bancurile care
circulau la acea epocă, de exemplu, piticul sovietic era prezentat drept ,,cel mai mare pitic
din lume'' !

Asociaţia dispunea şi de o serie de publicaţii şi instituţii precum : ,,Veac Nou’’

(1944), ,,Caietele ARLUS’’, ,,Cartea Rusă’’ (1945), ,,Grai Nou’’, ,,Vestea Nouă’’ (1946),
,,Analele româno-sovietice’’ (1946), ,,Casa Prieteniei româno-sovietice’’ (1947),
,,Institutul de Studii româno-sovietic’’ (1947), ,,Muzeul româno-rus’’ (1948), ,,Institutul
de limbă rusă Maxim Gorki’’ (1948) etc.

Apărută pe 10 decembrie 1944, revista ,,Veac Nou’’, organul de presă al asociaţiei,

reuneşte un număr îngrijorător de intelectuali, numiţi la acea vreme „condee democrate’’,
precum Ghe. Dinu (Ştefan Roll), Geo Dumitrescu, Al. Graur, George Ivaşcu, Athanasie
Joja, Simion Oeriu, Petre Pandrea (Petre Balş), M. Ralea, alături de nefaste personalităţi
politice ca Ghe. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Chivu Stoica sau V. Luca.  

În afară de presa scrisă, se ţineau în permanenţă conferinţe despre cultura, istoria,

geografia şi ştiinţa sovietică, organizate cu precădere la sediile ARLUS din toată ţara sau
la cele ale PMR (PCR), Casa Prieteniei româno-sovietice, în aulele facultăţilor, la Sala
Dalles sau la Ateneu. Printre conferenţiarii din acea vreme, sau cei care semnau articole
prosovietice în presă, amintim pe : Chrisantema Alecu, Virgil Arbore, C. Balmuş, Vlad
Bănăţeanu, Dumitru Berciu, Dan Berindei, Ghe. Bezviconi, Damian P. Bogdan, Tr.
Broşteanu, Rodica Ciocan, Emil Condurachi, Valeria Costăchel, Miron Constantinescu,
P. Constantinescu-Iaşi, C. Daicoviciu, H. Frances, Alois Grigorovici, Mihail Guboglu,
Tr. Ionaşcu, Corina Ionescu-Vorcana, Iorgu Iordan, Barbu Lăzăreanu, Letiţia Lăzărescu,
Vasile Mihordea, Şt. Milcu, Ion Radu Mircea, Bucur Mitrea, Şt. Nicolau, Ion Nestor,
Valeriu Novacu, Paul Oprescu, Andrei Oţetea, P. P. Panaitescu (Al. Grecu), C. I. Parhon,
E. Petrovici, M. Roller, Lazăr Rosenbaum, Aurelian şi Maria Sacerdoţeanu, Tr.
Săvulescu, Ctin. Şerban, Ghe Ştefan, Victor Tulbure, Marina Vlasiu-Lupaş şi alţii.

,,Institutul de Studii româno-sovietic’’ (1947) avea ca membri fondatori pe : Prof. Mihail

Andriciu, Prof. Petre Antonescu, Prof. Ctin. Balmuş, Prof. Benatato, Tr. Broşteanu, Prof.
Emil Condurachi, Prof. D. Danielopolu, Prof. Anton Dimitriu, S. Dimitriu, George
Enescu, Prof. Gabor Gall, Gala Galaction, Prof. Iorgu Iordan, Theodor Kiriacov-
Suruceanu, General Mihail Lascăr, Prof. N. Lupu, Prof. Ghe. Macovei, Prof. D. Mişcolţi,
Stroe Mihnea, Prof. Ilie Murgulescu, patriarhul Nicodim Munteanu, Prof. Şt. Nicolau, Dr.
Valeriu Novac, Prof. Andrei Oţetea, C. Paraschivescu-Bălăceanu, Prof. C. I. Parhon,
Lucreţiu Pătrăşcanu, Prof. Emil Petrovici, Prof. D. Pompeiu, Prof. Andrei Rădulescu,
Prof. Alex. Rosetti, M. Sadoveanu, Valerica Sadoveanu, Prof. Traian Săvulescu, Francisc
Şirato, Jean Steriadi, Prof. Simion Stoilov, Lucia Sturza-Bulandra, Prof. Emil C.
Teodorescu, Prof. D. Voinov şi H. K. Zambaccian. Direcţia de studii era împărţită în mai
multe secţii, cu specialişti din diferite domenii, pregătind profesori de limba şi literatura
rusă (cu precădere cea sovietică), istoria popoarelor sovietice sau economia sovietică,
pentru o cât mai eficientă propagandă în rândul populaţiei.

Presa, puternic organ de propagandă, este rebotezată cu nume comuniste dintre care o
mare parte, ziare sau edituri, sunt de obedienţă sovietică. Dintre acestea din urmă, cu un
tiraj uriaş, putem aminti : Editura Cartea Rusă, Veac Nou, Grai Nou sau Glasul Armatei.  

Sabotarea sărbătorilor naţionale româneşti nu este nici ea omisă şi se înfăptuieşte prin

înfiinţarea unor sărbători oficiale paralele, sovietice sau comuniste. Astfel, în acei ani, se
serba : 21 ianuarie (Comemorarea lui Lenin) ; 6 martie (Instaurarea guvernului Groza) ; 9
mai (Înfrângerea Germaniei hitleriste, pentru a eclipsa Ziua Monarhiei, din 10 Mai) ; 23
august (Sărbătoarea naţională) ; 7 noiembrie (Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie
şi Ziua Prieteniei româno-sovietice, ce va evolua cu timpul către Zilele, apoi Săptămâna
şi în final chiar Luna Prieteniei româno-sovietice, pentru a eclipsa Ziua onomastică a
regelui Mihai) ; 21 decembrie (Ziua lui Stalin, spre a sabota Sfintele Sărbători ale
Naşterii Domnului) etc. Se vor serba în România, sporadic, şi aniversări ca : Ziua
Armatei sovietice, Ziua Constituţiei sovietice, Ziua Minerilor sovietici sau Ziua Presei
sovietice.

De asemeni, nomenclatura străzilor începe a fi schimbată începând cu 2 februarie 1946,

atribuindu-se noi nume inspirate de sărbătorile sovietice sau comuniste. Localităţile,
fabricile, uzinele, şcolile, universităţile, instituţiile, sălile de spectacole sau parcurile
primesc noi nume. Scapă, ca prin minune, bisericile sau numele de munţi, păduri, ape
(deşi, de exemplu, lacul Sfânta Ana va deveni Ana).

Împărţirea teritorială a ţării în judeţe dispare, lăsând loc unei noi sistematizări, după
modelul sovietic, pe regiuni (în număr de 18), dintre care regiunea Stalin, cu capitala la
Oraşul Stalin (Braşov). Capitala ţării trece la o împărţire administrativă de acelaşi tip, pe
raioane, opt la număr, numite : I. V. Stalin, 1 Mai, 23 August, T. Vladimirescu, N.
Bălcescu, V. I. Lenin, Ghe. Gheorghiu-Dej şi Griviţa Roşie.

În fine, cum totul are un început şi un sfârşit pe lume, datorită schimbărilor politice,
limba rusă care era de un ,,interes vital pentru renaşterea materială şi spirituală a
României’’, ,,limba lui Lenin şi Stalin’’ (deşi a acestuia din urmă era gruzina), introdusă
obligatoriu în şcoli prin grija noului Minister al Învăţământului şi a ARLUS, prin
gigantice eforturi şi cheltuieli, limba rusă deci, datorită reorientării politicii, îşi pierde
subit importanţa primordială de până atunci.

După moartea lui Stalin (1953) şi Congresul XX al P.C.U.S. (1956), PCR se distanţează
de Moscova, trupele sovietice sunt retrase, la fel şi consilierii, iar persoanele prosovietice
din conducerea partidului sunt înlăturate.

Derusificarea culminează în 1963, cu închiderea tuturor instituţiilor prosovietice :

Institutul Maxim Gorki, Muzeul româno-rus, Institutul de Studii româno-sovietic,
Analele româno-sovietice, Revista Timpuri Noi etc. Limba rusă devine facultativă în
învăţământ şi numele de localităţi, străzi, cinematografe, instituţii sunt schimbate în nume
româneşti. Nici ARLUS nu putea avea o altă soartă şi, spre deznădejdea şi regretul
bătrânilor friguroşi şi melomani amintiţi de Dl. Boc-Constantinescu, îşi închide porţile.
Prin Declaraţia din aprilie 1964, România comunistă se distanţează în sfârşit de URSS,
unii intelectuali marginalizaţi sunt reabilitaţi, însă amintirea numelor celor care au
contribuit la instituţionalizarea acestei asociaţii de rusificare a României în numele
inexistentei ,,prietenii româno-sovietice’’ dăinuie şi astăzi.
Radu NEGRESCU-SUŢU

Bibliografie :
Vlad Georgescu – Istoria Românilor, ARA, 1984
Victor Frunză – Istoria stalinismului în România, Humanitas, 1990
Adrian Cioroianu – ARLUS, o poveste cu intelectuali, Revista 22, octombrie 1996
Petre Popescu-Gogan – Demolarea Academiei Române, Memoria, 28/1999