Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Departamentul „ Economie, Marketing și Turism”

Lucru Individual

La disciplina Economia Întreprinderii

Tema: Falimentul întreprinderii

A elaborat:

Golovco Diana

BA-172

Coordonator științific:

Garștea S.,lect.univ.,

Chişinău, 2019

1
 CUPRINS
I. INSOLVENTA  – FALIMENTUL  FIRMEI……………………………………………3
1.1.Abordarea practica a insolvetei…………………………………..………………………….4
1.2 Situaţia unor acte juridice ale debitorului……………………………………………………7
1.3.Tipuri de insolvență financiară…………………………………………………………….11
1.4. Factorii care duc la faliment……………………………………………………………….12
1.5.Factori externi și interni care duc la criză……………………………………………….....14
Concluzii ….…………………………………………………………………………………….16
Referinte bibliografice…………………………………………………………………………17

2
 I. INSOLVENTA  – FALIMENTUL  FIRMEI
Procedura insolventei  este acea  procedura  legala  care  se deschide, la cererea debitorului  sau a
creditorilor  in cazul in care societatea se afla in stare de insolvabilitate.
Insolventa firmei
este o procedura ce cuprinde atat  procedura de reorganizare  cat si pe cea de faliment. Adica, in
urma cererii adresate tribunalului, judecatorul sindic poate dispune deschiderea procedurii de
insolventa.
Daca se constata  ca firma se poate redresa,  judecatorul sindic stabileste  o perioada de
observatie, timp in care Administratorul judiciar desemnat  analizeaza situatia  juridica si
patrimoniala a societatii,  pentru a stabili daca sunt perspective reale si concrete  pentru salvarea
societatii, pe baza unui plan de reorganizare  sau, dupa caz, daca societatea  trebuie lichidata
deoarece nu mai poate fi revitalizata.
In cazul in care se aproba reorganizarea societatii, procedura de insolventa  va intra in etapa de
reorganizare  judiciara.
In cazul in care nu se aproba reorganizarea societatii sau, desi se aproba, acesta esueaza,
societatea va intra in etapa  de faliment.
Actualitatea si importanta cunoasterei insolventei firmei stingerea totala sau partiala a unei
datorii, aplicarea acestei proceduri are loc in momentul in care, in mod cert, redresarea unei
societati comerciale nu mai este posibila, singura solutie de achitare a datoriilor sale comerciale
fiind lichidarea in intregime a activului.
Scopul :
1. Primul scop este maximizarea valorii totale distribuite creditorilor, actionarilor, angajatilor,
si celorlalte parti interesate. Firma in cauza poate fi reorganizata, vanduta sau lichidata – oricare
dintre optiuni poate fi aleasa daca genereaza maximum de eficienta.
2. Al doilea scop este reabilitarea afacerilor viabile si lichidarea celor neviabile. Legislatia
privind falimentul nu trebuie sa fie nici prea dura cu firmele care pot avea un viitor, nici prea
ingaduitoare cu firmele care au doar trecut.
3. Al treilea scop este prioritizarea cat mai simpla, mai predictibila, a creantelor: creditorii cu
credite garantate ar trebui platiti primii. In acest mod se consolideaza institutia creditului si se reduc
semnificativ costurile de creditare
Obiectivul : pentru a cunoaste ce greseli nu trebu de comis in business petru a nu ajunge la
insolvatia firmei(întreprinderii).
Cuvinte cheie: insolventa, faliment,debitor, creditor, instante, judecat

3
 I.1. Abordarea practica a insolvetei
Cand  un  agent  economic  se afla in  imposibilitate de plata  si nu poate sa faca fata datoriilor
sale  exigibile, este  obligat,  conform  Legii insolventei, ca  in termen  de 30 de zile de la aparitia 
starii de insolventa sa adreseze  tribunalului o cerere,  prin  care isi arata  intentia   de a intra in 
procedura  de insolventa simplificata  sau generala,  prin lichidare totala sau  partiala a averii,  in
vederea  stingerii datoriilor  sale.
De  asemenea, orice  creditor  care are o datorie  certa, lichida  si exigibila, in cuantum de
45.000 lei, poate  sa  solicite  deschiderea  impotriva  unui  debitor  prezumt / pasibil / aflat  in
insolventa.
O masura inclusa in noile reglementari privind procedura insolventei, poate aduce atat  avantaje
cat si dezavantaje, este aceea referitoare la deschiderea procedurii falimentului, astfel,  codul nou al
insolventei  ofera un instrument de  presiune creditorilor curenti, care in anumite conditii vor putea
solicita deschiderea procedurii falimentului fata de debitorul rau-platnic, atat in perioada de
observatie cat si in cursul perioadei de reorganizare.
Tot in perioada reorganizarii, daca debitorul nu se conformeaza planului sau desfasurarea 
activitatii sale adduce piederi sau se acumuleaza datorii noi catre creditori, atunci  oricare dintre
creditori sau chiar administratorul judiciar pot solicita judecatorului sindic intrarea  in faliment a
debitorului. Cererea se judecata cu  urgenta si cu precadere.
Totusi, inregistrarea cererii nu suspenda continuarea  activitatii debitorului pana cand judecatorul
sindic  nu se hotararste, prin incheiere.
O alta noutate o constituie testul creditorului privat, acesta reprezinta analiza comparativa  a
gradului de indestulare a creantei bugetare, prin raportare la un creditor privat diligent, in cadrul
unei proceduri de reorganizare, comparative cu procedura de faliment.
Analiza respective are la baza un raport de evaluare intocmit de un evaluator autorizat
ANEVAR, desemnat de creditorul bugetar si se raporteaza inclusive la durata  unei proceduri de
faliment comparative cu programul de plati propus.
INSOLVENTA –  este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin
insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este
prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa
faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul
nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data
scadenţei.

4
 FALIMENTUL – este  procedura de incetare a existentei unei societati comerciale care se
aplica comerciantilor care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale, numiti si debitori,
cheltuielile aferente procedurii urmand a fi suportate de catre debitor.
Instantele  judecatoresti  competente – pentru  toate procedurile prevazute de aceasta lege (cu
exceptia recursului, cand instanta de recurs pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic este
curtea de apel) sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul
debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor
agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
DESCHIDEREA PROCEDURII LA CEREREA DEBITORULUI:
Debitorul aflat in stare de insolvabilitate, cand  nu mai face fata  datoriilor sale, are obligatia de a
introduce o cerere la tribunal, in vederea deschiderii procedurii, in termen de 30 de zile de la
aparitia starii de insolventa.
Nu poate formula o cerere de reorganizare judiciara debitorul care, in termen de 5 ani, anteriori
introducerii cererii, a mai fost supus acestei proceduri.
Debitorul are obligatia de a depune la tribunal, odata cu cererea, documentele expres prevazute
de lege. In caz contrar, pentru nedepunerea informatiilor in termen de 10 zile, judecatorul sindic va
considera aceasta lipsa, o recunoastere a starii de faliment si va pronunta o sentinta de intrare in
procedura simplificata a insolventei.
 DESCHIDEREA PROCEDURII LA CEREREA CREDITORILOR:
Orice creditor care are o creanta certa, lichida si exigibila poate solicita deschiderea procedurii
insolventei impotriva unui debitor prezumat in faliment.
Cererea trebuie sa cuprinda cuantumul si temeiul creantei, existenta unei garantii reale, precum si
a unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului si o declaratie privind intentia de a participa
la reorganizarea debitorului.
Cererile ulterioare ale altor creditori vor fi conexate  la dosarul intial, acestia putandu-se inscrie
la masa credala.
In plus, deschiderea procedurii insolventei are si o serie de efecte, cum ar fi: suspendarea
tuturor actiunilor judiciare si extrajudciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului, sau
bunurilor sale, sau suspendarea termenelor de prescriptive ale actiunilor suspendate anterior.
De asemenea, administratorul sau lichidatorul pot introduce actiuni pentru anularea unor acte
juridice ale debitorului in conditiile prevazute de art. 77 – 93 din Legea insolventei. Actele
frauduloase care pot fi anulate sunt actele incheiate de debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii
procedurii de lichidare.

5
 FALIMENTUL –  este o procedura de incetare a existentei unei societati comerciale care se
aplica comerciantilor care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale, numiti si debitori,
cheltuielile aferente procedurii urmand a fi suportate de catre debitor.
Prin procedura falimentului se intelege procedura de insolventa concursuala colectiva si
egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului,
fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat
Procedura se aplica societatilor comerciale, societatilor cooperative, organizatiilor cooperatiste,
societatilor agricole, grupurilor de interes economic si oricarei alte persoane juridice de drept privat
care desfasoara activitati economice, comercianti care sunt in categoria debitorilor aflati in stare de
insolventa sau se insolventa iminenta.
Principalele  criterii  care stau la baza determinarii  insolventei, si implicit a falimentului  sunt 
lipsa de  solvabilitate si gradul de indatorare.
Din  punct de vedere juridic  un  agent  economic  care se afla in  imposibilitate de plati si nu
poate sa faca fata datoriilor sale  exigibile, este  obligat,  conform  legii insolventei, ca  in termen 
de 30 de zile de la aparitia  starii de insolventa sa adreseze  tribunalului o cerere,  prin  care isi arata 
intentia   de a intra in  procedura  simplificata  sau de reorganizare, conform  unui  plan  prin 
restructurarea  activitatii  ori prin lichidare totala sau  partiala a averii,  in vederea  stingerii
datoriilor  sale.
De  asemenea, orice  creditor  care are o datorie  certa, lichida  si exigibila   poate  sa  solicite 
deschiderea  impotriva  unui  debitor  prezumt/pasibil/aflat  in insolventa.
Caile  prin care  se  realizeaza  scopul  legii  care  reglementeaza   insolventa  sunt: – procedura 
generala  si  procedura  simplificata.
Procedura  generala – este  procedura  prin care  un debitor  care  indeplineste  conditiile 
prevazute de lege intra,  dupa  perioada de observatie,  succesiv, in  procedura de reorganizare 
judiciara  si  in procedura de faliment  sau  separat,  numai  in reorganizare  judiciara  sau doar  in 
procedura  de faliment. Procedura de observatie  este  perioada  cuprinsa intre data  deschiderii
procedurii  si  data  confirmarii planului de reorganizare  sau, dupa caz,  intrarii in faliment.
Procedura  simplificata – este procedura  prin care  un debitor  care  indeplineste   conditiile 
prevazute de lege   intra  direct  in  procedura de faliment, fie o data cu deschiderea  procedurii
insolventei, fie dupa  o  perioada de observatie de max. 60 de zile. Aceasta  procedura  priveste 
categoriile de persoane  prev la art. 1 alin.2 din lg 85/2006,  respectiv  comerciantii, pers. fizice,
actionand individual, asociatiile  familiale, etc.  care indeplinesc  una  din  urmatoarele  conditii: –
nu detin nici un bun  in patrimoniul lor,  actele  constitutive  sau  documentele  contabile nu pot  fi
gasite, administratorul  nu poate  fi gasit, sediul nu mai exista sau  nu  corespunde adresei  din 
registrul comertului.
6
 Procedura simplificata este procedura prin care debitorul intra direct in procedura falimentului,
fie odata cu  deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 60
zile.

I.2. SITUAŢIA UNOR ACTE JURIDICE ALE DEBITORULUI

Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni
pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru
restituirea de către aceştia a bunurilor
transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor  prin următoarele acte:
–  operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului  depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în
cei 3 ani anteriori  deschiderii procedurii;
– acte de transfer de proprietate către un creditor pentru  stingerea unei datorii anterioare sau în
folosul acestuia, effectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care
creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului
de transfer;
–  plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile  anterioare deschiderii procedurii,
dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
–  actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de doi ani
anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/ întârzia starea de insolvenţă sau de a
frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu
instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de
compensare bilaterală (netting),  realizate în baza unui contract financiar calificat, sau a devenit
ulterior, debitor în sensul prezentei legi.
Administratorul judiciar/lichidatorul va putea menţine contractele de credit şi va putea, cu
acordul cocontractanţilor, să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure echivalenţa
viitoarelor prestaţii ale debitorului. Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor,
care va avea în vedere dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al averii
creditorilor.
În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar /lichidatorul
poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen
lung, atâta timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate
părţile implicate. Administratorul judiciar /lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile,
unei notificări a contractantului, prin care I se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea
contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar /lichidatorul nu va mai putea
cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.
7
 În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către
contractant împotriva debitorului.
Pe parcursul perioadei de observaţie, cu acordul cocontractanţilor, administratorul judiciar va
putea menţine contractele de credit, sau să le modifice clauzele, astfel încât acestea să asigure
echivalenţa viitoarelor prestaţii. Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, care va
verifica dacă ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât şi în cel al a
A. Operaţiunile care se efectuează în situaţia dizolvării societăţii comerciale, în cazurile
prevăzute la art. 222 alin. 1 cu excepţia modului de dizolvare prevăzut la lit. f şi la art. 223-232 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, pentru lichidarea societăţii comerciale:
1. inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv ale societăţilor comerciale care
urmează să se lichideze, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, normelor şi
reglementărilor contabile, înregistrarea rezultatelor inventarierii şi ale evaluării, efectuate cu această
ocazie;
2. a) întocmirea situaţiilor financiare de către societăţile comerciale care urmează să se lichideze şi
care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice
Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 94/2001, pe formatul prevăzut la cap. III din reglementările respective;
b) întocmirea situaţiilor financiare de către societăţile comerciale care urmează să se lichideze şi
care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002, pe formatul prevăzut la cap. IV din
reglementările respective;
3. stabilirea de către adunarea generală a acţionarilor sau a asociaţilor a operaţiunilor care urmează
să fie efectuate de către lichidator în numele societăţii comerciale;
4. valorificarea elementelor de activ (vânzarea imobilizărilor şi a stocurilor, încasarea creanţelor, a
investiţiilor financiare pe termen scurt etc.);
5. achitarea datoriilor societăţii comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
precum şi a celorlalte obligaţii sociale către alte fonduri, salariaţi şi alţi terţi;
6. stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere);
7. calcularea, reţinerea şi virarea impozitului pe profit/venit şi a impozitului pe dividende în urma
acţiunii de dizolvare/lichidare:
7.1. Calcularea şi virarea impozitului pe profit/venit
Profitul impozabil în cazul dizolvării/lichidării se calculează ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, calculate cumulat de la începutul anului fiscal,
potrivit dispoziţiilor Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu modificările şi completările
ulterioare, luându-se în calcul: profitul din lichidarea patrimoniului, sumele din anularea
8
provizioanelor, sumele înregistrate în conturi de capitaluri proprii constituite din profitul brut şi care
nu au fost impozitate la data constituirii.
În cazul microîntreprinderilor plătitoare de impozit pe venit, potrivit Ordonanţei Guvernului nr.
24/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la momentul începerii acţiunii de
dizolvare/lichidare, impozitul pe venit se calculează luându-se în calcul: veniturile evidenţiate în
creditul conturilor din clasa a 7-a “Conturi de venituri”, cu excepţia celor înregistrate în grupa 78
“Venituri din provizioane”, şi veniturile rezultate din anularea datoriilor şi majorărilor la bugetul de
stat, luându-se în calcul şi veniturile din lichidarea patrimoniului.
La calculul impozitului pe profit datorat de contribuabilii care îşi încetează existenţa în urma
operaţiunilor de dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul net,
inclusiv sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit, repartizate ca surse proprii de finanţare
pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, acestea fiind tratate în conformitate cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende, aprobată şi
modificată prin Legea nr. 101/1995, cu modificările ulterioare. Acelaşi tratament se aplică şi
rezervelor constituite din diferenţe de curs favorabile capitalului social în devize sau din evaluarea,
în conformitate cu actele normative în vigoare, a disponibilului în devize, dacă legea nu prevede
altfel.
În cazul divizării şi fuziunii societăţilor comerciale, precum şi al dizolvării unei societăţi comerciale
cu asociat unic ce atrage transmiterea universală a elementelor de activ şi de pasiv ale societăţii
către asociatul unic, fără lichidare, nu sunt impozitate rezervele constituite din profitul brut, dacă
sunt înregistrate în aceleaşi conturi la societatea care preia elementele respective.
7.2.   Calcularea, reţinerea şi virarea impozitului pe dividende
Se determină, se reţine şi se virează impozit pe dividende după ce a fost calculat impozitul pe
profit/venit, pentru următoarele elemente:
– profit obţinut în urma operaţiunii de lichidare a societăţilor comerciale;
– capital social majorat prin utilizarea unor elemente de capitaluri proprii (diferenţe provenite din
reevaluarea imobilizărilor şi a stocurilor, potrivit legii, sume înregistrate la rezerve din diferenţe de
curs valutar etc.);
– capitaluri proprii (activ net), constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale (rezerve
legale, reduceri sau scutiri de impozit pe profit pentru profitul reinvestit etc.);
– capitaluri proprii (activ net), constituite în conformitate cu prevederile legale, fără ca sumele
cuprinse în capitaluri să fie evidenţiate în prealabil la venituri (diferenţe provenite din reevaluarea
imobilizărilor, diferenţe de curs valutar din evaluarea disponibilităţilor în valută, diferenţe din
aplicarea cotei reduse pentru activitatea de export, subvenţii pentru investiţii etc.).
Pentru elementele de capital propriu (activ net), constituite din profitul net (rezerva statutară, alte
9
rezerve, profitul net realizat în exerciţiile precedente a cărui repartizare a fost amânată etc.), se
calculează şi se virează numai impozit pe dividende.
Inainte de încheierea lichidării societăţii comerciale, repartizarea capitalului propriu (activului net)
între asociaţi/acţionari reprezintă livrare de bunuri pentru activele în natură şi este supusă taxei pe
valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr.
345/2002 privind TVA, aprobate prin HG nr. 598/2002, iar din punct de vedere al impozitului pe
profit sau pe veniturile microîntreprinderilor este asimilată cu o valorificare a elementelor de activ;
8. întocmirea bilanţului de partaj, în conformitate cu situaţiile prevăzute;
9. efectuarea partajului capitalului propriu (activului net) al societăţii comerciale, rezultat din
lichidarea societăţii comerciale, în funcţie de:
a) prevederile statutului şi/sau ale contractului de societate;
b) hotărârea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, consemnată în registrul şedinţelor adunării
generale;
c) cota de participare la capitalul social.
Partajul constă în împărţirea capitalului propriu (activului net), rezultat din lichidare, între acţionarii
sau asociaţii societăţii comerciale.
Societăţile comerciale pe acţiuni, care intră sub incidenţa Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea
situaţiei unor societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, au obligativitatea
numirii lichidatorilor în conformitate cu prevederile art. 258 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
B. Operaţiunile care se efectuează în cazul în care societatea comercială intră în faliment.
Aceste operaţiuni, care se efectuează în conformitate cu art. 77-123 din Legea nr. 64/1995 privind
procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, sunt:
1. sigilarea şi conservarea bunurilor care fac parte din averea societăţii comerciale;
2. inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv ale societăţii comerciale, potrivit Legii
contabilităţii nr. 82/1991, republicată, normelor şi reglementărilor contabile, înregistrarea
rezultatelor inventarierii şi ale evaluării, efectuate cu această ocazie;
3. a) întocmirea situaţiilor financiare de către societăţile comerciale care urmează să se lichideze şi
care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice
Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului
finanţelor publice nr. 94/2001, pe formatul prevăzut la cap. III din reglementările respective;
b) întocmirea situaţiilor financiare de către societăţile comerciale care urmează să se lichideze şi
care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002, pe formatul prevăzut la cap. IV din
reglementările respective;
10
4. vânzarea bunurilor perisabile sau supuse deprecierii iminente;
5. vânzarea bunurilor importante din averea debitorului (terenuri, fabrici, instalaţii) cât mai
avantajos şi cât mai repede, cu acordul prealabil al creditorilor;
6. depunerea la bancă, în contul debitorului, a sumelor realizate din vânzarea bunurilor;
7. stabilirea, potrivit legii, a masei pasive;
8. trecerea distinctă pe documentele fiscale a obligaţiilor născute în timpul procedurii de faliment,
faţă de cele născute anterior declarării procedurii de faliment;
9. distribuirea sumelor realizate din lichidare, potrivit planului de distribuire între creditori, în
ordinea prevăzută de lege;
10. întocmirea şi aprobarea raportului final;
11. întocmirea situaţiilor financiare finale.
Dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorii sunt obligaţi să
întocmească situaţiile financiare anuale ale societăţilor comerciale aflate în proces de lichidare
conform reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001
sau Ordinul min finanţelor publice nr. 306/2002, după caz, şi să le depună la unităţile teritoriale ale
Ministerului Finanţelor Publice la care este înregistrată persoana juridică.
In  urma dizolvarii si lichidarii se va obtine radierea societatii comerciale din registrul
comertului, data de la care se va elibera  certificatul de radiere, act care reprezinta,
certificatul de deces al firmei.
Daca vor ramane bunuri in patrimoniul societatii,dupa plata tuturor creditorilor,aceastea
vor trece in patrimoniul asociatului/asociatilor, in acest scop obtinandu-se de la registrul
comerţului un certificat al dreptului de proprietate asupra bunurilor.
I.3. Tipuri de insolvență financiară
În acest moment, avocații și economiștii împărtășesc mai multe tipuri de insolvență:
 Real faliment. Această inconsecvență are loc în cazul în care societatea nu este în măsură să
restabilească credibilitatea și să îndeplinească obligațiile de plată în temeiul pierderii de capital.
Dacă nivelul este la dispoziția capitalul societății scade la o marcă catastrofală, iar societatea nu
poate continua să desfășoare activități economice eficiente, este de natură să recunoască ei în stare
de faliment.
 faliment tehnic. În cazul în care compania are creanțe restante semnificative, care depășește
în mod semnificativ suma care trebuie plătită și suma la dispoziția activelor societății este
semnificativ mai mare decât obligațiile financiare ale întreprinderii, acest tip de eșec este descris ca
un faliment tehnic. De obicei, acest lucru nu duce la insolvabilitatea firmelor juridice de faliment și
de gestionare a crizelor competentă poate ajuta compania să depășească vremuri grele.

11
  Deliberata (penal) falimentul. Cu ajutorul insolvabilității artificiale are loc confiscarea
inechitabilă a bunurilor. Cel mai adesea apare într-un mod similar cu o fuziune ostil sau
achiziționarea de companii. Pentru acest tip de eșec determină o creștere în îndrumarea deliberată a
insolvabilității societății sau cauzarea intenționată a daune economice, ca urmare a managementului
economic în mod deliberat incompetent.
 faliment fictive. Firma de declarat în mod fals în stare de faliment pentru a induce în eroare
creditorii. Acest lucru se face în scopul de a obține amânare a plăților, precum și obligațiile de
credit sau pentru a realiza o reducere a conturilor de plătit. Astfel de acțiuni de către legislația
Federației Ruse urmărită penal.
Există altă clasificare de insolvabilitate, care sunt derivate din cauzele falimentului, care a
condus compania într-o criză.
I.4. Factorii care duc la faliment
În prezent, nici o singură clasificare universal acceptată a cauzelor eșecului întreprinderii nu
există. Cu toate acestea, unele dintre cele mai comune condiții pot fi descrise după cum urmează:
 fonduri proprii insuficiente ale instituțiilor de credit și eșecul companiei de a finanțării în
continuare. De obicei, această situație apare în cazul în care societatea este prea mic pentru un
normale nivelurile de activitate financiară a activelor circulante. Acest lucru duce la o perturbare a
soldului datoriei la capitaluri proprii, atunci când fondurile împrumutate sunt mult superioare din
punct de vedere al celor care fac parte din compania în sine. Ca o consecință, reduce încrederea
instituțiilor de credit ar trebui să fie negat noi împrumuturi, compania este declarată în stare de
faliment.
 organizarea inadecvată a activelor implicate în fluxul de numerar cifra de afaceri și de
calitate scăzută. De obicei, o problemă similară apare în cazul în care managementul companiei este
activitatea economică necontrolată și dezechilibrat (de regulă, o astfel de situație este la expansiune
prea rapidă și agresivă a întreprinderii). De multe ori, o problemă similară apare în companiile de
vânzare bunuri sau servicii pe credit, cu o slabă monitorizare a eficienței întârzierilor (rate) plăți. În
această situație, creditele sunt oferite clienților și clienții neconfirmate, ale căror posibilități
financiare sunt foarte îndoielnic. De asemenea, aceste motive se numără organizarea de faliment
cantitate prea mare de bani investite în active pe termen lung.
 O deteriorare semnificativă a stării întreprinderii în planul financiar. Aceste deficiențe includ
profitabilitatea scăzută a organizației, instabilitatea financiară, avansarea pentru orice motiv de
insolvență.
 Lipsa de competitivitate a produselor sale. Acest factor este foarte caracteristic pentru piața
rusă, atunci când sunt implementate produsele companiei necompetitive pe piață din cauza

12
echipamentelor învechite pe care acestea sunt realizate, fie din cauza ciclului de producție depășite
tehnic, care poate duce atât la creșterea costului bunurilor, precum și la deteriorarea calității sale. Și
așa că nu poate concura pe piață.
În plus față de factorii de mai sus, premisa pe care societatea poate fi declarată în stare de
faliment, ascunzându-se în greșelile făcute în cursul activității. Printre acestea se numără:
 Prezența sistemului ineficient de alocare a bugetului și de planificare strategică prost
concepute (sau lipsa acestora). În absența unui sistem eficient de management al firmelor de
planificare a bugetului de alocare nu se poate prezice activitatea economică, nu sunt în măsură să
facă un echilibru între competent cheltuielile și veniturile companiei. Toate acestea conduc la
imposibilitatea reconcilierii în timp util a rezultatelor reale cu activitățile planificate ale societății și
lipsa de decizie care poate neutraliza consecințele ofensive ale modificărilor neprevăzute.
 Formarea Greșita din costul bunurilor vândute (servicii), iar concurența acerbă pe piață. De
obicei, aceste probleme apar atunci când o companie caută prea activ pentru a crește propria cotă de
piață sau de a introduce noi servicii (produse). De obicei, în aceste condiții, conducerea companiei
subevaluează în mod deliberat costul produselor vândute, sau marketeri fac greseala atunci când
calculul inițial al costului de producție și vânzare de bunuri, ceea ce duce la formarea prețurilor
eronate. Pentru astfel de calcule greșite de conducere și analiză incorectă a impactului volumelor
planificate de producție și vânzare a produselor pe prețul său.
Tipuri de organizare faliment, în funcție de motivele de insolvență
Pe baza motivelor de mai sus pentru falimentul societății pot fi împărțite în mai multe grupe:
 faliment de afaceri sau de insolvabilitate a organizației asociate cu desfășurarea ineficientă a
activității economice, strategia de marketing greșită sau distribuirea incorectă a resurselor
disponibile ale întreprinderii.
 faliment sau insolvabilitate a proprietarului companiei din cauza resurselor insuficiente
pentru investiții necesare pentru funcționarea normală a întreprinderii, în cazul în care există
suficiente active de capital și a resurselor de muncă, politica de marketing competente și o cerere pe
piața de produse a companiei.
 producția de insolvabilitate sau de faliment al companiei, care a dus la colectarea primilor
doi factori și lipsa de competitivitate a mărfurilor fabricate.
 managementul sau lipsit de scrupule smash-up a unei afaceri, ca urmare a acțiunilor
managerilor analfabete sau eschivarea de la îndeplinirea atribuțiilor lor.
Unii economiști sunt administrate diviziune insolvabilitate a întreprinderilor, în funcție de
motivele care au dus la insolvența organizației. Printre acestea se numără:
 insolvență economică;

13
  insolvență de afaceri;
 insolvabilitate legală formală;
 eșecul de a transforma în faliment;
 faliment.
Experții sunt de părere că o astfel de clasificare este cel mai detaliat și pe deplin reflectă opiniile
înseși organizațiile insolvabile și fundalul care au condus la această situație.
Lista tipurilor de insolvență se face nu numai pentru clasificarea procesului și selectarea celei
mai potrivite pentru compania dintr-o situație de criză, dar, de asemenea, pentru a determina stadiul
procesului, care este o organizație (este de asemenea necesar pentru selectarea corectă a activităților
care vor contribui la redresarea companiei).
În acest moment să se facă distincția între etapele de proces de:
o etapa de faliment ascunse se caracterizează prin eșecul economic al companiei.
o Etapa instabilitatea financiară caracterizată prin afaceri și insolvență legală formală.
o faliment Explicit determinată de prezența simultană a ambelor condițiile de mai sus.
I.5. Factori externi și interni care duc la criză
Toate luate împreună motivele care au condus la falimentul societății, trebuie să fie împărțită în
exterior (la care managementul companiei nu este în măsură să influențeze dispozitivul) și intern (în
funcție de activitatea economică a organizației). După cum sa menționat în literatura de specialitate,
problema economiei, balanța externă este asigurată de solvabilitatea pieței, echilibru intern depinde
viabilitatea producției și a echilibrului între echilibrul extern și intern asigură viabilitatea financiară.
Pe baza acestor afirmații, și a format viabilitatea economică a subiectului.
În funcție de natura factorilor care au dus la insolvența societății, urmăresc tipuri de falimente:
o companie de faliment specific. Acest termen este utilizat atunci când o organizație care
funcționează în condițiile unei economii echilibrate, stabile, dar, din motive subiective, nu a fost în
măsură să-și îndeplinească obligațiile financiare.
o faliment în masă a organizațiilor. Acest termen se referă la fenomenul în cazul în care
întreprinderile își desfășoară activitatea în condițiile crizei economice din țară sau din lume, în
general, precum și condițiile care duc la falimentarea lor, sunt independente de activitățile de afaceri
din cadrul companiei.
Factori de echilibru.Factorii care determină echilibrul intern și extern, există multe. Principalii
factori de echilibru extern pot fi atribuite sunt:
caracteristicile cererii și ofertei;
natura crizei economice (ridicare) și structura industriei;
stabilitatea prețurilor;

14
 individualizare a produselor; numărul de segmente care sunt prezente în acest sector;
caracteristicile activelor companiei.
Factori echilibru interior includ următoarele caracteristici:
abordare a organizării întreprinderii de control;
situația cu costul în industrie;
au ocupat cota de piață;
Ciclul de viață al produselor.

15
 Concluzii
Studiul teoretic ne permite formularea următoarelor concluzii, care sunt îndreptate spre
rezolvarea problemelor financiare şi prevenirea situaţiei de insolvabilitate în cadrul
unităţilor economice ale sistemului cooperaţiei de consum din Republica Moldova:
1. În scopul gestiunii întreprinderii insolvabile, este necesară o legislaţie stabilă şi bineformulată,
care să nu afecteze realizarea procedurii de restructurare.
2. Problemele gestiunii anticriză a întreprinderilor includ în sine aspectele aferente depistării stării de
insolvabilitate, determinarea volatilităţii întreprinderii şi prognozarea crizelor.
3. În viziunea noastră, noţiunea de gestiune anticriză constă în restructurarea financiară
aîntreprinderii şi modelarea proceselor interne, desfăşurate în cadrul acesteia.
4. Considerăm că stabilitatea activităţii întreprinderilor este determinată de situaţia
resurselor financiare deţinute, repartizarea şi folosirea lor, de starea ce ar asigura dezvoltarea
acesteia pe baza creşterii venitului şi a capitalului, păstrând, în condiţiile de incertitudine, nivelul
respectivde lichiditate şi credibilitatea.
5. Remarcăm că starea de faliment, cu care se pot confrunta entitatile economice , constituie
rezultatul impactului factorilor nefavorabili cu caracter exogen, endogen şi specific. În
cazulinfluenţei câtorva factori, concomitent, se produce o creştere mai pronunţată a crizei, ceea
cediminuează impactul asupra procesului anticriză.
6. În cadrul sistemului de monitorizare şi gestionare a finanţelor, în condiţii de insolvabilitate,rolul de
bază îi revine implementării mecanismelor interne de stabilizare financiară, aplicareaeficientă a cărora va
permite înlăturarea stresului financiar al pericolului de faliment .
7. Asigurarea stabilităţii financiare a întreprinderilor , se obţine în cazul înregistrării
echilibrului,iar perioada maximă de funcţionare stabilă se determină ţinând cont de
ritmul majorăriicapitalului propriu şi de valorile estimate prin modelul creşterii economice stabile.
8. Mecanismul elaborării strategiei de evitare a insolvabilităţii şi a crizelor financiare stipulează
scopurile politicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, la care se referă: formarea unei
structurioptime de producţie; implementarea tehnologiilor noi, folosirea potenţialului ştiinţelor
aplicate,susţinerea inovaţiilor.
Recomandari:
În scopul revigorării activităţii întreprinderilor din sistemul se propun asemenea soluţii,
ca: implementarea proceselor inovaţionale; sporirea eficacităţii proceselor de producereşi de
desfacere; restructurarea patrimoniului cooperatist; vânzarea sau darea în folosinţă amijloacelor fixe
neutilizate; formarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a activităţii; raţionalizarea proceselor
manageriale; asigurarea viabilităţii.

16
 Referinte bibliografice
1. Anghel Ion,"Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002
2. Furdui Viorel, "Falimentul -concept şi reglementări actuale", Chişinău,Ed. TISH, 2004
3.Onofrei Mihaela, "Finanţele întreprinderii", Bucureşti, Ed. Economică, 2004
 4.Covaliu Gheorghe, "Comentariu la legea cu privire la faliment", Epigraf, 2000
5.Petrescu Raoul, "De la faliment la reorganizare judiciară", Ed.Oscar Print, 2001
6.Costin Mircea, "Falimentul.Evoluţie şi actualitate", Bucureşti, Ed.Lumina LEX, 2000
7. M.Nicolescu,Analiza economico-fianciară,Bucureşti,1993
8.M.Nicolescu,Metode de analiză a riscului,Revista Finanţe,Credit,Contabilitate,nr.5şi6,1992
9.G.Vintila,Gestiunea financiară a întreprinderii,Buruceşti,1995
10.Băileşteanu Gh. "Diagnostic, riscşi eficienţăîn afaceri", Timişoara, Ed. Mirton, 1997
11.Cristea, H., Talpos I.," Gestiunea financiară a întreprinderilor", Timişoara, Ed. Mirton ,1998
12. https://infiintarefirmabucuresti.ro/insolventa-falimentul/
13. https://ru.scribd.com/document/129814063/Teza-de-an-Previziunea-Falimentului
14. https://www.referatele.com/referate/noi/economie/rolul-falimentului-pentru-o-
economie433.php

17