Basmul cult își are originea în basmul popular, din care autorul preia
tiparele narative, dar le reorganizează conform propriilor viziuni
artistice și stilistice. Acest gen literar imită relația de comunicare orală specifică basmelor populare, făcând astfel ca oralitatea să fie o trăsătură stilistică distinctă.
Basmul cult este o specie narativă amplă, caracterizată de
numeroase personaje purtătoare de valori simbolice și de acțiunea ce implică elemente fabuloase și supranaturale. În centrul poveștii se află eroul care parcurge un drum inițiatic al maturiz ării, iar conflictul dintre bine și rău se încheie cu victoria binelui. Personajele din basmul cult îndeplinesc funcții specifice, cum ar fi antagonistul, ajutoarele și donatorii, asemenea basmelor populare, dar ele sunt individualizate prin atribute exterioare și limbaj. Reperele temporale și spațiale sunt vagi și nedeterminate, iar în basmul cult, stilul este mai elaborat, îmbinând narațiunea cu dialogul și descrierea.
În literatura universală, sunt cunoscute basmele lui Perrault și
Andersen, iar în literatura română, avem basme semnate de autori precum Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă, Delavrancea, etc. Una dintre capodoperele genului în literatura română rămâne "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă, basm publicat în 1877 în revista "Convorbiri literare."
Narațiunea din basmul cult se desfășoară la persoana a treia și este
realizată de un autor omniscient, deși acesta intervine adesea prin comentarii, nu fiind un narator obiectiv. Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, în basmul cult narațiunea este îmbinată cu dialogul și descrierea.
Tema centrală a basmului cult este triumful binelui asupra răului.
Motivele narative comune includ superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (în acest caz, Spânul), pedeapsa și, în cele din urmă, căsătoria eroului.
În basmul cult, se regăsesc clișee componențiale și formule tipice.
Formulele inițiale și finale, precum "Amu cică era odată" și "Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă," marchează intrarea și ieșirea din lumea fabuloasă. Formulele mediane, cum ar fi "şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci și nouă," contribuie la menținerea interesului cititorului. Un aspect distinctiv al basmului lui Ion Creangă este modul în care tratează elementele fantastice într-un mod realist. Personajele fantastice, cum ar fi Spânul, se comportă într-un mod asemănător cu oamenii obișnuiți, și chiar aparițiile bizare din poveste (cei cinci tovarăși) vorbesc și se comportă ca niște săteni umani. Această particularitate este cunoscută în critica literară sub numele de "localizarea fantasticului."
Basmul cult urmărește parcursul de maturizare al eroului principal,
Harap-Alb. Acest proces implică o serie de etape, inclusiv situația inițială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment care perturbă echilibrul, apariția donatorilor și ajutoarelor, trecerea cu succes a probelor pentru a restabili echilibrul și, în cele din urmă, răsplata eroului prin obținerea statutului de împărat.
Personajele din basmul cult sunt individualizate, dar poart ă înc ă
semnificații simbolice, reprezentând binele și răul în diverse ipostaze. Conflictul dintre bine și rău se rezolvă în favoarea binelui.
Eroul principal al basmului cult, Harap-Alb, este departe de a fi un
model de frumusețe sau virtute excepțională, așa cum se întâlnește adesea în basmele populare. În loc să reprezinte un erou perfect, el este un tânăr naiv și timid care parcurge un drum de inițiere pentru a deveni capabil să conducă o împărăție. Aceasta conferă basmului un caracter de "bildungsroman," unde personajul trece de la stadiul de tânăr neexperimentat la cel de lider matur.
Pe parcursul călătoriei sale de inițiere, Harap-Alb trece printr-un lan ț
de încercări și obstacole. Acestea includ aducerea salatălor din grădina Ursului, petrecerea nopții în casa de aramă, separarea macului de nisip, protejarea fetei Împăratului Roș, găsirea și identificarea acesteia, dar și decapitarea eroului ca ultim ă prob ă și final al inițierii.
Un aspect interesant al basmului este modul în care Spânul,
antagonistul, contribuie involuntar la inițierea eroului. Calul năzdrăvan, de asemenea, are un rol semnificativ în poveste.
Eroul primește sprijin de la ajutoare și donatori, care pot fi fiin țe
supranaturale, animale fabuloase sau obiecte miraculoase. Scopul său este să găsească și să câștige inima fetei de împărat, un obiectiv esențial în basmul cult. Un aspect specific al basmului cult este individualizarea personajelor. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăși ai eroului, autorul ironizează defectele umane, dar și calitățile ascunse ale acestora, cum ar fi bunătatea și prietenia. De asemenea, personajele ca Împăratul Roș și Spânul sunt caracterizate ca fiind răi și vicleni, în timp ce Sfânta Duminică este prezentată ca înțeleaptă.
Stilul basmului cult include elemente populare, orale și regionale
care adaugă autenticitate textului. Limbajul folosit include termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, proverbe frecvente și zicători introduse prin expresia "vorba aceea."
Umorul este o componentă importantă a basmului cult, realizată prin
expresii muscalte, ironie, porecle și caracterizări pitorești, precum și prin expresii populare. Aceste elemente contribuie la atmosfera amuzantă a poveștii.
Oralitatea stilului, adică impresia de auzire a textului scris, este
obținută prin expresii narative tipice, implicarea subiectivă a naratorului, dativul epic și versurile populare.
În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un
exemplu de basm cult ce păstrează motivele și elementele caracteristice basmului popular, dar adaugă o viziune realist ă și stilistică proprie. Această operă literară reprezintă unul dintre cele mai valoroase basme din literatura română și ilustrează evoluția și maturizarea eroului prin intermediul numeroaselor probe și aventuri.