Sunteți pe pagina 1din 1

RÂNDUIALA PROSCOMIDIEI

Preotul și diaconul vin la proscomidiar, cu capul descoperit, și se închină de trei ori Constantinopolului, Iosif cel Nou, Iorest şi Sava, şi a tuturor sfi şi fi icelor, ale celor dintr-o rudenie şi ale celor dintr-o seminţie cu credinţă alergând, prin noi nevrednicii nădăjduiesc adobândi
înaintea lui, zicând de fiecare dată: Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine nţilor ierarhi. cu noi şi ale tuturor celor ce au adormit întru nădejdea învierii împlinirea smeritei lor cereri, care să fi e după voia Ta cea sfântă. Apoi diaconul, luând cădelniţa și punând într-însa tămâie zice către
preot: Binecuvântează, părinte, tămâia. Și îndată, tot diaconul, zice: Domnului să ne
păcătosul şi mă miluieşte. După aceea preotul, luând ÎNTÂIA prescură și Și o pune lângă părticica cea dintâi, începând astfel al doilea rând de sus în jos. şi a vieţii veşnice; ale ctitorilor sfântului locaşului acestuia (aici Pentru cei bolnavi
rugăm. Doamne miluiește. Iar preotul zice rugăciunea tămâiei [și binecuvântează
copia, cu amândouă mâinile, le ridică până în dreptul frunţii și zice: Tăind a cincia părticică, zice:
pomeneşte pe ctitorii răposaţi); ale miluitorilor şi făcătorilor de bine; Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta tămâia]:
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump A Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a sfi ale tuturor celor ce s-au ostenit şi au slujit în sfânt locaşul spre iertarea păcatelor robilor Tăi (N), şi ca un îndurat, cu dreapta Ta Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru întru
Sângele Tău. Pe Cruce fi ind răstignit şi cu suliţa împuns, nţilor Marilor Mucenici Dimitrie, Gheorghe, Teodor Tiron, acesta: arhierei, arhimandriţi, ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, cea întru tot puternică, stinge-le focul ce i-a cuprins pe ei, încetează-le
boala, şi cu milostivire îi ridică din patul durerii, întruslava numelui miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o
nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie. Teodor Stratilat, Ioan cel Nou, Serghie şi Vach, Ioan Valahul şi diaconi, monahi, monahii şi slujitori; ale preabinecinstitorilor
Tău. întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă
Apoi diaconul zice: Binecuvântează, părinte. Și preotul, trecând prescura și copia în Oprea şi a tuturor sfi nţilor mucenici, şi a Sfi ntelor Muceniţe: împăraţi, domnitori şi dregători; ale fericiţilor patriarhi, ale
Pentru cei ce călătoresc harul Preasfântului Tău Duh.
mâna stângă, le binecuvântează cudreapta, în chipul crucii, zicând:
Tecla, Varvara, Parascheva, Ecaterina, Filoteea şi a tuturor sfi ortodocşilor arhierei şi preoţi; ale dreptmăritorilor creştini, pe Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește. Preotul tămâiază steluţa, o
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi ntelor muceniţe. care i-au acoperit apa, marea, râurile, izvoarele, bălţile, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta sărută și o pune după aceea deasupra sfintei pâini, zicând:
puţurile, sau războiul i-a secerat şi cutremurul i-a cuprins,
pururea şi în vecii vecilor. Diaconul: Amin. Apoi, având prescura în mâna
Și o pune sub cea dintâi din rândul al doilea. Tăind a șasea părticică, zice:
tâlharii i-au ucis şi focul i-a ars, sau fi arelor, păsărilor,
spre iertarea păcatelor robilor Tăi (N); binecuvintează călătoria lor şi le
trimite lor, precum oarecând robului Tău Tobie, înger paşnic, împreună Şi venind steaua, a stătut deasupra, unde era Pruncul.
stângă, iar în mâna dreaptă copia, preotul însemnează cu copia cruciș, de trei ori,
deasupra peceţii de pe prescură, zicând de fiecare dată:
A Cuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu Părinţilor noştri: jigăniilor şi la toată fi rea celor din mare s-au făcut mâncare; călător, povăţuitor, păzitor şi sprij initor, şi-i păzeşte pe ei nevătămaţi de Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește. Acoperă, părinte. Iar preotul,
tămâiază acoperământul cel dintâi, acoperă sfântul disc, zicând:
Antonie, Eftimie, Sava, Onufrie, Atanasie cel din Aton, toată întâmplarea cea rea, ca în pace, sănătoşi şi cu bunăsporire să se
ale celor răpiţi fără de veste; ale celor arşi de trăsnete şi ale
Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului Dimitrie cel Nou, Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, celor îngheţaţi în munţi, pe cale, în loc pustiu şi în sihăstrie; ale
întoarcă, şi prin aceasta să se preaslăvească întru dânşii numele Tău cel
preaîncuviinţat.
Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-
nostru Iisus Hristos. Visarion şi Sofronie şi a tuturor preacuvioşilor părinţi şi celor sfârşiţi de întristare sau de bucurie; ale celor ce au Pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea S-a Domnul întru putere şi S-a încins, pentru că a întărit
Și punând prescura pe tavă, sau pe talerul de lemn care se găsește la proscomidiar, Preacuvioaselor maici: Pelaghia, Teodosia, Anastasia, pătimit în zile bune şi în nenorocire; ale celor pe care i-a ucis lumea, care nu se va clinti. Gata este scaunul Tău de atunci, din
alături de sfintele vase, înfige copia în partea dreaptă a peceţii, adică cu literele IC și
NI, și tăind, zice: Eupraxia, Fevronia, Teodula, Eufrosina, Maria Egipteanca, calul, sau grindina, zăpada, ploaia înmulţită, cărămida şi
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta
veac eşti Tu. Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile
Parascheva şi a tuturor sfi ntelor preacuvioaselor maici. pentru iertarea păcatelor robilor Tăi (N), pe care binevoieşte a-i milui şi
Ca un miel nevinovat spre junghiere S-a adus. ţărâna i-au împresurat şi de năprasnă au căzut; ale celor pe a-i auzi şi cu milostivire păzeşte-I de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor
glasurile lor, ridicavor râurile valurile lor cu glasuri de ape
Și o pune sub cea dinaintea ei, adică lângă a treia din rândul întâi, împlinind astfel
Apoi tăind la fel în partea stângă, cu literele XC și KA, zice: rândul al doilea. Tăind a șaptea părticică, zice: care i-au omorât băuturile otrăvitoare, înecările cu oase; ale văzuţi şi nevăzuţi şi totdeauna le ajută să Te iubească pe Tine, pe multe. Minunate sunt înălţările mării, minunat este întru cele
celor loviţi de tot felul de aruncare: a fi erului, a lemnului şi a înalte Domnul. Mărturiile Tale s-au adverit foarte. Casei Tale
Şi ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce-otunde, aşa nu şi-a A Sfi nţilor şi făcătorilor de minuni, doctori fără de arginţi: oricărui fel de piatră; ale celor sfârşiţi de chiotul tare, de
aproapele, unul pe altul şi între dânşii, şi să facă tot binele, spre a se
învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
deschis gura Sa. Tăind după aceea în partea de sus a peceţii, zice: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, şi a alergarea grabnică, de palmă, de pumn, de lovitură cu piciorul, În vreme de orice nevoie şi primejdie omenească Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește. Acoperă, părinte. Iar preotul,
Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat. tămâiază al doilea acoperământ, acoperă sfântul potir, zicând:
tuturor sfi nţilor fără de arginţi. de ciumă, de foame, de sete, de muşcături înveninate, de Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta,
Și, tăind în partea de jos, zice: Și o pune deasupra, începând cu ea al treilea rând. Tăind a opta părticică, zice: înghiţirea şerpilor, de călcarea cailor, de sugrumare de cel de spre iertarea păcatelor a tot poporului Tău şi cu milostivire întoarce de Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta
Iar neamul Lui cine-l va spune? A Sfi nţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, aproape, sau marea sau pământul desfăcându-se i-a înghiţit; şi la noi toată mânia Ta, cea cu dreptate pornită asupra noastră, şi degrab, este plin pământul.
Diaconul privind cu evlavie la această lucrare, ţinând orarul în mână, zice la fiecare de toată vârsta: bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci ca un bun, scoate-ne pe noi din toate necazurile şi primejdiile ce ne Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește. Acoperă, părinte. Iar preotul,
tăietură: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește. După aceasta zice: Ridică, a Sfinţilor (N), a căror pomenire o săvârşim, şi a tuturor sfi
fără de vreme, parte bărbătească şi femeiască; şi pe care nu i- împresoară. tămâiază al treilea acoperământ, adică Aerul, acoperă cu el sfântul disc și sfântul
părinte. Iar preotul, înfigând copia orizontal, în latura dinspre partea dreaptă a nţilor, pentru ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Pentru vrăjmaşii cei ce ne urăsc şi ne asupresc pe noi potir, zicând:
prescurii, sau în cea dinspre el, ceva mai sus de coaja de jos, ridică Sfântul Agneţ, am pomenit, din neştiinţă sau din uitare, sau din pricina
Dumnezeule.
zicând:
Și o pune sub cea de dinaintea ei. Tăind a noua părticică, zice: mulţimii numelor, Însuţi îi pomeneşte, Dumnezeule, Cel ce ştii Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte de la noi, Acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale;
Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. numele şi vârsta fi ecăruia. nevrednicii robii Tăi, jertfa aceasta şi iertându-ne toate greşelile, adu-Ţi depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul; împacă
Și punându-l cu faţa în jos pe sfântul disc, diaconul zice: Junghie, părinte. Iar A celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Și așa pomenește pe nume și alţi morţi, pe care va voi, dar mai întâi pe arhiereul care
l-a hirotonit, dacă nu mai este în viaţă. Și la fiecare nume ia o părticică mică și o
aminte de toţi vrăjmaşii noştri care ne urăsc şi ne asupresc pe noi, şi nu viaţa noastră, Doamne; miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi
preotul junghiind cruciș [având grijă să nu străpungă pecetea] zice: arhiepiscopul Constantinopolului (de se face Liturghia lui; iar de se face le răsplăti după faptele lor, ci întoarce-i pe dânşii după mare mila Ta; pe
pune pe sfântul disc, la un loc cu cele scoase mai înainte pentru morţi, zicând: mântuieşte sufl etele noastre, ca un bun şi de oameni iubitor.
Liturghia Marelui Vasile, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, îl pomenește pe necredincioşi, către dreapta credinţă, iar pe credincioşi, să se abată de la
Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, acesta) .Și o pune la urmă, împlinind rândul al treilea.Luând apoi a PATRA
Pomenește, Doamne, pe (N); și terminând,încheie așa:
rău şi să facă binele, ca nici unul dintr-înşii să nu piară din pricina
După aceea preotul ia cădelniţa, tămâiază Darurile așezate la proscomidiar, zicând
de trei ori.
pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii. prescură și scoţând o părticică din ea [pentru arhierei: episcopul locului, episcopul noastră. Iar pe noi şi Sfânta Ta Biserica, cu tăria Ta cea întru tot
Apoi întoarce Sfântul Agneţ cu faţa în sus, adică cu partea care are pecetea pe ea, iar
diaconul zice: Împunge, părinte. Preotul împungând cu sfânta copie Sfântul Agneţ,
care l-a hirotonit...], zice:
puternică, de tot răul şi strâmtorarea, cu milostivire ne izbăveşte. Bine eşti cuvântat, Dumnezeul nostru, Care ai binevoit aşa,
în partea dreaptă, sub numele Iisus [IC], zice: Pomeneşte, Stăpâne, Iubitorule de oameni, pe toţi episcopii Pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi
slavă Ţie.
ortodocşi şi pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta Iar diaconul de fiecare dată, zice:
Ş i unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns. Bisericii Ortodoxe Române, şi pe [(Înalt-) Prea Sfi nţitul (Arhi-) spre iertarea păcatelor robilor Tăi (N), pe care binevoieşte a-i milui şi a-i
Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Și pe dată diaconul, sau în lipsa lui preotul, luând în mâna dreaptă vasul cu vin și în auzi şi cu milostivire păzeşte-i de tot răul şi strâmtorarea vrăjmaşilor
stânga vasul cu apă, toarnă în sfântul potir deodată vin și apă, cât se cuvine*, preotul Episcopul (şi Mitropolitul nostru) (N)], (apoi pe arhiereul care l-a Și se închină amândoi cu toată cucernicia de trei ori. Apoi, diaconul, luând
hirotonit, dacă este în viaţă), cinstita preoţime, cea întru Hristos
lor, şi totdeauna spre dragostea cea către Tine şi între dânşii unul spre
zicând în același timp: cădelniţa, zice:
altul şi a celui de aproape şi spre toate facerile de bine le ajută şi
diaconime şi toată ceata preoţească, [pe stareţul nostrum (N)],
Ş i îndată a ieşit sânge şi apă; şi cel ce a văzut a mărturisit şi pe fraţii şi slujitorii cei dimpreună cu noi, preoţi şi diaconi şi pe
cereştilor Tale bunătăţi îi învredniceşte.
Pentru cei ce sunt în închisori
Pentru punerea înainte a Cinstitelor Daruri, Domnului să ne
adevărată este mărturia lui. toţi fraţii noştri, pe care i-ai chemat la împărtăşirea Ta, prin rugăm. Doamne miluieşte.
După aceasta diaconul zice: Binecuvântează, părinte, sfânta amestecare. Iar preotul,
milostivirea Ta, Preabunule Stăpâne. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai slobozit pe Iar preotul zice rugăciunea punerii înainte:
binecuvântând peste sfântul potir, zice:
Sfântul Tău Apostol Petru din legături şi din temniţă fără nici o
Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale, totdeauna,
Așează apoi părticica sub Sfântul Agneţ, spre colţul din dreapta al acestuia, adică la
stânga preotului, începând astfel rândul de sub Agneţ [sub NI]. După aceasta taie vătămare, cu umilinţă ne rugăm Ţie: primeşte cu milostivire jertfa
Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pâinea cea cerească,
altă părticică din prescură [pentru stăpânirea ţării] și o pune în dreapta celei de aceasta spre iertarea păcatelor robilor Tăi (N), ce sunt închişi în temniţă hrana a toată lumea, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. dinaintea ei, sub Sfântul Agneţ [la mijlocul lui], zicând: şi cu rugăciunile acelui sfânt apostol, ca un iubitor de oameni, cu Hristos L-ai trimis mântuitor şi izbăvitor şi binefăcător, Care
Acoperind apoi sfântul potir cu acoperământul său, întocmit, preotul ia în mână a
DOUA prescură și tăind din ea o părticică în formă triunghiulară, zice: Pomeneşte, Doamne şi pe (se vor face pomeniri potrivit îndrumărilor
dreapta Ta cea întru tot puternică, din tot răul şi primejdia izbăveşte-i ne binecuvintează şi ne sfi nţeşte pe noi, Însuţi, binecuvintează
şi-i slobozeşte. (preotul binecuvintează cu mâna, în chipul crucii) această punere înainte şi
Întru cinstea şi pomenirea preabinecuvântatei, măritei Sfântului Sinod). Preotul scoate apoi o părticică pentru ctitorii și binefăcătorii în
viaţă ai bisericii, așezând-o sub Sfântul Agneţ, în dreapta celorlate două [sub
La năvălirea vrăjmaşilor o primeşte pe dânsa întru jertfelnicul Tău cel mai presus de
Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea KA]zice: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru primeşte jertfa aceasta ceruri. Pomeneşte, ca un bun şi de oameni iubitor, pe cei ce au
Fecioarei Maria, pentru ale cărei rugăciuni primeşte, Doamne, pentru iertarea păcatelor a tot poporului Tău şi caută cu milostivire spre adus-o şi pe cei pentru care s-a adus, iar pe noi ne păzeşte
jertfa aceasta întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomeneşte, Doamne, şi pe ctitorii şi binefăcătorii sfântului ajutorul creştinilor; sfărâmă degrab sub picioarele lor, cu puterea Ta, neosândiţi întru sfi nţita lucrare a Dumnezeieştilor Tale Taine.
* În luare aminte să fie ca apa ce se toarnă acum, să fie atât cât se cuvine, socotind ca locaşului acestuia (N). Apoi scoţând părticele mai mici, tot din a patra toate neamurile cele fără de Dumnezeu, ce voiesc războaie. Că s-a sfi nţit şi s-a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă
împreună cu căldura, ce se va turna în vremea plinirii sfântului potir, să nu schimbe
firea vinului în gustul apei. Și scoţând părticica, o pune de-a dreapta Sfântului Agneţ
prescură și punându-le pe sfântul disc, toate la un loc, sub părticica pentru arhierei,
zice așa:
Şi pe toţi, care întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, cu La boli molipsitoare numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi
[în stânga preotului], aproape de mijlocul lui, zicând: împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta pururea şi în vecii vecilor. Amin!
De faţă a stătut împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită Primeşte, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor noştri, Iubitorule de oameni, Doamne. spre iertarea păcatelor noastre, ale nevrednicilor robilor Tăi, care am Și după aceasta, face acolo apolisul, zicând așa:
tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufl etul La sfârșit, luând [din nou] a PATRA prescură, din care a proscomidit pentru vii; mâniat bunătatea Ta cu fărădelegile noastre şi am întărâtat buna Ta
îmbrăcată şi preaînfrumuseţată. creştinesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de
scoate o părticică și o pune la cele vii, zicând așa: milostivire. Să nu intri la judecată cu robii Tăi, ci întoarce de la noi
Slavă Ţie Hristoase, Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.
Apoi luând a TREIA prescură, scoate dintr-însa părticele pentru cele nouă cete, mai Diaconul: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii
mânia Ta cea înfricoşătoare, care cu dreptate este pornită asupra
mici decât părticica pentru Sfânta Fecioară. Tăind astfel întâia părticică și zicând: ajutorul Tău; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor ce Pomeneşte, Doamne, după mulţimea îndurărilor Tale, şi a mea noastră. Încetează îngrozirea cea pierzătoare, opreşte sabia Ta cea
vecilor. Amin. Doamne miluiește. Doamne miluiește. Doamne miluiește. Părinte,
vieţuiesc într-însa şi pentru pacea şi bună aşezarea întregii nevrednicie; iartă-mi toată greşeala cea de voie şi cea fără de înfricoşătoare care nevăzut, înainte de vreme, ne taie pe noi şi Te
Binecuvântează. Iar preotul face otpustul; și de este duminică începe așa:
Întru cinstea şi pomenirea marilor voievozi Mihail şi Gavril şi lumi; pentru bunăstarea sfi ntelor lui Dumnezeu biserici; voie şi să nu opreşti, pentru păcatele mele, harul Preasfântului milostiveşte spre săracii şi sărmanii robii Tăi, şi nu ne da morţii pe noi Cel ce a înviat din morţi..., iar de este altă zi din cursul săptămânii, zice
a tuturor cereştilor şi netrupeştilor Puteri. pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie şi cu frică de Tău Duh, de la darurile ce sunt puse înainte. care în pocăinţă, cu inimă înfrântă şi cu lacrimi, cădem către Tine, numai: Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru
o pune sus, în partea stângă a Sfântului Agneţ [în dreapta preotului – cea cu semnul Dumnezeu se ostenesc şi slujesc, părinţi şi fraţi ai noştri; pentru Și după aceea, preotul luând buretele, strânge cu grijă de pe marginea discului Dumnezeul nostru, Îndurate, Bunule, Împăciuitorule şi lesne-
XC], făcând începutul cetei celei dintâi. Tăind a doua părticică, zice: părticelele de sub Sfântul Agneţ, ca să nu cadă jos ceva dintr-însele. La fiecare din rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale celui între sfi nţi
cei trimişi; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea Iertătorule.
„CERERILE CELE DE TREBUINŢĂ DIN VIAŢA OMULUI”, preotul scoate o Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul
A Cinstitului, măritului prooroc, Înaintemergătorului şi celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce părticică, o pune pe sfântul disc și zice rugăciunea rânduită:
La vreme de neploare şi foamete
Constantinopolului (de se săvârşeşte Liturghia Marelui Vasile zice: ale
Botezătorului Ioan; a Sfi nţilor, măriţilor prooroci: Moise şi sunt în judecăţi, în ocne, în izgoniri, în necazuri şi strâmtorare; Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta
celui între sfi nţi Părintelui nostru Vasile cel Mare,
Aaron, Ilie şi Elisei, David şi Iesei; a sfi nţilor trei tineri şi a lui pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru Mulţumire pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui spre iertarea păcatelor noastre, ale tuturor nevrednicilor robilor Tăi şi arhiepiscopul Cezareii Capadociei) şi ale tuturor sfi nţilor, să
Daniel proorocul, şi a tuturor sfi nţilor prooroci. cei ce ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei ce ne-au poruncit Dumnezeu ale întregului Tău popor şi-Ţi întoarce mânia cea cu dreptate pornită
ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi de oameni
Și o așează [lângă Sfântul Agneţ] sub cea dintâi. Tăind a treia părticică, zice: nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânşii; pentru fraţii Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta, asupra noastră şi nu omorî cu foame şi cu sete poporul Tău şi
dobitoacele. Cu milostivire porunceşte norilor de pe cer să trimită ploaie iubitor. Diaconul: Amin!
noştri care sunt în slujbe, şi pentru toţi cei ce slujesc şi au slujit pe care cu mulţumire pentru facerile Tale de bine o aducem Ţie, întru
A Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi în sfânt locaşul acesta. miros de bună mireasmă duhovnicească, întru Jertfelnicul Tău cel mai bună, timpurie şi târzie pe pământ şi să-l răcorească, pentru ca să răsară După otpust, diaconul, iar în lipsă preotul, tămâiază Darurile așezate la
proscomidiar (la mânăstiri această cădire se face la Ceasul al 6-lea, acoperind mai
Pavel, a celor doisprezece, a celor şaptezeci şi a tuturor Sfi După aceea pomenește pe nume pe cei pe care va voi dintre cei vii. Și la fiecare nume presus de ceruri, şi cu milostivire păzeşte de tot răul şi de toată şi să crească iarbă animalelor, verdeaţă spre folosul oamenilor şi să întâi sfintele), apoi Sfânta Masă împrejur cruciș, zicând încet:
nţilor Apostoli. ia cu copia câte o părticică mică, zicând: Pomenește, Doamne, pe (N), și așa luând strâmtorarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi pe robii Tăi [N], pe care aducă roade şi cele de trebuinţă vieţii noastre.
Și o pune sub a doua, încheind rândul cel dintâi: Tăind a patra părticică, zice: părticelele le pune din jos, sub Sfântul Agneţ, la un loc cu cele scoase mai înainte
pentru cei vii. După aceea, preotul, luând a CINCIA prescură, și scoţând cu sfânta
ai binevoit a-I auzi şi milui, şi totdeauna le ajută spre împlinirea La vreme de necontenire a ploilor În mormânt cu trupul, în iad cu sufl etul ca un Dumnezeu, în
dragostei celei către Tine şi către aproapele şi spre toate facerile de bine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai
A celor între sfi nţi Părinţi ai noştri şi ai lumii mari dascăli şi copie, tot așa, părticele mici și punându-le pe sfântul disc în dreapta sa, toate la un
loc, sub părticica pentru ctitori, zice: şi îi învredniceşte şi cereştilor Tale bunătăţi. spre iertarea păcatelor noastre şi a întregului Tău popor, care am fost, Hristoase
ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu Pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi de folos mâniat iubirea Ta de oameni şi am întărâtat urgia Ta. Nu ne pierde pe toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.
şi Ioan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril, Nicolae cel din Mira, Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor tuturor celor din veac Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa aceasta întru mânia Ta, ci porunceşte norilor să înceteze vărsarea de ploi Și zicând psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule... tămâiază altarul și toată biserica,
Spiridon al Trimitundei; Calinic Cernicanul, Nifon patriarhul adormiţi întru dreapta credinţă: ale strămoşilor, ale moşilor, spre iertarea păcatelor robilor Tăi (N), şi rânduieşte-le cele ce sunt de necontenite, şi să strălucească pe pământ razele soarelui, spre înmulţirea punând apoi cădelniţa la locul ei.
ale părinţilor, ale maicilor, ale fraţilor, ale surorilor, ale fi ilor folos pentru dânşii; că măcar de au şi greşit ca nişte oameni, spre Tine şi adunarea roadelor pământului, ca nu cu stricăciune să ne împuţinăm
de tot de îngrozirea Ta şi întru tânguire să ne stingem.

S-ar putea să vă placă și