Dacia literară și epoca pașoptistă

Prima jumătate a secolului al 19-lea este în istoria modernă a

românilor o perioadă agitată și poate cea mai bogată în transformări. În
acest timp are loc mișcarea revoluționară de la 1848 care a dat o puternică
lovitură regimului feudal, renăscând în conștiința maselor spiritul pentru
dreptate socială și unitate națională. În acest mod s-a intensificat mișcarea
de idei în favoarea unirii țărilor române într-un stat puternic și independent.
Totodată, ele au determinat o puternică activitate culturală, care avea la
bază un amplu program de luptă politică. Această etapă cuprinsă între anii
1830 și 1860 este cunoscută drept Epoca Pașoptistă. Acum se pun bazele
unei adevărate renașteri culturale românești: învățământul, presa, teatrul,
științele cunosc o dezvoltare fără precedent. Se înființează societăți
culturale și științifice, biblioteci de literatură beletristică, librării, crește
numărul cărților și al periodicelor tipărite în tiraje mari. Se dezvoltă o viață
culturală bazată pe tradiția populară, toate acestea având drept scop
emanciparea maselor populare.
Scriitori pașoptiști au câteva trăsături comune:
a) Majoritatea au început studii cu dascăli particulari în limba greacă și
le-au continuat în Franța, de unde au preluat ideologia revoluționară,
modele de societate culturală.
b) Întrucât au participat la revoluția de la 1848, mulți dintre scriitori au
fost nevoiți să ia calea exilului.
c) Fiind participanți activi la viața social-politică, au scris opere cu un
pronunțat patriotic și militant pentru a redeștepta în sufletul românilor
de pe întreg teritoriul țării dorința de emancipare socială și unitate
națională.
Literatura pașoptistă are 3 caracteristici fundamentale:
1. Inspirația din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare socială și
unitate națională. Se evocă momente eroice ilustrate în contrast cu
prezentul decăzut, figuri de domnitori, de căpitani de oști care devin
modele exemplare, pilde însuflețitoare.
Exemplu:
- “Deșteaptă-te, române!”, Andrei Mureșanu
- “Anul 1840”; “Umbra lui Mircea. La Cozia”, Grigore Alexandrescu
- “Deșteptarea României”, Vasile Alecsandri
- “Românii subpt Mihai Voievod Viteazul”, Nicolae Bălescu
2. Prețuirea frumuseților patriei și ale creației folclorice în care se
întrevede spiritualitatea autentică autohtonă; natura, superbă în toată
 diversitatea formelor ei de manifestare, corespunde plaiului mioritic
străvechi al transhumanței. Emblematic în acest sens este culegerea
“Cântece bătrânești (adunate și îndreptate)” în care sunt prezentate
creații folclorice culese de Vasile Alecsandri și Alecu Russo (1852).
3. Satirizarea orânduirii feudale și evocarea realității sociale. Scriitori
pașoptiști critică cu severitate moravurile claselor exploatatoare,
condamnând abuzurile și nedreptățile. Semnificative în acest sens
sunt fabulele lui Grigore Alexandrescu.
Reprezentanți:
- Moldova: Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Alecu
Russo
- Țara Românească: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu,
Nicolae Bălcescu
- Transilvania: Andrei Mureșanu

Revista “Dacia Literară”, apărută pentru prima dată la 30 ianuarie

1840, alături de mișcarea ideologică pe care a generat-o, reprezintă un
adevărat ferment spiritual într-o epocă de mari frământări și schimbări pe
toate planurile. Numele acesteia este simbolic, lexemul “Dacia”
reprezentând teritoriul de dinainte de ruptură și sugerează idealul major al
scriitorilor pașoptiști, și anume, realizarea unificării culturale înaintea celei
politice. Deși în epocă existau și alte reviste de cultură: “Albina
românească”, la Iași, condusă de Gheorghe Asachi; “Curierul românesc”,
la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu și “Gazeta de
Transilvania” cu suplimentul “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, la
Brașov, condusă de G. Barițiu. Se dorea unificarea tuturor scriitorilor.
Astfel, revista devenea un repertoriu general în care “ca într-o oglindă, se
vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni,
fieste care cu ideile sale, cu limba sa, cu scrisul tău” (Mihail Kogălniceanu).
Revista a apărut în doar trei numere, fiind apoi interzisă de regim, iar dintre
acestea cel mai important este primul, deoarece, pe de-oparte conține
nuvela istorică de factură romantică ”Alexandru Lăpușneanu” de Costache
Negruzzi, iar pe de-alta, debuta cu articolul ”Introducție”, semnat de Mihail
Kogălniceanu. În acest articol sunt precizate cele 4 idealuri ale scriitorilor
pașoptiști:
1) Lupta pentru limbă literară unică și pentru o literatură originală bazată
pe tradiția autohtonă întrucât ”originalitatea este cea mai de preț
însușire a unei literaturi”.
2) Sursele de inspirație ale scriitorilor pașoptiști nu pot fi decât:
 a) Istoria, convertită în mit și legendă, creatoare de modele
exemplare pentru prezent.
b) Natura, corespunde plaiului mioritic, splendidă în toată diversitatea
formelor ei de manifestare.
c) Folclorul, depozitar al înțelepciunii ancestrale.
d) Realitățile sociale și politice combătute și ridiculizate.
În acest sens, Mihail Kogălniceanu afirmă că ”istoria noastră are
destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile
noastre destul de pitorești și de poetice pentru ca să găsim și la noi sujeturi
de scris fără să avem trebuință pentru acestea, să ne împrumutăm de la
alte nații”.
3) Combaterea imitației și a traducerilor mediocre ale operelor din
literatura universală, căci ”dorul imitației s-a făcut la noi o manie
primejdioasă pentru că omoară în noi dublul național” și ”traducțiile nu
fac o literatură”. Trebuie precizat faptul că Kogălniceanu nu se opune
traducerilor valoroase, prelucrării de formule estetice sau divizării
artistice care ar putea ajuta tinerii scriitori. Dorința sa era de fapt
stoparea mimării apusului și crearea unei literaturi originale a
românilor.
4) Necesitatea înființării criticii literare, adică elaborarea unui set de
reguli, a unui filtru estetic în funcție de care să fie judecată și
analizată opera literară. Kogălniceanu anunță o critică obiectivă,
afirmând că ”vom critica cartea, iară nu persoana”. ”Vrăjmași ai
arbitrariului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare”. Acesta
dorea să atragă atenția asupra faptului că a trecut perioada
aprobărilor binevoitoare, a sloganului ”Scrieți, băieți, nu mai scrieți!”.
Deși în articolul ”Introducție” nu apare lexemul ”romantic” sau derivate al
acestuia și nici nu se precizează ideea apartenenței la o școală literară, el
reprezintă manifestul literar al romantismului românesc.