BIOLOGIE GENERALĂ

- moleculară şi celulară -

CURS X
Reglarea activităţii genelor
Nu toate genele din genom sunt active
Genomul uman conţine 25 – 35 000 de gene ce codifică proteine.
8000 de gene sunt active simultan în celulele tuturor ţesuturilor. Număr de gene
Ce rol au celelalte gene? De ce apar diferenţe de la ţesut la ţesut? exprimate

Adipocit - aprox. 12 500 gene

sunt active

8000 de gene
sunt comune

Ramsköld D, Wang ET, Burge CB, Sandberg R (2009) An

Hepatocit - aprox. 11 000 Abundance of Ubiquitously Expressed Genes Revealed by Tissue
Transcriptome Sequence Data. PLoS Comput Biol 5(12):
gene active e1000598. doi:10.1371/journal.pcbi.1000598
 Expresia genelor – definiţie şi nivele de acţiune
O genă este activă doar când informaţia pe care o conţine este accesată şi
copiată în ARN – când gena este exprimată.
Expresia genelor – procesul prin care informaţia de pe o genă este folosită pentru a sintetiza un
produs funcţional – o proteină sau moleculă ARN.
Reglarea şi controlul expresiei genelor se realizeză la nivele diferite:

1 reglarea transcrierii
2 reglarea modificării post-transcriere a ARN-ului
3 reglarea traducerii mesajului genetic
Gene active

Cromozom
 Reglarea activităţii genelor – controlul transcrierii

Pentru ca o genă să fie transcrisă este necesar ca ARN-polimeraza să

se lege de promotorul specific al genei respective.
Interacţiunea ARN-polimerază / promotor este modulată prin intermediul unor proteine
reglatoare ce interacţioneză cu ADN-ul şi care:
- blochează promotorul şi împiedică transcrierea - represori
- facilitiează formarea asocierii promotor / polimerază şi activează transcrierea-activatori
Proteinele reglatoare au capacitatea de a interacţiona cu ADN şi
de a recunoaşte secvenţe specifice 10-15 nucleotide (secvenţe
reglatoare) fără a fi necesară despiralizarea moleculei de ADN.
Aceste proteine ''citesc'' molecula de ADN la nivelul santului mare
prin intermediul unor motive specifice numite motive de legare a
ADN-ului:
1. Motivul helix-turn-helix – două poţiuni
helicale amplasate aproape perpendicular
una pe cealaltă şi conectate printr-un
segment scurt. Una dintre zonele helicale helix de recunoaştere
intră în sanţul mare unde citeşte ADN-ul -
helix de recunoaştere
Motive proteice de legare a ADN-ului

2. Motivul ''Degetul de Zn'' – atomii de Zn leagă o zonă -helicală

de 2 zone -pliate în asa fel încât zone helicală pătrunde în sanţul
mare.
3. Motivul ''Fermoarul de Leucină'' – 2 regiuni distincte din molecula proteică ce conţin
resturi numeroase de Leu interacţionoeză şi formează o structură asemănătoare unui Y,
braţele fiind cele două zone ce pătrund în sanţul mare şi citesc ADN-ul.

helix-turn-helix Degetul de Zn Fermoarul de Leucină

 Controlul transcrierii la procariote
1. Controlul prin intermediul represorilor
- în special pentru controlul genelor implicate în procesele biosintetice (anabolism)
Operonul trp
● - conţine cinci gene ce codifică enzimele necesare sintezei triptofanului şi care sunt transcrise
simultan sub forma unei singure molecule de ARNm (alcătuiesc un operon). Genele trebuie
exprimate când nu există triptofan în celulă şi oprite când acesta se acumulează.
● - în amonte de aceste gene se află un promotor în interiorul căruia există o secvenţă reglatoare
numită secvenţă operator.
● - secvenţa operator este recunoscută de un represor proteic. Gena pentru represor este amplasată
în afara operonului, iar represorul este sintetizat inactiv – nu poate recunoaşte şi interacţiona cu
ADN-ul. În prezenţa triptofanului, represorul se activează şi cele 2 motive helix-turn-helix pe care le
conţine pot interacţiona cu ADN-ul.

Motive helix-turn-helix

Triptofan

Represor inactiv

Represor activ
 Controlul transcrierii la procariote

Funcţionarea operonului trp:

1. Dacă în celulă nu există triptofan – represorul este inactiv, ARN-polimeraza se fixeaxă de
promotor şi se produce ARNm şi apoi enzime – operonul este activ
2. Dacă în celulă există triptofan – acesta interacţionează cu represorul şi il activează – represorul
se leagă de secvenţa operator şi ARN polimeraza nu se mai poate lega de promotor – transcrierea
încetează – operonul este inactiv
Represor inactiv
ARN - polimerază
1. triptofanul lipseşte

Promotor

Gene active

operator
Triptofan

2. triptofanul este prezent

Represor activ

Gene inactive
 Controlul transcrierii la procariote
2. Controlul prin intermediul activatorilor
- în special pentru controlul genelor implicate în procesele de bio-degradare (catabolism)
- în acest caz, promotorii sunt slabi şi nu pot lega ARN-polimeraza.
- moleculele proteice activator se legă de secvenţe de control şi facilitează interacţiunea ARN-pol cu ADN
Exemplu de activatori şi funcţionarea lor:
● proteina CAP (catabolite activator protein) – iniţiază transcriere genelor ce permit celulei de E.coli să degradeze
diverse substrate când nu există glucoză. CAP este produsă inactivă, însă poate fi activată de AMPc. Când
concentraţia glucozei în celulă scade, ATP-ul este consumat şi se produce AMPc. Acesta activează CAP ce se
leagă şi activează diverse gene catabolice precum genele pentru metabolismul lactozei.

Operonul lac – un exemplu de control dublu în care sunt implicaţi atât un represor cât şi un activator
● - conţine 3 gene ce codifică enzimele necesare degradării lactozei în glucoză şi galactoză. Trebuie
să fie activ doar când există lactoză în mediu dar nu şi glucoză.

● - promotorul este încadrat de două secvenţe de

control:
Gena situs de
un operator pentru represorul lac - în aval de promotor pentru legare
un situs de legare pentru CAP – în amonte de promotor represorul pentru
lac CAP operator
permează
● - represorul lac este sintetizat activ si se poate lega de
transacetilază
molecula de ADN la nivelul operatorului său. -galactozidază

Operonul lac
 Controlul transcrierii la procariote

Funcţionarea operonului lac

1. Dacă în celulă există glucoză – nu există AMPc deci CAP este inactivă şi ARN-polimeraza nu poate
iniţia transcrierea – operonul este inactiv
2. Dacă în celulă nu există glucoză (a fost consumată) – se acumulează AMPc şi deci CAP se
activează – ARN-polimeraza se poate lega de promotor.
2A. Dacă în celulă nu există lactoză, represorul lac activ este legat de secvenţa operatoare şi ARN-
polimeraza nu poate înainta – operonul este represat
2B. Dacă în celulă există lactoză - represorul lac este inactivat, se desprinde de pe secvenţa
operatoare şi ARN-polimeraza poate înainta, genele sunt transcrise şi operonul este activ – operonul
este indus (lactoza este inductor, poate induce expresia operonului lac)

operonul lac represat

Represor activ

Promotor Operator Lactoza în

operonul lac indus represorul inactiv

Promotor Operator
AMPc
 Controlul transcrierii la eucariote

Aceleaşi principii de bază de funcţionare a activatorilor şi represorilor sunt

valabile şi la eucariote. Controlul transcrierii este de asemenea completat prin :

1. Existenţa unui mecanism de control de la distantă prin

intermediul regiunilor amplificatoare – secvenţe amplasate la
distanţă mare de gena de interes ce îi pot influenţa expresia.
Complexul de proteine necesar activării transcrierii unei gene
eucariote include şi proteine activatoare ce interacţioneză cu
aceste regiuni.
2. Împachetarea ADN-ului în fibre de cromatină – asocierea
histonelor cu regiunile promotor duce la imposbilitatea realizării
complexului promotor / ARN-polimerază.

3. Metilarea ADN-ului la nivelul citozinei cu formarea 5-metil

citozinei – un mecanism de inactivare suplimentară a genelor,
prin care celulele se asigură că genele inactive rămân inactive
în orice condiţii.

De c e este nevoie de aceste

mecanime suplimentare de reglaj?
Controlul activităţii genelor post-transcriere la eucariote

Principalul mecanism de reglare a activității genelor este la nivelul transcrierii.

Pentru unele gene însă, reglajul activității se realizează și după transcriere și poate implica diverse
nivele:

1. procesarea copiei primare a mesajului în cadrul procesului de maturare a ARNm – splicing. În

aces mecanism sunt implicate o serie de ribonucleo-proteine nucleare de dimensiuni mici numite
snRNPs (snurps) ce conțin molecule de ARN specific (snRNA) și care alcătuiesc spliceosomul. Ex:
aceasi genă codifică atât hormonul proteic calcitonină produs de tiroida cat și CGRP produs în
hipotalamus. Produsul rezultat este stabilit în spliceosom, unde are loc ansamblarea specifică a
exonilor pentru a forma hormonul dorit.
2. transportului prin porii nucleari – în medie 10% din secvențele transcrise în nucleu sunt exoni în
doar 5% ajung în citoplasmă – trebuie să existe un mecanism de control la acest nivel dar care nu
este încă cunoscut
3. traducerea selectivă a ARNm – în cazul feritinei (proteină ce leagă fierul) molecula de ARNm
interactionează cu aconitaza si formează la capătul 5' un complex ce împiedică legarea ribosomului și
traducerea mesajului genetic. Dacă în celulă crește conc. de Fe, aconitaza se desprinde și
traducerea poate începe crescându-se nivelul de feritină de 100 ori.
4. degradarea selectivă a ARNm