Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!

(MT 9,29)
Evanghelia înfăţişează două vindecări minunate a doi orbi şi a unui mut.
În prim-plan este prezentată vindecarea a doi orbi…., Mântuitorul Iisus
Hristos arată importanţa credinţei în primirea vindecării. El îi întreabă pe cei doi
orbi: "Credeţi că pot să fac Eu aceasta?" (Matei 9, 28). Iar ei au răspuns: "Da,
Doamne!" Atunci Iisus a zis către ei: "După credinţa voastră fie vouă"
Mărturisirea credinţei este cerută doar celor care pot să o facă HRISTOS SE
COMPORTĂ DIFERIT ÎN CELE DOUĂ VINDECĂRI CONSECUTIVE.
Mântuitorul nu cere mutului demonizat să-şi exprime credinţa, pentru că acesta nu
mai putea să o facă, nu mai gândea şi nu mai era responsabil el însuşi de ceea ce
făcea, ci era condus de un duh rău care pusese stăpânire pe el. În cazul omului
m0ut, au fost suficiente credinţa şi dragostea de aproapele ale celor care l-au adus
pe acesta la Iisus şi care au crezut că numai El îl poate vindeca.
ORBII TĂMĂDUIŢI BINEVESTESC MINUNEA VINDECĂRII - POPORUL
SE MINUNA ŞI SE BUCURA DE LUCRAREA VINDECĂTOARE A LUI IISUS,
ÎNSĂ FARISEII INVIDIAU PE IISUS ŞI-L DEFĂIMAU
ASA suntem noi cei din lume si din timpul in care traim---nu mai suntem
dispusi sa credem in minuni si prea repede ne luam dupa gura lumii in loc sa
credem cu adevarat in puterea nemasurata a Bunului Dumnezeu.
OARE NU SE MAI PETREC MINUNI?---hai sa luam un mic exemplu…
Credinţa este ea însăşi o minune, iar viaţa în Dumnezeu nu este spectacol. Când
veţi vedea pe cineva pretinzând că este omul lui Dumnezeu, dar este ahtiat după
publicitate şi spectacol, dorind numaidecât să se afişeze cu darurile pe care le are,
acela să ştiţi că nu este de la Dumnezeu !  Mântuitorul Hristos nu a făcut aşa! Ba
încă, atunci când tămăduia, datorită lacrimilor, insistenţelor şi credinţei, avea 
grijă totdeauna să atenţioneze pe cel vindecat: „Vezi, nimeni să nu afle despre
aceasta” (Mc. 5,43), ori „Nimănui să nu spuinimic.”
Cunosc oameni în toată firea, la o vârstă respectabilă de acum, care aleargă
numai după minuni şi după astfel de semne exterioare: aleargă de la Fatima la
Medjugorje [locuri de pelerinaj catolice, unde se infatiseaza false minuni spre
care sunt atrasi oameni de toate credintele, inclusiv ortodocsi neintariti in
credinta lor si amagiti, n.n.] şi de la icoane care plâng la icoane izvorâtoare de
mir… Unde aud că se întâmplă ceva ieşit din comun şi extraordinar, acolo se duc,
aşteptând semne şi minuni, deşi Dumnezeu le-a plasat întotdeauna pe acestea în
plan secundar, pentru că nu ele ne mântuiesc şi ne transformă! Acestea ne pot
impresiona, ne pot şoca la un moment dat, mai ales pe cei necredincioşi, care au
nevoie, poate, de astfel de imbolduri ca să se „trezească”, par nouă, care ne
pretindem credincioşi, nu acestea ne trebuie ca să ne facem mai buni! 
Nu vedem atâtea semne în jurul nostru? Nu am citit despre atâtea minuni
săvârşite de Domnul Hristos? Sau acelea s-au învechit? 
Ce ne lipseşte, dragii mei? Minunea nu trebuie să se întâmple în afara noastră şi,
cu atât mai mult, nu trebuie să aibă nimic comun cu „spectacolul”! Minunea
trebuie să se întâmple cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi şi, mai ales, înlăuntrul
nostru! Viaţa în Dumnezeu nu trebuie să fie o fugă după minuni exterioare,  o
„navetă” de la o minune la alta, căci acestea sunt „şocuri” şi „impresii de moment”
care trec la fel de repede pe cât au şi durat, minuni „care ţin trei zile”, după cum
zice românul.
 Ce ne trebuie, aşadar? Ne trebuie „cuminţenia credinţei”, aş numi-o. Viaţa liniştită în
comuniune cu Dumnezeu. Nu din şoc în şoc, din impresii tari în impresii şi mai tari,
pe care să le povestim apoi cu emfază tuturor… Riscăm, în felul acesta, să cădem şi
în păcatul mândriei ori al lăudăroşeniei… Nu aceasta este viaţa în Hristos! Ci, în casa
ta, la bisericuţa din satul tău, în sufletul tău, cuminte şi liniştit, cultivă această viaţă, ce
trebuie să curgă precum curge apa cea lină pe teren neted, iar nu peste bolovani, cu
şocuri şi „senzaţii tari”.
Aţi văzut! Vin cutremure, inundaţii ori alte calamităţi şi, peste noapte, foarte mulţi
devin dintr-odată „foarte credincioşi”! Fac şi făgăduinţe: „de acum nu ne va mai rămâne
niciodată necitit Paraclisul Maicii Domnului” sau „vom ţine de astăzi înainte, cu
sfinţenie, toate posturile de peste an” etc… O ţin aşa două-trei zile, după care uită,
pentru că a fost şoc şi „credinţă” de moment, izvorâtă dintr-o impresie trecătoare;
a fost minune care a durat doar trei zile…
Acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu n-a făcut exces de minuni şi,
mai ales, nu a făcut din acestea spectacol, şi de aceea nu ne lasă nici pe noi „să
ne dăm în spectacol”
Viaţa cu adevărat duhovnicească are o cuminţenie pe care, să dea Bunul
Dumnezeu să o înţelegem şi să ne luptăm să ne-o agonisim şi noi: o cuminţenie a
omului care, intrând aici, în lăcaşul cel sfânt, nu aleargă numaidecât de la un
sfeşnic la altul, de la o icoană la alta, căutând să-şi facă simţită prezenţa şi
distrăgând atenţia tuturor. Intrând aici, haideţi să iubim cuminţenia, discreţia şi
smerenia vameşului care a venit să se roage cu adevărat (Lc. 18, 10-14). În biserică
venind, şi într-un loc cât mai retras ocupând loc, unde ne-am deprins şi unde ne
simţim noi mai liniştiţi, să punem un gând la „inima lui Dumnezeu” Care priveşte în
ascuns la rugăciunea noastră şi cunoaşte cele ascunse ale noastre mai înainte de a
deschide noi gura (Mt. 6, 6), aşa cum a cunoscut şi dorinţa paralizatului din
Evanghelie (Mt. 9, 1-8), fără ca acela să apuce măcar a spune ceva! A înţeles ce vor
oamenii aceia care-l purtau pe targa, fără ca ei măcar să I-o ceară!…
GRUPUL DE ELEVI la ora de istorie a religilor
1. Piramidele din Egipt a vedea
2. Taj Mahal a auzi
3. Orasul Machu Pichu a mangaia
4. PETRA   a savura
5. Statuia Mantuitorului din rio de janeiro a simţi
6. Coloseumul din roma   a rade
7. Marele zid chinezesc a iubi
Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât
sunt de minunate!
BISERICA NOASTRA SI BISERICILE OCCIDENTALE!!!!!
Minunile Mîntuitorului au fost făcute ca să restaureze, ca să refacă, ca să redea
frumuseţea şi chipul cel dintîi al omului, Mîntuitorul a căutat să restaureze
„frumuseţea cea dintîi" şi „starea cea aleasă de Ia început".
Minunile se fac în cooperare. Evident că Dumnezeu le poate face şi din proprie
iniţiativă, cînd crede El necesar dar, precum ştim din -Noul Testament, de cele mai
multe ori Iisus a apelat la cooperarea celui care a avut nevoie de un astfel de ajutor.
La orice cerere suntem supuşi unui examen. Cînd îl trecem? Cînd avem o credinţă
neîndoielnică? Iată de ce Goethe numeşte minunea, „copilul iubit al credinţei"
(Faust). Iorga defineşte minunea cu umor de savant, dar nu fără un sens adînc, „erată
la legile lui Dumnezeu" (Gînduri şi sfaturi ale unui om ca oricare altul).
 Haideti sa avem o credinta incat atunci cand ne rugam Dumnezeu sa poata spuna
---fie tie dupa credinta ta sis a ni se implineasca cererea. AMIN!