Basmul

”Oglindire a vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu), basmul este o

specie a genului epic, populară sau cultă, de dimensiuni relativ reduse, în care
elementele reale se îmbină cu cele supranaturale pentru a figura lupta dintre
bine și rău, încheiată cu triumful binelui.
Semnificativ, în acest sens, este fragmentul din … (numele operei), de/
cules de … (numele autorului), în care se ilustrează… (tema textului).
1. La nivel structural, basmul beneficiază de 4 mari secvențe narative:
situația inițială de echilibru, apariția unui element perturbator, acțiunea de
remediere, echivalentă cu aventura eroică a protagonistului, restabilirea
echilibrului inițial și răsplătirea eroului.
2. Diegeza propriu-zisă este jalonată în plan frontal de formule narative
tipice:
a) Formula introductivă – au rolul de a plasa lectorul în universul
fabulos, de a sublinia caracterul excepțional al întâmplărilor plasate in
illo tempore și de a stabili convenția erotică între povestitor și cititor.
b) Formulele mediane – mențin trează atenția cititorului, delimitează
episoadele narative, revin cu insistență și cu minime variații pentru a
da fluență și coerență discursului și se realizează, de obicei, prin
repetiție și/ sau proză rimată.
c) Formula finală – accentuează atmosfera de veselie, fixează împlinirea
eroului în plan afectiv și social și scoate lectorul din atmosfera
fabuloasă a basmului.
3. Tema este clasică, lupta dintre bine și rău, susținută de numeroase motive
narative specifice – superioritatea mezinului, împăratul fără urmași,
călătoria ca traseu inițiatic, încercarea puterii în împrejurări diferite,
labirintul, visul, nunta etc.
4. În crearea atmosferei fantastice, un rol important îl dețin cifrele magice
(1, 3, 7, 9), înzestrate cu puteri sacre, simboluri ale desăvârșirii și
completitudinii, prin care se precizează personajele, obiectele magice,
miraculoase, adjuvanții, timpul întâmplărilor etc.
5. Personajele basmului întruchipează categorii morale opuse, astfel că
protagonistul reprezintă un tipar ideal de frumusețe fizică și morală, în
vreme ce antagonistul, ”ființă infernală” (G. Călinescu), reprezintă
defecte umane majore.
 În concluzie, înfățișând o diegeză fabuloasă, înfăptuită de personaje ce
corespund tiparelor ideale de frumusețe fizică și morală, aflate în luptă cu
forțe nefaste ale societății sau ale naturii, pentru care vor reuși într-un final
să le învingă, … (numele textului), de … (numele autorului) este un basm.