CS: 91.010.

30

SR EN 1993-1-8

STANDARD ROMÂN Iulie 2006

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel

Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor

Eurocode 3: Design of steel structures - Part 1-8: Design of

joints
Eurocode 3: Calcul des structures en acier –
Partie 1-8: Calcul des assemblages

APROBARE Aprobat de Directorul General al ASRO la 6 aprilie 2006

Standardul european EN 1993-1-8:2005 are statutul unui
standard român

CORESPONDENŢĂ Acest standard este identic cu standardul european

EN 1993-1-8:2005

This standard is identical with the European Standard

EN 1993-1-8:2005

La présente norme est identique à la Norme européenne

EN 1993-1-8:2005

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti
Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70
Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70
Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88
Serviciul Redacţie - Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74
© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu
(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO
Ref.: SR EN 1993-1-8:2006 Ediţia 1
Preambul naţional
Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză a standardului european
EN 1993-1-8:2005.

Standardul SR EN 1993-1-8:2006 a fost aprobat la data de 6 aprilie 2006 prin anunţ care este înlocuit
de prezenta traducere

Standardul înlocuieşte SR ENV 1993-1-1:2004 pe care-l înlocuieşte.

Corespondenţa dintre standardele europene şi standardele internaţionale la care se face referire şi

standardele române este prezentată în anexa naţională NA.
STANDARD EUROPEAN EN 1993-1-8
EUROPEAN STANDARD
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM Mai 2005

ICS 91.010.30 Înlocuieşte ENV 1993-1-1:1995

Versiunea română

Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel.

Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor

Eurocode 3: Design of steel Eurocode 3: Calcul des Eurocode 3: Bemessung und

structures - Part 1-8: Design of structures en acier - Partie 1-8: Konstruktion von Stahlbauten -
joints Calcul des assemblages Teil 1-8: Bemessung von
Anschlüssen

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN 1993-1-8.2005 Standardul a

fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN.

Prezentul standard european a fost adoptat de CEN la 16 aprilie 2005.

Membrii CEN au obligaţia să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile
în care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe
bază de cerere de la Secretariatul Central sau orice membru CEN.

Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiunea în
oricare altă limbă, realizată prin traducerea sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa
naţională şi notificată la Secretariatul Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.

Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din Austria, Belgia, Cipru, Danemarca,
Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia,
Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

CEN
COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE
Committee for Standardization
Comité Européen de Normalisation
Europäisches Komitee für Normung European

Centru de Management: rue de Stassart 36, B - 1050 Bruxelles

© 2005 CEN Toate drepturile de exploatare sub orice formă şi în orice mod sunt rezervate membrilor CEN.
Ref. EN 1993-1-8:2005 RO
 SR EN 1993-1-1:2006

Cuprins
Pagina

Preambul ..................................................................................................................................................6

1 Introducere ..................................................................................................................................9

1.1 Domeniu de aplicare....................................................................................................................9

1.2 Referinţe normative .....................................................................................................................9
1.3 Distincţia între principii şi reguli de aplicare ..............................................................................10
1.4 Termeni şi definiţii......................................................................................................................11
1.5 Simboluri....................................................................................................................................14

2 Bazele proiectării .......................................................................................................................20

2.1 Ipoteze.......................................................................................................................................20
2.2 Cerinţe generale ........................................................................................................................20
2.3 Forţe şi momente aplicate .........................................................................................................20
2.4 Rezistenţa nodurilor...................................................................................................................20
2.5 Ipoteze de calcul........................................................................................................................21
2.6 Noduri solicitate la forfecare, supuse la şocuri, vibraţii şi/sau unor încărcări alternante ..........21
2.7 Excentricitatea în îmbinări .........................................................................................................21

3 Îmbinări cu şuruburi, nituri sau bolţuri .......................................................................................22

3.1 Şuruburi, piuliţe şi şaibe ............................................................................................................22

3.1.1 Generalităţi ................................................................................................................................22

3.1.2 Şuruburi pretensionate ..............................................................................................................22

3.2 Nituri ..........................................................................................................................................22

3.3 Şuruburi de ancorare.................................................................................................................23
3.4 Categorii de îmbinări cu şuruburi ..............................................................................................23
3.4.1 Îmbinări solicitate la forfecare....................................................................................................23

3.4.2 Îmbinări solicitate la întindere....................................................................................................23

3.5 Poziţionarea găurilor pentru şuruburi şi nituri............................................................................24

3.6 Rezistenţa de calcul a dispozitivelor de fixare individuale ........................................................26
3.6.1 Şuruburi şi nituri.........................................................................................................................26

3.6.2 Şuruburi injectate.......................................................................................................................30

3.7 Grupuri de dispozitive de fixare.................................................................................................31

3.8 Îmbinări lungi .............................................................................................................................31
3.9 Îmbinări pretensionate cu şuruburi din grupa 8.8 sau 10.9 .......................................................32
3.9.1 Rezistenţa de calcul la lunecare................................................................................................32

3.9.2 Tracţiune combinată cu forfecare..............................................................................................33

3.9.3 Îmbinări hibride ..........................................................................................................................33

3.10 Slăbirea secţiunii dată de găurile dispozitivelor de prindere .....................................................33

3.10.1 Generalităţi ................................................................................................................................33

2
 SR EN 1993-1-1:2006

3.10.2 Calculul ruperii în bloc ...............................................................................................................33

3.10.3 Corniere prinse pe o singură aripă şi alte elemente îmbinate nesimetric solicitate la întindere34

3.10.4 Corniere de legătură..................................................................................................................35

3.11 Efectul de pârghie......................................................................................................................36

3.12 Distribuţia forţelor între dispozitivele de fixare la starea limită ultimă .......................................36
3.13 Îmbinări cu bolţuri ......................................................................................................................36
3.13.1 Generalităţi ................................................................................................................................36

3.13.2 Dimensionarea bolţurilor ...........................................................................................................37

4 Îmbinări sudate ..........................................................................................................................39

4.1 Generalităţi ................................................................................................................................39

4.2 Materiale consumabile pentru sudare .......................................................................................39
4.3 Geometrie şi dimensiuni ............................................................................................................39
4.3.1 Tipuri de suduri..........................................................................................................................39

4.3.2 Suduri de colţ.............................................................................................................................39

4.3.3 Suduri în crestătură ...................................................................................................................41

4.3.4 Suduri cap la cap.......................................................................................................................41

4.3.5 Suduri în gaură ..........................................................................................................................42

4.3.6 Suduri între feţe rotunjite ...........................................................................................................42

4.4 Suduri cu eclise .........................................................................................................................42

4.5 Rezistenţa de calcul a unei suduri de colţ .................................................................................43
4.5.1 Lungimea sudurilor ....................................................................................................................43

4.5.2 Grosimea sudurilor de colţ ........................................................................................................43

4.5.3 Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ.....................................................................................43

4.6 Rezistenţa de calcul a sudurilor în crestătură ...........................................................................45

4.7 Rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap ...............................................................................45
4.7.1 Suduri cap la cap cu pătrundere completă................................................................................45

4.7.2 Suduri cap la cap cu pătrundere parţială...................................................................................45

4.7.3 Îmbinări cap la cap în T .............................................................................................................45

4.8 Rezistenţa de calcul a sudurilor în gaură ..................................................................................46

4.9 Distribuţia eforturilor ..................................................................................................................46
4.10 Prinderi de tălpi nerigidizate ......................................................................................................47
4.11 Imbinări lungi .............................................................................................................................48
4.12 Suduri de colţ unilaterale sau suduri cap la cap unilaterale cu pătrundere parţială solicitate
excentric .................................................................................................................................................48
4.13 Corniere prinse pe o singură aripă ............................................................................................49
4.14 Sudarea în zone îndoite la rece ................................................................................................49

5 Analiză, clasificare şi modelare .................................................................................................50

5.1 Analiză globală ..........................................................................................................................50

3
 SR EN 1993-1-1:2006

5.1.1 Generalităţi ................................................................................................................................50

5.1.2 Analiza globală elastică .............................................................................................................50

5.1.3 Analiza globală rigid – plastică ..................................................................................................51

5.1.4 Analiza globală elastică – plastică.............................................................................................51

5.1.5 Analiza globală a grinzilor cu zăbrele........................................................................................52

5.2 Clasificarea nodurilor.................................................................................................................53

5.2.1 Generalităţi ................................................................................................................................53

5.2.2 Clasificarea după rigiditate ........................................................................................................53

5.2.3 Clasificarea după rezistenţă ......................................................................................................55

5.3 Modelarea nodurilor grindă-stâlp...............................................................................................56

6 Noduri pentru elemente cu secţiune H sau I .............................................................................58

6.1 Prevederi generale ....................................................................................................................58

6.1.1 Bazele proiectării .......................................................................................................................58

6.1.2 Proprietăţi structurale ................................................................................................................59

6.1.3 Componentele de bază ale nodului...........................................................................................60

6.2 Rezistenţă de calcul ..................................................................................................................63

6.2.1 Eforturi interne ...........................................................................................................................63

6.2.2 Forţe tăietoare ...........................................................................................................................63

6.2.3 Momente încovoietoare .............................................................................................................64

6.2.4 Element T echivalent solicitat la întindere .................................................................................65

6.2.5 Element T echivalent solicitat la compresiune ..........................................................................69

6.2.6 Rezistenţa de calcul a componentelor de bază ........................................................................70

6.2.7 Momentul rezistent de calcul al nodurilor grindă-stâlp şi de continuitate..................................83

6.2.8 Rezistenţa de calcul a bazei stâlpilor realizate cu placă de bază .............................................88

6.3 Rigiditatea la rotire.....................................................................................................................91

6.3.1 Modelul de bază ........................................................................................................................91

6.3.2 Coeficienţii de rigiditate pentru componentele de bază ale nodului..........................................93

6.3.3 Îmbinări cu placă de capăt având două sau mai multe rânduri de şuruburi întinse..................95

6.3.4 Baza stâlpului ............................................................................................................................96

6.4 Capacitatea de rotire .................................................................................................................97

6.4.1 Generalităţi ................................................................................................................................97

6.4.2 Noduri cu şuruburi .....................................................................................................................97

4
 SR EN 1993-1-1:2006

6.4.3 Noduri sudate ............................................................................................................................98

7 Noduri din profile tubulare .........................................................................................................98

7.1 Generalităţi ................................................................................................................................98

7.1.1 Scop...........................................................................................................................................98

7.1.2 Domeniu de aplicare..................................................................................................................99

7.2 Calcul...................................................................................................................................... 100

7.2.1 Generalităţi ............................................................................................................................. 100

7.2.2 Moduri de cedare ale îmbinărilor cu profile tubulare .............................................................. 101

7.3 Suduri ..................................................................................................................................... 105

7.3.1 Rezistenţa de calcul ............................................................................................................... 105

7.4 Noduri realizate prin sudură între elemente CHS .................................................................. 105
7.4.1 Generalităţi ............................................................................................................................. 105

7.4.2 Noduri plane ........................................................................................................................... 106

7.4.3 Noduri spaţiale........................................................................................................................ 113

7.5 Noduri sudate între zăbrele cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune RHS ................. 114
7.5.1 Generalităţi ............................................................................................................................. 114

7.5.2 Noduri plane ........................................................................................................................... 114

7.5.3 Noduri spaţiale........................................................................................................................ 126

7.6 Noduri sudate între zăbrele CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune I sau H................................. 127
7.7 Noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune U................... 130

5
 SR EN 1993-1-1:2006

Preambul
Acest standard EN 1993, Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel a fost elaborat de către Comitetul
Tehnic CEN/TC 250 Eurocoduri Structurale, al cărui secretariat este deţinut de BSI.

Acest standard european trebuie să primească statutul de standard naţional, fie prin publicarea unui
text identic, fie prin ratificare, până cel târziu în noiembrie 2005, iar toate standardele naţionale în
contradicţie cu acesta trebuie anulate până cel târziu în martie 2010.

Acest standard european înlocuieşte ENV 1993-1-1:1992.

Conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC, institutele naţionale de standardizare din

următoarele ţări sunt obligate să aplice acest standard european: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie,
Olanda, Norvegia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria.
Istoricul programului de eurocoduri

În 1975, Comisia Comunităţilor Europene decidea demararea, în baza articolului 95 al Tratatului, a

unui program de acţiune în domeniul construcţiilor. Obiectivul programului era eliminarea barierelor
tehnice în schimburile comerciale şi armonizarea specificaţiilor tehnice.
În cadrul acestui program de acţiune, comisia a luat iniţiativa stabilirii unui ansamblu de reguli tehnice
armonizate pentru proiectarea construcţiilor; care în prezent aceste reguli sunt utilizate în statele
membre ca o alternativă, într-o primă etapă, la reglementările naţionale în vigoare pe care urmează să
le înlocuiască ulterior.

Timp de cincisprezece ani, comisia a coordonat, cu ajutorul unui Comitet Director alcătuit din
reprezentanţii statelor membre, dezvoltarea programului eurocodurilor, fapt ce a condus la apariţia
primei generaţii de coduri europene în anul 1980.

În 1989, comisia şi statele membre ale Uniunii Europene şi ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb
– AELS - au decis, pe baza unui acord1) între Comisie şi CEN, să transfere la CEN, printr-o serie de
mandate, pregătirea şi publicarea eurocodurilor, cu scopul de a le atribui în viitor statutul de standard
european (EN). În acest mod, se stabileşte, de facto, o legătură între eurocoduri şi totalitatea
directivelor Consiliului şi/sau deciziile Comisiei privind standardele europene (de exemplu Directiva
Consiliului 89/106/CEE privind produsele pentru construcţii – DPC - şi Directivele Consiliului
93/37/CEE, 92/50/CEE şi 89/440/CEE privind lucrările şi serviciile publice, ca şi directivele echivalente
ale AELS, destinate revigorării pieţei interne).

Programul eurocodurilor pentru structuri cuprinde standardele următoare, alcătuite fiecare, în general,
din mai multe părţi:

EN 1990 Eurocod 0: Bazele proiectării structurilor

EN 1991 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor
EN 1992 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton
EN 1993 Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel
EN 1994 Eurocod 4: Proiectarea structurilor compozite de oţel şi beton
EN 1995 Eurocod 5: Proiectarea structurilor de lemn
EN 1996 Eurocod 6: Proiectarea structurilor de zidărie
EN 1997 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică
EN 1998 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la cutremur

1)
Acord între Comisia Comunităţii Europene şi Comitetul European de Standardizare (CEN) privind activitatea de
elaborare a eurocodurilor pentru proiectarea construcţiilor şi lucrărilor inginereşti (BC/CEN/03/89)

6
 SR EN 1993-1-1:2006

EN 1999 Eurocod 9: Proiectarea structurilor de aluminiu

Standardele eurocod recunosc responsabilitatea autorităţilor de reglementare din fiecare stat membru
şi stipulează dreptul acestora de a stabili, la nivel naţional, valori ale unor parametri de calcul, care să
fie incluse în reglementările privind siguranţa construcţiilor, în cazul în care aceste valori continuă să
fie diferite de la o ţară la alta.
Domeniul de aplicare şi statutul eurocodurilor
Statele membre ale UE şi ale AELS recunosc eurocodurile ca documente de referinţă care pot fi
utilizate drept:

— mijloc de a proba conformitatea construcţiilor şi a lucrărilor inginereşti cu cerinţele esenţiale din

Directiva Consiliului 89/106/CEE, în particular cu Cerinţa Esenţială nr.1 – Stabilitatea şi rezistenţa
mecanică – şi Cerinţa Esenţială nr. 2 – Securitatea în caz de incendiu;
— ca bază de specificaţii pentru contractarea lucrărilor de construcţii şi a serviciilor tehnice asociate;
— cadru de specificaţii tehnice armonizate pentru produsele de construcţii (EN şi ATE)

În măsura în care se referă la lucrările de construcţii în sine, eurocodurile au o relaţie directă cu

documentele interpretative 2) la care se face referire în articolul 12 al DPC, chiar dacă au o natură
diferită de cea a standardelor armonizate de produse3). În consecinţă, aspectele tehnice care rezultă
din lucrările de elaborare a eurocodurilor trebuie avute în vedere, în mod adecvat, de către comitetele
tehnice CEN şi/sau grupurile de lucru ale EOTA, care elaborează standardele de produse, în vederea
obţinerii unei compatibilităţi totale a specificaţiilor tehnice pentru produse cu eurocodurile.

Standardele eurocoduri conţin reguli comune de proiectare structurală pentru calculul complet al
structurilor şi produselor componente de natură tradiţională sau inovatoare. Deoarece eurocodurile nu
abordează, în mod special, cazuri de construcţii cu forme neregulate sau condiţii deosebite de
proiectare, proiectantul trebuie să apeleze la consultanţa unor experţi pentru consideraţii suplimentare
privind aceste cazuri.

Standarde naţionale care implementează eurocoduri

Standardele naţionale care implementează eurocoduri trebuie să coţină textul integral al eurocodului
(inclusiv anexele) aşa cum a fost publicat de CEN; textul eurocodului poate fi precedat de o pagină
naţională de titluri şi un preambul naţional şi poate fi urmat de o anexă naţională.

Anexa naţională poate să conţină numai informaţii şi date privind parametrii din eurocod definiţi drept
parametri care se determină la nivel naţional; informaţiile şi datele care fac obiectul opţiunii autorităţilor
naţionale sunt utilizate pentru proiectarea construcţiilor şi a lucrărilor inginereşti din ţara respectivă şi
se referă la:

2)
Conform articolului 3.3 al DPC, cerinţele esenţiale (CE) trebuie să fie prezentate într-o formă concretă în
documentele interpretative (DI) pentru a asigura legătura necesară între cerinţele esenţiale şi prevederile
standardelor europene armonizate (EN), agrementelor europene (ATE) şi ghidurilor europene armonizate pentru
agremente tehnice.
3)
Conform articolului 12 al DPC (Directiva Consiliului 89/106/CEE) documentele interpretative trebuie:

a) să prezinte într-o formă concretă cerinţele esenţiale prin armonizarea terminologiei şi bazei tehnice şi prin
indicarea, după caz, a claselor sau nivelurilor pentru fiecare cerinţă;

b) să indice metodele de corelare a claselor sau nivelurilor cerinţelor cu specificaţiile tehnice, ca de exemplu
metode de calcul şi de încercare, reguli de proiectare, etc.;

c) să servească drept documente de referinţă pentru elaborarea standardelor armonizate şi recomandărilor

pentru aprobări tehnice la nivel european agremente tehnice armonizate.

Eurocodurile, de facto, au un rol similar in domeniul Cerinţei Esenţiale nr.1 si al unei părţi a Cerinţei Esenţiale
nr.2.

7
 SR EN 1993-1-1:2006

— valori ale coeficienţilor parţiali şi/sau clase pentru care eurocodul prevede alternative naţionale;
— valori care se pot utiliza în cazul în care eurocodul nu furnizează valoarea parametrului şi indică
numai simbolul acestuia;
— date specifice ţării respective (geografice, climatice, etc.), ca de exemplu harta de zonare pentru
încărcarea dată de zăpadă;
— procedura care trebuie utilizată atunci când eurocodul prezintă proceduri alternative.
Anexa naţională poate să conţină, de asemenea, şi:
— decizii de aplicare a anexelor informative ale eurocodului şi
— referiri la informaţii şi date complementare, care să nu contravină textului standardului, cu scopul
de a asista utilizatorul la aplicarea eurocodului.

Legătura dintre eurocoduri şi specificaţiile tehnice armonizate de produse (EN şi ATE)

Este necesar să existe o coerenţă în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice armonizate pentru
produsele de construcţii şi regulile tehnice pentru lucrările de construcţii 4). Pe lângă aceasta, orice
informaţie referitoare la eurocoduri, care însoţeşte marcajul CE pentru produsele de construcţii,
trebuie să menţioneze clar parametrii determinaţi la nivel naţional care au fost luaţi în considerare.

Anexa naţională la EN 1993-1-8

Acest standard indică proceduri alternative, valori şi recomandări pentru clase, cu note, care indică
cazurile în care se pot face opţiuni la nivel naţional. Ca atare, standardul naţional care adoptă
EN 1993-1-8 poate să conţină o anexă naţională privind parametrii care se determină la nivel naţional
şi care sunt utilizaţi pentru proiectarea construcţiilor şi lucrărilor inginereşti, ce se execută în ţara
respectivă.

Alegerea naţională este autorizată de EN 1993-1-8 pentru următoarele articole:

— 2.2(2)
— 1.2.6 (Grupa 6: Nituri)
— 3.1.1(3)
— 3.4.2(1)
— 5.2.1(2)
— 6.2.7(9)

4) A se vedea Art.3.3 şi Art.12 din DPC, cât şi clauzele 4.2, 4.3.1, 4.3.2 si 5.2 ale D I 1.

8
 SR EN 1993-1-1:2006

1 Introducere

1.1 Domeniu de aplicare

Această parte a EN 1993 stabileşte regulile pentru alcătuirea şi calculul îmbinărilor elementelor şi
structurilor din oţel, mărcile S235, S275, S355 şi S460 solicitate predominant static.

1.2 Referinţe normative

Prezentul standard european cuprinde prin referinţe datate sau nedatate, prevederi din alte publicaţii.
Aceste referinţe normative sunt citate la locul corespunzător în text şi publicaţiile sunt enumerate mai
jos. Pentru referinţele datate, modificările sau revizuirile ulterioare ale acestor publicaţii se aplică
acestui standard european numai dacă au fost incluse în acesta ca modificări sau revizuiri. Pentru
referinţele nedatate se aplică ultima ediţie la care se face referire (inclusiv amendamentele).

1.2.1 Standardede referinţă grupa 1: Oţeluri sudabile pentru construcţii

EN 10025-1:2004 Hot rolled products of structural steels. General technical delivery conditions
EN 10025-2:2004 Hot rolled products of structural steels. Technical delivery conditions for non-alloy
structural steels
EN 10025-3:2004 Hot rolled products of structural steels. Technical delivery conditions for
normalized/normalized rolled weldable fine grain structural steels
EN 10025-4:2004 Hot rolled products of structural steels. Technical delivery conditions for
thermomechanical rolled weldable fine grain structural steels
EN 10025-5:2004 Hot rolled products of structural steels. Technical delivery conditions for structural
steels with improved atmospheric corrosion resistance
EN 10025-6:2004 Hot rolled products of structural steels. Technical delivery conditions for flat
products of high yield strength structural steels in quenched and tempered condition

1.2.2 Standarde de referinţă grupa 2: Toleranţe, dimensiuni şi condiţii tehnice de livrare

EN 10029:1991 Hot rolled steel plates 3 mm thick or above - Tolerances on dimensions, shape and
mass
EN 10034:1993 Structural steel I- and H-sections - Tolerances on shape and dimensions
EN 10051:1991 Continuously hot-rolled uncoated plate, sheet and strip of non-alloy and alloy steels -
Tolerances on dimensions and shape
EN 10055:1995 Hot rolled steel equal flange tees with radiused root and toes - Dimensions and
tolerances on shape and dimensions
EN 10056-1:1995 Structural steel equal and unequal leg angles - Part 1: Dimensions
EN 10056-2:1993 Structural steel equal and unequal leg angles - Part 2: Tolerances on shape and
dimensions
EN 10164:1993 Steel products with improved deformation properties perpendicular to the surface of
the product - Technical delivery conditions

1.2.3 Standarde de referinţă grupa 3: Profile cave pentru construcţii

EN 10219-1:1997 Cold formed welded structural hollow sections of non-alloy and fine grain steels –
Part 1: Technical delivery requirements
EN 10219-2:1997 Cold formed welded structural hollow sections of non-alloy and fine grain steels –
Part 2: Tolerances, dimensions and sectional properties
EN 10210-1:1994 Hot finished structural hollow sections of non-alloy and fine grain structural steels -
Part 1: Technical delivery requirements
EN 10210-2:1997 Hot finished structural hollow sections of non-alloy and fine grain structural steels -
Part 2: Tolerances, dimensions and sectional properties

1.2.4 Standarde de referinţă grupa 4: Şuruburi, piuliţe şi şaibe

EN 14399-1:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 1 : General Requirements
9
 SR EN 1993-1-1:2006

EN 14399-2:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 2: Suitability Test for preloading
EN 14399-3:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 3 : System HR -Hexagon bolt
and nut assemblies
EN 14399-4:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 4 : System HV -Hexagon bolt
and nut assemblies
EN 14399-5:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 5 : Plain washers for system HR
EN 14399-6:2002 High strength structural bolting for preloading - Part 6 : Plain chamfered washers for
systems HR and HV
EN ISO 898-1:1999 Mechanical properties of fasteners made of carbon steel and alloy steel - Part 1:
Bolts, screws and studs (ISO 898-1:1999)
EN 20898-2:1993 Mechanical properties of fasteners - Part 2: Nuts with special proof load values -
Coarse thread (ISO 898-2:1992)
EN ISO 2320:1997 Prevailing torque type steel hexagon nuts - Mechanical and performance
requirements (ISO 2320:1997)
EN ISO 4014:2000 Hexagon head bolts - Product grades A and B (ISO 4014:1999)
EN ISO 4016:2000 Hexagon head bolts - Product grade C (ISO 4016:1999)
EN ISO 4017:2000 Hexagon head screws - Product grades A and B (ISO 4017:1999)
EN ISO 4018:2000 Hexagon head screws - Product grade C (ISO 4018:1999)
EN ISO 4032:2000 Hexagon nuts, style 1 - Product grades A and B (ISO 4032:1999)
EN ISO 4033:2000 Hexagon nuts, style 2 - Product grades A and B (ISO 4033:1999)
EN ISO 4034:2000 Hexagon nuts - Product grade C (ISO 4034:1999)
EN ISO 7040:1997 Prevailing torque hexagon nuts (with non-metallic insert), style 1 - Property classes
5, 8 and 10
EN ISO 7042:1997 Prevailing torque all-metal hexagon nuts, style 2 - Property classes 5, 8, 10 and 12
EN ISO 7719:1997 Prevailing torque type all-metal hexagon nuts, style 1 - Property classes 5, 8 and
10
ISO 286- 2:1988 ISO system of limits and fits - Part 2: Tables of standard tolerance grades and limit
deviations for hole and shafts
ISO 1891:1979 Bolts, screws, nuts and accessories - Terminology and nomenclature – Trilingual
edition
EN ISO 7089:2000 Plain washers- Nominal series- Product grade A
EN ISO 7090:2000 Plain washers, chamfered - Normal series - Product grade A
EN ISO 7091:2000 Plain washers - Normal series - Product grade C
EN ISO 10511:1997 Prevailing torque type hexagon thin nuts (with non-metallic insert)
EN ISO 10512:1997 Prevailing torque type hexagon nuts thin nuts, style 1, with metric fine pitch
thread - Property classes 6, 8 and 10
EN ISO 10513:1997 Prevailing torque type all-metal hexagon nuts, style 2, with metric fine pitch
thread - Property classes 8, 10 and 12

1.2.5 Standarde de referinţă, grupa 5: Materiale consumabile şi sudură

EN 12345:1998 Welding-Multilingual terms for welded joints with illustrations. September 1998.
EN ISO 14555:1998 Welding-Arc stud welding of metallic materials. May 1995
EN ISO 13918:1998 Welding-Studs for arc stud welding-January 1997
EN 288-3:1992 Specification and approval of welding procedures for metallic materials. Part 3:
Welding procedure tests for arc welding of steels. 1992
EN ISO 5817:2003 Arc-welded joints in steel - Guidance for quality levels for imperfections

1.2.6 Standarde de referinţă, grupa 6: Nituri

NOTĂ – Informaţii pot fi date în anexă naţională.

1.2.7 Standarde de referinţă, grupa 7: Execuţia structurilor de oţel

EN 1090-2 Requirements for the execution of steel structures

1.3 Distincţia între principii şi reguli de aplicare

(1) Regulile prezentate la 1.4 în EN 1990 se aplică.

10
 SR EN 1993-1-1:2006

1.4 Termeni şi definiţii

(1) Următorii termeni şi definiţii se aplică:

1.4.1
componentă de bază (a unui nod)
Parte a unei îmbinări care contribuie la una sau mai multe din proprietăţile structurale ale acesteia.

1.4.2
îmbinare
Locul unde două sau mai multe elemente se întâlnesc. Pentru calcul, aceasta este ansamblul
componentelor de bază necesar pentru reprezentarea comportării în timpul transferului eforturilor prin
îmbinare.

1.4.3
element îmbinat
Orice element care este prins de un element portant sau de alt element.

1.4.4
nod
Zona în care sunt îmbinate două sau mai multe elemente structurale. Pentru calcul, acesta este
ansamblul tuturor componentelor de bază necesar pentru reprezentarea comportării nodului în timpul
transferului eforturilor şi momentelor între elementele structurale îmbinate. Spre exemplu, un nod
grindă-stâlp este compus din panoul de inimă al stâlpului şi o îmbinare (configuraţie unilaterală de
nod), sau două îmbinări (configuraţie bilaterală de nod), a se vedea figura 1.1.

1.4.5
configuraţia nodului
Tip sau dispunere caracteristică a unuia sau mai multor noduri într-o zonă în interiorul căreia se
intersectează axele a două sau mai multe elemente îmbinate,a se vedea figura 1.2.

1.4.6
capacitate de rotire
Unghiul de rotire pe care un nod îl poate dezvolta fără a ceda.

1.4.7
rigiditate la rotire
momentul necesar pentru a produce o rotire unitară în nod.

1.4.8
proprietăţi structurale (ale unui nod)
Rezistenţa la eforturi a componentelor de bază, rigiditatea la rotire şi capacitatea de rotire a nodului.

1.4.9
nod plan
Într-o structură cu zăbrele un nod plan îmbină elementele situate într-un singur plan.

11
 SR EN 1993-1-1:2006

Nod = panou de inimă solicitat la forfecare + îmbinare Nod stânga = panou de inimă solicitat la forfecare +
îmbinare stânga
Nod dreapta = panou de inimă solicitat la forfecare +
îmbinare dreapta

a) Configuraţie unilaterală de nod b) Configuraţie bilaterală de nod

1 panou de inimă solicitat la forfecare
2 îmbinare
3 componente (exemplu şuruburi, placă de capăt, etc.)

Figura 1.1 - Părţi ale unei configuraţii de nod grindă-stâlp

1 Configuraţie unilaterală de nod grindă-

stâlp

2 Configuraţie bilaterală de nod grindă-

stâlp

3 Configuraţie de nod de continuitate la

grindă

4 Configuraţie de nod de continuitate la

stâlp

5 Bază a stâlpului

a) Configuraţii de noduri după axa principală de inerţie

Configuraţie bilaterală de nod grindă-stâlp Configuraţie bilaterală de nod grindă-grindă

b) Configuraţii de noduri după axa secundară de inerţie (pot fi utilizate numai pentru momente echilibrate
Mb1,Ed=Mb2,Ed)

12
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 1.2 - Configuraţii de noduri

13
 SR EN 1993-1-1:2006

1.5 Simboluri

În acest standard sunt utilizate următoarele simboluri:

d diametrul nominal al şurubului, diametrul bolţului sau diametrul unui dispozitiv de fixare;

d0 diametrul găurii pentru un şurub, nit sau bolţ;

do,t mărimea găurii pentru faţa supusă la intindere, în general diametrul găurii, dar pentru găuri
ovalizate perpendiculare pe faţa supusă la intindere se recomandă să se utilizeze lungimea
ovalizării;

do,v mărimea găurii pentru faţa supusă la forfecare, în general diametrul găurii, dar pentru găuri
ovalizate paralele cu faţa supusă la forfecare se recomandă să se utilizeze lungimea ovalizării;

dc înălţimea liberă a inimii stâlpului;

dm media între diametrul şi deschiderea cheii la capul şurubului sau la piuliţă, luându-se valoarea
cea mai mică;

fH,Rd valoarea de calcul a presiunii Hertz;

fur rezistenţa de rupere la tracţiune specifică a nitului;

e1 distanţa de la centrul găurii până la capătul adiacent al piesei, măsurată pe direcţia de

transmitere a efortului, a se vedea figura 3.1;

e2 distanţa de la centrul găurii până la marginea adiacentă a piesei, măsurată perpendicular pe

direcţia de transmitere a efortului, a se vedea figura 3.1;

e3 distanţa de la axul unei găuri ovalizate până la capătul sau marginea adiacentă a piesei, a se
vedea figura 3.1;

e4 distanţa de la centrul extremităţii rotunjite a găurii ovalizate până la capătul sau marginea
adiacentă a piesei, a se vedea figura 3.1;

ℓeff lungimea efectivă a unei suduri de colţ;

n numărul suprafeţelor de frecare sau numărul găurilor din planul de forfecare;

p1 distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia transmiterii efortului, a

se vedea figura 3.1;

p1,0 distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând exterior, pe direcţia transmiterii
efortului, a se vedea figura 3.1;

p1,i distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând interior, pe direcţia transmiterii
efortului, a se vedea figura 3.1;

p2 distanţa între rânduri adiacente ale dispozitivelor de fixare, măsurată perpendicular pe direcţia
transmiterii efortului, a se vedea figura 3.1;

r numărul unui rând de şuruburi;

NOTĂ - Într-o îmbinare cu şuruburi cu mai multe rânduri de şuruburi supuse la intindere, rândurile de şuruburi
sunt numerotate pornind de la rândul de şuruburi cel mai depărtat de centrul de compresiune.

ss lungimea de reazem rigid;

ta grosimea aripii cornierului;

tfc grosimea tălpii stâlpului;

tp grosimea plăcii de sub capul şurubului sau piuliţă;

14
 SR EN 1993-1-1:2006

tw grosimea inimii sau rigidizării de prindere;

twc grosimea inimii stâlpului;

A aria secţiunii brute în zona nefiletată a şurubului;

A0 aria găurii nitului;

Avc aria de forfecare a stâlpului, a se vedea EN 1993-1-1;

As aria de rezistenţă a şurubului sau a tijei de ancorare;

Av,eff aria de forfecare efectivă;

Bp,Rd rezistenţa de calcul la forfecare prin străpungere de către capul şurubului sau piuliţă;

E modulul de elasticitate longitudinal;

Fp,Cd forţa de pretensionare de calcul;

Ft,Ed efortul de întindere de calcul în şurub la starea limită ultimă;

Ft,Rd forţa capabilă de întindere a şurubului;

FT,Rd forţa capabilă de întindere a unui tronson de talpă T echivalent;

Fv,Rd forţa capabilă la forfecare a şurubului;

Fb,Rd forţa capabilă la presiune pe gaură a şurubului;

Fs,Rd,ser rezistenţa de calcul la lunecare a şurubului, la starea limită a exploatării normale;

Fs,Rd rezistenţa de calcul la lunecare a şurubului, la starea limită ultimă;

Fv,Ed,ser efortul de forfecare de calcul în şurub, la starea limită a exploatării normale;

Fv,Ed efortul de forfecare de calcul în şurub, la starea limită ultimă;

Mj,Rd momentul încovoietor capabil de calcul al unui nod;

Sj rigiditatea la rotire a unui nod;

Sj,ini rigiditatea iniţială la rotire a unui nod;

Vwp,Rd rezistenţa plastică la forfecare a unui panou de inimă a stâlpului;

z braţ de pârghie;

µ coeficient de frecare;

φ rotirea unei îmbinări.

(2) Următoarele abrevieri standardizate pentru profilele tubulare sunt folosite în articolul 7:

CHS pentru ”profile tubulare circulare”

RHS pentru ”profile tubulare dretunghiulare”, care în acest context includ şi profilele tubulare pătrate.

15
 SR EN 1993-1-1:2006

spaţiu liber g suprapunere λov=(q/p)x100%

(a) Definiţie spaţiu liber (b) Definiţie suprapunere

Figura 1.3 - Noduri cu spaţiu liber şi cu suprapunere

(3) Următoarele simboluri sunt utilizate în articolul 7:

Ai aria secţiunii transversale a barei i (i = 0, 1, 2, sau 3);

Av aria de forfecare a tălpii unei grinzi cu zăbrele;

Av,eff aria de forfecare efectivă a tălpii unei grinzi cu zăbrele;

L lungimea teoretică a unei bare

Mip,i,Rd momentul capabil al nodului, exprimat prin momentul încovoietor din planul elementului
considerat i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Mip,i,Ed momentul încovoietor de calcul din planul considerat, din bară i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Mop,i,Rd momentul încovoietor capabil din afara planului considerat, din bară i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Mop,i,Ed momentul încovoietor de calcul din afara planului considerat, din bară i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Ni,Rd forţa capabilă a nodului, exprimată prin efortul axial din bară i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Ni,Ed valoarea de calcul a efortului axial din bară i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Wel,i modulul de rezistenţă elastic al barei i (i = 0, 1, 2 sau 3);

Wpl,i modulul de rezistenţă plastic al barei i (i = 0, 1, 2 sau 3);

bi lăţimea totală a barei cu secţiune RHS i (i = 0, 1, 2 sau 3);

beff lăţimea efectivă de prindere a unei diagonale de talpă;

be,ov lăţimea efectivă de prindere cu suprapunere a unei zăbrele pe alta;

be,p lăţimea efectivă de forfecare prin ştanţare;

bp lăţimea plăcii;

bw lăţimea efectivă a inimii tălpii;

di diametrul exterior al barei cu secţiune CHS i (i = 0, 1, 2 sau 3);

dw înălţimea inimii unei tălpi cu secţiune I sau H;

16
 SR EN 1993-1-1:2006

e excentricitatea unui nod;

fb rezistenţa la voalare a peretelui lateral al secţiunii tălpii;

fyi limita de curgere a materialului barei i (i = 0, 1, 2 sau 3);

fy0 limita de curgere a materialului tălpii;

g spaţiul liber dintre zăbrele unui nod în K sau N (valori negative ale lui g reprezintă o
suprapunere q); spaţiul liber g este măsurat longitudinal între extremităţile zăbrelelor adiacente,
în planul feţei tălpii pe care aceste bare se prind, a se vedea figura 1.3(a);

hi înălţimea totală a secţiunii transversale a barei i (i = 0, 1, 2 sau 3);

k un factor definit în tabelul corespunzător, marcat cu indicele g, m, n, sau p;

ℓ lungimea de flambaj a unei bare;

p lungimea proiecţiei zonei secţiunii de contact a zăbrelei suprapuse pe faţa tălpii, fără a
considera zăbreaua pe care se suprapune, a se vedea figura 1.3(b);

q lungimea de suprapunere, măsurată la nivelul feţei tălpii, între barele zăbrele, la un nod în K
sau N, a se vedea figura 1.3(b);

r raza de racordare interioară a unei secţiuni I sau H, sau raza de racordare exterioară a unui
profil tubular dreptunghiular;

tf grosimea tălpii unui profil I sau H;

ti grosimea peretelui barei i (i = 0, 1, 2 sau 3);

tp grosimea unei plăci;

tw grosimea inimii unui profil I sau H;

α factor definit într-un tabel corespunzător;

θi unghiul dintre zăbreua i şi talpă (i = 0, 1, 2 sau 3);

κ un factor definit la utilizarea sa;

µ un factor definit într-un tabel corespunzător;

φ unghiul dintre planuri, într-un nod spaţial.

(4) Indicii întregi utilizaţi în articolul 7 sunt definiţi astfel:

i indice pentru a desemna o bară a unui nod, i = 0 desemnează o talpă şi i = 1, 2 sau 3 diagonale
sau montanţi. În nodurile cu două zăbrele, i = 1 reprezintă în mod uzual bara comprimată şi i =
2 bara întinsă, a se vedea figura 1.4(b). Pentru o singură zăbrea i = 1, fie că este supusă la
compresiune sau la întindere, a se vedea figura 1.4(a);

i şi j indici utilizaţi la tipuri de noduri cu zăbrele suprapuse, i pentru a desemna zăbreaua care se
suprapune şi j pentru a desemna bara de zăbrea pe care se suprapune, a se vedea figura
1.4(c).

(5) Rapoartele de tensiuni utilizate în articolul 7 sunt definite după cum urmează:

n raportul (σ0,Ed / fy0 ) / γM5 (utilizat pentru tălpile din RHS);

np raportul (σ0,Ed / fy0 ) / γM5 (utilizat pentru tălpile din CHS);

σ0,Ed tensiunea maximă de compresiune din talpă la un nod;

σp,Ed este valoarea lui σ0,Ed excluzând tensiunea datorată componentelor orizontale ale eforturilor din
17
 SR EN 1993-1-1:2006

zăbrele la nivelul acestei îmbinări, a se vedea figura 1.4.

(6) Rapoartele geometrice utilizate în articolul 7 sunt definite după cum urmează:

β raportul dintre diametrul mediu sau lăţimea secţiunii zăbrelei şi diametrul mediu sau lăţimea
secţiunii tălpii:

- pentru noduri în formă de T, Y şi X:

d1 d1 b
; sau 1
d 0 b0 b0

- pentru noduri în formă de K şi N:

d1 + d 2 d1 + d 2 b + b2 + h1 + h2
; sau 1
2d 0 2b0 4b0

- pentru noduri în formă de KT:

d1 + d 2 + d 3 d1 + d 2 + d 3 b + b2 + b3 + h1 + h2 + h3
; sau 1
3d 0 3b0 6b0

βp raportul bi /bp;

γ raportul dintre diametrul sau lăţimea secţiunii tălpii şi de două ori grosimea peretelui ei:

d0 d b
; 0 sau 0
2t0 2t0 2t f

η raportul dintre înălţimea secţiunii zăbrelei şi diametrul sau lăţimea secţiunii tălpii:

hi h
sau i
d0 b0

ηp raportul hi /bp

λov raport de suprapunere exprimat în procente ( λov = (q/p) x 100%) după cum este indicat în
figura 1.3(b).

(7) Alte simboluri sunt definite în articolele corespunzătoare când sunt utilizate.

NOTĂ - Simbolurile pentru secţiuni circulare sunt prezentate în tabelul 7.2.

18
 SR EN 1993-1-1:2006

a) Nod cu o singură bară zăbrea

b) Nod cu două bare zăbrea cu spaţiu liber

c) Nod cu două zăbrele de suprapunere

Figura 1.4 - Dimensiuni şi alţi parametri la un nod de grindă cu zăbrele cu profile tubulare

19
 SR EN 1993-1-1:2006

2 Bazele proiectării

2.1 Ipoteze

(1) Metodele de proiectare specificate în această parte a EN 1993 presupun că standardul de

construcţii este conform specificaţiilor din standardele de execuţie prezentate la 1.2 şi că materialele
de construcţie şi produsele folosite sunt cele specificate în EN 1993 sau în specificaţiile
corespunzătoare de material sau de produs.

2.2 Cerinţe generale

(1) Toate nodurile se recomandă să aibă o rezistenţă de calcul care să asigure satisfacerea de
către structură a tuturor condiţiilor de proiectare specificate în acest standard şi în EN 1993-1-1.

(2) Coeficienţii parţiali de siguranţă γ M pentru noduri sunt prezentaţi în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1 - Coeficienţi parţiali de siguranţă pentru noduri

Rezistenţa elementelor şi a secţiunilor γ M 0 , γ M 1 şi γ M 2 a se vedea EN 1993-1-1

Rezistenţa şuruburilor
Rezistenţa niturilor
Rezistenţa bolţurilor γ M2
Rezistenţa sudurilor
Rezistenţa plăcilor la presiune pe gaură

Rezistenţa la lunecare γ M3
- la starea limită ultimă (categoria C)
- la starea limită de exploatare (categoria B) γM3,ser

Rezistenţa la presiune pe gaură a şuruburilor injectate γM4

Rezistenţa nodurilor grinzilor cu zăbrele din ţevi (profile RHS sau γ M5

CHS)

Rezistenţa bolţurilor la starea limită a exploatării normale γ M 6,ser

Pretensionarea şuruburilor de înaltă rezistenţă γ M7

Rezistenţa betonului γ c a se vedea EN 1992

NOTĂ - Valorile numerice ale γ M pot fi definite într-o anexă naţională. Valorile recomandate sunt după
cum urmează: γ M 2 = 1,25 ; γ M 3 = 1,25 şi γM3,ser = 1,1; γ M 4 = 1,0 ; γ M 5 = 1,0 ; γ M 6,ser = 1,0 ; γ M 7 = 1,1.

(3) Nodurile supuse la oboseală se recomandă să satisfacă şi principiile prezentate în

EN 1993-1-9.

2.3 Forţe şi momente aplicate

(1) Forţele şi momentele aplicate nodurilor la starea limită ultimă se recomandă să fie
determinate conform principiilor din EN 1993-1-1.

2.4 Rezistenţa nodurilor

(1) Rezistenţa unui nod trebuie determinată pe baza rezistenţei componentelor de bază.

(2) Calculul nodurilor se poate efectua pe baza unei analize liniar-elastice sau elasto-plastice.

(3) Acolo unde sunt folosite dispozitive de fixare cu rigidităţi diferite pentru preluarea unei forţe
tăietoare, se recomandă ca dispozitivele de fixare cu rigiditatea mai mare să fie luate în considerare
20
 SR EN 1993-1-1:2006

pentru preluarea forţei tăietoare de calcul. O excepţie de la această metodă de proiectare este
prezentată la 3.9.3.

2.5 Ipoteze de calcul

(1) Nodurile se calculează pe baza unor ipoteze realiste de distribuţie a eforturilor. Următoarele
ipoteze trebuie utilizate pentru determinarea distribuţiei de forţe:

(a) eforturile interne presupuse în analiză sunt în echilibru cu forţele aplicate în noduri,
(b) fiecare element al unui nod este capabil să preia eforturile interne şi momente,
(c) deformaţiile presupuse de această distribuţie nu depăşesc capacitatea de deformare a
elementelor de prindere, a sudurilor şi a părţilor îmbinate,
(d) distribuţia de eforturi presupusă în calcul se recomandă să fie compatibilă cu rigiditatea
relativă a componentelor nodului,
(e) deformaţiile considerate în orice model de calcul bazat pe o analiză elasto-plastică se
bazează pe ipoteza rotirilor de corp rigid şi/sau a deformaţiilor în planul nodului care sunt
fizic posibile, şi
(f) orice model folosit este în concordanţă cu evaluarea unor încercări experimentale (a se
vedea EN 1990)

(2) Regulile de aplicare indicate în această parte respectă 2.5(1).

2.6 Noduri solicitate la forfecare, supuse la şocuri, vibraţii şi/sau unor încărcări
alternante

(1) Nodurile solicitate la forfecare şi care sunt supuse la şocuri sau vibraţii semnificative, se
realizează folosind una din următoarele metode:

- sudură

- şuruburi cu dispozitive de blocare

- şuruburi pretensionate

- şuruburi injectate

- alte tipuri de şuruburi care previn în mod efectiv deplasarea părţilor îmbinate

- nituri

(2) Pentru nodurile la care nu se acceptă lunecarea (din cauza unor forţe de forfecare
alternante, sau din oricare alt motiv), trebuie folosite şuruburi pretensionate în îmbinări din categoria B
sau C (a se vedea 3.4), şuruburi păsuite (a se vedea 3.6.1), nituri sau sudură.

(3) Pentru contravântuiri dispuse în vederea asigurării rezistenţei la forţe laterale de vânt, şi/sau
pentru asigurarea stabilităţii structurii, se pot folosi şuruburi din categoria A de îmbinări (a se vedea
3.4).

2.7 Excentricitatea în îmbinări

(1) Acolo unde există excentricităţi la intersecţia elementelor, nodurile şi elementele structurale
trebuie calculate pentru momentele şi forţele rezultate, cu excepţia unor tipuri speciale de structuri,
pentru care s-a demonstrat că aceasta nu este necesară, a se vedea 5.1.5.

(2) În cazul nodurilor formate de corniere sau profile T asamblate prin intermediul unui singur
rând de şuruburi sau a două rânduri de şuruburi, eventualele excentricităţi trebuie considerate
conform 2.7(1). Excentricităţile în planul îmbinării şi în afara planului îmbinării trebuie determinate prin
considerarea poziţiei relative a axei centrelor de greutate a barei şi a liniei de trasare în planul
îmbinării (a se vedea figura 2.1). Pentru un cornier tensionat îmbinat cu şuruburi pe o singură aripă se

21
 SR EN 1993-1-1:2006

poate folosi metoda simplificată de proiectare prezentată în 3.10.3.

NOTĂ - Efectul excentricităţii asupra cornierelor folosite ca elemente de inimă supuse la compresiune este
prezentat în EN 1993-1-1, anexa BB 1.2.

1 Axele centrelor de greutate

2 Dispozitive de fixare

3 Liniile de trasare

Figura 2.1 – Linii de trasare

3 Îmbinări cu şuruburi, nituri sau bolţuri

3.1 Şuruburi, piuliţe şi şaibe

3.1.1 Generalităţi

(1) Toate şuruburile, piuliţele şi şaibele corespund condiţiilor specificate la 1.2.4, Standarde de
referinţă: Grupa 4.

(2) Prevederile din acest standard sunt valabile pentru clasele de şuruburi prezentate în tabelul
3.1.

(3) Limita de curgere fyb şi rezistenţa la rupere fub pentru şuruburile de grupă 4.6, 4.8, 5.6, 5.8,
6.8, 8.8 şi 10.9 sunt prezentate în tabelul 3.1. Aceste valori trebuie adoptate ca valori caracteristice în
calculele de proiectare.

Tabelul 2.1 – Valori nominale pentru limita de curgere fyb şi rezistenţa la rupere fub a şuruburilor

Clasa
4.6 4.8 5.6 5.8 6.8 8.8 10.9
şurubului
fyb (N/mm2) 240 320 300 400 480 640 900
2
fub (N/mm ) 400 400 500 500 600 800 1000

NOTA – Anexa naţională poate exclude anumite grupe de şuruburi.

3.1.2 Şuruburi pretensionate

(1) Numai ansamblurile de şuruburi din grupele 8.8 şi 10.9 conforme condiţiilor specificate la
1.2.4 Standarde de referinţă: Grupa 4 pentru îmbinări structurale de înaltă rezistenţă cu strângere
controlată conform condiţiilor specificate la 1.2.8 Standarde de referinţă: Grupa 7 pot fi folosite în
calitate de şuruburi pretensionate.

3.2 Nituri

(1) Proprietăţile materialelor, dimensiunile şi toleranţele niturilor de oţel trebuie să fie conform
condiţiilor specificate la 1.2.6 Standarde de referinţă: Grupa 6.

22
 SR EN 1993-1-1:2006

3.3 Şuruburi de ancorare

(1) Următoarele materiale pot fi folosite pentru şuruburi de ancorare:

- Mărci de oţel conform 1.2.1 Standarde de referinţă: Grupa 1;

- Mărci de oţel conform 1.2.4 Standarde de referinţă: Grupa 4;

- Mărci de oţel folosite pentru armături conform EN 10080, cu condiţia ca limita de curgere
nominală să nu depăşească 640 N/mm2, atunci când şuruburile de ancorare preiau
forfecarea şi să nu depăşească 900 N/mm2 pentru alte cazuri.

3.4 Categorii de îmbinări cu şuruburi

3.4.1 Îmbinări solicitate la forfecare

(1) Îmbinările cu şuruburi solicitate la forfecare sunt proiectate în unul din următoarele moduri:

(a) Categoria A: Îmbinări care lucrează la forfecare

În această categorie se utilizează şuruburi din grupele de calitate 4.6 până la 10.9 inclusiv. Nu
este necesară pretensionarea şuruburilor sau condiţii speciale pentru pregătirea suprafeţelor de
contact. Forţa ultimă de forfecare nu trebuie să depăşescă forţa de calcul la forfecare,
determinată conform 3.6, şi nici rezistenţa la presiune pe gaură, determinată conform 3.6 şi 3.7.

(b) Categoria B: Îmbinări rezistente la lunecare în starea limită a exploatării normale

În această categorie se utilizează şuruburi pretensionate conform 3.1.2(1). Lunecarea nu

trebuie să se producă în starea limită de exploatare normală. Forţa de forfecare de calcul la
starea limită de exploatare normală nu trebuie să depăşească rezistenţa de calcul la lunecare,
obţinută conform 3.9. Forţa de forfecare ultimă de calcul nu trebuie să depăşească rezistenţa
de calcul la forfecare, obţinută conform 3.6, şi nici forţa capabilă la presiune pe gaură, obţinută
conform 3.6 sau 3.7.

(c) Categoria C: Îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă

În această categorie se utilizează şuruburi conform 3.1.2(1). Lunecarea nu trebuie să se

producă la starea limită ultimă. Forţa de forfecare de calcul ultimă nu trebuie să depăşească
rezistenţa de calcul la lunecare, obţinută conform 3.9, şi nici rezistenţa la presiune pe gaură,
obţinută conform 3.6 şi 3.7. Pentru îmbinările care sunt supuse la întindere, se verifică
suplimentar rezistenţa plastică de calcul în secţiunea netă la găurile pentru şuruburi Nnet,Rd, (a
se vedea 6.2 din EN 1993-1-1), la starea limită ultimă.

Verificările de calcul pentru aceste îmbinări sunt prezentate în tabelul 3.2.

3.4.2 Îmbinări solicitate la întindere

(1) Îmbinările cu şuruburi solicitate la întindere se calculează în unul din următoarele moduri:

(d) Categoria D: nepretensionate

În această categorie se utilizează şuruburi din grupele de calitate 4.6 până la 10.9 inclusiv. Nu
este necesară pretensionarea şuruburilor. Această categorie nu trebuie utilizată pentru
îmbinările care sunt supuse frecvent unor variaţii ale forţei de intindere. Totuşi, ele pot fi utilizate
la îmbinările calculate pentru a rezista forţelor obişnuite datorate vântului.

(e) Categoria E: pretensionate

În această categorie se utilizează şuruburile din clasele de calitate 8.8 şi 10.9 cu strângere
controlată conform 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7.

Verificările de calcul pentru aceste îmbinări sunt prezentate în tabelul 3.2.

23
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.2 – Categorii de îmbinări cu şuruburi

Categoria Criterii Observaţii

Îmbinări solicitate la forfecare
A Fv,Ed ≤ Fv,Rd Nu este necesară pretensionarea
lucrează la forfecare Fv,Ed ≤ Fb,Rd Se pot utiliza grupele de şuruburi 4.6 până la 10.9.
Trebuie utilizate şuruburi pretensionate din grupele
B Fv,Ed,ser ≤ Fs,Rd,ser
8.8 şi 10.9.
lunecare împiedecată la starea Fv,Ed ≤ Fv,Rd
Pentru rezistenţa la lunecare la starea limită de
limită de exploatare normală Fv,Ed ≤ Fb,Rd
exploatare normală a se vedea 3.9.
Trebuie utilizate şuruburi pretensionate din grupele
C Fv,Ed ≤ Fs,Rd 8.8 şi 10.9.
lunecarea‚ împiedecată la Fv,Ed ≤ Fb,Rd Pentru rezistenţa la lunecare la starea limită ultimă
starea limită ultimă Fv,Ed ≤ Nnet,Rd a se vedea 3.9.
Pentru Nnet,Rd a se vedea 3.4.1(1)c)
Îmbinări solicitate la întindere
Nu este necesară pretensionarea.
D Ft,Ed ≤ Ft,Rd
Pot fi folosite şuruburi din grupele 4.6 până la 10.9.
nepretensionate Ft,Ed ≤ Bp,Rd
Pentru Bp,Rd a se vedea tabelul 3.4.
Trebuie utilizate şuruburi pretensionate din clasele
E Ft,Ed ≤ Ft,Rd
8.8 şi 10.9.
pretensionate Ft,Ed ≤ Bp,Rd
Pentru Bp,Rd a se vedea tabelul 3.4.
Forţa de întindere de calcul Ft,Ed include forţele care se datorează efectului de pârghie, a se vedea 3.11.
Şuruburile care sunt solicitate la forfecare şi întindere satisfac şi criteriile prezentate în tabelul 3.4.

NOTĂ – Dacă pretensionarea nu este folosită explicit în calcule pentru rezistenţa la forfecare, dar este necesară
pentru condiţiile de execuţie sau ca o măsură de asigurare a calităţii (de exemplu pentru durabilitate), atunci
nivelul de pretensionare poate fi specificat în anexa naţională.

3.5 Poziţionarea găurilor pentru şuruburi şi nituri

(1) Distanţele minime şi maxime între găuri şi distanţele de la centrul găurii până la marginea
piesei pe direcţia efortului şi perpendicular pe direcţia efortului pentru şuruburi şi nituri sunt prezentate
întabelul 3.3.

(2) Distanţele minime şi maxime între găuri şi distanţele de la centrul găurii până la marginea
piesei pe direcţia efortului şi perpendicular pe direcţia efortului, pentru structuri supuse la oboseală, a
se vedea EN 1993-1-9.

24
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.3 - Distanţe minime şi maxime între găuri şi distanţe de la centrul găurii până la
marginea piesei pe direcţia efortului şi perpendicular pe direcţia efortului

Maxime 1) 2) 3)
Structuri executate
Structuri executate din oţeluri conform EN 10025,
din oţeluri conform
cu excepţia oţeluri conform EN 10025-5
Distanţe conform EN 10025-5
Minime
figurii 3.1 Oţeluri care sunt Oţeluri care nu sunt
supuse condiţiilor supuse condiţiilor
Oţel neprotejat
atmosferice sau altor atmosferice sau altor
factori corosivi factori corosivi
Distanţa de la
centrul găurii până Cea mai mare
la marginea piesei 1,2d0 4t + 40 mm valoare dintre 8t
pe direcţia efortului sau 125 mm
e1
Distanţa de la
centrul găurii până Cea mai mare
la marginea piesei 1,2d0 4t + 40 mm valoare dintre 8t
perpendicular pe sau 125 mm
direcţia efortului e2
Distanţa e3 în găuri
1,5d0 4)
ovalizate
Distanţa e4 în găuri
1,5d0 4)
ovalizate
Cea mai mică
Distanţa între găuri Cea mai mică valoare Cea mai mică valoare
2,2d0 valoare dintre 14tmin
p1 dintre 14t sau 200 mm dintre 14t sau 200 mm
sau 175 mm
Distanţa între găuri Cea mai mică valoare
p1,0 dintre 14t sau 200 mm
Distanţa între găuri Cea mai mică valoare
p1,i dintre 28t sau 400 mm
Cea mai mică
Distanţa între găuri Cea mai mică valoare Cea mai mică valoare
2,4d0 valoare dintre 14tmin
p2 5) dintre 14t sau 200 mm dintre 14t sau 200 mm
sau 175 mm
1)
Valorile maxime ale distanţelor dintre dispozitivele de fixare, precum şi ale distanţelor de la dispozitivele de
fixare la marginea pieselor pe direcţia sau perpendicular pe direcţia de transmitere a eforturilor nu se limitează, cu
excepţia următoarelor cazuri:
- la elemente comprimate, pentru a evita voalarea şi a preveni coroziunea elementelor expuse şi;
- la elementele întinse pentru a preveni coroziunea
2)
Rezistenţa la voalare a plăcilor comprimate între dispozitivele de prindere se calculează conform EN 1993-1-1
folosind o lungime devoalare de 0,6pi. Nu este necesară verificarea voalării între dispozitivele de fixare dacă p1/t
este mai mică decât 9ε. Distanţa până la marginea piesei nu trebuie să depăşească condiţiile de prevenire a
voalării impuse elementelor comprimate în consolă, a se vedea EN 1993-1-1. Distanţa până la marginea piesei
nu este influenţată de această condiţie.
3)
t este grosimea cea mai mică a elementelor exterioare îmbinate.
4)
Limitele dimensiunilor găurilor ovalizate sunt prezentate la 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7.
5)
Pentru rânduri de dispozitive de fixare decalate se poate folosi o distanţă minimă între rânduri de p2=1,2d0, cu
condiţia ca lungimea L minimă între oricare două dispozitive de fixare trebuie să fie egală sau mai mare de 2,4d0,
a se vedea figura 3.1b).

Dispozitive de fixare decalate

a) Simboluri pentru distanţele dintre dispozitive b) Simboluri pentru distanţele dintre dispozitive de
de fixare fixare decalate (în zig-zag)

25
 SR EN 1993-1-1:2006

p1 ≤ 14t şi ≤ 200 mm p2 ≤ 14t şi ≤ 200 mm p1,0 ≤ 14t şi ≤ 200 mm p1,i ≤ 28t şi ≤ 400 mm
1 - rând exterior 2 – rând interior
c) Distanţe pentru dispunerea decalată a d) Distanţe pentru elemente întinse
dispozitivelor de fixare – elemente comprimate

e) Distanţe până la capătul şi până la marginea pieselor pentru găuri ovalizate

Figura 3.1 - Simboluri pentru distanţe până la capătul şi marginea pieselor, şi distanţe între
dispozitive de fixare

3.6 Rezistenţa de calcul a dispozitivelor de fixare individuale

3.6.1 Şuruburi şi nituri

(1) Rezistenţa de calcul pentru un dispozitiv de fixare individual solicitat la forfecare şi/sau
întindere este prezentată în tabelul 3.4.

(2) Pentru şuruburi pretensionate conform 3.1.2(1) forţa de pretensionare de calcul, Fp,Cd,
folosită în calcule, se determină conform:

Fp,Cd = 0,7 fub As / γM7 (3.1)

NOTĂ - În cazul în care pretensionarea nu este folosită în calcule, a se vedea nota de la tabelul 3.2.

(3) Rezistenţa de calcul la tracţiune şi forfecare a porţiunii filetate a unui şurub prezentată în
tabelul 3.4 se utilizează numai pentru şuruburile executate conform 1.2.4 Standarde de referinţă:
Grupa 4. Pentru şuruburile cu filetul executat prin aşchiere, cum ar fi şuruburile de ancorare sau tiranţii
executaţi din bare de oţel rotund cu filetul conform EN 1090, se utilizează valorile relevante din
tabelul 3.4. Pentru şuruburile cu filetul executat prin aşchiere a căror filete nu sunt conform EN 1090,
se utilzează valorile relevante din tabelul 3.4 multiplicate cu un factor egal cu 0,85.

(4) Forţa capabilă la forfecare Fv,Rd prezentată în tabelul 3.4 se utilizează numai pentru şuruburi
în găuri cu toleranţe ce nu depăşesc toleranţele pentru găuri normale specificate la 1.2.7 Standarde
de referinţă: Grupa 7.

(5) Şuruburile M12 şi M14 pot fi folosite în găuri cu toleranţa de 2 mm, cu condiţia ca forţa
capabilă la presiune pe gaură a grupului de şuruburi să fie mai mare sau egală cu forţa capabilă la
forfecare a grupului de şuruburi. Suplimentar, pentru şuruburile din grupele 4.8, 5.8, 6.8, 8.8 şi 10.9
26
 SR EN 1993-1-1:2006

forţa capabilă la forfecare Fv,Rd trebuie determinată ca 0,85 din valoarea indicată în tabelul 3.4..

(6) Şuruburile în îmbinări păsuite se calculează folosind metodele pentru şuruburi în găuri
normale.

(7) Filetul unui şurub în îmbinări păsuite nu trebuie să treacă prin planul de forfecare.

(8) Pentru şuruburi în îmbinări păsuite, lungimea porţiunii filetate incluse în lungimea de contact
cu tabla nu trebuie să depăşească 1/3 din grosimea tablei, a se vedea figura 3.2.

(9) Toleranţa găurilor pentru îmbinări păsuite trebuie să respecte prevederile de la 1.2.7
Standarde de referinţă: Grupa 7.

(10) Pentru îmbinările cu un singur plan de forfecare şi un singur rând de şuruburi, a se vedea
figura 3.3, şuruburile sunt prevăzute cu şaibe atât sub piuliţă, cât şi sub capul şurubului. Forţa
capabilă la presiune pe gaură pentru fiecare şurub este limitată la:

Fb,Rd ≤ 1,5 fu d t / γM2 (3.2)

NOTĂ - În îmbinările cu un singur plan de forfecare nu se utilizează un singur nit.

(11) În cazul şuruburilor din grupele 8.8 sau 10.9, trebuie utilizate şaibe călite pentru îmbinările cu
un singur plan de forfecare şi un singur şurub sau un singur rând de şuruburi.

(12) La îmbinările cu nituri sau şuruburi solicitate la forfecare care sunt prevăzute cu plăci de
compensare cu o grosime totală tp mai mare decât o treime din diametrul nominal d, a se vedea
figura 3.4, forţa capabilă la forfecare Fv,Rd calculată conform indicaţiilor din tabelul 3.4 trebuie
multiplicată cu un factor de reducere βp calculat conform relaţiei:

9d
βp = dar βp ≤ 1 (3.3)
8d + 3t p

(13) Pentru îmbinări cu două planuri de forfecare la care plăcile de compensare sunt dispuse pe
ambele părţi ale îmbinării, tp se ia ca şi grosimea celei mai subţiri plăci de compensare.

(14) Îmbinările cu nituri se calculează pentru a prelua eforturile de forfecare. Dacă îmbinarea este
solicitată la întindere, efortul de întindere de calcul Ft,Ed nu trebuie să depăşească forţa capabilă la
întindere Ft,Rd prezentată în tabelul 3.4.

(15) Pentru marca de oţel S235, valoarea fur "după presare" poate fi luată de 400 N/mm2.

(16) Ca regulă generală, lungimea de prindere a unui nit nu trebuie să depăşească 4,5d pentru
nituire prin batere şi 6,5d pentru nituire prin presare.

Figura 3.2 - Porţiunea filetată a tijei pentru şuruburi în îmbinări păsuite

27
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 3.3 - Îmbinări cu un singur plan de forfecare şi cu un singur rând de şuruburi

Plăci de compensare

Figura 3.4 – Dispozitive de fixare prin plăci de compensare

28
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.4 – Forţe capabile pentru dispozitive de fixare individuale

solicitate la forfecare şi/sau întindere

Mod de cedare Şuruburi Nituri

Forţă capabilă la α v f ub A 0,6 f ur A0
forfecare pentru un plan Fv,Rd = Fv,Rd =
de forfecare γ M2 γ M2
- în cazul în care planul de forfecare trece prin porţiunea
filetată a şurubului (A este aria netă în porţiunea filetată
As):
- pentru grupele 4.6, 5.6 şi 8.8: αv = 0,6
- pentru grupele 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9: αv = 0,5
- în cazul în care planul de forfecare trece prin porţiunea
nefiletată a şurubului (A este aria brută a tijei şurubului):
αv = 0,6
Forţa capabilă la k1 a b f u d t
1), 2),
presiune pe gaură Fb,Rd =
3)
γ M2
f ub
unde ab este valoarea cea mai mică dintre αd; sau 1,0;
fu
în direcţia de transmitere a efortului:
e1
- pentru şuruburi de capăt: αd =
3d 0
p1 1
- pentru şuruburi interioare: αd = −
3d 0 4
perpendicular pe direcţia de transmitere a efortului:
e2
- pentru şuruburi de margine: k1 este valoarea cea mică dintre 2,8 − 1,7 sau
d0
2,5
p2
- pentru şuruburi interioare: k1 este valoarea cea mai mică dintre 1,4 − 1,7
d0
sau 2,5
Forţa capabilă la k 2 f ub As 0,6 f ur A0
întindere 2) Ft,Rd = Ft,Rd =
γ M2 γ M2
unde: k2 = 0,63 pentru şuruburi cu cap înecat
k2 = 0,9 pentru celelalte cazuri
Rezistenţa de calcul la
forfecare prin Bp,Rd = 0,6 π dm tp fu / γM2 Nu este necesară verificarea
străpungere
Forfecare şi întindere Fv , Ed Ft , Ed
combinate + ≤ 1,0
Fv , Rd 1,4 Ft , Rd
1)
Forţa capabilă la presiune pe gaură a şuruburilor Fb,Rd:
- în găuri mari se reduce la 0,8 din forţa capabilă la presiune pe gaură în găuri normale
- în găuri ovalizate, la care axa longitudinală a găurii ovalizate este perpendiculară pe direcţia de transmitere a
efortului, se reduce la 0,6 din forţa capabilă la presiune pe gaură în găuri rotunde, normale
2)
Pentru şuruburi cu cap înecat:
- forţa capabilă la presiune pe gaură Fb,Rd trebuie determinată pentru o grosime a tablei t egală cu grosimea tablei
prinse minus jumătate din înălţimea înecată a capului şurubului
- pentru determinarea forţei capabile la întindere Ft,Rd unghiul şi adâncimea capului înecat trebuie să fie conform
1.2.4 Standarde de referinţă: Grupa 4, în caz contrar forţa capabilă la întindere Ft,Rd se ajustează corespunzător.
3)
În cazul în care pentru un şurub efortul nu este paralel cu marginea pieselor îmbinate, forţa capabilă la presiune pe
gaură poate fi verificată separat pentru componentele paralele şi perpendiculare pe capăt ale efortului pe şurub.

29
 SR EN 1993-1-1:2006

3.6.2 Şuruburi injectate

3.6.2.1 Generalităţi

(1) Şuruburile injectate pot fi folosite ca o alternativă la şuruburile obişnuite şi nituri pentru
categoriile A, B şi C de îmbinări specificate la 3.4.

(2) Detaliile de fabricare şi montaj a şuruburilor injectate sunt specificate în 1.2.7 Standarde de
referinţă: Grupa 7.

3.6.2.2 Forţe de calcul

(1) Metoda de calcul prezentată la 3.6.2.2(2) până la 3.6.2.2(6) se foloseşte pentru îmbinări cu
şuruburi injectate din grupa 8.8 sau 10.9. Îmbinările cu şuruburi respectă condiţiile prezentate la 1.2.4
Standarde de referinţă: Grupa 4, dar a se vedea şi 3.6.2.2(3) pentru cazurile în care sunt folosite
şuruburi pretensionate.

(2) Forţa de forfecare ultimă de calcul a unui şurub din categoria A de îmbinări nu trebuie să
depăşească cea mai mică din următoarele valori: rezistenţa de calcul la forfecare determinată conform
3.6 şi 3.7; forţa de calcul la presiune pe gaură a răşinii determinată conform 3.6.2.2(5).

(3) Şuruburile injectate pretensionate trebuie folosite pentru categoriile B şi C de îmbinări,

pentru care trebuie să se utilizeze şuruburi conform 3.1.2(1).

(4) Efortul de forfecare de calcul la starea limită a exploatării normale pentru şuruburi din
categoria B de îmbinări, precum şi efortul de forfecare de calcul la starea limită ultimă pentru şuruburi
din categoria C de îmbinări nu depăşesc rezistenţa la lunecare în stare limită obţinută conform 3.9
plus rezistenţa la presiune pe gaură a răşinii la starea limită obţinută conform 3.6.2.2(5). Suplimentar,
efortul de forfecare de calcul la starea limită ultimă într-un şurub din categoriile B şi C de îmbinări nu
trebuie să depăşeacă forţa capabilă la forfecare a şurubului obţinută conform 3.6, şi nici forţa capabilă
la presiune pe gaură a şurubului obţinută conform 3.6 şi 3.7.

(5) Forţa capabilă la presiune pe gaură a răşinii, Fb,Rd,resin, poate fi determinată conform relaţiei:

k t k s d t b,re sin β f b, re sin

Fb,Rd,resin = (3.4)
γ M4

unde:

Fb,Rd,resin este forţa capabilă la presiune pe gaură a unui şurub de injecţie

β este un coeficient în funcţie de raportul grosimilor plăcilor îmbinate, conform figurii 3.5 şi
tabelul 3.5Tabelul 3.5.

fb,resin este rezistenţă la presiune pe gaură a răşinii se determină conform 1.2.7 Standarde de
referinţă: Grupa 7.

tb,resin este grosimea de contact efectivă a răşinii, conform tabelului 3.5.

kt este egal cu 1,0 pentru starea limită a exploatării normale (durată lungă)
este egal cu 1,2 pentru starea limită ultimă

ks este egal cu 1,0 pentru găuri cu toleranţe normale sau (1,0 - 0,1 m) pentru găuri mari

m este diferenţa (în mm) dintre dimensiunea unei găuri normale şi cea a unei găuri mari. În cazul
găurilor ovalizate scurte specificate la 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7, m=0,5x (diferenţa
(în mm) dintre lungimea şi lăţimea găurii).

(6) Pentru calculul forţei capabile la forfecare a unui şurub cu lungimea de strângere care
depăşeşte 3d, se ia o lungime care nu depăşeşte 3d pentru determinarea grosimii efective de contact

30
 SR EN 1993-1-1:2006

tb,resin (a se vedea figura 3.6).

Figura 3.5 - Factorul β funcţie de raportul grosimii plăcilor îmbinate

Tabelul 3.5 - Valori ale β şi tb,resin

t1/t2 β tb,resin
≥ 2,0 1,0 2t2 ≤ 1,5d
1,0< t1/t2<2,0 1,66-0,33(t1/t2) t1 ≤ 1,5d
≤1,0 1,33 t1 ≤ 1,5d

Figura 3.6 - Limitarea lungimii efective pentru şuruburi injectate lungi

3.7 Grupuri de dispozitive de fixare

(1) Forţa capabilă a grupurilor de dispozitive de fixare (şuruburi, nituri, etc.) poate fi determinată
şi ca suma forţelor capabile la presiune pe gaură Fb,Rd a dispozitivelor de fixare individuale, dacă forţa
capabilă la forfecare Fv,Rd a unui dispozitiv de fixare individual este mai mare sau egală cu forţa
capabilă la presiune pe gaură Fv,Rd. În caz contrar, capabilă a unui grup de dispozitive de fixare trebuie
luată egală cu numărul de dispozitive de fixare înmulţită cu cea mai mică forţă capabilă a dispozitivelor
de fixare din grup.

3.8 Îmbinări lungi

(1) La îmbinările la care distanţa Lj dintre centrele dispozitivelor de fixare de capăt, măsurată pe
direcţia de transmitere a forţei (a se vedea figura 3.7Figura 3.7), este mai mare de 15d, forţa capabilă
la forfecare Fv,Rd a tuturor dispozitivelor de fixare se reduce prin multiplicare cu un factor de reducere
βLf, determinat de:

31
 SR EN 1993-1-1:2006

L j − 15 d
βLf = 1 − (3.5)
200 d

dar βLf ≤ 1,0 şi βLf ≥ 0,75

(2) Prevederile de la 3.8(1) nu se aplică acolo unde există o distribuţie uniformă a transferului
forţei de-a lungul îmbinării, de exemplu transferul forţei de forfecare între inima şi talpa unei secţiuni.

Figura 3.7 - Îmbinări lungi

3.9 Îmbinări pretensionate cu şuruburi din grupa 8.8 sau 10.9

3.9.1 Rezistenţa de calcul la lunecare

(1) Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa 8.8 sau 10.9 trebuie
determinată astfel:

ks n µ
Fs,Rd = Fp,C (3.6)
γ M3
unde:

ks este prezentat în tabelul 3.6

n este numărul suprafeţelor de frecare

µ este coeficientul de frecare obţinut fie prin încercări specifice pentru suprafaţa de frecare
conform 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7, sau atunci când este relevant conform tabelului 3.7.

(2) Pentru şuruburile din grupele 8.8 şi 10.9 conform 1.2.4 Standarde de referinţă: Grupa 4, cu
strângere controlată conform 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7, forţa de pretensionare de calcul
Fp,C folosită în relaţia (3.6) se determină conform:

Fp,C = 0,7 fub As (3.7)

Tabelul 3.6 - Valori ale ks

Descriere ks
Şuruburi utilizate în găuri normale 1,0
Şuruburi utilizate în găuri mari sau în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării perpendiculară pe 0,85
direcţia de transmitere a forţei
Şuruburi utilizate în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării perpendiculară pe direcţia de 0,7
transmitere a forţei
Şuruburi utilitae în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a 0,76
forţei
Şuruburi urilizate în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de transmitere a 0,63
forţei

32
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.7 - Factorul de frecare, µ, pentru şuruburi pretensionate

Clasa suprafeţei de frecare (a se vedea 1.2.7 Factorul de frecare µ

Standarde de referinţă: Grupa 7)
A 0,5
B 0,4
C 0,3
D 0,2

NOTA 1 - Cerinţele pentru inspecţie sunt conform 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7.

NOTA 2 - Clasificarea altor modalităţi pregătire ale suprafeţei de frecare se bazează pe încercări făcute pe
eşantioane reprezentative pentru suprafaţa folosită în structură folosind procedura specificată la 1.2.7 Standarde
de referinţă: Grupa 7.

NOTA 3 - Definiţiile claselor suprafeţelor de frecare sunt prezentate la 1.2.7 Standarde de referinţă: Grupa 7.

NOTA 4 - La suprafeţele tratate prin vopsire se poate produce în timp o pierdere de pretensionare.

3.9.2 Tracţiune combinată cu forfecare

(1) Dacă o îmbinare pretensionată este supusă unui efort de intindere de calcul, Ft,Ed sau
Ft,Ed,serv, suplimentar efortului de forfecare de calcul Fv,Ed sau Fv,Ed,serv, care are tendinţa să producă
lunecare, rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub se determină astfel:

k s n µ ( Fp , C − 0,8 Ft , Ed , ser )
pentru îmbinări din categoria B: Fs,Rd,ser = (3.8a)
γ M 3, ser

k s n µ ( F p ,C − 0,8 Ft , Ed )
pentru îmbinări din categoria C: Fs,Rd = (3.8b)
γ M3
(2) Dacă într-o îmbinare forţa de contact în zona comprimată contra balansează forţa de
tracţiune aplicată în zona întinsă, nu este necesară reducerea rezistenţei la lunecare a îmbinării.

3.9.3 Îmbinări hibride

(1) Ca şi o excepţie la 2.4(3), pentru şuruburile pretensionate din grupele 8.8 şi 10.9 calculate
să transmită eforturile prin frecare la starea limită ultimă (Categoria C în 3.4) se poate admite că
preiau eforturile împreună cu sudurile, în condiţiile în care pretensionarea finală a şuruburilor are loc
după sudarea elementelor îmbinării.

3.10 Slăbirea secţiunii dată de găurile dispozitivelor de prindere

3.10.1 Generalităţi

(1) Efectul slăbirii secţiunii dată de găurile dispozitivelor de prindere se consideră conform
EN 1993-1-1.

3.10.2 Calculul ruperii în bloc

(1) Ruperea în bloc constă în cedarea la forfecare de-a lungul unui rând de şuruburi în suprafaţa
de forfecare a grupului de găuri, însoţită de ruperea la întindere de-a lungul liniei de găuri în suprafaţa
întinsă a grupului de şuruburi. Ruperea în bloc este exemplificată în figura 3.8.

(2) Pentru un grup simetric de şuruburi solicitat la o încărcare concentrică rezistenţa la rupere în
bloc, Veff,1,Rd este dată de:

Veff,1,Rd = fu Ant /γM2 + (1 / √3) fy Anv /γM0 (3.9)

33
 SR EN 1993-1-1:2006

unde:

Ant este aria netă solicitată la întindere

Anv este aria netă solicitată la forfecare

(3) Pentru un grup de şuruburi solicitat la o încărcare excentrică rezistenţa la rupere în bloc,
Veff,2,Rd este dată de:

Veff,2,Rd = 0,5 fu Anv /γM2 + (1 / √3) fy Ant /γM0 (3.10)

1 forţă de tracţiune mică

2 forţă de forfecare mare
3 forţă de forfecare mică
4 forţă de tracţiune mare

Figura 3.8 - Rupere în bloc

3.10.3 Corniere prinse pe o singură aripă şi alte elemente îmbinate nesimetric solicitate la
întindere

(1) Excentricitatea în îmbinări, a se vedea 2.7(1), şi efectele distanţei dintre şuruburi şi a

distanţei dintre şurub şi marginea piesei sunt luate în considerare la determinarea rezistenţei de calcul
a:

- elementelor nesimetrice;

- elementelor simetrice prinse nesimetric, cum ar fi cornierele cu aripi egale prinse pe o singură
aripă.

Un singur cornier solicitat la întindere prins într-un singur rând de şuruburi, a se vedea figura 3.9 poate
fi considerat solicitat la întindere centrică pe o suprafaţă efectivă netă, pentru care rezistenţa la rupere
de calcul se determină după cum urmează:

2,0 (e2 − 0,5d 0 ) t f u

cu 1 şurub: Nu,Rd = (3.11)
γ M2

β 2 Anet f u
cu 2 şuruburi: Nu,Rd = (3.12)
γ M2

34
 SR EN 1993-1-1:2006

β 3 Anet f u
cu 3 sau mai multe şuruburi: Nu,Rd = (3.13)
γ M2
unde:

β2 şi β3 sunt factori de reducere funcţie de distanţa dintre şuruburi p1 prezentaţi în tabelul 3.8. Pentru
valori intermediare ale p1 valorile β pot fi determinate prin interpolare liniară;

Anet este aria netă a cornierului. Pentru corniere cu aripi neegale prinse pe aripa mică, Anet trebuie
luată egală cu aria netă a unui cornier echivalent cu aripi egale cu dimensiunea aripii egală cu
cea a aripii mici.

Tabelul 3.8 - Factorii de reducere β2 şi β3

Distanţa dintre şuruburi p1 ≤ 2,5 d0 ≥ 5,0 d0

2 şuruburi β2 0,4 0,7
3 şi mai multe şuruburi β3 0,5 0,7

a) 1 şurub

b) 2 şuruburi

c) 3 şuruburi

Figura 3.9 - Corniere prinse pe o singură aripă

3.10.4 Corniere de legătură

(1) Cornierul de legătură din figura 3.10 prinde elemente tip cornier şi dispozitivele de prindere
ale acestora de un guseu sau alt element de suport se calculează pentru a prelua o forţă de 1,2 ori
mai mare decât forţa din aripa elementului care nu este prinsă direct de guseu.

(2) Dispozitivele de prindere ale cornierului de legătură de aripa elementului care nu este prinsă
direct de guseu se dimensionează pentru a prelua o forţă de 1,4 ori forţa în aripa elementului care nu
este prinsă direct de guseu.

(3) Cornierele de legătură care prind un profil U sau similar acestuia se dimensionează pentru a
prelua o forţă de 1,1 ori forţa din aripa profilului U pe care o prind.

(4) Dispozitivele de fixare care prind un cornier de legătură de un profil U sau similar acestuia se
dimensionează pentru a prelua o forţă de 1,2 ori forţa din aripa profilului U pe care o prind.

(5) În nici un caz nu se folosesc mai puţin de două şuruburi sau nituri pentru prinderea uuei

35
 SR EN 1993-1-1:2006

cornier de legătură de guseu sau alt element de suport.

(6) Îmbinarea cornierului de legătură de guseu sau alt element de suport se termină la capătul
elementului prins. Îmbinarea cornierului de legătură cu elementul trebuie realizat pe o lungime
cuprinsă între capătul elementului şi un punct care depăşeşte prinderea directă a elementului de
guseu sau alt element de suport.

Figura 3.10 - Cornier de legătură

3.11 Efectul de pârghie

(1) Acolo unde dispozitivele de fixare sunt solicitate la întindere, acestea se dimensionează
pentru a prelua forţa suplimentară datorată efectului de pârghie, dacă aceasta se poate produce.

NOTĂ - Regulile prezentate la 6.2.4 ţin seama în mod implicit de efectul de pârghie.

3.12 Distribuţia forţelor între dispozitivele de fixare la starea limită ultimă

(1) Pentru nodurile solicitate la încovoiere, distribuţia de forţe interne poate fi liniară ( de
exemplu proporţională cu distanţa de la centrul de rotire) sau plastică (de exemplu este acceptabilă
orice distribuţie care este în echilibru în condiţiile în care nu se depăşeşte rezistenţa componentelor şi
ductilitatea componentelor este suficientă).

(2) Distribuţia liniară în domeniul elastic a tensiunilor interne se utilizează în următoarele cazuri:

- pentru şuruburi folosite în îmbinări din categoria C rezistente prin frecare,

- pentru îmbinări solicitate la forfecare, atunci când forţa capabilă la forfecare Fv,Rd a unui dispozitiv
de fixare este mai mică decât forţa capabilă la presiune pe gaură Fb,Rd,

- pentru îmbinări supuse la şoc, vibraţii sau încărcări alternante (cu excepţia încărcărilor datorate
vântului).

(3) Pentru nodurile solicitate numai la forfecare concentrică, încărcarea poate fi considerată a fi
distribuită uniform între dispozitivele de fixare, în condiţiile în care dimensiunea şi grupa dispozitivelor
de fixare sunt aceleaşi.

3.13 Îmbinări cu bolţuri

3.13.1 Generalităţi

(1) În cazul în care există riscul ca boţurile să slăbească în îmbinare, acestea se fixează.

(2) Îmbinările cu bolţuri pentru care nu este necesară rotirea pot fi dimensionate ca şi îmbinările
cu un singur şurub, dacă lungimea bolţului este mai mică decât de 3 ori diametrul bolţului, a se vedea
3.6.1. Pentru restul cazurilor trebuie folosită metoda prezentată la 3.13.2.

(3) În elementele îmbinate cu bolţuri geometria elementului nerigidizat care conţine gaura pentru
bolţ trebuie să satisfacă condiţiile dimensionale prezentate în tabelul 3.9.

36
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.9 - Condiţii geometrice pentru elemente îmbinate cu bolţuri

Tipul A: Este dată grosimea t

Tipul B: Este dată geometria

(4) Elementele îmbinate cu bolţuri sunt concepute astfel ca să evite excentricităţile şi să aibă o
dimensiune suficientă pentru a distribui încărcarea de la aria elementului cu gaura de bolţ la partea de
element depărtată de bolţ.

3.13.2 Dimensionarea bolţurilor

(1) Condiţiile de calcul a bolţurilor pline circulare sunt prezentate în tabelul 3.10.

(2) Momentele dintr-un bolţ se calculează pe baza principiului că părţile îmbinate formează
reazeme simple. În general trebuie considerate că reacţiunile sunt distribuite egal între bolţ şi
elementele îmbinate de-a lungul lungimii în contact pe fiecare parte, aşa cum este indicat în
figura 3.11.

(3) Dacă se intenţionează ca bolţul să fie interschimbabil, pe lângă prevederile de la 3.13.1

până la 3.13.2, tensiunea de contact trebuie să satisfacă:

σh,Ed ≤ fh,Rd (3.14)

unde:

E FEd , ser (d 0 − d )
σh,Ed = 0,591 (3.15)
d2 t

fh,Ed = 2,5 fy/γM6,ser (3.16)

unde:

d este diametrul bulonului;

d0 este diametrul găurii bulonului;
FEd,ser este valoarea de calcul a forţei transferate în reazem, sub acţiunea combinaţiei de încărcări la
starea limită de exploatare normală.

37
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 3.10 - Criterii de proiectare pentru îmbinări cu prezoane

Mod de cedare Condiţii de proiectare

Forţa capabilă la forfecare a bolţului. Fv,Rd = 0,6 A fup /γM2 ≥ Fv,Ed
Forţa capabilă la presiune pe gaură a tablei şi a Fb,Rd = 1,5 t d fy /γM0 ≥ Fb,Ed
bolţului.

Dacă se intenţionează ca bolţul să fie Fb,Rd,ser = 0,6 t d fy /γM6,ser ≥ Fb,Ed,ser

interschimbabil, trebuie să satisfacă şi această
relaţie.
Momentul încovoietor al bolţului. MRd = 1,5 Weℓ fyp/γM0 ≥ MEd
Dacă se intenţionează ca bolţul să fie MRd,ser = 0,8 Weℓ fyp/γM6,ser ≥ MEd,ser
interschimbabil, trebuie să satisfacă şi această
relaţie.
Rezistenţa combinată la forfecare şi încovoiere a 2 2
bolţului ⎡ M Ed ⎤ ⎡ Fv , Ed ⎤
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤1
⎣ M Rd ⎦ ⎢⎣ Fv , Rd ⎦⎥
d este diametrul bolţului;
fy este cea mai mică rezistenţă de calcul dintre cea a bolţului şi a elementului îmbinat
fup este rezistenţa de rupere la tracţiune a materialului bolţului;
fyp este limita de curgere bolţului;
t este grosimea elementului îmbinat;
A este aria secţiunii transversale a bolţului.

Figura 3.11 - Diagrama de moment încovoietor într-un bulon

38
 SR EN 1993-1-1:2006

4 Îmbinări sudate

4.1 Generalităţi

(1) Prevederile din acest articol se aplică produselor cu grosimi ≥ 4 mm, realizate din mărci de
oţel sudabile pentru construcţii, conform EN 1993-1-1. De asemenea, ele se aplică îmbinărilor la care
proprietăţile materialului de adaus sunt compatibile cu cele ale materialului de bază, a se vedea 4.2.

Pentru suduri la piese cu grosimi < 4 mm se fac referiri la EN 1993 partea 1.3, iar pentru suduri la
profile tubulare pentru construcţii, cu grosimi de 2,5 mm şi mai mari, sunt precizate indicaţii în articolul
7 al acestui standard.
Pentru sudarea conectorilor se fac referiri la EN 1994-1-1.
NOTĂ - Indicaţii suplimentare privind sudarea conectorilor pot fi găsite în EN ISO 14555 şi EN ISO 13918.

(2) Sudurile solicitate la oboseală trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în EN 1993-1-9.

(3) În mod obişnuit, dacă nu se precizează altfel, este cerut nivelul de calitate C, conform
EN ISO 25817. Frecvenţa inspecţiei sudurilor trebuie să fie în conformitate cu prevederile de la 1.2.7.
Standarde de referinţă: Grupa 7. Nivelul de calitate al sudurilor trebuie ales în conformitate cu
EN ISO 25817. Pentru nivelul de calitate al sudurilor folosite la structuri solicitate la oboseală, a se
vedea EN 1993-1-9.

(4) Smulgerea lamelară trebuie evitată.

(5) Indicaţii privitoare la smulgerea lamelară sunt prezentate în EN 1993-1-10.

4.2 Materiale consumabile pentru sudare

(1) Toate materialele consumabile pentru sudare trebuie să fie conform standardelor de
referinţă precizate la 1.2.5: Standarde de referinţă, Grupa 5.

(2) Limita de curgere prescrisă, rezistenţa de rupere la tracţiune, alungirea la rupere şi valoarea
minimă a energiei la încovoiere prin şoc pe epruvete Charpy cu crestătură în V a metalului de adaus,
trebuie să fie egale sau mai mari decât cele corespunzătoare ale materialului de bază.

NOTĂ - În general este bine să se folosească electrozi cu caracteristici care le depăşesc pe cele ale mărcilor de
oţel folosite.

4.3 Geometrie şi dimensiuni

4.3.1 Tipuri de suduri

(1) Acest standard se referă la alcătuirea şi calculul sudurilor de colţ, a sudurilor cap la cap, a
sudurilor în găuri şi a sudurilor de colţ în concavitatea formată de piesa plană şi o piesă cu muchie
rotunjită. Sudurile in adâncime pot fi cu pătrundere completă sau cu pătrundere parţială. Atât sudurile
în crestătură, cât şi sudurile în găuri, pot fi realizate fie în găuri circulare, fie în găuri alungite.

(2) Cele mai uzuale tipuri de îmbinări şi suduri sunt ilustrate în EN 12345.

4.3.2 Suduri de colţ

4.3.2.1 Generalităţi

(1) Sudurile de colţ se folosesc la asamblarea pieselor a căror feţe supuse îmbinării formează
între ele unghiuri cuprinse între 60° şi 120°.

(2) Sunt admise şi unghiuri mai mici de 60°. În astfel de cazuri însă sudura se consideră sudură
cap la cap cu pătrundere parţială.

(3) Pentru unghiuri mai mari de 120° rezistenţa sudurilor de colţ trebuie determinată prin

39
 SR EN 1993-1-1:2006

încercări, conform EN 1990, anexa D: Proiectarea prin încercări.

(4) La capete sau la marginile pieselor, extremităţile sudurilor de colţ se întor în jurul colţurilor,
fără a fi întrerupte şi având aceiaşi grosime, pe o lungime egală cu cel puţin de două ori mărimea
catetei secţiunii transversale a sudurii, cu excepţia cazurilor în care accesul sau configuraţia îmbinării
nu permite acest lucru.

NOTĂ - În cazul sudurilor de colţ întrerupte, această regulă se aplică numai la extremităţile din spre capetele
ultimelor suduri.

(5) Întoarcerile de la capete sunt indicate pe desene.

(6) Pentru excentricitatea sudurilor de colţ pe o parte, a se vedea 4.12.

4.3.2.2 Suduri de colţ întrerupte

(1) Sudurile de colţ întrerupte nu se folosesc în medii corosive.

(2) La o sudură de colţ întreruptă, întreruperile (L1 sau L2) dintre capetele oricăror lungimi de
sudură de colţ Lw trebuie să satisfacă condiţiile din figura 4.1.

(3) La o sudură de colţ întreruptă, întreruperile (L1 sau L2) trebuie să fie egale cu cea mai mică
din distanţele dintre capetele sudurilor de pe părţile opuse şi distanţele între capetele sudurilor de pe
aceiaşi parte.

(4) Pe traseul oricărei suduri de colţ întrerupte se prevăd întotdeauna suduri la extremităţile
pieselor îmbinate.

(5) Într-un element cu secţiune compusă, în care plăcile constitutive sunt asamblate prin suduri
de colţ întrerupte, se prevăd, pe ambele feţe ale plăcilor prinse, la ambele capete ale îmbinării, suduri
cu lungimi egale cu cel puţin trei sferturi din valorile dimensiunilor b sau b1 (a se vedea figura 4.1).

40
 SR EN 1993-1-1:2006

Cea mai mică dintre Lwe ≥ 0,75 b şi 0,75 b1

Pentru barele cu secţiune compusă supuse laintindere:

Cea mai mică dintre L1 ≤ 16 t şi 16 t1 şi 200 mm

Pentru barele cu secţiune compusă comprimate sau solicitate la forfecare:

Cea mai mică dintre L2 ≤ 12 t şi 12 t1 şi 0,25 b şi 200 mm

Figura 4.1 - Suduri de colţ întrerupte

4.3.3 Suduri în crestătură

(1) Sudurile în crestătură cuprind sudurile de colţ executate în găuri circulare sau alungite care
se folosesc pentru a transmite forţe tăietoare sau pentru a preveni flambarea sau depărtarea pieselor
suprapuse.

(2) Diametrul găurii circulare sau lăţimea găurii alungite, la sudurile în crestătură, nu trebuie să
fie mai mici decât de patru ori grosimea piesei în care este efectuată crestătura.

(3) Capetele găurilor alungite sunt semicirculare, cu excepţia celor care se extind până la
marginea pieselor îmbinate.

(4) Distanţa dintre centrele sudurilor în crestătură nu depăşeşte valoarea necesară prevenirii
flambării locale, a se vedea tabelul 3.3.

4.3.4 Suduri cap la cap

(1) O sudură cap la cap cu pătrundere totală este definită ca o sudură care asigură pătrunderea
şi topirea completă a materialelor de bază şi de adaus, pe toată grosimea îmbinării.

41
 SR EN 1993-1-1:2006

(2) O sudură cap la cap, cu pătrundere parţială, este definită ca o sudură care asigură o
pătrundere în îmbinare mai mică decât grosimea totală a materialului de bază.

(3) Suduri cap la cap întrerupte nu se folosesc.

(4) Pentru excentricitatea sudurilor cap la cap pe o parte, cu pătrundere parţială, a se vedea
4.12.

4.3.5 Suduri în gaură

Sudurile în gaură pot fi folosite:

- pentru a transmite forţe tăietoare

- pentru a preveni flambarea sau depărtarea pieselor suprapuse şi

- pentru a asigura asamblarea părţilor componente ale unor bare cu secţiuni compuse,

dar nu pot fi folosite pentru a rezista la forţe de tracţiune exterioare.

(2) Diametrele găurilor circulare sau lăţimile găurilor alungite, la sudurile în gaură, sunt cu cel
puţin 8 mm mai mari decât grosimile pieselor în care sunt efectuate.

(3) Capetele găurilor alungite sunt semicirculare sau au colţuri rotunjite cu o rază cel puţin egală
cu grosimea piesei în care sunt efectuate, exceptând acele capete care se extind până la marginea
piesei respective.

(4) Grosimea sudurilor în gaură, în piese de până la 16 mm grosime, este egală cu grosimea
materialului de bază. Grosimea sudurilor în gaură, în piese din material de bază cu grosimi de peste
16 mm, trebuie să fie de cel puţin jumătate din grosimea materialului de bază, dar nu mai puţin de
16 mm.

(5) Distanţa dintre centrele sudurilor în gaură nu depăşeşte valoarea necesară pentru a preveni
flambarea locală, a se vedea tabelul 3.3.

4.3.6 Suduri între feţe rotunjite

(1) Pentru barele cu secţiune circulară plină, grosimea de calcul a sudurilor din lungul marginilor
rotunjite şi suprafaţe plane cu care acestea sunt în contact, este definită în figura 4.2. Definiţia grosimii
de calcul a sudurilor între feţele rotunjite ale secţiunilor profilelor tubulare dreptunghiulare este
prezentată la 7.3.1(7).

Figura 4.2 - Grosimea de calcul a sudurilor realizate în concavitatea dintre feţele rotunjite
pentru secţiuni circulare pline

4.4 Suduri cu eclise

(1) În cazul îmbinărilor sudate realizate cu eclise, acestea sunt păsuite faţă de marginea piesei
înainte de sudare.

(2) Când două piese, asamblate prin sudură, sunt separate de eclise cu o grosime mai mică
decât distanţa la baza rostului sudurii necesare pentru transmiterea efortului, lungimea sudurii se
măreşte pe partea necesară, cu o valoare egală cu grosimea eclisei.

42
 SR EN 1993-1-1:2006

(3) Când două piese, asamblate prin sudură, sunt separate de eclise flanşe cu o grosime egală
sau mai mare decât distanţa la baza rostului sudurii necesare pentru transmiterea efortului, trebuie ca
fiecare din piese să fie legată de eclisă flanşă printr-o sudură capabilă să transmită efortul de calcul.

4.5 Rezistenţa de calcul a unei suduri de colţ

4.5.1 Lungimea sudurilor

(1) Lungimea efectivă a unei suduri de colţ ℓeff se consideră egală cu lungimea pe care sudura
are o grosime constantă. In acest sens ea poate fi luată egală cu lungimea reală a sudurii, din care se
scade de două ori grosimea sudurii a. Dacă se asigură o grosime constantă pe toată lungimea sudurii,
inclusiv începutul şi sfârşitul acesteia, nu este necesară reducerea lungimii reale a sudurii.

(2) O sudură de colţ cu o lungime efectivă mai mică decât 30 mm sau mai mică de 6 ori
grosimea acesteia, nu poate fi considerată sudură de rezistenţă.

4.5.2 Grosimea sudurilor de colţ

(1) Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ a, se ia egală cu înălţimea celui mai mare
triunghi (cu laturi egale sau inegale) care poate fi înscris în secţiunea transversală a sudurii, măsurată
perpendicular pe latura exterioară a acestuia, a se vedea figura 4.3.

(2) Grosimea reală efectivă a unei suduri de colţ nu este mai mică de 3 mm.

(3) La determinarea rezistenţei de calcul a unei suduri în colţ cu pătrundere adâncă, se ia în

considerare şi grosimea ei suplimentară, a se vedea figura 4.4, cu condiţia ca, prin încercări
preliminare, să se dovedească că pătrunderea prevăzută poate fi efectiv realizată.

Figura 4.3 - Grosimea unei suduri de colţ

Figura 4.4 - Grosimea unei suduri de colţ cu pătrunderea adâncă

4.5.3 Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ

4.5.3.1 Generalităţi

(1) Rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ se determinată fie prin metoda direcţională
prezentată la 4.5.3.2, fie prin metoda simplificată, prezentată la 4.5.3.3.

4.5.3.2 Metoda direcţională

(1) În această metodă forţele transmise pe unitatea de lungime a sudurii de colţ sunt
descompuse în componente paralele şi componente perpendiculare în raport cu axa sudurii.

43
 SR EN 1993-1-1:2006

(2) Aria de calcul a sudurii, Aw, trebuie luată egală cu: Aw = Σ a.ℓeff

(3) Localizarea ariei de calcul a sudurii trebuie concentrată în rădăcină.

(4) Se acceptă o distribuţie uniformă a tensiunilor pe secţiunea ariei a sudurii, care conduce la
tensiuni normale şi tensiuni tangenţiale, conform figurii 4.5, după cum urmează:

- σ⊥ tensiuni normale, perpendiculare pe aria de calcul a sudurii,

- σ|| tensiuni normale, paralele cu axa sudurii,
- τ⊥ tensiuni tangenţiale (în planul sudurii), perpendiculare pe axa sudurii,
- τ|| tensiuni tangenţiale (în planul sudurii), paralele cu axa sudurii.

Figura 4.5 - Tensiuni pe aria secţiunilor sudurilor de colţ.

(5) Tensiunile normale paralele cu axa sudurii, σ||, nu se iau în considerare la verificarea
rezistenţei de calcul a sudurilor de colţ.

(6) Rezistenta de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:

σ ⊥2 + 3(τ ⊥2 + τ ||2 ) ≤
fu fu
şi σ ⊥ ≤ 0,9 (4.1)
β w ⋅ γ M2 γ M2

unde:
fu este valoarea nominală a rezistenţei de rupere la tracţiune a materialului piesei mai slabe
din îmbinare,
βw este coeficientul de corelare, conform tabelului 4.1.

(7) Sudurile între piese din materiale de mărci diferite se calculează folosind caracteristicile
mecanice ale materialului de marcă inferioară.

Tabelul 4.1 - Coeficientul de corelare βw pentru suduri de colţ.

Standarde şi mărci de oţeluri

Coeficientul de corelare βw
EN 10025 EN 10210 EN 10219
S 235
S 235 H S 235 H 0,8
S 235 W
S 275 S 275 H
S 275 H
S 275 N/NL S 275 NH/NLH 0,85
S 275 NH/NLH
S 275 M/ML S 275 MH/MLH
S 355
S 355 H
S 355 N/NL S 355 H
S 355 NH/NLH 0,9
S 355 M/ML S 355 NH/NLH
S 355 MH7MLH
S 355 W
S 420 N/NL
S 420 MH/ MLH 1,0
S 420 M/ML
S 460 N/NL
S 460 NH/NLH
S 460 M/ML S 460 NH/NLH 1,0
S 460 MH/MLH
S 460 Q/QL/QL1

44
 SR EN 1993-1-1:2006

4.5.3.3 Metoda simplificată de determinare a rezistenţei sudurilor de colţ

(1) Alternativ cu metoda de la 4.5.3.2, rezistenţa de calcul a sudurilor de colţ, poate fi

considerată corespunzătoare, dacă în orice punct din lungul sudurii, rezultanta tuturor eforturilor
transmise pe unitatea de lungime a acesteia, satisface următoarea condiţie:

Fw, Ed ≤ Fw, Rd (4.2)

unde:

Fw, Ed , este forţa de calcul pe unitatea de lungime a sudurii,

Fw, Rd este forţa capabilă a sudurii, pe unitatea de lungime.

(2) Independent de orientarea planului ariei de calcul a sudurii faţă de forţa aplicată, forţa
capabilă pe unitatea de lungime Fw,Rd trebuie determinată cu ajutorul relaţiei:

Fw, Rd = f vw,d a (4.3)

unde :

f vw,d este forţa de calcul la forfecare a sudurii

(3) Rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii f vw, d se determină cu ajutorulm relaţiei:

fu
f vw,d = (4.4)
3 ⋅ β w ⋅ γ M2

unde:

f u şi β w au fost definite la 4.5.3.2(6).

4.6 Rezistenţa de calcul a sudurilor în crestătură

(1) Rezistenţa de calcul a sudurilor în crestătură se determină folosind una din metodele
prezentate la 4.5.

4.7 Rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap

4.7.1 Suduri cap la cap cu pătrundere completă

(1) Rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap cu pătrundere completă se ia egală cu rezistenţa
de calcul a celei mai slabe piese îmbinate, cu condiţia ca sudura să fie făcută cu materiale
consumabile corespunzătoare, care să asigure obţinerea epruvetelor de tracţiune realizate din matelul
depus prin sudare, cu o limita minimă de curgere şi o rezistenţa minimă de rupere, cel puţin egale cu
cele ale materialului de bază.

4.7.2 Suduri cap la cap cu pătrundere parţială

(1) Rezistenţa de calcul a unei suduri cap la cap cu pătrundere parţială se determină folosind
metoda pentru suduri cap la cap cu pătrundere adâncă, prezentată la 4.5.2(3).

(2) Grosimea unei suduri îcap la cap cu pătrundere parţială nu se ia mai mare decât adâncimea
pătrunderii care poate fi realizată în mod efectiv pe toată lungimea sudurii a se vedea 4.5.2(3).

4.7.3 Îmbinări cap la cap în T

(1) Rezistenţa de calcul a unei a unei îmbinări cap la cap în T, constând dintr-o pereche de
suduri cap la cap bilaterale, cu pătrundere parţială, completate cu suduri în colţ suprapuse, poate fi
determinată ca la o sudură cap la cap cu pătrundere completă (a se vedea 4.7.1), dacă grosimea
45
 SR EN 1993-1-1:2006

nominală totală a ariei de sudură, exclusiv porţiunea nesudată, nu este mai mică decât grosimea t a
inimei ansamblului îmbinării în T, cu condiţia ca porţiunea nesudată să nu fie mai mare decât t/5 sau 3
mm, a se vedea 4.6(a).

(2) Rezistenţa de calcul a îmbinărilor cap la cap în T care nu îndeplinesc condiţiile specificate în
4.7.3(1) trebuie determinate folosind metoda pentru sudurile în colţ sau pentru sudurile în colţ cu
pătrundere adâncă, în funcţie de adâncimea pătrunderii. Grosimea sudurii se determină conform
prevederilor pentru sudurile de colţ (a se vedea 4.5.2) şi pentru sudurile cap la cap cu pătrundere
parţială (a se vedea 4.7.2) după caz.

anom,1 + anom,2 ≥ t

cnom ≤ trebuie să fie cel mai

mic dintre t/5 şi 3 mm

Figura 4.6 - Pătrundere completă efectivă a sudurilor cap la cap în T

4.8 Rezistenţa de calcul a sudurilor în gaură

(1) Forţa capabilă Fw,Rd a sudurilor în gaură (a se vedea 4.3.3), se ia astfel:

Fw, Rd = f vw,d A w (4.5)

unde:
fvw,d este rezistenţa de calcul la forfecare a sudurilor este conform 4.5.3.3(4),
Aw este aria de calcul a sudurii şi şi se ia egală cu aria găurii.

4.9 Distribuţia eforturilor

(1) Distribuţia eforturilor într-o îmbinare sudată poate fi calculată pe baza ipotezei comportării ei
elastice sau plastice, în conformitate cu 2.4 şi 2.5.

(2) Se admite ipoteza unei distribuţii simplificate a eforturilor în suduri.

(3) Tensiunile remanente şi tensiunile care nu provin din transmiterea unor eforturi, nu se iau în
considerare la verificarea rezistenţei sudurilor. Această prevedere se referă în mod expres la
tensiunile normale paralele cu axa sudurii.

(4) Îmbinările sudate se calculează astfel încât să aibă o capacitate de deformare

corespunzătoare. Cu toate acestea, nu se poate conta pe ductilitatea sudurilor.

(5) La îmbinările la care se pot forma articulaţii plastice, sudurile se calculează astfel încât să li
se asigure în final o rezistenţă de calcul cel puţin egală cu a celei mai slabe piese din îmbinare.

(6) În celelalte îmbinări, unde se cere o capacitate de deformare pentru rotirea îmbinării în
scopul posibilităţii producerii unor deformaţii importante în starea de eforturi, sudurile trebuie să
prezinte o rezistentă suficientă pentru a nu se rupe înainte ca sa aibă loc o plastificare generală în
metalul de bază adiacent.

(7) Dacă rezistenţa de calcul a unei suduri întrerupte este determinată cu ajutorul lungimii totale
ℓtot, forţa tăietoare capabilă care acţionează asupra sudurii pe unitatea de lungime Fw,Ed trebuie
multiplicată cu factorul (e+ℓ)/ ℓ, a se vedea figura 4.7.

46
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 4.7 - Calculul solicitărilor în sudurile întrerupte

4.10 Prinderi de tălpi nerigidizate

(1) Dacă o placă (sau o talpă de grindă) este sudată de o talpă nerigidizată a unui profil I, H sau
de altă secţiune, a se vedea figura 4.8, şi cu condiţia că criteriul indicat la 4.10(3) este satisfăcut, forţa
aplicată perpendicular pe talpa nerigidizată trebuie să nu depăşească nici una dintre următoarele
forţe:

- cea corespunzătoare inimii profilului I sau H, de care se face prinderea, indicată la 6.2.6.2 sau
6.2.6.3, după caz,

- cea a unei plăci transversale pe un profil RHS, indicată în tabelul 7.13,

- cea a tălpii de care se face prinderea, determinată cu formula (6.20) de la 6.2.6.4.3(1) şi

calculată presupunând forţa aplicată repartizată pe o lăţime eficace de talpă beff , indicată la
4.10(2) sau 4.10(4), după caz.

Figura 4.8 - Lăţimea eficace a unei îmbinări in T, nerigidizate

(2) Pentru un profil I sau H nerigidizat, lăţimea eficace beff se calculează cu ajutorul expresiei:

beff = tw + 2s +7ktf (4.6a)

unde:

k = (tf /tp)(fy,f /fy,p) dar k ≤ 1 (4.6b)

fyf este limita de curgere a tălpii profilului I sau H;

fyp este limita de curgere a plăcii sudate pe profilul I sau H.
Dimensiunea s se determină din:

- pentru profile laminate I sau H: s = r (4.6c)

- pentru profile sudate I sau H: s= 2 .a (4.6d)

(3) Pentru o talpă nerigidizată a unui profil I sau H, trebuie îndeplinit următorul criteriu:

beff ≥ (fy,p/fu,p)/bp (4.7)

47
 SR EN 1993-1-1:2006

unde:
fu,p este rezistenţa nominală de rupere a plăcii sudate de profilul I sau H.
bp este lăţimea plăcii sudate de profilul I sau H.
In caz contrar nodul se rigidizează.

(4) Pentru alte profile ca secţiunile cheson sau profilele laminate I şi U, unde lăţimea plăcii
îmbinate este similară cu lăţimea tălpii, lăţimea efectivă beff se obţine din:

beff = 2tw + 5tf dar beff ≤ 2tw + 5ktf (4.8)

NOTĂ - Pentru profile tubulare a se vedea tabelul 7.13.

(5) Chiar dacă beff ≤ bp sudurile care leagă placa de profile trebuie calculate sa transmită
întreaga forţă de calcul a plăcii bp.tp.fyp/γMO, presupunând o distribuţie uniformă a tensiunilor.

4.11 Imbinări lungi

(1) La îmbinările prin suprapunere rezistenţa de calcul a unei suduri în colţ se reduce prin
multiplicare cu un coeficient de reducere βLw pentru a ţine seama de efectele neuniformităţii distribuţiei
tensiunilor pe lungimea ei.

(2) Condiţiile prevăzute la 4.11 nu se aplică când distribuţia tensiunilor în lungul sudurilor
corespunde cu distribuţia tensiunilor în materialul de bază adiacent, ca de exemplu în cazul sudurilor
care leagă tălpile de inimă la o grindă cu inimă plină.

(3) În general, la îmbinările mai lungi de 150a coeficientul de reducere βLw se ia egal cu βLw.1,
determinat de:

βLw.1 = (1,2 – 0,2Lj) /150a, dar βLw.1 ≤ 1,0 (4.9)

unde:
Lj este lungimea totală a suprapunerii în direcţia de transfer a efortului.

(4) Pentru suduri în colţ mai lungi de 1,7 m, care prind elemente de rigidizare transversale în
bare cu inimă plină, coeficientul de reducere βLw se ia egal cu βLw.2 ,determinat de:

βLw.2 = 1,1 – Lw / 17 dar βLw.2 ≤ 1,0 şi βLw.2 ≥ 0,6 (4.10)

unde:
Lw este lungimea sudurii (în metri).

4.12 Suduri de colţ unilaterale sau suduri cap la cap unilaterale cu pătrundere
parţială solicitate excentric

(1) Excentricitatea locală trebuie evitată ori de câte ori acest lucru este posibil.

(2) Excentricitatea locală (în raport cu linia de acţiune a forţei ce trebuie transmisă) trebuie luată
în considerare în următoarele cazuri:

- Când un moment încovoietor, aplicat pe axa longitudinală a sudurii, produce întinderi la rădăcina
sudurii, (a se vedea figura 4.9(a)).

- Cand o forţă de tracţiune, transmisă perpendicular pe axa longitudinală a sudurii, produce un

moment încovoietor care conduce la întinderi la rădăcina sudurii, a se vedea figura 4.9(b).

(3) Excentricitatea locală nu trebuie luată în considerare dacă o sudură este folosită ca o parte a
unui grup de suduri în jurul perimetrului unui profil tubular structural.

48
 SR EN 1993-1-1:2006

(a) Un moment încovoietor produce întindere la (b) Un forţă de tracţiune produce o întindere la
nivelul rădăcinii sudurii nivelul rădăcinii sudurii

Figura 4.9 - Suduri în colţ unilaterale şi suduri cap la cap unilaterale cu pătrundere parţială.

4.13 Corniere prinse pe o singură aripă

(1) La cornierele prinse pe o singură aripă, se poate ţine seama de excentricitatea prinderii cu
sudură a îmbinării prin suprapunere la capete, adoptând o arie a secţiunii transversale efective şi apoi
considerând bara încărcată centric.

(2) La un cornier cu aripi egale sau cu aripi neegale prins pe latura mai mare, aria efectivă poate
fi luată egală cu aria brută.

(3) La un cornier cu aripi neegale prins de latura mai mică, aria efectivă se ia egală cu aria
secţiunii transversale al unui cornier echivalent cu aripi egale, cu dimensiunea aripii egală cu cea a
aripii mici, când se determină rezistenţa secţiunii transversale, a se vedea EN 1993-1-1. Oricum, când
se determină rezistenţa la flambaj a elementelor comprimate, a se vedea EN 1993-1-1 trebuie folosită
aria secţiunii transversale brute.

4.14 Sudarea în zone îndoite la rece

(1) Sudarea poate fi efectuată pe intervalul unei lungimi de 5t pe fiecare din cele două părţi ale
zonei îndoite la rece, a se vedea tabelul 4.2, dacă una din următoarele condiţii este îndeplinită:

- zonele îndoite la rece sunt normalizate după îndoirea la rece, dar înainte de sudare,

- raportul r/t satisface valoarea corespunzătoare care rezultă din tabelul 4.2.

Tabelul 4.2 - Condiţii pentru sudarea zonelor îndoite la rece şi material adiacent

Grosime maximă (mm)

Tensiuni
În general Oţel calmat
r/t datorate îndoirii
Încărcări predominant Predomină Oţel calmat cu aluminiu
la rece (%)
statice oboseala (Al ≥ 0,02 %)
≥ 25 ≥2 oricare oricare oricare
≥ 10 ≥5 oricare 16 oricare
≥ 3,0 ≥ 14 24 12 24
≥ 2,0 ≥ 20 12 10 12
≥ 1,5 ≥ 25 8 8 10
≥ 1,0 ≥ 33 4 4 6

49
 SR EN 1993-1-1:2006

5 Analiză, clasificare şi modelare

5.1 Analiză globală

5.1.1 Generalităţi

(1) Efectele comportării îmbinărilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne în cadrul
unei structuri şi asupra deformaţiilor totale ale structurii, în general trebuie luate în considerare, dar
acolo unde aceste efecte sunt relativ mici ele pot fi neglijate.

(2) Pentru a identifica dacă efectele comportării nodului trebuie luate în considerare în calcule,
trebuie făcută o deosebire între cele trei modele simplificate de noduri după cum urmează:

- simple, în care se presupune că nodul nu transmite momente de încovoiere,

- continue, în care comportarea nodului se presupune că nu are efect asupra analizei,

- semi-continue, în care comportarea nodului trebuie luată în considerare în analiză.

(3) Tipul corespunzător de model de nod se determină din tabelul 5.1 în funcţie de clasificarea
îmbinării şi pe baza alegerii metodei de analiză.

(4) Relaţia caracteristică de calcul moment-rotire a unui nod folosită în analiză poate fi
simplificată prin adoptarea oricărei curbe adecvate, inclusiv o aproximaţie liniarizată (de exemplu bi-
liniar sau tri-liniar), asigurându-se că curba de aproximare să se situeze în întregime dedesubtul
relaţiei caracteristice de calcul moment-rotire.

Tabelul 5.1 - Tipuri de modele de nod

Metoda de calcul Clasificarea nodului

Elastică Articulaţie normală Rigid Semirigid
Rigid-plastică Articulaţie normală Rezistenţă totală Rezistenţă parţială
Semirigid şi cu rezistenţă parţială
Elastică-plastică Articulaţie normală Rigid şi cu rezistenţă totală Semirigid şi cu rezistenţă totală
Rigid şi cu rezistenţă parţială
Tipul de model de nod Simplă Continuu Semicontinuu

5.1.2 Analiza globală elastică

(1) Nodurile trebuie clasificate în funcţie de rigiditatea lor la rotire, a se vedea 5.2.2.

(2) Nodurile au o rezistenţă suficientă pentru a transmite solicitări eficiente la nivelul lor şi
calculate prin analiză.

(3) În cazul nodului semi-rigid, în general trebuie folosit în calcul, rigiditatea la rotire Sj,
corespunzătoare momentului încovoietor Mj,Ed. Dacă Mj,Ed nu depăşeşte 2/3 din Mj,Rd, se poate lua în
calculul static rezistenţa iniţială la rotire Sj,ini a se vedea figura 5.1(a).

(4) Ca o simplificare a lui 5.1.2(3) rigiditatea la rotire poate fi luată în analiză egală cu: Sj,ini/η
pentru toate valorile momentului Mj,Ed, aşa cum se arată în figura 5.1(b), unde η este coeficientul de
modoficare a rigiditaţii din tabelul 5.2.

(5) Pentru noduri în care se îmbină profile H sau I, Sj este dat în 6.3.1.

50
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 5.1 - Rigiditatea la rotire folosită în analiza globală elastică

Tabelul 5.2 - Coeficientul η de modificare a rigidităţii

Alte tipuri de noduri

Tip de îmbinare Noduri grindă-stâlp
(grindă-grindă, grindă-eclise, bazele stâlpilor)
Sudată 2 3
Placă de capăt cu şuruburi 2 3
Corniere de tălpi cu şuruburi 2 3,5
Placă de bază - 3

5.1.3 Analiza globală rigid – plastică

(1) Nodurile se clasifică în funcţie de rezistenţa lor, a se vedea 5.2.3.

(2) Pentru noduri în care se îmbină profile H sau I, Mj,Rd este menţionat la 6.2.

(3) Pentru noduri în care se îmbină profile tubulare se poate folosi metoda menţionată în
articolul 7.

(4) Capacitatea de rotire a unui nod se ia suficientă pentru a se adapta rotirilor rezultate din
analiză.

(5) Pentru în care se îmbină profile H şi I, capacitatea de rotire se verifică conform 6.4.

5.1.4 Analiza globală elasto – plastică

(1) Nodurile trebuie clasificate în funcţie de rigiditate (a se vedea 5.2.2) şi de rezistenţelor (a se

vedea 5.2.3).

(2) Pentru noduri în care se îmbină profile H sau I, Mj,Rd este menţionat la 6.2, Sj este menţionat
la 6.3.1 şi ΦCd este menţionat la 6.4.

(3) Pentru noduri în care se îmbină profile tubulare se poate folosi metoda menţionată în
articolul 7.

(4) Pentru determinarea distribuţiei eforturilor se utilizează curba caracteristică moment-rotire a

nodurilor.

(5) Ca simplificare poate fi adoptată curba caracteristică biliniară moment-rotire din figura 5.2.
Coeficientul de modificare a rigidităţii η trebuie luat din tabelul 5.2.

51
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 5.2 - Curba caracteristică biliniară de calcul moment-rotire.

5.1.5 Analiza globală a grinzilor cu zăbrele

(1) Prevederile menţionate la 5.1.5 se aplică numai structurilor a căror noduri sunt verificate
conform articolului 7.

(2) Distribuţia eforturilor axiale într-o grindă cu zăbrele poate fi determinată presupunând că
barele sunt prinse între ele în noduri articulate (a se vedea deasemenea 2.7).

(3) Momentele secundare din noduri, cauzate de rigiditatea la rotire a nodurilor, pot fi neglijate,
atât la calculul barelor, cât şi la calculul nodurilor, cu condiţia îndeplinirii următoarele două condiţii:

- geometria nodurilor este în limitele de aplicabilitate specificate în tabelul 7.1, tabelul 7.8,
tabelul 7.9 sau tabelul 7.20, după caz;

- raportul dintre lungimea teoretică şi grosimea elementului în planul zăbrelelor nu este mai mic
decât valoarea minimă corespunzătoare. Pentru structuri de clădiri, valoarea minimă
corespunzătoare poate fi acceptată 6. Valori mai mari se pot aplica în alte părţi ale EN 1993.

(4) Momentele rezultate din încărcările transversale (din plan sau din afara planului) care sunt
aplicate între punctele teoretice ale panourilor, se iau în considerare la calculul barelor pe care ele
sunt aplicate, cu condiţia satisfacerii condiţiilor prevăzute în 5.1.5(3):

- zăbrelele pot fi considerate ca articulate în tălpi şi deci momentele rezultate din încărcările
transversale aplicate pe barele tălpii nu este necesar să fie distribuite în zăbrele şi invers;

- tălpile pot fi considerate ca grinzi continue simplu rezemate în noduri.

(5) Momentele care rezultă din excentricităţi pot fi neglijate în calculul tensiunilor din barele
tălpilor şi zăbrelelor. Ele pot fi de asemenea neglijate în calculul prinderilor, dacă excentricităţile se
încadrează în următoarele limite:

- 0,55d0 ≤ e ≤ 0,25d0 (5.1a)

- 0,55h0 ≤ e ≤ 0,25h0 (5.1b)

unde:
e este excentricitatea definită în figura 5.3;
d0 este diametrul tălpii;
h0 este înălţimea tălpii în planul grinzii cu zăbrele.

(6) Când excentricităţile se află între limitele menţionate la 5.1.5(5), momentele care rezultă din
excentricităţi trebuie luate în considerare în calculul tălpilor comprimate. În aceste cazuri momentele
produse de excentricitate se distribuie între barele tălpii comprimate din ambele părţi ale nodului pe
baza coeficienţilor rigidităţii lor relative I/L, unde L este lungimea teoretică a barei, măsurată între
noduri.

(7) Când excentricităţile sunt în afara limitelor menţionate la 5.1.5(5), momentele care rezultă

52
 SR EN 1993-1-1:2006

din excentricităţi se iau în considerare în calculul prinderilor şi al barelor tălpii comprimate. În acest
caz momentele produse de excentricităţi trebuie distribuite între toate barele care concură în nod, pe
baza coeficienţilor rigidităţii lor relative I/L.

(8) Tensiunile dintr-o talpă rezultate din momentele luate în considerare în calculul tălpii se iau
de asemenea în considerare la determinarea coeficienţilor km, kn şi kp folosiţi în calculul prinderilor,a se
vedea tabelele 7.2 până la 7.5, tabelul 7.10 şi tabelele 7.12 până la 7.14.

(9) Cazurile în care momentele se iau în considerare sunt rezumate în tabelul 5.3.

Figura 5.3 - Excentricitatea nodurilor

Tabelul 5.3 - Luarea în considerare a momentelor încovoietoare

Sursa momentului încovoietor

Tipul barei
Efecte secundare Încărcări transversale Excentricitate
Talpă comprimată Da
Talpă întinsă Nu
Nu, dacă 5.1.5(3) este
Zăbrea Da Nu
satisfăcut
Nu, dacă 5.1.5(5) este
Prindere
satisfăcut

5.2 Clasificarea nodurilor

5.2.1 Generalităţi

(1) Detaliile constructive a tuturor nodurilor trebuie să fie coerente cu prezumţiile făcute în
metodele de calcul aferente, fără a influenţa în mod nefavorabil orice altă parte a structurii.

(2) Nodurile pot fi clasificate după rigiditatea lor (a se vedea 5.2.2) şi după rezistenţa lor (a se
vedea 5.2.3).

NOTĂ – Anexa naţională poate să prezinte informaţii suplimentare asupra clasificării nodurilor după rigiditate şi
rezistenţă conform 5.2.2.1(2).

5.2.2 Clasificarea după rigiditate

5.2.2.1 Generalităţi

(1) Un nod poate fi clasificat ca rigid, formal articulat sau semi rigid în conformitate cu rigiditatea
sa la rotire, prin compararea rigidităţii sale iniţiale la rotire Sj,ini cu valorile limită menţionate la 5.2.2.5.

NOTĂ - Reguli pentru determinarea lui Sj,ini, pentru noduri care prind sprofile H sau I sunt prezentate la 6.3.1.
Reguli pentru determinarea lui Sj,ini, pentru profile tubulare nu sunt prezentate în acest standard.

53
 SR EN 1993-1-1:2006

(2) Un nod poate fi clasificat pe bază de probe experimentale, experienţa unor comportări
anterioare satisfăcătoare în cazuri similare, ori prin calcule bazate pe încercări de probă.

5.2.2.2 Noduri de tip articulaţie formală

(1) O articulaţie formală este capabilă să transmită eforturile fără să dezvolte momente
semnificative, care pot influenţa nefavorabil elementele sau structura în întregime.

(2) O articulaţie formală este capabilă să permită rotirile produse de încărcările de calcul.

5.2.2.3 Noduri rigide

(1) Nodurile clasificate ca rigide pot fi considerate ca având suficientă rigiditate la rotire pentru a
justifica un calcul bazat pe continuitate deplină.

5.2.2.4 Noduri semi-rigide

(1) Un nod care nu satisface criteriile pentru un nod rigid sau un nod de tip articulaţie formală,
se clasifică ca nod semirigid.

NOTĂ - Nodurile semirigide asigură un grad de interacţiune previzibil între elemente, conform curbei
caracteristice, moment-rotire a îmbinării.

(2) Nodurile semirigide sunt capabile să transmită eforturi axiale şi momente.

5.2.2.5 Limitele clasificării

(1) Limitele clasificării pentru noduri, altele decât baza stâlpilor, sunt prezentate la 5.2.2.1(1) şi
figura 5.4.

(2) Bazele stâlpilor pot fi clasificate ca rigide dacă sunt satisfăcute următoarele condiţii:

- la cadrele unde sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80 % şi unde
efectele deformaţiei pot fi neglijate,

- dacă λ0 ≤ 0,5 (5.2a)

- dacă 0,5 < λ0 < 3,93 şi Sj,ini ≥ 7(2 λ0 – 1)EIc/Lc; 5.2b)
- dacă λ0 ≥ 3,93 şi Sj,ini ≥ 48EIc/Lc. (5.2c)

- în alte cazuri dacă Sj,ini ≥ 30EIc/Lc (5.2d)

unde:

λ0 este zvelteţea unui stâlp la care ambele capete sunt presupuse a fi articulate,
Ic, Lc sunt prezentate în figura 5.4.

Zona 1: rigid, dacă Sj,ini ≥ kbEIb/Lb,

unde
kb = 8 pentru cadre unde sistemul de contravântuiri reduce
deplasările orizontale cu cel puţin 80%,
kb = 25 pentru alte cadre cu condiţia ca în fiecare etaj Kb/Kc ≥
0,1‫)٭‬

Zona 2: semirigid,

Toate îmbinările în zona 2 sunt clasificate ca semirigide.

Îmbinările din zona 1 şi 3 pot fi tratate în mod opţional ca semi-
rigide.

54
 SR EN 1993-1-1:2006

Zona 3: articulaţii perfecte, dacă Sj,ini ≤ 0,5EIb/Lb

‫)٭‬
Pentru cadre la care Kb/Kc < 0,1 îmbinările se clasifică ca
semirigide.

Legendă:

Kb este valoarea medie a Ib/Lb pentru toate grinzile de la partea superioară a acestui etaj
Kc este valoarea medie a Ic/Lc pentru toţi stâlpii din acest etaj
Ib este momentul de inerţie al ariei unei grinzi
Ic este momentul de inerţie al ariei unui stâlp
Lb este deschiderea grinzii (din ax în axul stâlpului)
Lc este înălţimea de etaj a stâlpului.

Figura 5.4 - Clasificarea nodurilor după rigiditate

5.2.3 Clasificarea după rezistenţă

5.2.3.1 Generalităţi

(1) Un nod poate fi clasificat ca total rezistent, formal articulat sau parţial rezistent, prin
compararea momentului Mj,Rd cu momentele de rezistenţă de calcul ale barelor prinse în nod. Când se
face clasificarea nodurilor, rezistenţa de calcul a unei bare se ia ca cea a barei adiacente îmbinării.

5.2.3.2 Noduri cu articulaţii formale

(1) O articulaţie formală teste capabilă să transmită eforturi axiale fără să dezvolte momente
semnificative care ar putea influenţa în mod nefavorabil elementele sau structura în ansamblu.

(2) O articulaţie formală este capabilă să permită rotirile rezultate din încărcările de calcul.

(3) Un nod poate fi clasificat ca articulaţie formală, dacă momentul său de calcul rezistent Mj,Rd
nu este mai mare decât 0,25 ori momentul de calcul rezistent pentru o îmbinare de totală rezistenţă,
cu condiţia ca el să aibă suficientă capacitate de rotire.

5.2.3.3 Noduri total rezistente

(1) Rezistenţa de calcul a unui nod de rezistenţă totală nu trebuie să fie mai mică decât cea a
elementelor prinse în el.

(2) Un nod poate fi clasificat ca fiind de rezistenţă totală dacă el îndeplineşte criteriile din
figura 5.5.

Fie Mj,Rd ≥ Mb,pl,Rd

a) vârful stâlpului
sau Mj,Rd ≥ Mc,pl,Rd

Fie Mj,Rd ≥ Mc,pl,Rd

b) pe înălţimea
stâlpului sau Mj,Rd ≥ 2Mc,pl,Rd

Legendă:

Mb,pl,Rd este momentul capabil de calcul rezistent plastic al grinzii,

Mc,pl,Rd este momentul capabil de calcul rezistent plastic al stâlpului.

Figura 5.5 - Noduri de rezistenţă totală

5.2.3.4 Noduri de rezistenţă parţială

(1) Un nod care nu îndeplineşte criteriile corespunzătoare unui nod de rezistenţă totală sau a
55
 SR EN 1993-1-1:2006

unei articulaţii formale se clasifică ca nod de rezistenţă parţială.

5.3 Modelarea nodurilor grindă-stâlp

(1) La modelarea comportării deformaţiei unui nod se ţine seama de deformaţia din forţă
tăietoare a panoului de inimă şi de deformaţiile din rotire ale prinderilor.

(2) Configurarea nodurilor se proiectează să reziste la momentele încovoietoare Mb1,Ed şi Mb2,Ed ,

forţele axiale Nb1,Ed şi Nb2,Ed şi forţele tăietoare Vb1,Ed si Vb2,Ed transmise prinderilor de către elementele
îmbinate în nod, a se vedea figura 5.6.

(3) Forţa tăietoare rezultantă Vwp,Ed din panoul de inimă rezultă din:

Vwp,Ed = (Mb1,Ed - Mb2,Ed)/z – (Vc1,Ed – Vc2,Ed)/2 (5.3)

unde:
z este braţul de pârghie, a se vedea 6.2.7.

(4) Pentru a modela un nod astfel încât el să reproducă corect comportarea aşteptată, panoul
de inimă solicitat la forfecare şi fiecare din prinderi, trebuie modelate separat, ţinând seama de
momentele şi forţele axiale din fiecare element, care acţionează la marginea panoului de inimă, a se
vedea figura 5.6(a) şi figura 5.7.

(5) Ca o alternativă simplificată la 5.3(4), configurarea unui nod unilateral poate fi modelată ca
un singur nod, iar configurarea unui nod bilateral poate fi modelată ca două noduri separate, dar ca
noduri care interacţionează reciproc. In consecinţă, configurarea unui nod bilateral grindă-stâlp are
două caracteristici moment-rotire, una pentru partea dreaptă a îmbinării şi cealaltă pentru partea
stângă.

(6) Într-un nod bilateral grindă-stâlp, fiecare prindere se modeează cu puncte de rotire separate,
aşa cum se prezintă în figura 5.8, în care fiecare capăt al grinzilor are o caracteristică moment-rotire
care ia în considerare comportarea panoului de inimă la forfecare, precum şi influenţa prinderii
corespunzătoare.

(7) Când se determină momentul rezistent de calcul şi rigiditatea la rotire pentru fiecare dintre
noduri, posibila influenţă la forfecare a panoului de inimă se ia în considerare cu ajutorul coeficienţilor
de transformare β1 şi β2, unde:

β1 este valoarea parametrului de transformare β pentru partea dreaptă a nodului,

β2 este valoarea parametrului de transformare β pentru partea stângă a nodului.
NOTĂ - Parametrii de transformare β1 şi β2 sunt folosiţi direct în 6.2.7.2(7) şi 6.3.2(1). Ei sunt de asemenea
folosiţi în 6.2.6.2(4) şi 6.2.6.3(4) împreună cu tabelul 6.3 pentru a reduce coeficientul de reducere ω pentru forţa
tăietoare.

(8) Valori aproximative pentru β1 şi β2, bazate pe valorile momentelor grinzilor Mb1,Ed şi Mb2,Ed de
la marginea panoului de inimă, a se vedea figura 5.6(a), pot fi obţinute din tabelul 5.4.

56
 SR EN 1993-1-1:2006

a) Valori la marginea panoului de inimă b) Valori la intersecţia axelor elementelor

Direcţiile forţelor şi momentelor sunt considerate pozitive conform relaţiilor (5.3) şi (5.4)

Figura 5.6 - Forţe şi momente care acţionează pe nod

a) Forţe tăietoare în panoul de inimă b) Îmbinări, cu eforturi în grinzi

Figura 5.7 - Forţe şi momente care acţionează asupra panoului de inimă şi îmbinărilor

Configuraţie unilaterală de nod Configuraţie bilaterală de nod

1 Nod
2 Nod 2: stânga
3 Nod 1: dreapta

Figura 5.8 - Modelarea nodului

(9) Ca o alternativă la 5.3(8), valori mai exacte pentru β1 şi β2, bazate pe valorile momentelor
grinzilor Mj,b1,Ed şi Mj,b2,Ed de la intersecţia liniilor centrelor de greutate ale elementelor (barelor), pot fi

57
 SR EN 1993-1-1:2006

determinate prin modelul simplificat prezentat în figura 5.6(b), după cum urmează:

β1 = 1 − M j ,b 2, Ed / M j ,b1, Ed ≤ 2 (5.4a)

β 2 = 1 − M j ,b1, Ed / M j ,b 2, Ed ≤ 2 (5.4b)

unde:
Mj,b1,Ed este momentul de la intersecţia grinzii din partea dreaptă,
Mj,b2,Ed este momentul de la intersecţia grinzii din partea stângă.

(10) În cazul configurării unui nod grindă-stâlp nerigidizat, la care înălţimea celor două grinzi nu
este egală, când se determină momentul de calcul rezistent care ia în considerare distribuţia reală a
forţei tăietoare în panoul de inimă al stâlpului.

Tabelul 5.4 - Valori aproximative ale parametrului de transformare β

Tipul configuraţiei de nod Acţiune Valoarea lui β

Mb1,Ed β≈1

Mb1,Ed = Mb2,Ed β=0 *)

Mb1,Ed / Mb2,Ed > 0 β≈1

Mb1,Ed / Mb2,Ed < 0 β≈2

Mb1,Ed + Mb2,Ed = 0 β≈2

*) În acest caz valoarea lui β este valoarea exactă mai bine decât o aproximaţie

6 Noduri pentru elemente cu secţiune H sau I

6.1 Prevederi generale

6.1.1 Bazele proiectării

(1) Acest articol conţine metodele de calcul pentru determinarea proprietăţilor structurale ale
nodurilor pentru diferite tipuri de cadre. Pentru aplicarea acestor metode, nodul se modelează ca un
ansamblu de componente de bază, a se vedea 1.4(1).

(2) Componentele de bază utilizate în acest standard sunt prezentate în tabelul 6.1 iar
proprietăţile lor se determină în conformitate cu prevederile din acest standard. Pot fi folosite şi alte
componente de bază dacă proprietăţile lor sunt determinate pe bază de încercări experimentale sau
metode analitice şi numerice bazate pe încercări experimentale, a se vedea EN 1990.

58
 SR EN 1993-1-1:2006

NOTĂ - Metodele de calcul pentru componentele de bază ale nodului, prezentate în prezentul standard, au o
aplicabilitate generală şi pot fi de asemenea aplicate pentru calculul unor componente similare din alte configuraţii
de noduri. Metodele specifice de calcul folosite pentru determinarea momentului capabil, a rigidităţii la rotire şi a
capacităţii de rotire ale nodului se bazează însă pe o anumită distribuţie a eforturilor interne pentru fiecare din
configuraţiile prezentate în figura 1.2. Pentru alte configuraţii de nod, metodele de calcul pentru determinarea
momentului capabil, a rigidităţii la rotire şi a capacităţii de rotire se bazează pe premise corecte în ceea ce
priveşte distribuţia eforturilor interne.

6.1.2 Proprietăţi structurale

6.1.2.1 Caracteristica de calcul moment-rotire

(1) Un nod poate fi reprezentat printr-un resort la rotire dispus la intersecţia axelor neutre ale
elementelor îmbinate, aşa cum este prezentat în figura 6.1(a) şi (b) pentru o configuraţie unilaterală de
nod grindă-stâlp. Proprietăţile arculuii pot fi exprimate prin intermediul unei caracteristici de calcul
moment-rotire care să descrie relaţia dintre momentul de încovoiere aplicat Mj,Ed unui nod şi rotirea
corespunzătoare ΦEd dintre elementele îmbinate. În general, caracteristica de calcul moment-rotire
are o formă neliniară, aşa cum este prezentată în figura 6.1(c).

(2) Caracteristica de calcul moment-rotire a se vedea figura 6.1(c)) se defineşte următoarele trei
proprietăţi structurale principale şi anume:

- momentul încovoietor capabil

- rigiditatea la rotire

- capacitatea de rotire

NOTĂ - În anumite cazuri, comportarea reală moment-rotire a nodului conţine şi rotirile datorate unor efecte cum
ar fi alunecarea şuruburilor, toleranţe şi, în cazul bazelor de stâlpi, interacţiunii teren-structură. Acesta poate
rezulta valori semnificative ale valorii iniţiale a rotirii nodului încât poate fi necesară includerea în caracteristica de
calcul moment-rotire

(3) Caracteristica de calcul moment-rotire a unui nod grindă-stâlp este consecventă cu

premisele făcute în analiza globală a structurii şi cu premisele făcute la calculul elementelor, a se
vedea EN 1993-1-1.

(4) Caracteristica de calcul moment-rotire pentru noduri şi baze de stâlpi ale elementelor cu
secţiune H şi I obţinută conform 6.3.1(4) poate fi considerată că satisface condiţiile din 5.1.1(4), pentru
simplificarea caracteristicii în analiza globală.

6.1.2.2 Momentul capabil

(1) Momentul capabil Mj,Rd, care este egal cu momentul maxim de pe caracteristica de calcul
moment-rotire, a se vedea figura 6.1(c), se determinată conform 6.1.3(4).

6.1.2.3 Rigiditatea la rotire

(1) Rigiditatea la rotire Sj, care este egală cu rigiditatea secantă conform figurii 6.1(c), se
determinată conform 6.3.1(4). Pentru o caracteristică moment-rotire, această definiţie a lui Sj este
valabilă numai până la atingerea unei rotiri φXd, pentru care momentul încovoietor Mj,Ed atinge valoarea
momentului capabil Mj,Rd, a se vedea figura 6.1(c). Rigiditatea iniţială la rotire Sj,ini, care reprezintă
panta domeniului elastic din caracteristica moment-rotire, se determină cu 6.1.3(4).

6.1.2.4 Capacitatea de rotire

(1) Capacitatea de rotire φCd a unui nod, care este egală cu rotirea maximă de pe caracteristica
de calcul moment-rotire, a se vedea figura 6.1(c), se determină conform 6.1.3(4).

59
 SR EN 1993-1-1:2006

1. Limita pentru Sj

a) Nod b) Model c) Caracteristica de calcul moment-rotire

Figura 6.1 - Caracteristica de calcul moment-rotire a nodului

6.1.3 Componentele de bază ale nodului

(1) Caracteristica de calcul moment-rotire a unui nod depinde de proprietăţile componentelor

sale de bază, care se află printre cele identificate la 6.1.3(2).

(2) Componentele de bază ale nodului sunt cele identificate în tabelul 6.1, cu referire la regulile
de aplicare care se folosesc la evaluarea proprietăţilor structurale.

(3) Anumite componente ale nodului pot fi întărite. Detalii despre diferitele metode de întărire
sunt prezentate la 6.2.4.3 şi 6.2.6.

(4) Relaţiile dintre proprietăţile componentelor de bază ale unui nod şi proprietăţile sale
structurale sunt cele stipulate în:

- pentru momentul încovoietor capabil la 6.2.7 şi 6.2.8;

- pentru rigiditatea la rotire la 6.3.1;

- pentru capacitatea de rotire la 6.4.

60
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 6.1 - Componentele de baza ale nodului

Referinţa la regulile de aplicare

Nr.crt. Componente Coeficientul de Capacitatea
Rezistenţa de calcul
rigiditate de rotire

VSd

Panoul inimii stâlpului

1 6.2.6.1 6.3.2 6.4.2 şi 6.4.3
solicitat la forfecare

VSd

Inima stâlpului
solicitată la
2 6.2.6.2 6.3.2 6.4.2 şi 6.4.3
compresiune
transversală
Fc,Ed

Ft,Ed
Inima stâlpului
3 solicitată la întindere 6.2.6.3 6.3.2 6.4.2 şi 6.4.3
transversală

Talpa stâlpului Ft,Ed

4 solicitată la 6.2.6.4 6.3.2 6.4.2 şi 6.4.3

încovoiere

Placa de capăt
5 solicitată la 6.2.6.5 6.3.2 6.4.2
încovoiere

Talpă de cornier
6 solicitată la 6.2.6.6 6.3.2 6.4.2
încovoiere

Talpă şi inimă de
grindă sau de stâlp
7 6.2.6.7 6.3.2 *)
solicitată la
Fc,Ed
compresiune
Ft,Ed
Inima profilului I )
8 6.2.6.8 6.3.2 *
solicitată la întindere

continuă

61
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 6.2 – (sfârşit)

Referinţa la regulile de aplicare
Nr.crt. Componente Coeficientul de Capacitatea
Rezistenţa de calcul
rigiditate de rotire
Ft,Ed la întindere:
Placa solicitată - EN 1993-1-1
)
9 intindere sau 6.3.2 *
compresiune Fc,Ed la compresiune:
- EN 1993-1-1
cu talpa stalpului:
- 6.2.6.4
Şuruburi solicitate la cu placa de capat:
10 6.3.2 6.4.2
întindere - 6.2.6.5
cu talpa de cornier:
- 6.2.6.6

Şuruburi solicitate la
11 3.6 6.3.2 6.4.2
forfecare

Şuruburi solicitate la
presiune pe gaură (pe
)
12 tălpile grinzii, tălpile 3.6 6.3.2 *
stâlpului, placa de
capăt sau cornier)
Betonul solicitat la
)
13 compresiune inclusiv 6.2.6.9 6.3.2 *
mortarul
Placa de bază
solicitată la
14 6.2.6.10 6.3.2 *)
încovoiere datorită
compresiunii
Placa de bază
solicitată la
15 6.2.6.11 6.3.2 *)
încovoiere datorită
tracţiunii
Şurub de ancoraj
16 6.2.6.12 6.3.2 *)
solicitat la întindere
Şurub de ancoraj )
17 6.2.2 * *)
solicitat la forfecare
Şurub de ancoraj
)
18 solicitat la presiune 6.2.2 * *)
pe gaură
)
19 Suduri 4 6.3.2 *

Grinzi cu moment de
20 6.2.6.7 6.3.2 *)
inerţie variabil

*) Nu sunt informaţii disponibile în această parte

62
 SR EN 1993-1-1:2006

6.2 Rezistenţă de calcul

6.2.1 Eforturi interne

(1) Eforturile unitare, datorate eforturilor interne, într-un element, pot fi considerate că nu
influenţează rezistenţa de calcul a componentelor principale ale îmbinării, cu excepţia celor de la
6.2.1(2) şi 6.2.1(3).

(2) Pentru determinarea rezistenţei inimii stâlpului la compresiune, se ia în considerare şi

eforturile longitudinale din stâlp, a se vedea 6.2.6.2(2).

(3) Forfecarea în panoul de inimă al stâlpului se ia în considerare pentru determinarea

rezistenţei următoarelor componente de bază:

- inima stâlpului la compresiune pe direcţie transversală, a se vedea 6.2.6.2;

- inima stâlpului la întindere pe direcţie transversală, a se vedea 6.2.6.3.

6.2.2 Forţe tăietoare

(1) În cazul îmbinărilor realizate prin sudură, şi a îmbinărilor cu şuruburi cu placă de capăt,
cordoanele de sudură ale inimii grinzii se dimensionează pentru a putea transfera forţa tăietoare din
grindă în îmbinare, fără contribuţia cordoanelor de sudură ale tălpilor.

(2) În cazul îmbinărilor cu şuruburi, rezistenţa de calcul a fiecărui rând de şuruburi la tăiere şi
întindere, se verifică utilizând criteriul menţionat în tabelul 3.4, ţinând seama de forţa totală de
întindere din şurub, inclusiv orice forţă datorată efectului de pârghie.

NOTĂ - Ca o simplificare, se presupune că şuruburile necesare pentru a rezista la întindere pot fi considerate că
asigură rezistenţa de calcul totală la întindere, dacă se poate demonstra că rezistenţa de calcul la forfecare nu
depăşeşte suma următoarelor eforturi:

a) rezistenţa totală de calcul la forfecare a şuruburilor ce nu sunt necesare pentru a rezista la întindere şi;

b) rezistenţa totală de calcul la forfecare multiplicată cu (0,4/1,4), a şuruburilor necesare pentru a rezista
la întindere.

(3) La îmbinările realizate cu corniere pe tălpi, cornierul care prinde talpa comprimată a grinzii
poate să transfere forţa tăietoare din grindă în stâlp, dacă următoarele condiţii sunt satisfăcute:

- spaţiul liber g dintre capătul grinzii şi faţa stâlpului, nu este mai mare decât grosimea ta, a
cornierului.

- forţa nu depăşeşte rezistenţa de calcul la forfecare a şuruburilor utilizate pentru prinderea

cornierei de stâlp.

- inima grinzii satisface prevederile din EN 1993-1-5, articolul 6.

(4) Rezistenţa de calcul la forfecare a unei îmbinări poate fi calculată pornind de la repartiţia
eforturilor interne din acea îmbinare, şi rezistenţele de calcul ale componentelor de bază la aceste
eforturi, a se vedea tabelul 6.1.

(5) Dacă în placa de bază nu sunt prevăzute elemente speciale pentru a prelua eforturile de
forfecare, cum ar fi conectori de forfecare sau pinteni, se verifică fie rezistenţa de calcul la frecare a
plăcii de bază, a se vedea 6.2.2(6), sau rezistenţa de calcul la forfecare a şuruburilor de ancoraj când
găurile prevăzute nu sunt supradimensionate, a se vedea 6.2.2(7), este verificată, pentru a putea
prelua eforturile de forfecare de la baza stâlpului. Rezistenţa de calcul la presiune pe beton a
conectorilor sau a pintenilor se determină conform EN 1992.

(6) La nivelul plăcii de bază a stâlpului, rezistenţa de calcul la frecare, Ff,Rd, între placa de bază
şi mortar se determină astfel:

Ff ,Rd = Cf ,d Nc ,Ed (6.1)

63
 SR EN 1993-1-1:2006

unde:
Cf,d reprezintă coeficientul de frecare între placa de bază şi stratul de mortar. Acesta poate lua
următoarele valori:

- pentru mortar din nisip şi ciment Cf,d = 0,20

- pentru alte tipuri de mortare, coeficientul de frecare Cf,d se determină pe baza încercărilor
efectuate conform EN 1990, anexa D.

Nc,Ed reprezintă rezistenţa de calcul la compresiune normală a stâlpului.

NOTĂ – Dacă stâlpul este încărcat numai de forţe de întindere normale, Ff ,Rd = 0

(7) La nivelul plăcii de bază a stâlpului, rezistenţa de calcul la forfecare Fvb,Rd se ia ca cea mai
mică dintre F1,vb,Rd şi F2,vb,Rd unde:

- F1,vb,Rd este presiunea de calcul pe peretele găurii a prezonuluii de ancorare, a se vedea

3.6.1

α b f ub As
- F2,vb,Rd = (6.2)
γ Mb
unde:

αb = 0,44 - 0,0003 fyb

fyb reprezintă rezistenţa la curgere a tijei de ancoraj, unde 235 N/mm2 ≤ fyb ≤640 N/mm2

(8) Forţa capabilă de forfecare Fv,Rd a plăcii de bază a stâlpului trebuie determinată după cum
urmează:

Fv,Rd = Ff,Rd + n Fvb,Rd (6.3)

unde:
n este numărul total de tije de ancoraj

(9) Betonul şi armatura din fundaţie trebuie calculate ţinând seama de prescripţiile din EN 1992.

6.2.3 Momente încovoietoare

(1) Pentru orice îmbinare, momentul încovoietor capabil poate fi calculat pornind de la repartiţia
eforturilor interne din acea îmbinare şi din rezistenţa de calcul a fiecărei componente de bază la
aceste eforturi, a se vedea tabelul 6.1.

(2) Dacă forţa axială NEd în elementele îmbinate nu depăşeşte 5 % din rezistenţa de calcul Npℓ,Rd
a secţiunii transversale, momentul încovoietor capabil de calcul Mj,Rd a unei îmbinări riglă-stâlp sau a
unei îmbinări cu eclise poate fi determinată folosind metoda prezentată la 6.2.7.

(3) Momentul încovoietor capabil de calcul Mj,Rd a bazei stâlpului poate fi determinată folosind
metoda prezentată la 6.2.8.

(4) În toate îmbinările, grosimea cordoanelor de sudură sunt dimesionate astfel încât momentul
încovoietor capabil Mj,Rd al îmbinării să fie dat de forţele capabile ale elementelor de bază, şi nu de
forţele capabile ale cordoanelor de sudură.

(5) În îmbinările riglă-stâlp sau cele cu eclise, în care se formează articulaţie plastică şi care se
roteşte sub efectul încărcărilor aplicate, sudurile se dimensionează pentru a rezista sub efectul unui
moment cel puţin egal cu cea mai mică valoare dintre:

64
 SR EN 1993-1-1:2006

- momentul plastic încovoietor capabil al elementelor îmbinate Mpℓ,Rd

- momentul încovoietor capabil al îmbinării Mj,Rd multiplicat cu coeficientul α

unde:
α = 1,4 - pentru cadre la care sistemul de contravântuiri satisface criteriul 5.1 referitor la
deplasarea laterală menţionată la 5.2.1(3) din EN1993-1-1
α = 1,7 - pentru celelalte cazuri.

(6) În cazul unei îmbinări cu şuruburi cu mai mult de un rând de şuruburi solicitate la întinde, ca
o simplificare, poate fi neglijată contribuţia oricărui rând de şuruburi, cu condiţia ca toate contribuţiile
rândurilor de şuruburi mai apropiate de centrul de compresiune să fie de asemenea neglijate.

6.2.4 Element T echivalent solicitat la întindere

6.2.4.1 Generalităţi

(1) În cazul îmbinărilor cu şuruburi, un element T echivalent solicitat la întindere poate fi folosit
pentru modelarea rezistenţei de calcul a următoarelor componente de bază:

- talpa stâlpului solicitată la încovoiere;

- placa de capăt solicitată la încovoiere;

- talpă de cornier solicitată la încovoiere;

- placă de bază solicitată la încovoiere datorită efectului de tracţiune.

(2) Metodele pentru modelarea acestor componente de baza prin elemente T echivalente,
inclusiv valorile pentru a fi utilizate la emin, ℓ eff şi m, sunt menţionate la 6.2.6.

(3) Modurile de cedare posibile ale tălpii unui element T echivalent pot fi considerate similare cu
cele care se pot produce în componenta de baza pe care o reprezintă.

(4) Lungimea efectivă totală ∑ℓeff a unui element T echivalent, a se vedea figura 6.2, se alege
astfel încât rezistenţa de calcul a tălpii elementului T echivalent să fie egală cu cea a componentei de
bază pe care o reprezintă.
NOTĂ - Lungimea efectivă totală ∑ℓeff a unui element T echivalent este o lungime teoretică şi nu corespunde
obligatoriu cu lungimea fizică a componentei de bază a nodului pe care acesta o reprezintă.

(5) Forţa capabilă de întindere a tălpii elementului T se determină din tabelul 6.2.
NOTĂ - Efectele de pârghie sunt luate implicit în considerare la determinarea rezistenţei de calcul la întindere în
conformitate cu tabelul 6.2.
(6) În cazurile în care se pot dezvolta forţe de pârghie, a se vedea tabelul 6.2, forţa capabilă de
întindere a tălpii elementului T, FT,Rd, se ia egală cu cea mai mică valoare obţinută pentru cele trei
moduri posibile de cedare 1, 2 şi 3.
În cazurile în care nu se pot dezvolta forţe de pârghie, a se vedea tabelul 6.2, forţa capabilă de
întindere a tălpii elementului T, FT,Rd, se ia egală cu cea mai mică valoare obţinută pentru cele două
moduri posibile de cedare 1-2 şi 3.

65
 SR EN 1993-1-1:2006
0.8a 2

emin m e m m e

tf
a

emin

0.8r

emin m ∑l eff
r
tf

emin

Figura 6.2 - Dimensiunile tălpii unui element T echivalent

Tabelul 6.3 - Rezistenţa tălpii elementului T echivalent

Nu se pot dezvolta forţe

Se pot dezvolta forţe de pârghie, exemplu. Lb ≤ Lb*
de pârghie
Mod 1 Metoda 1 Metoda 2 (alternativă)

fără plăci 4M pl ,1, Rd (8n − 2ew ) M pl ,1, Rd

suplimentare de FT,1,Rd = FT,1,Rd =
capăt m 2mn − ew (m + n)
2M pl ,1, Rd
cu plăci
FT,1,Rd =
4 M pl ,1, Rd + 2 M bp , Rd (8n − 2ew )M pl ,1,Rd + 4nM bp,Rd FT ,1−2, Rd =
m
suplimentare de FT ,1,Rd =
capăt
m 2mn − ew (m + n )
2 M pl , 2, Rd + n ∑ F t , Rd
Mod 2 FT , 2, Rd =
m+n
Mod 3 FT ,3, Rd = ∑ F t , Rd

66
 SR EN 1993-1-1:2006

Mod 1: Plastificarea completă a tălpii

Mod 2: Ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii
Mod 3: Ruperea şurubului
Lb - alungirea şurubului, care este egală cu lungimea totală de
strângere (grosimea totală a materialului plus şaiba), plus
jumătate din suma înălţimii capului şurubului şi cea a piuliţei,
sau
- alungirea tijei de ancorare, care este egală cu suma a 8
diametre nominale de şurub, stratul de mortar, placa de bază,
şaiba şi jumătate din înalţimea piuliţei
8,8m 3 As
Lb* =
3
Σl eff ,1 t f
FT,Rd este forţa capabilă de întindere a tălpii elementului T
Q este forţa de pârghie
M pl ,1,Rd = 0,25∑ l eff ,1t 2f f y / γ M 0
M pl , 2,Rd = 0,25∑ l eff , 2t 2f f y / γ M 0
M bp ,Rd = 0,25∑ l eff ,1tbp2 f y ,bp / γ M 0
n = emin dar n ≤ 1,25m FT ,Sd
Ft,Rd este forţa capabilă de întindere a unui şurub, a se vedea tabelul 3.4;
∑Ft,Rd este suma forţelor capabile Ft,Rd pentru toate şuruburile din
0.5FT ,Sd + Q 0.5FT ,Sd + Q
elementul T echivalent;
∑ℓeff,1 este valoarea ∑ℓeff pentru modul 1;
∑ℓeff,2 este valoarea ∑ℓeff pentru modul 2;
emin , m şi tf sunt indicate în figura 6.2.
fy,bp este limita de curgere a plăcii suplimentare de capăt; Q Q
dw dw
tbp este grosimea plăcii suplimentare de capăt;
ew = dw / 4; n m n m
dw este diametrul şaibei sau lăţimea capului sau piuliţei, după caz.

NOTA 1 - În cazul nodurilor grindă-stâlp cu şuruburi sau a nodurilor de

continuitate la grinzi, se poate considera că se pot produce forţe de
pârghie.

NOTA 2 - În metoda 2, forţa aplicată de un şurub asupra tălpii elementului

T se poate considera uniform distribuită sub şaibă, capul şurubului sau
piuliţă, după caz, a se vedea figura, şi nu concentrată pe axa centrală a
şurubului. Această ipoteză conduce la o valoare mai mare pentru modul 1,
dar lasă valorile pentru FT,1-2,Rd şi modurile 2 şi 3 neschimbate.

67
 SR EN 1993-1-1:2006

6.2.4.2 Rânduri de şuruburi individuale, grupuri de şuruburi şi grupuri de rânduri de şuruburi

(1) Deşi în talpa unui element T forţele la nivelul fiecărui rând de şuruburi sunt în general egale,
în cazul în care pentru modelarea componentelor de bază prezentate la 6.2.4.1(1) se foloseşte talpa
unui element T echivalent, se ţine seama de diferenţa dintre forţe pentru fiecare rând de şuruburi.

(2) Atunci când se foloseşte metoda elementului T echivalent pentru modelarea unui grup de
rânduri de şuruburi, poate fie necesară divizarea grupului în rânduri de şuruburi şi folosirea unui
element echivalent T pentru a modela separat fiecare rând de şuruburi.

(3) Atunci când se foloseşte metoda elementului T pentru modelarea unui grup de rânduri de
şuruburi, se îndeplinesc condiţiile următoare:

(a) forţa la nivelul fiecărui rând de şuruburi nu trebuie să depăşească rezistenţa de calcul
determinată luând în considerare numai rândul de şuruburi respectiv;

(b) forţa totală la nivelul fiecărui grup de rânduri de şuruburi, care cuprinde două sau mai
multe rânduri de şuruburi adiacente din cadrul aceluiaşi grup de şuruburi, nu trebuie să
depăşească rezistenţa de calcul a grupului de şuruburi respectiv.

(4) Atunci când se determină rezistenţa de calcul la întindere a unei componente de bază
reprezentată prin talpa unui element T echivalent, se calculează următorii parametri:

(c) Rezistenţa de calcul maximă a unui rând de şuruburi individual, determinată prin
considerare numai rândul de şuruburi respectiv;

(d) Contribuţia fiecărui rând de şuruburi la rezistenţa de calcul maximă a două sau mai multe
rânduri de şuruburi adiacente din cadrul grupului de şuruburi, determinată considerând
doar rândurile de şuruburi respective.

(5) În cazul unui rând de şuruburi individual ∑ℓeff tse ia egală cu lungimea efectivă ℓeff prezentată
la 6.2.6 pentru rândul de şuruburi considerat ca un rând de şuruburi individual.

(6) În cazul unui grup de rânduri de şuruburi ∑ℓeff se ia egală cu suma lungimilor efective ℓeff
prezentate la 6.2.6 pentru fiecare rând de şuruburi semnificativ considerat ca parte a grupului de
şuruburi.

6.2.4.3 Plăci de capăt

(1) Plăcile de capăt pot fi folosite pentru întărirea tălpii stâlpului solicitată la încovoiere, aşa cum
este arătat în figura 6.3.

(2) Fiecare placă de capăt se extinde cel puţin până la marginea tălpii stâlpului şi până la maxim
3 mm de raza de racordare sau de cordonul de sudură.

(3) Placa de capăt trebuie extinsă dincolo de cea mai depărtată linie de şuruburi solicitate la
întindere, aşa cum este arătăt în figura 6.3.

(4) Atunci când sunt folosite plăci de capăt, rezistenţa de calcul a elementului T, FT,Rd se
determină cu metoda prezentată în tabelul 6.2.

ebp Placa de capat suplimentara

hbp

ebp
hbp ≥ ∑ leff ,1
placa de capat ebp ≥ 2 d
suplimentara bbp

68
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 6.3 - Talpa stâlpului cu placă de capăt

6.2.5 Element T echivalent solicitat la compresiune

(1) În cazul nodurilor dintre elemente metalice şi beton, poate fi folosită talpa unui element T
echivalent solicitat la compresiune pentru modelarea rezistenţelor de calcul ale combinaţiilor de
componente de bază următoare:

- Placa de bază metalică solicitată la încovoiere datorită presiunii asupra fundaţiei,

- Betonul şi/sau mortarul de egalizare.

(2) Lungimea efectivă totală leff şi lăţimea efectivă totală beff a unui element T echivalent se
alege astfel încât rezistenţa de calcul la compresiune a elementului T să fie echivalentă cu cea a
componentei de bază a nodului pe care o reprezintă.

NOTĂ - Lungimea efectivă şi lăţimea efectivă a unui element T echivalent sunt lungimi teoretice şi pot diferi de
dimensiunile fizice ale componentei de bază a nodului pe care acesta o reprezintă.

(3) Forţa capabilă la compresiune a tălpii elementului T echivalent, FC,Rd, se determină astfel:

FC,Rd = fjd beff leff (6.4)

unde:

beff este lăţimea efectivă a tălpii elementului T, a se vedea 6.2.5(5) şi 6.2.5(6)

leff este lungimea efectivă a tălpii elementului T, a se vedea 6.2.5(5) şi 6.2.5(6)

fjd este rezistenţa de calcul la presiune a nodului, a se vedea 6.2.5(7)

(4) Forţele transferate prin intermediul elementului T sunt considerate uniform distribuite
conform figurii 6.4 (a) şi (b). Presiunea pe suprafaţa de rezemare rezultată nu depăşeşte rezistenţa la
presiune fj iar lăţimea de rezemare adiţională, c, nu trebuie să depăşească:

c = t [fy / (3 fjd γM0)]0.5 (6.5)

unde:

t este grosimea tălpii elementului T

fy este limita de curgere a materialului tălpii elementului T

(5) Atunci când proiecţia lungimii fizice a componentei de bază a nodului, reprezentată de
elementul T, este mai mică decât c, suprafaţa efectivă trebuie luată conform figurii 6.4(a).

(6) Atunci când proiecţia lungimii fizice a componentei de bază a nodului, reprezentată de
elementul T, depăşeşte c pe fiecare parte, porţiunea proiecţiei suplimentare peste lăţimea c se
neglijează, a se vedea figura 6.4(b).

(a) Proiecţie scurtă (b) Proiecţie largă

69
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 6.4 - Aria elementului T echivalent solicitat la compresiune

(7) Rezistenţa materialului nodului fjd se determină cu ajutorul relaţiei:

fjd = βj FRdu / (beff leff) (6.6)

unde:

βj este coeficientul materialului nodului din fundaţie, care poate fi egal cu 2/3 cu condiţia ca
rezistenţa caracteristică a mortarului să nu fie mai mică de 0,2 din rezistenţa caracteristică a
fundaţiei din beton şi grosimea mortarului nu este mai mare de 0,2 din lăţimea minimă a plăcii
de bază. În cazurile în care grosimea mortarului nu depăşeşte 50 mm, rezistenţa caracteristică
a mortarului trebuie să fie cel puţin egală cu cea a betonului din fundaţie.

FRdu este forţa rezistentă concentrată de calcul menţionată în EN 1992, în care Ac0 este egal cu
(beffleff).

6.2.6 Rezistenţa de calcul a componentelor de bază

6.2.6.1 Inima stâlpului la forfecare

(1) Metodele de calcul menţionate la 6.2.6.1(2) până la 6.2.6.1(14) sunt valabile cu condiţia ca
zvelteţea inimii stâlpului să satisfacă condiţia d/tw ≤ 69ε.

(2) Pentru o configuraţie unilaterală de nod grindă-stâlp sau pentru o configuraţie bilaterală de
nod în care grinzile au înălţimi egale, forţa plastică capabilă la forfecare a panoului de inimă nerigidizat
Vwp,Rd, solicitat de forţa tăietoare de calcul Vwp,Ed , a se vedea 5.3(3), se obţine cu relaţia:

0,9 f y , wc Avc
Vwp , Rd = (6.7)
3γ M 0

unde:

Avc este aria de forfecare a stâlpului, a se vedea EN 1993-1-1.

(3) Forţa capabilă la forfecare poate fi majorată prin introducerea de rigidizări sau plăci
suplimentare pe inimă.

(4) Atunci când sunt dispuse rigidizări transversale atât în zona întinsă cât şi în zona
comprimată, rezistenţa plastică la forfecare a panoului inimii stâlpului Vwp,Rd se majorează cu
Vwp,add,Rd, dată de:

4 M pl , fc , Rd 2 M pl , fc , Rd + 2M pl , st , Rd
Vwp, add, Rd = dar Vwp, add, Rd ≤ (6.8)
ds ds

unde:

ds este distanţa dintre axele mediane ale rigidizărilor

Mpl,fc,Rd este momentul plastic capabil al tălpii stâlpului

Mpl,st,Rd este momentul plastic capabil al unei rigidizări.

NOTĂ - La nodurile sudate, rigidizările transversale se aliniază cu tălpile grinzii.

(5) Atunci când sunt folosite rigidizări diagonale pe inimă, rezistenţa de calcul la forfecare a
inimii stâlpului se determină conform EN 1993-1-1.

NOTĂ - În cazul configuraţiilor bilaterale de nod grindă-stâlp fără rigidizări diagonale pe inima stâlpului, se
presupune că cele două grinzi au aceeaşi înălţime.

(6) Atunci când inima stâlpului este întărită prin introducerea unei plăci suplimentare pe inimă, a
70
 SR EN 1993-1-1:2006

se vedea figura 6.5, aria de forfecare Avc poate fi majorată cu bstwc. Dacă se foloseşte o placă
suplimentară pe inimă şi pe cealaltă parte a inimii, contribuţia acesteia nu se ia în calcul.

(7) Plăcile suplimentare pe inimă pot fi folosite şi pentru creşterea rigidităţii la rotire a nodului,
prin creşterea rigidităţii panoului inimii stâlpului la forfecare, compresiune sau întindere, a se vedea
6.3.2(1).

(8) Calitatea oţelului plăcii suplimentare pe inimă se ia egală cu cea a stâlpului.

(9) Lăţimea bs trebuie aleasă astfel încât placa suplimentară pe inimă să se extindă cel puţin
până la baza razei de racordare.

(10) Lungimea ℓs se alege astfel încât placa suplimentară pe inimă să se extindă pe întreaga
lăţime efectivă a inimii din zona întinsă şi comprimată, a se vedea figura 6.5.

(11) Grosimea ts a plăcii suplimentare pe inimă, nu este mai mică decât grosimea inimii stâlpului
twc.

(12) Sudurile dintre placa suplimentară pe inimă şi profil se dimensionează să reziste acţiunii
forţelor de calcul aplicate.

(13) Lăţimea bs a unei plăci suplimentare pe inimă nu depăşeşte 40ε ts.

(14) Sudurile discontinue pot fi folosite în medii neagresive.

a) Configuraţie

NOTĂ - Sudabilitatea la colţ se ia în considerare

b) Exemple de secţiuni transversale cu suduri longitudinale

Figura 6.5 - Exemple de dispunere a plăcilor suplimentare pe inimă

6.2.6.2 Inima stâlpului solicitată la compresiune transversală

(1) Forţa capabilă a inimii stâlpului nerigidizată supusă la compresiune pe direcţie transversală
se determină cu relaţia:

ω k wc beff ,c , wc t wc f y , wc ω k wc ρ beff ,c , wc t wc f y , wc
Fc,wc,Rd = dar Fc,wc,Rd ≤ (6.9)
γ M0 γ M1
unde:

ω este un factor de reducere care ia în considerare efectele posibile ale interacţiunii cu forfecarea
din panoul inimii stâlpului în conformitate cu tabelul 6.3;

71
 SR EN 1993-1-1:2006

beff,c,wc este lăţimea efectivă a inimii stâlpului solicitată la compresiune, determinată cu relaţiile
următoare:

- pentru o îmbinare sudată:

beff,c,wc = t fb + 2 2 ab + 5(t fc + s ) (6.10)

ac, rc şi ab sunt prezentate în figura 6.6.

- pentru îmbinările cu placă de capăt şi şuruburi:

beff,c,wc = t fb + 2 2 a p + 5(t fc + s ) + s p (6.11)

sp reprezintă lungimea obţinută prin distribuţie la 45° prin placa de capăt (minim tp şi, dacă
lungimea plăcii de capăt sub nivelul tălpii este suficientă, maxim 2tp).

- pentru îmbinările cu şuruburi şi corniere de talpă:

beff,c,wc = 2t a + 0,6ra + 5(t fc + s ) (6.12)

- pentru un stâlp din profile cu secţiune H sau I: s = rc

- pentru un stâlp din table sudate cu secţiune H sau I: s = 2ac

ρ este un factor de reducere care ia în considerare flambajul plăcii:

w
- dacă λp ≤ 0,72: ρ = 1,0 (6.13a)
w w w
- dacă λp > 0,72: ρ = ( λp − 0,2) / λp 2 (6.13b)

λp este zvelteţea plăcii:

w beff ,c , wc d wc f y , wc
λp = 0,932 2
(6.13c)
Et wc

- - pentru un stâlp din profile cu secţiune H sau I laminate: dwc = hc − 2 ( tfc + rc )

- - pentru un stâlp din profile cu secţiune H sau I sudate: dwc = hc − 2 ( tfc + 2a c )

kwc este un factor de reducere şi este precizat la 6.2.6.2(2).

Tabelul 6.4 - Factorul de reducere ω pentru interacţiune cu forfecare

Factor de transformare β Factor de reducere ω

0 ≤ β ≤ 0,5 ω=1

0,5 < β < 1 ω = ω1 + 2 (1 − β) (1 − ω1)

β=1 ω = ω1

1<β<2 ω = ω1 + (β − 1) ( ω2 − ω1)

β =2 ω = ω2

72
 SR EN 1993-1-1:2006

1 1
ω1 = ω2 =
1 + 1,3(beff ,c , wc t wc / Avc ) 2
1 + 5,2(beff ,c , wc t wc / Avc ) 2

Avc este aria de forfecare a stâlpului, a se vedea 6.2.6.1;

β este un parametru de transformare, a se vedea 5.3(7).

(2) Atunci când tensiunea de compresiune longitudinală maximă σcom,Ed produsă de forţa axială
şi momentul încovoietor în stâlp depăşeşte 0,7 fy,wc în inimă (adiacent razei de racordare pentru o
secţiune laminată sau rădăcina sudurii pentru o secţiune sudată), de efectul ei asupra rezistenţei de
calcul a inimii stâlpului la compresiune trebuie să se ţină seama prin multiplicarea valorii lui Fc,wc,Rd
determinată prin relaţia (6.9) prin factorul de reducere kwc după cum urmează:

- când σcom,Ed ≤ 0,7 fy,wc : kwc = 1

- când σcom,Ed > 0,7 fy,wc : kwc = 1,7 − σ com, Ed / f y , wc (6.14)

NOTĂ - În general, factorul de reducere kwc este egal cu 1,0 şi nu este necesară nici o reducere. Acesta poate fi
deci omis din calculele preliminare atunci când tensiunea longitudinală este necunoscută şi este verificată ulterior.

Noduri sudate Noduri cu placă de capăt Noduri cu cornier pe tălpi

a) Elevaţie

b) Stâlpi laminaţi

c) Stâlpi sudaţi

Figura 6.6 - Compresiunea transversală a unui stâlp nerigidizat

(3) Modul de flambaj lateral al inimii stâlpului nerigidizată supusă la compresiune, prezentată în
figura 6.7, trebuie impiedicat prin măsuri constructive.

73
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 6.7 - Modul de flambaj lateral al inimii nerigidizate

(4) Rigidizările sau plăcile suplimentare pe inimă pot fi folosite pentru creşterea rezistenţei de
calcul a inimii stâlpului la compresiune transversală.

(5) Rigidizări trasnversale sau aranjamente de rigidizări diagonale pot fi folosite în cooperare cu
sau ca o soluţie alternativă la rigidizarile transversale în scopul creşterii rezistenţei de calcul a inimii
stâlpului la compresiune.

NOTĂ - În cazul nodurilor sudate, rigidizările transversale se aliniază la tălpile grinzii corespunzătoare. În cazul
nodurilor cu şuruburi, rigidizarea din zona comprimată trebuie aliniată la centrul zonei comprimate aşa cum este
definit în figura 6.15.

(6) Atunci când inima stâlpului nerigidizată este întărită prin dispunerea unei plăci suplimentare
pe inimă în conformitate cu 6.2.6.1, grosimea efectivă a inimii poate fi considerată egală cu 1,5twc
dacă este adaugată o placă suplimentară pe inimă, sau 2,0twc dacă plăcile suplimentare pe inimă sunt
dispuse pe ambele părţi ale inimii. La calculul factorului de reducere ω pentru posibilele efecte ale
tensiunilor din forfecare, aria de forfecare Avc a inimii poate fi mărită numai până la limita permisă la
determinarea rezistenţei ei de calcul la forfecare, a se vedea 6.2.6.1(6).

6.2.6.3 Inima stâlpului solicitată la întindere transversală

(1) Forţa capabilă de întindere a inimii stâlpului nerigizată se determină cu relaţia:

ω beff ,t , wc t wc f y , wc
Ft,wc,Rd = (6.15)
γM0
unde:

ω este un factor de reducere care ţine seama de interacţiunea cu forfecarea din panoul inimii
stâlpului.

(2) În cazul unei îmbinări sudate, lăţimea efectivă beff,t,wc a inimii stâlpului solicitat la întindere se
obţine cu relaţia:

beff,t,wc = t fb + 2 2 ab + 5(t fc + s ) (6.16)

unde:

- pentru stâlpi cu secţiune din profile I sau H laminate: s = rc

- pentru stâlpi sudaţi cu secţiune I sau H: s = 2 ac

unde:
ac şi rc sunt conform figurii 6.8 iar ab conform figurii 6.6.

(3) Pentru o îmbinare cu şuruburi, lăţimea efectivă beff,t,wc a inimii stâlpului solicitată la întindere
este egală cu lungimea efectivă a elementului T echivalent care reprezintă talpa stâlpului, a se vedea
6.2.6.4.

(4) Factorul de reducere ω care ia în considerare forfecarea din panoul inimii stâlpului se
74
 SR EN 1993-1-1:2006

determină din tabelul 6.3, folosind valorile corespunzătoare ale lui beff,t,wc menţionate la 6.2.6.3(2) sau
6.2.6.3(3).

(5) Rigidizările sau plăcile suplimentare pe inimă pot fi folosite pentru creşterea forţei capabile la
întindere a inimii stâlpului.

(6) Rigidizările transversale sau/şi configuraţiile corespunzătoare ale rigidizărilor diagonale pot fi
folosite pentru creşterea forţei capabile la întindere a inimii stâlpului.

NOTĂ - În cazul nodurilor sudate, rigidizările transversale se aliniază la tălpile grinzii corespunzătoare.

(7) Sudurile dintre rigidizările diagonale şi talpa stâlpului sunt suduri complete cu o grosime a
cordonului de sudură egală cu grosimea rigidizărilor.

(8) Atunci când inima nerigidizată a stâlpului este întărită prin introducerea de plăci suplimentare
pe inimă în conformitate cu 6.2.6.1, forţa capabilă la întindere depinde de grosimea cordoanelor de
sudură ale plăcilor suplimentare de pe inimă. Grosimea efectivă a inimii tw,eff trebuie luată astfel:

- când sudurile longitudinale sunt suduri cap la cap cu pătrundere completă, având grosimea
cordonului a ≥ ts, atunci:

- pentru o singură placă suplimentară de inimă: tw,eff = 1,5 twc (6.17)

- pentru plăci suplimentare de inimă de ambele părţi: tw,eff = 2,0 twc (6.18)

- când sudurile longitudinale sunt suduri în colţ având grosimea cordonului a ≥ t s / 2 , atunci atât
pentru una cât şi pentru două plăci suplimentare de inimă:

- pentru mîrcile de oţel S235, S275 sau S355: tw,eff = 1,4 twc (6.19a)

- pentru mărcile de oţel S420 sau S460: tw,eff = 1,3 twc (6.19b)

(9) La calculul factorului de reducere ω care ia în considerare efectele posibile ale efortului de
forfecare, aria de forfecare Avc a inimii stâlpului întărită prin introducerea de plăci suplimentare de
inimă poate fi marită doar până la limita permisă atunci când se determină rezistenţa ei de calcul la
forfecare, a se vedea 6.2.6.1(6).

6.2.6.4 Talpa stâlpului solicitată la încovoiere transversală

6.2.6.4.1 Talpa stâlpului nerigidizată, îmbinare cu şuruburi

(1) Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al tălpii stâlpului nerigidizată supusă la încovoiere
transversală, împreună cu şuruburile asociate supuse la întindere, se determină identic cu cea pentru
talpa elementului T echivalent, a se vedea 6.2.4 pentru ambele cazuri:

- fiecare rând individual de şuruburi necesar să reziste la întindere;

- fiecare grup de rânduri de şuruburi necesar să reziste la întindere.

(2) Dimensiunile emin şi m pentru utilizare la 6.2.4 se determină conform figurii 6.8.

(3) Lungimea efectivă a tălpii elementului T echivalent se determină atât pentru rândurile
individuale de şuruburi cât şi pentru grupurile de şuruburi în conformitate cu 6.2.4.2 folosind valorile
menţionate în tabelul 6.4 pentru fiecare rând de şuruburi.

75
 SR EN 1993-1-1:2006

a) placă de capăt sudată mai îngustă decât talpa stâlpului

b) placă de capăt sudată mai lată decât talpa stâlpului

c) corniere de îmbinare a tălpilor

Figura 6.8 - Definirea mărimilor e, emin, rc şi m

Tabelul 6.4 - Lungimile efective pentru cazul tălpii stâlpului nerigidizată

Rând de şuruburi parte a unui grup de rânduri

Poziţia Rând de şuruburi individual
de şuruburi
rândului de
Model circular Model necircular Model circular Model necircular
şuruburi
ℓeff,cp ℓeff,nc ℓeff,cp ℓeff,nc
Rând interior
2πm 4m + 1,25e 2p p
de şuruburi
Rând Cel mai mic dintre: Cel mai mic dintre: Cel mai mic dintre: Cel mai mic dintre:
marginal de 2πm 4m + 1,25e πm + p 2m + 0,625e + 0,5p
şuruburi πm + 2e1 2m + 0,625e + e1 2e1 + p e1 + 0,5p
Mod 1 ℓeff,1 = ℓeff,nc dar ℓeff,1 ≤ ℓeff,cp ∑ℓeff,1 = ∑ℓeff,nc dar ∑ℓeff,1 ≤ ∑ℓeff,cp
Mod 2 ℓeff,2 = ℓeff,nc ∑ℓeff,2 = ∑ℓeff,nc

6.2.6.4.2 Talpa stâlpului rigidizată, nod cu şuruburi şi placă de capăt sau corniere de îmbinare

(1) Rigidizările transversale şi/sau configuraţiile corespunzătoare rigidizărilor diagonale pot fi

76
 SR EN 1993-1-1:2006

folosite pentru creşterea rezistenţei de calcul a tălpii stâlpului la încovoiere.

(2) Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al tălpii stâlpului rigidizată supusă la încovoiere
transversală, împreună cu şuruburile asociate supuse la întindere, se iau identice cu cele pentru talpa
elementului T echivalent, a se vedea 6.2.4 pentru ambele cazuri:

- fiecare rând individual de şuruburi necesar să reziste la întindere;

- fiecare grup de rânduri de şuruburi necesar să reziste la întindere.

(3) Grupurile de rânduri de şuruburi situate pe oricare parte a rigidizării se modelează ca tălpi de
elemente T echivalente separate, a se vedea figura 6.9. Rezistenţa de calcul şi modul de cedare se
determină separat pentru fiecare element T echivalent.

1 Rând marginal de şuruburi adiacent unei rigidizări

2 Rând marginal de şuruburi
3 Rând interior de şuruburi
4 Rând de şuruburi adiacent unei rigidizări

Figura 6.9 - Modelarea tălpii rigidizate a stâlpului prin elemente T separate

(4) Distanţele emin şi m folosite la 6.2.4 se determină în conformitate cu figura 6.8.

(5) Lungimile efective ale tălpii elementului echivalent T, ℓeff se determină în conformitate cu
6.2.4.2 folosind valorile din tabelul 6.5 pentru fiecare rând de şuruburi. Valorile lui α pentru utilizare în
tabelul 6.5 trebuie obţinute din figura 6.11.

(6) Rigidizările respectă coniţiile precizate la 6.2.6.1.

Tabelul 6.5 - Lungimile efective pentru cazul tălpii stâlpului rigidizată

Rând de şuruburi parte a unui grup de

Rând de şuruburi individual
Poziţia rândului rânduri de şuruburi
de şuruburi Model circular Model necircular Model circular Model necircular
ℓeff,cp ℓeff,nc ℓeff,cp ℓeff,nc
Rând de
şuruburi 0,5p + αm
2πm αm πm + p
adiacent unei − (2m + 0,625e)
rigidizări
Alt rând interior
2πm 4m + 1,25e 2p p
de şuruburi
Cel mai mic Cel mai mic
Alt rând Cel mai mic dintre: Cel mai mic dintre:
dintre: dintre:
marginal de 4m + 1,25e 2m + 0,625e + 0,5p
2πm πm + p
şuruburi 2m + 0,625e + e1 e1 + 0,5p
πm + 2e1 2e1 + p
Rând marginal
Minimul dintre:
de şuruburi e1 + αm
2πm nerelevant nerelevant
adiacent unei − (2m + 0,625e)
πm + 2e1
rigidizări
Mod 1 ℓeff,1 = ℓeff,nc dar ℓeff,1 ≤ ℓeff,cp ∑ℓeff,1 = ∑ℓeff,nc dar ∑ℓeff,1 ≤ ∑ℓeff,cp

77
 SR EN 1993-1-1:2006

Mod 2 ℓeff,2 = ℓeff,nc ∑ℓeff,2 = ∑ℓeff,nc

α trebuie obţinut din figura 6.11

6.2.6.4.3 Talpa stâlpului nerigidizată, îmbinare sudată

(1) Într-un nod sudat, forţa capabilă Ffc,Rd a tălpii stâlpului nerigidizată supusă la încovoiere,
produsă de întinderea sau compresiunea din talpa grinzii, se determină cu relaţia:

Ffc,Rd = beff ,b , fc t fb f γ , fb / γ M 0 (6.20)

unde:

beff,b,fc este lăţimea efectivă beff definită la 4.10 unde talpa stâlpului este considerată ca o placă.

NOTĂ – A se vedea condiţiile specificate la 4.10(4) şi 4.10(6).

6.2.6.5 Placă de capăt solicitată la încovoiere

(1) Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al unei plăci de capăt solicitată la încovoiere,
împreună cu şuruburile asociate supuse la întindere, se iau identice cu cele pentru talpa elementului
T echivalent, a se vedea 6.2.4 pentru ambele cazuri:

- fiecare rând individual de şuruburi necesar să reziste la întindere

- fiecare grup de rânduri de şuruburi necesar să reziste la întindere

(2) Grupurile de rânduri de şuruburi pe fiecare parte a unei rigidizări prinse de placa de capăt
trebuie tratate ca elemente T echivalente separate. Pentru prinderile cu plăci de capăt extinse, rândul
de şuruburi situat în afara înălţimii inimii se tratează ca un element T echivalent separat, a se vedea
figura 6.10. Rezistenţa de calcul şi modul de cedare determinate separat, pentru fiecare element T
echivalent.

(3) Dimensiunile emin folosite la 6.2.4 sunt determinate conform detaliilor din figura 6.8, pentru
porţiunea din placa de capăt situată între tălpile grinzii. Pentru porţiunea de placă exterioară, emin se ia
egal cu ex, a se vedea figura 6.10.

(4) Lungimea tălpii elementului T echivalent, ℓeff se determină conform 6.2.4.2 folosind valorile
din tabelul 6.6 pentru fiecare rând de şuruburi.

(5) Valorile lui m şi mx din tabelul 6.6 sunt obţinute din figura 6.10.

Porţiunea în consolă din placa de capăt şi

porţiunea dintre tălpile grinzii se modelează ca
două elemente T echivalente separate.

Pentru porţiunea din placa de capăt în consolă, se

foloseşte ex şi mx în locul lui e şi m la
determinarea rezistenţei elementului T echivalent.

Figura 6.10 - Modelarea unei plăci de capăt extinse ca elemente T separate

78
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 6.6 - Lungimi efective pentru o placă de capăt

Rând de şuruburi parte a unui grup de

Rând de şuruburi individual
Poziţia rândului de rânduri de şuruburi
şuruburi Model circular Model necircular Model circular Model necircular
ℓeff,cp ℓeff,nc ℓeff,cp ℓeff,nc
Cel mai mic dintre:
Cel mai mic dintre:
Rând de şuruburi in 4mx + 1,25ex
2πmx
afara tălpii întinse a e+2mx+0,625ex - -
πmx + w
grinzii 0,5bp
πmx + 2e
0,5w+2mx+0,625ex
Primul rând de
0,5p + αm
şuruburi sub talpa 2πm αm πm + p
− (2m + 0,625e)
întinsă a grinzii
Alt rând interior de
2πm 4m + 1,25 e 2p p
şuruburi
Alt rând marginal
2πm 4m + 1,25 e πm + p 2m+0,625e+0,5p
de şuruburi
Mod 1: ℓeff,1 = ℓeff,nc dar ℓeff,1 ≤ ℓeff,cp ∑ℓeff,1 = ∑ℓeff,nc dar ∑ℓeff,1 ≤ ∑ℓeff,cp
Mod 2: ℓeff,2 = ℓeff,nc ∑ℓeff,2 = ∑ℓeff,nc
α trebuie obţinute din figura 6.11.

79
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 6.11 - Valoarea coeficientului α pentru tălpile stâlpului rigidizate şi plăci de capăt

6.2.6.6 Corniere de îmbinare a tălpilor solicitate la încovoiere

(1) Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al unui cornier de îmbinare a tălpii la încovoiere,
împreună cu şuruburile asociate supuse la întindere, se iau identice cu cele pentru talpa elementului T
echivalent, a se vedea 6.2.4.

(2) Lungimea efectivă ℓeff a elementului T echivalent se ia ca 0,5ba, unde ba este lungimea
cornierului de îmbinare, a se vedea figura 6.12.

(3) Dimensiunile emin şi m folosite la 6.2.4 trebuie determinate din figura 6.13.

80
 SR EN 1993-1-1:2006

Figura 6.12 - Lungimea efectivă ℓeff a unui cornier de îmbinare a tălpii

a) Spaţiu g ≤ 0,4ta b) Spaţiu g > 0,4ta

NOTE:
- Numărul rândurilor de şuruburi care prind cornierul de talpa stâlpului este limitat la 1;

- Numărul rândurilor de şuruburi care prind cornierul de talpa grinzii nu este limitat;

- Lungimea ba al unui cornier de îmbinare poate să difere atât din cauza lăţimii tălpii grinzii şi lăţimea
tălpii stâlpului.

Figura 6.13 - Dimensiunile emin şi m pentru un cornier de îmbinare a tălpii cu şuruburi

6.2.6.7 Talpa şi inima grinzii solicitate la compresiune

(1) Forţa capabilă la compresiune a tălpii grinzii şi zona adiacentă inimii grinzii solicitată la
compresiune, poate fi presupusă că acţionează la nivelul centrului de compresiune, a se vedea 6.2.7.
forţa capabilă la compresiune a tălpii şi inimii grinzii, combinate, este dată de următoarea expresie:

Fc,fb,Rd = Mc,Rd / ( h − tfb ) (6.21)

unde:
h este înălţimea grinzii considerate;
Mc,Rd este momentul încovoietor capabil a secţiunii grinzii, redus dacă este necesar pentru a
ţine seama şi de forfecare, a se vedea EN1993-1-1. În cazul grinzilor în formă de vută
Mc,Rd trebuie determinat neglijând existenţa tălpii intermediare;
tfb este grosimea tălpii inimii.
Dacă înălţimea grinzii, incluzând vuta, depăşeşte 600 mm, contribuţia inimii grinzii la rezistenţa de
calcul la compresiune trebuie limitată la 20 %.

(2) Dacă grinda este prevăzută cu vută, aceasta este dispusă astfel încât:

- marca oţelului din care este realizată vuta să corespundă cu cea a elementului;

81
 SR EN 1993-1-1:2006

- dimensiunea tălpii şi grosimea inimii vutei să nu fie mai mici decât cea a elementului;

- unghiul dintre talpa vutei şi talpa elementului de care se prinde să nu fie mai mare de 45°;

- lungimea de rezemare rigidă ss se ia egală cu grosimea tălpii vutei paralele cu grinda.

(3) Dacă grinda este întărită cu vute, rezistenţa la compresiune a inimii grinzii se determină în
conformitate cu 6.2.6.2.

6.2.6.8 Inima grinzii solicitată la întindere

(1) La îmbinările cu placă de capăt cu şuruburi, forţa capabilă de întindere a inimii grinzii, se
obţine cu:

Ft,wb,Rd = beff ,t , wb t wb f y , wb / γ M 0 (6.22)

(2) Lăţimea efectivă beff,t,wb a inimii grinzii solicitată la întindere, se ia egală cu lungimea efectivă
a unui tronson T echivalent, reprezentând încovoierea plăcii de capăt, obţinută din 6.2.6.5 pentru un
rând de şuruburi individual sau a unui grup de şuruburi.

6.2.6.9 Betonul solicitat la compresiune, incluzând mortarul de poză

(1) Rezistenţa de calcul a îmbinării între placa de bază şi betonul suport, se determină ţinând
seama de proprietăţile materialelor şi dimensiunile atât a betonului cât şi a mortarului. Betonul suport
trebuie dimensionat în concordanţă cu prevederile din EN 1992.

(2) Forţa capabilă la compresiune a betonului, incluzând mortarul de poză, cât şi a plăcii de
bază la încovoiere, Fc,pl,Rd, se tratează similar ca şi pentru un tronson T echivalent, a se vedea 6.2.5.

6.2.6.10 Placa de bază solicitată la încovoiere sub compresiune

(1) Forţa capabilăl la încovoiere sub compresiune a plăcii de bază, împreună cu placa de beton
pe care reazemă baza stâlpului Fc,pl,Rd se determină similar ca şi pentru un tronson T echivalent, a se
vedea 6.2.5.

6.2.6.11 Placa de bază solicitată la încovoiere sub întindere

(1) Rezistenţa de calcul şi modul de cedare a plăcii de bază la încovoiere sub întindere,
împreună cu şuruburile de ancoraj asociate solicitate la întindere Ft,pl,Rd poate fi determinată ţinând
seama de prevederile de la 6.2.6.5.

(2) Forţele apărute în placa de bază din efectul de pârghie nu se ia în considerare.

6.2.6.12 Şuruburi de ancoraj solicitate la întindere

(1) Şuruburile de ancoraj se amplasează, astfel încât să reziste efectelor date de forţele
considerate în calcul.

(2) La calculul eforturilor interne de întindere datorate momentelor încovoietoare, braţul de

pârghie nu trebuie luat mai mare decât distanţa dintre centrul de greutate al zonei comprimate din
suprafaţa de rezemare şi centrul de greutate al tijei de ancoraj din zona întinsă.

NOTĂ – Toleranţele la poziţionarea tijelor de ancoraj, trebuie luate în considerare dacă influenţa acestora este
semnificativă.

(3) Rezistenţa de calcul a tijelor de ancoraj se ia ca valoarea cea mai mică dintre rezistenţa de
calcul la întindere a tijei de ancoraj, a se vedea 3.6, şi rezistenţa de calcul la smulgere a tijei din blocul
de beton, conform EN1992-1-1.

(4) Pentru a ancora tija în blocul de fundaţie se foloeşte una din următoarele metode:

- cu cârlig ( figura 6.14(a)),

82
 SR EN 1993-1-1:2006

- placă tip şaibă (figura 6.14(b)),

- alte tipuri de elemente de distribuţie a încărcării înglobate în beton,

- alte tipuri de fixări testate şi aprobate.

(5) În cazul tijei cu cârlig, lungimea de ancoraj se ia astfel încât curgerea tijei să se producă
înainte de smulgere din blocul de beton. Lungimea de ancoraj se calculează în conformitate cu
prevederile din EN 1992-1-1. Acest tip de ancorare nu se foloseşte pentru tije cu rezistenţa de curgere
fyb mai mare decât 300 N/mm2.

(6) În cazul tijelor prevăzute cu placă tip şaibă, sau alte elemente de distruibuţie a încărcării, nu
se ţine seama de rezistenţa la smulgere. Întreaga forţă trebuie să se transmită prin elementele de
distribuţie.

1. Placa de bază
2. Mortarul de poză
3. Blocul de fundaţie

(a) cu cârlig (b) cu placă tip şaibă

Figura 6.14 - Fixarea şuruburilor de ancorare
6.2.7 Momentul rezistent de calcul al nodurilor grindă-stâlp şi de continuitate

6.2.7.1 Generalităţi

(1) Momentul de calcul aplicat Mj,Ed trebuie să satisfacă:

M j , Ed
≤ 1,0 (6.23)
M j , Rd

(2) Metodele prezentate la 6.2.7 pentru calculul momentului încovoietor capabil al nodului Mj,Rd
nu iau în considerare forţele axiale NEd din elementele îmbinate. Aceste metode nu se aplică în cazul
în care forţa axială în elementele îmbinate depăşeşte 5 % din rezistenţa plastică capabilă Npl,Rd a
secţiunii transversale.

(3) Dacă forţa axială depăşeşte 5 % din rezistenţa plastică capabilă, Npl,Rd, se poate folosi
acoperitor, metoda următoare:

M j , Ed N j , Ed
+ ≤ 1,0 (6.24)
M j , Rd N j , Rd

unde:
Mj,Rd este momentul capabil al îmbinării, fără a lua în considerare forţa axială;

83
 SR EN 1993-1-1:2006

Nj,Rd este forţa axială capabilă a nodului, fără a lua în considerare momentul încovoietor.

(4) Momentul capabil al unui nod sudat trebuie determinat conform figura 6.15(a).

(5) Momentul capabil al unui nod cu şuruburi şi placă de capăt, la care un singur rând de
şuruburi este întins (sau la care doar un rând de şuruburi întinse este considerat, a se vedea 6.2.3(6)),
se determină conform prevederilor din figura 6.15(b).

(6) Momentul capabil al unui nod cu şuruburi şi corniere de îmbinare pe tălpi, se determină cu
prevederile din figura 6.15(c).

(7) Momentul capabil al unui nod cu şuruburi şi placă de capăt, care are mai mult de un rând de
şuruburi întins, se determină în general conform 6.2.7.2.

(8) Ca o simplificare acoperitoare, momentul capabil al unei îmbinări cu şuruburi şi placa de

capăt extinsă, cu numai două rânduri de şuruburi întinse se poate aproxima conform figurii 6.16, cu
condiţia ca forţa capabilă totală FRd să nu depăşească 3,8Ft,Rd, unde Ft,Rd.este prezentat în tabelul 6.2.
În acest caz, toată zona întinsă din placa de capăt poate fi considerată ca o singură componentă de
bază. Dacă cele două rânduri de şuruburi sunt la distanţe aproximativ egale de o parte şi alta a tălpii
grinzii, pentru calculul forţei F1,Rd, corespunzătoare primului rând de şuruburi, porţiunea din placa de
capăt poate fi considerată ca un element T. Valoarea lui F2,Rd poate fi considerată egală cu F1,Rd astfel
încât FRd poate fi luată egală cu 2F1,Rd.

(9) Centrul zonei comprimate se consideră ca centrul blocului de eforturi al zonei comprimate. În
mod simplificat, centrul zonei comprimate poate fi luat conform figurii 6.15.

(10) Un nod de continuitate al unui element supus la întindere se dimensioneazăt pentru a

transmite în întregime momentele şi forţele la care elementul este solicitat în secţiunea respectivă.

(11) Nodurile de continuitate trebuie calculate pentru a menţine în poziţie elementele îmbinate.
Forţele de frecare dintre suprafeţele în contact nu pot fi luate în considerare la menţinerea elementelor
în poziţie în îmbinări de continuitate de reazem.

(12) Atunci când este practic, elementele se aranjează astfel încât axa neutră a îmbinării de
continuitate să coincidă cu axa neutră a elementului. Dacă se înregistrează excentricităţi, atunci
forţele rezultate trebuie luate în considerare.

(13) Atunci când elementele nu sunt pregătite pentru contact direct, elementele îmbinării de
continuitate trebuie să transmită forţele şi momentele interne din element în secţiunea de îmbinare,
inclusiv momentele produse de excentricitate, imperfecţiunile iniţiale şi deformaţiile de ordinul II.
Forţele şi momentele interne considerate nu sunt mai mici decât un moment egal cu 25 % din
momentul rezistent al secţiunii mai slabe după ambele axe şi o forţă tăietoare egală cu 2,5 % din forţa
normală capabilă a secţiunii mai slabe în direcţia ambelor axe.

(14) Atunci când elementele sunt pregătite pentru contact direct în presiune, îmbinarea de
continuitate este capabilă să transmită 25 % din forţa maximă de compresiune din stâlp.

84
 SR EN 1993-1-1:2006

Centrul de
Tipul îmbinării Braţ de pârghie Distribuţia eforturilor
compresiune
a) Îmbinare sudată În linie cu mijlocul z = h - tfb
grosimii tălpii
comprimate h este înălţimea
grinzii îmbinate
tfb este grosimea
tălpii grinzii

b) Îmbinare cu tălpi de corniere şi În linie cu mijlocul Distanţa de la centrul

şuruburi grosimii aripii de compresiune la
cornierui de pe rândul de şuruburi
talpa comprimată întinse

c) Îmbinare cu placă de capăt şi şuruburi, În linie cu mijlocul Distanţa de la centrul

cu un singur rând de şuruburi activ la grosimii tălpii de compresiune la
întindere comprimate rândul de şuruburi
întinse

d) Îmbinare cu placă de capăt extinsă şi În linie cu mijlocul În mod conservativ, z

şuruburi, cu numai două rânduri de grosimii tălpii poate fi considerat ca
şuruburi active la întindere comprimate distanţa dintre
centrul de
compresiune şi
punctul median
dintre cele două
rânduri de şuruburi

e) Alte îmbinări cu placă de capăt cu În linie cu mijlocul O valoare O valoare mai precisă poate fi
şuruburi, cu două sau mai multe rânduri grosimii tălpii aproximativă poate fi determinată prin considerarea
de şuruburi întinse comprimate obţinută prin braţului de pârghie z egal cu
considerarea zeq obţinut prin folosirea
distanţei dintre metodei de la 6.3.3.1. Eroare!
centrul de Fără sursă de referinţă.
compresiune şi
punctul median
dintre cele mai
îndepărtate două
rânduri de şuruburi
întinse

Figura 6.15 – Centrul de compresiune, braţul de pârghie z şi distribuţia eforturilor pentru a

85
 SR EN 1993-1-1:2006

determina momentul capabil Mj,Rd

Figura 6.16 – Modele simplificate pentru noduri cu placă de capăt extinsă şi şuruburi

(15) Alinierea capetelor elementelor supuse la compresiune este menţinută de plăcile adiţionale
sau alte mijloace. Îmbinarea de continuitate şi elementele de îmbinare sunt dimensionate să preia
eforturi la capătul elementelor, acţionând în orice direcţie perpendicular pe axa elementului. La
calculul îmbinărilor de continuitate, efectele de ordinul II trebuie luate în considerare.

(16) Îmbinările de continuitate ale elementelor încovoiate îndeplinesc următoarele condiţii:

a) Tălpile comprimate sunte tratate similar cu elementele comprimate;

b) Tălpile întinse sunt tratate similar cu elementele întinse;

c) Părţile supuse la forfecare se dimensioneză astfel încât să transmită următoarele efecte

acţionând împreună:

- Forţa tăietoare în secţiunea de îmbinare;

- Momentul rezultat din excentricitate, dacă este prezent, al centrului grupului de elemente de
îmbinare de fiecare parte a îmbinării de continuitate;

- Parte din moment, deformaţie sau rotiri suportate de inimă sau alte elemente, respectiv orice
fracţiune de eforturi din părţi îmbinate presupuse în proiectarea elementelor sau a porţiunilor de
îmbinare.

6.2.7.2 Îmbinări cu şuruburi riglă-stâlp cu placă de capăt

(1) Momentul încovoietor capabil de calcul Mj,Rd a îmbinărilor cu şuruburi riglă-stâlp cu placă de
capăt se poate determina din:

Mj,Rd = Σh
r
r Ftr , Rd (6.25)

unde:
Ftr,Rd este forţa capabilă de întindere a şurubului pentru rândul r;
hr este distanţa de la centru compresiunii la rândul r;
r este numărul rândului de şuruburi.
NOTĂ - La îmbinările cu şuruburi, cu mai mult de un rând de şuruburi întinse, rândul de şuruburi se numără
începând de la rândul de şuruburi cel mai îndepărtat de centru de compresiune.

(2) La îmbinările cu şuruburi cu placă de capăt, centrul compresiunii se presupune a fi în linie cu

86
 SR EN 1993-1-1:2006

centrul tălpii comprimate a elementelor îmbinate.

(3) Forţa capabilă de întindere Ftr,Rd se determină în etape pentru fiecare rând de şuruburi,
începând de la rândul 1, cel mai îndepărtat faţă de centrul de compresiune, apoi procesând rândul 2,
etc.

(4) La determinarea valorii Ftr,Rd pentru rândul r, forţa capabilă de întindere pentru toate celelalte
şuruburi mai apropiate de centrul de compresiune trebuie ignorate.

(5) Forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r se ia ca forţa capabilă de întindere Ft,Rd pentru
un rând de şuruburi individual, determinată conform 6.2.7.2(6), eventual redusă pentru a satisface
condiţiile specificate la 6.2.7.2(7),(8) şi (9).

(6) Forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r, luată ca pentru un rând de şuruburi individual,
se ia egală cu valoarea cea mai mică a forţei capabile de întindere pentru un rând de şuruburi
individual a următoarelor componente de bază:

- inima stâlpului supusă la întindere Ft,wc,Rd se vedea 6.2.6.3;

- talpa stâlpului supusă la încovoiere Ft,fc,Rd a se vedea 6.2.6.4;

- placa de capăt supusă la încovoiere Ft,ep,Rd a se vedea 6.2.6.5;

- inima grinzii supusă la întindere Ft,wb,Rd a se vedea 6.2.6.8.

(7) Forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r se reduce, dacă este necesar, sub valoarea
Ft,Rd menţionată la 6.2.7.2(6) pentru a asigura că atunci când se iau în considerare toate rândurile de
şuruburi până la şi inclusiv rândul r, următoarele condiţii sunt satisfăcute:

- forţa capabilă totală ∑Ft,Rd ≤ Vwp,Rd /β - cu β de la 5.3(7) a se vedea 6.2.6.1;

- forţa capabilă totală ∑Ft,Rd nu depăşeşte cea mai mică din următoarele valori:

- forţa capabilă de compresiune a inimii stâlpului Fc,wc,Rd a se vedea 6.2.6.2;

- forţa capabilă de compresiune a tălpii şi inimii grinzii Fc,fb,Rd a se vedea 6.2.6.7;

(8) Forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r se reduce, dacă este necesar, sub valoarea
Ft,Rd menţionată la 6.2.7.2(6), pentru a garanta că suma rezistenţelor de calcul considerate pentru
rândurile de şuruburi până la şi inclusiv rândul r, care formează parte a aceluiaşi grup de rânduri de
şuruburi nu depăşeşte rezistenţa de calcul a acelui grup ca un întreg. Această prevedere trebuie
verificată pentru următoarele componente de bază:

- inima stâlpului supusă la întindere Ft,wc,Rd a se vedea 6.2.6.3;

- talpa stâlpului supusă la încovoiere Ft,fc,Rd a se vedea 6.2.6.4;

- placa de capăt supusă la încovoiere Ft,ep,Rd a se vedea 6.2.6.5;

- inima grinzii supusă la întindere Ft,wb,Rd a se vedea 6.2.6.8;

(9) Dacă forţa capabilă de întindere Ftx,Rd a unui rând precedent de şuruburi x este mai mare
decât 1,9Ft,Rd atunci forţa capabilă dea întindere Ftr,Rd a rândului r se reduce, dacă este necesar, astfel
încât:

Ftr,Rd ≤ Ftx,Rd hr / hx (6.26)

unde:
hx este distanţa de la rândul x de şuruburi la centrul compresiunii;
x este rândul de şuruburi cel mai îndepărtat de centrul compresiunii, care are o forţă capabilă
de întindere mai mare decât 1,9Ft,Rd.

87
 SR EN 1993-1-1:2006

NOTĂ – Anexa naţională poate indica alte situaţii unde relaţia (6.26) este relevantă.

(10) Metoda descrisă la 6.2.7.2(1) până la 6.2.7.2(9) poate fi aplicată la îmbinările de continuitate
realizate cu placă de capăt şi şuruburi, a se vedea figura 6.17, prin omiterea notaţiilor referitoare la
stâlp.

Figura 6.17 - Îmbinare de continuitate a grinzilor realizată cu placă de capăt

6.2.8 Rezistenţa de calcul a bazei stâlpilor realizate cu placă de bază

6.2.8.1 Generalităţi

(1) Baza stâlpului are dimensiunea, rezistenţa şi rigiditatea necesară pentru a putea transmite
forţele axiale, momentele de încovoiere şi forţele tăietoare din stâlpi la fundaţii sau alte suporturi fără a
depăşi capacitatea portantă a acestora.

(2) Presiunea de calcul dintre placa de bază şi suportul acesteia poate fi determinată ţinând
seama de o distribuţie uniformă a forţei de compresiune pe toată suprafaţa de contact. Pentru fundaţii
de beton, presiunea de calcul nu trebuie să depăşească rezistenţa de calcul la presiune, fjd,
menţionată la 6.2.5(7).

(3) Distribuţia presiunii dintre placa de bază şi suport, la baza stâlpului, sub efectul combinat al
forţei axiale şi al momentului de încovoiere depinde de amplitudinea relativă a acestora şi poate fi:

- în cazul unei forţei de compresiune dominante, eforturi de compresiune se dezvoltă sub ambele
tălpi ale stâlpului, a se vedea figura 6.18(a).

- în cazul unei forte de întindere dominantă, eforturi de întindere se dezvoltă sub ambele tălpi ale
stâlpului, a se vedea figura 6.18(b).

- în cazul unui moment de încovoiere dominant, sub una din tălpile stâlpului se dezvoltă eforturi de
compresiune iar sub cealaltă eforturi de întindere, a se vedea figura 6.18(c) şi figura 6.18(d).

(4) Placa de bază se dimensionează folosind metodele corepunzătoare de la 6.2.8.2 şi 6.2.8.3.

(5) Pentru a prelua forţa tăietoare dintre placa de bază şi suport se poate utiliza una dintre
următoarele forţe capabile:

- Forţa capabilă la forfecare a îmbinării dintre placa de bază şi suportul acesteia.

- Forţa capabilă la forfecare a tijei de ancoraj.

- Forţa capabilă la forfecare a elementelor componente ale fundaţiei.

Dacă tijele de ancoraj sunt folosite pentre a prelua forţele de forfecare dintre placa de bază şi suportul
acesteia, ruperea betonului sub placa de bază la presiunea tijei se determină conform EN1992.
Dacă metodele prezentate anterior sunt neadecvate, pentru preluarea forţelor de forfecare dintre

88
 SR EN 1993-1-1:2006

placa de bază şi suportul acesteia se prevăd elemente speciale cum ar fi conectori sau pinteni.

a) baza stâlpului în cazul dominant al eforturilor de b) baza stâlpului în cazul dominant al eforturilor de
compresiune întindere

c) baza stâlpului în cazul dominant al momentului d)baza stâlpului în cazul dominant al momentului
încovoietor încovoietor

Figura 6.18 - Determinarea braţului de pârghie z pentru baza stâlpilor

6.2.8.2 Baza stâlpului supusă la eforturi axiale

(1) Forţa capabilă, Nj,Rd, a unei plăci de bază solicitată la eforturi de compresiune aplicate
centric se poate determina însumând forţele capabile individuale FC,Rd ale celor trei tronsoane T
prezentate în figura 6.19 (doua tronsoane T sub tălpile stâlpului şi un tronson T sub inima stâlpului).
Cele trei tronsoane T nu se suprapun, figura 6.19. Rezistenţa de calcul a fiecărui tronson T se
determină în conformitate cu metoda de la 6.2.5.

1. Tronsonul T 1
2. Tronsonul T 2
3. Tronsonul T 3

Figura 6.19 - Cele trei tronsoane T nesuprapuse

6.2.8.3 Baza stâlpului supusă la eforturi axiale şi moment de încovoiere

(1) Capacitatea portantă de calcul la moment Mj,Rd a bazei stâlpului supusă la eforturi axiale şi
moment încovoietor trebuie determinat folosind metoda indicată în tabelul 6.7, iar contribuţia zonei de
beton de sub inima stâlpului (tronsonul T 2 din figura 6.19) este omisă în calculul capacităţii la
compresiune. În cadrul acestei metode sunt folosiţi următorii parametri:

- FT,l,Rd forţa capabilă de întindere a zonei din stânga îmbinării a se vedea 6.2.8.3(2)

- FT,r,Rd forţa capabilă de întindere a zonei din dreapta îmbinării - a se vedea 6.2.8.3(3)

89
 SR EN 1993-1-1:2006

- FC,l,Rd forţa capabilă de compresiune a zonei din stânga îmbinării a se vedea 6.2.8.3(4)

- FC,r,Rd forţa capabilă de compresiune a zonei din dreapta îmbinării a se vedea 6.2.8.3(5)

(2) Forţa capabilă de întindere FT,l,Rd a zonei din stânga îmbinării se ia ca fiind valoarea cea mai
mică dintre forţele capabile ale următoarelor componente de bază:

- inima stâlpului întinsă de sub talpa stângă a stâlpului Ft,wc,Rd -a se vedea 6.2.6.3;

- placa de bază supusă la încovoiere a stâlpului de sub talpa

stângă a stâlpului Ft,pl,Rd -a se vedea 6.2.6.11.

(3) Forţa capabilă de întindere FT,r,Rd a zonei din dreapta îmbinării se ia ca fiind valoareacea mai
mică dintre rezistenţele de calcul ale următoarelor componente de bază:

- inima stâlpului întinsă de sub talpa dreaptă a stâlpului Ft,wc,Rd -a se vedea 6.2.6.3;

- placa de bază supusă la încovoiere a stâlpului

de sub talpa dreaptă a stâlpului Ft,pl,Rd a -se vedea 6.2.6.11.

(4) Forţa capabilă de compresiune FC,l,Rd a zonei din stânga îmbinării se ia ca fiind valoarea cea
mai mică dintre rezistenţele de calcul ale următoarelor componente de bază:

- betonul comprimat sub talpa stângă a stâlpului Fc,pl,Rd -a se vedea 6.2.6.9;

- talpa stângă şi inima la compresiune Fc,fc,Rd – a se vedea 6.2.6.7.

(5) Forţa capabilă de compresiune FC,r,Rd a zonei din dreapta îmbinării se ia ca fiind valoarea cea
mai mică dintre rezistenţele de calcul ale următoarelor componente de bază:

- betonul comprimat sub talpa dreaptă a stâlpului Fc,pl,Rd – a se vedea 6.2.6.9;

- talpa dreaptă şi inima la compresiune Fc,fc,Rd –a se vedea 6.2.6.7.

(6) Pentru determinarea coeficienţilor zT,l, zC,l, zT,r, zC,r a se vedea 6.2.8.1.

Tabelul 6.7 - Capacitatea portantă de calcul la moment Mj,Rd a bazei stâlpului

Încărcare Braţul de Capacitate portantă de calcul la moment Mj,Rd

pârghie z
Partea stângă supusă a întindere z = zT,l + zC,r NEd > 0 şi e > zT,l NEd ≤ 0 şi e ≤ -zC,r
Partea dreaptă supusă la
compresiune
FT ,1, Rd z − FC ,r , Rd z
Minimul dintre şi
z C ,r / e + 1 zT ,1 / e − 1
Partea stângă supusă la întindere z = zT,l + zT,r NEd > 0 şi 0 < e < zT,l NEd > 0 şi -zT,r < e ≤ 0
Partea dreaptă supusă la întindere Minimul dintre Minimul dintre
FT ,1, Rd z FT ,r , Rd z FT ,1, Rd z FT ,1, Rd z
şi şi
zT ,r / e + 1 z T ,1 / e − 1 z T ,r / e + 1 z T ,1 / e − 1
Partea stângă supusă la z = zC,l + zT,r NEd > 0 şi e ≤ -zT,r NEd ≤ 0 şi e > zC,l
compresiune
Partea dreaptă supusă la întindere
− FC ,1, Rd z FT ,r , Rd z
Minimul dintre şi
zT ,r / e + 1 z C ,1 / e − 1
Partea stângă supusă la z = zC,l + zC,r NEd ≤ 0 şi 0 < e < zC,l NEd ≤ 0 şi -zC,r < e ≤ 0
compresiune Minimul dintre Minimul dintre
Partea dreaptă supusă la
compresiune
− FC ,1, Rd z − FC , r , Rd z − FC ,1, Rd z − FC , r , Rd z
şi şi
zC , r / e + 1 zC ,1 / e − 1 zC , r / e + 1 zC ,1 / e − 1
MEd > 0 în sensul acelor de ceasornic, NEd > 0 la întindere
M Ed M Rd
e= =
N Ed N Rd

90
 SR EN 1993-1-1:2006

6.3 Rigiditatea la rotire

6.3.1 Modelul de bază

(1) Rigiditatea la rotire a unui nod se determină cu ajutorul flexibilităţilor componentelor de bază,
fiecare reprezentată printr-un coeficient de rigiditate elastică ki, obţinut din 6.3.2.

NOTĂ - Coeficienţii de rigiditate elastică sunt utilizaţi pentru aplicaţii generale.

(2) Pentru îmbinările cu şuruburi şi placă de capăt având mai mult de 1 rând de şuruburi întinse,
coeficienţii de rigiditate ki trebuie combinaţi. Pentru noduri grindă-stâlp şi noduri de continuitate la
grindă metoda de calcul este prezentată la 6.3.3 iar pentru baza stâlpului la 6.3.4.

(3) Într-o îmbinare cu şuruburi având mai mult de 1 rând de şuruburi întinse, în mod simplificat
se poate neglija contribuţia fiecărui rând de şuruburi dacă se prevede că contribuţiile celorlalte rânduri
de şuruburi apropiate de centrul zonei comprimate sunt de asemenea neglijate. Numărul rândurilor de
şuruburi păstrate nu este neapărat egal cu cel folosit pentru determinarea momentului rezistent de
calcul.

(4) Dacă forţa axială NEd în elementele îmbinate nu depăşeşte 5 % din forţa capabilă a secţiunii
transversale Npℓ,Rd, rigiditatea la rotire Sj a unui nod grindă-stâlp sau de continuitate a grinzii,
corespunzătoare unui moment Mj,Ed mai mic decât momentul capabil al îmbinării Mj,Rd, se obţine
suficient de precis cu relaţia următoare:

Ez 2
Sj = (6.27)
1
µ∑
i ki

unde:

- ki reprezintă coeficientul de rigiditate al componentei i a nodului;

- z este braţul de pârghie, a se vedea 6.2.7;

- µ este raportul rigiditatile Sj,ini / Sj, a se vedea 6.3.1(6);

NOTĂ - Rigiditatea iniţială la rotire Sj,ini a nodului este calculată cu expresia de la (6.27), în care coeficientul
µ = 1,0.

(5) Rigiditatea la rotire Sj a bazei stâlpului, pentru un moment Mj,Ed mai mic decât momentul
capabil Mj,Rd al nodului, poate fi obţinut cu suficientă precizie din 6.3.4.

(6) Raportul rigidităţilor µ se determină cu ajutorul următoarelor relaţii:

o dacă Mj,Ed ≤ 2/3 Mj,Rd : µ = 1 (6.28a)

- dacă 2/3 Mj,Rd < Mj,Ed ≤ Mj,Rd : µ = (1,5M j , Ed / M j , Rd ) Ψ (6.28b)

în care valorile coeficientului ψ sunt obţinute din tabelul 6.8.

Tabel 6.8 - Valorile coeficientului ψ

Tipul îmbinării ψ
Sudată 2,7
Placă de capăt cu şuruburi 2,7
Corniere de tălpi cu şuruburi 3,1
Placă de bază a stâlpului 2,7

(7) Componentele de bază care se iau în considerare la calculul rigidităţii unei îmbinări sudate
91
 SR EN 1993-1-1:2006

grindă-stâlp şi a unei îmbinări cu corniere de tălpi cu şuruburi sunt prezentate în tabelul 6.9. În mod
similar, componentele de bază ale unei îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi şi o placă de bază sunt
prezentate în tabelul 6.10. În aceste două tabele, coeficienţii de rigiditate, ki, ai componentelor de bază
sunt definiţi în tabelul 6.11.

(8) Pentru nodurile grindă-stâlp cu placă de capăt rigiditatea nodului se determină cu

următoarea metodă. Coficientul de riditate echivalent, keq şi braţul de pârghie echivalent, zeq al
îmbinării se obţin din 6.3.3. Rigiditatea nodului se determină apoi din 6.3.1(4) pe baza coeficienţilor de
rigiditate, keq (pentru îmbinare), kj (pentru inima stâlpului la forfecare) şi cu braţul de pârghie, z, egal cu
braţul de pârghie echivalent al îmbinării, zeq.

Tabelul 6.9 - Noduri cu îmbinări sudate sau cu corniere de tălpi cu şuruburi

Coeficienţii de rigiditate ki care se iau în

Nod grindă-stâlp cu îmbinări sudate
considerare
Configuraţie unilaterală k1; k2; k3
Configuraţie bilaterală - momente egale şi de semne contrare k2; k3
Configuraţie bilaterală - momente inegale k1; k2; k3
Coeficienţii de rigiditate ki care se iau în
Nod grindă-stâlp cu corniere de tălpi şi şuruburi
considerare
Configuraţie unilaterală k1; k2; k3; k4; k6; k10; k11 *); k12 **)
Configuraţie bilaterală - momente egale şi de semne contrare k2; k3; k4; k6; k10; k11 *); k12 **)
Configuraţie bilaterală - momente inegale k1; k2; k3; k4; k6; k10; k11 *); k12 **)

*) Doi coeficienţi k11, câte unul pentru

fiecare talpă;
)
* Patru coeficienţi k12, câte unul pentru
fiecare talpă şi câte unul pentru fiecare
Momente de încovoiere egale Momente de încovoiere cornier;
şi de semne contrare inegale

Tabelul 6.10 - Îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi şi prinderi la bază

Numărul rândurilor de Coeficienţii de rigiditate ki care

Nod grindă-stâlp cu placă de capăt şi şuruburi
şuruburi întinse se iau în considerare
Unu k1; k2; k3; k4; k5; k10
Configuraţie unilaterală
Două sau mai multe k1; k2; keq

Configuraţie bilaterală - momente egale şi de Unu k2; k3; k4; k5; k10
semne contrare Două sau mai multe k2; keq
Unu k1; k2; k3; k4; k5; k10
Configuraţie bilaterală - momente inegale
Două sau mai multe k1; k2; keq
Nod de continuitate la grindă cu placă de capăt şi Numărul rândurilor de Coeficienţii de rigiditate ki care
şuruburi şuruburi întinse se iau în considerare

Unu k5 [stânga]; k5 [dreapta]; k10

Configuraţie bilaterală - momente egale şi de
semne contrare
Două sau mai multe keq

Numărul rândurilor de Coeficienţii de rigiditate ki care

Îmbinări cu placă de bază
şuruburi întinse se iau in considerare
Unu k13; k15; k16
Îmbinări cu placă de bază k13; k15 şi k16 pentru fiecare rând
Două sau mai multe
de şuruburi

92
 SR EN 1993-1-1:2006

6.3.2 Coeficienţii de rigiditate pentru componentele de bază ale nodului

(1) Coeficienţii de rigiditate pentru componentele de bază ale nodului se determină conform
tabelului 6.11.

Tabelul 6.11 - Coeficienţii de rigiditate pentru componentele de bază ale nodului

Componentă Coeficient de rigiditate ki

Panou nerigidizat, configuraţie de nod unilaterală
Panou rigidizat
sau bilaterală la care grinzile au înălţime similară
Panoul inimii 0,38 AVC
stâlpului solicitat la k1 = k1 = ∞
forfecare βz
z – este braţul de pârghie, a se vedea figura 6.15;
β - este parametrul de transformare conform 5.3(7)
Panou nerigidizat Panou rigidizat
Inima stâlpului 0,7 beff , c , wc t wc
solicitată la k2 = k2 = ∞
compresiune dc
beff,c,wc - lăţimea efectivă conform 6.2.6.2
Îmbinare cu şuruburi cu panou rigidizat sau
Îmbinare sudată cu panou
nerigidizat cu un singur rând de şuruburi întinse
rigidizat
sau îmbinare sudată cu panou nerigidizat
0,7beff ,t , wc t wc
Inima stâlpului k3 = k3 = ∞
solicitată la dc
întindere beff,t,wc - lăţimea efectivă a inimii stâlpului la întindere conform 6.2.6.3. Pentru un nod
cu un singur rând de şuruburi întins, beff,t,wc se consideră egală cu cea mai mică
valoare dintre lungimile efective ℓeff (individual sau parte a unui grup de rânduri de
şuruburi), având valorile prezentate în tabelul 6.4 (pentru talpa stâlpului nerigidizată)
sau în tabelul 6.5 (pentru talpa stâlpului rigidizată).
3
0,9l eff t fc
Talpa stâlpului k4 =
solicitată la m3
încovoiere (un ℓeff - minimul dintre lungimile efective (individual sau parte a unui grup de rânduri de
singur rând de şuruburi), având valorile prezentate în tabelul 6.4 pentru talpa stâlpului nerigidizată
şuruburi întinse) sau în tabelul 6.5 pentru talpa stâlpului rigidizată;
m - definit în figura 6.8;
3
0,9l eff t p
Placa de capăt k5 =
solicitată la m3
încovoiere (un ℓeff - minimul dintre lungimile efective (individual sau parte a unui grup de rânduri de
singur rând de şuruburi), având valorile prezentate în tabelul 6.6;
şuruburi întinse) m - în general definit în figura 6.11, dar pentru un rând de şuruburi situat în exteriorul
plăcii de capăt extinse m = mx, în care mx este definit în figura 6.10.
3
0,9l eff ta
Cornier de talpă k6 =
solicitat la m3
încovoiere ℓeff – lungimea efectivă a corneirei de talpă din figura 6.12;
m - definit în figura 6.13.

Şuruburi solicitate la
k10 = 1,6 As / Lb pretensionate sau nepretensionate
întindere (un singur Lb - alungirea şurubului, egală cu lungimea de strângere (grosimea totală a
rând de şuruburi) materialului şi a şaibelor), plus jumătate din suma dintre înălţimea capului şurubului
şi înălţimea piuliţei.
Nepretensionate Pretensionate *)
16nb d 2 f ub
Şuruburi solicitate la k11 (sau k17) = k11 = ∞
forfecare Ed M 16
dM16 - diametrul nominal pentru un şurub M16
nb - numărul de rânduri de şuruburi la forfecare

93
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 6.11 (sfârşit)

Componentă Coeficient de rigiditate ki
Nepretensionate Pretensionate *)
24nb kb kt d f u
k12 (sau k18) = k12 = ∞
E
eb distanţa de la rândul de
Şuruburi solicitate la şuruburi de la marginea
presiune pe gaură liberă a plăcii pe direcţia
(pentru fiecare încărcării
componentă j pe kb = kb1 dar kb ≤ kb2 fu rezistenţa de rupere la
care apasă kb1= 0,25 eb / d + 0,5 dar kb1 ≤ 1,25 tracţiune a materialului
şuruburile) kb2= 0,25 pb / d + 0,375 dar kb2 ≤ 1,25 supus presiunii din şurub
kt = 1,5 tj / dM16 dar kt ≤ 2,5 pb distanţa dintre rândurile
de şuruburi pe direcţia
încărcării
tj grosimea componentei
respective

Beton solicitat la Ec beff leff

compresiune k13 =
(inclusiv mortarul de
1,275 E
poză) beff – lăţimea efectivă a tălpii elementului T, a se vedea 6.2.5(3);
leff – lungimea efectivă a tălpii elementului T, a se vedea 6.2.5(3).
Placă solicitată la
k14 = ∞
încovoiere sub
Acest coeficient este deja luat în considerare la calculul coeficientului de rigiditate k13
compresiune
cu forţe de pârghie **) fără forţe de pârghie **)
Placă de bază 3 3
solicitată la 0,85l eff t p 0,425l eff t p
încovoiere sub k15 = k15 =
întindere (pentru un m3 m3
singur rând de leff lungimea efectivă a tălpii elementului T, a se vedea 6.2.5(3);
şuruburi întinse) tp grosimea plăcii de bază
m distanţă în conformitate cu figura 6.8.
cu forţe de pârghie**) fără forţe de pârghie**)
Tije de ancorare k16 = 1,6 As / Lb k16 = 2,0 As / Lb
solicitate la Lb alungirea tijei de ancorare, care este egală cu suma a 8 diametre nominale de
întindere şurub, stratul de mortar de poză, grosimea plăcii de bază, şaiba şi jumătate din
înălţimea piuliţei
*) dacă se prevede că şuruburile au fost calculate să nu alunece la presiune la nivelul respectiv de
încărcare
8,8m3 As
**) forţele de pârghie se pot dezvolta, dacă Lb ≤
leff t 3

94
 SR EN 1993-1-1:2006

NOTA 1 - Atunci când se calculează beff şi leff distanţa c se consideră egală cu grosimea plăcii de bază
multiplicată cu 1,25.

NOTA 2 – Se presupune că plăcile suplimentare de talpă nu afectează rigiditatea la rotire Sj a nodului.

NOTA 3 - Pentru suduri (k19) coeficientul de rigiditate tse ia egal cu valoare infinită. Această componentă nu
trebuie luată în considerare la calculul rigidităţii la rotire Sj.

NOTA 4 - Pentru talpa şi inima grinzii la compresiune (k7), inima grinzii la întindere (k8), placa la întindere
sau compresiune (k9), vuta grinzii (k20), coeficienţii de rigiditate sunt consideraţi cu valoare infinită. Aceste
componente nu trebuie luate în considerare la calculul rigidităţii la rotire Sj.

NOTA 5 - Atunci când este utilizată o placă suplimentară de inimă, coeficienţii de rigiditate pentru
componentele de bază importante ale nodului k1 la k3 sunt majoraţi astfel:

- k1 pentru panoul inimii stâlpului la forfecarese determină pe baza ariei de forfecare majorate Avc conform
6.2.6.1(6);

- k2 pentru inima stâlpului la compresiune forfecare se determină pe baza grosimii efective a inimii conform
6.2.6.2(6);

- k3 pentru inima stâlpului la întindere se determină pe baza grosimii efective a inimii conform 6.2.6.3(8).

6.3.3 Îmbinări cu placă de capăt având două sau mai multe rânduri de şuruburi întinse

63.3.1 Metoda generală

(1) Pentru îmbinările cu placă de capăt, cu minim două rânduri de şuruburi întinse,
componentele de bază referitoare la toate aceste rânduri de şuruburi trebuie reprezentate printr-un
singur coeficient de rigiditate echivalent keq, care se determină cu relaţia:

∑k
r
eff , r r h
keq = (6.29)
zeq

unde:
hr este distanta de la rândul r de şuruburi la centrul zonei comprimate;
keff,r este coeficientul de rigiditate efectiv pentru rândul r de şuruburi considerând coeficienţii de
rigiditate ki ai componentelor de bază corespunzatori prezentaţi la 6.3.3.1(4) sau 6.3.3.1(5) ;
zeq este braţul de pârghie echivalent, a se vedea 6.3.3.1(3).

(2) Coeficientul de rigiditate keff,r pentru rândul r de şuruburi se determină cu relaţia:

1
keff,r = (6.30)
1
∑i k
i ,r

unde:
ki,r este coeficientul de rigiditate pentru componenta i relativă la rândul r de şuruburi;

(3) Braţul de pârghie echivalent zeq se determină cu relaţia:

∑k
r
eff , r hr2
zeq = (6.31)
∑k
r
eff , r hr

(4) În cazul unui nod grindă-stâlp cu placă de capăt, keq se bazează pe (şi să înlocuiască)
coeficienţii de rigiditate ki pentru:

95
 SR EN 1993-1-1:2006

- inima stâlpului solicitată la întindere (k3);

- talpa stâlpului solicitată la încovoiere (k4);

- placa de capăt solicitată la încovoiere (k5);

- şuruburi solicitate la întindere (k10).

(5) În cazul unui nod de continuitate a grinzii cu placă de capăt şi şuruburi, keq se bazează pe
(şi să înlocuiască) coeficienţii de rigiditate ki pentru:

- placa de capăt solicitată la încovoiere (k5);

- şuruburi solicitate la întindere (k10).

6.3.3.2 Metoda simplificată pentru plăci de capăt extinse cu două rânduri de şuruburi întinse

(1) Pentru îmbinări cu placă de capăt extinsă cu două rânduri de şuruburi întinse (unul în partea
extinsă a plăcii de capăt şi unul între tălpile grinzii, a se vedea figura 6.20), se poate folosi un set de
valori modificate pentru coeficienţii de rigiditate ai componentelor de bază aferente, pentru a permite
contribuţia combinată a ambelor rânduri de şuruburi. Fiecare din aceste valori modificate se iau ca
dublul valorii corespunzatoare pentru un singur rând de şuruburi în partea extinsă a plăcii de capăt.

NOTĂ - Aproximarea conduce la o estimare puţin mai redusă a rigidităţii la rotire.

(2) Atunci când se foloseşte această metodă simplificată, braţul de pârghie z se ia egal cu
distanţa de la centrul zonei comprimate până la mijlocul distanţei dintre cele două rânduri de şuruburi
întinse, a se vedea figura 6.20.

Figura 6.20 - Braţul de pârghie z pentru metoda simplificată

6.3.4 Baza stâlpului

(1) Rigiditatea la rotire Sj a bazei stâlpului solicitat la acţiunea combinată a forţei axiale şi a
momentului încovoietor, se calculează folosind metoda din tabelul 6.12. Această metodă foloseşte
următorii coeficienţi de rigiditate:

kT,l este coeficientul de rigiditate la întindere al părţii din stânga nodului şi tse ia egal cu suma
coeficienţilor de rigiditate k15 şi k16 (prezentaţi în tabelul 6.11) acţionând pe partea stângă a nodului.
kT,r este coeficientul de rigiditate la întindere al părţii din dreapta nodului şi şi se egal cu suma
coeficienţilor de rigiditate k15 şi k16 (prezentaţi în tabelul 6.11) acţionând pe partea dreaptă a nodului.
kC,l este coeficientul de rigiditate la compresiune al părţii din stânga nodului şi se ia egal cu
coeficientul de rigiditate k13 (prezentat în tabelul 6.11) acţionând pe partea stângă a nodului.
kC,r este coeficientul de rigiditate la compresiune al părţii din dreapta nodului şi se ia egal cu
coeficientul de rigiditate k13 (prezentat în tabelul 6.11) acţionând pe partea dreaptă a nodului.

(2) Pentru calculul lui zT,l, zC,l, zT,r, zC,l, a se vedea 6.2.8.1.

96
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 6.12 - Rigiditatea la rotire Sj a bazei stâlpilor

Braţul de
Încărcarea Rigiditatea iniţială Sj,ini
pârghie z
NEd > 0 şi e > zT,l NEd ≤ 0 şi e ≤ -zC,r
Partea stângă solicitată la
întindere
z = zT,l + zC,r E z2 e zC , r kC , r − zT ,1kT ,1
Partea dreaptă solicitată la unde ek =
compresiune µ (1 / kT ,1 + 1 / kC , r ) e + ek kT ,1 + kC , r
NEd > 0 şi 0 < e < zT,l NEd > 0 şi -zT,r < e ≤ 0
Partea stângă solicitată la
întindere
z = zT,l + zT,r Ez 2 e zT , r kT , r − zT ,1kT ,1
Partea dreaptă solicitată la unde ek =
întindere µ (1 / kT ,1 + 1 / kT , r ) e + ek kT ,1 + kT , r
NEd > 0 şi e ≤ -zT,r NEd ≤ 0 and e > zC,l
Partea stângă solicitată la
compresiune
z = zC,l + zT,r Ez 2 e zT , r kT , r − zC ,1kC ,1
Partea dreaptă solicitată la unde ek =
întindere µ (1 / kC ,1 + 1 / kT , r ) e + ek kC ,1 + kT , r
NEd ≤ 0 şi 0 < e < zC,l NEd ≤ 0 şi -zC,r < e ≤ 0
Partea stângă solicitată la
compresiune
z = zC,l + zC,r Ez 2 e zC , r kC , r − zC ,1kC ,1
Partea dreaptă solicitată la unde ek =
compresiune µ (1 / kC ,1 + 1 / kC ,r ) e + ek kC ,1 + kC , r

MEd > 0 este în sensul acelor de ceasornic, NEd > 0 este întindere, µ vezi 6.3.1(6).
M Ed M Rd
e= =
N Ed N Rd

6.4 Capacitatea de rotire

6.4.1 Generalităţi

(1) În cazul unei analize globale rigid plastice, un nod situat într-o zonă plastică ar trebui să
posede suficientă capacitate de rotire.

(2) Capacitatea de rotire a unui nod sudat sau cu şuruburi se determină folosind prevederile de
la 6.4.2 sau 6.4.3. Metodele de calcul prezentate în aceste articole sunt valabile numai pentru mărcile
de oţel S235, S275 şi S355 şi pentru noduri în care forţa axială NEd în elementul îmbinat nu depăşeşte
5 % din forţa plastică capabilă Npℓ,Rd a secţiunii lui transversale.

(3) Ca o alternativă la 6.4.2 şi 6.4.3, nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului
dacă momentul încovoietor capabil de calcul al nodului Mj,Rd este mai mare decât momentul capabil
plastic Mp,Rd al elementului îmbinat cu cel puţin 20 %.

(4) Pentru cazurile neacoperite de 6.4.2 şi 6.4.3 capacitatea de rotire poate fi determinată prin
încercări conform EN 1990, anexa D. Ca o alternativă, pot fi folosite şi modele corepunzătoare de
calcul, cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990.

6.4.2 Noduri cu şuruburi

(1) Un nod grindă-stâlp în care momentul încovoietor capabil de calcul Mj,Rd este determinat de
forţa capabil a panoului inimii stâlpului la forfecare, se poate considera că are o capacitate de rotire
adecvată pentru analiza globală plastică, cu condiţia ca d/tw ≤ 69ε.

(2) Un nod cu placă de capăt şi şuruburi sau cu îmbinare cu corniere de tălpi poate fi considerat
cu capacitate de rotire suficientă pentru analiza plastică, cu condiţia ca următoarele condiţii să fie
satisfăcute:

a) momentul încovoietor capabil este determinat de momentul capabil al uneia dintre

97
 SR EN 1993-1-1:2006

componentele:

- talpa stâlpului solicitată la încovoiere, sau

- placa de capăt a grinzii sau cornierul de talpă întinsă solicitat la încovoiere

b) grosimea t a tălpii stâlpului sau a plăcii de capăt a grinzii sau cornierul de talpă întinsă (nu
neapărat aceeaşi componentă de bază ca în (a)) satisface condiţia:

t ≤ 0,36 d f ub / f y (6.32)

unde:
fy este limita de curgere a componentei de bază respective.

(3) Un nod îmbinat cu şuruburi în care momentul încovoietor capabil Mj,Rd este determinat de
forţa capabilă a şuruburilor lui la forfecare, nu trebuie considerat că are o capacitate de rotire
suficientă pentru analiza globală plastică.

6.4.3 Noduri sudate

(1) Capacitatea de rotire φCd a unei îmbinări grindă-stâlp sudate poate fi considerată cel puţin
egală cu valoarea următoare, cu condiţia ca inima stâlpului să fie rigidizată la compresiune şi
nerigidizată la întindere şi momentul încovoietor capabil nu este determinat de rezistenţa panoului
inimii stâlpului, a se vedea 6.4.2(1):

φCd = 0,025 hc / hb (6.33)

unde:
hb este înălţimea grinzii;
hc este înălţimea stâlpului.

(2) Capacitatea de rotire a unei îmbinări grindă-stâlp sudate nerigidizate poate fi considerată
egală cu cel puţin 0,015 rad dacă nodul a fost dimensionat în conformitate cu prevederile acestei
secţiunii.

7 Noduri din profile tubulare

7.1 Generalităţi

7.1.1 Scop

(1) Acest articol oferă reguli de aplicare detaliate pentru determinarea rezistenţelor de calcul
statice ale nodurilor plane şi spaţiale ale structurilor cu zăbrele realizate din profile tubulare circulare,
pătrate sau rectangulare, şi ale nodurilor plane ale structurilor cu zăbrele realizate prin combinarea
profilelor tubulare şi profile deschise.

(2) Rezistenţele statice capabile ale nodurilor se exprimă prin forţa axială capabilă şi/sau
momentul încovoietor capabil al zăbrelelor.

(3) Aceste reguli de aplicare sunt valabile atât în cazul profilelor tubulare formate la cald în
conformitate cu EN 10210, cât şi a celor formate la rece conform EN 10219, dacă dimensiunile
profilelor structurale tubulare satisfac cerinţele acestei secţiuni.

(4) Limita de curgere nominală a produselor finite tululare formate la cald şi a profilelor tubulare
formate la rece nu depăşeşte 460 N/mm2. În cazul produselor finite cu o limită de curgere nominală
mai mare de 355 N/mm2, rezistenţa de calcul statică menţionată în acest capitol se reduce cu un
coeficient egal cu 0,9.

98
 SR EN 1993-1-1:2006

(5) Grosimea minimă nominală a pereţilor profilelor tubulare nu este mai mică de 2,5 mm.

(6) Grosimea nominală a pereţilor unei tălpi din profile tubulare nu trebuie să depăşească
25 mm, în afară de cazul când s-au luat măsuri speciale pentru a se asigura că proprietăţile
materialului împotriva efectului de destrămare lamelară sunt corespunzătoare.

(7) Pentru proprietăţile la oboseală a se vedea EN 1993-1-9.

(8) Tipurile de îmbinări acoperite de aceste prevederi sunt prezentate în figura 7.1.

7.1.2 Domeniu de aplicare

(1) Regulile de aplicare pentru noduri cu profile tubulare pot fi utilizate numai dacă toate
condiţiile prezentate la 7.1.2(2) până la 7.1.2(8) sunt satisfăcute.

(2) În cazul încovoierii pure, elementele comprimate trebuie să satisfacă cerinţele pentru Clasa
1 sau Clasa 2 prezentate în EN1993-1-1.

Unghiul θi dintre tălpi şi diagonale, şi între diagonale adiacente, trebuie să satisfacă:

θi ≥ 30°

(4) Capetele elementelor care se întâlnesc într-un nod trebuie prelucrate astfel încât secţiunea
transversală să nu fie modificată. Îmbinările cu capete aplatizate sau îmbinările şliţate nu sunt
acoperite de această secţiune.

(5) La tipurile de noduri cu spaţiu liber, spaţiul liber dintre zăbrele nu trebuie să fie mai mic decât
(t1 + t2), pentru a se putea realiza o sudură satisfăcătoare.

(6) La tipurile de noduri cu suprapunere, suprapunerea trebuie să fie suficient de mare pentru a
garanta că interconexiunea dintre zăbrele este suficientă pentru a asigura transferul forţei tăietoare de
la o diagonală la alta. În orice caz suprapunerea trebuie să fie de cel puţin 25 %.

(7) Dacă zăbrelele suprapuse au grosimi diferite şi/sau rezistenţe diferite, elementul cu valoarea
cea mai mică ti fyi trebuie suprapus peste celălalt element.

(8) Dacă elementele suprapuse au lăţimi diferite, elementul cel mai îngust se suprapune peste
cel mai lat.

Nod în K Nod în KT Nod în N

Nod în T Nod în X Nod în Y

99
 SR EN 1993-1-1:2006

Nod în DK Nod în KK

Nod în X Nod în TT

Nod în DY Nod în XX

Figura 7.1 – Configuraţii de noduri între elemente cu profile tubulare ale grinzilor cu zăbrele

7.2 Calcul

7.2.1 Generalităţi

(1) Eforturile de calcul axiale, atât în zăbrele cât şi în tălpi la starea limită ultimă, nu depăşesc
rezistenţele de calcul ale elementelor componente determinate în conformitate cu EN 1993-1-1.

(2) Eforturile de calcul axiale în zăbrele, la starea limită ultimă să nu depăşească de asemenea
rezistenţa de calcul a nodului menţionată la 7.4, 7.5 sau 7.6.

(3) Tensiunile normale σ0,Ed sau σp,Ed din tălpa unui nod se determină din:

N 0, Ed M 0, Ed
σ0,Ed = + (7.1)
A0 We (,0

N p , Ed M 0, Ed
σp,Ed = + (7.2)
A0 We (,0

unde:

Np,Ed = N 0, Ed − ∑ N i , Ed cosθ i
i >0

100
 SR EN 1993-1-1:2006

7.2.2 Moduri de cedare ale îmbinărilor cu profile tubulare

(1) Rezistenţa de calcul a nodurilor realizate între elemente cu secţiune tubulară şi a nodurilor
realizate între profile tubulare şi profile deschise, se bazează pe unul din următoarele moduri de
cedare:

(a) Cedare la faţa tălpii (cedare plastică a feţei tălpii) sau plastificarea tălpii (cedare plastică a
secţiunii tălpii);

(b) Cedare a pereţilor laterali ai tălpii ( sau cedarea inimii tălpii) prin curgere, străpungere
sau instabilitate (strivire sau voalare a pereţilor laterali ai tălpii) sub efectul de compresiune
al zăbrelei;

(c) Cedare prin forfecarea tălpii;

(d) Cedare la forfecare prin străpungere a peretelui tălpii (iniţierea fisurii conducând la
desprinderea zăbrelei de talpă);

(e) Cedare a zăbrelei cu o lăţime efectivă redusă (fisuri în suduri sau în zăbrele);

(f) Cedare prin voalare locală a unei zăbrele, sau a unei tălpi, realizate din elemente cu
secţiuni tubulare, în nod.

NOTĂ - Expresiile tipărite îngroşat de mai sus reprezintă diferitele moduri de cedare ale nodurilor structurilor cu
zăbrele pentru rezistenţele de calcul prezentate la 7.4 până la 7.6.

(2) Figura 7.2 ilustrează modurile de cedare (a)-(f) pentru noduri între zăbrele şi elemente de
talpă, cu secţiuni circulare tubulare CHS.

(3) Figura 7.3 ilustrează modurile de cedare (a)-(f) pentru noduri între zăbrele şi elemente de
talpă, cu secţiuni dreptunghiulare tubulare RHS.

(4) Figura 7.4 ilustrează modurile de cedare (a)-(f) pentru noduri între zăbrele CHS sau RHS şi
profile I sau H pentru tălpi.

(5) Deşi rezistenţa unui nod realizat prin sudură de bună calitate este în general mai mare la
întindere decât la compresiune, rezistenţa de calcul a nodului se bazează de obicei pe rezistenţa
zăbrelei comprimate, pentru a evita o posibilă deformaţie excesivă locală sau reducerea capacităţii de
rotire sau a capacităţii de deformare, care de altfel ar putea să apară.

101
 SR EN 1993-1-1:2006

Mod de
Forţă axială Moment încovoietor
cedare

Figura 7.2 - Moduri de cedare la nodurile elementelor cu secţiuni circulare tubulare (CHS)

102
 SR EN 1993-1-1:2006

Mod de
Forţă axială Moment încovoietor
cedare

Figura 7.3 - Moduri de cedare la nodurile elementelor cu secţiuni dreptunghiulare tubulare

(RHS)

103
 SR EN 1993-1-1:2006

Mod de
Forţă axială Moment de încovoiere
cedare

a
- -

d - -

Figura 7.4 - Moduri de cedare la nodurile elementelor realizate între secţiuni circulare sau
dretunghiulare tubulare (CHS sau RHS) ale zăbrelelor şi profile I sau H ale tălpilor

104
 SR EN 1993-1-1:2006

.3 Suduri

7.3.1 Rezistenţa de calcul

(1) Cordoanele de sudură dintre zăbrele şi tălpi sunt dimensionate pentru a avea rezistenţă
suficientă, astfel încât să permită distribuţii neuniforme ale eforturilor unitare şi pentru a avea
capacitate de deformaţie suficientă astfel încât să permită redistribuţia momentelor de încovoiere.

(2) La nodurile realizate prin sudură, cordonul este format în jurul perimetrului secţiunilor
tubulare prin intermediul sudurilor cap la cap, de colţ sau combinaţii între acestea. În cazul nodurilor
realizate prin suprapunere, partea ascunsă a îmbinării nu trebuie sudată, cu condiţia ca componentele
perpendiculare pe axa tălpii, ale forţelor axiale din zăbrele, să nu difere cu mai mult de 20 %.

(3) Detalii tipice de realizare a sudurilor sunt prezentate la 1.2.7 Standarde de referinţă:
Grupa 7.

(4) Rezistenţa de calcul a sudurii, pe unitatea de lungime a perimetrului zăbrelei, nu trebuie să

fie în mod normal, mai mică decât rezistenţa de calcul a secţiunii acelui element pe unitatea de
lungime a perimetrului.

(5) Grosimea cordonului de sudură se determinată din articolul 4.

(6) Se poate face o derogare de la criteriul prezentat la 7.3.1(4) dacă se poate justifica o
grosime mai mică a cordonului de sudură atât în raport cu rezistenţa cât şi cu capacitatea de
deformaţie şi rotire, ţinând seama de posibilitatea că numai o parte din lungimea ei este activă.

(7) Grosimea de calcul a cordonului de sudură, la sudurile cu margini răsfrânte în cazul

secţiunilor dreptunghiulare tubulare, este definită în figura 7.5.

Figura 7.5 - Grosimea cordonului de sudură la sudurile cu margini răsfrânte în cazul profilelor
tubulare dreptunghiulare

(8) Pentru sudarea în zonele formate la rece, a se vedea 4.14.

7.4 Noduri realizate prin sudură între elemente CHS

7.4.1 Generalităţi

(1) Dacă geometria nodului este în intervalul de valabilitate din tabelul 7.1, rezistenţa de calcul a
nodurilor realizate prin sudură între elemente cu secţiuni circulare tubulare poate fi determinată
folosind 7.4.2 şi 7.4.3.

(2) În cazul nodurilor aflate în domeniul de validitate din tabelul 7.1, numai cedarea feţei tălpii şi
forfecarea prin străpungere trebuie considerate. Rezistenţa de calcul a unei îmbinări se ia ca valoarea
cea mai mică dintre aceste două criterii.

(3) În cazul nodurilor aflate în afara domeniului de validitate din tabelul 7.1, trebuie să se ţină
seama de toate criteriile menţionate la 7.2.2. Suplimentar, trebuie să se ţină seama şi de momentele
secundare cauzate de rigiditatea lor la rotire.

105
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.1 – Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între bare de zăbrele
CHS şi tălpi CHS

0,2 ≤ di / d0 ≤ 1,0
Clasa 2 şi 10 ≤ d0 / t0 ≤ 50 în general
dar 10 ≤ d0 / t0 ≤ 40 pentru îmbinări în X
Clasa 2 şi 10 ≤ di / ti ≤ 50

λov ≥ 25%
g ≥ t1 + t2

7.4.2 Noduri plane

(1) La îmbinările zăbrelelor supuse numai la eforturi axiale, rezistenţa de calcul la forţe axiale
Ni,Ed nu depăşeşte forţa capabilă de calcul a nodului sudat Ni,Rd obţinut din tabelul 7.2, tabelul 7.3 sau
tabelul 7.4 după caz.

(2) Îmbinările zăbrelelor supuse la eforturi combinate de încovoiere şi forţă axială trebuie să
îndeplinească:
2
N i , Ed ⎡ M ip ,i , Ed ⎤ M
+⎢ ⎥ + op ,i , Ed ≤ 1,0 (7.3)
N i , Rd ⎢ M ip ,i , Rd ⎥⎦ M op ,i , Rd
⎣
unde:
Mip,i,Rd momentul capabil al nodului, exprimat prin momentul încovoietor din planul elementului
considerat i;
Mip,i,Ed momentul încovoietor de calcul din planul elementului considerat i;
Mop,i,Rd momentul capabil al nodului, exprimată prin momentul încovoietor din afara planului
elementului considerat i;
Mop,i,Ed momentul încovoietor de calcul din afara planului elementului considerat

106
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.2 – Rezistenţa axială capabilă a nodurilor sudate realizate între zăbrele CHS şi tălpi
CHS

Cedare la faţa tălpii - noduri tip T şi Y

γ 0, 2 k p f y 0t02
N1,Rd = (2,8 + 14,2β 2 ) / γ M 5
sin θ1

Cedare la faţa tălpii - noduri tip X

k p f y 0t02 5,2
N1,Rd = /γM5
sin θ1 (1 − 0,81β )

Cedare la faţa tălpii – noduri tip K şi N cu spaţiu sau suprapuse

k g k p f y 0t02 ⎛ d ⎞
N1,Rd = ⎜⎜1,8 + 10,2 1 ⎟⎟ / γ M 5
sin θ1 ⎝ d0 ⎠

sin θ1
N2,Rd = N1, Rd
sin θ 2

Cedare la forfecare prin străpungere - noduri K,N şi KT cu spaţiu şi toate nodurile de tip T,Y şi X [i=1,2
sau 3]
f y0 1 + sin θ i
Când di ≤ d0 − 2t0 : Ni,Rd = t0π d i /γ M5
3 2 sin 2 θ i

Factorii kg şi kp

⎛ 0,024γ 1, 2 ⎞
kg = γ 0, 2 ⎜⎜1 + ⎟ (a se vedea figura 7.6)
⎝ 1 + exp(0,5 g / t0 − 1,33) ⎟⎠

Pentru np > 0 (compresiune): kp = 1 − 0,3 np (1 + np ) dar kp ≤ 1,0

Pentru np ≤ 0 (tracţiune): kp = 1,0

107
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.3 - Rezistenţa capabilă a îmbinărilor sudate între gusee şi tălpi CHS

Cedare la faţa tălpii

Ni,Rd = k p f y 0t0 (4 + 20 β ) / γ M 5
2 2

Mip,i,Rd = 0
Mop,i,Rd = 0,5 bi Ni,Rd

5k p f y 0t02
Ni,Rd = /γM5
1 − 0,81β
Mip,i,Rd = 0
Mop,i,Rd = 0,5 bi Ni,Rd

Ni,Rd = 5k p f y 0t0 (1 + 0,25η ) / γ M 5

2

Mip,i,Rd = hi Ni,Rd
Mop,i,Rd = 0

Ni,Rd = 5k p f y 0t0 (1 + 0,25η ) / γ M 5

2

Mip,i,Rd = hi Ni,Rd
Mop,i,Rd = 0

Cedare la forfecare prin străpungere

σ maxti = ( N Ed / A + M Ed / Wel )ti ≤ 2t0 ( f y 0 / 3 ) / γ M 5

Domeniu de validitate Factor kp

La limitele menţionate în tabelul 7.1 se mai Pentru np > 0 (compresiune):
adaugă:
kp = 1 − 0,3 np (1 + np) dar kp ≤ 1,0
β ≥ 0,4 şi η≤4
Pentru np ≤ 0 (întindere): kp = 1,0
unde β = bi /d0 şi η = hi /d0

108
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.4 - Rezistenţa capabilă a nodurilor sudate între profile I, H, sau RHS şi tălpi CHS

Cedare la faţa tălpii

N1,Rd = kp fy0 t02 (4 + 20β2)(1 + 0,25η) / γM5

Mip,1,Rd = h1 N1,Rd/(1 + 0,25η)
Mop,1,Rd = 0,5 b1 N1,Rd

2
5k p f y 0t0
N1,Rd = (1 + 0,25η ) / γ M 5
1 − 0,81β
Mip,1,Rd = h1 N1,Rd/(1 + 0,25η)
Mop,1,Rd = 0,5 b1 N1,Rd

N1,Rd = kp fy0 t02 (4 + 20β2)(1 + 0,25η)/ γM5

Mip,1,Rd = h1 N1,Rd
Mop,1,Rd = 0,5 b1 N1,Rd

5k p f y 0t02
N1,Rd = (1 + 0,25η ) / γ M 5
1 − 0,81β
Mip,1,Rd = h1 N1,Rd
Mop,1,Rd = 0,5 b1 N1,Rd

Cedare la forfecare prin străpungere

Secţiuni I sau H: σ maxt1 ( )

= N Ed / A + M Ed / We ( t1 ≤ 2t0 ( f y 0 / 3 ) / γ M 5

Secţiuni dreptunghiulare tubulare (RHS): σ maxt1 ( )

= N Ed / A + M Ed / We ( t1 ≤ t0 ( f y 0 / 3) / γ M 5

Domeniu de validitate Factor kp

La limitele prezentate în tabelul 7.1 se mai Pentru np > 0 (compresiune):
adaugă: kp = 1 − 0,3 np (1 + np) dar kp ≤ 1,0
β ≥ 0,4 şi η≤4 Pentru np ≤ 0 (întindere): kp = 1,0
unde β = b1 / d0 şi η = h1 / d0

(3) Momentul încovoietor de calcul Mi,Ed poate fi luat ca valoarea în punctul unde axa zăbrelei
109
 SR EN 1993-1-1:2006

intersectează faţa tălpii.

(4) Momentul încovoietor capabil din planul şi din afara planului corespunzător Mi,Rd se obţine
din tabelul 7.3, tabelul 7.4 sau tabelul 7.5, după caz.

(5) Tipurile speciale de noduri sudate prezentate în tabelul 7.6 satisfac criteriile de proiectare
specifice, prezentate în acel tabel pentru fiecare tip de îmbinare în parte.

(6) Valorile factorului kg, folosit în tabelul 7.2 pentru noduri în K, N şi KT sunt prezentate în
figura 7.6. Factorul kg este folosit atât în cazul nodurilor cu spaţiu liber cât şi al celor realizate prin
suprapunere prin adoptarea coeficientului g pentru spaţiul liber cât şi pentru suprapunere, şi folosind
valori negative pentru g pentru a reprezenta suprapunerea q definită în figura 1.3(b).

Noduri cu suprapunere Noduri cu spaţiu liber

Figura 7.6 - Valori ale factorului kg de folosit în tabelul 7.2

110
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.5 – Rezistenţa capabilă a nodurilor sudate realizate între zăbrele CHS şi tălpi CHS

Cedare la faţa tălpii - noduri în T,X şi Y

f y 0t02 d1
Mip,1,Rd = 4,85 γ βk p / γ M 5
sin θ1

Cedare la faţa tălpii - noduri în K,N,T,X şi Y

f y 0t02 d1 2,7
Mop,1,Rd = kp /γ M5
sin θ1 1 − 0,81β

Cedare la forfecare prin străpungere - noduri cu spaţiu liber în K şi N şi toate nodurile în T,X şi Y

Unde d1 ≤ d0 − 2t0:

f y 0t0 d12 1 + 3 sin θ1

Mip,1,Rd = /γM5
3 4 sin 2 θ1

f y 0t0 d12 3 + sin θ1

Mop,1,Rd = /γ M5
3 4 sin θ1
2

Factor kp

Pentru np > 0 (compresiune): kp = 1 − 0,3 np (1 + np ) dar kp ≤ 1,0

Pentru np ≤ 0 (întindere): kp = 1,0

111
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.6 - Criterii de proiectare pentru tipuri speciale de noduri realizate prin sudură între
zăbrele CHS şi tălpi CHS

Tip de nod Criteriu de proiectare

Forţa poate fi de întindere sau de compresiune,
dar trebuie să acţioneze în aceeaşi direcţie în
ambele elemente N1,Ed ≤ N1,Rd

unde N1,Rd reprezintă valoarea lui N1,Rd pentru un

nod în X din tabelul 7.2.

Elementul 1 este întotdeauna comprimat şi

elementul 2 este întotdeauna întins.
N1,Ed sin θ1 + N3,Ed sin θ3 ≤ N1,Rd sin θ1
N2,Ed sin θ2 ≤ N1,Rd sin θ1

unde N1,Rd reprezintă valoarea lui N1,Rd pentru un

d1
nod în K din tabelul 7.2 dar cu înlocuit cu:
d0
d1 + d 2 + d3
3d 0
Toate zăbrelele sunt sau comprimate sau întinse.

N1,Ed sin θ1 + N2,Ed sin θ2 ≤ Nx,Rd sin θx

unde Nx,Rd reprezintă valoarea lui Nx,Rd pentru un

nod în X din tabelul 7.2, unde Nx,Rd sin θx este
maximul dintre:
│N1,Rd sin θ1│ şi │N2,Rd sin θ2│

Elementul 1 este întotdeauna comprimat iar

elementul 2 este intotdeuna întins.
Ni,Ed ≤ Ni,Rd

unde Ni,Rd reprezintă valoarea lui Ni,Rd, pentru un

nod în K, din tabelul 7.2, asigurând că în cazul
unui nod cu spaţiu liber, în secţiunea 1-1 este
îndeplinit:
2 2
⎡ N 0, Ed ⎤ ⎡ V0, Ed ⎤
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤ 1,0
⎣⎢ N 0, p (, Rd ⎦⎥ ⎢⎣V0, p (, Rd ⎦⎥

112
 SR EN 1993-1-1:2006

7.4.3 Noduri spaţiale

(1) În fiecare plan al nodului spaţial sunt respectate criteriile de proiectare specificate la 7.4.2,
folosind rezistenţa de calcul redusă, definită la 7.4.3(2).

(2) Efortul capabil pentru fiecare plan al nodului spaţial se determină aplicând factorul de
reducere corespunzător µ, prezentat în tabelul 7.7, la rezistenţa de calcul al nodului plan
corespunzător, calculat conform 7.4.2 folosind încărcarea adecvată a tălpii pentru kp.

Tabelul 7.7 - Factorii de reducere pentru noduri spaţiale

Tipul nodului Factorul de reducere µ

Nod TT 60° ≤ φ ≤ 90°

Elementul 1 poate fi intins sau comprimat.

µ = 1,0

Nod XX
Elementele 1 şi 2 pot fi întinse sau comprimate.
Raportul N2,Ed/N1,Ed este negativ dacă o bară este
întinsă şi una comprimată.

µ = 1 + 0,33 N 2, Ed / N 1, Ed

ţinând seama de semnul lui N1,Ed şi N2,Ed

unde │N2,Ed│ ≤ │N1,Ed│

Nod KK 60° ≤ φ ≤ 90°

Elementul 1 este întotdeauna comprimat şi elementul 2
este întotdeauna întins.
µ = 0,9

respectând condiţia ca în cazul unui nod cu

spaţiu liber, în secţiunea 1-1 talpa trebuie să
verifice relaţia:
2 2
⎡ N 0, Ed ⎤ ⎡ V0, Ed ⎤
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤ 1,0
⎢⎣ N p (,0, Rd ⎥⎦ ⎢⎣V p (,0, Rd ⎥⎦

113
 SR EN 1993-1-1:2006

7.5 Noduri sudate între zăbrele cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune RHS

7.5.1 Generalităţi

(1) Respectând condiţia ca geometria nodului să fie în limitele prezentate în tabelul 7.8,
rezistenţa de calcul a nodurilor sudate între diagonale cu secţiune tubulară şi tălpi realizate din ţevi
pătrate sau dreptunghiulare se determină conform 7.5.2 şi 7.5.3.

(2) Pentru nodurile care se încadrează în limitele specificate în tabelul 7.8, sunt considerate
numai criterile de proiectare cuprinse în tabelul corespunzător. Rezistenţa de calcul al unei îmbinări
este considerată ca valoarea mimnimă a tuturor criterilor aplicabile.

(3) Pentru nodurile care nu se încadrează în limitele specificate în tabelul 7.8, sunt considerate
toate criterile specificate la 7.2.2. Suplimentar, se iau în considerare momentele secundare în nod,
datorate rigidităţii la rotire.

Tabelul 7.8 – Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între zăbrele cu
secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune RHS

Parametrii nodului [ i = 1 or 2, j = diagonala pe care are loc suprapunerea ]

Tipul nodului bi /b0 bi /ti şi hi /ti sau di /ti h0 /b0 b0 /t0 Spaţiu liber sau
sau şi şi suprapunere
di /b0 Compresiune Întindere hi /bi h0 /t0 bi /bj

≤ 35
bi /ti ≤ 35
T, Y sau X bi /b0 ≥ 0,25 şi –
şi
Clasa 2
hi /ti ≤ 35 bi /ti
≤ 35
Spaţiu liber în ≥ 0,5 ≤ 35 g /b0 ≥ 0,5(1 − β)
şi
K bi /b0 ≥ 0,35 şi dar dar ≤ 1,5(1 − β) 1)
şi ≤ 2,0 şi
Clasă 2
Spaţiu liber în ≥ 0,1 + 0,01 b0 /t0 hi /ti şi ca valoare minimă
N ≤ 35 Clasa 2 g ≥ t1 + t2

Suprapunere
λov ≥ 25%
în K
dar λov ≤ 100% 2)
bi /b0 ≥ 0,25 Clasă 1 Clasa 2
Suprapunere
şi bi /bj ≥ 0,75
în N

Diagonală cu di /b0 ≥ 0,4 Ca şi în cazul precedent dar folosind di în loc

di /ti
secţiune Clasă 1 de bi
≤ 50
circulară dar ≤ 0,8 şi dj în loc de bj .

1)
Dacă g /b0 > 1,5(1 − β) şi g /b0 > t1 + t2 , nodul este luat în considerare ca două noduri separate
în T sau Y.
2)
Este posibilă creşterea suprapunerii pentru a permite sudarea diagonalei suprapuse de talpă.

7.5.2 Noduri plane

7.5.2.1 Noduri fără rigidizări

(1) Într-o îmbinare a diagonalelor solicitate numai la forţe axiale, forţa axială de calcul Ni,Ed nu
depăşeşte valoarea efortului axial capabil a nodului sudat Ni,Rd, determinată corespunzător conform

114
 SR EN 1993-1-1:2006

7.5.2.1(2) sau 7.5.2.1(4).

(2) Pentru nodurile sudate între diagonale realizate din ţevi pătrate sau circulare şi tălpi realizate
din ţevi pătrate, dacă geometria nodului este în limitele specificate în tabelul 7.8 şi suplimentar
respectă condiţiile adiţionale specificate în tabelul 7.9, atunci forţa axială capabilă poate fi determinată
folosind relaţia menţionată în tabelul 7.10.

(3) Pentru nodurile care se încadrează în limitele specificate în tabelul 7.9, criteriile de
proiectare care trebuie aplicate sunt cedarea locală a tălpii şi respectiv cedarea diagonalei utilizând
lăţimea efectivă redusă de prindere a diagonalei de talpă. Forţa axială capabilă este valoarea minimă
rezultată din aplicarea celor două criterii de proiectare.

NOTĂ – Forţele axiale de calcul ale nodurilor alcătuite diagonale cu secţiune tubulară şi tălpi realizate din ţevi
pătrată, specificate în tabelul 7.10, au fost simplificate prin omiterea criteriilor de proiectare care nu sunt decisive
în conformitate cu limitele specificate în tabelul 7.9.

(4) Forţa axială de calcul a oricărui nod sudat nerigidizat între diagonale având secţiunea din
ţeavă circulară sau dreptunghiulară şi tălpi având secţiunea din ţeavă dreptunghiulară, în conformitate
cu limitele specificate în tabelul 7.8, poate fi determinate folosind relaţiile corespunzătoare din tabelul
7.10, tabelul 7.11, tabelul 7.12 sau tabelul 7.13. Pentru noduri cu rigidizări a se vedea 7.5.2.2.

Tabelul 7.9 - Condiţii suplimentare pentru utilizarea tabelului 7.10

Tipul diagonalei Tipul nodului Parametrii nodului

T, Y sau X bi /b0 ≤ 0,85 b0 /t0 ≥ 10

Profile tubulare pătrate

Nod în K sau N cu b1 + b2
0,6 ≤ ≤ 1,3 b0 /t0 ≥ 15
spaţiu liber 2b1

T, Y sau X b0 /t0 ≥ 10
Profile tubulare
circulare
Nod în K sau N cu d1 + d 2
0,6 ≤ ≤ 1,3 b0 /t0 ≥ 15
spaţiu liber 2d1

115
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.10 -Forţa axială capabilă a nodurilor sudate între elemente cu secţiune tubulară
circulară sau pătrată

Forţa axială capabilă [i = 1 sau 2, j = diagonala pe care are

Tipul nodului
loc suprapunerea]
Noduri în T,Y şi X Cedarea locală a tălpii β ≤ 0,85

2
k n f y0t0 ⎛ 2β ⎞
N1,Rd = ⎜⎜ + 4 1 − β ⎟⎟ / γ M 5 ,
(1 − β )sin θ1 ⎝ sin θ1 ⎠

Noduri în K sau N cu spaţiu liber Cedarea locală a tălpii β ≤ 1,0

8,9γ 0,5 k n f y 0 t 02 ⎛ b1 + b2 ⎞
Ni,Rd = ⎜⎜ ⎟⎟ / γ M 5
sin θ i ⎝ 2b0 ⎠

Noduri în K sau N cu suprapunere *) Cedarea diagonalei 25% ≤ λov < 50%

Elementul i sau elementul j poate fi comprimat sau ⎛ λov
întins, dar unul este comprimat şi celălalt întins. Ni,Rd = f yi t i ⎜ beff + be ,ov + (2hi − 4t i )⎞⎟ / γ M 5
⎝ 50 ⎠
Cedarea diagonalei 50% ≤ λov < 80%

[ ]
Ni,Rd = f yi t i beff + be ,ov + 2hi − 4t i / γ M 5

Cedarea diagonalei λov ≥ 80%

[ ]
Ni,Rd = f yi t i bi + be ,ov + 2hi − 4t i / γ M 5

Parametrii beff , be,ov şi kn

10 f y 0t0 Pentru n > 0 (compresiune):
beff = bi dar beff ≤ bi 0,4n
b0 / t0 f yi ti kn = 1,3 −
β
10 f yj t j dar kn ≤ 1,0
be,ov = bi dar be,ov ≤ bi Pentru n ≤ 0 (întindere):
b j / t j f ji t i kn = 1,0

Pentru diagonalele cu secţiune circulară, valoarea forţei axiale de calcul se multiplică cu π/4, înlocuind b1 şi h1 cu d1
şi b2 şi h2 cu d2 .

*) Numai diagonala care se suprapune i se verificată. Eficienţa diagonalei (de exemplu. raportul dintre efortul capabil de
calcul al nodului şi efortul plastic capabil al diagonalei) pentru diagonala pe care are loc suprapunerea j trebuie luată egală cu a
diagonalei suprapuse.

116
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.11 - Forţa axială capabilă a nodurilor sudate în T,X şi Y între zăbrele RHS sau CHS şi
tălpi RHS

Tipul nodului Foţa axială capabilă [i = 1]

Cedarea locală a tălpii β ≤ 0,85

k n f y 0 t 02 ⎛ 2η ⎞
Ni,Rd = ⎜ + 4 1− β ⎟⎟ / γ M 5
(1 − β ) sin θ 1 ⎜⎝ sin θ 1 ⎠
Voalarea pereţilor secţiunii tălpii 1) β = 1,0 2)

f bt0 ⎛ 2hi ⎞
Ni,Rd = ⎜⎜ + 10t 0 ⎟⎟ / γ M 5
sin θ i ⎝ sin θ 1 ⎠
Cedareaa diagonalei β ≥ 0,85

Ni,Rd = f yi t i ( 2hi − 4t i + 2beff ) / γ M 5

Străpungere 0,85 ≤ β ≤ (1 - 1/γ)

f y0t0 ⎛ 2hi ⎞
Ni,Rd = ⎜⎜ + 2be, p ⎟⎟ / γ M 5
3 sin θ 1 ⎝ sin θ 1 ⎠
1)
Pentru nodurile în X cu θ < 90° se utilizează cea mai mică dintre această valoare şi rezistenţa de calcul
la forfecare a secţiunii tălpiii, specificată pentru nodurile in K şi N cu spaţiu liber în tabelul 7.12.
2)
Pentru 0,85 ≤ β ≤ 1,0 se utilizează interpolarea liniară între valoarea corespunzătoare cedării locale a
tălpii pentru β = 0,85 şi valoarea decisivă corespunzătuoare cedării pereţilor secţiunii tălpii pentru β = 1,0
(voalarea peretelui secţiunii sau forfecarea tălpii).
Pentru diagonale cu secţiune circulară, valoarea forţei axiale capabile se multiplică cu π/4, b1 şi h1 se
înlocuiesc cu d1 iar b2 şi h2 se înlocuiesc cu d2 .

Pentru întindere:
fb = fy0 10 f y 0t0
beff = bi dar beff ≤ bi
b0 / t0 f yi ti
Pentru compresiune:
fb = χ fy0 (Noduri în T şi Y)
fb = 0,8 χ fy0 sin θi (Noduri în X) 10
be,p = bi dar be.p ≤ bi
b0t0
unde χ este factorul de reducere pentru flambajul
prin încovoiere comform EN 1993-1-1 utilizând
curbele de flambaj şi zvelteţea relativă (redusă) λ
Pentru n > 0 (compresiune):
determinată conform relaţiei:
0,4n
⎛ h0 ⎞ 1 kn = 1,3 −
⎜⎜ − 2 ⎟⎟ β
t
λ = 3,46 ⎝ 0 ⎠ sin θ i dar kn ≤ 1,0
E Pentru n ≤ 0 (întindere):
π kn = 1,0
f y0

Tabelul 7.12 - Forţa axială capabilă a nodurilor sudate în Kşi N între zăbrele RHS sau CHS şi
117
 SR EN 1993-1-1:2006

talpi RHS

Tipul nodului Foţa axială capabilă [i = 1 sau 2]

Noduri în K şi N cu spaţiu liber Cedarea locală a tălpii

8,9k n f y 0 t 02 γ ⎛ b1 + b2 + h1 + h2 ⎞
Ni,Rd = ⎜⎜ ⎟⎟ / γ M 5
sin θ i ⎝ 4b0 ⎠
Forfecarea tălpii
f y 0 Av
Ni,Rd = /γ M5
3 sin θ i

⎢⎣
(
N0,Rd = ⎡( A0 − Av ) f y 0 + Av f y 0 1 − V Sd / V pl , Rd )
2 ⎤ /γ
⎥⎦ M 5
Cedarea diagonalei

( )
Ni,Rd = f yi t i 2hi − 4t i + bi + beff / γ M 5

Străpungere β ≤ (1 - 1/γ)

f y0t0 ⎛ 2hi ⎞
Ni,Rd = ⎜⎜ + bi + be, p ⎟⎟ / γ M 5
3 sin θ i ⎝ sin θ i ⎠
Noduri în K şi N cu suprapunere Conform tabelului 7.10.

Pentru diagonale cu secţiune circulară, valoarea forţei axiale de calcul se multiplică cu π/4, b1 şi h1 se
înlocuieşte cu d1 iar b2 şi h2 se înlocuieşte cu d2 .
Av = (2h0 + αb0)t0
10 f y 0t0
beff = bi dar beff ≤ bi
Pentru o diagonală cu secţiune pătrată sau b0 / t0 f yi ti
dreptunghiulară:
1 10
α= be,p = bi dar be.p ≤ bi
4g 2 b0t0
1+ 2
3t 0 Pentru n > 0 (compresiune):
unde g reprezintă spaţiu liber, a se vedea figura 0,4n
1,3(a). kn = 1,3 −
β
Pentru diagonale cu secţiune circulară: α = 0 dar kn ≤ 1,0
Pentru n ≤ 0 (întindere):
kn = 1,0

118
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.13 – Rezistenţa capabilă a nodurilor sudate cu gusee sau profile I sau H pe elemente RHS

Guseu transversal Cedarea diagonalei [i = 1]

N1,Rd = f y1t1beff / γ M 5 *)

Strivirea secţiunii tălpii dacă b1 ≥ b0 − 2t0

N1,Rd = f y 0 t 0 ( 2t1 + 10t 0 ) / γ M 5

Străpungerea secţiunii dacă b1 ≤ b0 − 2t0

f y0t0
N1,Rd = (2t 1 + 2be , p ) / γ M 5
3
Guseu longitudinal Cedarea locală a tălpii

N1,Rd =
k m f y 0 t 02
1 − t1 / b0
(2h / b
1 0 )
+ 4 1 − t1 / b0 / γ M 5

t1/b0 ≤ 0,2
Profil I sau H

În mod acoperitor, dacă η ≥ 2 1− β , N1,Rd pentru

un profil I sau H poate fi considerat ca fiind egal cu
efortul de calcul a două platbenzi cu dimensiuni
similare cu tălpile profilului I dau H, determinat
precum este specificat mai sus.
Dacă η < 2 1− β , este necesară o interpolare
liniară între cazurile când se ia în calcul una sau
două platbenzi.

Mip,1,Rd = N1,Rd (h1 − t1)

Domeniu de valabilitate
Suplimentar limitelor specificate în tabelul 7.8:

0,5 ≤ β ≤ 1,0
b0/t0 ≤ 30
Parametrii beff , be,p şi km

10 f y 0 t 0 Pentru n > 0 (compresiune):

beff = b1 dar beff ≤ bi
km = 1,3(1 − n)
b0 / t 0 f y1t1
dar km ≤ 1,0
10 Pentru n ≤ 0 (întindere):
be,p = b1 dar be.p ≤ bi
b0 / t 0 km = 1,0

*) Îmbinările cu sudură de colţ se proiectează în conform 4.10.

(5) Îmbinările cu diagonale solicitate la încovoiere şi forţă axială îndeplinesc următoarea

119
 SR EN 1993-1-1:2006

condiţie:

N i , Ed M ip ,i , Ed M op ,i , Ed
+ + ≤ 1,0 (7.4)
N i , Rd M ip ,i , Rd M op ,i , Rd

unde:
Mip,i,Rd este momentul capabil în planul nodului
Mip,i,Ed este momentul de calcul în planul nodului
Mop,i,Rd este momentul capabil în plan perpendicular pe planul nodului
Mop,i,Ed este momentul de calcul în plan perpendicular pe planul nodului

(6) Momentul de calcul Mi,Ed poate fi considerat ca valoarea în punctul unde axa centrală a
diagonalei se intersectează cu secţiunea tălpii.

(7) Pentru nodurile fără rigidizări momentul de calcul în planul nodului şi momentul de calcul în
plan perpendicular pe planul nodului, trebuie determinate conform tabelului 7.13 sau 7.14, în mod
corespunzător. Pentru nodurile rigidizate a se va vedea 7.5.2.2.

(8) În cazul tipurilor speciale de noduri, specificate în tabelele 7.15 şi 7.16, se respectă criterile
de proiectare specificate pentru fiecare tip în tabelul corespunzător.

7.5.2.2 Noduri cu rigidizări

(1) În cazul nodurilor, pot fi utilizate numeroase tipuri de rigidizări. Tipul rigidizării depinde de
modul de cedare care în absenţa rigidizării determină rezistenţa nodului.

(2) Rigidizări ale tălpii profilelor dublu T pot fi utilizate pentru a creşte rezistenţa nodului la
cedarea locală a tălpii, rezistenţa la străpungere sau cedarea diagonalei utilizând lăţimea efectivă
redusă.

(3) Se poate utiliza o pereche de rigidizări laterale pentru a solidariza nodul împotriva strivirii
secţiunii tălpii sau a forfecării secţiunii tălpii.

(4) Pentru a evita suprapunerea parţială a diagonalelor într-un nod în K sau N, diagonalele pot fi
sudate de un montant vertical.

(5) Orice combinaţie din cele trei tipuri de rigidizări prezentate poate fi utilizată.

(6) Calitatea oţelului folosită pentru realizarea rigidizărilor nu trebuie să fie inferioară celei din
care se realizează talpa.

(7) Forţele capabile ale nodurilor cu rigidizări se determină utilizând tabelul 7.17 şi tabelul 7.18.

120
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.14 - Momente capabile ale nodurilor sudate între zăbrele RHS şi tălpi RHS

Noduri în T şi X Efortul capabil

Momente în planul nodului (θ = 90°) Cedarea locală a tălpii β ≤ 0,85

⎛ 1 2 η ⎞
Mip,1,Rd = k n f y 0 t 0 h1 ⎜ + + ⎟ /γ M5
2
⎜ 2η 1− β 1− β ⎟
⎝ ⎠

Strivirea secţiunii tălpii 0,85 ≤ β ≤ 1,0

Mip,1,Rd = 0,5 f yk t 0 (h1 + 5t 0 ) / γ M 5

2

fyk = fy0 pentru noduri în T

fyk = 0,8 fy0 pentru noduri în X

Cedarea diagonalei 0,85 ≤ β ≤ 1,0

( ( )
Mip,1,Rd = f y1 W p (,1 − 1 − beff / b1 b1 h1t1 / γ M 5 )
Momente în plan perpendicular pe
Cedarea locală a tălpii β ≤ 0,85
planul nodului (θ = 90°)
⎛ h1 (1 + β ) 2b0 b1 (1 + β ) ⎞
Mop,1,Rd = k n f y 0 t 0 ⎜ + ⎟ /γ M5
2
⎜ 2(1 − β ) 1 − β ⎟
⎝ ⎠
Strivirea secţiunii tălpii 0,85 ≤ β ≤ 1,0

Mop,1,Rd = f yk t 0 (b0 − t 0 )(h1 + 5t 0 ) / γ M 5

fyk = fy0 pentru noduri în T
fyk = 0,8 fy0 pentru noduri în X

Distorsiunea tălpii (doar pentru nodurile înT) *)

(
Mop,1,Rd = 2 f y 0 t 0 h1t 0 + )
b0 h0 t 0 (b0 + h0 ) / γ M 5

Cedarea diagonalei 0,85 ≤ β ≤ 1,0

( (
Mop,1,Rd = f y1 W p (,1 − 0,5 1 − beff / b1 ) b t )/ γ
2
1
2
1 M5

Parametrii beff şi kn
Pentru n > 0 (compresiune):
10 f y 0 t 0 0,4n
beff = b1 kn = 1,3 −
b0 / t 0 f y1t1 β
dar kn ≤ 1,0
dar beff ≤ b1 Pentru n ≤ 0 (întindere):
kn = 1,0
*) Acest criteriu nu se aplică dacă distorsiunea tălpii este împiedicată.

121
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.15 - Criterii de proiectare pentru tipuri speciale de noduri sudate între zăbrele RHS şi
tălpi RHS

Tipul nodului Criterii de proiectare

Diagonalele pot fi comprimate sau întinse,
respectând condiţia să fie solicitate în aceeaşi
direcţie.

N1,Ed ≤ N1,Rd

unde N1,Rd reprezintă valoarea N1,Rd pentru un nod în

X, specificată în tabelul 7.11

Diagonala 1 este întotdeauna comprimată şi

diagonala 2 este întotdeauna întinsă.
N1,Ed sin θ1 + N3,Ed sin θ3 ≤ N1,Rd sin θ1
N2,Ed sin θ2 ≤ N1,Rd sin θ1

unde N1,Rd reprezintă valoarea N1,Rd pentru un nod în

b1 + b2 + h1 + h2
K, specificată în tabelul 7.12, dar cu
4b0
b + b2 + b3 + h1 + h2 + h3
înlocuit de: 1
6b0

Toate diagonalele trebuie să fie comprimate sau

întinse.

N1,Ed sin θ1 + N2,Ed sin θ2 ≤ Nx,Rd sin θx

unde Nx,Rd reprezintă valoarea Nx,Rd pentru un nod în

X, specificată în tabelul 7.11, şi Nx,Rd sin θx este
valoarea cea mai mare dintre:

│N1,Rd sin θ1│ şi │N2,Rd sin θ2│

Diagonala 1 este întotdeauna comprimată şi

diagonala 2 este întotdeauna întinsă.
Ni,Ed ≤ Ni,Rd

unde Ni,Rd reprezintă valoarea Ni,Rd pentru un nod în

K, specificată în tabelul 7.12, asigurând că într-un nod
cu spaţiu liber, în secţiunea 1-1 talpa respectă condiţia:

2 2
⎡ N 0, Ed ⎤ ⎡ V0, Ed ⎤
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤ 1,0
⎣⎢ N 0, p (, Rd ⎥⎦ ⎢⎣V0, p (, Rd ⎦⎥

122
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.16 - Criterii de proiectare pentru îmbinări sudate la noduri de colţ şi tălpi frânte la
elemente RHS

Tipul nodului Criterii

Noduri de colţ sudate

Secţiunea este de clasă 1 pentru încovoiere pură, a se vedea EN

1993-1-1.

NEd ≤ 0,2Npℓ,Rd

N Ed M Ed
şi + ≤κ
N p (, Rd M p (, Rd
3 b0 / h0 1
Dacă θ ≤ 90° : κ= +
[b0 / t 0 ]0 ,8
1 + 2b0 / h0
Dacă 90° < θ ≤ 180°: κ= 1− ( )
2 cos(θ / 2) (1 − κ 90 )

unde κ90 reprezintă valoarea κ pentru θ = 90°.

tp ≥ 1,5t şi ≥ 10 mm

N Ed M Ed
+ ≤ 1,0
N p (, Rd M p (, Rd

Talpă frântă

Ni,Ed ≤ Ni,Rd

unde Ni,Rd reprezintă valoarea Ni,Rd pentru un nod în K

sau N cu suprapunere, specificată în tabelul 7.12.

Extensia imaginară a tălpii

123
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.17 – Forţa capabilă pentru noduri sudate în T,X sau Y, rigidizate cu zăbrele CHS sau
RHS şi tălpi RHS

Tipul nodului Forţa capabilă [ i = 1 ]

Cu rigidizări pentru a evita cedarea locală a tălpii, cedarea zăbrelei sau străpungerea secţiunii tălpii.

Întindere βp ≤ 0,85

+ b p (b p − bi )
hi
ℓp ≥
sin θ i
≥ 1,5hi / sin θ i
şi
bp ≥ b0 − 2t0
f ypt p2
x
Ni,Rd =
(1 − b / b )sin θ
i p i

⎛ 2hi / b p ⎞
x⎜⎜ + 4 1 − bi / b p ⎟⎟ / γ M 5
⎝ sin θ i ⎠

Compresiune βp ≤ 0,85

+ b p (b p − bi )
hi
ℓp ≥
sin θ i
≥ 1,5hi / sin θ i

şi
bp ≥ b0 − 2t0

Se ia Ni,Rd ca valoare a Ni,Rd pentru nodurile în T, X

sau Y, conform tabelului 7.11, dar cu kn = 1,0 şi t0
înlocuit cu tp pentru cedare la faţa secţiunii tălpii,
cedarea zăbrelei şi străpungerea secţiunii tălpii.

Cu rigidizări laterale pentru a evita voalarea secţiunii tălpii sau forfecarea secţiunii tălpii.

ℓp ≥ 1,5hi / sin θ i

Se ia Ni,Rd ca valoare a Ni,Rd pentru nodurile în T,X

sau Y, conform tabelului 7.11, dar cu t0 înlocuit cu
(t0 + tp ) pentru voalarea secţiunii tălpii şi forfecarea
secţiunii tălpii.

124
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.18 – Forţa capabilă pentru noduri sudate în K sau N, rigidizate cu zăbrele CHS sau
RHS şi tălpi RHS

Tipul nodului Forţa capabilă [i = 1 sau 2]

Cu rigidizări pentru a evita cedarea locală a tălpii, cedarea zăbrelei sau strapungerea secţiunii tălpii.

⎛ h h ⎞
ℓp ≥ 1,5⎜⎜ 1
+ g + 2 ⎟⎟
⎝ sin θ 1 sin θ 2 ⎠

bp ≥ b0 − 2 t0
tp ≥ 2 t1 şi 2 t2

Se ia Ni,Rd ca valoare a Ni,Rd pentru un nod în K

sau N, conform tabelului 7.12, dar cu t0 înlocuit cu
tp pentru cedare la faţa secţiunii tălpii, cedarea
zăbrelei şi străpungerea secţiunii tălpii.

Cu rigidizări laterale laterale pentru a evita forfecarea secţiunii tălpii.

⎛ h h ⎞
ℓp ≥ 1,5⎜⎜ 1
+ g + 2 ⎟⎟
⎝ sin θ 1 sin θ 2 ⎠

Se ia Ni,Rd ca valoare a Ni,Rd pentru un nod în K

sau N, conform tabelului 7.12, dar cu t0 înlocuit cu
( t0 + tp ) pentru forfecarea secţiunii tălpii.

Rigidizat cu un guseu de separare între zăbrele, datorită lungimii insuficente de suprapunere.

tp ≥ 2 t1 şi 2 t2

Se ia Ni,Rd ca valoare a Ni,Rd pentru un nod cu

suprapunere în K sau N, conform tabelului 7.12, cu
λov < 80 %, dar cu bj , tj şi fyj înlocuiţi cu bp , tp şi
fyp în ecuaţia lui be,ov specificată în tabelul 7.10.

125
 SR EN 1993-1-1:2006

7.5.3 Noduri spaţiale

(1) În fiecare plan al unui nod spaţial, criteriile de proiectare specificate la 7.5.2, trebuie
îndeplinite folosind forţa capabilă redusă rezultată din 7.5.3(2).

(2) Forţa capabilă pentru fiecare plan al unui nod spaţial se determină prin aplicarea factorului
de reducere corespunzător, specificat în tabelul 7.19, la forţa de calcul a nodului plan corespunzător,
calculat conform 7.5.2 cu încărcarea adecvată tălpii în cazul nodului spaţial.

Tabelul 7.19 - Factorul de reducere pentru noduri spaţiale

Tipul nodului Factorul de reducere µ

Nod TT 60° ≤ φ ≤ 90°

Diagonala 1 poate fi fie întinsă, fie comprimată.

µ = 0,9

Nod XX
Diagonalele 1 şi 2 pot fi întinse sau comprimate.
N2,Ed/N1,Ed este negativ dacă o diagonală este întinsă şi
una este comprimată.

(
µ = 0,9 1 + 0,33 N 2, Ed / N 1, Ed )
ţinând seama de semnul lui N1,Ed şi N2,Ed

unde │N2,Ed│ ≤ │N1,Ed│

Nod KK 60° ≤ φ ≤ 90°

µ = 0,9

cu condiţia ca într-un nod cu spaţiu liber, în

secţiunea 1-1, talpa respectă condiţia:

2 2
⎡ N 0, Ed ⎤ ⎡ V0, Ed ⎤
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤ 1,0
⎢⎣ N p (,0, Rd ⎥⎦ ⎢⎣V p (,0, Rd ⎥⎦

126
 SR EN 1993-1-1:2006

7.6 Noduri sudate între zăbrele CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune I sau H

(1) Respectând condiţia ca geometria nodului să fie în domeniul de validitate specificat în

tabelul 7.20, forţa de calcul a nodului se determină utilizând relaţile corespunzătoare din
tabelul 7.21 sau tabelul 7.22.

Tabelul 7.20 – Domeniu de valabilitate pentru noduri sudate între zăbrele CHS sau RHS şi tălpi
cu secţiune I sau H

Parametrul nodului [ i = 1 sau 2, j = zăbreaua pe care are loc suprepunerea ]

Tipul nodului bi /ti şi hi /ti or di /ti

dw /tw hi /bi b0 /tf bi /bj
Compresiune Întindere

Clasa 1
≥ 0,5
X şi Clasa 1 dar –
hi ≤ 2,0
dw ≤ 400 mm şi ≤ 35
ti
hi
≤ 35 bi
T sau Y ti ≤ 35
ti Clasa 2
Nod în K cu bi 1,0 –
spaţiu liber Clasa 2 ≤ 35 di
ti ≤ 50
şi ti
Nod în N cu
spaţiu liber di
dw ≤ 400 mm ≤ 50
Nod în K cu ti
suprapunere ≥ 0,5
dar ≥ 0,75
Nod în N cu ≤ 2,0
suprapunere

(2) Pentru nodurile care se încadrează în limitele specificate în tabelul 7.20, numai criterile de
proiectare specificate în tabelele corespunzătoare se consideră. Rezistenţa de calcul se ia ca
valoarea minimă a tuturor criterilor de proiectare aplicabile.

(3) Pentru nodurile din afara limitelor specificate în tabelul 7.20, toate criterile specificate la 7.2.2
trebuie considerate. Suplimentar, trebuie luate în considerare momentele secundare în nod, datorate
rigidităţii lor la rotire.

(4) În îmbinările diagonalelor solicitate numai la forţe axiale, forţa axială Ni,Ed nu trebuie să
depăşească valoarea forţa capabilă a nodului Ni,Rd, determinat conform tabelului 7.21.

(5) Îmbinările diagonalelor solicitate la încovoiere şi forţă axială îndeplinesc următoarea condiţie:

N i , Ed M ip ,i , Ed
+ ≤ 1,0 (7.5)
N i , Rd M ip ,i , Rd

unde:
Mip,i,Rd este momentul capabil în planul nodului;
Mip,i,Ed este momentul încovoietor de calcul în planul nodului.

127
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.21 – Forţa capabilă a nodurilor sudate între zăbrele RHS sau CHS şi tălpi cu secţiune I
sau H

Forţa capabilă
Tipul nodului
[ i = 1 sau 2, j =zăbreaua pe care are loc suprapunerea ]
Noduri în T, Y sau X Deformarea plastică a inimii tălpii
f y 0t wbw
N1,Rd = /γ M5
sin θ1
Cedarea diagonalei

N1,Rd = 2 f y1t1 peff / γ M 5

Noduri în K sau N cu spţiu liber [i = 1 sau 2] Stabilitatea inimii tălpii Cedarea zăbrelei nu se
f y 0t wbw verificată dacă:
Ni,Rd = /γ M5 g/tf ≤ 20 − 28β;
sin θ1 β ≤ 1,0 − 0,03γ
Cedarea diagonalei unde γ = b0/2tf
şi pentru CHS:
Ni,Rd = 2 f yiti peff / γ M 5 0,75 ≤ d1 / d2 ≤ 1,33
sau pentru RHS:
0,75 ≤ b1 / b2 ≤ 1,33
Forfecarea secţiunii tălpii
f y 0 Av
Ni,Rd = /γM5
3 sin θ i

⎢⎣
(
N0,Rd = ⎡( A0 − Av ) f y 0 + Av f y 0 1 − VEd / V p1,Rd ) ⎤⎥⎦ / γ
2
M5

*)
Noduri în K sau N cu suprapunere
Cedarea diagonalei 25% ≤ λov < 50%
[i = 1 sau 2]
Diagonalele i şi j pot fi întinse sau
comprimate.
(
Ni,Rd = f yi ti peff + be ,ov + ( hi − 2ti )λov / 50 / γ M 5)
Cedarea diagonalei 50% ≤ λov < 80%
Ni,Rd = (
f yiti peff + be ,ov + hi − 2ti / γ M 5 )
Cedarea diagonalei λov ≥ 80%

Ni,Rd = f yiti (bi + be ,ov + 2hi − 4ti ) / γ M 5

Av = A0 − (2 − α) b0 tf + (tw + 2r) tf peff = t w + 2r + 7t f f y 0 / f yi

dar peff ≤ bi+hi-2ti
pentru noduri în T,Y,X şi noduri
+ 5(t f + r )
Pentru diagonale cu secţiune RHS: în K sau N cu spaţiu liber şi
hi
bw =
1 beff ≤ bi+hi-2ti sin θ i

(1 + 4g )
α= 2
pentru noduri în K sau N cu dar
2
/ 3t f suprapunere.
10 f yj t j bw ≤ 2ti + 10 (tf + r)
Pentru diagonale cu secţiune CHS:
be,ov = bi
b j / t j f yi t i
α=0
dar be,ov ≤ bi
Pentru diagonalele cu secţiune CHS, se multiplică valoarea forţei capabile la cedarea zăbrelei cu π/4 şi se
se înlocuieşte b1 şi h1 cu d1 iar b2 şi h2 cu d2.
*)
Numai zăbreaua care se suprapune i se verifică. Eficienţa (de exemplu raportul dintre forţa
capabilă a nodului şi forţa plastică capabilă a zăbrelei) diagonalei pe care are loc suprapunerea j se
consideră ca fiind egală cu eficienţa diagonalei care se suprapune.

128
 SR EN 1993-1-1:2006

(6) Momentul de calcul Mi,Ed poate fi considerat ca valoarea în punctul unde axa centrală a
diagonalei se intersectează cu secţiunea tălpii.

(7) Momentul capabil în planul nodului Mip,1,Rd se determină din tabelul 7.22.

(8) Dacă sunt folosite rigidizări pe talpă (a se vedea figura 7.7), atunci forţa capabilă a nodului
Ni,Rd pentru noduri în T,X,Y şi noduri în K sau N cu spaţiu liber (tabelul 7.22) se determină după cum
urmează:

Ni,Rd = 2 fyi ti (beff + beff,s) / γM5 (7.6)

unde:
beff = tw + 2r + 7 tf fy0 / fyi dar ≤ bi + hi - 2ti
beff,s = ts + 2a + 7 tf fy0 / fyi dar ≤ bi + hi - 2ti
beff + beff,s ≤ bi + hi - 2ti
unde:
a reprezintă grosimea cordonului de sudură a rigidizării, '2a' devine 'a' dacă se foloseşte
sudură de colţ;
s se referă la elementul de rigidizare.

(9) Grosimea rigidizărilor trebuie să fie cel puţin cât grosimea inimii secţiunii.

Tabelul 7.22 – Momentul capabil al nodurilor sudate între zăbrele RHS şi tălpi cu secţiune I sau
H

Forţa capabilă [i = 1 sau 2, j = zăbreaua pe care are loc

Tipul nodului
suprapunerea]
Noduri în T şi Y Deformarea plastică a inimii tălpii

Mip,1,Rd = 0,5 f y 0t wbw h1 / γ M 5

Cedarea diagonalei

Mip,1,Rd = f y1t1beff (h1 − t1 ) / γ M 5

Parametrii beff şi bw

+ 5(t f + r ) dar bw ≤ 2t1 +10(t f + r )

h1
beff = t w + 2r + 7t f f y 0 / f y1 dar beff ≤ bi bw =
sin θ1

129
 SR EN 1993-1-1:2006

Perimetrul efectiv al diagonalelor, fără (stânga) şi cu

(dreapta) rigidizări
Figura 7.7: Rigidizări pentru tălpi cu secţiune I

7.7 Noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune U

(1) Respectând condiţia ca geometria nodului să fie în domeniul de validitate specificat în

tabelul 7.23, forţa capabilă a nodurilor dintre diagonalele cu secţiuni tubulare şi tălpi cu secţiune U
poate fi determinată conform tabelului 7.24.

(2) Momentele secundare în nod, cauzate de rigiditatea lor la încovoiere, se iau în considerare.

(3) În cazul unui nod cu spaţiu liber, forţa axială capabilă a secţiunii tălpii N0,Rd se determină
ţinând seama de transmiterea forţei de forfecare între diagonală şi talpă, fără a ţine seamat de
momentele secundare aferente. Verificarea se efectuează în conformitate cu EN 1993-1-1.

Tabelul 7.23 – Domeniu de valabilitate pentru noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS
sau RHS şi tălpi cu secţiune U

Parametrul nodului [ i = 1 or 2, j = diagonala pe care are loc suprapunerea ]

Tipul nodului bi /ti şi hi /ti or di /ti Spaţiu liber sau

bi /b0 hi /bi b0 /t0 suprapunere
Compresiune Întindere bi /bj
Clasa 1
≥ 0,4
Nod în K cu 0,5(1-β*) ≤ g/b0* ≤ 1,5(1-β*) 1)
spaţiu liber şi hi
şi ≤ 35 şi
Nod în N cu ti
b0 ≤ hi
spaţiu liber ≤ 35 g ≥ t1 + t2
400 mm ti ≥ 0,5
bi
≤ 35 dar Clasa 2
≥ 0,25 ti ≤ 2,0
bi
Nod în K cu ≤ 35
ti 25% ≤ λov < 100%
suprapunere şi di
≤ 50
Nod în N cu b0 ≤ ti bi/bj ≥ 0,75
di
suprapunere 400 mm ≤ 50
ti
β* = b1/b0*
b0* = b0 - 2 (tw + r0)
1)
Această condiţie se aplică numai când β ≤ 0,85.

130
 SR EN 1993-1-1:2006

Tabelul 7.23 – Forţa capabilă a nodurilor sudate între diagonale cu secţiune RHS sau CHS şi
tălpi cu secţiune U

Rezistenţa capabilă [i = 1 or 2, j = diagonala pe care

Tipul nodului
are loc suprapunerea]

Noduri în K sau N cu spaţiu liber Cedarea diagonalei

hi tj hj Ni,Rd = f yiti (bi + beff + 2hi − 4ti ) / γ M 5

ti
Nj bj
bi Ni Cedarea locală a tălpii
θj
θi
t0 f y 0 Av
Ni,Rd = /γM5
tw r0
h0 3 sin θ i
b0
⎢⎣
(
N0,Rd = ⎡( A0 − Av ) f y 0 + Av f y 0 1 − VEd / V pl , Rd ) ⎤⎥⎦ / γ
2
M5

Noduri în K sau N cu suprapunere *) Cedarea diagonalei 25% ≤ λov < 50%

Ni,Rd = f yiti (beff + be,ov + (2hi − 4ti )λov / 50)/ γ M 5

hi tj hj
ti
Nj bj Cedarea diagonalei 50% ≤ λov < 80%
bi Ni

θi
θj Ni,Rd = f yiti (beff + be ,ov + 2hi − 4ti ) / γ M 5
t0
h0 Cedarea diagonalei λov ≥ 80%
tw r0
b0
Ni,Rd = f yiti (bi + be ,ov + 2hi − 4ti ) / γ M 5

Av = A0 − (1 − α) b0* t0
b0* = b0 - 2 (tw + r0)

Pentru diagonale cu secţiune RHS:

1 10 f y0t0
bi
(1 + 4 g )
α= 2
beff = *
dar beff ≤ bi
2
/ 3t f b0 / t 0 f yi t i

Pentru diagonale cu secţiune CHS: 10 f yj t j

α=0 be,ov = bi dar be,ov ≤ bi
b j / t j f yi t i
f y 0 Av
Vpl,Rd = /γ M5
3
VEd = (Ni,Ed sin θi )max

Pentru diagonale cu secţiune CHS, exceptând cedarea tălpii, se înmulţeşte valoarea anterioară a
rezistenţei de calcul cu π/4 şi se înlocuieşte b1 şi h1 cu d1, precum şi b2 şi h2 cu d2.

*) Numai diagonala care se suprapune i se verifică. Eficienţa (de exemplu raportul dintre forţa
capabilă a nodului şi forţa plastică capabilă a diagonalei) diagonalei pe care are loc suprapunerea j se
consideră ca fiind egală cu eficienţa diagonalei care se suprapune.

131

Corespondenţa dintre standardele europene şi standardele internaţionale la
care se face referire şi standardele române:
Standarde referitoare la oţeluri sudabile pentru construcţii
EN 10025-1:2004
EN 10025-2:2004
EN 10025-3:2004
EN 10025-4:2004
EN 10025-5:2004
EN 10025-6:2004
Standarde referitoare la condiţii tehnice de livrare, dimensiuni şi toleranţe
EN 10029:1991
EN 10034:1993
EN 10051:1991
SR EN 1993-1-1:2006
Anexa naţională NA
(informativă)
IDT SR EN 10025-1:2005
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 1: Condiţii tehnice generale de livrare
IDT SR EN 10025-2:2004
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 2: Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri de
construcţii nealiate
IDT SR EN 10025-3:2004
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 3: Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri de
construcţii sudabile cu granulaţie fină în stare
normalizată/laminare normalizată
IDT SR EN 10025-4:2004
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 4: Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri de
construcţii sudabile cu granulaţie fină obţinută prin
laminare termomecanică
IDT SR EN 10025-5:2005
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 5: Condiţii tehnice de livrare pentru oţeluri de
construcţii cu rezistenţă îmbunătăţită la coroziunea
atmosferică
IDT SR EN 10025-6:2005
Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii.
Partea 6: Condiţii tehnice de livrare pentru produse plate
cu limită de curgere ridicată în stare călită şi revenită
IDT SR EN 10029:1995
Table de oţel laminate la cald, cu grosimi mai mari sau
egale cu 3 mm. Toleranţe la dimensiuni, de formă şi la
masă
IDT SR EN 10034:1995
Profile I si H de oţel pentru construcţii. Toleranţe de formă
şi la dimensiuni
NEQ SR EN 10051+A1:2000
Table, benzi late şi benzi late fâşiate laminate continuu la
cald, din oţeluri aliate şi nealiate. Toleranţe la dimensiuni
şi de formă
132

EN 10055:1995
EN 10056-1:1998
EN 10056-2:1993
EN 10164:1993
Standarde referitoare la profile tubulare pentru construcţii
EN 10219-1:1997
EN 10219-2:1997
EN 10210-1:1994
EN 10210-2:1997
Standarde referitoare la şuruburi, piuliţe şi şaibe
EN 14399-1:2005
EN 14399-2:2005
EN 14399-3:2005
EN 14399-4:2005
SR EN 1993-1-1:2006
IDT SR EN 10055:2000
Profile T cu aripi egale şi cu muchii rotunjite laminate la
cald din oţel. Dimensiuni şi toleranţe la formă şi la
dimensiuni
IDT SR EN 10056-1:2000
Corniere cu aripi egale şi inegale din oţel pentru
construcţii. Partea 1: Dimensiuni
IDT SR EN 10056-2:1996
Corniere cu aripi egale şi cu aripi neegale de oţel pentru
construcţii. Partea 2: Toleranţe de formă şi la dimensiuni
NEQ SR EN 10164:2005
Oţeluri de construcţii cu caracteristici de deformare
îmbunătăţite pe direcţie perpendiculară pe suprafaţa
produsului. Condiţii tehnice de livrare
IDT SR EN 10219-1:2002
Profile cave deformate la rece pentru construcţii, de
oţeluri de construcţie nealiate şi cu granulaţie fină. Partea
1: Condiţii tehnice de livrare
IDT SR EN 10219-2:2002
Profile cave deformate la rece pentru construcţii, de
oţeluri de construcţie nealiate şi cu granulaţie fină. Partea
2: Toleranţe, dimensiuni şi caracteristici ale profilului
IDT SR EN 10210-1:1998
Profile cave finisate la cald pentru construcţii, din oţeluri
de construcţie nealiate şi cu granulaţie fină. Partea 1:
Condiţii tehnice de livrare
IDT SR EN 10210-2:2000
Profile cave finisate la cald pentru construcţii, de oţeluri
de construcţie nealiate şi cu granulaţie fină. Partea 2:
Toleranţe, dimensiuni şi caracteristici ale profilului
IDT SR EN 14399:2005
Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 1: Cerinţe
generale
IDT SR EN 14399-2:2005
Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 2: Încercare
de performanţă pentru pretensionare
IDT SR EN 14399-3:2005
Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 3: Sistem
HR. Asamblări cu şurub cu cap hexagonal şi piuliţă
IDT SR EN 14399-4:2005
Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 4: Sistem
HV. Asamblări cu şurub cu cap hexagonal şi piuliţă
133
 SR EN 1993-1-1:2006

EN 14399-5:2005 IDT SR EN 14399-5:2005

Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 5: Şaibe
plate

EN 14399-6:2005 IDT SR EN 14399-6:2005

Asamblarea construcţiilor metalice cu şuruburi cu
rezistenţă mare pentru pretensionare. Partea 6: Şaibe
plate teşite
EN ISO 898-1:1999 IDT SR EN ISO 898-1:2002
Caracteristici mecanice ale elementelor de asamblare
executate din oţel carbon şi oţel aliat. Partea 1: Şuruburi
parţial şi complet filetate şi prezoane
EN 20898-2:1993 IDT SR EN 20898-2:1997
Caracteristici mecanice ale elementelor de asamblare.
Partea 2: Piuliţe cu sarcini de probă indicate. Filete cu pas
normal
EN ISO 2320:1997 IDT SR EN ISO 2320:2002
Piuliţe hexagonale cu autoblocare de oţel. Caracteristici
mecanice şi performante
EN ISO 4014:2000 IDT SR EN ISO 4014:2003
Şuruburi cu cap hexagonal parţial filetate. Grade A şi B
EN ISO 4016:2000 IDT SR EN ISO 4016:2002
Şuruburi cu cap hexagonal parţial filetate. Grad C
EN ISO 4017:2000 IDT SR EN ISO 4017:2002
Şuruburi cu cap hexagonal complet filetate. Grade A şi B
EN ISO 4018:2000 IDT SR EN ISO 4018:2002
Şuruburi cu cap hexagonal complet filetate. Grad C
EN ISO 4032:2000 IDT SR EN ISO 4032:2002
Piuliţe hexagonale, stil 1. Grad A şi B
EN ISO 4033:2000 IDT SR EN ISO 4033:2002
Piuliţe hexagonale, stil 2. Grade A si B
EN ISO 4034:2000 IDT SR EN ISO 4034:2002
Piuliţe hexagonale. Grad C
EN ISO 7040:1997 IDT SR EN ISO 7040:2003
Piuliţe hexagonale cu autoblocare (cu inel nemetalic), stil
1. Clasele de calitate 5, 8 şi 10
EN ISO 7042:1997 IDT SR EN ISO 7042:2002
Piuliţe hexagonale cu autofrânare, din metal, stil 2. Clase
de calitate 5, 8, 10 şi 12
EN ISO 7719:1997 IDT SR EN ISO 7719:2003
Piuliţe hexagonale cu autoblocare, de metal, stil 1.
Clasele de calitate 5, 8 şi 10
ISO 286-2:1998 — —
ISO 1891:1979 — —

134
 SR EN 1993-1-1:2006

EN ISO 7089:2000 IDT SR EN ISO 7089:2002

EN ISO 7090:2000
EN ISO 7091:2000
Şaibe plate. Serie normală. Grad A
IDT SR EN ISO 7090:2002
Şaibe plate, teşite. Serie normală. Grad A
IDT SR EN ISO 7091:2003
Şaibe plate. Serie normală. Grad C

EN ISO 10511:1997 IDT SR EN ISO 10511:2003

EN ISO 10512:1997
EN ISO 10513:1997
Standarde referitoare la materiale consumabile şi sudare
EN ISO 17659:2004
EN ISO 14555:1998
EN ISO 13918:1998
EN ISO 15614-1:2004
EN ISO 5817:2003
Piuliţe hexagonale joase cu autoblocare (cu inel
nemetalic)
IDT SR EN ISO 10512:2002
Piuliţe hexagonale cu autoblocare (cu inel nemetalic), stil
1, cu filet metric fin. Clasele de calitate 6, 8 şi 10
IDT SR EN ISO 10513:2001
Piuliţe hexagonale, cu autoblocare, de metal, stil 2, cu filet
metric fin. Clasele de calitate 8, 10 şi 12
IDT SR EN ISO 17659:2005
Sudare. Lista multilingvă cu termenii referitori la îmbinările
sudate, cu ilustraţii
IDT SR EN ISO 14555:2002
Sudare. Sudarea bolţurilor pe materiale metalice
IDT SR EN ISO 13918:2001
Sudare. Bolţuri şi inele ceramice pentru sudarea cu arc
electric a bolţurilor
IDT SR EN ISO 15614-1:2004
Specificaţia si calificarea procedurilor de sudare pentru
materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare.
Partea 1: Sudarea cu arc şi sudarea cu gaz a oţelurilor şi
sudarea cu arc a nichelului şi a aliajelor de nichel
IDT SR EN ISO 5817:2004
Sudare. Bolţuri şi inele ceramice pentru sudarea cu arc
electric a bolţurilor

Standardele europene respectiv internaţionale citate ca referinţă şi care nu au fost adoptate ca

standarde române pot fi consultate sau comandate la Asociaţia de Standardizare din România.

Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele internaţionale la care se face referire
(respectiv standardele române identice cu acestea).
Simbolurile gradelor de echivalenţă (IDT – identic), conform SR 10000-8.

135
Standardul european EN 1993-1-8:2005 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic
CT 343- Bazele proiectării şi eurocoduri pentru structuri.

Membrii comitetului de lectură (CDL) care au verificat versiunea română a standardului european
EN 1993-1-8:2005:

Dl Dan DUBINA Universitatea Responsabil EC3, membru al

Politehnică din CT 343 Bazele proiectării şi
Timişoara eurocoduri pentru structuri

Dl Şerban DIMA Universitatea Tehnică Responsabil EC3, membru al

de Construcţii CT 343 Bazele proiectării şi
Bucureşti eurocoduri pentru structuri

Dna Marilena CĂLIN ASRO Expert ASRO

Versiunea română a prezentului standard a fost elaborată de către domnul dl.Dan Dubină,
UPTimişoara

Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.

Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia.

Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a
tuturor modificărilor.

Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în

Buletinul Standardizării.