Începuse să plouă

și toți s-au strîns lîngă peretele cabanei, să nu-i ude.

Lucian se amețise și povestea despre caftelile din copilărie.
Șerban nu-și găsea țigările.
Îmi aminteam ochii tăi verzi despre care spuneai că-s albaștri
și pe care îmi fusese frică să-i sărut,
deși n-am fost niciodată superstițios,
pentru că se zice că dacă săruți cuiva ochii
n-ai să-l mai vezi niciodată,
iar mie mi se întîmplase într-un rînd,
cu mulți ani în urmă.
Am vrut și eu să-mi aprind o țigară;
nu înțelegeam de ce ploaia stinge flacăra chibritului.
Mîinile tale au repetat gestul.
Stăteam nemișcat
și stropii de ploaie pîlpîiau fosforescent.