Acolo jos mă plictisesc, aici stau ca Moise

Florin Dan Prodan (n. 1976, în Suceava) a publicat volumele de versuri Pe scurt
(Editura T, 2005), On the Road (Shambhala Press, Kathmandu, 2012), Poem pentru Ulrike
(Editura Vinea, 2013), Poeme și note informative despre eroi și morminte (Zidul de hârtie,
2014), Poemele de pe facebook (Editura Cartea Românească, 2017). Este mebru fondator al
grupului literar Zidul de hârtie; a organizat rezidențe și tabere de lectură și creație în Iași,
Borsec, Suceava și a participat la numeroase proiecte artistice din România și din alte țări.

Vocile alterității

Cu o discreție specifică atât autorului, cât și cărților lui anterioare, Road Poetry
(Editura Casa de Pariuri Literare, 2021) nu evită temele mari, importante (căutarea – ca drum
inițiatic –, dragostea, moartea). Însă abordarea lor este una tangențială, cu detașarea celui
conștient de insignifianța dramelor personale într-un context mult mai larg: „până la urmă toți
ne întoarcem acasă/ la fel cum spală noaptea ploaia asta/ și dragostea ce/ abia a trecut.” De
altfel, formulările la persoana întâi singular sunt foarte rare; biografismul transpare indirect –
nici măcar conjunctural – ca lentilă de receptare a multitudinii de locuri și orașe din Asia,
Arabia și America de Sud, prin care a ajuns Florin Dan Prodan. În singurul poem scris de la
un capăt la altul la persoana întâi, tensiunea interioară e doar sugerată – ca făcând parte din cu
totul alt univers de discurs, prea intim pentru a fi transpus în poezie: „dacă acasă ar fi după
muntele ăsta/ aș intra în pădurile sale deândată/ dar muntele dintre mine și mine/ e altul și e
departe.”
Unele poeme apar și în volumul On the Road (2012). Însă Road Poetry redă mult mai
bine atmosfera exotică a toposurilor prin care ne poartă. Culorile, mirosurile, căldura,
mecanica gesturilor, lentoarea aproape că ies din text și devin sensibile – văzute, de cele mai
multe ori, prin ochii unor personaje – fictive sau reale: „turiștii vin și pleacă/ ziua începe și
trece/ precum măgarii vânzătorilor de butelii” sau, Sri Nara Simha: „locuiește într-un fel de
mahala/ mai săracă și murdară decât/ satul natal și scrie/ plângerile vecinilor analfabeți/ către

1
tribunale și către zei.” Poeziei lui Florin i se potrivește conceptul heideggerian de In-der-
Welt-sein. Distincția dintr subiect (observator) și obiect își pierde aici sensul. Vocea
auctorială se retrage până aproape de extincție. Nimic nu este interpretare, ci totul înfățișare.
Nu putem cunoaște decât ceea ce ni se arată de la sine. E o carte în care personajele și locurile
se rostesc pe ele însele și (parcă) pentru ele însele, în scurte monologuri pe cât de empatice,
pe atât de dezinteresate de a se pune în vreo lumină specială. Acest tip de omogenitate
discursivă și suprimare a diferențelor contravine gândirii care operează cu concepte
universalizabile și care postulează distincția inexorabilă dintre (și totodată aparteneța la
același sferă de inteligibilitate) subiect și obiect – proprie culturii europene.

Globe-trotter

Globe-trotter interesat de spiritualitatea culturilor cu care intră în contact și aproape

indiferent la main-stream-urile și establishment-ul literaturii contemporane, Florin Dan
Prodan nu pierde însă din vedere mizele social-poltice ale esteticului (chiar dacă o face cu
acceași lipsă de tragism – un fel de resemnare caldă, specifică mai degrabă călugărului
tibetan decât poetului european): „în țara asta nu știi/ când e noapte/ și câte inimi ard de vii/
cântecele și gloanțele/ sunt secrete de stat” sau în Minah: „se poate simți chiar de aici/
mirosul sângelui revoluției din Tahir/ uscându-se încet în întuneric/ spune Minah/ și îmi
desface o bere/ înainte să pun sticla goală pe masă.” Uneori, tonul povestirii devine chiar
ironic: „sir [i se adresează un indian într-un autobuz] nu e bine să te uiți prea mult pe
fereastră/ aduce ghinion […] mai bine să pălăvrăgim/ toată lumea face așa/ spune-mi încotro
mergi/ nu ai nevoie de cazare/ very good price only for you”.

Poemele lui Florin Dan Prodan redau atmosfera specifică orașelor din India sau a
așezărilor montane din Cordilieri – cu personaje care amintesc de Lituma în Anzi, a lui Mario
Vargas Llosa. Ele nu sunt sub nici o formă scurte fragmente de proză cu miză preponderent
antropologică. Road Poetry este în primul rând poezie. Deși textul conține mici imperfecțiuni
stilistice (ușor de remediat într-o – sper – a doua ediție), imaginile poetice se succed cu
naturalețe – nimic strident, nimic căutat – conturând holograma unui itinerar deopotrivă
geografic și spiritual: „Cum să nu-ți amintești/ de Uncle Emptiness/ care ți-a dat voie să te
uiți/ în strachina lui/ în care încape/ lumea întreagă?” sau „pe străzi din alt timp/ alergând/

2
după revoluții portocalii/ în căutarea unei minuni/ precum/ cea din mica biserică armenească/
păstrată în geanta lui Nikolai”.

Tehnici folosite intuitiv

Contrapunerea elementelor din categorii complet diferite în cadrul unei enumerații

este o techne poetică pe care Florin Dan Prodan pare să o stăpânească intuitiv și nu
programatic, ceea ce dă textului naturalețe frustă: „are un magazinaș cu de toate/ un fel de
dugheană de o sută de ani,/ chelie/ barbă, pantaloni de camuflaj/ și doi sau trei copii.” (Aici ar
fi trebuit decis între doi sau trei – oscilarea nu se justifică). Abia atunci când autorul devine
conștient de realizările punctuale riscă să submineze efectul lor prin reluarea abuzivă a
procedeului.
Luat la microscop, textul lasă loc unor obiecții punctuale. Dar, ceea ce se întâmplă rar
(și cu atât mai rar în cazul poeziei), imperfecțiunile stilistice pot fi foarte ușor ignorate iar
volumul seduce. E fluid, natural și discret.

După ce în Poeme și note informative despre eroi și morminte (Zidul de hârtie,

Suceava, 2014), Florin Dan Prodan reușea să redea fără emfază, printr-o poezie de tip cronică
(foarte bine documentată), realitatea politică a deceniilor dinainte de Revoluție, în Road
Poetry moartea, viața, demența, dragostea, poezia se întrepătrund, coexistă, iar poetul
observă. Uneori le numește. Nimic din tonul moralizator al literaturii protestatare. Nici o
lamentație. Cel mult, nuanțe subtile de melancolie. „alți morți, aceeași furie./ la un kilometru
de moarte/ se bea ceai, se discută/ […] se fac rugăciunile serii/ se coace porumb pe grătare/ se
scrie.” (Versurile acestea au fost scrise la fața locului, în vara 2013, în timpul loviturii de stat
din Egipt și a luptelor de stradă din Piața Tahrir).

Florin Dan Prodan a participat la festivaluri literare și evenimente culturale în New

York, Seul, Praga, București și alte capitale, însă alege mereu vocea minoră (vocea alterității)
a personajelor anonime. Principala miză a cărții este una estetică. Dar miza călătoriilor
autorului este de natură spirituală, iar cele două planuri, firește, se întâlnesc. „Ameth/ e o
sfoară neagră/ între reverie și viață/ o tai și o pun în rucsac/ cu ea o să leg/ drumurile mele
fără rost.”

3
 Polifonie și secundar

Cărțile lui Florin Dan Prodan sunt unice în literatura română a ultimilor ani și merită toată
atenția atât din partea cititorului, cât și a criticii. Documentate din surse directe – călătorii sau,
cazul notelor informative despre eroi și morminte, discuții personale cu foști torționari ori
victime ale regimului comunist. Prin excelență polifonice, poemele valorifică secundarul –
nealterat de ideologii. Teme ca angoasa, alienarea, lispsa de sens, coexistă sub cartografia
unei acceptări senine și a fascinației pentru spiritualitatea interlocultorului (a celuilalt).
Perspectiva accentuat narativă asupra istoriei – politice (Poeme și note...) sau culturale (Road
Poetry) propune o serie de istorii paralele, a posibilităților inhibate, cărora adesea le refuză
actualizarea, sugerându-i cititorului să-și închipuie singur diverse detalii sau continuări.
O eventuală a doua ediție, atent lucrată, ar putea reprezenta o reușită estetică în cel
mai puternic sens al cuvântului.