UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
Drept comercial

Titlul referatului:
Întrebări la drept comercial

Profesor de disciplina:
Lect. Univ. dr. Andreea Târșia

STUDENT/A:
Rugină Angelica Maria
Anul:III

Anul universitar 2018-2019

Semestrul I

1
 1. Definiția concurenței licite.

Nici un act normativ din legislația noastră nu a dat o definiție concurenței licite, dar a
adus precizări utile pentru un înțeles exact al termenului. Art. l din Legea nr. 11/1991
impune comercianților obligația de a-și exercita activitatea cu bună credință și potrivit
uzanțelor comerciale cinstite.
Din acest text se desprind doua coordonate ale concurenței licite.
Prima coordonată ar constitui-o obligația de desfășurare a activității comer ciale cu
bună credință și potrivit uzanțelor cinstite. O a doua coordonată este aceea că manifestarea
concurenței trebuie să aibă loc numai în domeniile permise, în raport de aceste două
coordonate, concurența licită a fost definita ca fiind:
„Forma fundamentală de concurență în cadrul căreia comportamentul competițional
al agentului economic se exercită manifest, cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în
domeniile permise concurenței, in scopul de a asigura existenta sau expansiunea comerțului
său,,.
2. Condiții necesare existenței concurenței licite  Concurență licita există dacă sunt
întrunite următoarele condiții:
a) comportamentul concurențial să fie evident, adică să aibă o existența concretă la
un nivel de intensitate care să excludă excesul dar și absența concurentei. Numai un
comportament evident sau manifest face posibilă concurență;
b). comportamentul concurențial să fie exercitat cu bună-credință.  Este un principiu
de baza al raporturilor juridice. El presupune o stare psihologică care determina sau
însoțește comportamentul concurențial, implicând: intenția corecta, diligență, licitatea și
abținerea de la vătămarea altuia, cât și credință, eronată sau scuzabilă a subiectului de drept
în cauza, că se comportă conform legii. Sunt opuse bunei credințe comportamentele abuzive
și culpabile, caracterizate prin rea credință. Lipsa bunei credințe falsifică jocul liberei
concurente, ceea ce duce la rezultate păgubitoare pentru ceilalți participanți la competiție;
c). folosirea uzanțelor cinstite în activitatea comercială și industrială. Este o condiție
cu un conținut moral valabil, în funcție de coordonatele morale și legale ale fiecărei
societăți.. Totuși, legea fixează Vinele limite dincolo de care concurentă devine ilicită.
O altă limita a uzanțelor cinstite sunt practicile ce duc la restrângerea con curentei de
tipul activităților de monopol, dumping și subvenții la export. Ine xistenta uzanțelor cinstite
în activitatea comercială determina distorsiuni în jocul liberei concurente și falsifică
rezultatele acesteia;
d). obligația de desfășurare a competiției concurențiale numai în domeniile permise
acesteia. Aceste activități sunt stabilite prin lege, de exemplu art. 4 din Legea nr. 21/1996
dar și prin convenția părților. Tot prin lege și convenția părților sunt determinate și
domeniile închise concurenței.

2
 Prin lege au fost excluse concurenței unele domenii, cum sunt: piață muncii și a
relațiilor de muncă, piață monetară și piață titlurilor de valoare, în măsură în care liberă
concurență pe aceste piețe face obiectul unor reglementări speciale (art. 2 alin. (4) din
Legea nr. 21/1996); prețurile și tarifele practicate de regiile autonome, precum și cele
practicate în cadrul activităților cu caracter de monopol național sau al unor activități
economice supuse prin lege unui regim special, pot fi stabilite numai cu avizul Consiliului
Concurenței (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 21/1996). în sectoarele economice sau pe piețele
unde concurență este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită
existenței unei poziții de monopol (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 21/1996) Guvernul in stituie
forme de control.
În fine, pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale,
precum situații de criză, dezechilibru major între cerere și oferta și disfuncționalitate
evidență a pieței, guvernul poate dispune măsuri temporare pentru com baterea creșterii
excesive a prețurilor (art. 4 alin. (3) din Legea nr. 21/1996).
Limitarea sau înlăturarea concurenței prin convenția părților privește un domeniu
restrâns și numai în raport cu un anumit concurent. Convenția sau clauza contractuală
cuprinde angajamentul explicit că nu va îndeplini o activitate profesionala în detrimentul
celeilalte părți, în scopul de a asigura creditorului condiții favorabile propriului comerț.
Posibilitatea unor astfel de acte juridice rezulta din principiul libertății convențiilor.
O altă coordonată definitorie pentru concurența licită este și aceea că ea trebuie să se
manifeste în domenii permise concurenței.
În raport cu aceste precizări, definim concurență licită că fiind formă fundamentală de
concurență în cadrul căreia comportamentul competițional al agentului economic se exercită
manifest, cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în domenii permise concurenței, în
scopul de a asigura existenta sau expansiunea comerțului său.
Economia de piață se fundamentează pe existența concurenței comerciale a cărei exercitare
liberă este garantată.
Legea ocrotește competență onestă sau loială între producătorii de mărfuri, prestatorii
de servicii, executanții de lucrări sau între distribuitorii bunurilor către consumatori.
Comercianții au facultatea deplină de a se confruntă pe piață, dar numai cu bună credință și
cu respectarea regulilor de comportare impuse de deontologia profesională, respectiv de
uzanțele cinstite ale comerțului.
Cu scopul de a menține o concurență liberă, a fost adoptată Legea nr.11/1991 privind
combaterea concurenței comerciale, care reprezintă dreptul comun în materie și instituie
obligația exercitării confruntării cu bună credință în raporturile comerciale.
Prin urmare, formă fundamentală de concurență licita corespunde unui comportament
competițional care se exercită cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, într-un domeniu
deschis liberei inițiative.

3
 Este de menținut că prima formă de concurență licita, specifică secolului IX, este
cunoscută sub denumirea de “pură și perfectă”.
Concurență pură și perfectă se caracterizează prin atomicitatea pieței, omogenitatea,
transparență, pluralitatea de opțiuni adică, mobilitatea factorilor de producție și neintervenția
statului.
În condițiile economice ale acelei vremi, concurență pură și perfectă îndeplinea rolul
de regulator al fenomenelor principale ale pieței nefiind necesară intervenția statului pentru a
disciplină raporturile între participanți. În prezent, componentele acestei concurente nu mai
pot fi reunite astfel că rămâne doar un concept pur teoretic, un simplu ideal.

4
 2. Enumerați persoanele juridice care au calitatea de comercianți potrivit Legii nr. 26/1990

Comercianții pot fi și persoane juridice: societățile  comerciale, companiile naționale

și societățile  naționale, regiile autonome și  organizațiile cooperatiste.
În art. 7 din Codul comercial și în art. 1 alin. 2 din Legea 26/1990 se precizează că
societățile  comerciale au calitatea de comerciant.
 De asemenea, în art. 1 din Legea 15/7 august 1990 privind reorganizarea unităților
economice de stat în regii autonome și societăți comerciale se arată: "unitățile economice de
stat se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile prezenței legi sub formă de
regii autonome sau societăți comerciale".
Societatea comercială se constituie numai  în vederea efectuării de acte de comerț
(art.1. alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale)
Societatea comercială devine comerciant, persoană juridică, de la dată înmatriculării
în Registrul comerțului, calitate în care îi revin  obligațiile profesionale ale comerciantului
(art.40 din aceeași lege).
Societățile  comerciale sunt:
- constituite în temeiul Legii nr.31/1990 privind societățile  comerciale;
- societățile comerciale cu capital de stat înființate în baza Legii nr.15/1990 privind
reorganizarea unităților economice de stat că regii autonome și societăți comerciale;
- societățile  bancare constituite în baza Legii nr.58/1998;
- societățile  de asigurări și reasigurări constituite conform Legii nr.32/2000.
Regiile autonome
În art. 1 Legea 26/1990 la pct. 2 se arată că regiile autonome au calitatea de
comercianți.
Regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei
naționale: industria de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă
și transporturi feroviare precum și în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de
Guvern.
Ele funcționează pe baza de gestiune economică și autonomie financiară (art.3 alin.1
Legea nr.15/1990)
 Regiile autonome se pot înființa prin hotărâre a Guvernului (cele de interes național)
sau prin hotărâre a consiliului local (cele de interes local).
În actul de înființare se stabilesc: obiectul de activitate, patrimoniul, denumirea și
sediul (art.4 alin.1 Legea nr.15/1990).
Potrivit art. 136 din Constituția României regia autonomă poate administra bunurile
proprietate publică.

5
 Regia autonomă, potrivit gestiunii economice trebuie să acopere, din veniturile
provenite din activitatea să, toate cheltuielile și să obțină profit (art.6). Anual, întocmește
bugetul de venituri și cheltuieli,  bilanțul contabil și contul de profit și pierderi.
Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituie fondul de rezervă și
fondul de dezvoltare.
Profitul net obținut (este ceea ce rămâne după scăderea cheltuielilor și sumelor
folosite pentru constituirea fondurilor din veniturile obținute) se varsă la bugetul de stat sau la
organul administrației publice.
Pentru acoperirea eventualelor deficite, regiile autonome pot beneficia de subvenții de
la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Autonomie financiară înseamnă întocmirea de către regiile autonome a planului de
venituri și cheltuieli și aprobat de organele tutelare.
Conducerea regiei autonome revine Consiliului de administrație, condus de directorul
sau directorul general al regiei.
Prin  obiectul de activitate regia autonomă săvârșește faptele obiective de comerț prevăzute în
art. 3 C. Com. - dobândind astfel calitatea de comerciant.
Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/16 iunie 1997, regiile autonome,
indiferent de subordonare, dacă nu sunt supuse procedurii de dizolvare și lichidare se
reorganizează sub formă societății comerciale pe acțiuni.
Societățile comerciale pe acțiuni care au că obiect activități de interes național se
numesc companii naționale sau societăți naționale și se supun privatizării, statul urmând să
dețină un pachet de acțiuni sau o acțiune nominativă de control.
Ordonanță de urgență a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăților
comerciale aprobată și modificată prin Legea nr.44/1998 a decis că regiile autonome,
companiile sau societățile 939i87j naționale să rămână în continuare în coordonarea
ministerelor de resort până la dată fixată în programul anual de privatizare.
Într-o opinie, s-a apreciat că regiile autonome nu au calitatea de comerciant. S-au
invocat, în acest sens, următoarele particularități ale regiilor autonome:
- regiile autonome sunt monopol de stat fapt ce nu se regăsește în cadrul societăților
comerciale;
- activitatea regiilor autonome, în limitele legii, este subvenționată prin bugetul de
stat, fapt ce nu se regăsește în cazul societăților comerciale;
- procedura reorganizării judiciare și a falimentului nu se aplică regiilor autonome;
- regiile autonome împrumuta de la comercianți numai obligația înmatriculării în
Registrul comerțului, respectiv radierea, la încetarea comerțului.
Regiile autonome au caracter comercial deoarece, calitatea de comerciant este
acordată de legiuitor.
Următoarele texte de lege prevăd acest lucru:

6
 În art.1 alin.1 din Legea nr.26/1990 se precizează expresis verbis: "comercianții
sunt,.regiile autonome.".
Regia autonomă,  deși are calitatea de comerciant, nu este societate comercială
deoarece:
- capitalul social nu se formează prin aportul asociaților;
- statul intervine în politică economică a regiilor autonome și pentru acoperirea
eventualelor deficite, acordă regiilor  autonome subvenții de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale. Această intervenție  nu se regăsește în cazul societăților comerciale.
Textul art.1 din Legea nr.15/1990 se constituie în argumentul legal al ideii conform
căreia regia autonomă nu este societate comercială: ,,Unitățile economice de stat (.) se
organizează și   funcționează (.) sub formă de regii autonome sau societăți comerciale".
Aceeași concluzie rezultă și din textul art.1 alin.2 din Legea nr.26/1990 privind Registrul
comerțului: "Comercianții sunt (.) societățile 939i87j comerciale, regiile autonome".
În concluzie, regia autonomă are calitatea de comerciant, este persoană juridică, dar
nu este societate comercială.
Organizațiile cooperatiste
Organizațiile cooperatiste din România sunt organizate în trei sisteme:
- cooperația de consum, reglementată prin Legea nr.109/1996 modificată;
- cooperația de credit, reglementată prin O.G. nr.97/2000;
- cooperația meșteșugărească, reglementată prin Decretul - Lege nr.66/1990.
Cooperația  de  consum
Organizațiile cooperatiste de consum sunt asociații autonome, apolitice și
neguvernamentale, al cărei scop principal este organizarea activității bazate pe principiul
asocierii libere, nediscriminatorii. Membrii asociați sunt persoane fizice, constituite în mod
liber, fără nici un fel de discriminare.
În același art.1 din Legea Nr. 26/1990 se precizează, "comercianții au obligația că
înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în Registrul comerțului".
Mai mult, în art.47 din Legea nr.15/1990 se arată: "relațiile comerciale dintre regiile
autonome se vor desfășura pe baze contractuale. Contractele (.) vor fi guvernate de
reglementările cuprinse în Codul civil și Codul comercial". Așadar, regiile autonome, fiind
comercianți, imprimă relațiilor dintre ele caracter comercial. Contractul ce stă la baza
relațiilor comerciale dintre regiile autonome este reglementat de Codul civil , dreptul comun
în materie comercială și Codul comercial. Codul comercial se aplică comercianților.
Cooperativele de consum se pot organiza pe rază teritorială a uneia sau a mai multor
localități.
            Cooperativele de consum se înființează pe baza unui act constitutiv, cu un număr
minim de 15 membrii fondatori, organizarea activității fiind reglementată prin statutul
cooperativei.

7
            Cooperativă de consum dobândește personalitate juridică în temeiul hotărârii
judecătorești definitive, pronunțată pe baza actului de constituire și a statutului propriu și
poate funcționa după înmatricularea ei la Registrul comerțului și după obținerea codului fiscal
de la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor.
            Obiectul de activitate al cooperativei de consum se realizează, în principal  prin :
- comerț cu amănuntul și cu ridicată;
- alimentație publică, activitate hotelieră, turism ;
- cumpărarea de produse de la populație și de la agenți economici și valorificarea
acestora prin prelucrare sau prin comercializarea că atare, etc.
            Aceste activități se circumscriu faptelor de comerț obiective prevăzute în art.3 C.
com.
            Organele de conducere ale cooperativei de consum sunt adunarea generală, consiliul
de administrație și biroul executiv.
            Adunarea generală este organul de conducere a activității cooperativei de consum și
este alcătuit din totalitatea membrilor cooperatori înscriși în cooperativă respectivă.
            Consiliul de administrație format de adunarea generală din administratorii aleși pe o
perioada de 4 ani, coordonează activitatea cooperativei de consum.         Biroul executiv
conduce activitatea cooperativei de consum în perioada dintre ședințele consiliului de
administrație.
            Cooperația  de  credit
            Cooperativă de credit este o asociație autonomă, apolitică și neguvernamentală , al
căror scop principal este desfășurarea activității bancare în vederea întrajutorării membrilor
lor.
            Organizațiile cooperatiste de credit vor desfășura activitatea bancară cu respectarea
principiilor Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară și a reglementărilor B.N.R.
            Activitatea bancară în cadrul cooperativei de credit se desfășoară preponderent și cu
prioritate cu și pentru membrii cooperatori.
            Cooperativele de credit se constituie pe baza actului  constitutiv, cu un număr minim
de membrii cooperatori fondatori care nu poate fi mai mic de 1000.
            Cooperativele de credit nu pot include în firma sau emblemă lor termenul de "banca"
sau derivate ale acestuia.
            Cooperativă de credit dobândește personalitate juridică de la dată înmatriculării ei în
Registrul comerțului, în temeiul încheierii irevocabile a judecătorului delegat acordate în baza
actului constitutiv și a aprobării emise de casă centrală la care cooperativă de credit urmează
să se afilieze. Încheierea judecătorului delegat se publică în Monitorul  Oficial al României,
Partea IV-a.
            Cooperativă de credit va obține, în urmă înregistrării în Registrul comerțului, codul
fiscal.

8
            Cooperativele de credit funcționează numai în baza autorizației emise de Banca
Națională a României în condițiile Normelor nr. 7/2000 privind autorizarea organizaților
cooperatiste  de credit emise de B.N.R.
            O cooperativă de credit va  putea solicită autorizația de funcționare numai după ce a
primit aprobarea de constituire de la o casă  centrală, s-a înmatriculat în Registrul comerțului
și s-a afiliat la respectivă casă centrală.
            Fiecare cooperativă de credit este obligată să se afilieze la o casă centrală a
cooperativelor de credit.
            Obiectul de activitate a cooperativei de credit îl constituie operațiile de banca și
schimb - fapta obiectivă de comerț, în limita autorizației acordate și constă în :
- acceptarea de depozite, de la membrii cooperatori, de la persoană fizice,
întreprinderi mici și mijlocii, organizații obștești și de cult, asociații familiale, persoane fizice
cu  profesii liberale  reglementate care domiciliază sau au sediul social și își desfășoară
activitatea în rază teritorială de operare a cooperativei de credit;
- acordarea și derularea de credite inclusiv credite ipotecare membrilor cooperatori;
- emiterea și gestiunea instrumentelor de plata și de credit;
- plăti și decontări;
- transferuri de fonduri;
- operațiuni de vânzare - cumpărare  de valută contra monedei naționale, efectuate în
numerar cu membrii cooperatori și cu alte persoane.
            Organele de conducere ale cooperativei de credit sunt :
- adunarea generală;
- consiliul de administrație;
- conducătorii.
            Adunarea  generală este organul  de conducere al cooperativei de credit, alcătuit
din  totalitatea membrilor cooperatori.
            Cooperativă de credit este administrată  de un consiliu de administrație, alcătuit din
administratori numiți pe o perioada de cel mult 4 ani.
            Conducătorii cooperativei de credit sunt președintele consiliului de administrație și
contabilul șef. Cooperativă de credit este angajată prin  semnătură a cel puțin  doi
conducători, care nu pot  transmite dreptul de a reprezenta cooperativă de credit, decât dacă
această facultate li s-a acordat în mod expres prin actul constitutiv.
            Persoanele desemnate în calitatea de conducător al cooperativei de credit trebuie să fie
aprobate de casă  centrală înainte de începerea exercitării funcției.
            Cooperația  meșteșugărească
            Cooperativele meșteșugărești sunt asociații cu caracter economic, care se constituie pe
baza consimțământului, exprimat în mod liber, al persoanelor care devin membrii acestora, în

9
scopul desfășurării activității în comun cu mijloace de producție proprietate colectivă sau
închiriate.
            Cooperativele meșteșugărești, uniunile de cooperative meșteșugărești  și Uniunea
Centrală a Cooperativelor  Meșteșugărești fac parte din cadrul organizațiilor cooperației
meșteșugărești.
            Din sistemul cooperativelor meșteșugărești fac parte și cooperativele de invalizi, care
au că scop integrarea în activități productive a persoanelor handicapate.
            Activitatea cooperativelor meșteșugărești are că obiect fapte obiective de comerț:
- lucrări la comandă și prestări de servicii;
- producția de bunuri de consum;
- achiziții, recondiționări și valorificări de bunuri de la populație;
- producția de obiecte de artă populară și artizanat;
- activitate productivă specifică invalizilor;
- desfacerea de mărfuri;
            Cooperativele meșteșugărești se înființează, se organizează și funcționează potrivit
statutelor adoptate de adunările generale ale acestora, pe baza statutului cadru aprobat de
Congresul cooperației meșteșugărești.
            Recunoașterea înființării cooperativelor meșteșugărești se face de către  consiliul
organizației cooperatiste meșteșugărești ierarhic superioare. Acestea dobândesc personalitate
juridică prin înregistrarea în Registrul comerțului.
d) Alte persoane juridice și calitatea de comerciant
Statul și unitățile administrativ-teritoriale, persoane juridice de drept public
În art. 8 C. com. "statul, județul și comună nu pot avea calitatea de comerciant".
Concepția Codului comercial este justificată dacă ne raportăm la momentul elaborării
sale, când statul și unitățile administrativ teritoriale se preocupau exclusiv de serviciile
publice.
În zilele noastre, actele normative reglementează amănunțit intervenția statului în
activitatea economică.
Funcția statului de protejare a intereselor naționale prin politică economică, financiară
și valutară cunoaște o creștere permanentă în economia modernă, chiar și în state cu
economie de piață cu vechi tradiții. Istoria economică demonstrează din plin că în condițiile
economiei de piață statul are grijă deosebită de a stimula dezvoltarea diferitelor ramuri prin
pârghii economice, financiare. Intervenția statului în economie nu este în contradicție cu
principiile economiei de piață. S-a susținut în țări dezvoltate economic ideea protejării
economiei naționale, a industriei, a agriculturii, încurajarea acestora.
În art. 136 din Constituție sunt enumerate bunurile ce fac obiectul exclusiv al
proprietății publice: bogățiile de interes public ale subsolului, căile de comunicație, spațiul
aerian, apele cu potențial energetic valorificabil de interes național, plajele, marea teritorială,

10
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri
stabilite de legea organică.
În art.135, Constituția României stabilește obligația statului de a asigura "cadrul
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor
naționale în activitatea economică, financiară și valutară".
Statul poate prin legi speciale să asigure exploatarea exclusivă a unor activități economice pe
care le desfășoară, cu titlul de monopol de stat (art.40 din Legea nr.15/1990).
Legea nr.3/1996 precizează activitățile ce constituie monopol de stat, în care statul,
constituind societăți comerciale sau regii autonome, desfășoară fapte obiective de comerț
fiind subiect al raporturilor juridice comerciale, dar nu are calitatea de comerciant: fabricarea
și comercializarea armamentului, a munițiilor și a explozibililor; producerea și
comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante;
extracția, producția și prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase și a pietrelor
prețioase;
Județul, municipiul, orașul, comună sunt unități administrativ-teritoriale care prin
consiliile locale, potrivit Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, au atribuții
importante în domeniul economic, în sfera activității comerciale. Consiliile locale pot înființa
societăți comerciale și regii autonome, exercitând în numele unității administrativ-teritoriale
toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat, fără a dobândi
astfel calitatea de comerciant.
 Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.30/1997, consiliul local, deși exercită
drepturile ce revin statului că acționar al societăților comerciale constituite prin reorganizarea
regiilor autonome de interes local, nu dobândește calitatea de comerciant.
Asociațiile și fundațiile, persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ
            Potrivit Ordonanței Guvernului nr.26/30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și
fundații, acestea se constituie pentru realizarea de activități de interes general, comunitar,
nepatrimonial, lucrativ.
            Asociația se constituie din trei sau mai multe persoane, care prin acordul lor de
voință, înțelegere, pun în comun, fără drept de restituire, contribuții materiale, cunoștințele
sau aportul în muncă, pentru realizarea unor activități de interes general, comunitar sau, după
caz, în interesul lor personal, nepatrimonial.
            Fundația se înființează de una sau mai multe persoane, pe baza unui act juridic între
vii, ori pentru cauza de moarte, care constituie un patrimoniu afectat permanent și irevocabil
realizării unui scop de interes general sau, după caz, comunitar.
Asociațiile și fundațiile pot înființa societăți comerciale (art.47), cu obligația
prevăzută de lege, că beneficiul realizat, dacă nu se reinvestește în societate comercială, să
fie destinat exclusiv acoperirii cheltuielilor ocazionate de realizarea scopului acestora.

11
            Într-o opinie, susținută de practică Înaltei Curți de Casații și Justiție, prevederea legală
ar permite asociației sau fundației să constituie societăți comerciale, că de ex.: cantine,
cămine, hoteluri, librării, edituri, dar numai dacă sunt în legătură cu scopul principal al
persoanei juridice. Astfel, societățile comerciale săvârșesc fapte de comerț  limitându-se la
principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice.
            Insuficientă textului legal permite și opinia contrară; asociațiile și fundațiile constituie
societăți comerciale care au că obiect orice fapta de comerț (art.3 Cod comercial).
            Trebuie respectată o singură obligație: beneficiul realizat să acopere cheltuielile legate
de realizarea scopului asociației sau fundației.
            Calitatea de comerciant o au numai societățile comerciale, astfel constituite, și
nicidecum asociațiile sau fundațiile.
Dovadă calității de comerciant
Într-un litigiu, conform principiului "onus probandi incumbit actori" (cine afirmă
trebuie să dovedească) partea interesată, trebuie să dovedească calitatea de comerciant.
Dovadă calității de comerciant diferă, după cum avem în vedere dovedirea calității de
comerciant a persoanei fizice sau a persoanei juridice.
Persoană fizică dovedește calitatea de comerciant prin probarea săvârșirii efective a
unei fapte de comerț(dovedește actul juridic comercial încheiat sau faptul juridic civil
săvârșit).
În dreptul comercial, paleta mijloacelor de proba este mult mai largă decât în dreptul
civil.
 Din art. 46 C. com. rezultă că obligațiile comerciale se pot proba cu mijloacele de
proba admise de legea civilă (înscrisuri, martori, mărturisirea, prezumțiile), la care se adaugă:
facturi acceptate, corespondență, telegrame, registrele părților,  proba cu martori chiar și când
legea civilă nu admite (pentru dovedirea actelor juridice care au o valoare mai mare de 250
lei).
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit că o persoană fizică are calitatea de
comerciant nu poate fi opusă într-un alt litigiu. Ea singură nu constituie dovadă calității de
comerciant.
Existența autorizației administrative de exercitare a comerțului, documentele
financiar-contabile din care rezultă calitatea de comerciant, înmatricularea în Registrul
comerțului, plata unor impozite nu sunt probe în dovedirea calității de comerciant a persoanei
fizice. Acestea pot fi adăugate la dovezile ce atestă efectuarea concretă a faptelor de comerț
obiective.
Societatea comercială dovedește calitatea de comerciant prin faptul constituirii ei în
condițiile legii. Societatea comercială este persoană juridică și are calitatea de comerciant de
la dată înmatriculării în Registrul comerțului(art. 40 Legea nr. 31/1990 privind societățile
939i87j comerciale modificată și republicată).

12
 Proba calității de comerciant a societății comerciale o constituie  copia certificată de
pe înregistrarea înmatriculării în Registrul comercial.
Încetarea calității de comerciant
Calitatea de comerciant a persoanei fizice încetează atunci când nu mai săvârșește
efectiv fapte de comerț că profesiune obișnuită, când renunța efectiv la profesiunea de
comerciant.
Calitatea de comerciant a persoanei fizice nu încetează când:
- comerciantul săvârșește fapte de comerț în lipsa obținerii autorizației de exercitare a
comerțului;
- comerciantul s-a radiat din Registrul comerțului;
Calitatea de comerciant a societății comerciale încetează atunci când societatea
comercială s-a radiat din Registrul comerțului.

3. Registrul – jurnal reprezintă evidența scriptica ținută de comerciant:

a. Zilnic, pentru toate operațiunile comerțului său
b. Lunar, pentru inventarul patrimoniului său
c. Anual, pentru indicarea situației financiare a rezultatelor obținute de comerciant în
activitatea sa

În privința registrelor de contabilitate avem două feluri de sisteme legislative. În

primul sistem nu se prevede ce anume registre trebuie să țină un comerciant (legile
germanice). După aceste reglementări, comerciantul trebuie să țină atâtea registre câte sunt
necesare comerțului său. Ținerea și organizarea contabilității diferă de la un comerciant la
altul în funcție de dezvoltarea comerțului său. În al doilea sistem se prevede un număr de
registre pe care orice comerciant trebuie să le țină.
Art. 20 din Legea nr. 82/1991 consacră obligația tinerii registrului jurnal,
registrului inventar și a registrului Cartea mare. Legea dă dreptul Ministerului Finanțelor
Publice de a excepta de la folosirea unora dintre aceste registre de către persoanele obligate
să organizeze și să țină contabilitatea proprie. Deci, în reglementarea actuală nu se mai
impune ținerea registrului copier prevăzut în dispozitiile Codului comercial, întrucât utilitatea
acestuia a fost preluată de alte forme mai adecvate scopului avut.
Art. 21 din Legea nr. 82/1991 prevede că registrele de contabilitate se utilizează în
strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și completate astfel
încât să permită în orice moment identificarea și controlul acțiunilor patrimoniale efectuate.
În cazul folosirii sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, comerciantul
trebuie să respecte normele contabile, stocarea și păstrarea sub forma suporturilor tehnice și

13
controlul datelor înregistrate în contabilitate. Comerciantul este obligat ca timp de 10 ani de
la data încheierii exercițiului comerțului să păstreze registrele de contabilitate și documentele
justificative în arhiva proprie.
a) Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu care servește pentru
înregistrarea sau jurnalizarea operațiilor necesare desfășurării activității în ordinea efectuării
lor în timp. Operațiunile pe care le face comerciantul se înscriu zilnic și se înregistrează așa
cum prevedea Codul comercial „ce are să ia și ce au să dea și în general tot ce primește și
plătește sub titlu“. Legiuitorul a urmărit ca mențiunile să se facă „fără omisiuni sau
modificări, adică complet real“. În principiu, înregistrările se fac în bloc când avem o serie de
operațiuni de aceeași natură, cum ar fi vânzările zilnice de mărfuri. În practică, în cazul unui
comerț de amploare, există anumite registre uzuale în care sunt trecute operațiunile și numai
după aceea contabilul le trece în registrul jurnal, chiar la două-trei zile .. Potrivit legii, lunar, în
registrul jurnal se înscriu și cheltuielile făcute de comerciant pentru nevoile proprii și ale
familiei sale. Prin aceste înregistrări se poate verifica dacă respectivul comerciant nu a făcut
cheltuieli exagerate în dauna creditorilor săi.
Registrul-jurnal (Cod 14-1-1) este, potrivit legii contabilității nr. 82/1991
republicată, unul dintre registrele contabile obligatorii și trebuie completat și prezentat în așa
fel încât să fie posibilă, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile
înregistrate. Compania are libertatea de a prezenta Registrul-jurnal sub formă de registru, foi
volante sau listări informatice. Operațiunile de aceeași natură sau realizate în același loc de
activitate, pot fi recapitulate într-un document centralizator, denumit jurnal auxiliar, care stă
la baza înregistrării în Registrul-jurnal. Se pot întocmi jurnale auxiliare pentru: operațiuni de
casă și bancă, decontări cu furnizorii sau clienții, diferite situații privind facturile sau
fluxurile de numerar sa.

Orice înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la:

felul, numărul și data documentului justificativ, explicații privind operațiunile respective și
conturile sintetice debitoare și creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare
operațiunilor efectuate.
Registrul-jurnal se păstrează în unitate timp de 10 ani de la data încheierii
exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, iar în caz de pierdere, sustragere sau
distrugere, trebuie reconstituite în termen de maximum 30 de zile de la constatare.

1.Serveşte ca:

14
- document contabil obligatoriu de înregistrare cronologică și sistematică a modificării
elementelor de activ și de pasiv ale unităţii.

2.Întocmire:
- Se întocmește de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991,
republicată, într-un singur exemplar.

- Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor

numerota în ordinea completării lor.

- Se întocmește lunar, prin înregistrarea cronologică a documentelor în care se reflectă

mișcarea elementelor de activ și de pasiv ale unității.

- În cazul în care unitatea folosește jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se poate trece în
registrul-jurnal.
- Registrul-jurnal se editează la cererea organelor de control sau în funcție de necesitățile
unității.
- În cazul în care o unitate are subunități dispersate teritorial care conduc contabilitatea până
la balanța de verificare, registrul-jurnal se poate conduce de către subunități, cu condiția
înregistrării acestuia la nivelul subunității.

- În coloana 1 se înscrie numărul curent al operațiunilor înregistrate începând de la 1

ianuarie, sau de la începutul activității, până la 31 decembrie, sau încetarea activității.
- În coloana 2 se trece data (anul, luna, ziua) când se efectuează înregistrarea în
registru.
- În coloana 3 se trece felul documentului (factura, chitanța, jurnalul privind
operațiunile de casă și bancă, jurnalul decontărilor cu furnizorii etc.), precum și
numărul și data acestuia.

- În coloana 4 se trece felul operațiunii, dându-se explicațiile în legătură cu

operațiunea respectivă. Această coloană se completează numai atunci când este cazul.
- În coloanele 5 și 6 se trece simbolul conturilor debitoare și, respectiv, creditoare.
- În coloanele 7 și 8 se trec sumele totale, debitoare și creditoare din documentul
respectiv (bon, factură, jurnal auxiliar, notă de contabilitate etc.).

- Lunar se totalizează sumele debitoare și sumele creditoare.

15
3.Circulaţie:
- Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.

4.Arhivare:
- Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

- În condițiile conducerii contabilității cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare

automată a datelor, fiecare operațiune economico-financiară se va înregistra prin articole
contabile, în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a documentelor în unitate.

4. Definiți dobânda remuneratorie

Noțiunile de dobânda remuneratorie

Actul normativ abrogă OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații
bănești, stabilind raportarea dobânzii legale la rată dobânzii de politică monetară, precum și
reglementarea distinctă a dobânzilor la împrumuturi și a celor datorate pentru neexecutarea
obligației la scadență.
OG 9/2000 făcea referire doar la modul de determinare a ratei dobânzii în cazul
întârzierii la plata obligațiilor bănești.
Că element de noutate, noul actul normativ reglementează în mod distinct două categorii de
dobânzi:
– dobânda legală remuneratorie, că echivalent al folosirii capitalului în cazul împrumuturilor,
și
– dobânda penalizatoare, că sancțiune a neachitării sumelor datorate la scadență, atât în cazul
împrumutului , cât și în cazul altor obligații contractuale.
Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen,
calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este
denumită dobânda remuneratorie.

16
 Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației
respective la scadență este denumită dobânda penalizatoare.
Actul normativ menționează că prin dobânda se înțelege nu numai sumele socotite în
bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă
drept echivalent al folosinței capitalului.
Dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești
În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația
este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența
stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă
fiecăreia dintre acestea.
Rată dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a
Băncii Naționale a României, care este rată dobânzii de politică monetară stabilită prin
hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
Rată dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4
puncte procentuale.

17