ATITUDINE ÎN FAȚA PROBLEMEI

În contextul păcatului este inevitabilă apariția problemelor, crizelor de orice natură.

Prezentul reliefează o criză fără precedent: sănătatea este pusă în pericol, părtășia este
destabilizată, socializarea poate avea loc doar în anumite condiții, fiecare semen este văzut ca
un suspect purtător de boală, teamă cu privire la viitor etc. Drept rezultat, prezența la biserică
a scăzut și interesul față de serviciile divine organizate la biserică s-a diminuat (repulsie față
de regulile propuse, frică, obișnuința cu online-ul, se poate și altfel).

Din atitudinea a trei personaje biblice, în ceea ce urmează, vă propun să învățăm niște
lecții esențiale pe care trebuie să le materializăm în situații de criză, în fața problemelor.

1. AVRAAM

- Despre Avraam, Biblia ne spune că s-a întors din Canaan „foarte bogat în vite, în
argint și în aur.” (Geneza 13:2) Lot era împreună cu el și împreună s-au întors la altarul pe
care Avraam îl construise inițial, la Betel. În mijlocul greutăților, ei au locuit împreună în
deplină armonie, dar, odată cu creșterea avuției lor, exista riscul apariției certei între ei, lucru
pe care Avraam îl anticipează.

„Avraam era mai mare decât Lot în ceea ce privește vârsta și era, de asemenea, mai
mare decât el în relații, avere și poziție socială; Deși țara întreagă îi fusese dată de către Însuși
Dumnezeu, plin de bunăvoință, el a renunțat la dreptul său (Geneza 13:8, 9).”1

„Aici s-a dat pe față spiritul neegoist al lui Avraam. Cât de mulți sunt aceia care, în
condiții asemănătoare, fără să țină seama de urmări, s-ar agăța de drepturile și preferințele lor
personale! Câte familii nu s-au distrus din pricina aceasta! Câte biserici n-au fost dezbinate,
făcând ca lucrarea, cauza adevărului, să ajungă de ocară și batjocură printre cei nelegiuiți! „Să
nu fie ceartă între mine și tine”, a spus Avraam, „căci suntem frați”, nu numai prin legături
naturale de rudenie, ci și ca închinători ai viului Dumnezeu.”2

„Cultivarea unui comportament totdeauna plin de curtenie, cultivarea bunăvoinței de a

face altora ceea ce am dori ca ei să ne facă nouă, ar reduce la jumătate suferințele vieții.
Spiritul de înălțare de sine este spiritul lui Satana; dar inima în care este cultivată iubirea lui

1
Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 122 (electronic edițion).
2
Ibidem.
Hristos va avea acea dragoste care nu caută interesul propriu. În acest fel se va da ascultare
îndemnului divin: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”
(Filipeni 2:4).”3

2. IOSIF

- Iosif se afla într-o închisoare din Egipt pentru o faptă pe care nu o săvârșise. Chiar în
Egipt ajunsese cu sila, vândut de frații lui. După ce mai-marele paharnicilor a trăit să vadă cu
ochii împlinirea visului în toate amănuntele lui, în inima lui Iosif se întrezărise o fărâmă de
speranță. (Geneza 40:14,15) Dar, „mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit la Iosif. L-a
uitat!” (Geneza 40:22)

„Speranța ce se aprinsese în inima sa se stinse cu timpul și, la toate celelalte încercări,

s-a adăugat și mușcătura amarnică a nerecunoștinței. Dar o mână dumnezeiască se pregătea să
deschidă porțile temniței.”4

- Faraonul Egiptului a visat două vise care păreau să aibă acceași însemnătate și că
prevestesc o mare nenorocire. El nu putea să le stabilească însemnătatea, chinuindu-i mintea,
și magii ți înțeleptții împărăției sale erau neputincioși.

„A fost umilitor pentru faraon să se întoarcă de la magii și înțelepții împărăției sale și

să ceară sfat de la un străin, și acesta un sclav, dar era gata să facă lucrul cel mai umilitor dacă
prin aceasta ființa sa tulburată putea găsi odihnă.”5 „Faraonul a zis lui Iosif: ’Am visat un vis.
Nimeni nu l-a putut tălmăci; și am aflat că tu tălmăcești un vis, îndată ce l-ai auzit’. Iosif a
răspuns faraonului: ’Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns lui Faraon!’”
(Geneza 41:15, 16).

- Faraon îi istorisește visul lui Iosif (Geneza 41:17-24); Iosif îi oferă tălmăcirea visului
(versetele 25-32). Iosif nu se oprește aici, face un lucru nesolicitat, oferă și sluția la problema
aceasta stringentă (versetele 33-36).

- Lecțiile pe care le învăț din atitudinea lui Iosif sunt următoarele: a) este ușor să
constați problema, dezastrul; atât Faraon, cât și înțelepții Egiptului bănuiau pericolul; Iosif
oferă soluția; b) eu pot fi soluția la problemele altora; c) Dă-I slavă lui Dumnezeu, nu-ți
asuma laude nemeritate. Dumnezeu este acela care oferă soluția prin tine!

3
Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 122-123.
4
Idem., pag. 207 (electronic edițion).
5
Idem., pag. 207-208 (electronic edițion).
 „Răspunsul pe care Iosif i l-a dat împăratului dă pe față umilința și credința sa în
Dumnezeu. Cu modestie a respins onoarea – că ar avea în el însuși o înțelepciune deosebită.
„Nu eu”, numai Dumnezeu poate explica tainele acestea. Tălmăcirea era atât de rezonabilă și
atât de bine închegată, iar planul pe care el l-a recomandat era atât de bun și de iscusit, încât
corectitudinea lui nu mai putea fi pusă la îndoială. În toată împărăția, Iosif era singurul om
dotat cu înțelepciunea care să arate primejdia ce amenința împărăția și cu pregătirea necesară
pentru a-i face față; iar împăratul era convins că el era cel mai bine calificat să execute
planurile pe care le propusese. Era clar faptul că o putere divină era cu el și că nu era nimeni
printre slujbașii de stat ai împărăției atât de bine calificat ca să conducă problemele națiunii în
acest timp de criză. Faptul că era evreu și sclav era de mică importanță, când în cumpănă era
pusă înțelepciunea evidentă și judecata lui sănătoasă. „Am putea noi oare să găsim un om ca
acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” (vers. 38), le spuse împăratul sfetnicilor săi.”6

„Cum a putut fi Iosif în stare să aibă o asemenea tărie de caracter, cinste și

înțelepciune? În anii tinereții sale, el se lăsa condus de datorie mai degrabă decât de înclinații;
integritatea, încrederea simplă, firea sa aleasă, nobilă, au adus roade în faptele maturității sale.
O viață curată și simplă înlesnise dezvoltarea puternică atât a capacităților fizice, cât și a celor
intelectuale. Relația cu Dumnezeu, intervenția divină, contemplarea și însușirea marilor
adevăruri încredințate înaintașilor săi credincioși au contribuit la creșterea lui spirituală și la
dezvoltarea intelectuală mai mult decât ar fi putut să o facă orice altceva. Atenția plină de
credincioșie acordată datoriei în orice împrejurare, de la poziția cea mai umilă până la cea mai
onorată, îi educase toate puterile în vederea celor mai înalte funcții. Acela care trăiește în
armonie cu voința Creatorului își asigură dezvoltarea de caracter cea mai reală și cea mai
nobilă. „Frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea; depărtarea de rău este pricepere” (Iov
28,28).”7

3. DANIEL

În capitolul 4 din cartea lui Daniel găsim cel de-al doilea vis visat de Nebucadnețar,
copacul cel mare. Visul și însemnătatea acestuia l-au uimit și tulburat. Erau cu privire la
împărat! Cum trasmiți această informație? Ce atitudine trebuie să adopți? Daniel spune
adevărul complet, inteligent, cu demnitate, recuperator și fără aroganță.

„Domnul meu”, a răspuns Daniel, „visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea
lui să fie pentru potrivnicii tăi”. (Daniel 4:19) „Prorocul și-a dat seama că Dumnezeu pusese
6
Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 208-209.
7
Idem., pag. 210.
asupra lui datoria solemnă de a-i descoperi lui Nabucodonosor judecata care era gata să cadă
peste el datorită mândriei și aroganţei lui. Daniel a trebuit să interpreteze visul în limbajul pe
care împăratul îl putea înţelege; și, deși conţinutul lui îngrozitor la făcut să ezite, a trebuit să
declare adevărul, oricare ar fi fost urmările pentru el. După ce a interpretat cu credincioșie
visul, Daniel l-a îndemnat pe monarhul cel îngâmfat să se pocăiască și să se întoarcă la
Dumnezeu ca, printr-o viaţă curată, să îndepărteze nenorocirea care-l ameninţa. „De aceea,
împărate”, l-a rugat prorocul, „placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în
neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociţi, și poate că ţi se va prelungi
fericirea!”8 (Daniel 4:26)

8
Ellen G. White, Profeți și regii, pag. 312-313 (electronic edițion).