Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Crestele alveolare
Crestele alveolare reprezintă zona de sprijin mucoosos al şeilor protetice.
Zona coamei crestelor, numită şi zona de sarcină primară, suportă presiunile de masticaţie
(forţe verticale), iar versantele laterale ale crestelor considerate zona de sarcină secundară
primesc mai mult presiuni oblice şi orizontale.
Pentru crestele alveolare se vor aprecia:
- înălţimea lor - crestele atrofiate nu oferă un sprijin mucoosos pentru şei şi sunt improprii
stabilizării orizontale;
- forma - netedă sau neregulată. Eventualele proeminenţe ale crestelor vor crea leziuni de
decubit sub proteză. De aceea este necesară regularizarea chirurgicală a acestora sau folierea
modelului în vederea despovărării zonei respective;
- gradul de retentivitate al crestelor. Există creste retentive, neutre şi neretentive;
- direcţia crestelor - înclinările crestelor alveolare meziale sau distale favorizează deplasările
în sens sagital, solicitând nefiziologic dinţii restanţi;
- aspectul mucoasei fixe - eroziuni, hiperemii, hiperplazii. Hiperemia mucoasei indică o
afecţiune care poate avea diverse cauze care vor trebui depistate. Vechii purtători de proteze
instabile pot prezenta atât hiperemie cât şi eroziuni sau hiperplazii (stomatopatii protetice).
Tuberozităţile maxilare
Pot fi retentive, neutre sau neretentive în plan transversal.
Dacă tuberozităţile sunt retentive vestibular bilateral, atunci este necesară modelarea
chirurgicală a uneia dintre ele sau realizarea protezei cu margini mai scurte pe partea unde
retentivitatea este mai mare.
Tuberozitatea voluminoasă în plan vertical (tuberozitate procidentă), care ocupă întreg spaţiul
intermaxilar la DVO se va corecta chirurgical.
Bolta palatină
Poate fi adâncă, medie, plată, fără (de obicei) sau cu (mai rar) torus maxilar.
Cea mai favorabilă situaţie este o boltă plată, fără torus.
Torusul maxilar
Poate fi depistat la inspecţie numai când depăşeşte o anumită mărime. Dacă este de
dimensiuni reduse se depistează prin palpare. El poate avea diferite localizări pe bolta
palatină.
Un torus proeminent va necesita intervenţia chirurgicală, iar un torus mic spre mediu va putea
fi foliat în funcţie de rezilienţa mucoasei din jur, astfel încât la presiunile din timpul
masticaţiei să nu apară basculări ale protezei care vor determina în timp fractura acesteia.
Torusul mandibular
Apare în procent de 7% din cazuri, situat pe faţa linguală a procesului alveolar între cei 2
premolari.
Poate fi unic sau “în buchet”, unilateral sau bilateral.
Un torus mandibular de dimensiuni mici poate scăpa inspecţiei, în schimb va fi perceput la
palpare.
Un torus mic va necesita folierea lui pentru viitoarea proteză, astfel încât aceasta să nu creeze
presiuni pe mucosa sensibilă care îl acoperă, iar un torus mare va necesita îndepărtarea
chirurgicală. Dezavantajul constă în faptul că acesta se reface după intervenţie.
Limba
În edentaţiile terminale vechi limba se lăţeşte ocupând spaţiul edentat şi pune probleme la
amprentare şi apoi la adaptarea la proteză pe care o mobilizează.