Sunteți pe pagina 1din 7

Referat

Comunicarea nonverbală, Actul ratat,


Metacomunicarea

Conf. Univ. Dr. Gherman Liliana

Student Anghel Neculai


Comunicarea nonverbală, Metacomunicarea, Actul ratat

Una din provocarile majore, frecvent întâlnite de către manageri în


activitatea curentă, este reprezentată de către comportamentul simulat al
persoanelor cu care intrăm în contact. Conduita său comportamentul simulat
reprezintă o încercare de a ascunde său falsifica sensul unei realităţi. Persoana în
cauză dă intenţionat un raspuns verbal diferit de cel pe care îl gândeşte,
exteriorizând său mascând cu o anumită expresie, o apreciere, atitudine său un
sentiment autentic încercat.
Simularea nu este o simplă eroare, ea se caracterizeaza prîn
intenţionalitate. Este o greşeala intenţionată, învaluită şi susţinută pragmatic.
Condiţia succesului unei simulări este dată de consistenţa să internă, de abilitatea
cu care subiectul menţine coerenţa demersului său fictiv. Contrafacerile sunt
mijloace elegante de a eluda normativele sociale. Sub masca unei conduite
conformiste, folosind tactici derutante, subiectul se complace într-un fals
relaţional, structurându-şi, pentru a putea manipula, un spaţiu simulat.
Simularea este motivată, determinată de dorinţe, de interese şi se
realizează prîn diverse strategîi: inventare, exagerare, diminuare, adiţie, omisiune,
substituire, transformare, tăcere.
Aceasta include utilizarea de indicîi vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezica),
postura fizică (proxemica), tonalitatea vocîi (paralimbaj) şi contactul fizic
(haptica).1 Acesta poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) şi
oculezica (contactul vizual şi acţiunea de a privi în timpul vorbirîi şi ascultărîi,
frecvenţa privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei şi ritmul clipirii).
Aşa cum discursul conţine elemente nonverbale cunoscute sub numele de
paralimbaj, cum ar fi calitatea vocîi, ritmul, tonalitatea, volumul şi stilul vorbirii,
precum şi caracteristici prozodice, cum ar fi ritm, intonaţie şi accent, tot aşa şi
textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de scriere de mână,
dispunerea spaţială a cuvintelor său aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea,
o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacţiunea
dintre indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condiţîile

1
„Nonverbal Communication Theories”. Encyclopedia of Communication Theory. 2009.
de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor şi
comportamentele comunicatorilor în timpul interacţiunii.
Comunicarea nonverbală implică procese de codare şi decodare conştiente
şi inconştiente. Codarea reprezintă activitatea de generare de informaţii prin
expresîi faciale, gesturi şi posturi ale corpului. Informaţiile codate folosesc
semnale care ar putea fi considerate ca universăle. Decodarea reprezintă
interpretarea informaţiilor din senzaţiile transmise de comunicator. Informaţiile
decodate utilizeaza cunoaşterea pe care o poate avea cineva cu privire la
senzaţîile primite. De exemplu, ridicarea a doua degete în sus îl poate face pe
decodificator să înţeleaga din experienţele anterioare ca aceasta înseamna cifra
doi.2
Doar un mic procent din creier procesează comunicarea verbală. În
copilarie, comunicarea nonverbală este învaţată din comunicarea social-
emoţională, iar gesturile faciale sunt un canal principal de comunicare spre
deosebire de voce. Pe masură ce copîii devîn comunicatori verbali, ei încep să se
uite mai mult subconştient la expresîile faciale, tonurile vocale şi la alte elemente
nonverbale.
Cultura joaca un rol important în comunicarea nonverbală şi reprezintă un
aspect care ajută la înţelegerea modului în care sunt organizate activităţile de
învăţare. În multe comunităţi americane indigene este pus, de exemplu, de multe
ori un accent pe comunicarea nonverbala, care constituie un mijloc important
prîn care copiii învaţă. În acest sens, procesul de învaţare nu este dependent de
comunicarea verbală; mai degrabă, comunicarea nonverbală serveşte ca un mijloc
primar nu numai pentru organizarea de interacţiuni interpersonale, dar şi pentru
transmiterea valorilor culturale, iar copîii învaţă cum să participe la acest sistem
înca de la o vârstă fragedă.3

Actul ratat este un concept al psihanalizei clasice reprezentând o eroare de


vorbire, memorie său acţiune atribuită unei interferenţe cu o dorinţa, gând său
conflict Inconştient, reprimat. Conceptul apare pentru prima data la Sigmund
Freud în Psihopatologia vieţîi cotidiene (1901).

2
Nonverbal Communication”. The Concise Corsini Encyclopedia of Psychology and Behavioral Science. 2004.
3
Paradise, Ruth (1994). „Interactional Style and Nonverbal Meaning: Mazahua Children Learning How to Be
Separate-But-Together”. Anthropology & Education Quarterly.
Cel mai cunoscut act ratat este lapsusul, dar alte exemple sunt scrierea,
rostirea său lectura greşită, rătăcirea unor obiecte său încurcarea unor nume.

Deşi mulţi subiecţi ar atribui un astfel de incident hazardului său distragerii,


psihanaliza îl explică din prisma unor gânduri refulate în subconştient său pe care
subiectul nu doreşte să le exprime: trimiterea unei scrisori la un destinar greşit,
folosirea formulelor de genul „sentimente inferioare” (în loc de „interioare”),
confundarea de către barbat a numelui soţiei cu cel al amantei, pierderea unui
cadou pentru ziua de naştere a unei persoane nesimpatizate, toate reprezintă
acte ratate.
În explicaţia specialiştilor în sănătate psihică, actul ratat este acela în care
rezultatul urmarit explicit nu este atins, ci înlocuit printr-un altul.
Se va vorbi de acte ratate nu pentru a desemna ansamblul rateurilor de vorbire,
memorie său acţiune, ci având în vedere actele pe care subiectul este în mod
obişnuit capabil să le ducă la bun sfârşit şi al căror eşec este tentat să-l atribuie
doar neatenţiei săle său întâmplărîi.
Freud a arătat ca actele ratate sunt, ca şi simptomele, formatiuni de
compromis între intentia conştientă a subiectului şi refulat.
Actele ratate sunt acte psihice care rezulta din interferenţa a doua intenţii:
una conştienta şi alta preconştientă sau inconştientă. Prima reprezintă tendinţa
perturbata, iar cea de a doua reprezintă tendinţa perturbatoare. Actul ratat este
deci o formaţiune de compromis care provine din întalnirea celor doua tendinţe
de mai sus.
Autorul actului ratat, în primul moment, are tendinţa de a priva de sens
respectiva uitare/eroare. Gaseste rapid o scuză facila, spre exemplu, o pune pe
seama oboselii. Nu caută „mesajul” din spatele micii ratări.
Primul care a introdus actul ratat în psihologie a fost S.Freud şi a subliniat
motivatia preconştienta său inconştienta care-l produce. Daca din punct de
vedere al constiinţei şi al activitatilor conştiente este vorba de un act ratat, din
punct de vedere al inconştientului este un act reusit.
Actele ratate sunt cele mai transparente dintre fenomenele psihice prîn
intermediul cărora se manifestă inconştientul.
Prin desluşirea semnificaţîilor acestora, inconştientul ne „vorbeşte”, ne „spune”,
se dezvăluie.
Tot ce se întamplă are o explicaţie cauzală. În spatele lui trebuie căutată o
intenţie, o tendinţă.
Exemplu: Jocul cu verigheta, pe care-l aminteam anterior, arată o preocupare, o
nelinişte şi poate anticipa un divorţ.
Actele ratate sunt o forma de manifestare prin care inconştientul se
eliberează de unele tendinţe cenzurate de conştient. Ele sunt produse atat de
psihicul considerat normal, sănătos, cat şi de cel cu disfuncţionalităti.
„Actele ratate sunt acte psihice care rezulta din interferenţa a doua intenţii.”
(Sigmund Freud, Introducere în psihanaliza.)
„Actele ratate nu sunt accidente, ci sunt acte psihice determinate, având
semnificaţia lor şi fiind produse de concursul său, mai degrabă, de opoziţia a doua
intenţii diferite. Se constată, în plus, ca din cele doua tendinţe concurente ale
unui act ratat, una este întotdeauna evidentă, cealaltă nu.
Din seria de acte ratate (cuprinsul cărţii: “Psihopatologia vieţii cotidiene” de
Sigmund Freud.)
-uitarea unor nume proprii
-uitarea unor cuvinte din limbi straine
-uitarea unor nume şi grupuri de cuvinte
-amintiri din copilarie şi amintiri ecran
-greşeli de vorbire
-greşeli de lectura şi greşeli de scriere
-uitarea unor impresii şi a unor intentii
-apucarea greşită a unui obiect
-acţiuni simptomatice şi întâmplătoare
-erori
-acte ratate combinate
-determinism -credinţa în coincidenţa şi superstiţia -puncte de vedere.
https://www.youtube.com/watch?v=LUsF6UCSE6U
https://www.youtube.com/watch?v=at56A5eg3vs

Daca un diplomat spune "da", aceasta înseamna "poate", daca spune


"poate",
înseamna "nu", iar daca spune "nu", atunci nu este un diplomat.
În orice comunicare, rămâne mereu ceea ce propriile cuvinte spun despre
noi, fără intenţia noastră (mai ales semiotic) şi ceea ce chiar încearcă să ascundă.
La aceste adevăruri putem ajunge numai dacă interpretam şi înţelegem contextul
interior al discursului său textului, precum şi contextul exterior, cu pre-textul şi
sub-textul.Trebuie să fim însă precauţi când avem de identificat daca un mesaj
este sau nu metacomunicare.
Exemplul: 'Nu te-am sunat pentru ca am notat greşit numărul tau de
telefon' nu trebuie interpretat ca metalimbaj ci ca 'act ratat': greşeşti pentru a nu
fi obligat să faci sau să suporţi ce nu-ţi place.
Metacomunicarea nu este minciună trântită în faţă cu neruşinare, şi nici
măcar mai subtilul act ratat.
Este important ca să se facă distincţia între meta-mesaje şi meta-comunicare.
Aceste doua noţiuni sunt la nivele diferite de sinteză a informaţiei.
Meta-comunicarea este la un nivel "macro", un nivel de sinteză scăzută. Meta-
mesajul este la nivel "micro", un nivel de sinteză ridicată. Fiinţele umane au o
înclinaţie deosebită către meta-comunicare. O fac atât verbal cât nonverbal,
conştient sau Inconştient.
De fapt, fiinţele umane nu pot comunica fără ca să meta-comunice, în
acelaşi timp. Orice persoană utilizează patru puteri centrale de care beneficiază,
care acţionează la nivele interioare şi exterioare, pentru a construi un proces de
meta-comunicare sau de a transpune pe harta mentală decodificarea unui meta-
mesaj primit.
Metacomunicarea ne propune interpretarea cuvintelor şi expresiilor pentru
a ghici intenţiile şi ideile vorbitorului. Ea ţine de interpretare şi de expresie, în
condiţiile în care regulile situaţiei comunicaţionale ne impun socialmente
adevărul. Atunci spunem adevărul modelându-l, augmentându-i sau diminuându-i
aspectele, cosmetizându-l.De cele mai multe ori meta-comunicarea este necesara
pentru stabilirea contextului comunicării. Este cazul în care se doreşte
comunicarea cu un grup (fie o echipă, fie o organizaţie întreagă) care "operează"
dintr-un alt cadru decât cel obişnuit. Un exemplu ar fi diferenţele culturale,
religioase sau chiar economice.
'Desigur' - supraaccentuează; putem bănui că vorbitorul exagerează pentru că nu
este sigur de credibilitatea sa.
'Un fel de' - nesiguranţa vorbitorului în identificarea obiectului.
'De fapt' - ne spune că realitatea e alta decât ni se spusese
'Oarecum' scuza pentru o afirmaţie irelevantă.
'Pai', "aaa" şi alte interjecţii similare sau repetarea întrebării (unei părţi din ea):
"trage de timp", pentru a răspunde; reculegere, ordonarea gândurilor
'Credeţi-mă', 'vorbesc serios' - vorbitorul simte ca va fi greu de crezut.
'Sincer', 'pe şleau' - arată că vorbitorul urmează să fie mult mai puţin sincer sau
onest decât pretinde.
'Doar', 'numai' minimalizează semnificaţia a ceea ce urmează să fie spus,
atenuează vina unei persoane. (Nu au curajul să spună ceea ce ar vrea să spună
sau încearcă să minimalizeze răspunderea - de interpretat în funcţie de context).
'Încerc', 'voi încerca', 'să vedem ce se poate face' expresii favorite pentru cei care
nu vor să se spele.