Sunteți pe pagina 1din 13

Iordania este o tara aflata in Orientul Mijlociu.

Aceasta se invecineaza cu Israel si


Teritoriile Palestiniene la vest, cu Siria la nord, cu Irak la est si cu Arabia Saudita la sud.

De la iesirea de sub ocupatie Britanica, in 1946, Iordania a fost condusa de catre Regele
Hussein, pana in anul 1999, un conducator pragmatic care a facut fata cu succes
presiunilor Statelor Unite si ale unor state Arabe. Regele Abdullah al II-lea, fiul lui
Hussein, a preluat conducerea statului la moartea tatalui sau. Din acel moment, acesta a
consolidat Iordania si a stabilit o serie de prioritati, inclusiv un program agresiv de
reforma economica. Iordania a aderat la Organizatia Comertului Mondial in ianuarie
2000 si a semnat tratate comerciale cu Statele Unite si cu Europa.

In Iordania nu exista ostilitati intre musulmani si crestini, aceasta fiind una dintre cele
mai moderne si liberale natiuni din regiune.

Pentru multa lume calatoria in Iordania incepe cu vizitarea orasului antic Petra. Petra
este, fara indoiala, unul dintre cele mai spectaculoase orase din Orientul Mijlociu,
concurand cu Machu Picchu pentru titlul de cel mai dramatic oras pierdut din istorie. Cu
toate acestea, in Iordania sunt multe alte lucruri impresionante de vazut, precum ruine ale
oraselor Romane, castele din perioada cruciadelor, citadele si locuri cu o importanta
incarcatura religioasa, cum ar fi locul botezului lui Iisus Hristos, fortareata lui Irod sau
varful muntelui de pe care Moise a zarit Pamantul Fagaduintei.

In ciuda acestor lucruri, Iordania nu este numai un loc puternic inradacinat in trecut si
istorie. Capitala Iordaniei, Amman, este un oras arab modern, cu o cultura diversa, care
se afla la ani lumina distanta de cliseele tipice ale exotismului, prezente in alte orase din
Orientul Mijlociu.

Tara ofera si privelisti si experiente de neuitat in natura, cum sunt desertul rosiatic Wadi
Rum sau Golful Aqaba acoperit de corali si vaile acoperite de palmieri de-a lungul Marii
Moarte.

Iordanienii sunt oameni pasionali si mandri de tara lor, care isi primesc turistii cu bratele
deschise. In ciuda faptului ca se afla in mijlocul unor teritorii precum Irak, Arabia Saudita
si Israel, Iordania este probabil cea mai sigura si stabila tara din regiune. Indiferent de
nationalitate, veti fi intampinati doar cu respect si ospitalitate in aceasta tara.

Amman este capitala si cel mai mare oras din Iordania. Acesta este centrul politic,
cultural si comercial al tarii si unul dintre cele mai vechi orase locuite continuu din lume.

Amman este un oras fascinant al contrastelor - un amestec unic de vechi si nou, situat
ideal pe o zona deluroasa intre desert si Valea Iordanului. In centrul comercial al orasului,
veti putea admira cladiri ultra-moderne: hoteluri, restaurante, galerii de arta si buticuri.
Peste tot in oras exista dovezi ale orasului vechi. Datorita climei temperate, aproape
jumatate din populatia Iordaniei este concentrata in zona Amman. Suburbiile rezidentiale
constau in principal din strazi si bulevarde flancate de case elegante, aproape uniform
vopsite in alb.
Locuitorii orasului Amman sunt bine educati si extrem de primitori. Acestia isi asteapta
vizitatorii aratandu-le cu mandrie orasul fascinant si vibrant.

Recomandam turistilor sa viziteze Moscheea Al-Husseini - construita de regele Abdullah,


in 1924, pe locul unei moschei, din piatra roz si alb, in stil otoman; Cetatea – care contine
ramasitele Templului lui Hercule, construit intre 161BC si 166BC; Muzeul Arheologic
Iordanian, cu colectiile sale de ceramica, sticla, piatra si obiecte din metal; Gara
Feroviara Hejaz, unde veti putea vedea locomotive cu abur folosite pentru excursii
corporative si un muzeu remarcabil; Casa de Arte Darat Al Funun – casa unui capitan
care a condus Legiunea Araba de la inceputul anilor 1920 pana in 1939, in prezent o
galerie cu lucrari ale unor artisti arabi; Muzeul Traditiei Populare, in care veti putea
admira mozaicuri, colectii de bijuterii de epoca si afisaje de costume traditionale; Muzeul
de automobile, cu o colectie uimitoare de motociclete si masini.

Iubitorii vietii de noapte, se pot simti bine in barurile si cluburile din Amman care variaza
de la ultra moderne si ultra-scumpe la cele dedicate celor care detin un buget minim.

Gurmanzii se pot bucura de restaurantele din Amman grupate in trei categorii de preturi:
costisitoare (unde o masa va poate costa peste 12JD), moderate (unde o masa va poate
costa intre 5JD si 12JD) si ieftine (unde o masa va poate costa pana la 12JD). Intre
restaurantele scumpe (de lux) se remarca Fakhr El-Din - unul dintre cele mai bune
restaurante din capitala - si Al Mukhtar – restaurant autentic libanez; intre restaurantele
cu preturi moderate se remarca Tannoureen care ofera meniu diversificat si servicii de
prima clasa si Al Quds - un restaurant traditional arab; intre restaurantele in care puteti
manca ieftin se numara Hashem un restaurant ieftin si vesel, cu mancaruri gustoase,
inclusiv felafel, hummus si fuul (pasta de fasole Fava).

Aqaba este unul din cele mai importante orase ele Iordaniei, cu siguranta cel mai mare
port comercial. Este locuit inca dinainte de anul 4000 I.C., profitand de pozitia sa
strategica, pe marile drumuri comerciale dintre Asia, Africa si Europa. Cea mai veche
scriere, in limba araba, a fost descoperita in Jabal Ram, la 50 de kilometri de Aqaba.

In secolul al XII-lea, Regatul Ierusalimului, care controla zona la acea vreme, a construit
aici fortarete, ale caror ruine sunt foarte bine pastrate si in zilele noastre.

In 1887, Saladin, a recucerit teritoriul, acesta devenind teritoriu musulman. Dinastia


Mamluck, a preluat puterea, in anul 1250 reconstruind cetatea, iar odata cu inceputurile
secolului al XVI-lea, puterea dinastiei a avut de suferit, teritoriul fiind preluat sub
autoritatea Imperiului Otoman. In aceasta periada, timp de 400 de ani, orasul si-a pierdut
din importanta, ramanand doar un mic oras de pescari. Popularitatea lui, a luat din nou
amploare, dupa ce Imperiul Otoman a construit linia ferata Hejaz, care face legatura intre
Aqaba, Damasc si Medina.

Din punct de vedere turistic, orasul ofera o multitudine de variante de petrecere a


timpului liber, vizite in locuri istorice, dar si practicarea sporturilor acvatice. Recunoscuta
pentru plajele fine, apa limpede, hotelurile luxoase si activitati recreeative specifice
zonelor desertice, Aqaba este un foarte important punct de atractie turistica. De la
windsurfing si scubadiving, petreceri pe plaja dar si prin cafenele sale renumite, unde
puteti puteti gusta celebrele mansaf, baclavale si knafeh, Aqaba va mai ofera si activitati
gen safari sau momente de relaxare in renumitele bai turcesti.

In anul 2006, orasul a fost vizitat de peste 450.000 de turisti, rata crescand cu aproximativ
5%, pe an. In timpul sarbatorilor, Aqaba devine o tinta pentru turistii iordanieni, in
special cei din nord (Amman si Irbid), acestia ocupand statiunea in proportie de 100%.

Orasul este atractiv si pentru investitori, dezvoltandu-se uluitor. Datorita investitiilor


massive ale guvernului in turismul local, orasul este impanzit de mall-uri, centre
comerciale, cladiri moderne de birouri, unele proiecte dintre care mentionam Saraya
Aqaba (complex turistic, cu lagune artificiale, hoteluri de lux, vile si case rezidentiale),
sunt inca in curs de desfasurare.

Cel mai atractiv punct turistic este considerat Muzeul Arheologic, situat pe vechile ruine
ale orasului. Fosta resedinta a Sharrif Husein Bin Ali (Fondatorul dinastiei Hasemite), a
fost construita imediat dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in anul 1917. Muzeul a
fost fondat in 1989, iar deschiderea oficiala a avut loc la data de intai ianuarie 1990.
Muzeul ofera vizitatorilor posibilitatea de a vedea vestigii ale caselor recent descoperite,
din Epoca de Bronz, in santierul arheologic Tall Hujayrat al Ghuzlan, situat in imediata
apropiere a orasului. Dovezile istorice intaresc faptul ca Aqaba este unul din cele mai
vechi orase locuite, din regiune. Muzeul mai gazduieste o colectie de artrfacte datand din
secolul VII pana la inceputurile secolului XII, D.C., dar si o binecunoscuta piesa
arheologica, o piatra cu versete din Coran, care a fost asezata la intratea de est a orasului,
in secolul IX. De asemenea, mai puteti vedea o impresionanta colectie de monede din aur
si cateva monede apartinand Regatului Marocului.

Mai puteti face excursii in Eliat (Israel), unde aveti o multitudine de oferte turistice,
muzee, parcuri, gradini zoologice si botanice, in Eliat putand ajunge si pe mare, cu
feribotul.

In Aqaba, aveti acces la 18 piscine in aer liber, 10 facilitati de transport inspre si de la


aeroport, 22 de restaurante cu specific divers, 34 de parcari, 8 sali de fitness si cel putin
37 de hoteluri, la acest capitol enumaram doar cateva dintre ele: Al Qidra Hotel Suits
Aqaba, Days Inn Hotel, Cedar Hotel, Aqaba Dunes, Red Silver Dives Centre, Darna
Village Beach Hotel, Kempinski Hotel Aqaba, Dweik Hotel 1, Intercontinental Aqaba,
Southern Star Club, Jardanah Hotel, Radisson Bay Blue Tala Resort, Sama Aqaba Hotels
si Golden Rose Hotel. Toate acestea pornesc de la categoria de o stea, ajungand pana la
cinci stele si oferind servicii ireprosabile, mare parte dintre cele mentionate mai sus
apartinand unor renumite lanturi hoteliere. In marea lor majoritate, ele au si restaurante,
baruri si cafenele proprii, oferind toata gama de servicii, de care turistii aflati in oras, se
pot bucura in voie.

Restaurantele va ofera meniuri din cele mai diverse, clasice, traditional arabe, asiatice dar
si meniuri de provenienta occidentala, toate categoriile de turisti, putandu-se bucura de
meniuri si conditii de servire impecabile. In Aqaba, mai gasiti restaurante ca Al Tazaj
Reastaurant, Soly I Mar Sea Star Taba, Hilton Taba Resorts&Nelson Village, Hyatt
Regency Taba, majoritatea lor aflandu-se in zona costiera.

Clima este desertica, foarte propice turismului de agrement, temperaturile situandu-se


intre 25 si 39 de grade, cu veri insorite si ierni foarte blande.

Orasul este conectat la restul tarii prin Autostrada Desertului si Autostrada Regelui. Veti
intalni o multime de autobuze, care opereaza curse intre Aqaba si restul marilor orase ale
tarii, cu precadere Amman. Cel mai cunoscut operator este JETT, care ofera conditii
ideale pentru a calatori, pe intreg teritoriul Iordaniei. Pe langa autobuze, veti putea
beneficia de serviciile diverselor companii de taxi, care au preturi rezonabile.

In Aqaba, mai puteti ajunge si pe mare, compania Arab Bridges Maritime, facand
legatura intre porturile egiptene Taba si Nuweiba. Milioane de turisti folosesc annual
feriboturile companiei, pentru a ajunge in Aqaba dar si in Sharm el-Sheikh.

Cu avionul, puteti ajunge foarte usor in Aqaba, Aeroportul International King Hussein,
facand legatura foarte facila, intre Aqaba, Amman, Sharm el-Sheikh, Dubai, Alexandria,
dar si cu alte cateva destinatii europene.

“Castelele Desertului”

Sub denumirea de “Castelele Desertului” figureaza o serie de mici castele si fortarete


situate in estul Iordaniei, cele mai multe dintre ele gasindu-se la est de Amman. Aceste
sisteme de aparare, au fost ridicate in secolele VII si VIII, de catre conducatorii dinastiei
Umayyad, cu scopul de a proteja vechile rute comerciale spre Asia si Orient.

Cele mai bine conservate sunt: Qasr Al-Qastal, la 25 de kilometri de Amman, Qasr Al-
Muqqawar, la 30 de kilometri sud de Amman, Qasr Mushatta, la 35 kilometri sud, Qasr
Hammam As Sarah, la 55 kilometri nord-est, Qasr Al Hallabat, la 60 kilometri nord-est,
Qasr Kharana, la 65 kilometri est, Qasr Amra, la 85 kilometri spre est, Qasr Tuba, la 95
kilometri sud-est si Qasr Azraq, la 100 kilometri est de Amman.

Castelul Qasr Amra este construit in inima desertului, in secolul al VIII-lea, si este
considerat o capodopera arhitectonica, renumit in randul iubitorilor de civilizatie, cultura
si istorie araba, pentru frescele interioare, care infatiseaza femei goale sau scene de
vanatoare.

Acest monument bine conservat, poarta cu el cea mai importanta dovada a civilizatiei
Umayyad, istoricii sustinand ca edificiul ar fi fost construit in anii de domnie ai lui
Walled I (705-15), chiar daca, ultimele descoperiri arheologice, ar indreptati oamenii de
stiinta sa emita supozitia cum ca abia sub Walled al II-lea, ar fi avut loc constructia
acestui monument.
Desi aceste castele au fost construite strategic, pentru a apara vechile drumuri comerciale,
aceasta cetate nu are caracter militar, insa pare a fi fost folosit, acum 1000 de ani, drept
refugiu pentru familia regala.

Cuvintele noastre sunt de prisos, si oricat ne-am stradui sa va oferim o imagine a locului,
nu am reusi deoarece, locul este cu adevarat uluitor prin frumusetea si perfectiunea sa.
Asa ca nu ne ramane decat sa va recomandam vizitarea sa, fara nici cea mai mica
retinere.

Qasr Al-Qastal, are o suprafata de aproximativ 68 de metri patrati, zidul exterior are 12
turnuri semicirculare, el avand la parter o intrare, o curte interioara si 6 camere. Castelul,
la originea sa, a fost decorat cu pietre si mozaicuri aproape identice cu cele gasite de
arheologi in castelul Qasr Al Hallabat. De remarcat, in apropierea castelului sunt doua
locuri distincte:un cimitir si o moschee.

Qasr al Hallabat, a fost o fortareata romana, sub conducerea lui Caracalla, construit in
scopul de a proteja locuitorii contra beduinilor. Fortareata apartine unei suite de castele ce
aparau drumul comercial dinspre Damasc catre Aqaba.

Qasr Azraq este construit din piatra bazaltica neagra, de provenienta indigena, are o
structura rectangulara, cu ziduri lungi de 80 de metri, care delimiteaza o curte interioara
si o mica moschee.

Qasr Al-Muqqawar, face si el parte din suita de castele si fortarete construite pentru
apararea drumurilor comerciale. Din nefericire, fortareata este distrusa aproape in
toatlitate, o singura bucata de zid ramanand in picioare, care poarta inscrisuri arabice, cu
trimitere la Calaiful Yazid al II-lea (719-723 D.C.). De aici, arheologii au putut recupera
doar un rezervor de apa, situat in partea de sud-est a castelului.

Qasr Hammam As Sarah este similar cu castelul Qasr Al-HAmra, in special in ceea ce
priveste decoratiunile si structura bailor pe care le cuprinde. Astazi, complexul,
inscriptiile precum si mozaicurile fac obiectul unor lucrari de conservare, structuta sa
constand intr-o sala de forma rectangulara, precum si baile aferente. Baile sunt formate
din trei sectiuni, dupa cum urmeaza: apoditeriyum, tepidarium si caldarium.

Qasr Mushatta (Castelul de iarna), o alta marturie istorica a dinastiei Umayyad, a fost
descoperit dupa ce arheologii au scos la iveala o caramida cu inscriptia lui Suleyman ibn
Kaisan, despre care se stie ca a trait intre 73- si 750 D.C. Aceste marturii conduc spre
ideea ca, la construirea acestui castel a fost implicat si Califul Al-Walled al II-lea.

Qasr Tuba, ca si Mushatta, are zidul exterior compus din turnuri semicirculare, exceptand
partea nordica. Aici se afla doua intrari, flancate de doua camere. Sfertul Nordic este
aproape intact, restul cladirii, care nu a fost niciodata terminata fiind, din nefericire,
distrus.
Qasr Kharana este astazi aflat sub controlul Ministerului Antichitatilor Iordaniene. Chiar
si accesul spre acest momument architectural este controlat de Ministerul Turismului.
Vizitatorii pot avea acces total, pentru o suma modica, ei putand explora zona si admira
nestingheriti, inca una din nenumaratele marturii ale dinastiei Umayyad.

Cazarea se poate face la unul din nenumaratele hoteluri din Amman: Golden Tulip,
InterContinental Jordan, Toledo, Landmark Amman, Le Royal Hotel, Palace Hotel, Le
Meridien Amman, The Regency Palace, Sheperd Hotel sau Farah Hotel, toate acestea
oferind conditii excelente pentru a petrece un sejur cat mai placut.

Masa o puteti lua la unul din restaurantele ce apartin hotelurilor din orasele invecinate,
Amman, Madaba sau Al Mutanabbi.

La Castelele Desertului, puteti ajunge cu traseul 40 din Amman, drumul in lungime de 60


de kilometri, fiind parcurs in maximum o ora.

Din Madaba, cu acelasi autobuz, distanta fiind de aproximativ 100 de kilometri, durata de
deplasare fiind de aproximativ o ora si jumatate. Din Petra, cei 70 de kilometri, ii veti
strabate in 70 de minute.

Cunoscut in antichitate ca Arabella sau Arbella, Irbid este al doilea mare oras din
Iordania (ca suprafata si ca populatie), situat la 70 de kilometri de Amman. Regiunea
Irbid, gazduieste si sediile unor mari centre universitare.

Marturiile arheologice, ne dezvaluie faptul ca Irbid a fost locuita inca din Epoca
Bronzului, cunoscut in antichitate, drept orasul in care se producea cel mai bun vin din
intregul Orient Mijlociu. Zona beneficiaza de pamant si climat propice anumitor soiuri de
struguri de inalta calitate, renumiti in Iordania.

Dupa cucerirea sa de catre musulmani, el a fost redenumit drept Irbid, iar conducatorii
musulmani au schimbat productia de vin, in productie exclusiv de ulei de
masline,redefinind agricultura, punand bazele culturilor de cereale.

Astazi orasul combina obiceiurile provincialilor din Orientul Mijlociu, cu stilul de viata
mai libertine characteristic studentilor. Irbid are doua dintre cele mai proeminente
universitati din tara, Universitatea de Stiinta si Tehnologie si Universitatea Yarmouk. In
2007, numarul studentilor se ridica la 70.000, dintre care 8.000 erau straini veniti din
circa 47 de tari. Universitatea, ce reprezinta granita de vest al campusului universitar
Yarmouk, este populat de localnici dar si de turisti, care pot lua loc la mesele asezate pe
triotuar si a se relaxa intr-una din nenumaratele cafenele. De mentionat este faptul, ca
dupa ora 17:30, rareori mai puteti intalni o femeie, pe strazile Irbidului.

Clima este caracteristica Regiunii Levantului, cu zile toride dar si cu nopti in care
temperature scade chiar sub zero grade.
Economia orasului se bazeaza indeosebi pe prestarea de servicii care sunt direct sau
indirect legate de centrele de invatamant. Ca un amanunt, in Ibrid se afla sediul a 26 de
edituri.
Un alt amanunt picant, il constituie faptul ca orasul figureaza in Cartea Recordurilor la
capitolul Internet café, numarul acestor locuri fiind cel mai mare din intreaga lume, dar si
faptul ca Irbid este infratit cu Iasi (Romania).

Desi nu reprezinta un principal loc turistic in sine, Irbid este considerat punctual de
plecare in excursiile pe Valea Iordanului sau locatiile invecinate precum Umm Qais, Beit
Ras, Pella, Ajloun, Umm el-Jimmal si alte locuri arheologice sau pentru a calatori in
Siria.

Oferta de cazare este foarte generoasa si se adreseaza tuturor categoriilor de turisti.


Aphamia Hotel, Irbid Plaza, Al Jod Hotel, Hijazi Hotel, Al Amin Hotel, Abu Baker hotel,
Al Wedah Al Arabeyah Hotel sau Murshed Hotel, reprezinta numai cateva din optiunile
pe care orasul vi le pune la dispozitie.

Daca nu doriti sa luati masa la hotelurile din oras, care au si restaurante proprii, alte
locuri deosebit de atractive putand fi Utopia, un binecunoscut brand local. Nici
consumatorii de produse gen fast-food nu sunt uitati, aici functionand unul din cele mai
profitabile restaurante, apartinand lantului Mc Donald’s.

Ca sa ajungeti in oras, cea mai usoara varianta este sa luati traseele 25 sau 35, din
Amman, drumul de 90 de kilometri fiind parcurs in 90 de minute.

Cele mai apropiate aeroporturi de oras sunt Marka International Airport si Rosh Pina
(Israel).

Situat in centrul Iordaniei, la 30 de kilometri sud de Amman, Madaba (Meydba), este


capitala Guvernoratului Madaba, fiind binecunoscut datorita descoperirilor arheologice,
care au dovedit existenta unor mozaicuri extrem de vechi, unele datand din perioada
bizantina. Istoria acestui oras incepe inca din Neolitic, cand Madaba era o granita a
teritoriilor Moabitilor. Primele marturii despre intemeierea acestui oras si popularea lui,
vin din Epoca Bronzului. In timpul ocupatie romane, dar si a Imperiului Bizantin, orasul
a facut parte din Provincia Arabia, dupa Traian, care impartise teritoriile sub o noua
structura.

Prima comunitate crestina din zona este atestata de inscrisuri in jurul anului 451, an in
care a fost constituit Consiliul Chaledon (Consilul Bisericesc crestin), semnatura
infiintarii acestui Consiliu apartinand insusi lui Constantin, Arhiepiscop de Bostra, in
numele lui Gaiano, Episcop de Madebaieni. Repopularea orasului a fost realizata in anul
1880, de catre 90 de familii de arabi crestini, veniti din Kerak (oras in care se afla un
important castel al cruciatilor), sub conducerea a doi preoti Italieni, supusi ai
Ierusalimului.
Primul mozaic descoperit aici, a fost din pura intamplare, localnicii constientizand
valoarea lor arheologica si istorica au solicitat preotilor sa conserve si sa pastreze in cat
mai buna stare, vestigiile stravechi. In Bisersica Sf. Gheorghe de aici a mai fost
descoperit un alt mozaic, reprezentamd harta orasului Madaba, in anul 1896, orasul
devenind cunoscut din aceasta cauza si ca: Orasul Mozaicurilor din Iordania. Partea de
nord a orasului este plina de astfel de mozaicuri, ea fiind strabatuta in perioada ocupatiei
romane de renumitul Drum al Romanilor. O alta piesa importanta a fost descoperita in
Biserica Sfintei Marii si a Apostolilor, sute de astfel de mozaicuri apartinand secolelor V-
VII fiind descoperite in zonele din imediata vecinatate a orasului.

In anul 2010, a fost scos la lumina un templu vechi de aproape 3000 de ani, datand din
Epoca Fierului.

Inca din vremea romanilor, orasul beneficia de un empiric centru de sanatate, dezvoltat in
zona apelor termale aflate in nordul orasului, si dupa o zi de incursiune in istorie, credem
ca un mod placut de a o incheia este sa va relaxati in apa bailor termale.

In zona sunt cinci hoteluri de lux, cel mai cunoscut fiind The Six Senses Hotel (Cele Sase
Simturi), care ofera bazine termale in aer liber sau acoperite, precum si bazine pentru inot
si spa. O alta locatie plina de incarcatura istorica si religioasa este Bethany Beyond
Jordan, pe raul Iordan, locul unde IIsus a fost botezat de Sfantul Ioan Botezatorul, apoi la
sud-est de Madaba, puteti vizita Um er-Rasa, un incantator site arheologic, nominalizat
pentru titlul de cel mai important site arheologic din lume - Fortareata Mukawir; la 10
kilometri de Madaba puteti vizita The Dolmens un complex istoric intemeiat pe vechea
locatie a unui cimitir antic, datand din Epoca Bronzului, puteti face si o mica incursiune
la Marea Moarta, sau puteti vizita Biserica Sfintilor Apostoli, situata pe Drumul Regelui,
locasul fiind ridicat in anul 578, Era Bizantina.

Oferta de cazare este uluitoare, aici enumeram doar cateva dintre hotelurile din zona:
Best Western Grand Hotel Madaba, Mariam Hotel, Mosaic City Hotel, Salome Hotel,
Black Iris Hotel si Madaba Hotel. Conditiile sunt dintre cele mai bune, iar preturile sunt
destul de prietenoase.

Va puteti bucura de produsele bucatariei traditionala sau moderne la unul din


restaurantele din oras, Haret Jouduna Restauran, Adonis Restaurant, Bawabit Madaba,
Dana, Jnaien Madaba, Queen Ayola, Darna, Al Raha Beach fiind doar cateva din unitatile
ce va stau la dispozitie.

O mentiune speciala o vom face in dreptul cafenelei Jasmine, unde ospitalitatea va va


face sa va simtiti aproape ca acasa si unde veti putea gusta o diverstitate de bauturi
racoritoare si coktailuri, gustari sau inghetata.

Din Amman, puteti ajunge cu autobuzul in maximum o ora, distanta de parcurs fiind de
aproximativ 60 de kilometri.
Marea Moartă

Yam HaMelach in ebraica, Marea Moarta este granita naturala dintre Israel si Iordania,
in zona de vest a ambelor tari. Denumita din limba araba “ Marea Moarta”, datorita
salinitatii excesive, viata marina este imposibila. Mare continentala, fara iesire sau drenaj
natural, Marea Moarta este cel mai jos punct de pe glob, oglinda apei sale fiind situata la
396 de metri sub nivelul marii, singura apa curgatoare care o alimenteaza fiind raul
Iordan si apa venita de pe muntii din imediata vecinatate, adunata in urma ploilor. Primul
cercetator care s-a ocupat de studierea ei si care i-a si dat numele, este biologul grec
Pausanias. Cunoscuta si ca locul unde au fost gasite cele 900 de manuscrise( in
apropierea asezarii Qumran) in limba ebraica, greaca si aramaica, Marea Moarta, este un
loc care atrage milioane de turisti, in fiecare an, singurul loc situat mai jos decat Marea
Moarta, fiind Lacul Baikal. Salinitatea excesiva a apei, provine din fenomenul de
evaporare foarte rapida a apei, cercetatorii sustinand ca marea este permanent in pericolul
de a seca.

In afara de Marea Moarta, in locurile imediat invecinate, puteti vizita Cetatea Masada,
Rezervatia naturala Ein Gedi, situate in inima oazei cu acelasi nume, unde puteti admira o
diversitate impresionanta a florei si faunei desertice, izvoare naturala, cascade, grote, dar
si un templu datand din anii de inceput ai Epocii Bronzului. Parcul National Qumran, este
de asemenea o locatie preferata de turistii din zona, situate la numai 90 de kilometri
distanta spre nord, aici fiind locul unde au fost gasite renumitele Manuscrise de la Marea
Moarta. Aflat la numai 40 de minute de mers cu masina, Qumran va ofera ocazia de a lua
contact cu civilizatiile antice, in special cu cea greaca si ebraica, dar si cu civilizatia
eseniana. De asemenea, iubitorii de cumparaturi, au la dispozitie diverse magazine, de
unde pot achizitiona textile, carti si suveniruri.

Parcul se deschide zilnic la ora 8, din octombrie pana in martie inchizandu-se la ora 4, iar
in perioada aprilie septembrie, la ora 5 dupa amiaza.

Revenind la zona strict a Marii Moarte, puteti urmari spectacolul de lumini din interiorul
fortaretei Masada, din aprilie pana in octombrie, in fiecare marti si joi seara, excluzand
sarbatorile legale. Timp de patruzeci de minute, puteti fi martorii unui adevarat
specatacol de lumina si culoare, prin care turistii pot vedea reconstituita, prin intermediul
efectelor pirotehnice, capitole din istoria asezarii.

Traditionalul comert oriental, va ofera posibilitatea de a alege intre magazine apartinanad


brandurilor internationale pana la comertul de bazar binecunoscut zonei. Puteti
achizitiona carti, textile, suveniruri, materiale de inspiratie religioasa (cd-uri, carti si
diverse obiecte de cult), dar si bijuterii, imbracaminte si electrocasnice.

In araba, Petra inseamna piatra. Petra este recunoscut ca cel mai important site
arheologic din lume, datorita templelor sapate direct in stanca, orasul avandu-si radacinile
inca din antichitate (fiind numit si Rekem), fiind inscris in Patrimoniul Unesco. Orasul se
intinde de-a lungul poalelor Muntelui Hor, strabatand un lung defileu, apoi, pe laterala
vestica a vaii Arabah (Wadi Araba), vale ce se intinde de la Golful Aqaba si pana la
Marea Moarta. Sapat in piatra muntelui, orasul este de-a dreptul impresionant, oferind
imagini incredibil de pitoresti.

Atacata de israelieni, cucerita de asirieni, fiind o vreme sub tutela Imperiului Roman,
asediata de persi, istoria acestui oras este cunoscut drept una dintre cele mai zbuciumate,
cunoscute de-a lungul vremurilor. Intre anii 30-9 I.C., viata asezarii cunoaste o dezvoltare
impetuoasa, mormintele si templele fiind taiate direct in stanca de culoare rosiatica. Din
pure ratiuni economice, in jurul anului 9 I.C., capitala este tranferata la Bosra.

Nabateenii, se inchinau zeitatilor, cele mai importante fiind Zeita Uzza, Allat si Manah,
precum si Zeul Dushara. Cei doi precum si alti zei si zeitati sunt regasiti reprezentati fiind
in sculpturile in stanca. Cel mai mare monument din oras il reprezinta un monument
inchinat lui Obodas I (Obodas Dumnezeu), o dovada a acestui fapt fiind un inscris taiat in
piatra monumentului, datand din secolul I, denumit in araba Ad Deir.

Parte a Imperiului Bizantin (secolul IV), rapandirea pe intreg teritoriul a crestinismului si


intemeierea de biserici fiind sprijinita de Imparatul Dioclitian. Petra, mai este si cunoscut
drept locul unde Moise, lovind o stanca cu ciomagul, a facut sa iasa apa.Conform surselor
istorico-religioase arabe, stanca se afla in imediata apropiere a mormantului surorii sale,
Myriam, loc de pelernaj pentru crestinii din secolul IV, a carui locatie nu a mai putut fi
precizata, in vremurile ce au urmat.

“Mormantul Urnei” este un alt loc de vizitat, daca va aflati in Petra, un foarte important
loc incarcat de istorie. Acesta va deveni o catedrala in anul 446, construit fiind pentru
Malichos al II-lea (60-30 I.C.).

In partea nordica a orasului se mai afla un important loc turistic, compus dintr-un cimitir
a carui morminte au crucile inscriptionate si taiate in piatra. Cercetatorii spun ca aici
obisnuiau sa fie inmormantati localnicii crestini si familiile lor.

Teatrul, cu cele 33 de gradene ale sale, si el sapat direct in stanca, reprezinta un al loc
demn de luat in seama. Gradenele sunt asezate pe trei nivele suprapuse, in forma de
semiluna. Teatrul putea gazdui aproximativ 3000 de persoane, si conform istoricilor, a
fost construit in secolul I, I.C. Din surse anonime, se pare ca edificiul putea permite
accesul a 8500 de persoane. Obeliscul, reperezinta un alt loc incarcat de istorie, avand
inaltimea de 7 metri si fiind format din coloane sub forma de piramida. In anul 363, un
puternic cutremur de pamant, a avariat grav structura asezaii, distrugand mai multe case,
urmanad ca mai apoi, jefuitorii de morminte sa distruga valoroasele marturii istorice,
multe din mormintele si locurile pline de marturii istorice fiind astazi necunoscute, din
aceasta cauza.

Faptul ca orasul Petra este mentionat in Vechiul Testament, nu poate fi verificat. In unele
cazuri, el este asociat cu orasul Sela (care inseamna tot piatra).

Cazarea in oras se poate face la unul din numeroasele hoteluri: Edom Hotel, Candles
Hotel, Crown Plaza Resort, Beit Zaman Hotel, Petra Panorama Hotel, Petra inn Hotel,
Petra Moon, Sunset Hotel si Petra Gate Hotel, fiind doar cateva din oferta larga de locuri
unde va puteti odihni.

Daca nu doriti sa luati masa la restaurantele hotelurilor unde v-ati cazat, va propunem sa
testate locuri ca Petra Kitchen, Royal Yacht Club, Ali Baba Restaurant si J Captain’s
Restaurant.
Vizitarea acestui oras se face pe baza de billet, pretul fiind undeva intre 70 si 127$, aici
trebuie sa specificam faptul ca studentii nu beneficiaza de reducere.

In oras puteti ajunge cu autobuzele puse la dispozitie de JETT, compania nationala de


transport, din Amman sau Aqaba, pe Autostrada Regelui, foarte rapida, dar se spune ca
este si plictisitoare. Programul acestor autobuze incepe la 6:60 a.m., plecare din Amman,
ultimul autobus ce pleaca din Petra fiind in jurul orei 4p.m. Din Eliat(Israel), puteti
ajunge foarte usor cu feribotul, apoi cu autobuzul sau microbuzul.

In oferta de transport sunt incluse si microbuzele particulare, care opereaza curse din
Amman, Aqaba, Wadi Rum, Ma’an. Preturile sunt foarte atragatoare, iar calatoria nu
dureaza mai mult de o ora si cinci spre zece minute.

O alta modalitate este taxiul, dar aici va trebui sa va atragem atentia ca, la orele de varf,
puteti astepta sa fiti imbarcati, chiar si 6 ore, aglomeratia fiind incredibila. Partea
avantajoasa a acestei forme de deplasare este ca puteti negocia pretul cursei cu soferul.

Mai exista varianta de a inchiria microbuze de la hotel, oferta incluzand si soferul, pretul
fiind putin mai ridicata fata de celelalte optiuni.

Modalitati de plata in Iordania

Moneda din Iordania este Dinarul Iordanian, prescurtat JD. Cursul valutar stabileste o
rata de 0.71 JD/dolar american sau 1.41 USD/dinar.

Multe restaurante si magazine accepta plata produselor in dolari americani.

Aveti in vedere faptul ca multi comercianti lucreaza cu bancnote de valoare mare si nu va


vor putea da rest, asa ca asigurati-va ca aveti la dumneavoastra bancnote de 1 si 5 dinari.

Cardurile bancare sunt acceptate in foarte putine locuri. Majoritatea hotelurilor accepta
plata cu cardul, dar in alte locuri importante, cum ar fi obiectivele turistice de la Petra, nu
este acceptata plata cu cardul.

In ceea ce priveste cheltuielile zilnice pentru un turist care viziteaza Iordania, putem
spune ca un buget de 15 JD ar fi unul de austeritate si ati fi nevoiti sa mancati falafel
zilnic. Cu 25 de JD va puteti permite un loc modest de cazare si mese normale la un
restaurant. Preturile in Iordania au urcat mult in ultima vreme, asa ca cel mai bine este sa
va faceti rezervare la hotel dinainte sa plecati. Daca vreti sa simtiti gustul adevaratei
mancari iraniene, nu mancati la hotelul la care sunteti cazati, decat daca aveti masa
inclusa in pretul de cazare. La restaurantele acestor hoteluri mancarea este extrem de
scumpa, cu preturi nejustificate.

Transportul in Iordania

Compania de transport JETT asigura transportul cu autobuzul intre Amman si Aqaba.


Autobuzele private, ale companiei Hijazi, executa curse de la Amman catre Irbid si
Aqaba. Exista si microbuze care asigura transportul intre orasele mai mici, dar acestea nu
au un orar prestabilit, ci pleaca atunci cand sunt pline.

Din statia de autobuz Abdali, in apropiere de centrul orasului Amman, puteti lua un
autobuz sau un taxi care executa curse pe intregul teritoriului Iordaniei. Puteti lua acelasi
tip de autobuz sau taxi si din statia numita Tarbarboor sau Tareq. Tot de la Tarbarboor
puteti calatori cu autobuzul pana la Aeroportul International Regina Alia. Pretul unui
bilet pentru o astfel de calatorie costa 1.5 JD.

Taxiurile companiei de stat, numite servees, acopera aceleasi rute ca si autobuzele.


Servees sunt mai scumpe decat autobuzele sau microbuzele, dar calatoria se efectueaza
intr-un timp mult mai scurt. Aceste masini arata ca niste microbuze si sunt, in general, de
culoare alba sau crem.

Taxiurile private exista din abundenta in orasele mari. Acestea sunt de culoare galbena. O
calatorie de 10 kilometri costa in jur de 2 JD. Toate aceste taxiuri ar trebui sa fie echipate
cu aparate de taxat. Cu toate acestea, multi taximetristi din afara orasului Amman nu
folosesc taximetrele, asa ca trebuie sa negociati pretul cursei cu soferul inainte de a pleca.
Daca omiteti sa faceti acest lucru riscati sa vi se ceara dublu sau triplu fata de cat ar trebui
sa platiti in mod normal. Puteti inchiria un taxi pentru o zi intreaga, pentru suma de 20-25
JD. Acest serviciu presupune ca soferul de taxi va va conduce in zonele importante de
shopping si va vor astepta pana cand terminati cumparaturile. Din Amman puteti lua un
taxi catre Petra, daca doriti sa vizitati zona. O calatorie pana acolo costa aproximativ 75
JD pentru 3 persoane, dus-intors. Aceasta dureaza aproximativ 6 ore, timp in care puteti
admira imprejurimile. Asigurati-va ca pretul pe care il platiti taximetristului este per
cursa si nu de persoana. Multi taximetristi va vor cere un pret mic pentru o anumita
distanta si la sfarsit va vor spune ca pretul este de persoana.

Posibilitati de cazare in Iordania

In Amman exista multe hoteluri de 4 si 5 stele. In plus, aici puteti gasi si hoteluri de 3 sau
2 stele, chiar daca numarul lor este mai mic decat al celor de lux. La acestea din urma
preturile sunt accesibile si, de regula, sunt pline de turisti. Aveti in vedere faptul ca in
Iordania exista doua tipuri de incadrare a hotelurilor. Exista tipul standard, Occidental, cu
hoteluri de 5 stele precum Sheraton si Crowne Plaza, dar exista si standardele locale, in
care se incadreaza la categoria de 5 stele hoteluri care, dupa standardele Occidentale, ar
trebui incadrate la 3 stele. Asadar, nu fiti uimiti cand veti vedea diferente mari de preturi
intre hoteluri de 5 stele.
Daca doriti sa petreceti mai mult timp in Iordania, va puteti inchiria un apartament
mobilat, al carui pret variaza intre 200 si 600 JD pe luna.

Shopping in Iordania

In Iordania, indeosebi in Amman, veti gasi mall-uri de unde puteti face diverse
cumparaturi. De asemenea, aici sunt prezente si magazine de suveniruri, magazine care
vand obiecte traditionale, magazine de ceramica, de bijuterii, de obiecte din sticla,
broderii, sculpturi in lemn. De obicei, in astfel de magazine preturile sunt exprimate atat
in dinari, cat si in dolari americani.

Viza turistica in Iordania

Daca doriti sa obtineti viza pentru Iordania singuri si nu printr-o agentie de turism, este
necesar sa parcurgeti mai multi pasi. In primul rand, aveti nevoie de pasaport in original,
valabil inca minim 6 luni de la data plecarii, 38 de Euro si o poza tip pasaport. In
continuare este necesar sa completati un formular de aplicare pentru viza, pe care il gasiti
fie online, pe site-ul Ambasadei Regatului Hasemit al Iordaniei in Romanie, fie direct la
sediul Ambasadei. Toate aceste documente se depun personal la Ambasada Iordaniei.
Eliberarea acestei vize poate fi facuta imediat sau poate dura cateva ore.

Este bine de stiut ca Iordania accepta accesul turistilor care au in pasaport viza statului
Israel, deci nu este necesara schimbarea pasaportului, in caz ca ati calatorit si in Israel. De
asemenea, alte informatie utila este faptul ca viza turistica se acorda cu maxim o luna de
la data intoarcerii din Iordania. Ambasada din Romania nu acorda viza turistica pe
pasaport temporar, ci numai pe cele biometrice sau cele valabile 10 ani.

S-ar putea să vă placă și