9 MAI

1877,1
Cu siguranță 9 mai reprezintă o zi
945,19 importantă fiind încărcată de istorie, având 3

50
semnificații care au schimbat fața bătrânului continent dar și a țării noastre.
Independența națională, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și crearea
Europei Unite sunt evenimentele care s-au petrecut în ani diferiți, dar la aceeași dată și
care au schimbat cursul vieții fiecăruia dintre noi. Cu această ocazie ne îndreptăm privirea
spre evenimentele care s-au petrecut acum 136, 68 respectiv 63 de ani.

Independența absolută a României – 1877.

 La 10 aprilie 1877, România a întrerupt relațiile diplomatice cu Poarta, iar la 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de
Turcia prin începerea bombardamentelor asupra orașelor românești de pe malul Dunării, Adunarea Deputaților a adoptat o moțiune
prin care se declara stare de război cu Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877, conform dorinței cetățenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice și guvernului, Parlamentul avea să
proclame independența României. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă,
legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, „suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. În aplauzele deputaților și ale
mulțimii care participa la dezbateri, Kogălniceanu accentua: „Așadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a
declara …că noi suntem o națiune liberă și independentă”. Proclamarea independenței de stat a României a fost apogeul unei politici
bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii românești de a pune Europa în fața faptului împlinit.
 Atitudinea puterilor europene față de proclamarea de către România a independenței naționale a fost, în general, rezervată și
rece, mergând până la ostilitate, în cazul Porții și Marii Britanii. Cea dintâi a declarat că își păstrează „drepturile intacte” asupra
României și își rezervă mijloacele de a le pune în aplicare. Guvernul englez, considerând proclamarea independenței României
„contrară tratatelor”, s-a pronunțat pentru măsuri de pedepsire. Austro-Ungaria cerea celorlalte puteri europene să se pronunțe abia
după război privind neatârnarea României. Și Rusia a evitat să se pronunțe față de proclamarea independenței României, la Petersburg
considerându-se că a fost inoportună măsura adoptată de România. La Paris și Berlin știrea a fost primită cu rezerve, oficialitățile
franceze regretând faptul că „ne-am eliberat de garanțiile marilor puteri europene”. Numai Italia, care abia își realizase unitatea
națională, a primit cu simpatie politica de independență promovată de Guvernul român și a aprobat în mod tacit actul energic al
României.
Așadar, în condițiile date, independența trebuia să fie consfințită și apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă Imperiului
Otoman și recunoscută de puterile europene.
La 22 iulie 1877, trupele ruse, sub comanda marelui duce Nicolae, forțează Dunărea la Zimnicea și pătrund în Balcani.
Guvernul român a propus, de la început, o cooperare militară româno-rusă la sud de Dunăre. Dar, diplomația rusă, nevrând să își
asume vreo obligație față de România, s-a împotrivit oricărei colaborări. Experții ruși apreciau că armata țaristă îi putea înfrânge prin
efort propriu pe otomani. Înaintarea armatei ruse s-a lovit de o puternică rezistență otomană la Plevna.
La 19/31 aprilie 1877, marele duce Nicolae, în calitate de comandant al frontului din Balcani, a trimis o telegramă principelui
Carol I, în care se spune că: „Turcii, îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna, ne nimicesc. Rog să faci fuziune, demonstrațiune,
dacă-i posibil să treci Dunărea cu armată după cum dorești (adică sub comandament românesc). Între Jiu și Corabia demonstrațiunea
aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”. După noi apeluri ale comandamentului țarist, au fost trimise în
Balcani Diviziile a II-a și a III-a. Bazele cooperării româno-ruse au fost convenite la întâlnirile lui Carol I cu țarul Alexandru al II-lea
și marele duce Nicolae din august 1877. Forțele româno-ruse au fost puse la Plevna sub comanda lui Carol I, asistat de generalul rus
Zotov și de generalul român Alexandru Cernat. La Plevna au acționat din rândul armatei române 38 de mii de oameni și 108 tunuri.
În fața acestui dezastru, Turcia a cerut armistițiu.
Maniera Rusiei de a încheia pacea, excluzând de la tratative a adus relațiile cu România în pragul rupturii.
Guvernul Turciei a acceptat condițiile Rusiei pentru încheierea armistițiului la 9/31 ianuarie 1878, însă reprezentanții României
nu au fost invitați la negocieri, pe motiv ca independența proclamată la 9 mai 1877 nu a fost încă recunoscută de Marile Puteri, astfel
că țara noastră nu putea apărea în calitate de subiect al unui act internațional.
Oficialii ruși au urmat aceeași conduită și la încheierea Tratatului de la San Stefano de la 9 februarie/3 martie 1878, care
confirma condițiile armistițiului.
 Tratatul recunoștea, printre altele, independența României, întărită la Congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a
fost recunoscută ca stat independent  și i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei. Portului Constanța i-a fost asigurat accesul direct
la Marea Neagră. Rusia câștiga, însă, gurile Dunării și relua în stăpânire județele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate
României prin tratatul de pace de la Paris din 1856.

9 mai 1945: Ziua Victoriei, încheierea celui de al doilea

război mondial în Europa
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial – 1945. Cel mai sângeros război din istoria omenirii a provocat moartea a
peste 70 milioane de oameni care au reprezentat aproximativ 3% din populaţia mondială de atunci. Războiul început în 1939 se
termină oficial la 9 mai când Germania Nazistă şi-a anunţat capitularea. Istoria spune că după ce a văzut că toată lumea este
împotriva lui, Hitler s-a sinucis împreună cu soţia sa la data de 30 aprilie 1945. Cel care a devenit şeful guvernului German a
semnat o capitulare necondiţionată ale cărei prevederi au intrat în vigoare în 8 mai, iar încetarea focului a fost în data de 9 mai
fiind considerată ziua în a luat sfârşit Războiul.

Începutul formării Uniunii Europene – 1950. Declarația lui Schuman a fost o propunere  de a crea o nouă formă de
organizare a statelor Europei, o comunitate supranațională care să vegheze la respectarea legilor. Declaraţia a fost un început
pentru cooperarea între state care a dus apoi la o piaţă unică europeană. Fostul ministru francez de externe a propus unirea
industriilor de oțel și cărbune, iar acest lucru a dus la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului care este
considerată temelia Uniunii Europene. Parlamentul European a recunoscut ziua de 9 mai ca fiind Ziua Europei.