ISLAMUL

Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa

dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul
Asiei si nordul Africii. Impactul acestei credinţe asupra lumii este
deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care
înregistrează o rapidă creştere.

Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul,

aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine
divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

In analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este

aproape fără excepţie, revelatoare.

După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul

unui singur personaj central: ,,Mahomed”.

Islamismul este cea mai tânăra dintre religiile majore ale lumii,
atât de orientata către misiune, încât a egalat aproape creştinismul în
ceea ce priveşte numărul convertiţilor din Africa. Cuvântul Islam, în
adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Dumnezeu”; prin
urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o
persoana supusa lui Dumnezeu.
Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii,
însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului.
Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.

a) Viaţa lui Mahomed întemeietorul Islamului

În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în

oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită
de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante
reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în
sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă,
totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi. Însă din fragedă
tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul acela se
credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi
fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi
acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib. La vârsta
de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă,
în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început
să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile.
Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au
avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a
trait (Fatima). Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare,
profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani,
încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca
împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa
opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil
lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului. La scurt
timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui
Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea
islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a
cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa
discipolilor săi. 

Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru

puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi
piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni
epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii,
temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil,
elocvent şi cu mare popularitate.

Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:

"Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi

care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate
acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie
religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare.
Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit
de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca,
el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui
singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a
datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.

Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei

şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins
contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic
Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi
judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită
unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind
sătuli de politeism şi dorind monoteismul.
 Creştinismul monofizit (adică, cel de concepţie că doar o singura
natura a existat în întruparea lui Isus), era pe vremea aceea foarte
răspândit în Regatul Arab al lui Ghassan, iar Biserica Bizantina era
reprezentata de călugări hermiti presăraţi in jurul Hijaz-ului,
calugari cu care se prea poate ca Mahomed sa fi venit in contact.
Nestorienii (adică, cei care din intenţia de păstrare a deplinei
umanităţi a Mântuitorului, i-au separat natura Sa divina), erau
stabiliţi la Al Hira si in Persia. Iudeii erau puternic reprezentaţi în Al
Madina, in Yemen si in multe alte locuri. In plus nu poate exista nici o
îndoiala ca la un moment dat din viata lui el a absorbit multa
învăţătura de la surse Talmudice si ca a avut contact cu o anume
forma a Creştinismului, părând extrem de probabil ca adoptarea
timpurie de către el a monoteismului sa poate sa-si aibă originea in
urma uneia dintre aceste influente."

b) Chemarea

Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au

schimbat. El a ajuns sa creadă intr-un singur Dumnezeu, Allah, având
astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor
din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed,
a avut prima sa viziune. Aceste revelaţii constituie conţinutul celor
relatate in Koran.

Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe

gânduri cu privire ceea ce să creadă.

În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se

arată deodată Arhanghelul Gabriel şi strigă la el: ,,citeşte”, el
răspunzând că nu poate citi îl provocă pe înger să citească şi astfel
primi prima revelaţie care apare în primele cinci versuri ale surei
(capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să
se sinucidă, Gabriel i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri
prin inspiraţie.

La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca

ele erau divine sau demonice. Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să
creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit
primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul
primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care
în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.

După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel

ales de Dumnezeu să restabilească religia lui Avraam, însă la început a
avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă
doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai
târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.

c) Revelaţiile lui Mahomed

În"The Cambridge History of Islam" se comentează privitor la

revelaţiile lui Mahomed:

"In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a

început să primească "mesaje" sau "revelaţii" de la Dumnezeu.
Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă
de regula el părea să le "fi descoperit pur si simplu, în inima lui".
Oricare ar fi fost "maniera" exacta a revelaţiei, şi mai multe
"maniere" au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce
contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui
Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre
propria sa gândire şi aceste revelaţii."

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau

mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau
scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele
erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca
parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje
la intervale de timp până la moartea lui.

În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă

versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de
musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din revelaţii, au
fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui

Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul
următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.

Islamul nu este un cult, ci este o mare religie a lumii, deosebit de

diferita de Creştinism. Nu este un cult fiindcă un cult înseamnă un
grup de oameni polarizaţi în jurul interpretării distincte a Bibliei de
către un om sau de către o organizaţie, pe când Islamul pretinde o cu
totul alta baza a apariţiei şi autorităţii lui. El este o alternativa
spirituala fiindcă oferă oamenilor o alta revelaţie decât Scriptura
- Koranul - şi o alta cale de mântuire, decât Isus Hristos - Mahomed.
Fiindcă Isus Hristos a spus: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; şi
nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6), a spune
oamenilor ca pot fi mântuiţi pe o alta cale înseamnă a le oferi o
alternativa. Dar daca Isus este singura Cale de mântuire, prin urmare,
nu exista o alta alternativa!

De aceea, Islamul este o mare religie a lumii care contestă bazele

Creştinismului şi care şi-a început invazia, pe alocuri agresivă, a
lumii. Moscheele răsar în multe zone "creştine", iar daca trăiţi într-o
tara creştină probabil ca v-aţi întrebat ce sunt aceste construcţii cu
cupole rotunde din unele mari oraşe ale ţării d-voastră!

Din nefericire, cei mai mulţi creştini înţeleg foarte puţin

învăţăturile Islamului şi le este teama sa-l împărtăşească pe Hristos
musulmanilor. Sper că acest material vă va ajuta să vă pregătiţi să le
vorbiţi musulmanilor pe care-i întâlniţi.

"Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, iar Mahomed este

profetul lui Allah" este marea Shahada, sau "mărturia de credinţă"
pe care musulmanii credincioşi o proclama zilnic în toata lumea.
Aceasta declaraţie de credinţă este ceea ce deosebeşte de fapt Islamul
de celelalte religii ale lumii, Creştinismul, Iudaismul si Hinduismul.
Islamul este una dintre cele patru mari religii ale lumii, pe lângă
Creştinism, Iudaism si Hinduism.

În aceasta scurta evaluare /analiza a Islamismului vom defini cei

mai importanţi termeni ai acestei religii.

a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ”

care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi
este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă
sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a
revelaţiilor lui Mahomed.

Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi

domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.

Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate

după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului.
Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu
poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei
şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ,,Coranul acoperă totul
şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”. 
 
Coranul contrazice Biblia pentru că : 
  
1. Susţine că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie
naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1 :26-28.
Sura 3 :45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ». 
2. Spune ca Hristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au
ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4 :157). 

3. Sura 4 :111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur

problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea)
împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor
deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta
întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).

Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate

fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe
frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui
Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui
Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a
adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu
reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au
pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.

Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din

iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran
în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele
personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul
Sfânt, Mângâietorul.

Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.

b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă

de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă
Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de
exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva
nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul
comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia
musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea
după precedente, după cazuri analoge.

Învăţătura fundamentală a Islamului este:

,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi

Mahomed este trimisul Său.”
 La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah
singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi
răsplata necredincioşilor.

Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri,

este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între
ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul
păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată;
şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar
la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga
fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau
Şeitân (Satan), la început fu un înger dar din cauză că nu s-a închinat
la Adam care s-a căit, fu alungat din rai. Personaje importante
omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu
putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei
neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De
asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului,
sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.

Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează
şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.

Cele şase doctrine islamice:

1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este
Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic. 
 
2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a
apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit
{aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn”
(demoni). 
 
3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora
(primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în
Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în
Coran. 
 
4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre
care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru
islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed. 
 
5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi
judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul
plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi
profetului sau Mahomed.
 
 Ce mai cred musulmanii ? 
 
Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un
umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va
ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai
mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în
rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului sunt similare cu
cele creştine. Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, precum si în
îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi
musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi
chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a
descoperit islamismul. 
 
Conceptul unei religii imorale cu referire la creştinism este
confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi
vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei
cred că “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica
creştinismul. 
Calendarul islamic începe cu data 1 muharram, anul 1 hegira , dată care corespunde în calendarul solar
gregorian cu data de 15 iunie 622 d. H., şi reprezintă începutul erei islamice marcată de strămutarea (ar.
‫ هجرة‬:hiğra) profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoare Medina).

Anul islamic este un an selenar, format din douăsprezece luni, iar fiecare lună are un numar de zile egal cu
un ciclu lunar complet. Ca atare, anul islamic numară 354 de zile, adica cu 11 zile mai puţin decât anul
solar, folosit acum curent în întreaga lume. Acest lucru face ca sărbătorile islamice raportate la calendarul
solar sa fie în fiecare an cu 11 zile mai devreme faţă de anul precedent.

Pentru a elimina decalajul ce se forma între cele două sisteme de calendare — cel islamic, selenar şi cel
creştin, solar —- otomanii au introdus la 1 martie 1676 un calendar financiar lunaro-solar, prin care la
fiecare trei ani lunari se mai adăuga o lună de 3o zile (aceasta era luna martie-bis). În felul acesta se
puneau de acord cele două sisteme calendaristice, însă acest hibrid nu se folosea decat în domeniul
financiar.

Echivalarea anilor selenari cu cei solari, şi invers, se face pe baza a două ecuaţii algebrice simple care
pornesc de la faptul ca egalitatea între anii islamici şi cei creştini se stabileşte o dată la 32 de ani solari.
Aşadar, 32 ani solari=33 ani selenari. Ecuaţia de echivalare a anilor solari conform calendarului creştin în
ani selenari conform calendarului islamic este următoare: C=6+(Mx32)/33
Unde C reprezintăa anii solari, creştini, 622 este anul hegirei, iar M, anii selenari, islamici. Pentru aflarea
anilor islamici plecâand de la anii creştini, formula este:  M= [(C-622)x33]/32
Zecimalele care apar la rezultat reprezintă zile ce vor fi grupate în luni. În epoca actuală, în majoritatea
ţărilor islamice se folosesc în paralel cele doua calendare, pe actele oficiale menţionându-se întotdeauna
doua date: cea islamică ce poartă indicativul H (‫)هـ‬de la hegira, şi cea creştină ce poartă indicativul M (‫ )م‬de
la Al-Milād, Naşterea (lui Hristos) în arabă.