Campul protetic edentat partial: elementele anatomo-functionale ale campului

protetic maxilar superior

Crestele alveolare
Crestele alveolare reprezintă zona de sprijin mucoosos al şeilor protetice.
Zona coamei crestelor, numită şi zona de sarcină primară, suportă presiunile de masticaţie
(forţe verticale), iar versantele laterale ale crestelor considerate zona de sarcină secundară
primesc mai mult presiuni oblice şi orizontale.
Pentru crestele alveolare se vor aprecia:
- înălţimea lor - crestele atrofiate nu oferă un sprijin mucoosos pentru şei şi sunt improprii
stabilizării orizontale;
- forma - netedă sau neregulată. Eventualele proeminenţe ale crestelor vor crea leziuni de
decubit sub proteză. De aceea este necesară regularizarea chirurgicală a acestora sau folierea
modelului în vederea despovărării zonei respective;
- gradul de retentivitate al crestelor. Există creste retentive, neutre şi neretentive;
- direcţia crestelor - înclinările crestelor alveolare meziale sau distale favorizează deplasările
în sens sagital, solicitând nefiziologic dinţii restanţi;
- aspectul mucoasei fixe - eroziuni, hiperemii, hiperplazii. Hiperemia mucoasei indică o
afecţiune care poate avea diverse cauze care vor trebui depistate. Vechii purtători de proteze
instabile pot prezenta atât hiperemie cât şi eroziuni sau hiperplazii (stomatopatii protetice).

Tuberozităţile maxilare
Pot fi retentive, neutre sau neretentive în plan transversal.
Dacă tuberozităţile sunt retentive vestibular bilateral, atunci este necesară modelarea
chirurgicală a uneia dintre ele sau realizarea protezei cu margini mai scurte pe partea unde
retentivitatea este mai mare.
Tuberozitatea voluminoasă în plan vertical (tuberozitate procidentă), care ocupă întreg spaţiul
intermaxilar la DVO se va corecta chirurgical.

Bolta palatină
Poate fi adâncă, medie, plată, fără (de obicei) sau cu (mai rar) torus maxilar.
Cea mai favorabilă situaţie este o boltă plată, fără torus.

Torusul maxilar
Poate fi depistat la inspecţie numai când depăşeşte o anumită mărime. Dacă este de
dimensiuni reduse se depistează prin palpare. El poate avea diferite localizări pe bolta
palatină.
Un torus proeminent va necesita intervenţia chirurgicală, iar un torus mic spre mediu va putea
fi foliat în funcţie de rezilienţa mucoasei din jur, astfel încât la presiunile din timpul
masticaţiei să nu apară basculări ale protezei care vor determina în timp fractura acesteia.

Fundul de sac vestibular superior

Se examinează privind adâncimea, lăţimea, prezenţa şi locul de inserţie a bridelor laterale şi a
frenului buzei superioare.
Pentru un sprijin eficient mucoosos ca şi pentru stabilizarea protezei, fundul de sac trebuie să
fie cât mai adânc şi să asigure o grosime suficientă marginilor şeilor.
Uneori inserţia bridelor laterale sau/şi a frenului buzei superioare este mai aproape de
mijlocul crestei alveolare acest lucru ducând la scăderea rezistenţei PPA deoarece la aceste
nivele bridele şi frenul vor trebui ocolite de marginile protezei. De aceea se recomandă
secţionarea chirurgicală a acestor formaţiuni.

Campul protetic edentat partial: elementele anatomo-functionale ale campului

protetic maxilar inferior

Inspecţia dinţilor restanţi mandibulari este asemănătoare cu cea de la maxilar.

Şi la mandibulă caninii şi molarii reprezintă cei mai puternici dinţi stâlpi pentru menţinerea,
sprijinul şi stabilizarea PP.
Retentivităţile cele mai favorabile la nivelul caninilor şi premolarilor se găsesc pe feţele
vestibulare, iar la nivelul molarilor pe feţele linguale, datorită axului de implantare al acestor
dinţi.
Intereseză gradul de lingualizare al dinţilor restanţi, deoarece o lingualizare accentuată a
acestora va pune probleme la inserţia protezei.
La mandibulă zona de sprijin mucoosos este diminuată faţă de maxilar, deoarece la maxilar
se adaugă şi bolta palatină.
Atrofia mandibulei este mai accelerată decât a maxilarului edentat.
Pentru resturile radiculare mandibulare este de preferat ca acestea, dacă nu prezintă
complicaţii, să fie obturate corect şi să se realizeze dispozitive radiculare la nivelul festonului
gingival care vor acoperite de şeile protezelor, mărind astfel sprijinul parodontal al PP şi
amânând procesul de atrofie a mandibulei la nivelul lor.
Tuberculul piriform
Poate fi orizontal, oblic sau vertical.
Tuberculul piriform oblic împiedică distalizarea protezei.
Tuberculii piriformi, alături de tuberozităţile maxilare, reprezintă zone biostatice deoarece la
nivelul lor atrofia se produce mult mai lent decât în alte zone.
Inspecţia va urmări de asemenea şi înălţimea procesului alveolar în zona linguală centrală
care se va măsura între planşeul bucal în poziţia cea mai înaltă (pacientul ridică limba înspre
boltă) şi marginea liberă a gingiei.
Această măsurare este mai corectă dacă se face în gură şi nu pe modelul de studiu. Această
înălţime a procesului alveolar va determina lungimea bazei protezei la nivelul zonei linguale
centrale. O înălţime mare va permite obţinerea unor versante linguale înalte şi astfel o
rezistenţă mecanică foarte bună a PPA.
Intereseazã, de asemenea, forma şi poziţia inserţiei frenului limbii precum şi forma şi
orientarea procesului alveolar în regiunea linguală centrală.
Frenul limbii inserat aproape de parodonţiul marginal reduce mult din înălţimea plăcii
reducând astfel şi rezistenţa mecanică a PPA. Se impune secţionarea chirurgicală a acestuia.
Un proces alveolar vertical este cel mai favorabil deoarece nu va afecta modul de inserţie a
protezei.

Torusul mandibular
Apare în procent de 7% din cazuri, situat pe faţa linguală a procesului alveolar între cei 2
premolari.
Poate fi unic sau “în buchet”, unilateral sau bilateral.
Un torus mandibular de dimensiuni mici poate scăpa inspecţiei, în schimb va fi perceput la
palpare.
Un torus mic va necesita folierea lui pentru viitoarea proteză, astfel încât aceasta să nu creeze
presiuni pe mucosa sensibilă care îl acoperă, iar un torus mare va necesita îndepărtarea
chirurgicală. Dezavantajul constă în faptul că acesta se reface după intervenţie.

Limba
În edentaţiile terminale vechi limba se lăţeşte ocupând spaţiul edentat şi pune probleme la
amprentare şi apoi la adaptarea la proteză pe care o mobilizează.