IMPOZITUL PE PROFIT

5.1.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit a fost instituit pentru prima dată în SUA şi Germania începând cu anul 1920.
Acest impozit se aşează asupra profitului obţinut de persoanele juridice în urma desfăşurării activităţilor
specifice economiei de piaţă.
Deoarece impozitul pe profit era suportat numai de către societăţile comerciale este cunoscut şi sub
denumirea de impozit pe societate.
În prezent activitatea economică este realizată şi de către alte persoane juridice. Din această cauză
noţiunea de impozit pe societate nu mai corespunde realităţii. Referitor la introducerea impozitului pe profit au
apărut atât susţinători, cât şi contestatari ai acestui impozit.
Cei care susţin legitimitatea impozitului pe profit au în vedere următoarele elemente:
- societatea comercială are personalitate juridică dispunând de un patrimoniu propriu distinct de cel al
acţionarilor sau asociaţilor acesteia;
- se poate stabili capacitatea contributivă a societăţii comerciale, respectându-se principiile echităţii
fiscale;
- profitul reprezintă un element al capitalului propriu al societăţii comerciale.

În schimb, persoane care critică introducerea impozitului pe profit se bazează pe următoarele aspecte:
- participarea la finanţarea cheltuielilor publice, reprezintă o obligaţie civică a cetăţenilor;
- capitalul propriu aparţine acţionarilor sau asociaţiilor, care cuprinde şi profitul obţinut de societatea
comercială.
Aceste persoane susţin ca profitul societăţilor comerciale să se împartă între acţionarii sau asociaţii care
trebuie să suporte impozitul, în funcţie de profitul repartizat.
Pe plan internaţional s-au adoptat următoarele variante privind impozitarea câştigurilor obţinute de
societăţile comerciale:
- câştigurile obţinute de societăţile comerciale de capital sunt impozitate după regulile impozitului pe
profit;
- câştigurile obţinute de către societăţile comerciale de persoane, pot fi impozitate după regulile
impozitului pe profit sau impozitului pe venit în funcţie de opţiunea plătitorilor de impozit. În schimb, celelalte
persoane juridice care obţin profit din activităţi economice sunt impozitate după regulile impozitului pe profit.

5.1.2. ELEMENTE SPECIFICE IMPOZITULUI PE PROFIT

Orice reglementare prin care se instituie impozitul pe profit trebuie să cuprindă o serie de elemente
specifice acestui impozit.
Orice omisiune al unui element specific impozitului pe profit creează greutăţi în aplicarea reglementării
respective şi în gestionarea acestui impozit.
Elementele specifice impozitului pe profit sunt:
a. denumirea impozitului care în unele reglementări apare ca impozit pe profit, având în vedere modul de
aşezare sau impozit pe societate deoarece este suportată în general de către societăţile comerciale.
De exemplu, în Franţa acest impozit apare sub denumirea de impozit pe societate. În schimb, în România
apare sub denumirea de impozit pe profit.

b. persoanele impozabile în cazul impozitului pe profit sunt persoanele juridice care obţin profit în urma
desfăşurării activităţilor specifice economiei de piaţă. Orice activitate desfăşurată de o persoană juridică în scopul
obţinerii de profit reprezintă activitate impozabilă specifică impozitului pe profit.
Potrivit acestui criteriu în categoria persoanelor impozabile includem:
- societăţile comerciale care sunt înfiinţate în scopul obţinerii de profit;
 - regiile autonome care deşi sunt înfiinţate în scopul furnizării unor servicii publice pentru populaţie
funcţionează pe baza principiilor economiei de piaţă;
- instituţiile publice care realizează activităţile economice deoarece aceste activităţi se desfăşoară în baza
principiilor specifice de piaţă.

La baza stabilirii persoanelor impozabile ce trebuie sa plătească impozit pe profit in România stă principiul
teriorialitaţii. Potrivit acestui principiu, sunt obligate sa platească impozit în România urmatoarele persoane:
- persoanele juridice române, pentru profitul obţinut din orice sursă atât în România cât şi în străinătate;
- persoanele juridice străine, pentru profitul obţinut în România.

Dintre persoanele juridice ce desfăşoară activităţi impozabile unele pot fi exonerate de la plata acestui
impozit şi anume:
- societăţi comerciale care realizează anumite activităţi sau îşi desfăşoară activitatea în zone defavorizate;
- fundaţiile şi alte organizaţii non profit care desfăşoară activităţi economice, cu condiţia ca profitul să fie
utilizat în vederea realizării scopului pentru care au fost înfiinţate acestea;
- societăţile comerciale care optează pentru alte sisteme de impozitare;
- instituţiile publice pentru activitatea realizată scopului pentru care au fost înfiinţate.

Legislaţia fiscală din unele ţări cuprinde exonerarea totală sau parţială de la plata impozitului a unor
persoane juridice. De exemplu, persoane juridice care desfăşoară activităţi în scop social, umanitar sau în zone
defavorizate.
Totuşi, Uniunea Europeană impune ca ţările membre să asigure o concurenţă loială între persoanele
juridice ce realizează activităţi impozabile, indiferent de domiciliul fiscal sau naţionalitate. Pentru a asigura
respectarea principiilor echităţii fiscale între contribuabili se impune ca orice persoană juridică ce realizează
aceeaşi activitate impozabilă să beneficieze de acelaşi tratament fiscal.

c. materia impozabilă în cazul impozitului pe profit o reprezintă profitul obţinut de persoanele juridice în
urma desfăşurării activităţilor specifice. La baza stabilirii surselor de impozitare stă principiul teritorialităţii, în baza
căruia fiecare stat îşi exercită dreptul de a percepe impozitul. Totuşi, în cazul persoanelor rezidente trebuie să se
declare şi profitul obţinut în străinătate. De exemplu, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că se supun
impozitului pe profit următoarele surse impozabile:
- profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România cât şi din străinătate, de către persoanele
juridice române;
- partea din profitul impozabil, obţinută în România de către o persoană juridică sau persoană fizică
nerezidentă dintr-o asociere cu o persoană juridică română;
- profitul impozabil aferent unui sediu permanent din România obţinut de o persoană juridică străină;
- profitul obţinut în străinătate de persoanele juridice rezidente asociate cu persoane fizice române.
Exercitarea dreptului de a percepe impozit potrivit principiului teritorialităţii are la bază suveranitatea
fiscală a fiecărei ţări.

d. aşezarea impozitului pe profit constă în stabilirea şi evaluarea elementelor de calcul al materiei

impozabile în vederea determinării rezultatului fiscal.
Pentru determinarea rezultatului fiscal se utilizează tehnica directă care constă în stabilirea acestuia de
către contribuabil utilizând datele din contabilitatea proprie.
La baza stabilirii rezultatului fiscal stă rezultatul contabil care se determină prin următoarele metode:
- metoda bilanţieră, potrivit căreia rezultatul contabil reprezintă variaţia capitalurilor proprii din
operaţiuni interne stabilită pe baza capitalului propriu de la sfârşitul şi începutul perioadei, fără influenţa
operaţiunilor externe de creştere şi micşorare a acestor capitaluri;
- metoda contului de rezultate, potrivit căreia rezultatul contabil se stabileşte prin diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile înregistrate în contabilitate în perioada curentă.
 În România se aplică metoda de calcul al rezultatului contabil având la bază Legea Contabilităţii nr.
82/1991. Potrivit acestei legi determinarea rezultatului contabil are la bază veniturile şi cheltuielile înregistrate în
contabilitate aşa cum sunt înscrise în documentele justificative.
Formula de calcul al rezultatului contabil este următoarea:

± Rezultatul = Venituri - Cheltuieli

contabil contabile contabile

Determinarea rezultatului fiscal presupune ajustarea rezultatului contabil prin scăderea veniturilor
neimpozabile şi adăugarea cheltuielilor nedeductibile fiscal. Formula de calcul a rezultatului fiscal este următoarea:

± Rezultatul = Rezultatul - Venituri + Cheltuieli

fiscal contabil neimpozabile nedeductibile

În urma stabilirii rezultatului fiscal acesta poate fi profit impozabil sau pierdere fiscală.
Dintre deducerile prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal putem aminti:
- dividendele primite de la o persoană juridică română şi dividendele plătite către o persona juridică din
alt stat membru;
- venituri din anularea provizioanelor dacă în momentul constituirii nu s-au acordat deduceri;
- constituirea rezervelor legale conform legii societăţilor comerciale;
- veniturile din restituirea impozitelor şi a majorărilor de întărziere dacă în momentul înregistrării au
reprezentat cheltuieli nedeductibile;
- pierderile fiscale aferente perioadelor fiscale precedente.

Dintre cheltuielile nedeductibile prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal putem aminti:
- cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit;
- amenzi, confiscări, dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate autorităţilor fiscale române;
- cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile;
- cheltuielile efectuate în favoarea acţionarilor sau asociaţilor;
- cheltuielile cu provizioanele care nu sunt deductibile fiscal;
- partea care depăşeşte limita plafonată ale unor cheltuieli (ex. cheltuieli de protocol, dobânzi, amortizări,
etc.);
- cheltuieli cu sponsorizările;
- cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ.

Diferenţele dintre rezultatul contabil şi rezultatul fiscal apar din următoarele cauze:
- rezultatul contabil este stabilit pe baza normelor contabile şi trebuie să exprime performanţele
întreprinderii;
- rezultatul fiscal este stabilit pe baza normelor fiscale potrivit cărora nu toate cheltuielile efectuate de
întreprindere sunt deductibile, iar unele venituri sunt neimpozabile.

De exemplu, profitul fiscal are la bază şi veniturile şi cheltuielile constatate în perioada curentă şi aferente
perioadelor precedente.
Rezultatul fiscal poate fi stabilit în unele situaţii şi prin procedura indirectă şi anume:
- dacă legislaţia prevede o procedură simplificată pentru determinarea impozitului pe profit;
- când contribuabilul se sustrage de la declararea impozitului pe profit, atunci se stabileşte impozitul din
oficiu de autoritatea fiscală, prin procedura estimării.

Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se poate estima rezultatul
fiscal pentru contribuabilii care se sustrag de la declararea impozitului pe profit. În schimb, microîntreprinderile pot
opta pentru sistemul simplificat de calcul al impozitului pe venit.
 e. suportatorul impozitului pe profit reprezintă persoana care are obligaţia să suporte efectiv acest
impozit. Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal impozitul pe profit fiind impozit direct se suportă astfel:
- persoanele juridice române pentru profitul obţinut din orice sursă;
- persoane fizice române pentru profitul obţinut dintr-o asociere cu o persoană juridică română;
- persoanele fizice nerezidente şi persoanele juridice străine pentru profitul obţinut în România dintr-o
asociere cu o persoană juridică română;
- persoanele juridice pentru profitul obţinut în România printr-un sediu permanent.

f. sursa impozitului pe profit arată de unde se suportă acest impozit şi anume profitul obţinut de către
întreprindere. Totuşi, legislaţia fiscală nu prevede ca impozitul pe profit să fie plătit din surplus de trezorerie
rezultat din profitul obţinut de întreprindere. De exemplu, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală prevede modul de recuperare al debitelor restante ale contribuabililor faţă de autoritatea fiscală
şi anume prin executarea silită ale bunurilor ce aparţin debitorilor fiscali.

g. unitatea de impunere în cazul impozitului pe profit reprezintă unitatea de măsură a rezultatului fiscal.
Potrivit legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal exprimarea rezultatului fiscal asupra căruia autoritatea fiscală din
România are dreptul să instituie impozit pe profit are la bază moneda naţională indiferent de locul obţinerii
profitului.

h. cota de impozit a impozitului pe profit reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul
pe profit poate fi stabilit prin:
- sistemul proporţional prin aplicarea unei cote unice asupra profitului fiscal;
- sistemul progresiv prin aplicarea cotelor în ordine crescătoare, pe măsura creşterii profitului impozabil.

Legislaţia fiscală din marea majoritate a ţărilor prevede sistemul proporţional de impozitare al profitului,
fiind considerat cel mai echitabil sistem de impozitare.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitarea profitului se realizază în sistem proporţional
având la bază o cotă standard.

i. termenul de plată al impozitul pe profit este data la care acest impozit devine scadent. Trebuie să facem
distincţie între faptul generator de profit şi scadenţa impozitului pe profit.
Faptul generator de profit este momentul realizării veniturilor care de regulă coincide cu transferul
drepturilor de proprietate al bunurilor sau data facturării serviciilor prestate.
Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991 înregistrarea veniturilor se realizează în următoarele momente:
- obţinerea produselor;
- livrării produselor;
- facturării serviciilor prestate.

În schimb, data scadenţei impozitului pe profit este stabilită având la bază principiul exigibilităţii
impozitului.
Impozitul pe profit se achită potrivit metodei directe, atunci când profitul supus impozitării este obţinut
de către persoane juridice române sau de o persoană juridică printr-un sediu permanent ce funcţionează în
România.
Impozitul pe profit ce trebuie plătit în România de către persoanele fizice române sau nerezidenţi, pentru
profitul obţinut de către aceste persoane dintr-o asociere cu persoane juridice române, se realizeaza potrivit
metodei stopajului la sursa. Obligaţia stabilirii, declarării şi plăţii impozitului pe profit potrivit acestei metode
revine persoanelor juridice române.
Impozitul pe profit se stabileşte şi se achită după închiderea exerciţiului financiar şi anume după
întocmirea situaţiilor financiare anuale.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitul pe profit se stabileşte şi se achită după închiderea
exerciţiului financiar care în România coincide cu anul calendaristic.
Totuşi, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede plăţile anticipate în contul impozitului pe profit
care se efectuează după închiderea fiecărui trimestru.
 j. sancţiunile fiscale în materie de impozit pe profit se referă la abateri ale contribuabilului cu privire la:
- sustragerea totală sau parţială de la declararea impozitului pe profit;
- sustragerea totală sau parţială de la plata impozitului pe profit.

Aceste sancţiuni pot fi sub formă de penalităţi şi amenzi. Dacă faptele săvârşite de contribuabil în
legătură cu declararea şi plata impozitului pe profit sunt de natură penală atunci autoritatea fiscală are obligaţia să
sesizeze organele de cercetare penală.