1. Psihologie clinică. Delimitarea domeniului.

Psihologia clinică, ramură și specializare a psihologiei, este știința care studiază mecanismele
psihologice implicate în starea de sănătate și boală. Ea este situată la confluența psihologiei cu
medicina și este o ramură teoretică și aplicativă a sistemului științelor psihologice. Se consideră
una dintre cela mai vaste și dezvoltate ramuri ale psihologiei. Cu toate acestea psihologia clinică
nu este doar o știință fundamentală, dar și un domeniu de activitate profesională, care este
orientată spre optimizarea resurselor psihice a omului și a posibilităților sale de adaptare, la
armonizarea dezvoltării psihice, ocrotirea sănătății, înfruntarea suferințelor și reabilitarea
psihică..
Delimitarea:
Medicina comportamentală, legată de psihologia clinică a sănătăţii şi de Medicina
Psihosomatică, este o ramură a practicii clinice în care psihologii subliniază abordarea bio-psiho-
socială în medicină, un model care recunoaşte importanţa unei abordări ce se adresează
interacţiunii dintre factorii fizici, psihologici şi sociali în prevenţia şi managementul unei boli.
Practicienii medicinii comportamentale diferă de psihologii medicali în faptul că sunt centraţi pe
aplicarea ştiinţifică a intervenţiilor comportamentale într-o gamă largă de condiţii medicale:
astm, boli gastrointestinale, condiţii cardiace, injurii ale măduvei spinării şi a creierului, dureri
cornice, dureri de cap, boli de tip adictiv.
2. Definiția psihologiei clinice și principalele obiective. Domenii ale psihologiei clinice.
Studiul indivizilor (persoanelor), prin observare sau experimentare, cu intenția de a promova
schimbarea în comportamentul și/sau atitudinile pacientului.
O integrare a teoriei și a cunoștințelor clinice în scopul înțelegerii, prevenirii și ameliorării
suferinței sau disfuncțiilor de ordin psihologic și pentru a promova bunăstarea subiectivă și
dezvoltarea personală.
Psihologia clinică abordează adesea probleme de o severitate mai mare decât cele specifice altor
domenii aplicative ale psihologiei. Ca arii de formare profesională, psihologia clinică
cuprinde formări în trei arii ocupaţionale distincte: în psihologia clinică propriu-zisă care
implică evaluarea diagnostică şi intervenţia psihologică precum şi profilaxia psihică, în
consiliere psihologică şi în psihoterapie.

3.Diagnostic psihologic și evaluare clinică. Principalele funcții ale diagnosticului psihologic.

Evaluarea clinică este legată de condiţia psihologică a pacientului şi se realizează cu
instrumente profesioniste cu un grad mare sau foarte mare de specializare. Aceste instrumente
sunt de cele mai multe ori tributare unor teorii psihologice, dar fiecare dintre ele asigură prin
modul în care au fost create şi experimentate obiectivitatea informaţiilor care pot fi obţinute prin
aplicarea lor. Orientările teoretice care stau la baza construcţiei unor instrumente sau al tehnicilor
de intervenţie, experimentele cinice şi dezvoltările teoretice contemporane fac ca obiectul
psihologiei clinice să ceară aprofundarea continuă a cunoştiinţelor pentru a putea fi practicată în
condiţii de eficienţă.
Diagnostic psihologic este o ipoteză bazată pe evaluarea psihologică pentru a explica starea unui
pacient. Nu se reduce la un diagnostic psihiatric precum depresia sau anxietatea, ci mai degrabă
o discuție mai cuprinzătoare despre motivul pentru care pacientul are această afecțiune. ■
Procesul de dezvoltare a unei formulări clinice poate include o revizuire a simptomelor, precum
și a istoricului psihiatric și personal al pacientului. Toate aceste informații pot fi notate în fișa
pacientului pentru a dezvolta o explicație pentru ceea ce se întâmplă. Oferă o ipoteză despre
cauza și natura problemelor prezentate și este considerată o abordare alternativă la abordarea mai
categorică a diagnosticului psihiatric.
4.Evaluarea psihologică modernă în cadrul clinicii psihiatrice, medicale, juridice,
educaționale sau psihologice
Evaluarea psihologică este definit ca un mod de a evalua comportamentul, personalitatea,
abilitățile cognitive ale unui individ. Scopul evaluării psihologice moderne este de a încerca să
identifice ceea ce se întâmplă în viața psihologică a persoanei.
În domeniul psihiatric: evaluarea riscurilor de comportament (auto)distrugător, dacă o persoană
ar trebui să fie internată sau externată, locul unde ar trebui să fie plasați pacienții, precum și ce
terapie ar trebui să primească pacientul.
În cadru medical, evaluarea psihologică este utilizată pentru a idenifica o posibilă tulburare
psihologică de bază, factorii emoționali care pot fi asociați cu plâgerile pacientului, tratamentul
psihologic pentru durerea cronică și tratamentul dependenței chimice.
Evaluarea psihologică în domeniul legal- Psihologilor li se poate cere să evalueze fiabilitatea
unui martor, calitatea mărturiei pe care o dă un martor, competența unei persoane acuzate sau să
determine ce s-ar fi putut întâmpla în timpul unei infracțiuni. De asemenea, pot ajuta in cazul
unei plângeri de crize de nebunie, violență, etc. Judecătorii pot folosi raportul psihologului
pentru a schimba sentința unei persoane condamnate, iar juratii (pot) lucrează cu psihologii
pentru a crea un program de reabilitare a unui condamnat.
Evaluarea psihologică în domeniul educativ ■ Psihologilor li se poate cere să evalueze
punctele tari și punctele slabe ale copiilor care au dificultăți în sistemele școlare, să evalueze
dificultățile de comportament, să evalueze capacitatea de răspuns a copilului la un factor extern
sau să ajute la crearea unui plan educațional pentru un copil.
Elaluarea psihologică în centre (clinici) psihologice ■ În cadrul unei clinici (centru)
psihologice, evaluarea psihologică poate fi utilizată pentru a evalua caracteristicile clientului care
pot fi utile pentru dezvoltarea unui plan de tratament. ■ Psihologii lucrează adesea cu clienți care
pot avea probleme medicale sau de comporament.

5.Interviul clinic. Etape și funcții ale interviului clinic. Formularea clinică.

Interviul este cea mai obişnuită formă de evaluare. De obicei se începe printr-un interviu iniţial,
sau interviu de diagnostic. În cadrul acestuia se examinează condiţia mentală a pacientului/
clientului, condiţia emoţională, dispoziţiile, gândirea şi procesele lingvistice, aspecte privind
orientarea spaţio-temporală, atenţia, memoria, problemele legate de risc. În mod tipic interviul va
include evaluări privind:
a. Simptomele actuale prezentate, dar şi istoria problemelor prezentate, durata, modul cum au
început, intensitatea, frecvenţa şi contextul de manifestare;
b. strategiile de coping ale pacientului /clientului; punctele tari sau în ce constau aspectele
puternice ale sale şi aspectele slabe /slăbiciuni, vulnerabilităţi;
c. istoria de familie, istoria educaţională şi de relaţii;
d. istoria sănătăţii mentale şi mediale;
e. problemele legate de risc;
f. traume anterioare sau istoria abuzurilor emoţionale sau fizice prin care a trecut / a fost expus;
g. probleme legate de abuzul de substanţe;
h. tratamente din trecut/ psihoterapii sau consilierea psihologică;
i. expectanţe ale pacientului/ clientului privind terapia;
j. simptoame co-morbide / care apar alături de cele prezentate iniţial şi care nu au fost prezentate
în descrierea problemei sale;
În prima fază are loc o focalizare generală pe tabloul clinic şi mecanismele etiopatogenetice
psihologice. Este indicat ca interviul să înceapă cu o discuţie despre situaţii care îl pun pe pacient
într-o poziţie confortabilă, de încredere şi siguranţă. Aceasta duce la scăderea anxităţii şi la un
climat de încrdere lui şi poate facilita comunicarea dintre pacient şi clinician. În această fază se
înregistrează, de asemenea, numele şi prenumele pacientului, vârsta, cetăţenia, naţionalitatea şi
domiciliul, date furnizate de pacient sau aparţinători - în cazul unor tulburări grave sau a copiilor.
În continuare, interviul trebuie să vizeze următoarele aspecte: descrierea acurată a tabloului
clinic, debutul şi evoluţia acestuia: prezenţa altor boli somatice sau psihice, internări anterioare;
condiţiile social-economice, informaţii despre familie, situaţii stresante; o perspectivă generală
asupra stării pacientului. Această fază se încheie prin clarificarea tabloului clinic şi identificarea
unor factori etiopatogenetici ipotetici: declanşatori, determinanţi, favorizanţi, predispozanţi şi de
menţinere a simptomatologiei
Formularea clinică este o explicație sau conceptualizare teoretică a informațiilor obținute în
urma unei evaluări clinice .Devine o parte a evidenței pacientului și, dacă este necesar să se
trimită pacientul către un alt furnizor de asistență medicală, informațiile pot fi puse la dispoziție
cu permisiunea pacientului. Acest lucru poate fi util pentru furnizorii care doresc să afle mai
multe despre cauzele stării pacientului.
6.Principalele tipuri de intervenție psihologică: consiliere psihologică și psihoterapie.
Consiliera psihologică este intervenţie psihologică în scopul optimizării, autocunoaşterii şi
dezvoltării personale şi/sau în scopul promovării sănătăţii, prevenţiei şi remiterii problemelor
emoţionale, cognitive şi de comportament.
Consilierea psihologică abordează în general aspecte care ţin de capacitatea de a face faţă
stresului cotidian, inclusiv probleme legate de profesie şi carieră, dificultăţile de cuplu sau
familie, dificultăţi din sfera performanţei academice, dificultăţi din sfera emoţională.
. Psihoterapia implică o relație formală între profesionist și client - de obicei o persoană, un
cuplu, o familie sau un grup mic - care folosește un set de proceduri menite să formeze o alianță
terapeutică, să exploreze natura problemelor psihologice și să încurajeze noi moduri de gândire
(atitudini), simțire, sau comportament.În psihoterapie nivelul de severitate al condiţiei psihice de
disfuncţionale este mai avansat ceea ce cere de obicei intervenţii mai profunde, de durată şi se
asociază adesea şi unor tratamente psihiatrice medicamentoase

7.Componentele consilierii psihologice. Limitele consilierii psihologice.

Consilierea psihologică este intervenţie psihologică:
(a) în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale
(b) în scopul remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament.
Componentele unui proces de consiliere psihologică sunt:
- evaluarea cerinţelor (obiectivelor/scopurilor)/problemelor clientului;
- conceptualizarea psihologică a cerinţelor (obiectivelor/scopurilor)/problemelor clientului;
- intervenţii psihologice individuale şi de grup;
- relaţia de consiliere;
- evaluarea procesului de consiliere psihologică şi a rezultatelor acestuia.