IMPOZITUL PE VENIT

5.2.1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE IMPOZITUL PE VENIT

Impozitul pe venit este un impozit care se stabileşte pe categorii de venituri sau asupra venitului anual
obţinut de către persoane fizice atât în ţara de domiciliu, cât şi din străinătate.
Acest impozit a fost introdus pentru prima dată în 1842 în Anglia, pe categorii de venituri. Introducerea
impozitului pe venit a fost determinată de necesitatea extinderii impozitării. Astfel, în sfera impozitului au fost
cuprinse şi persoanele care nu deţin bunuri impozabile dar obţin venituri în urma desfăşurării de activităţi în mod
independent sau dependent.
Impozitul pe venit a evoluat foarte repede atât din punct de vedere al materiei impozabile (având în
vedere dezvoltarea economică a multor ţări), cât şi a tehnicii de impozitare, urmărindu-se promovarea principiilor
echităţii fiscale în materie de impozit pe venit.
La început, venitul impozabil a fost considerat fructul obţinut în mod permanent
dintr-o resursă durabilă.
Această definiţie prezintă o importanţă deosebită deoarece se face o separare între venitul impozabil şi
capitalul care reprezintă resursa venitului, evitându-se astfel impozitarea capitalului productiv.
În timp, s-a dovedit că această definiţie nu corespunde realităţii, deoarece o mare parte din căştigurile
obţinute de persoanele fizice nu erau cuprinse în sfera impozitului pe venit.
Dintre veniturile care nu erau impozitate putem aminti:
- veniturile obţinute întâmplător;
- avantajele în natură primite de angajaţi de la angajatori.

Totodată definiţia dată venitului impozabil nu face nici o referire la cheltuielile aferente venitului
impozabil, încălcându-se principiul capacităţii de plată al contribuabililor.
Astfel, apare noţiunea de venit net impozabil care este considerată diferenţa dintre venitul brut şi
cheltuielile deductibile din acest venit.
Venitul brut este format din veniturile în bani şi natură cuprinzând veniturile curente şi veniturile
întâmplătoare.
La baza stabilirii veniturilor impozabile sau a veniturilor neimpozabile se are în vedere scopul desfăşurării
activităţii. Se asigură evitarea impozitării acelor venituri care sunt destinate satisfacerii nevoilor stricte ale
contribuabilului, precum şi acelor sume primite în scopuri sociale.
Cheltuielile ce se deduc din venituri sunt cheltuielile aferente veniturilor precum şi o parte din cheltuielile
personale ale contribuabilului.
Tehnicile de stabilire ale impozitului pe venit au evoluat datorită promovării
principiilor echităţii fiscale în materie de impozit pe venit de către autorităţile fiscale.
La început venitul impozabil era stabilit pe baza tehnicii indirecte luându-se în calcul elementele specifice
activităţii impozabile furnizate autorităţilor fiscale de către contribuabili.
În timp, autorităţile fiscale au fost nevoite să respecte principiile echităţii în materie de impozitare,
utilizând tehnica directă de stabilire a impozitului pe venit.
Potrivit acestor principii impozitul pe venit trebuia stabilit în funcţie de capacitatea de plată a
contribuabilului.
În funcţie de tehnicile de impozitare s-au conturat următoarele tipuri de impozitare ale veniturilor şi
anume:
- impozitarea de tip cedular care presupune stabilirea impozitului pe fiecare categorie sau cedulă de venit;
- impozitarea de tip mixt care presupune o impozitare la nivelul fiecărei categorii de venit şi o impozitare
suplimentară asupra veniturilor ce depăşesc un anumit plafon;
- impozitul pe venitul global care constă în impozitarea venitului anual global stabilit prin însumarea
tuturor veniturilor obţinute de o persoană fizică într-un an fiscal atât în ţara de domiciliu cât şi din străinătate.

Venitul impozabil poate fi stabilit şi la nivelul familiei contribuabilului prin însumarea tuturor veniturilor
impozabile obţinute de contribuabil şi membrii familiei acetuia. De exemplu, în Germania, venitul net impozabil se
stabileşte la nivelul fiecărei persoane fizice. În schimb, în Franţa venitul net impozabil se stabileşte la nivelul întregii
familii a contribuabilului.
Indiferent de modalitatea de stabilire a venitului anual sunt luate în considerare şi deducerile acordate de
autoritatea fiscală pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului.
Stabilirea şi taxarea venitului net la nivelul fiecărui contribuabil sau a familiei acestuia corespunde cel
mai bine conţinutului principiilor echităţii fiscale, deoarece impozitul este determinat în funcţie de capacitatea de
plată a contribuabilului.

5.2.2. ELEMENTELE SPECIFICE IMPOZITULUI PE VENIT

Reglementarea impozitului pe venit presupune şi identificarea elementelor specifice acestui impozit. Orice
omisiune a unui element specific impozitului pe venit creează greutăţi în aplicarea normei legale prin care se
reglementează acest impozit.
Elementele componente ale impozitului pe venit sunt:
a. denumirea impozitului asupra veniturilor persoanelor fizice are în vedere natura materiei impozabile.
Acest impozit apare sub forma impozitului cedular, impozitului mixt, impozitului pe venitul global sau impozitului
pe venit.
În legislaţia fiscală din majoritatea ţărilor impozitul asupra veniturilor persoanelor fizice apare sub
denumirea impozitului pe venit. Stabilirea denumirii acestui impozit are în vedere natura materiei impozabile.

b. persoana impozabilă în cazul impozitului pe venit este persoana fizică ce obţine venituri în ţara de
domiciliu şi din străinătate. Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, următoarele persoane fizice sunt
considerate persoane impozabile:
- persoane fizice rezidente;
- persoane fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu
permanent în România;
- persoane fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România.

Deşi impozitul pe venit este un impozit direct, totuşi, în unele situaţii acest impozit se achită de către
plătitorul venitului aplicându-se metoda stopajului la sursă. Dintre impozitele ce se plătesc prin aplicarea acestei
metode putem aminti:
- impozitul pe veniturile din salarii;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe venituri din dobânzi.

Această metodă constă în obligaţia calculului, reţinerii şi plăţii impozitului pe venit de către plătitorul
venitului şi nu de către beneficiarul venitului. În schimb, impozitul pe veniturile obţinute din activităţi
independente şi cedarea folosinţei bunurilor se achită de către beneficiarii acestor venituri.
Metoda stopajului la sursă este utilizată şi în alte ţări democratice, deoarece este metoda prin care
impozitele se colectează cu cele mai mici costuri.

c. materia impozabilă în cazul impozitului pe venit reprezintă veniturile obţinute de persoanele fizice în
ţara de domiciliu şi din strănătate. Veniturile impozabile sunt acele venituri realizate de către persoanele fizice din
operaţiuni specifice economiei de piaţă.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal se supun impozitării următoarele categorii de venituri:
- venituri din activităţi independente, sunt veniturile obţinute de o persoană fizică din activităţi
comerciale, industriale, drepturi de proprietate intelectuală şi profesii libere;
- venituri din salarii, sunt veniturile în bani şi natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o
activitate pe bază de contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de normele legale;
 - venituri din cedarea folosinţei bunurilor, sunt veniturile obţinute de o persoană fizică din închirieri şi
subânchirieri de bunuri mobile şi imobile şi din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal;
- venituri din investiţii, sunt veniturile obţinute de o persoană fizică sub formă de dividende, dobânzi şi ale
altor produse financiare;
- venituri din pensii;
- venituri din activităţi agricole, sunt veniturile obţinute de o persoană fizică din cultivarea şi valorificarea
florilor, legumelor, zarzavaturilor, arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea
pepinierelor viticole şi pomicole;
- venituri din premii şi din jocuri de noroc, sunt veniturile obţinute de o persoană fizică din concursuri şi
jocuri de noroc, altele decât cele realizate ca urmare a participării la jocuri de tip cazino, maşini electronice cu
câştiguri;
- venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, sunt veniturile obţinute de
către o persoană fizică în urma înstrăinării proprietăţilor imobiliare asupra cărora are drept de proprietate;
- venituri din alte surse, sunt veniturile impozabile care nu se regăsesc în categoriile de mai sus şi nici nu
fac parte din veniturile neimpozabile.

Cuprinderea altor venituri în categoria veniturilor impozabile oferă posibilitate autorităţii fiscale de a avea
dreptul să impoziteze toate veniturile care se obţin din activităţi specifice economiei de piaţă. Totuşi, prin
reglementarea acestei categorii de venituri există riscul unui abuz de drept din partea autorităţii fiscale. În schimb,
prin omiterea acestei categorii de venituri se pot crea posibilităţi de evitare a impozitării ale unor venituri specifice
economiei de piaţă.
Pentru evitarea acestor situaţii în reglementările legale trebuie să fie precizate veniturile neimpozabile.

d. aşezarea impozitului pe venit constă în stabilirea şi evaluarea materiei impozabile în vederea

determinării venitului net impozabil.
La baza stabilirii venitului net impozabil stau mai multe principii şi anume:
- principiul capacităţii obiective care constă în stabilirea venitului net impozabil pe baza venitului brut şi a
cheltuielilor efectuate în scopul obţinerii veniturilor;
- principiul capacităţii subiective care constă în recunoaşterea unor cheltuieli personale ale
contribuabilului sub forma cheltuielilor aferente veniturilor;
- principiul teritorialităţii potrivit căruia se stabileşte dreptul statului de a percepe impozitul pe venit,
având la bază domiciliul persoanelor impozabile şi locul unde se desfăşoară activitatea impozabilă;
- principiul personificării constă în stabilirea venitului net impozabil la nivelul veniturilor unui cămin fiscal
care poate fi o persoană fizică sau o familie.

Pentru stabilirea şi evaluarea materiei impozabile specifică venitului impozabil pot fi utilizate următoarele
procedee:
- tehnica directă sau metoda declaraţiilor controlate, presupune ca persoana impozabilă pe baza datelor
din contabilitatea proprie sau a terţilor să stabilească şi să declare venitul impozabil şi cheltuielile deductibile;
- tehnica indirectă, care presupune stabilirea de către autoritatea fiscală a venitului impozabil, pe baza
elementelor specifice activităţii impozabile sau a cheltuielilor personale ale contribuabilului;
- tehnica mixtă constă în stabilirea venitului în baza tehnicii directe şi ale cheltuielilor deductibile prin
utilizarea tehnicii indirecte.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, veniturile impozabile se stabilesc pe baza următoarelor tehnici
fiscale:
- veniturile nete din activităţi comerciale şi din profesii libere, se stabilesc după tehnica directă, având la
bază datele din contabilitatea proprie ale persoanei fizice autorizate, adică veniturile impozabile din care se scad
cheltuielile deductibile;
- veniturile nete din activităţi independente care se desfăşoară de către persoana impozabilă, în mod
individual, fără salariaţi, se determină pe baza normelor de venit care corespunde tehnicii indirecte;
- veniturile nete din drepturile de proprietate intelectuală se stabilesc prin tehnica mixtă, adică veniturile
potrivit tehnicii directe şi cheltuielile potrivit tehnicii indirecte;
 - veniturile nete din salarii se stabilesc după tehnica mixtă adică veniturile în baza tehnicii directe, iar
deducerile, potrivit tehnicii indirecte;
- veniturile din pensii se stabilesc, după tehnica mixtă, adică veniturile în baza tehnicii directe iar
deducerile, potrivit tehnicii indirecte;
- veniturile nete din activităţi agricole sunt stabilite pe baza normelor de venit sau potrivit tehnicii directe;
- veniturile nete din investiţii sunt stabilite după tehnica directă, având la bază date din contabilitatea
proprie ale plătitorului de venit;
- veniturile nete din premii şi jocuri de noroc sunt stabilite pe baza tehnicii mixte, adică veniturile după
tehnica directă, având la bază datele din contabilitatea proprie ale plătitorului de venit, iar deducerile, potrivit
tehnicii indirecte;
- veniturile nete din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, sunt stabilite pe baza
tehnicii directe, adică pe baza veniturilor impozabile;
- veniturile nete din alte surse se stabilesc pe baza tehnicii directe, având la bază datele din contabilitatea
plătitorului de venit.

Pe baza venitului net impozabil se calculează impozitul pe venit, prin aplicarea cotelor progresive,
proporţionale sau degresive. De exemplu, în România impozitul pe venituri din salarii se stabileşte în sistem
proporţional.
Impozitul se poate stabili de către plătitorii de venit, beneficiarul venitului sau de autoritatea fiscală.
De exemplu, impozitul pe dividende se stabileşte de plătitorul de dividende. În schimb, impozitul pe
veniturile din activităţile independente se stabileşte de autoritatea fiscală, pe baza declaraţiei de venit, întocmită
de beneficiarul venitului.
Autoritatea fiscală, în situaţia stabilirii impozitului pe venit are obligaţia să comunice contribuabilului
impozitul datorat şi termenele de plată ale acestui impozit.
Legislaţia fiscală din ţările democratice prevede posibilitatea utilizării tehnicii indirecte pentru a verifica
realitatea şi legalitatea datelor din declaraţia de venit întocmită de contribuabili.
Această tehnică fiscală se aplică atunci când apar diferenţe semnificative între veniturile declarate şi
creşterile de avere ale contribuabilului.
Astfel, autoritatea fiscală însumează plăţile efectuate de contribuabil pentru achiziţionarea bunurilor de
capital, la care se adaugă creditele restituite şi se scad creditele primite. Dacă cheltuielile efectuate de contribuabil
sunt mai mari decât veniturile declarate de către acesta, diferenţele se impozitează. În România, tehnica indirectă
se utilizează de către autoritatea fiscală pentru estimarea venitului impozabil, atunci când persoana impozabilă se
sustrage de la declararea impozitului pe venit datorat bugetului statului.
În marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană această tehnică este utilizată de către autoritatea
fiscală atunci când există diferenţe semnificative între veniturile declarate şi creşterile de avere ale
contribuabilului.

e. suportatorul impozitului pe venit este beneficiarul venitului care suportă efectiv acest impozit. Acest
impozit poate fi suportat şi de moştenitorii contribuabilului, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege. Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, impozitul pe venit se suportă din veniturile beneficiarului
acestuia chiar şi când impozitul se stabileşte potrivit metodei stopajului la sursă. Moştenitorii contribuabililor
suportă impozitul pe venit dacă au preluat activele acestora.

f. sursa impozitului pe venit arată de unde se suportă acest impozit şi anume din venitul obţinut de
contribuabil.
Din venitul contribuabilului se suportă impozitul şi atunci când se aplică metoda stopajului la sursă.
Dacă contribuabilul sau plătitorul de venit nu achită impozitul pe venit la termenul de scadenţă, acest
impozit poate fi încasat de către autoritatea fiscală prin modalităţile de executare silită. Legislaţia fiscală din
România nu prevede în mod expres sursa de plată a impozitului pe venit. Totuşi, în cazul impozitelor stabilite după
metoda stopajului la sursă se poate stabili sursa de plată a acestui impozit. Impozitul pe venit se suportă din
veniturile care au stat la baza calculului acestui impozit. În cazul neachitării impozitului pe venit, autoritatea fiscală
va urmări bunurile din patrimoniul debitorului care în situaţia aplicării metodei stopajului la sursă este plătitorul
veniturilor.
 g. unitatea de impunere în cazul impozitului pe venit reprezintă unitatea de măsură pentru exprimarea
mărimii venitului impozabil. Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, evaluarea venitului impozabil se
efectuează în lei, indiferent dacă veniturile sunt obţinute în România sau din străinătate.

h. cota impozitului pe venit reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere.

Impozitul pe venit poate fi stabilit astfel:
- în sistemul proporţional, prin aplicarea unei cote unice asupra întregului venit net impozabil obţinut de o
persoană fizică sau cote diferite, în funcţie de categoria de venit, indiferent de mărimea venitului;
- în sistem degresiv, care constă în aplicarea cotelor de impozit în mod descrescător pe măsura creşterii
veniturilor;
- în sistem progresiv, prin utilizarea unui barem de impunere care cuprinde mai multe cote ce se aplică în
mod crescător, în funcţie de sporirea venitului impozabil.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, veniturile sunt impozitate în sistem proporţional cu
excepţia veniturilor din jocuri de noroc care sunt impozitate în sistem progresiv şi a veniturilor din transferul
proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal care se impozitează în sistem degresiv.

i. termenul de plată privind impozitul pe venit indică data până la care acest impozit trebuie achitat. Acest
termen este stabilit în funcţie de exigibilitatea impozitului. Impozitul pe venit devine exigibil în momentul
producerii faptului generator de venituri.
Faptul generator al impozitului de venit reprezintă momentul în care venitul impozabil este obţinut de
suportatorul acestui impozit. Acest moment poate fi data la care trebuie facturat venitul sau data la care se
încasează venitul. Dacă venitul impozabil nu este încasat, totuşi, prin normele legale se stabileşte momentul când
impozitul pe venit devine exigibil.
În schimb, termenul de scadenţă reprezintă data până la care trebuie achitat impozitul pe venit.
Termenul de scadenţă al impozitului pe venit este anual şi anume după închiderea exerciţiului curent.
Totuşi, sunt prevăzute plăţile în contul impozitului pe venit, care sunt efectuate în cursul anului şi anume
trimestrial sau lunar.
Potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal plata impozitului pe venit se efectuează la următoarele
termene:
- plăţile anticipate în contul impozitului pe venit din activităţi independente şi din cedarea folosinţei
bunurilor se efectuează trimestrial;
- plăţile anticipate în contul impozitului pe venit din activităţi agricole se efectuează în două rate egale;
- impozitul pe veniturile din salarii şi din pensii se achită la data plăţii venitului, dar nu mai târziu de data
de 25 inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri;
- impozitul pe veniturile din investiţii se plătesc lunar până la data de 25 ale lunii următoare celei în care a
fost reţinut, sau alte termene prevăzute de legea fiscală;
- plăţile anticipate în contul veniturilor din drepturi intelectuale care fac obiectul metodei reţinerii la
sursă, se achită până în data de 25 ale lunii următoare pentru care se plătesc veniturile;
- impozitul pe venituri din premii şi jocuri de noroc se achită până la data de 25 inclusiv ale lunii următoare
celei în care a fost reţinut;
- impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal se achită pănă la
data de 25 inclusiv, ale lunii următoare celei în care a fost autentificat actul;
- diferenţele de impozit pe veniturile pentru care trebuie să se depună declaraţia anuală, trebuie achitată
în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Dacă plata impozitului pe venit nu se efectuează la aceste termene, autoritatea fiscală are obligaţia
recuperării acestui impozit prin măsuri de executare silită.

j. sancţiuni fiscale reprezintă sancţiunile ce se aplică pentru neîndeplinirea obligaţiilor cu privire la

stabilirea, declararea, reţinerea la sursă şi plata impozitului pe venit.
Aceste sancţiuni sunt sub forma penalităţilor de întârziere şi amenzi fiscale, care se aplică asupra
persoanei impozabile vinovate (beneficiarul sau plătitorul venitului). Sancţiunile contravenţionale se aplică de
autoritatea fiscală dacă fapta nu este de natură penală. De exemplu, în legislaţia din România, pentru neplata
impozitului ce face obiectul metodei reţinerii la sursă este prevăzută sancţiunea penală sau contravenţională, în
funcţie de frecvenţa faptelor săvârşite şi prejudiciul produs bugetului statului de către contribuabil.